România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE


Întreruperea executării pedepsei. Condiţii.



Cod Procedură Penală, art. 453, alin.1, lit. c
Întreruperea executării pedepsei în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. c, Cod procedură penală, poate fi acordată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează, astfel faptul că tatăl inculpatului este bolnav de cancer, situaţie preexistentă încarcerării acestuia, nu constituie o împrejurare specială pentru condamnat sau familia acestuia şi prin urmare nu poate fi dispusă întreruperea executări pedepsei pentru acest motiv.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, decizia penală nr. 5/R/7 ianuarie 2009

Prin sentinţa penală nr.286/11.11.2008 Tribunalul Mureş în baza art.455 raportat la art.453 alin.1 lit. c Cod pr. penal a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei de formulată de petentul P. M.C. şi, în consecinţă:

A dispus întreruperea, pe un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 38/2007 a Tribunalului Mureş, mandat de executare nr. 42/2007.

În baza art. 455 raportat la art. 453 ind. l alin l Cod procedură penală pe durata întreruperii executării pedepsei petentul va respecta următoarele obligaţii:

a) să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

A desemnat Postul de Poliţie Ruşii - Munţi ca organ de poliţie însărcinat cu supravegherea petentului.

A dispus ca în baza art. 457 alin. l şi art. 454 alin. l ind. l Cod pr. penală hotărârea să fie comunicată de îndată Penitenciarului Tg. Mureş şi Postului de Poliţie Ruşii - Munţi, iar în ziua când va deveni definitivă, jandarmeriei, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea respectării obligaţiilor impuse.

A atras atenţia petentului asupra revocării întreruperii în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor:

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş la nr. 6393/320/2008, petentul P. M.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.38/2007 a Tribunalului Mureş .

În motivare, petentul a arătat că ambii săi părinţi, dar în special tatăl său sunt bolnavi, nu au venituri şi au nevoie ajutorul lui.

Cererea a fost înaintată Tribunalului prin sentinţa penală nr. 120/2008 a Judecătoriei Tg. Mureş, prin care această instanţă şi-a declinat competenţa.

La dosar s-au depus hotărârea de condamnare şi o Adresă a Penitenciarului Tg. Mureş, din care rezultă că petentul nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei.

S-a depus la dosar şi o Anchetă socială din partea Primăriei Ruşii Munţi în care se arată că, tatăl petentului a fost diagnosticat cu cancer, care s-a extins în tot corpul, iar mama petentului nu realizează venituri.

În urma analizei acestor acte, instanţa consideră întemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Potrivit art. 455 alin. l rap. la art. 453 alin. l lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Ancheta socială confirmă susţinerile petentului şi că tatăl lui se află într-o situaţie specială. Elementele oferite de ancheta socială nu descriu doar o situaţie în mod cronic dificilă, ci şi una cu caracter momentan, în care starea de arest a petentului îl pune într-o poziţie insuportabilă - de a nu fi prezent la, poate, ultimele zile ale tatălui său.

Aşadar, cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost soluţionată în modul arătat în dispozitivul sentinţei descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare respingerea cererii formulate de condamnat .

În motivarea recursului se arată că din ancheta socială efectuată de Consiliul local Ruşii-Munţi, rezultă că familia condamnatului este compusă din cei doi părinţi, nefiind menţionaţi soţia şi nici cei doi copii minori, astfel că în cererea iniţială susţinerile acestuia sunt false, iar starea sanitară a locuinţei este bună.

Se mai arată că într-adevăr la dosar s-a depus la fila 21 un bilet de externare din 06.08.2008 privindu-l pe tatăl petentului, din care reiese că acesta este în vârstă de 62 şi că a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid şi că a urmat un tratament de iradiere, recomandându-se la externare tratament medicamentos.

În baza acestor acte, instanţa de judecată a considerat că petentul „ar fi pus într-o situaţie insuportabilă, de a nu fi prezent la, poate, ultimele zile ale tatălui său”.

Analizând materialul probator, parchetul a apreciat că executarea imediată a pedepsei închisorii nu ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului, deoarece boala tatălui a fost diagnosticată anterior condamnării (2006), însă consideră că acest act medical nu conferă suficiente date care să conducă la concluzia că în următoarele trei luni ar surveni decesul acestuia, iar din punct de vedere material familia condamnatului se descurcă, având o situaţie materială bună.

Simpla susţinere că petentul condamnat este unicul întreţinător al familiei fără nicio altă probă (declaraţii vecini, acte fiscale de la primărie) nu este suficientă pentru a contura consecinţele grave cerute de legiuitor pentru familia condamnatului în cazul executării imediate a pedepsei de 6 ani închisoare.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate disp.art.385⁶ alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Condamnatul P.M. C. se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.38/2007 a Tribunalului Mureş.

Potrivit art.455 rap.l art.453 alin.1 lit.c Cod pr.penală întreruperea executării pedepsei poate fi acordată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează.

Aşadar, potrivit textului de lege citat, pentru a fi admisibilă o astfel de cerere trebuie să existe „împrejurări speciale” şi „consecinţe grave” pentru condamnat sau familia acestuia.

În speţă, aşa cum rezultă din ancheta socială, nu rezultă că există o împrejurare specială datorită căreia executarea pedepsei să aibă consecinţe grave pentru condamnat sau familie. Este adevărat că tatăl petentului este bolnav de cancer, însă această situaţie este preexistentă încarcerării petentului, fiind constatată încă din anul 2006, astfel că nu poate fi dispusă întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie, astfel că în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod penal a admis recursul parchetului, a casat integral hotărârea atacată şi rejudecând cauza a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnat.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, instanţa a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la instanţa de fond, cheltuielile în recurs rămânând în sarcina statului.




Recurs declarat de partea vătămată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de arestare preventivă a inculpaţilor. Inadmisibilitate.
Cod procedură penală, art. 141
Recursul părţii vătămate declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de arestare preventivă a inculpaţilor este inadmisibil, întrucât potrivit art. 141 Cod procedură penală. Titularii dreptului de recurs în această situaţie sunt exclusiv procurorul şi inculpatul.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală,

decizia penală nr. 10/R/7 ianuarie 2009

Asupra recursului declarat de partea vătămată R. I.

Prin încheierea penală pronunţată la data de 30 decembrie 2008 în dosarul nr. 104/102/2008 al Tribunalului Mureş, în temeiul art. 160 indice a, alin.1 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea vătămată R. I, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii O. D. şi P. I. M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin cererea formulată în faţa instanţei de judecată la termenul din data de 12.09.2008, partea vătămată R. I. a solicitat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii O. D., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, întocmit la data de 17.01.2008, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 250 alin.1 şi 5 Cod penal, şi prev. de art.192 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal şi P. I. M., trimis în judecată prin acelaşi act de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 182 alin.1 Cod penal şi 192 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea părţii vătămate, arătând că aceasta nu a înţeles să indice nici verbal şi nici înscris temeiul de drept pe care înţelege să-şi fundamenteze cererea formulată. S-a precizat că, din oficiu, nu s-a identificat nici un temei concret care ar fi incident în cauza analizată şi că procesul penal se poate desfăşura în bune condiţii cu cei doi inculpaţi aflaţi în stare de libertate.

Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs partea vătămată R. I.

În motivarea cererii de recurs formulate, partea vătămată a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii, arătând că se justifică în cauză arestarea inculpaţilor.

La termenul de soluţionare a recursului din data de 7 ianuarie 2009, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate de partea vătămată.

Analizând recursul declarat, în raport de excepţia invocată din oficiu de către instanţă şi în raport de limitele investirii instanţei de recurs, astfel cum sunt determinate de art. 385 indice 6, 385 indice 8 şi 385 indice 9 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Obiectul recursului declarat în prezenta cauză vizează încheierea instanţei prin care s-a respins cererea de luare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor, cerere formulată în cauză de partea vătămată.

Potrivit dispoziţiilor art. 141 Cod procedură penală, care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, titularii dreptului de recurs sunt exclusiv procurorul şi inculpatul.

Reglementarea conţinută în textul de lege menţionat mai sus reprezintă o concretizare a garanţiei „habeas corpus” instituită prin art. 5 paragraful 4 din Convenţia Europeană, respectiv dreptul recunoscut persoanei de a exercita o cale de atac împotriva unei decizii de arestare sau deţinere şi respectiv posibilitatea exercitării controlului judiciar al legalităţii detenţiei persoanei private de libertate, astfel că determinarea sferei titularilor dreptului la un recurs astfel cum este reglementat de art. 141 Cod procedură penală este esenţială, condiţionând însăşi valabilitatea controlului de legalitate al detenţiei.

Valabilitatea sesizării instanţei competente a soluţiona recursul împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii privind măsurile preventive este strict condiţionată de calitatea de titular al dreptului la recurs, efectul devolutiv al recursului fiind limitat şi în raport de calitatea procesuală pe care o are persoana care declară recurs, conform art. 385 indice 6 alin.1 Cod procedură penală, întrucât efectele declaraţiei de recurs împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii privind măsurile preventive produc efecte nemijlocite sub aspectul privării de libertate.

Astfel, relevanţa determinării sferei titularilor dreptului la recursul consacrat de art. 141 Cod procedură penală, din perspectiva garanţiei instituite prin art. 5 paragraful 4 din Convenţie, rezidă şi în faptul că exercitarea acestui control de legalitate se realizează prin raportare la cerinţele de fond şi de procedură necesare pentru a dispune o asemenea măsură, atât din perspectiva dreptului intern cât şi prin raportare la prevederile Convenţiei Europene. ( în acest sens Hotărârea CEDO din 13 februarie 2001, cauza Lietzow contra Germaniei, paragraful 44; Hotărârea CEDO din 15 noiembrie 2005, cauza Reinprecht contra Austriei, paragraful 31).

Din această perspectivă semnificaţia calităţii de titular al recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive este majoră sub aspectul legalităţi detenţiei preventive şi implicit al respectării dreptului recunoscut de art. 5 paragraful 4 din Convenţie – conceptul de legalitate din paragraful 4 având acelaşi înţeles cu cel din paragraful 1 - întrucât condiţionează însăşi valabilitatea sesizării instanţei de recurs, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt şi respectiv legalitatea arestării preventive.

Legiuitorul în conţinutul art. 141 Cod procedură penală a realizat o determinare expresă a titularilor dreptului la recurs făcând referire la procuror şi respectiv la inculpat, sistemul aplicat în conţinutul acestui text de lege pentru determinarea sferei titularilor dreptului la recurs fiind cel al determinării speciale, sistem conform căruia titularii dreptului de recurs pot ataca numai hotărârile penale pe cale legea nu le exclude de la dreptul lor de recurs şi numai în limitele prevăzute de lege. ( Traian Pop – Drept procesual penal, volumul IV, Cluj 1948, pagina 344).

Se realizează de către legiuitor astfel în reglementarea conţinută de art. 141 Cod procedură penală o restricţionare a titularilor dreptului la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive exclusiv la inculpat şi procuror în considerarea caracterului măsurii arestării preventive care are o natură procesual penală, neputând fi dispusă decât în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.

În condiţiile în care, prin proces penal se înţelege activitatea reglementată de lege pe care o desfăşoară autorităţile publice, anume desemnate, ( Grigore Teodoru – Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu 2007, paragraful 4), cu participarea activă a persoanelor interesate ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, obligaţia asigurării bunei desfăşurări a procesului penal revine exclusiv autorităţilor judiciare, acestea având competenţe specifice în raport de faza de desfăşurare a procesului penal.

Este irelevant „interesul” eventual demonstrat de părţile din proces, la care face referire textul articolului 362 alin.1 lit. f Cod procedură penală, în exercitarea recursului reglementat de art. 141 Cod procedură penală, în condiţiile în care, acestea nu au însăşi dreptul substanţial în această materie, neavând prerogative în sensul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. Precizarea din cuprinsul art. 141 Cod procedură penală, a titularilor dreptului de recurs împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, evidenţiază tocmai inexistenţa unei suprapuneri a drepturilor subiective recunoscute persoanelor specificate de art. 362 alin. 1 Cod procedură penală, cu dreptul de a exercita calea de atac recunoscută de lege în materia măsurilor preventive, justificată de scopul şi natura acestora. Ori, recunoaşterea dreptului la recurs împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind luarea măsurii arestării preventive altor titulari decât cei determinaţi în conţinutul art. 141 Cod procedură penală, în condiţiile inexistenţei unui drept subiectiv al acestora consacrat prin lege ar reprezenta o încălcare la exercitarea controlului de legalitate prevăzut de art. 5 paragraful 4 din CEDO, conferind un caracter nelegitim măsurii arestării preventive, întrucât ar presupune luarea acestei măsuri în alt scop decât cel prevăzut de art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenţia Europeană, respectiv aducerea persoanei în faţa autorităţilor judiciare competente.

Partea vătămată nefiind inclusă de legiuitor în categoria expres determinată a titularilor dreptului de recurs împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive astfel cum sunt enunţaţi în conţinutul textului art. 141 Cod procedură penală, recursul declarat de aceasta este inadmisibil, astfel că analiza căii de atac exercitate în cauză din perspectiva condiţiilor de fond care ar justifica luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu se impune întrucât contravine controlului de legalitate al detenţiei impus de art. 5 paragraful 4 din Convenţia Europeană, şi respectiv scopului restricţiilor privind libertatea persoanei pe care le autorizează art. 5 paragraful 1 din Norma Convenţională la care s-a făcut referire mai sus. (Hotărârea CEDO din 29 noiembrie 1988, cauza Brogan şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 65; Hotărârea CEDO din 14 decembrie 2006 cauza Filip contra României, paragraful 73).

În raport de considerentele enunţate mai sus recursul declarat de partea vătămată împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond prin care s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive este inadmisibil şi urmează a fi respins conform art. 385 indice 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune obligarea părţii vătămate recurente la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Apel. Calculul termenului de apel în situaţia în care ultima zi cade într-o zi nelucrătoare.
Cod procedură penală, art.186, alin.4
Atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul pentru declararea unei căi de atac expiră la sfârşitul zilei lucrătoare care urmează, conform art. 186 al. 4 Cod procedură penală, astfel că apelul comunicat instanţei prin fax în această zi trebuie apreciat ca fiind declarat în termen şi nu respins ca tardiv.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală,

decizia penală nr. 67/R/11 februarie 2009

Prin sentinţa penală nr.165/7 feb.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului E. M. A, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 26 Cod penal.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului M. S. S.

În baza art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 alin.1,3 Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 alin 1 lit. a şi c Cod penal, art. 75 alin 1 lit. a, art. 76 alin 1 lit. e şi art. 80 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul E. M. A, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată.

În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare, au ca urmare, revocarea suspendării.

În baza art. 215 alin. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin 1 lit a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit a,c Cod penal, a art. 76 alin. 1 lit e cod penal şi art. 80 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul T.I. F, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.

În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 215 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin 1 lit a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit a, c Cod penal, a art. 76 alin. 1 lit e cod penal şi art. 80 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul M. S. S, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul M.S. S, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 96 alin 1 lit c din Legea nr. 504/2002.

În baza art. 346 raportat la art. 14 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil, s-a admis acţiunea exercitată de partea civilă D.M, şi a obligat inculpaţii, în solidar, la plata, în favoarea acesteia, a sumei de 310 lei, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că părţile vătămate P.E. şi M. S., nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar partea civilă M. D, a renunţat la această calitate.

În baza art. 118 alin 1 lit e Cod procedură penală, s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţi a următoarelor sume: 150 lei de la inculpatul E. M.A; câte 275 lei, de la inculpaţii T.I. F. şi M.S. S.

În baza art. 88 alin 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, perioada reţinerii de 24 ore, de la 02.06.2003 şi a arestării preventive de la data de 03.06.2003, până la 07.06.2003.

În baza art. 191 alin 2 Cod procedură penală, a obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În considerente s-a arătat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş din data de 14.12.2004, emis în dosarul nr.1213/P/2003 din 14.12.2004, înregistrat pe rolul acestei instanţe, în rejudecare sub nr.1512/320/2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor E. M.A, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi 75 lit.a Cod penal, T.I. F, pentru săvârşire a infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. şi ped. de art.215 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi 75 lit.a Cod penal, şi M. . S, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi 75 lit.a Cod penal, şi producere, distribuire şi deţinere în scop comercial de dispozitive ilicite, de decodificare, utilizate pentru serviciile audiovizuale cu acces condiţionat, prev. de art. 96 alin.1, lit.c din Legea nr.504/2002 cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

Din partea expozitivă a rechizitoriului, a rezultat în esenţă, că inculpaţii au oferit spre vânzare pe internet, detectoare radar, iar ulterior, după ce erau contactaţi de diferiţi clienţi, confecţionau pachete în care introduceau diferite articole de îmbrăcăminte sau cărţi, pe care le trimiteau acestora obţinând în schimb sume de bani.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul M. S. S, a publicat un anunţ în revista Flash, prin care oferea spre vânzare detectoare pentru HBO şi alte canale codate. Fiind contactat de organele de poliţie, inculpatul le-a prezentat pentru vânzare două amplificatoare de semnal pentru decodarea programelor transmise prin R. C. SA.

În cursul urmăririi penale, au fost audiaţi inculpaţii T. I.F, M.S. S., E. M. A, părtile vătămate M.D, D. M, P.E., M. S., martorii L.S. S, N. E. S. a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul acesteia fiind depusă adresa nr.2586/21.05.2003, emisă de Banc Post, adresele nr. 3674/03.06.2003, adresă nr. 3750/5.06.2003 emise de Oficiul Judeţean de Poştă Mureş, recomandări emise de Grupul Şcolar Industrial Avram Iancu, copie de pe pagina anunţului de pe internet, extras din săptămânalul de anunţuri gratuite şi informaţie Flash, procese verbale întocmite la data de 05.06.21003, 26.06.2003, însoţite de planşe fotografice, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică nr.202498 din 24.06.2003, nr.202499/25.06.2003, nr.163527 din 14.01.2004.

În faza cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi inculpaţii M. S.S. (f 206), E. M.A. (f 207), T. I.F.(f 254).

Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

În cursul lunii aprilie 2003, inculpaţii T. I.F. şi M. S. S, au luat hotărârea, să ofere spre vânzare prin intermediul internetului detectoare de radar de diferite tipuri, cu plata preţului la ridicarea coletului, fără a deţine astfel de detectoare de radar şi, în consecinţă, fără a transmite în coletele expediate detectoarele pe care s-au obligat să le transmită, în schimbul preţului.

În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, cei doi inculpaţi au deschis o pagină de internet, pe care au dat anunţul convenit, lăsând ca nume de contact “Doru” şi un număr de telefon – 0740/342105, care aparţinea inculpatului T. I. F, însă în realitate, era folosit de către inculpatul M. S. S.

Întrucât pentru încasarea sumelor obţinute, din vânzarea detectoarelor radar, aveau nevoie de un cont bancar, cei doi inculpaţi l-au atras în activitate infracţională, şi pe inculpatul E. M, căruia i-au explicat faptul că în baza ofertei de pe pagina de internet vor primi comenzi, şi la comenzile făcute vor trimite colete goale, iar beneficiarii vor trimite sume de bani.

Din discuţiile avute, inculpaţii au tras concluzia, că nu există riscul să fie descoperită activitatea pe care urmau să o desfăşoare, în condiţiile în care, potrivit raţionamentului inculpatului E. M.A, obiectele pe care urmau să le comercializeze sunt ilegale, iar părţile vătămate nu vor avea curajul să facă plângere

În aceste condiţii, cei trei inculpaţi, s-au înţeles să deschidă un cont bancar, astfel încât cu data de 05.05.2003 au deschis la B. P. Tg.Mureş contul nr. 251101.1132700.19794019 al cărui titular era E.M. A.

Ca urmare a ofertei făcute pe pagina de internet, inculpaţii au fost contactaţi de mai multe persoane care au comandat mai multe detectoare radar pe care inculpaţii urmau să le trimită prin colet poştal.

Astfel, partea vătămată M. D. l-a contactat telefonic pe numitul “Doru” comandându-i mai multe detectoare de radar.

Inculpaţii T. I. F., M.S. S., au confecţionat un colet, în care au introdus cărţi şi obiecte de îmbrăcăminte, pe care l-au trimis de la Oficiul Poştal de la Gara CFR Târgu-Mureş, la Oficiul Poştal Cheia.

Partea vătămată M. D., a ridicat coletul trimis de inculpaţi, plătind suma de 700 lei. După ce a desfăcut coletul, a constatat că în interior se aflau ziare, o pereche de pantaloni de trening şi mai multe caiete, pe două dintre acestea fiind inscripţionat numele inculpatului M. S.S. Pe colet fusese inscripţionat numele lui E. M. la rubrica expeditor.

La data de 21.05.2003, cei trei inculpaţi aflând că au intrat sume de bani în contul deschis la B.Pt, s-au deplasat şi au ridicat suma de 700 lei, pe care au împărţit-o astfel: 150 lei revenind inculpatului E, iar restul sumei, de 550 lei fiind împărţită de inculpatii M.S. S. şi T. I. F.

În cursul anului 2003 partea vătămată D. M. din Deva a luat legătura cu „Doru” căruia i-a comandat un detector radar, în schimbul sumei de 100 euro.

Partea vătămată a achitat la Oficiul Poştal suma de 330 lei după care a constatat că în coletul ridicat nu se aflau decât hârtii.

Tot în cursul anului 2003, partea vătămată P. E. din Slatina a luat legătura telefonică cu o persoană care i s-a prezentat sub numele de “Doru” căruia i-a comandat un detector radar pe care urma să-l primească prin poştă. Inculpaţii au trimis coletul iar acesta neajungând la destinaţie a fost returnat la oficiul poştal de expediţie de unde a fost ridicat de organele de poliţie.

Cu ocazia desfacerii pachetului s-a constatat că în acesta nu se aflau decât două ziare. De pe scrisul de pe colet s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică de natura grafică, stabilindu-se că scrisul a fost executat de M. S. S.

Prin acelaşi mod de operare, inculpaţii au trimis un colet poştal părţii vătămate M.S. din Bârlad, însă acesta, având unele bănuieli cu privire la conţinutul coletului, nu l-a mai ridicat.

Coletul a fost ridicat, ulterior de către organele de poliţie şi s-a constatat că era plin de ziare.

Inculpaţii T. I. F. şi M. S. S, au recunoscut comiterea faptei, iar declaraţiile lor se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr.202498/24.06.2003 şi 202499/25.06.2003.

Inculpatul E. M. A, au recunoscut cu unele nuanţări fapta reţinută în sarcina sa.

Astfel inculpatul a recunoscut că a deschis contul, în care urmau să fie încasate sumele obţinute din activitatea infracţională, că a fost însoţit la bancă de către ceilalţi doi inculpaţi, că ştia că urmează să comercializeze produse ilegale, şi că la data de 21.05.2003, a ridicat suma de 700 lei, din care a primit 44 lei.

Inculpatul nu a recunoscut însă că ar fi ştiu în concret activităţile pe care ceilalţi doi, urmau să le desfăşoare, şi că a încasat suma de 150 lei.

Susţinerile inculpatului E. M. A, nu pot fi primite, în condiţiile în care sunt contrazise de ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv de declaraţiile celorlalţi doi inculpaţi, şi, în parte, chiar de depoziţia sa.

Astfel, chiar inculpatul E. M.A, nu a recunoscut că ştia că cei doi inculpaţi urmau să comercializeze produse ilegale, ceea ce dovedeşte că, avea o imagine de ansamblu a activităţi infracţionale pe care urma să o desfăşoare aceştia, înlesnindu-le activitatea infracţională.

Mai mult, inculpaţii T.I. F. şi M. S. S, confirmă susţinerile inculpatului E, potrivit cărora acesta, nu ar fi participat la confecţionarea coletelor, ceea ce dovedeşte în opinia instanţei, că poziţia lor este una sinceră, şi că nu urmăresc, să dea o altă semnificaţie activităţii inculpatului E, decât cea reală.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că faptele de înşelăciune pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată, există, sunt prevăzute de legea penală, şi săvârşite de aceştia cu vinovăţie, respectiv cu intenţie directă.

În cursul anului 2003, inculpatul M. S. S. a dat un anunţ în săptămânalul de anunţuri gratuite şi informaţie Flash, în baza căruia oferea spre vânzare detectoare pentru HBO şi alte canale codate.

În urma anunţului, inculpatul a fost contactat de organele de politie, cu care s-a întâlnit la data de 11.12.2003, şi fără să le cunoască identitatea, le-a prezentat pentru vânzare două amplificatoare de semnal, pentru decodarea programelor transmise prin R.C. SA.

Organele de poliţie s-au legitimat, au ridicat pe baza de dovadă cele două amplificatoare de semnal, încheind în acest sens un proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante în care au descris caracteristicile tehnice ale celor două detectoare.

Inculpatul M.S. S, a recunoscut comiterea faptei, iar recunoaşterea sa se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f 138 up), şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.163527 din data de 14.01.2004 (f 156-165 up).

Fapta inculpatului E.M.A, care cu intenţie a înlesnit, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inducerea şi încercarea de inducere în eroare, de către inculpaţii T.I. F. şi M. S. S, a părţilor vătămate M.D, D. M, P. E. şi M. S, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune, instanţa a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului, în condiţiile în care activitatea sa infracţională este specifică complicelui, iar nu autorului.

Astfel, inculpatul, a înlesnit săvârşirea actelor materiale, ce intră în conţinutul infracţiunii de înşelăciune, de către ceilalţi doi inculpaţi, prin acte de complicitate materială – deschiderea contului unde urmau să fie virate şi apoi încasate sumele obţinute din activitatea infracţională, şi acte de complicitate morală – întărirea ideii de a săvârşii infracţiunile, oglindită în aceea că, deşi cunoştea că activitatea infracţională a inculpaţilor este ilegală, le-a spus că nu pot fi prinşi, în condiţiile în care părţile vătămate ştiind că achiziţionează produse a căror deţinere este interzisă de lege, nu-i vor denunţa.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a cunoscut planul infracţional conceput de ceilalţi doi inculpaţi, şi că în contul deschis pe numele său urmau să fie încasate sumele obţinute din ansamblul activităţii infracţionale, instanţa a reţinut complicitatea la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată.

Prin urmare, s-a admis doar în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice, solicitată de apărătoarea inculpatului E. M. A.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa conform art. 72 Cod penal, a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele atenuante, şi circumstanţele agravante, persoana inculpatului.

Instanţa a luat în considerare împrejurările care atenuează răspunderea penală, între acestea conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, ilustrată de lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal.

În privinţa circumstanţelor atenuante, potrivit fisei de cazier a inculpatului, instanţa a reţinut că acesta nu are antecedente penale, ceea ce dovedeşte că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, ilustrată şi de împrejurarea că acesta urmează cursurile unei instituţii de învăţământ, fiind elev în clasa a XII.

De asemenea, instanţa a constatat, că, deşi, cu unele nuanţări, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, pentru care este trimis în judecată, contribuind astfel la conturarea stări de fapt, şi la soluţionarea cauzei, astfel că a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art.74 lain.1 lit.c Cod penal.

În cauză sunt incidente si disp.art.75 lit.a Cod penal, săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, ceea ce a contribuit la sporirea curajului inculpaţilor la periculozitatea sporită a acestora.

Astfel, instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei şi această împrejurare.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.

Apreciind în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Faptele inculpaţilor T. I. F. şi M.S.S, care în baza unei legături subiective şi a aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au indus în eroare părţile vătămate M. D.şi D.M, si au încercat să inducă în eroare părtile vătămate P. E. şi M. S, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

La alegerea şi individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului T. I. F, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa conform art. 72 Cod penal, a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele atenuante, şi circumstanţele agravante, persoana inculpatului.

Instanţa a luat în considerare împrejurările care atenuează răspunderea penală, între acestea conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, ilustrată de lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, ţinând cont şi de circumstanţele atenuante, potrivit fisei de cazier a inculpatului, care nu are antecedente penale, ceea ce dovedeşte că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, ilustrată şi de faptul că acesta urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior.

În cauză sunt incidente si disp.art.75 lit.a Cod penal, săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, ceea ce a contribuit la sporirea curajului inculpaţilor la periculozitatea sporită a acestora.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.

Apreciind în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertatea fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

La alegea si individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului M. S. S, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa conform art. 72 Cod penal, s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele atenuante, şi circumstanţele agravante, persoana inculpatului.

Instanţa a luat în considerare împrejurările care atenuează răspunderea penală, între acestea conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, ilustrată de lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, ţinând cont şi de circumstanţele atenuante, potrivit fisei de cazier a inculpatului, care nu are antecedente penale, ceea ce dovedeşte că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei.

În cauză sunt incidente si disp.art.75 lit.a Cod penal, săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, ceea ce a contribuit la sporirea curajului inculpaţilor la periculozitatea sporită a acestora.

Astfel, instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei şi această împrejurare.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.

Apreciind în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Inculpatul M.S. S, a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.96 alin.1 lit.c din Legea nr.504/2002.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 123/01.09.2005, pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art.96 alin.1 lit.c din Legea nr.504/2002 – legea audiovizualului a fost abrogat.

Faţă de această împrejurare, instanţa a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu mai poate fi calificată infracţiune, în condiţiile în care aceasta nu mai este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, instanţa în baza art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.b l-a achitat pe inculpatul M.S.S, de sub acuza săvârşirii infracţiunii prev. de art. 96 alin.1 lit.c din Legea nr.504/2002 legea audiovizualului.

Instanţa nu a reţinut incidenţa disp. art. 13 din Codul penal, întrucât reţinerea acestui text nu implică o schimbare a încadrării juridice.

Astfel, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii incidentei art. 13 Cod penal, formulată de apărătorul inculpatului.

Partea vătămată D. M, s-a constituit părţi civile în cauză, cu suma de 310 lei.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea civilă D. M, instanţa a constatat că sunt întrunite cele 4 condiţii cumulative prev. de art. 998 Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, faţă de această parte vătămată, respectiv existenta unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, si existenta vinovăţiei inculpatului care a cauzat prejudiciul.

În privinţa prejudiciului cauzat, instanţa a retinut că această parte civilă a dovedit atât caracterul cert al acestuia, cât şi faptul că acesta nu a fost încă recuperat.

Astfel, certitudinea prejudiciului a rezultat din declaraţiile părţii vătămate, ale inculpaţilor T. I. F. şi M. S.S, precum şi din celelalte probe administrate în cauză, cuantumul acestuia fiind determinat la suma de 310 lei, sumă pe care partea civilă a plătit-oi în schimbul detectorului radar comandat.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este însăşi fapta penală de înşelăciune în convenţii pentru care inculpaţii au fost condamnaţi anterior

Vinovăţia inculpaţilor, în comiterea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, a fost analizată de către instanţă ca elemente al conţinutului infracţiunii de înşelăciune în convenţii, respectiv a laturii subiective a infracţiunii.

Pentru aceste motive instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă D. M, şi în consecinţă va obliga inculpaţii, în solidar, la plata în favoarea acesteia, a sumei de 310 lei, cu titlu de daune materiale.

Părtile vătămate P.E. şi M. S. nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar partea vătămată M. D, deşi iniţial s-a constituit parte civilă cu suma de 70o lei, ulterior, prin declaraţia de la fila 187, a arătat că renunţă la calitatea de parte civilă.

În baza art. 118 alin 1 lit. e Cod procedură penală, a dispus confiscarea specială de la inculpaţi a următoarelor sume: 150 lei de la inculpatul E. M. A; câte 275 lei, de la inculpaţii T. I. F. şi M. S. S.

În baza art. 88 alin 1 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, perioada reţinerii de 24 ore, de la 02.06.2003 şi a arestării preventive de la data de 03.06.2003, până la 07.06.2003.

În baza art. 191 alin 2 Cod procedură penală, a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 340 lei provine din faza de urmărire penală.

Împotriva sentinţei arătate au declarat apel apelanţii E. M.A. şi M.S. S.

Prin decizia penală nr.249/18.11.2008 Tribunalul Mureş, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de inculpatul E. M.A, împotriva sentinţei penale 165/7.02.2008 a Judecătoriei Tg. Mureş.

În baza art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul M.S. S, împotriva aceleaşi sentinţe.

În baza art. 373 Cod procedură penală a extins efectele apelului inculpatului E. M. A. şi asupra inculpaţilor M. S. S. şi T. I. F.

A desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecând în limitele de mai jos cauza a decis:

În conformitate cu prev. art. 372 alin. 1 Cod procedură penală a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile referitoare la confiscarea sumelor de bani dobândite de inculpaţi.

În baza art. 334 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului E. M. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal, referitoare la caracterul continuat al faptei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul M.S. să plătească statului cheltuieli judiciare în apel, urmând ca restul cheltuielilor avansate de stat în apel să rămână în sarcina acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din data de 3.11.2008, instanţa de apel a pus în discuţie excepţia tardivităţii apelului declarat de inculpatul apelant M.S.S, întrucât termenul de declarare al căii de atac curge de la comunicarea sentinţei, din 19.02.2008, expirând la data de 3 martie 2008, iar cererea de apel e datată tardiv, la 4 martie 2008, astfel instanţa de apel a respins, ca tardiv, apelul acestui inculpat, având în vedere disp.art. 379 pct.1 lit.a Cod procedură penală.

Cât priveşte apelul inculpatului E. M. A, acesta a solicitat desfiinţarea sentinţei, iar în rejudecare, adoptarea unei soluţii de achitare a sa, în virtutea art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod procedură penală şi aplicarea unei amenzi administrative.

Singura sa contribuţie la comiterea faptei, a susţinut inculpatul, a constat în deschiderea unui cont la bancă la iniţiativa coinculpatului M. S. S. şi de beneficierea sumei de 48 lei din totalul de 700 lei pe care i-a ridicat din acest cont împreună cu ceilalţi inculpaţi.

În rest, nu a avut cunoştinţă de desfăşurarea activităţii infracţionale.

Analizând apelul inculpatului E. M. A, conform art.371 Cod procedură penală, art.378 Cod procedură penală, instanţa de apel l-a apreciat fondat, însă pentru alte considerente decât cele arătate.

Astfel faptic, activitatea infracţională a inculpatului a constat în inducerea în eroare a două părţi vătămate şi încercarea de inducere în eroare a altor două prin intermediul unei adrese de internet prin care, împreună cu ceilalţi inculpaţi T. I.F. şi M. S.S, ofereau spre vânzare detectoare de radar, fără a deţine în fapt aceste dispozitive, în scopul obţinerii unor sume de bani. Încadrarea în drept a faptei a fost cea prevăzută la art.215 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.75 lit.a Cod penal.

Inculpatul E. M. A. susţine că nu a avut cunoştinţă de activitatea infracţională a celorlalţi doi inculpaţi, însă recunoaşte deschiderea unui cont la bancă şi beneficierea unei părţi din suma obţinută prin prejudicierea părţii vătămate. Cu toate acestea, vinovăţia sa sub forma complicităţii materiale la comiterea faptei rezultă din faptul că s-a înţeles cu ceilalţi inculpaţi să deschidă un cont bancar la B. P. Tg.Mureş, nefiind plauzibilă susţinerea sa că de fapt nu cunoştea provenienţa banilor ce intrau în cont, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de o parte din aceştia după cum susţine. Cunoaşterea activităţii infracţionale desfăşurate de ceilalţi doi inculpaţi rezultă şi din declaraţiile acestora din faza de urmărire penală (f.53-56 şi 63-66) în care relevă faptul că l-au atras în afacere pe inculpatul E. M. şi i-au explicat despre ce anume este vorba şi anume despre deschiderea unui cont în care să primească bani de la persoanele păcălite. Vinovăţia inculpatului prin urmare rezultă din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, din declaraţiile părţilor vătămate P. E, M. S, M. D, D. M, din copia paginii de internet ce cuprinde anunţul, din adresa B. P, din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice.

Instanţa de apel a considerat corectă încadrarea juridică dată faptei de instanţa de fond, în sensul reţinerii art.26 Cod penal, forma complicităţii materiale la înşelăciune, întrucât acesta a înlesnit activitatea celorlalţi inculpaţi prin deschiderea acelui cont la bancă, beneficiind de o parte din sumele obţinute şi cunoscând activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi.

Cu privire la solicitarea inculpatului exprimată atât la prima instanţă cât şi la instanţa de apel de a-i fi înlăturat art.41 alin.2 Cod penal, forma continuată a infracţiunii, întrucât prima instanţă nu s-a pronunţat expres în sensul respingerii acestei solicitări şi tribunalul a respins-o, după ce la termenul din 3.11.2008, ca nefondată. Din materialul probator administrat a rezultat că inculpatul apelant avea cunoştinţă de planul infracţional al celorlalţi doi inculpaţi şi raportat la prejudicierea repetată a mai multor părţi vătămate cu diferite sume de bani, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, se impune reţinerea formei continuate a infracţiunii.

Tribunalul a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului E. de asemenea a fost judicios individualizată, fapta acestuia prezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, în măsura în care s-a acţionat în baza unui plan pus la cale dinainte de inculpaţi, aceştia şi-au împărţit sarcinile infracţionale încă de la început, în vederea obţinerii a cât mai multor venituri ilicite. Astfel, în opinia sa, nu se poate vorbi de lipsa pericolului social al unei infracţiuni şi de aplicarea unei amenzi administrative, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a dat dovadă de o deplină sinceritate în recunoaşterea comiterii faptei, negând contrar probelor existente că ar fi cunoscut intenţiile de inducere în eroare ale celorlalţi doi inculpaţi.

A constatat că pedeapsa aplicată acestora este corect individualizată, inculpatul beneficiind de circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicabile sub minimul special prevăzut de legea penală şi în modalitatea suspendării condiţionate.

Singura critică pe care a adus-o sentinţei atacate o constituie luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale conform art.118 alin.1 lit.e Cod penal a sumelor de care au beneficiat inculpaţii în urma comiterii faptei. Confiscarea acestora cu prilejul celei de a doua judecăţi a cauzei, în urma desfiinţării primei sentinţe prin decizia penală nr.216/A/6.07.2006 a Tribunalului Mureş, nu se impunea a fi dispusă, întrucât astfel s-a agravat situaţia inculpaţilor contrar disp.art.382, art.385 Cod procedură penală, aceştia fiind cei care au declarat apel şi cu ocazia primei judecăţi a cauzei.

Prin urmare, dacă cu ocazia primei judecăţi nu s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cu atât mai mult această măsură nu putea fi dispusă în urma desfiinţării acestei sentinţe, cu trimiterea spre rejudecare instanţei de fond în calea de atac promovată de inculpaţi şi în favoarea acestora.

Şi întrucât confiscarea specială îi vizează pe toţi inculpaţii, a apreciat că apelul declarat doar de unul din ei profită tuturor, sub acest aspect, făcând aplicarea art.373 Cod procedură penală în ceea ce-i priveşte.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs cei doi inculpaţi M. S. S. şi E. M.A.

În motivarea recursului inculpatul M. S. S, arată că decizia atacată nu este legală pentru că în mod greşit i s-a respins apelul ca tardiv, cu toate că acesta a fost trimis prin fax în termenul legal.

Inculpatul E. M. A, nu şi-a motivat recursul, în conformitate cu disp.art.385/10 alin.2 Cod pr.penală, motivele depuse la data de 9 februarie 2009, fiind depus în afara termenului prevăzut de lege.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că ambele recursuri sunt fondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel în mod greşit a respins apelul inculpatului M. S. S, ca tardiv formulat. Din verificările făcute de către instanţa de control judiciar se constată că hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată inculpatului M. S. S. la data de 19 februarie 2008, astfel că termenul de apel a început să curgă la data de 20 februarie 2008 şi s-a împlinit la data de 1 martie 2008, care era o zi nelucrătoare (sâmbăta).

Potrivit art.186 alin.4 Cod pr.penală, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

În speţă, prima zi lucrătoare care urma era 3 martie 2008, dată la care inculpatul a comunicat prin fax apelul către Judecătoria Tg. Mureş (f. 2 d.a.) astfel că apelul inculpatului M.S.S. a fost declarat în termen şi trebuia analizat ca atare şi nu respins ca tardiv.

De asemenea, hotărârea recurată este greşită şi sub un alt aspect, respectiv neaudierea inculpatului M. S. S. în apel, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. (a se vedea cauza Tirce împotriva San Marino).

Având în vedere că instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei, respectiv nu a soluţionat un apel al inculpatului M. S. S. declarat în termen legal, în cauză este incident motivul de casare prev. de art.385⁹ pct.10 Cod pr.penală, astfel că se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că se impune şi admiterea recursului inculpatului E. M. A. astfel că în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.c Cod pr.penală, a adimis recursurile ambilor inculpaţi, a casat integral decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mureş.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmează să audieze cei doi inculpaţi, după care să administreze probele pe care le consideră necesare în funcţie de poziţia adoptată de inculpaţi în apel şi să se pronunţe pe fond asupra ambelor apeluri declarate în termen legal.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Persoanele care pot formula plângere. Inadmisibilitate.
Cod procedură penală, art. 278¹, alin.1
Împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată pot formula plângere la instanţa de judecată persoana vătămată precum şi orice alte persoane interesate, potrivit art. 278⁷, al. 1 Cod procedură penală, astfel că persoana care a formulat denunţul împotriva inculpaţilor cu privire la presupuse fapte de corupţie, este o persoană interesată în cauză, respingerea plângerii acesteia ca inadmisibilă fiind greşită.