Publicatie realizata cu suportul ministerului comunitatii flamande, departamentul economiei
Participantii îsi voteazã observatiile
Yüklə 2,25 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Antrenarea concluzioneazã principalele puncte.
- Jocuri noi / îmbunãtãtiri
- Principii ale unei bune colaborãri în grup
- Un cadru trebuie sã reprezinte
- Exercitiul celor patru urechi
- Sã analizãm mai îndeaproape încã o stire
- Mijloace de comunicareAvantajeInconvenienteCONTACT PERSONAL
- Exprimarea la persoana întâi
- Urmãtoarele motive explicã efectivitatea exprimãrilor la persoana întâi
- Greutãti în folosirea exprimãrilor la persoana întâi
- Variatia metodelor / destindere
- Recapitulare - jurnalul zilei
| Participantii îsi voteazã observatiile
Urmeazã a doua vizionare. Participantii se anuntã când vor sã-si exprime observatiile. Banda se opreste si se discutã problema respectivã. Eventual, se repetã încã o datã. Discutia are ca scop sã se arate protagonistului ce realizeazã prin actiunea sa. Pentru a scoate pregnant în evidentã unele lucruri, trebuie folositã tehnica. De exemplu, încetinitor de imagine pentru exprimarea contactului corporal. Numai sonor pentru limbã, voce si intonatie. Pauzã pentru tinutã. Antrenarea concluzioneazã principalele puncte. Are grijã sã evidentieze în concluzii, atât pãrtile pozitive, cât si cele negative. Concluzia trebuie sã se limiteze la câteva puncte esentilale.
Antrenarea construieste cu protagonistii un program pentru schimbarea, pas cu pas, a unei comportãri consideratã neeficientã. Este necesar sã actioneze pentru realizarea unor programe realiste, în care problemele sã poatã fi folosite în timp util. La sfârsit, se vor arãta modurile de comportare pozitive, eficiente pentru a putea sprijini astfel de comporamente.
De regulã, decizia dacã se face o a doua filmare video se ia în functie de timp. Dacã a doua filmare poate aduce o întãrire, atunci un al doilea exercitiu trebuie bine pregãtit, pentru a se realiza o îmbunãtãtire. Astfel, se întãreste modul de lucru.
2. Sã stii sã asculti. 3. Limbajul sã fie comun. 4. Atacati problema, nu persoana. 5. Sã primeze cooperarea, nu competitia.
(respectarea opiniilor personale) 3. Argumetarea logicã - limpezimea - concizia - fãrã divagatii inutile. 4. Evaluarea - formularea - redactarea - prezentarea solutiei optime. Modelul de comunicare Îl prezentãm, pentru a explica cum functioneazã si cum nu functioneazã comunicarea. Aceasta însemanã - dacã vorbim foatre abstract - un emitãtor, un mesaj si un receptor. Dar nu este asa ca la radio, unde cineva emite un mesaj care se emite în eter. Dacã, însã, oamenii vorbesc între ei, atunci miza este mai mare decât dacã cuvintele unui emitãtor se transformã în impulsuri electrice si apoi la receptor, din nou, în cuvinte. În comunicarea cotidianã, emitãtorul are gândurile lui în legãturã cu mesajul, iar receptorul si le face, si el, pe ale sale, cel putin în parte. Cel mai adesea, receptorul gândeste putin altfel decât a vrut sã spunã emitãtorul. Astfel, mesajul transmis nu este identic la emitãtor si la receptor. Pe scurt: a doua fatetã a expresiei este întelegerea - si invers. În cazul proceselor de învãtare, accentul trebuie pus pe ambele laturi, atât asupra expresiei, cât si asupra întelegerii acesteia; trebuie, însã, spus foarte limpede cã în procesele de învãtare, întelegerea este mai importantã decât expresia, cursantii (receptorii) sunt mai importanti decât lectorul (emitãtorul); de aceea, recomandãm, în cazul activitãtilor educative, un feed-back permanent si, în plus, exercitii (de exemplu: dialog controlat; cele patru urechi; prezentarea rezultatelor muncii). si toate acestea, nu pentru ca lectorul sã aibã un mai bun control, ci mai ales pentru ca participantii sã fie mentinuti într-un proces permanent de însusire si de transmitere. Aproape cã nu existã o metodã mai bunã sã-ti însusesti ceva eficient decât aceea prin care transmiti imediat ceea ce ti-ai însusit. Cele patru urechi Le considerãm foarte importante, mai ales pentru colegii sindicalisti, pentru cã din experientã vã putem spune cã, în special între oamenii care urmãresc acelasi tel “mare” (solidaritate, conditii mai bune de muncã, salarii mai mari), se nasc neîntelegeri si conflicte mai putin din motive de continut si mai mult din motive de formã: nu ceea ce se spune, ci tonul cu care se spune ceva. În Germania am cunoscut multe neîntelegeri între faptul cã sefii au fost de pãrere cã ei stiu mai bine decât colaboratorii lor, iar acestia voiau sã-si spunã pãrerea în legãturã cu organizarea muncii si cu definirea obiectivelor. Dacã acest conflict devine o temã de discutie, el poate fi solutionat. si poate deveni o temã, dacã se recurge la metoda celor patru urechi. Despre modelul de comunicare si despre cele patru urechi se va vorbi mai pe larg în continuare. Sã-i lasi sã facã Prin nimic nu învatã omul mai bine decât prin ceea ce face el însusi, chiar dacã greseste. Dacã reia ceea ce a fãcut gresit si încearcã sã corecteze - atunci nu este nici o problemã. Numai cã trebuie sã aibã ocazia sã facã ceva, sã încerce ceva. Pentru asta ar trebui sã aibã parte de consiliere si ajutor, din partea lectorilor si din partea celorlalti cursanti. Seminariile sunt pentru aceste încercãri cadrul ideal, pentru cã aici se poate creea, pentru fiecare cursant, un cadru lipsit de pericol, sã-si exerseze gândirea si îndemânarea. Aceste exercitii pot fi, apoi, sistematic analizate si supuse privirilor atente si critice ale celorlalti si, în aceeasi mãsurã, sã se lase sfãtuiti si sã sfãtuiascã. Importantã, într-un asemenea proces, este atmosfera - sentimentul cã ceilalti te întâmpinã deschis; sentimentul cã, în ciuda pericolului care te paste prin ceea ce faci, esti protejat - prin regulile afisate, prin echipa de lectori, prin încrederea reciprocã între participanti. “Nu existã nimic bun, va fi dacã faci!”, spune un vechi proverb german. Cursantii devin mult mai activi si mai vii, mai interesati de curs, dacã li se cere sã facã ceva ei însisi. Asta nu înseamnã sã faci ceva fãrã sens, numai de dragul de a face ceva.
- un cadru metodic (ceva de tipul: brainstorming cu cartonase pentru meta-plan). Dialogul controlat Un exercitiu foarte bun, prin care sunt depãsite dificultãtile unei întelegeri corecte si pentru a rãspunde corect la ceea ce spune altcineva, în constituie dialogul controlat. Cadrul acesyui exercitiu este urmãtorul: Câte trei cursanti se aseazã în câte un loc linistit. Unul dintre ei începe o discutie, al doilea intrã în rolul ascultãtorului si al partenerului de discutie. Cel de-al treilea joacã rolul arbitrului si al observatorului; acesta nu trebuie sã se amestece în fondul discutiei. Primul cursant începe discutia pe o anumitã temã, cel de-al doilea trebuie sã recapituleze mai întâi continutul corect a ceea ce s-a spus. Numai dupã aceea îi este îngãduit sã rãspundã la ceea ce a fost spus. Înainte de a rãspunde la ceea ce a spus cel de-al doilea cursant si primul trebuie, mai întâi, sã recapituleze ceea ce s-a spus. si tot asa mai departe, cam 10-15 minute. În cazul în care apar neconcordante în desfãsurare sau încãlcãri ale cadrului, trebuie sã intervinã arbitrul, dar nu referindu-se la temã, ci numai la felul în care se desfãsoarã convorbirea. Fiecare dintre cei trei trebuie sã joace cel putin o datã fiecare rol. Asadar, exercitiul dureazã pentru o grupã de trei cam o orã, cu pauze scurte la schimbarea rolurilor. Apoi, observatorul / arbitrul va prezenta în plen felul în care s-a desfãsurat convorbirea dintre cei doi, urmãrind, în primul rând, metodica si dificultãtile pe care cei doi le-au întâmpinat în respectarea acesteia. Pentru continut sunt suficiente câteva cuvinte. (Este bine ca în timpul convorbirii observatorul sã-si ia notite, necesare prezentãrii în plen). Tema discutiei trebuie sã fie una interesantã pentru cursanti, una controversabilã, una care poate fi analizatã. În cazul temelor necontroversate, exercitiul nu prea are rost. Functia acestui exercitiu este: sã înveti sã asculti, sã-ti înfrângi, într-o oarecare mãsurã, reactia la provocare într-o discutie, prin aceea cã esti pus în situatia de a repeta argumentele oponentului si nu sã-ti prezinti imediat propriile argumente. În sfârsit, este si un foarte bun exercitiu de concentrare cu privire la ceilalti. Exercitiul celor patru urechi Cadrul acestui exercitiu este asemãnãtor cu cel privitor la dialogul controlat, numai cã aici nu trebuie sã se repete argumentarea antevorbitorului, ci sã asculte cu urechea celui al cãroi rol îl joacã, fie cã este ascultãtorul sau initiatorul discutiei. si sã încerci sã-ti dai seama cu ce ureche ai auzit ce a spus partenerul de discutie, în legãturã cu tema. În acest caz, arbitrul are, în mult mai mare mãsurã, rolul observatorului, care are rolul de a-i consilia pe cel care ascultã si pe cel care vorbeste. Acela care initiazã discutia si acela care îl observã ar trebui sã prezinte mai amãnuntit observatiile, pentru ca ascultãtorul sã primeascã indicatii asupra impresiei pe care cei doi o au despre punctele tari si cele slabe ale celor patru urechi ale sale. În rest, totul rãmâne la fel ca în exercitiul anterior. Fiecare - o datã în rolul fiecãruia, câte 10-15 minute, apoi schimbarea si, la sfârsitul discutiei, schimb de opinii. Persoana care receptioneazã, destinatarul, “decide” deci în cele mai multe cazuri ce vrea EA/EL sã înteleagã, respectiv ce vrea EA/EL sã audã. Într-un fel, destinatarul posedã patru urechi, dar de regulã ascultã sau aude doar cu una singurã. Cine este acesta/ Cum este de aceasta? înteles Ce-i cu el/ea? situatia realã? Cum vorbeste Ce-ar trebui el/ea cu mine? sã fac, sã gândesc, Pe cine crede sã simt la cele el/ea cã are în ce-mi spune, fata lui/a ei? ce-mi transmite? Ceea ce face comunicatia între oameni atât de dificilã este, pe lângã altele, libera alegere a destinatarului, care dintre cele “patru urechi” vrea sã o foloseascã. Corespunzãtor, va fi reactia sa. Cum ati reactiona dumneavoastrã? Închipuiti-vã urmãtoarea istorioarã scurtã: Tocmai veniti acasã. Fiica dumneavoastrã se îndreaptã îngrijoratã spre dumneavoastrã si vã spune: “Iatã, Ionel tocmai a aruncat televizorul pe fererastrã!” - Dumneavoastrã ascultati continutul faptului si foarte posibil o întrebati: “A facut-o într-adevãr intentionat?” - Reactionati la mãrturisire si spuneti: “Tu esti destul de supãratã si revoltatã din cauza aceasta.” - Ascultati cu urechea de relatii, legãturi si raporturi si rãspundeti: “si de ce-mi spui mie aceasta, doar nu eu sunt politistul aici!” - sau dumneavoastrã reactionati (asa cum o fac poate cei mai multi) la apel, la chemare si replicati: “Da, vin imediat!”
Mesajele implicite sunt folosite mai des decât am bãnui. Adesea, mesajul propriu-zis este implicit exprimat într-o discutie. Acest lucru lasã deschisã posibilitatea emitãtorului sã aducã corecturile necesare în cazul în care constatã cã receptorul nu a înteles ceea ce voia el sã spunã: “Nu, nu am vrut sã spun asta”. Fiecare discutie este presãratã cu mesaje non-verbale. Acestea sunt impresii pe care receptorul le primeste fãrã cuvinte, de exemplu, tonul, mimica, gestica. Aceste semnale fãrã cuvinte sunt esenttiale pentru comunicare, pentru cã multe informatii sunt tramsmise prin simtãminte. Gânditi-vã numai cã expresia fetei partenerilor dumneavoastrã trãdeazã adesea ceea ce simt ei. Comunicarea non-verbalã spune mult despre adevãrul spuselor. Observãm foarte repede dacã cele rostite converg cu cele gândite. Semnalul este: atentie, aici ceva nu este în ordine. Nu se poate sã nu comunici. Chiar si atunci când nu vrei sã spui nimic, totusi spui ceva, si anume cã nu vrei sã spui nimic. Existenta simplã a unei persoane înseamnã cã ea comunicã! Asadar, noi comunicãm tot timpul si pretutindeni. Sã analizãm mai îndeaproape încã o stire Un cuplu se aflã în autoturism. La unul din semafoare, are loc urmãtoarea comunicare: si aceastã comunicare, înstiintare contine cele patru aspecte/pãrti enumerate: - continutul problemei, chestiunii * apelul, chemarea # automãrturisirea, destãinuirea @ legãturile, raportul Mijloace de comunicareAvantajeInconvenienteCONTACT PERSONAL- permite dialogul (întrebare-rãspuns) - foarte adaptat interlocutorului - relatie directã cu delegatul - foarte eficace- necesitã mult timp - riscuri de deformareADUNARE GENERALÃ- permite mobilizarea - permite dialogul- riscul derapajului - necesitã capacitate oratoricã - constrângeri datorate organizãriiMANIFESTUL, BROsURA- Difuzare largã - lasã urme - permite o bunã explicitare - difuzare foarte largã - atrage
- rãmâne- contact slab sau inexistent - cost (timp, mijloace) - putine foloase - riscul simplificãrii - lipsa contactului - capacitatea de realizare - risc de poluare
“Mã bucur, sunt dezamãgit, sunt supãrat, sunt stânjenit.” Prin exprimãri la persoana întâi pot sã dau glas gândurilor, dorintelor, nevoilor si intereselor mele: spun precis si deschis ce doresc într-adevãr sau prezint strategia pe care o urmez. Exprimãrile la persoana întâi spun ceea ce se petrece tocmai cu mine. Opus acestui tip de exprimare este cel la persoana a II-a. De exemplu: Un bãiat dã de înteles tatãlui sãu cã îi este foarte greu sã rezolve o problemã de scoalã. Tatãl este la capãtul unei zile deosebit de dificile. Cu un surâs resemnat îi spune: Ah, tu ai devenit o calamitate, cu problemele tale”. Bãiatul descifreazã mesajul, poate, astfel: “Eu îl deranjez, el nici nu se intereseazã de mine, poate m-a abandonat într-o oarecare mãsurã”. Dacã tatãl ar fi vorbit la persoana întâi: “Sunt foarte obosit, pentru cã am avut o zi grea, putem eventual sã stabilim o orã pentru mâine”, copilul ar fi înteles cã tatãl este pentru moment obosit, dar cã, în principiu este dispus sã-l ajute: nu ar fi existat nici o neîntelegere. În comunicare apar douã feluri de greseli. În ambele cazuri, este vorba despre exprimãri la persoana a II-a. În ambele cazuri se uitã persoana I, ca posibilitate de solutionare: 1. Eu transmit un mesaj cu o solutie: “Dumneavoastrã ar trebui, ca pe viitor...”; 2. Eu transmit un mesaj cu caracter insultãtor: “Tu ai devinit o calamitate cu ...”.
Pentru cã acest tip de exprimare este cinstit, stimuleazã la partener exprimarea în acelasi regim. Prin asta, se creeazã o atmosferã deschisã si de încredere. Exprimãrile la persoana a II-a, dimpotrivã, escaladeazã repede tensiunea si conduc la un schimb de cuvinte neplãcute, la injurii si atacuri. De regulã, stimuleazã o atitudine de apãrare a opiniilor si de rivalitate. Exprimãrile la persoana întâi conduc la înlãturarea barierelor de comunicare. Ele asazã rãspunderea pentru schimbarea comportamentului în mâna partenerului. “Eu consider cã este deranajant sã nu mi se prezinte o problemã importantã”. Asadar, vorbitorul îi împãrtãseste partenerului sãu de discutie cum se simte, lãsând în seama partenerului sã facã ceva (sau nu). Greutãti în folosirea exprimãrilor la persoana întâi Nici noi nu vom atinge, mai ales la început, totdeauna succesul scontat. Acest lucru se datoreazã si faptului cã, pânã nu demult, acest fel de exprimare era mai rar. Nu este însã vorba despre o schimbare numai formalã a comunicãrii, ci si de o schimbare la nivelul relatiilor. Oamenii care comunicã între ei la persoana a II-a îsi abordeazã partenerul ca pe un rival. O comunicare caracterizatã prin exprimãri la persoana întâi reclamã un avans de încredere si poate fi privitã si ca o comunicare între parteneri egal îndreptãtiti. Într-o astfel de atmosferã de discutie problemele pot fi solutionate constructiv, datoritã caracterului deschis si al încrederii. Observatie: în anumite situatii sunt suficiente pãrti de discutie scurte pentru a face evaluãri. Atunci mai ales poate apãrea un asemenea caz, când, de la început, sunt evidente neîntelegeri. Observatorul ar trebui sã-si prezinte viziunea sa despre proces si sã spunã ce a auzit si sã-i întrebe pe ceilalti ce au auzit. În aceastã etapã nu este vorba despre a avea dreptate - despre ce s-a spus si ce s-a avut în vedere - ci despre ceea ce s-a auzit. Acest lucru este esential în acest exercitiu. O altã posibilitate de evaluare ar fi, ca pe un flip-chart pe care sunt desenate cele patru urechi, toti cursantii sã noteze cu o bulinã verde urechea cu care au auzit cel mai bine si cu o bulinã rosie urechea cu care au auzit cel mai prost. Apoi, toti cursantii pot sã se gândeascã dacã repartizarea punctelor verzi si rosii indicã slãbiciuni de ascultare în cazul anumitor urechi sindicale. Acest lucru poate fi, în aceeasi mãsurã, distractiv, ca si recreativ si instructiv. Variatia metodelor / destindere Mai ales în cazul cursurilor cu o duratã mai lungã este important sã oferi participantilor variatie. Asadar, sã nu faci o discutie deschisã în plen, în cursul diminetii si apoi dupã-amiazã acelasi lucru, dar numai douã ore. Aici poate fi de mare ajutor o glumã introductivã pentru a destinde atmosfera. Din experienta noastrã putem sã vã spunem cã este foarte important sã schimbati metoda cam la douã ore, adicã sã faceti o activitate pe grupe dupã ce ati lucrat în plen. Schimbarea de metodã înseamnã si, în cazul unei activitãti în plen, alternarea lectorilor, dintre acestia unul este mai mult orientat spre dialog, iar celãlalt face din când rezumate pe flip-chart, ceea ce a fost prezentat o datã se rezumã pe scurt si, mai ales, într-o altã formã. O variatie a metodelor, de exemplu într-un grup care lucreeazã concentrat la o problemã, poate fi - vã rog sã nu râdeti - si o plimbare în comun. Poate fi variatie a metodelor si dacã, de exemplu, într-un grup s-au format douã opinii diferite, aceste opinii sã fie exprimate de doi protagonisti sub forma unei dispute. Pentru aceasta, scaunele trebuie sã fie astfel asezate în încãpere, încât cei doi oponenti sã stea fatã în fatã (cu un arbitru între ei, care trebuie sã fie atent la respectarea regulilor, restul grupei stã de jur împrejur si priveste, deocamdatã). Destindere înseamnã si sã te asezi în cerc afarã. Dacã atmosfera în încãpere este foarte tensionatã sau plictisitã, atunci se poate recurge la jocul cu mingea: unul primeste mingea si trebuie sã spunã cum se simte. Dupã aceea, îi este permis sã dea mingea mai departe. Numai celui care are mingea îi este permis sã vorbeascã. Dar, dacã este posibil, sã spunã numai cum se simte. si, evident, trebuie sã vorbeascã toti. Sau - o altã situatie - sã spunã ce gândeste în legãturã cu o anumitã problemã de la seminar, care este foarte disputatã, dat în legãturã cu care s-au pronuntat initial numai câtiva participanti. Important este, în orice caz, ca un seminar sã fie variat si mobil. Trebuie sã existe si o variatie a interventiilor lectorului la nivelul continutului (si acestia se pot juca cu foarte multe forme) cu elementele pe care lucreeazã cursantii (activitate de grup sau munca individualã sau de activitãti pe care participantii le fac împreunã cu lectorii (evaluarea prezentãrilor, exercitiile de moderare, vizualizarea dar si consilierea individualã si a grupelor.
Este recomandabil, ca la începutul fiecãrei noi zile de seminar sã recapitulezi, într-o formã oarecare, atât etapele didactice parcurse în ziua anterioarã, cât si structura si desfãsurarea diferitelor unitãti de curs din punct de vedere al continutului si al metodelor. Este, de asemenea, important sã pui accentul pe anumite elemente din ziua precedentã. Acest lucru se poate face printr-un proces verbal în care fiecare cursant îsi noteazã câteva idei care cuprind ce I s-a pãrut mai important în ziua precedentã, pozitiv sau negativ. Este de competenta acestuia sã hotãrascã dacã este vorba despre elemente componente ale seminarului sau de marginalii, dacã este vorba despre continut sau organizare. Un punct poate sã-l constituie si vremea sau mâncarea, competenta sau incompetenta lectorului, ca si caracterul antrenant sau plictisitor al cursului în ansamblul sãu ori al unor pãrti ale acestuia. Participantii scriu pe cartonase cuvintele-cheie ale acestui proces verbal, le agatã de meta-plan si le explicã pe scurt (participantii vor face acest lucru pe rând, în functie de ordinea asezãrii pe scaune, sau liber). Cartonasele rãmân atârnate pe perete sub data indicatã,. O altã posibilitate este sã rogi câtiva cursanti sã recapituleze ceva mai complet ziua precedentã, pe baza cartonaselor de pe meta-plan sau cu ajutorul foilor de flip-chart. (Pentru aceasta, trebuie sã le spui cã vor raporta a doua zi, la începutul zilei despre care au de vorbit). Recapitularea poate sã se refere la continut, asadar o reluare a pasilor didactici ai zilei precedente, sau la atitudinea si implicarea participantilor, sau la cele ale lectorului. Desigur cã poti sã rogi ca un participant sã facã acest lucru benevol. si aceste recapitulãri ar trebui sã rãmânã pe perete sub formã de cuvânt-cheie. La anumite seminarii s-a dovedit cã este bine ca lectorul sã revinã asupra unor anumite etape, sã le mai explice o datã si sã le relationeze între ele. Acest lucru este mai ales recomandabil la acele seminarii unde se intentioneazã o variatie a metodelor si unde se abordeazã diferite domenii de continut. O privire de “sus” asupra seminarului, asupra procesului în care sunt cu totii implicati, asupra felului în care toate elementele sunt gândite de lectori poate fi de mare ajutor pentru cursanti (si asta nu pentru cã sunt zãpãciti, ci pentru cã sunt atât de tare prinsi, de ceea ce se petrece acolo, încât pierd privirea de ansamblu). Important, în orice caz, este sã faci aceastã recapitulare, nu neapãrat zilnic si nu neapãrat mereu sub aceeasi formã. Dar ar trebui, totusi, sã nu se uite complet. Dacã doriti sã arãtati diagrame, atunci verificati mai întâi pe niste persoane care nu stiu prea multe despre problema respectivã, dacã diagrama este inteligibilã si plasticã. O diagramã care trebuie explicatã, pentru cã poate creea neîntelegeri si nu este de la început transparentã, nu poate fi de mare folos.
Metoda moderãrii trebuie sã tinã întãi cont de rolul mederatorului, apoi de respectarea anumitor reguli în timpul activitãtii si, în cele din urmã, la folosirea anumitor materiale. Dacã vã amintiti de metoda proiectului pe care am prezentat-o, aceasta nu este prea diferitã. Cãci si metoda moderãrii urmãreste, în esentã, sã ofere cadrul pentru obtinerea de rezultate cât mai bune, fãrã ca lectorii sã fixeze explicit aceste obiective.
Yüklə 2,25 Mb. Dostları ilə paylaş:
|