Religiozitate şi rugăciune în noul cinema românesc

Georgia Moraru

•

RELIGIOZITATE ŞI RUGĂCIUNE

ÎN NOUL CINEMA ROMÂNESC

Georgia Moraru

RELIGIOZITATE ŞI RUGĂCIUNE

ÎN NOUL CINEMA ROMÂNESC

Editura Napoca Star

ClujNapoca, 2017

Editura Napoca Star

Strada PLOIEŞTI nr. 35 ap. 11
ClujNapoca, Romania
[phone]
[phone]
[e-mail]
www.napocastar.ro

© Georgia Moraru, 2017

* Întreg meritul şi toată responsabilitatea pentru informaţiile cuprinse în prezentul volum aparţin autoarei.

** Volumul de faţă reprezintă rezultatul unui program academic, derulat în cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune, a Universităţii „BabeşBolyai” din ClujNapoca, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, sub coordonarea Prof.univ.dr. Doru Pop.

Descrierea CIP poate fi consultată pe siteul

Bibliotecii Naționale a României
ISBN 978-606-690-618-0

Despre autoare

Georgia Moraru e o proaspătă absolventă a Facultăţii de Teatru şi televiziune, care învaţă mereu, prin proiecte personale, săşi dezvolte abilităţile de videograf, fotograf, scenarist şi nu în ultimul rând, de regizor. Categoric, ceea ce a învăţat în facultate o ajută să aibă o bază în ceea ce vrea să realizeze în viitor.

Cel mai important proiect al ei de până acum a fost cu siguranţă licenţa scrisă cu titlul Religiozitate şi rugăciune în noul cinema românesc şi filmul A de la AnaMaria. În timpul liber, voluntariază la festivaluri de film, teatru şi muzică cum ar fi Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Comedy Cluj, Temp’s D’images sau Festivalul Filmului Francez, unde lucrează ca critic de film, fotograf şi videograf.

În paralel şi în prezent, e studentă în anul III la Facultatea de Litere, secţia Literatură universală şi comparată – Limba şi literatura engleză, facultate care a învăţato să citească altfel, să scrie şi să analizeze literatura ca un comparatist, în speţă. Îi place să scrie, să caute modele în afara ei şi să descopere căi noi de urmat, aşa că e deschisă mai multor posibilităţi de carieră în domeniile pe care lea studiat şi le studiază.

În scris se exprimă cel mai bine, e liberă şi poate să creeze, astfel, lumi şi personaje inedite. Adoră invenţia, dar o inspiră mereu realitatea înconjurătoare, îi place să fie ancorată în ea şi în acest sens observă mereu şi se implică cu nevoia de a afla, de a ştii.

Crede în realism ca mod de a căuta moduri noi de expresie la fel cum fantezia ne duce departe şi ne arată că există posibilitatea de a visa.

Echipa

Multicultural Business Institute

CUPRINS

CUPRINS 6

INTRODUCERE

Cinematografia mondială a tratat mereu filmul religios ca pe ceva special, ca pe o delicatesă a genurilor cinematografice. Încă de la Dreyer şi Bergman, părinţii filmului religios, regizori contemporani încă dezvoltă acest gen şi îi aduc prinoase pe zi ce trece. Danny Boyle în al său Millions portretiza un personaj care, în inocenţa sa, credea că sfinţii îi vorbesc şi îl călăuzesc. La fel şi Maria, întrun film controversat al regizorului Dietrich Brüggemann (Stations of The Cross) se simţea îndreptăţită să facă sacrificii în numele lui Hristos. Însă nu putem trece la contemporani fără săl amintim pe Tarkovski si al său film religios. Un mare cineast al cinematografiei din toate timpurile, Tarkosvki credea întro poetică a realului şi trata filmul religios ca pe o poezie a sufletului în imagine.

Lucrarea de faţă studiază religiozitatea în noul cinema românesc, apropiindune de spaţiul autohton. Filme ca Aurora (r. Cristi Puiu), Poliţist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu) şi După dealuri (r. Cristian Mungiu) ne vor servi ca suport de analiză. Interesul pentru religiozitate în spaţiul românesc lam dobândit mergând la mănăstire şi cercetând atât viaţa monahilor, cât şi a tinerilor care frecventează regulat aceste locuri. În căutările mele am descoperit o nouă lume, un univers preocupat de căutarea divinităţii. Or, cred că aceasta e ţelul principal al cineaştilor români amintiţi. Dacă nu, cel puţin o preocupare şi o poziţionare vizavi de divinitate, fie ea prezentă sau absentă din viaţa personajelor. Dacă în După dealuri putem vorbi de o divinitate care mustră (analizând icoana în film), în celelalte două filme ea este mai mult retrasă din lume şi o putem întâlni doar printro reprezentare a Sfintei Treimi (în Poliţist, adjectiv) şi printro absenţă totală în Aurora.

Prin filmul meu, A de la AnaMaria, am încercat să redau viaţa întrun spaţiu monahal prin ochii unei tinere care se iniţiază în interiorul acestui loc sfânt. Prin urmare, am dorit reprezentarea unei căutări asemănătoare cu a mea, o căutare a divinităţii şi al unui sens al vieţii. Totodată, ea se află la o răscruce de drumuri în viaţa ei, trebuie să îşi aleagă o facultate şi o cale de urmat. Integrânduse în viaţa de mănăstire, ea descoperă ascultarea, spovedania şi multe alte rânduieli care îi erau străine în viaţa cotidiană, de mirean. Ca formă, discutăm de un cineverite în spiritul cinematografiei româneşti, deci a Noului Val. Sunetul e în priză directă, iar imaginea e filmată de pe umăr. Aspectul aparent neglijent este unul dorit, pentru a crea senzaţia de intimitate şi pentru a inspira o apropiere de personajul principal. Per ansamblu, am încercat să intervin cât mai puţin în succesiunea naturală a rânduielii mănăstireşti, de aceea sar putea spune că filmul meu se apropie mult de maniera documentarului.