Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

DIPLOMAŢIA

GENERALITĂŢI. DEFINIŢII

Instrumente ale politicii externe:

– diplomaţia;

– factorul economic;

– factorul militar;

– comunicarea (imagistica).

Propunem o detaliere a primului dintre acestea = diplomaţia.

Sens tradiţional

Termenul „diplomaţie” are o varietate de sensuri în literatura

politică

Sensul tradiţional = se referă la practicile şi metodele formale

pe care statele le utilizează în relaţiile lor externe, incluzând schimbul

30

de ambasadori, transmiterea de mesaje între reprezentanţi oficiali, participarea

la negocieri directe;

Studiul tradiţional al diplomaţiei se concentrează asupra unor

subiecte precum statutul legal al ambasadorilor, funcţiile misiunii

diplomatice, calităţile solicitate ambasadorilor etc.

Sens contemporan

Pearson & Rochester, Duroselle şi alţi autori contemporani

arată că, în secolul XX, diplomaţia are un sens mai extins, însemnând

procesul general prin care statele comunică, se influenţează, rezolvă

conflictele prin negocieri;

Sir Harold Nicholson preferă definiţia din Oxford English

Dictionary: „Diplomaţia este conducerea/managementul relaţiilor

internaţionale prin negocieri; este metoda prin care aceste relaţii sunt

desfăşurate de ambasadori şi trimişi (emisari); este afacerea sau arta

diplomat(ică)(ului)”.

Instrumentul diplomaţiei:

– Caracteristicile unităţilor statale şi non-statale în sistemul internaţional

actual determină modificări ale funcţiilor diplomaţiei.

– Având în vedere obiectivele cursului nostru = înţelegerea

fenomenelor internaţionale – vom reţine la tema diplomaţiei

următoarele aspecte:

• recunoaşterea diplomatică;

• instituţii, reguli şi personal diplomatic;

• funcţiile diplomaţiei;

• tipuri diplomatice;

• procesul negocierii.

RECUNOAŞTEREA DIPLOMATICĂ

= sancţionarea comunicării formale între două state, inclusiv

prin realizarea schimbului de ambasadori.

Tradiţional = practica recunoaşterii era un act automat, justificat

de îndeplinirea următoarelor condiţii:

– existenţa unui teritoriu definit;

– populaţie permanentă;

– capacitate guvernamentală de a intra în relaţii diplomatice

şi a încheia tratate.

În secolul XX, practica recunoaşterii diplomatice = mai controversată,

cu accente politice şi mai puţin automată.

31

FUNCŢIILE ŞI SCOPURILE DIPLOMAŢIEI

Funcţii:

– Funcţiile „clasice”:

reprezentare

informare

negociere

– Diplomaţia contemporană:

reprezentare şi comunicare;

informare;

cultivarea unor relaţii prieteneşti cu guvernul ţării-gazdă

şi mediile sociale;

protecţia naţionalilor aflaţi pe teritoriul ţării-gazdă;

dezvoltarea intereselor comerciale;

negocierea intereselor naţionale;

activităţi consulare;

alte funcţii specifice.

TIPURI DE DIPLOMAŢII

– Diferite perioade istorice au manifestat preferinţe pentru o

formă sau mai multe de diplomaţie;

– În ansamblu, trei tipuri:

• secretă sau/şi publică;

• bilaterală sau/şi multilaterală;

• formală sau/şi informală (tacită).

COMUNICAREA DIPLOMATICĂ

Conţinut:

cea mai extinsă = la nivel de guverne – pentru schimburi de

opinii, probarea unor intenţii, încercarea constrângerii unor parteneri;

Metode – forme

conferinţe bilaterale sau multilaterale pentru crearea contextului

de negociere ori pentru prospectarea şanselor unor anumite acţiuni;

informare, clarificare a poziţiilor la tema specifică (ex. dezarmare,

ocrotirea mediului, raporturi regionale etc.).

8. COMUNICAREA INTERNAŢIONALĂ

GENERALITĂŢI

Domeniu foarte nou de studiu în relaţiile internaţionale (2-3 decenii):

1955 – la MIT = primul program de pregătire în comunicare

internaţională, finanţat de câteva fundaţii;

32

1968 – la American University (Washington, D.C.) = primul

program american (şi unul dintre primele din lume) de specializare (cu

diplomă) în comunicare internaţională;

primele programe de pregătire în comunicare internaţională =

destinate prioritar specialiştilor în relaţii internaţionale;

în ultimii 20 de ani – domeniul = foarte complex, de la libera

circulaţie la subiecte privind proprietatea şi controlul structurilor

comunicării internaţionale.

Se consideră că aproape toate tipurile de activităţi politice implică

şi comunicare. „Tradiţional”, în sistemul internaţional, comunicarea

a fost prezentă în relaţiile actorilor sistemului cu masele („propaganda”)

şi între factorii politici propriu-zişi („semnale”).

IMAGINEA

Tentativa de a influenţa anumite atitudini ale unui grup-ţintă =

proiectare de imagine – statele caută să-şi proiecteze cea mai bună

imagine posibilă;

Imaginea = tipuri de mesaje şi tipuri de comunicări.

Elemente pentru un mesaj eficient (imagine):

trebuie să fie simplu;

să se adreseze emoţionalităţii;

comunicarea să fie de interes direct pentru receptor;

trebuie să fie credibil;

pentru a fi credibil, trebuie să fie vizibil, perceptibil empiric;

mesajul trebuie să se identifice simpatetic cu experienţa locală

a populaţiei.

SEMNALE:

Definiţie:

– „a semnala” = transmiterea de mesaje dinspre oamenii de stat

ai unei ţări către contrapartea lor din altă ţară – uzual cunoscute în

forma „comunicatelor”, dar şi în acest caz, acţiunile vorbesc mai

convingător decât cuvintele.

Sens

– Orice act internaţional implică în sine şi comunicare, cu sens

implicit sau explicit, căci presupune transmiterea de informaţii altor

naţiuni/state – avem de-a face nu numai cu structura şi conţinutul

comunicărilor, ci şi cu calitatea iluzivă a intenţiilor.

– Comunicarea trebuie să fie clară, iar emiţătorul trebuie să prevină

ca mesajul său să nu fie interpretat (neconform intenţiilor).

33

SISTEM COMUNICAŢIONAL ŞI PUTERE

Cazurile dihotomiei între acţiuni şi cuvinte – cf. Th. Frank şi

E. Weisband, „cuvintele definesc acţiunea” = cuvintele sunt instrumente

verbale şi pot fi la fel de importante ca şi actele concrete.

Necesar a considera cuvintele şi acţiunile împreună ca un sistem

comunicaţional.

Comunicarea diplomatică pune un accent deosebit pe alegerea

precisă a cuvintelor potrivite.

Studiul limbajului este foarte important pentru politicieni şi

cancelarii statale:

semantica politico-diplomatică;

rolul „cuvintelor cheie” (key words);

semnificaţia a ceea ce nu s-a spus.

La sfârşitul secolului XX – interes sporit pentru relaţia între

comu-nicarea internaţională şi puterea internaţională (M.D. Alleyne).

Comunicarea = are ca „materie primă” informaţia, aceasta exprimând

ceva factual, valabil, util.

Puterea =

– cf. Nye – resurse privite în dinamica lor

– cf. S. Strange:

– relaţională;

– structurală.

RELAŢII INTERNAŢIONALE (II)

Prof. univ. dr. VASILE PUŞCAŞ

Semestrul II

1. MANAGEMENT INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI

DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

GENERALITĂŢI:

– Politica internaţională are două teme majore: 1) cooperare;

2) conflict. Cele două, combinate, sună astfel: se caută căi şi forme

de cooperare chiar şi în perioade/evenimente conflictuale =

prin management internaţional.

SURSE ALE COOPERĂRII:

– Guvernele = teoretic, sunt interesate a spori bunăstarea populaţiei,

conform aspiraţiei ei eficientizarea guvernării prin cooperare.

– Interese comune = procesul globalizării determină statele/guvernele/

grupurile să se asocieze şi să coopereze în realizarea unor programe

de interes comun.

– Ameninţări şi probleme = cu adresă la mai mulţi actori din

sistemul internaţional (ex. poluare, epuizarea unor resurse etc.).

Multiplicarea şi complexitatea actelor/relaţiilor între persoane =

aglomerare şi acumulare.

FORME DE COOPERARE (CÂTEVA EXEMPLE):

Bilaterale = între actori statali sau non-statali

Regimuri internaţionale:

reguli, norme, principii care ghidează efectuarea tranzacţiilor

şi găsirea soluţiilor la probleme care afectează mai multe state;

se referă la: tranzitul navelor comerciale, exploatarea comună

a unor resurse, protecţia unor grupuri sociale, proliferarea nucleară,

standardizarea măsurilor, siguranţa traficului aerian etc.;

instituţionalizarea regimurilor internaţionale: includerea unor

proceduri de monitorizare multinaţională şi înfiinţarea unor agenţii de

aplicare;

35

mijloace de reglementare a activităţilor prin regimuri: impunerea

standardelor, obligaţii, alocări, prohibiri;

în mod tradiţional sunt creaţia guvernelor, dar acestea nu au

exclusivitatea;

oferă o considerabilă predictibilitate tranzacţiilor internaţionale;

există mii de regimuri internaţionale.

„Comunitatea de securitate pluralistă” (CSP), ori „securitatea

prin cooperare” (cf. K. Deutsch):

definită prin existenţa unor condiţii între două sau mai multe

state care elimină soluţia recurgerii la folosirea forţei;

dorinţa negocierii până la final, chiar dacă acesta nu este clar

conturat;

colaborare şi negociere la Bruxelles Uniunea Europeană;

„zonă a păcii” = forţele armate nu mai au un rol proeminent în

reglarea raporturilor între state accente pe instrumentele economice

şi politice (pe glob există doar câteva asemenea zone);

formula CSP se va extinde atunci când statele „slabe” vor

deveni „puternice” (nu în sens militarist) principala condiţie este

dezvoltarea.

MANAGEMENTUL CRIZEI ŞI REZOLVAREA CONFLICTELOR

Tipuri de relaţii (internaţionale):

acţiuni, interacţiuni

armonie, dependenţă, dominanţă, conflictualitate.

Notă:

Virtual, toate relaţiile conţin caracteristici şi germeni conflictuali –

chiar atunci când se construiesc relaţii de colaborare, o preocupare

este eliminarea stărilor conflictuale posibile/probabile.

Precizări terminologice (pentru domeniul în discuţie):

Conflict = situaţie de ostilitate deschisă ori „înăbuşită” între

două sau mai multe părţi.

Criză = stadiu al conflictului (pre- sau post-); situaţie în care

avem de-a face cu:

acţiune neanticipată (surpriză) din partea unei părţi;

perceperea unei ameninţări grave;

timp limitat pentru decizie ori pentru răspuns;

percepţia unor consecinţe grave care ar rezulta din inacţiune.

36

Dispută = situaţie de relaţie între părţi care nu afectează

obiectivele comune ale părţilor/guvernelor.

Incident = situaţie de relaţie între părţi care are o gravitate

sporită, în comparaţie cu disputa, dar care nu a fost organizată şi/sau

condamnată de guvern.

2. DREPT INTERNAŢIONAL ŞI ORGANIZAŢII

INTERNAŢIONALE

DREPT INTERNAŢIONAL

Generalităţi:

– Unul dintre subiectele cele mai discutate şi disputate.

– Analistul şi omul de stat = interesaţi de modul cum dreptul

internaţional operează şi gradul impactului său asupra afacerilor internaţionale

contemporane şi viitoare.

Definiţia dreptului internaţional: Set de norme/legi care

guvernează relaţiile între state şi organizaţii internaţionale = reguli cu

bază obligaţională, a căror violare este sancţionată prin aplicarea măsurilor

prevăzute de societate.

Cf. Marţian Niciu: „Norma de drept internaţional public este o

regulă de conduită stabilită prin acordul de voinţă al subiectelor sale,

fie pe cale cutumiară (normă nescrisă), fie pe cale convenţională (normă

scrisă)”.

Clasificare a normelor:

cu caracter general (universalitate);

caracter regional;

bilaterale.

După obligativitatea respectării normele =

imperative – acelea de la care nu se admite subiectelor să facă

vreo derogare;

supletive – acelea de la care se pot face derogări, pe bază de acord

între state.

Sursele dreptului internaţional:

obiceiuri (drept cutumiar);

tratate şi convenţii internaţionale;

principiile generale ale dreptului, recunoscute de naţiuni;

deciziile judiciare ale tribunalelor naţionale şi internaţionale;

decizii/rezoluţii ale unor instituţii internaţionale;

scrierile/dezbaterile juriştilor.

37

Aplicarea legii internaţionale:

Orice sistem legal este bazat pe ce face populaţia (subiecţii) să

se conformeze lui şi cum se aplică legea:

supunerea voluntară = când se conştientizează şi acceptă

legitimitatea deplină a respectivului sistem;

coerciţia = conformare ca urmare a ameninţării cu violenţă,

încarcerarea, sancţiuni economice, alte pedepse.

În general, conduita conformării/respectării voluntare a legislaţiei

internaţionale se datorează următoarelor raţiuni:

pentru avantajul propriu şi obţinerea atitudinii de reciprocitate

(interes mutual);

pentru a dovedi deprinderea de raportare la lege prin respectare;

pentru prestigiu internaţional (evitarea reputaţiei de încălcare a

legii);

pentru a evita anumite sancţiuni;

pentru imaginea de predictibilitate şi stabilitate în relaţiile externe;

pentru demonstrarea aderării la valori etice.

Statele şi dreptul internaţional:

Teme:

suveranitate;

război şi pace;

globalizare;

interdependenţe;

transnaţional.

Persoanele individuale şi dreptul internaţional:

Câteva subiecte:

prizonierii de război;

statutul străinilor;

drepturile omului;

responsabilitatea individuală;

criminalitate – terorism.

Eficienţa dreptului internaţional:

Discuţii, interpretări în contextul fenomenelor perturbatorii

din sistemul mondial.

Legea internaţională este mai eficientă în relaţiile internaţionale

funcţionale la nivel guvernamental, îndeosebi pentru cazurile

regimurilor internaţionale.

38

Mai scăzută eficienţă se constată când sunt în cauză teme de

„înaltă politică”, precum interese de securitate naţională.

Actualmente se constată o creştere sensibilă a apelului la standarde

legale internaţionale.

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE (OI)

Generalităţi:

Conceptul de organizaţie internaţională are vechime, dar practica

şi acţiunea continuă a unor organizaţii internaţionale sunt relativ noi

în evoluţia relaţiilor internaţionale, un fenomen modern al secolului XX.

Organizaţiile internaţionale:

vehicule ale interacţiunii internaţionale;

instrumente ale sistemului internaţional;

produs al procesului de instituţionalizare în relaţiile internaţionale.

Caracteristicile comune tuturor tipurilor de OI

(cf. L.A. Bennett):

– sunt structurate pentru a aplica permanent un set de funcţiuni;

– părţile sunt membri pe bază voluntară;

– reprezintă un instrument de bază în sistemul internaţional,

deservind scopuri precise, având o structură clar stabilită şi metode de

operare;

– au un corp reprezentativ, uneori şi în formă de conferinţă consultativă;

– au un secretariat permanent, care se ocupă de problemele

administrative, dar şi de cercetare, documentare, informare.

Tipuri de abordare a instituţiilor internaţionale:

– raţionalistă = analiza contextualităţii istorice;

– reflexivă = evoluţia conştiinţei individuale şi colective.

Criteriile clasificării OI:

După tipologia membrilor:

Organizaţii Inter-Guvernamentale (OIG) = compuse din state/

guverne naţionale

Organizaţii Non-Guvernamentale (ONG) = principalii actori transnaţionali,

compuse din asociaţii/structuri private şi persoane individuale.

După scop geografic:

globale = arie de operare mondială;

regionale = arie de operare desemnată teritorial – cele mai

multe OIG şi ONG-uri.

39

După funcţiuni/obiective/scopuri:

misiuni multiple (generale);

misiuni limitate (specializate).

Tipuri şi exemple de OI (cf. J.T. Rourke):

Funcţiuni

Generale Specializate Geografie

OIG ONG OIG ONG

Globale ONU Biserica Catolică FMI Crucea Roşie,

Amnesty International

Regionale OSA Partidul European

al Poporului

Asociaţia Naţiunilor

din SE Asiei

Confederaţia Africană

de Fotbal

3. POLITICA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ

ŞI SISTEMUL INTERNAŢIONAL

RELAŢIA ECONOMIE – POLITICĂ ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL

Relaţia economie-politică = o paradigmă de bază în relaţiile

internaţionale (economicul a devenit una din cele mai importante componente

ale relaţiilor internaţionale contemporane).

Formele economice:

expansiunea comerţului în secolul XX;

perfecţionarea tehnologică şi productivitatea;

oferta şi cererea de resurse;

standarde de trai;

dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor;

filosofia schimbului liber.

Configurări globale semnificative (ca urmare a dezvoltării

acestor forme economice):

avansul „Nordului”;

venituri mici din comerţul global pentru naţiunile mai puţin

dezvoltate;

polarizări în tipurile exportului = Nordul – produse manufacturate;

statele mai puţin dezvoltate – produse primare;

o dată cu comerţul – expansiune paralelă a raporturilor financiare

internaţionale şi investiţiilor directe străine.

Efecte economico-politice:

trăim într-o lume a interdependenţei economice;

înregistrăm o puternică interrelaţie între economiile internă şi

internaţională;

40

puterea economică este atât un scop, cât şi un instrument al

interesului naţional şi politicii externe;

adesea, comerţul internaţional, investiţiile şi alte schimburi economice

primesc chiar anumite coloraturi politice.

Utilizarea instrumentului economic în politica internaţională:

Patru (încurajări şi sancţiuni) cu efecte în:

suveranitate şi autonomie;

maximizarea puterii în zonă sau sistemul internaţional;

atingerea unor obiective politice specifice;

protejarea propriilor interese economice;

manipularea în sistemul internaţional pentru atingerea unor

obiective pe termen lung (crearea mediului/contextului pentru demersuri

strategice).

Creşterea extraordinară a volumului schimburilor economice

internaţionale a generat anumite fenomene care definesc globalismul –

dintre acestea amintim:

globalizarea monedei:

– americane (peste 50. din tranzacţiile internaţionale de

bunuri şi servicii sunt valorizate în dolari);

– europene (crearea „Euro”, începând cu 1 ianuarie 1999,

are ca intenţie şi impunerea globală a unei monede aparţinând

UE, deoarece aceasta deţine un procent remarcabil

din tranzacţiile economice internaţionale);

expansiunea şi globalizarea sistemului bancar care, prin dobânzile

percepute, are un impact major asupra economiei mondiale;

s-a produs o diviziune a economiei mondiale = relaţii între zonele

„Nord-Nord”, „Nord-Sud” şi „Sud-Sud” cu determinaţii asupra

sistemelor politice locale şi complexului relaţiilor internaţionale

(acesta este unul dintre aspectele foarte importante ale relaţiei între

politica internă şi politica externă);

necesitatea consultării şi coordonării pentru cooperare;

proliferarea organizaţiilor internaţionale cu competenţe economice

= OIG sau ONG.

COOPERARE ŞI INTEGRARE ECONOMICĂ ŞI POLITICĂ

– Gradul în care ţările cooperează economic sau integrativ economic

se anunţă a fi determinantul pivotal al viitorului relaţiilor internaţionale:

41

Cooperare prin:

OIG cu funcţii economice globale:

– GATT/WTO;

– FMI;

– Banca Mondială.

ONG cu funcţii economice globale:

– Camera de Comerţ Internaţională;

– Corporaţiile multi/transnaţionale.

OIG cu funcţii economice regionale:

– UE;

– OPEC;

– OECD;

– NAFTA.

Integrarea economică = se realizează la cinci niveluri (de la

simplu la integrarea cea mai evoluată):

arie de comerţ liber (free trade area);

uniune vamală;

piaţa comună;

uniune economică;

uniune monetară.

4. CÂTEVA ELEMENTE PENTRU PROIECŢIA

SISTEMULUI INTERNAŢIONAL

POST-„RĂZBOIUL RECE”

STUDIEREA, ANALIZA, PREDICŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL

Opinia noastră este că studierea relaţiilor internaţionale are

utilitate (funcţională) triadică:

a cunoaşte (a fi informat înseamnă a şti, deci a cunoaşte =

şansa accesului la putere);

a gândi (înseamnă posibilitatea evaluării situaţiilor, emiterii

opiniilor şi soluţiilor adecvate convingerilor şi intereselor proprii);

a acţiona (primele două funcţii sunt cu adevărat importante

dacă sunt transpuse în fapt, act care propulsează demersul constructiv

în sistem).

Rolul analistului = nu doar de a înregistra şi explica, ci şi de a

proiecta (scenariza) evoluţia fenomenelor, proceselor, evenimentelor

internaţionale › analize/cercetări orientate teoretic şi acţional.

Rolul scenariului:

cunoaştere şi predictibilitate;

42

evaluarea implicaţiilor pentru politicile de stat şi internaţionale

contemporane;

trasarea conduitei actorilor în politica externă şi politica internaţională.

Tipuri/genuri de subiecte mai frecvent scenarizate în literatura

despre relaţiile internationale contemporane:

aranjamente de securitate;

strategii statale;

instituţii internaţionale;

efectele globalizării;

relaţiile între Marile Puteri.

SCENARII PENTRU EVOLUŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL

Redăm câteva scenarii privind evoluţia sistemului internaţional

în perioada post-„Războiul rece”:

H. Kissinger consideră că pentru „Noua Ordine Mondială”

post-1990 trebuie considerate următoarele fenomene:

în ultimul deceniu al secolului XX s-a înregistrat o revenire a

wilsonismului;

pentru a treia oară în sec. XX SUA au proclamat intenţia de a

construi o nouă ordine mondială prin aplicarea valorilor sale interne la

situaţia globală (tentaţia de a croi sistemul internaţional pornind de la

imaginea Americii);

aşa-zisa „epocă unipolară” a prezentat SUA în postura de a fi

preponderentă, dar puterea în sistem a devenit mai difuză, iar abilitatea

şi capacitatea SUA de „croire” au scăzut;

enunţurile SUA privind noua ordine mondială sunt prea abstracte

şi fără relaţionare între aspiraţii şi posibilităţi;

viziunea americană asupra sistemului internaţional va deveni

credibilă numai dacă se va concretiza în succese parţiale care să se

exprime coerent prin acumulări.

J. Attali, în Milenium (1991):

Susţine că „Noua Ordine” internaţională post-„Războiul rece”

va evolua în funcţie de definirea „ordinii” (interne şi internaţionale)

prin trilogia funcţională a puterii: sacrul; forţa; banii.

43

Cf. J.Attali = din timp în timp, una sau alta dintre componentele

„trilogiei” poate fi predominantă, fără a fi exclusivă vreuna

(previzibil ca unul sau câteva centre ale banului să concentreze

puterea din sistem prin manipularea factorilor: financiar, tehnologic,

cultural, ideologic).

Actualmente, cele două coaste ale Pacificului sunt cele mai

dinamice din punct de vedere comercial şi financiar › secolul XXI va

fi „secolul Pacificului”?

Europa poate deveni un puternic „centru global” = sunt necesare

un sistem monetar propriu şi un management eficient al relaţiilor

cu zona central-sud-est europeană şi în special cu spaţiul ex-sovietic

(îndeosebi cu Rusia şi Ucraina).

La cumpăna între secolele XX şi XXI se derulează o nouă

competiţie pentru supremaţie = nu se ştie cine va învinge, dar e sigur

că perdant va fi acel actor care va ajunge la periferie în urma

procesului desemnării noului centru/noilor centri.

Există semne de întrebare privind evoluţia Americii Latine şi

mai ales a Africii.

Trei regiuni ale globului nu vor fi afectate puternic de noua

configuraţie a puterii în sistem: Orientul Mijlociu, India şi China.

Probleme pentru secolul XXI: evoluţia demografică, ecologică,

relaţia Nord-Sud, consecinţele hiperindustrialismului, relaţia între ideile

culturale şi mijloacele comunicaţionale, proliferarea armamentelor etc.

ÎN LOC DE CONCLUZII = TREI CONSTATĂRI ŞI SPERANŢE:

După bipolarism (până în 1991) şi o scurtă etapă unipolară

(predominanţa SUA), „noua ordine mondială” se îndreaptă spre poliarhie.

În prima fază, noua configuraţie mondială se defineşte prin

complexitate şi nepredictibilitatea relaţiilor (de securitate, economice,

culturale, ecologice etc.).

Tinzând spre raţionalitate, noul sistem internaţional este încă

în stadiu embrionar, dar se va structura prin strategii de interacţiune şi

metoda negocierii, prin accentuarea datelor pozitive şi nu a pericolelor,

prin conduita actorilor majori în funcţie de procese cuantificabile

şi principii acceptate de popoare şi grupuri de popoare, prin

management internaţional adecvat.

44

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ*

1. Puşcaş, Vasile, Internaţional Studies at the Beginning of the 21st Century,

Editura Fundaţiei România de Mâine, 2002.

2. Puşcaş Vasile, Relaţii internaţionale contemporane, Editura Sincron, 1999.

3. Popescu Andrei, Dinu Alina, Organizaţii europene şi euroatlantice,

Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003.

4. Bernstein, Serge; Milza, Pierre, Istoria culturii XX, Bucureşti, 1999.

5. Ciachir, Nicolae, Evoluţia relaţiilor internaţionale de la pacea westphalică

până în contemporaneitate, Editura Oscarprint, Bucureşti, 1998.

6. Kissinger, Henry, Diplomaţia, Bic All, Bucureşti, 1998.

________________

* Pentru ambele semestre de studiu.

45

Listă de abrevieri

AEP Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar

AFP Agenţia France Press

AP Associated Press

APEC Asian-Pacific Economic Cooperation

ASEAN Association of Southeast Asian Nations

ASEAN-FTA Association of Southeast Asian Nations – Free Trade Area

CECO Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

CEE Comunitatea Economică Europeană

CSP Comunitatea de Securitate Pluralistă

FMI Fondul Monetar Internaţional

FTAA Free Trade Area of Americas

GATT General Agreeement on Tariffs and Trade

INTELSAT International Telecommunications Satellite Organization

MIT Massachusetts Institute of Technology

NAFTA North American Free Trade Agreement

NATO North Atlantic Treaty Organization

NSA National Security Act

NSC National Security Council

OECD Organization for Economic Cooperation and Development

OI Organizaţie Internaţională

OIC Organizaţia Internaţională a Comerţului (vezi şi WTO)

OIG Organizaţie Interguvernamentală

OIM Organizaţia Internaţională a Muncii

ONG Organizaţie Nonguvernamentală

ONU Organizaţia Natiunilor Unite

OPEC Organization of Petroleum Exporting Countries

OSA Organizaţia Statelor Americane

OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

OVE Organizaţia Vest Europeană (vezi WEU)

SME Sistemul Monetar European

SUA Statele Unite ale Americii

TOR Teoria Omului Raţional

UE Uniunea Europeană

UPI United Press International

WEU West European Union

WTO World Trade Organization


Powered by