România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Decizia penală nr. 28/A/20 februarie 2009
Evadare. Elementele constitutive ale infracţiunii. Abatere disciplinară.
Fapta condamnatului de a omite să se întoarcă la penitenciar, după ce a fost învoit pentru 24 de ore să participe la înmormântarea mamei sale,nu constituie infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269, alin. 1 Cod penal, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, ci, eventual, poate constitui o abatere disciplinară reglementată de Legea nr. 275/2006.
Curtea de apel Târgu Mureş, secţia penală,

decizia penală nr. 28/A/20 februarie 2009

Prin sentinţa penală nr.382/27.11.2008 Tribunalul Harghita, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul T. A. pentru infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 2 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în perioada 22 - 23 august 2008 inculpatul, care era deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, a beneficiat de o învoire de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Acesta nu s-a prezentat la ora stabilită pentru întoarcere şi a fost depistat de organele de poliţie şi reprezentanţii penitenciarului în localitatea Siculeni, la fostul domiciliu al mamei sale.

În drept, parchetul a considerat că fapta inculpatului de a nu respecta termenul fixat pentru întoarcerea în penitenciar ca urmare a învoirii primite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 Cod penal.

La întocmirea rechizitoriului parchetul s-a avut în vedere sesizarea judecătorului delegat, declaraţiile învinuitului, angajament şi înscrisuri privind acordarea permisiunii de a ieşi din penitenciar.

Inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond.

Inculpatul T. A. executa o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. El se afla încarcerat în Penitenciarul Miercurea Ciuc fiind repartizat în regimul semideschis de executare. La data de 21 august 2008 comisia de individualizare din cadrul penitenciarului a hotărât să-i acorde inculpatului permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru 24 de ore, pentru ca acesta să participe la ceremonia de înmormântare a mamei sale. Inculpatul nu s-a întors la penitenciar în data de 23 august la ora 8,30, oră ce fusese stabilită de comisie, agenţii penitenciarului însoţiţi de organele de poliţie depistându-l la fosta locuinţă a mamei sale la ora 10,00 de unde a fost adus la locul de deţinere.

Potrivit art. 269 Cod penal, infracţiunea de evadare constă în „evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere". Termenul de evadare nu este definit de legea penală astfel că, interpretând per a contrarie dispoziţiile art. 140 Cod penal, înţelesul acestui termen este cel din vorbirea curentă. Potrivit DEX a evada înseamnă a fugi, a scăpa. Ţinând seama de această definiţie, infracţiunea se realizează, sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune. Făptuitorul înlocuieşte în fapt, starea de lipsire de libertate în care se află în mod legal, cu starea de libertate.

În cauză, inculpatul a ieşit în mod legal din starea de deţinere, fiind învoit să plece din penitenciar pentru 24 de ore, însă , acesta a omis să se întoarcă în starea de deţinere, omisiune ce nu constituie o faptă prevăzută de legea penală. În opinia instanţei de fond, fapta inculpatului poate constitui o abatere disciplinară săvârşită în cursul executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

În motivarea apelului parchetul arată că latura obiectivă a infracţiunii de evadare, elementul material al acesteia constă într-o acţiune a persoanei care se sustrage în mod voit şi ilegal de la privarea de libertate la care este supusă şi nu are relevanţă locul în care cel condamnat execută pedeapsa, dacă lucrează sau dacă se găseşte în alt loc decât în penitenciar.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care autorul a trecut de la starea de privare de libertate la starea de libertate şi pentru aceasta, nu are importantă dacă autorul a fost repede prins şi nici dacă acesta, s-a predat după săvârşirea infracţiunii.

La momentul acordării învoirii inculpatul a semnat un angajament prin care i s-au adus la cunoştinţă obligaţiile care le are în timpul deplasării la înmormântarea mamei sale ce a avut loc în oraşul Vlăhiţa, unde domicilia mama sa anterior decesului, iar inculpatul a fost găsit a doua zi pe raza comunei Ciceu la fostul domiciliu al mamei sale în urma măsurilor întreprinse de organele de poliţie şi cadrele din cadrul penitenciarului.

Susţinerile acestuia că ar fi aşteptat venirea copilului pe care nu 1-a văzut demult şi care era bolnav, că l-a părăsit soţia în timpul detenţiei nu au nici o relevanţă în cauză. De asemenea la aprecierea intenţiei infracţionale nu pot fi avute în vedere declaraţiile acestuia că nu ar fi vrut să evadeze atâta timp cât cunoştea sau trebuia şi putea să cunoască consecinţele acţiunii sale.

Parchetul a apreciat, în baza probatoriului administrat în cauză că, inculpatul în mod voit şi ilegal a săvârşit infracţiunea de evadare prin faptul că nu s-a întors la locul de deţinere la ora şi data stabilite înlocuind în acest fel starea de privare de libertate la care era supus cu cea de libertate.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu disp.art.378 rap.la art.371 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.269 alin.1 Cod penal evadarea din starea legală de reţinere sau deţinere se pedepseşte.

Aşadar, infracţiunea de evadare este o infracţiune comisivă al cărei element material se realizează întotdeauna printr-o acţiune.

Acţiunea de evadare înseamnă sustragerea de la privarea de libertate la care o persoană este supusă prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de reţinere sau deţinere ori prin scăparea de sub pază la care s-ar afla supusă persoana care se găseşte în stare de reţinere sau deţinere.

În speţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul nu a părăsit în mod ilegal locul de deţinere, acesta fiind învoit de către conducerea penitenciarului pentru 24 de ore să participe la ceremonia de înmormântare a mamei sale, şi în aceste condiţii a omis să se întoarcă la ora stabilită, fiind găsit la fosta locuinţă a mamei sale de către agenţii penitenciarului la o oră şi jumătate după ce expirase timpul de întoarcere.

Prin urmare, omisiunea inculpatului de a se întoarce în penitenciar la ora stabilită nu constituie infracţiunea de evadare prev. de art.269 alin.1 Cod penal, ci eventual poate constitui o abatere disciplinară reglementată de Legea nr.275/2006.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins apelul parchetului ca nefondat.

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Condiţii.

O.U.G. 195/2002, art. 85, alin.1
Fapta inculpatului de a se afla la volanul unei maşini tractate, în condiţiile în care această maşină nu avea motor în stare de funcţionare nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85. al.1, din OUG 195/2002, întrucât deplasarea maşinii pe drumurile publice s-a efectuat ca urmare a tractării de către un alt autovehicul.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală decizia penală nr. 206/R/15 aprilie 2009

Prin sentinţa penală nr.157/24.10.2008 în temeiul art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74 şi 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. C. D , fiul lui L. şi F. – N., născut la data de 07 august 1977 în Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud, domiciliat în Bistriţa, str. D. V, nr.20, judeţ Bistriţa Năsăud, cetăţean român, 12 clase, necăsătorit, la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art.81 alin.1 Cod penal a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, în baza art.82 Cod penal a fost stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 1 lună.

În baza dispoziţiilor art.359 alin.1 Cod procedură penală a fost atrasă atenţia inculpatului G.C. D. asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal ce reglementează revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenul de încercare.

În baza art.191 alin.1 Cod pr. penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 19.02.2008 inculpatul G. C. D. a condus autoturismul marca Lada, neînmatriculat, pe DJ 151 pe ruta Luduş-Bistriţa, fiind depistat în trafic de către organele de poliţie. Autoturismul condus de către inculpat era tractat de către autoutilitara marca Fiat, condus de către fratele inculpatului, respectiv de către G. R. A.

Instanţa de fond a reţinut că art.12 din O.U.G. 195/2002 prevede imperativ că pentru a circula pe drumurile publice vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate şi să poarte plăcuţe cu nr. de înmatriculare sau înregistrare iar art.17 alin.3 din aceeaşi ordonanţă interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă. S-a mai reţinut că, conceptul de autovehicul vizează orice vehicul prevăzut cu un mijloc mecanic de propulsie care se deplasează prin mijloace proprii şi care circulă în mod obişnuit pe drumurile publice.

De asemenea s-a mai reţinut că prin conducător se înţelege persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul iar acţiunea de conducere vizează operaţiunea tehnică prin care persoana pune în mişcare şi dirijează pe drumurile publice un autovehicul, care are o asemenea aptitudine, de a se deplasa pe drumul public.

In raport de cele expuse mai sus instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului, care la data de 19.02.2008 a condus autoturismul Lada neînmatriculat pe DJ 151, pe ruta Luduş-Bistriţa, fiind depistat în trafic de către organele de poliţie, tractat de autoutilitara marca Fiat, condus de către fratele inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.

De asemenea s-a mai apreciat că lipsesc dovezile privitoare la transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului, în sensul că inculpatul nu a dovedit o minimă diligenţă cu privire la certificarea provenienţei şi existenţei datelor de identificare a autovehiculelor.

La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prev. art.72 Cod penal privitoare la fapta comisă şi la persoana inculpatului, în cauză fiind reţinute şi circumstanţe atenuante, pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special, la 1 lună închisoare. De asemenea s-a făcut şi aplicarea art.81, 82 şi 83 Cod penal.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat în termen legal apel inculpatului iar Tribunalul Mureş, prin decizia penală nr.40/A/13.02.2009, a admis apelul, a desfiinţat integral hotărârea atacată şi în rejudecare în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. d Cod pr. penală l-a achitat pe inculpat de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

Pentru a hotărî în acest sens tribunalul a reţinut că starea de fapt a fost corect stabilită de către instanţa de fond.

Pornind de la textul de lege, prevăzut de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, fapta inculpatului ar putea fi săvârşită fie prin punerea în circulaţie sau prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

S-a reţinut că deşi prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea faptei în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat este evident că inculpatul nu a condus autoturismul, atâta vreme cât acesta nu avea motor în stare de funcţionare ci a fost tractat de o altă maşină.

Sub aspectul modalităţii punerii în circulaţie, s-a constatat că autoturismul inculpatului nu îndeplinea condiţiile pentru a fi calificat autovehicul, în sensul art.6 pct.6 din O.U.G. 195/2002 republicată, deoarece nu era în stare de funcţionare adică nu era echipat cu motor care să-i asigure deplasarea.

De asemenea s-a mai reţinut că autoturismul inculpatului nu poate fi calificat nici ca vehicul în sensul art.6 pct.35 din aceeaşi ordonanţă, deoarece chiar dacă s-a deplasat prin tractare nu este utilizat în mod curent pentru transportul persoanelor sau bunurilor ori pentru efectuarea serviciilor sau lucrări.

Prin prisma considerentelor de mai sus Tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive cu privire la latura obiectivă pentru ca fapta inculpatului să constituie infracţiune.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a solicitat casarea integrală a deciziei tribunalului şi menţinerea în totalitate a sentinţei instanţei de fond.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.385¹⁴ Cod pr. penală şi prin raportare la art.385⁹ alin.3 Cod pr. penală s-au reţin următoarele:

Decizia Tribunalului Mureş, în opinia Curţii, este legală şi temeinică, în mod corect apreciindu-se că se impune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod pr. penală.

Astfel din analiza prev. art.85 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată rezultă că pentru a comite această infracţiune inculpatul cu intenţie să fi pus în circulaţie şi să fi condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat.

Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că la data de 19.02.2008, pe ruta Luduş-Bistriţa, a fost depistat în trafic autoturismul marca Lada neînmatriculat, maşină care era tractată de autoutilitara marca Fiat, condusă de numitul G. R. A. Trebuie subliniat faptul că la volanul autoturismului marca Lada se afla inculpatul.

Din probele administrate rezultă că maşina a fost cumpărată pentru piese de schimb şi nu era înmatriculată în circulaţie.

În opinia Curţii s-a apreciat că Tribunalul în mod corect a reţinut că practic inculpatul nu a condus autoturismul Lada pe drumurile publice deoarece maşina a fost tractată de către o altă maşină. Autoturismul Lada nu avea motorul pornit, deplasarea efectuându-se ca urmare a tractării de către cealaltă maşină, aspect care nu poate să fie contestat în cauză.

Este real faptul că acţiunea de conducere vizează operaţiunea tehnică prin care persoana pune în mişcare şi dirijează pe drumurile publice un autovehicul însă punerea în mişcare şi dirijarea pe drumurile publice s-a efectuat practic de către autoutilitara Fiat, condusă de martorul G. R. A, inculpatul nefăcând altceva decât să se orienteze, pentru a realiza deplasarea maşinii, după autoutilitara condusă de către martorul G.

S-a apreciat că în mod corect s-a stabilit de către instanţa de apel că nu se poate reţine comiterea infracţiunii de către inculpat nici sub aspectul punerii în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat deoarece maşina nu era în stare de funcţionare, deşi avea motor, acesta nu era pornit şi nu s-a făcut dovada că motorul era în stare de funcţionare.

În raport de cele de mai sus recursul promovat a fost declarat nefondat şi a fost respins, în conformitate cu art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod pr. penală.

Aplicarea dispoziţiilor art. 522¹ Cod procedură penală. Condiţii.



Cod Procedură penală, art. 522²
În situaţia în care inculpatul a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, după care s-a sustras de la judecată, fiind sfătuit în acest sens de părinţi lui, însă a exercitat căile de atac ordinare prevăzute de lege împotriva hotărârii de condamnare, nu se impune rejudecarea cauzei după extrădare, întrucât acesta a avut cunoştinţă de derularea întregului proces penal împotriva sa.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală

decizia penală nr. 211/R/22 aprilie 2009

Prin decizia penală nr. 14/27.07.2009 Tribunalul Harghita a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.F.O, împotriva sentinţei penale nr.771 din 04 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 1421/258/2008.

S-a făcut aplicarea art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

S-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr.771/04.11.2008, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. 1421/258/2008, în baza art. 522/1 Cod procedură penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul G. F. O, născut la data de 19 august 1980, deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc.

În baza art.192 pct. 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului sumei de 140 RON cheltuieli judiciare.

Prima instanţă a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 447/13.04.2006 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prin decizia penală nr. 250/05.12.2006 Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de către petent, prin apărător din oficiu, şi a desfiinţat parţial sentinţa penală nr. 447/13.04.2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Prin decizia penală nr. 17/R/17.01.2007 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins recursul declarat de către petent, prin apărător din oficiu, împotriva deciziei penale nr. 250/05.12.2007 pronunţate de Tribunalul Harghita.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc întocmit în data de 27.09.2004 în dosarul penal nr. 2610/P/2004 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a petentului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Petentul a dat declaraţii în calitate de învinuit în dosarul nr. 2610/P/2004 în datele de 29 2.2004 (fila 114 şi 115 dosar) şi 11.02.2005 (fila 116), după ce s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pe data de 22.12.2004 (fila 7 din dosar).

În toate etapele procesului penal în faţa instanţei de judecată - pe parcursul soluţionării dosarului nr. 2951/2005 în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 447/13.04.2006 şi până la soluţionarea dosarului nr. 1576/43/2006 de către Curtea de Apel Târgu Mureş prin decizia penală nr. 17/R/17.01.2007, petentul nu a participat la judecarea cauzei, fiind reprezentat de apărători din oficiu, fără a comunica adresa la care să fie citat în cursul procesului. Petentul nu numai că a fost reprezentat de către apărători din oficiu, dar a şi exercitat şi căile de atac prevăzute de lege.

Având în vedere cele mai sus enunţate, prima instanţă a apreciat că petentul a avut cunoştinţă de procesul penal întrucât a dat declaraţii în cursul urmăririi penale, iar pe parcursul judecăţii a fost reprezentat de apărător din oficiu şi a exercitat căile de atac prevăzute de lege. Lipsa petentului pe parcursul procesului se datorează culpei acestuia deoarece, după ce a dat declaraţii în cursul urmăririi penale a părăsit ţara, sustrăgându-se judecăţii. S-a reţinut că acest aspect reiese şi din referatul de evaluare întocmit în dosarul penal nr. 2951/2005 al Judecătoriei Miercurea Ciuc unde se menţionează, la fila 45, faptul că „inculpatul nu doreşte să se întoarcă în România, nici măcar pentru soluţionarea procesului penal,, fiind sfătuit şi de către părinţi să rămână în Ungaria şi să se stabilească acolo. Prin urmare, inculpatului nu i-a fost încălcat în nici un fel dreptul la apărare recunoscut în art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul G. F. O , solicitând admiterea apelului, după desfiinţarea hotărârii atacate să se dispună rejudecarea după extrădare.

În motivele cererii s-a arătat că instanţa de fond greşit a invocat excepţia inadmisibilităţii, cererea de rejudecare putând fi eventual respinsă ca nefondată, în nici un caz inadmisibilă şi că instanţa de fond a interpretat în mod subiectiv considerentele Deciziei nr. 5454/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze ar putea fi restricţionat numai în situaţia în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunţarea hotărârilor ori a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii, nu este relevantă dacă persoana extrădată a cunoscut sau a participat la desfăşurarea urmăririi penale, pentru că aceste împrejurări nu înlătură obligaţia instanţelor de judecată de a cita părţile şi de a asigura că acestea au cunoştinţă despre judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a considerat că nu poate admite susţinerile apelantului prin care acesta invocă decizia nr. 5454/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece chiar în decizia invocată de acesta se prevede faptul că dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricţionat dacă a avut cunoştinţă despre desfăşurarea cauzei.

S-a arătat că, apelantul a fost prezent în faţa organelor de urmărire penală, a dat declaraţii în faţa acestui organ, a fost asigurată apărarea prin numirea unui apărător din oficiu, şi apelantul de astăzi şi-a exercitat căile de atac prevăzute de lege, astfel că inculpatul s-a sustras de la judecarea unui proces penal în care era parte şi despre a cărui existenţă avea cunoştinţă.

S-a reţinut că, văzând procesele verbale de confruntare privind pe inculpaţii I. C. şi C. L, rezultă fără echivoc că apelantul a avut cunoştinţă de acest proces, precum şi declaraţiile date în faţa organelor de cercetare penală (f.114) şi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc (filele 115, 116).

Din cele prezentate mai sus, instanţa de apel a constatat că inculpatul s-a sustras de la judecarea cauzei în care era parte, deci a avut cunoştinţă despre desfăşurarea judecăţii, astfel că în cauză se poate reţine o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate, care nu poate fi invocată în susţinerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 34 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internaţională în materie penală şi convenţia pentru extrădare.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.F.O, care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât rejudecarea cauzei este un drept al condamnatului, neavând relevanţă dacă inculpatul a participat sau a avut cunoştinţă de urmărirea penală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa de control judiciar a respins recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 522 indice 1 Cod procedură penală, trebuie coroborate cu considerentele deciziei nr. 5454/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se prevede cu claritate că persoana extrădată va beneficia de rejudecarea cauzei numai în cazul când nu a avut cunoştinţă de derularea întregului proces penal, aceasta începând deci cu cercetările efectuate în cursul urmăririi penale.

Cum inculpatul G.F.O s-a sustras de la judecarea cauzei, considerăm că nu poate beneficia de prevederile art. 522 indice 1 Cod procedură penală, atâta vreme cât acest inculpat a avut tot timpul cunoştinţă de desfăşurarea procesului penal ( fapt probat şi prin aceea că acest inculpat a promovat apel şi recurs în cauză ) dar a refuzat să se prezinte la judecată, fiind sfătuit astfel de către părinţii săi.

Ca atare, în baza art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanţa de control judiciar a respins ca nefondat recursul inculpatului, în considerarea faptului că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Decesul inculpatului în cursul judecăţii. Soluţionarea laturii civile a cauzei.

Cod procedură penală, art. 21, art. 346, alin 1
Dacă moştenitorii inculpatului decedat în cursul judecăţii nu au acceptat moştenirea rămasă după defunct, fapt ce reiese din declaraţiile autentice depuse la dosar, atunci acţiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată trebuie respinsă, întrucât a accepta sau nu o moştenire constituie o opţiune şi nicidecum o obligaţie a prezumtivului erede.