Relaţii internaţionale

O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ
Diplomaţia a fost pusă în faţa unor diverse schimbări şi provocări pe plan internaţional în ultimele două decenii ale secolului XX, când, concomitent cu apariţia şi dezvoltarea fenomenului globalizării, s-a accentuat criza comunismului în întreaga lume şi, în special, în Uniunea Sovietică şi Europa de est.

Aspectul care a influenţat semnificativ relaţiile internaţionale a fost prăbuşirea regimurilor comuniste din centrul şi sud-estul Europei, destrămarea Uniunii Sovietice, care a decăzut din statutul de super putere. În Orientul Mijlociu, conflictele s-au adâncit. Un fenomen nou, globalizarea, şi-a pus amprenta asupra evoluţiei economice, politice şi militare a statelor lumii. Acestea erau provocări pentru diplomaţie. Globalizarea (mondializarea) din ultimele două decenii ale secolului al XX-lea a însemnat realizarea unui sistem economic şi informaţional unic, context în care diplomaţia părea depăşită. Se prefigura apariţia unui sistem mondial unipolar, cu SUA drept lider, care ar fi avut puterea de decizie. Unii se puteau teme de impunerea principiilor, valorilor şi modului de viaţă american. Metamorfoza relaţiilor internaţionale s-a concretizat în dezvoltarea unui sistem multipolar. Rolul cel mai important revine organismelor internaţionale, care stabilesc regulile diplomatice şi supraveghează respectarea lor: ONU, OSCE, NATO, Uniunea Europeană. În jurul lor s-au închegat relaţiile internaţionale, prin sprijinirea, la începutul secolului XXI, a instrumentelor diplomatice tradiţionale – tratatele, convenţiile, înţelegerile existente pe plan mondial.

ONU ar fi trebuit să fie organizaţia cea mai importantă. Tribuna de la care statele membre, mari sau mici, îşi puteau spune cuvântul, trebuia făcută funcţională. Disputele S.U.A. şi U.R.S.S. din Consiliul de Securitate au dus, în timp, la pierderea credibilităţii organizaţiei. Trebuia să renască şi să joace rolul reprezentativ în relaţiile internaţionale, pentru care fusese creată.

CSCE, care era o alianţă regională, europeană, s-a adaptat repede la noile realităţi de după căderea comunismului şi s-a transformat într-un organism regional de securitate, redenumit Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare din Europa (OSCE), care a promovat, după 1995, cooperarea cu toate statele lumii.

SUA dominau NATO, fiind cea mai mare putere militară şi economică a lumii, având puterea să impună orientările sale, chiar dacă acestea au dus la anumite divergenţe în sânul alianţei, în timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1995 şi 1999). Eficienţa NATO a constat în alianţele sau tratativele cu marii actori ai relaţiilor internaţionale – Uniunea Sovietică cu OSCE, Uniunea Europeană. Procesul de lărgirea a NATO, prin primirea statelor din centrul şi sud-estul Europei, a avut ca rezultat extinderea sferei sale de acţiune.

Comunitatea Economică Europeană s-a transformat în Uniunea Europeană, dezvoltând o nouă perspectivă în relaţiile sale cu statele Europei centrale şi de sud-est, dar şi cu state din alte părţi ale lumii. Realizând neputinţa sa de a interveni eficient în Balcani, U. E. a început să-şi construiască „braţul militar”, care să-i permită să joace un rol mai activ în timpul conflictelor. O concluzie care s-ar putea desprinde, este aceea că avem de-a face cu un nou sistem internaţional, marcat de globalizarea relaţiilor economice şi de diverse modificări pe scena politică internaţională.

BIBLIOGRAFIE:

I. Specială şi generală:

1. 
   x x x, Marea conflagraţie a secolului XX, Bucureşti, 1971, coordonatori Alexandru Vianu, Constantin BUŞE; cota III 2112; III 3947
   
2. 
   x x x, Istoria contemporană universală, vol I, coordonatori Alexandru Vianu, Constantin BUŞE, Ed. Did. Şi Ped., Bucureşti, 1975
   
3. 
   Mircea POPA, Primul război mondial, Bucureşti, 1979
   
4. 
   Emilian BOLD, De la Versailles la Lausanne, (1919-1939), Iaşi, 1973
   
5. 
   Idem, Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), Iaşi, 1983
   
6. 
   Camil MUREŞAN, Alexandru VIANU, Preşedinte la Casa Albă, Editura Politică, Bucureşti, 1974, 669 p.
   
7. 
   Leonida LOGHIN, Mari conferinţe internaţionale 1939-1945, Bucureşti, 1989
   
8. 
   Constantin BUŞE, Nicolae DASCĂLU, Diplomaţie în vreme de război, Ed. Univ. Bucureşti, 1995
   
9. 
   André FONTAINE, Istoria războiului rece, vol. I-IV, Bucureşti, Editura 1992-1994
   
10. 
    Allan M. WINKLER, Eseuri şi documente despre America de după cel de-al doilea război mondial, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 423 p.
    
11. 
    Henry KISSINGER, Diplomaţia, Editura ALL, Bucureşti, 1998, 807 p.
    
12. 
    Pascal BONIFACE, Relaţiile est-vest (1945-1991), Institutul European, 1998, 75 p.
    
13. 
    Sergio ROMANO, 50 de ani de istorie mondială, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999, 253 p.
    
14. 
    Martin MACCAULEY, Rusia, America şi războiul rece 1941-1991, Iaşi, Editura Polirom, 1999
    
15. 
    Camil MUREŞAN, Downing Street 10, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984
    
16. 
    Camil MUREŞAN, Imperiul Britanic, Editura Ştiinţifică, Buucreşti, 1967, cota II 4692
    
17. 
    Alan FARMER, Marea Britanie: Politica externă şi colonială 1919-1939, Ed. All, Bucureşti, 1996
    
18. 
    C. Bogdan, Eugen PREDA, Sferele de influenţă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, cota II 19.064
    
19. 
    Stefano GUZZINI, Realism şi relaţii internaţionale, Institutul european, Iaşi, 2000
    

II. Colecţii de documente:
Relaţii internaţionale în acte şi documente, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, vol II cota II 11218


III. Enciclopedii şi dicţionare:
1 British Encyclopaedia Bibl. Univ. Oradea ( B.U.O.) ( presă), Bibl. Jud. „Gh Şincai” (Sala cataloage)

2. Il mondo contemporaneo, B.U.O. cota II 13.362

3. Marcel POPA., Mică enciclopedie de istorie universală, Bucureşti, 1993; BUO cota II 22.269

4. The new american encyclopedia, BUO, cota II 13.362

5. xxx, Istoria lumii în date, BUO, cota II 12.243

6. J. Parrish, Enciclopedia războiului rece, Bucureşti, 2003

Listă personalităţilor politice ale secolului XX

• 
  prima parte –
  

(SEMINAR- Relaţii internaţionale)

1. 
   Woodrow WILSON
   
2. 
   Georges CLEMENCEAU
   
3. 
   Lloyd GEORGE
   
4. 
   Aristide BRIAND
   
5. 
   Gustav STRESSEMAN
   
6. 
   Winston CHURCHILL
   
7. 
   Benito MUSSOLINI
   
8. 
   Adolf HITLER
   
9. 
   Ioachim von RIBBENTROP
   
10. 
    Miklos HORTHY
    
11. 
    Iosif Vissarionovici STALIN
    
12. 
    Viaceslav MOLOTOV
    
13. 
    Maxim LITVINOV
    
14. 
    Nicolae TITULESCU
    
15. 
    Neville CHAMBERLAIN
    
16. 
    Mahatma GHANDI
    
17. 
    Thomas MASARYK
    
18. 
    Eduard BENEŞ
    
19. 
    MAO ZE DUN
    
20. 
    Cian KAI ŞI
    
21. 
    HIROHITO
    
22. 
    Charles de GAULLE