România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009


Decizia penală nr. 288/R/20 mai 2009



Yüklə 2,79 Mb.
səhifə26/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2,79 Mb.
#48330
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   52

Decizia penală nr. 288/R/20 mai 2009
Aplicarea art. 181 Cod penal. Condiţii.
Nu se poate susţine că faptele inculpatului care avea în sânge o alcoolemie de 1,10% şi în aceste condiţii conducerea unui autoturism într-o parcare, lovind un alt autoturism , după care a plecat de la locul accidentului în condiţiile în care a fost rugat să rămână până la venirea poliţiei, nu constituie gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Prin sentinţa penală nr.742/22.10.2008 pronunţată de Judecătoria M.Ciuc, în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. C., la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală; în baza art. 89 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.d Cod penal, acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, cu aplicarea art.33 lit.a 34 lit.b C.pen.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, cu aplicarea art.83 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt se arată că la data de 19.05.2007, inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autoturismului, parcat pe B-dul Frăţiei din Miercurea Ciuc, cu intenţia de a muta autoturismul mai aproape de imobilul în care locuieşte el astfel inculpatul a făcut mai multe manevre pentru a scoate autoturismul cu spatele şi a lovit cu bara partea dreaptă un alt autoturism care staţiona .

Între inculpat şi proprietarul autoturismului s-a iscat o discuţie în urma căreia inculpatul a plecat de la faţa locului cu promisiunea că se va întoarce.

După circa 20 de minute inculpatul nu s-a mai întors motiv pentru care a fost anunţată poliţia, inculpatul fiind descoperit la domiciliul său.

Inculpatul în faţa instanţei a recunoscut faptul că înainte de a se urca la volan a consumat băuturi alcoolice, şi că nu a avut intenţia de a părăsi locul accidentului, ci a plecat în urma înţelegeri cu proprietarul autoturismului avariat, şi între timp, au venit lucrătorii de poliţie.

Inculpatul a fost supus măsurii standard de recoltare a probelor biologice la Spitalul Judeţean Harghita, potrivit procesului verbal de constatare a infracţiunii .

În urma recoltării probelor biologice s-a constatat că inculpatul avea în sânge la prima recoltare o alcoolemie de 1,10 g%, respectiv 1,00 g % la a doua recoltare, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 274 /126/A-2 din 25.05.2007, rezultat contestat de către inculpat.

În cauză a fost audiat martorul B.I, care a confirmat împrejurarea că după ce inculpatul i-a avariat autoturismul a plecat de la faţa locului în condiţiile în care a fost rugat să rămână până la venirea poliţiei.

În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002-R, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art.89 alin 1 OUG 195/2002-R săvârşite în condiţiile art.33 lit.a C.pen.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în familie şi societate, împrejurări pe care instanţa le-a va reţinut ca circumstanţe atenuante.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel M.C. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi după rejudecarea cauzei, să se dispună achitarea sa.

În motivele de apel, susţinut de apărătorul apelantului oral, s-a arătat că prima instanţă a stabilit o stare de fapt greşită, contrară probelor administrate în cauză; faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului .

De asemenea, s-a mai arătat că, inculpatul nu a condus autoturismul pe drumurile publice, doar într-o parcare în apropierea locuinţei inculpatului, acesta a făcut o manevră greşită pentru a scoate autoturismul din parcare şi de a-l muta mai aproape de imobilul său, timp în care cu bara partea dreaptă a lovit un alt autoturism care staţiona.

După producerea accidentului autoturismul proprietatea inculpatului a rămas la faţa locului, iar inculpatul s-a deplasat la domiciliul său să ia bani în vederea acordării despăgubirilor pe care le-a solicitat păgubitul.

Prin decizia penală nr.33/10.03.2009, Tribunalul Harghita, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de apelantul M. C, împotriva sentinţei penale nr. 742 din data de 22 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 1556/258/2008.

A desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală a achitat pe inculpatul M. C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 89 alin. 1 şi art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 91 lit. c Cod penal a aplicat inculpatului două sancţiuni a câte 500 lei amendă administrativă.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu, instanţa de control a constatat următoarele:

Instanţa de fond în baza probelor administrate în cauză a stabilit o stare de fapt corectă în sensul că inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice într-o parcare apropiată de domiciliul său, a făcut o manevră greşită şi a lovit un alt autoturism staţionat în parcare, după care inculpatul a părăsit parcarea şi s-a deplasat la domiciliul său.

Cu toate acestea instanţa de control a considerat că inculpatul nu a condus efectiv autoturismul în domeniul public, doar a făcut nişte manevre în parcare pentru a aduce autoturismul mai aproape de locuinţa sa.

A mai considerat că, în cauză, nu a existat un accident, un eveniment rutier, scopul inculpatului nu a fost acela de a părăsi locul accidentului pentru a ascunde producerea acestui eveniment.

Văzând împrejurarea în care au fost săvârşite infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, persoana acestuia care are un comportament corespunzător atât în familie cât şi în societate, este integrat din toate punctele de vedere într-un mod de viaţă prosocial, atât prin situaţia socială, familială, atitudine, comportament, aspiraţii şi planuri de viitor; pericolul social al faptelor săvârşite, precum şi faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, tribunalul a considerat că aplicarea unei sancţiuni, respectiv amendă administrativă, ar atinge scopul educativ şi preîntâmpinarea săvârşirii altor infracţiuni.

Faţă de considerentele mai sus prezentate, tribunalul în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei mai sus descris.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.383/3 alin.1 Cod pr.penală au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpatul M.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, apelul fiind greşit admis.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că faptele pentru care inculpatul a fost dedus judecăţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar instanţa de a apel a făcut o aplicare greşit a disp. art.18/1 Cod penal, rap. la art.91 Cod penal, în sensul că s-au aplicat mai multe sancţiuni cu caracter administrativ.

Inculpatul nu şi-a motivat recursul în conformitate cu disp.art.38510 alin.2 Cod pr.penală, astfel că instanţa urmează să ia în considerare doar cazurile de casare, care potrivit art.3859 alin.3 Cod pr. penală, se iau în considerare întotdeauna din oficiu.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art.3859 alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că numai recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de control judiciar a apreciat că ambele instanţe au stabilit-o în mod corect, astfel că sub acest aspect hotărârile pronunţate nu suportă nicio critică.

Hotărârea instanţei de apel este greşită sub aspectul achitării inculpatului şi a aplicării disp.art.181 Cod penal.

Potrivit art.181 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cazul faptelor prevăzute de acest articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prev. de art.91 Cod penal.

În caua dedusă judecăţii, în mod corect a stabilit prima instanţă că în data de 19.05.2007, inculpatul a fost descoperit la domiciliul său după ce în prealabil a accidentat cu autoturismul condus de către el un alt autoturism, prin efectuarea unor manevre cu spatele într-o parcare de pe B-dul Frăţiei din Miercurea Ciuc.

Prin urmare, nu se poate susţine că faptele inculpatul care avea în sânge o alcoolemie de 1,10%o şi în aceste condiţii conducea un autoturism într-o parcare din municipiul Miercurea Ciuc a lovit un alt autoturism, după care a plecat de la locul accidentului în condiţiile în care a fost rugat să rămână până la venirea poliţiei, nu constituie gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Infracţiunile comise de către inculpat sunt extrem de grave, care pun în pericol circulaţia pe drumurile publice, astfel că susţinerile instanţei de apel că în cauză nu a existat un eveniment rutier, iar inculpatul are un comportament corespunzător în familie şi în societate şi, se află la primul contact cu legea penală, nu pot conduce la concluzia că faptele inculpatului prin conţinutul lor concret sunt lipsite în mod vădit de importanţă.

De asemenea, soluţia instanţei de apel este greşită şi sub sub un alt aspect, întrucât după reţinerea disp.art.181 Cod penal i s-au aplicat două sancţiuni cu caracter administrat, de câte 500 lei, încălcându-se astfel dispoziţiile deciziei nr.35/2006 a Î.C.C.J., dată în interesul legii, care stipulează că în cazul săvârşirii de către aceeaşi persoană a unor fapte concurente, care nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ, această decizie fiind obligatorie pentru instanţa de judecată, în conformitate cu disp.art.4142 alin.3 Cod pr.penală.

Cu privire la recursul inculpatului, Curtea apreciază că faţă de considerentele expuse mai sus, acesta nu este fondat, de altfel acesta nici nu a fost motivat, iar instanţa de control judiciar nu a identificat niciun caz de casare care potrivit art.3859 alin.3 Cod pr.penală să poată fi luat în considerare din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, în baza art.38515 pct. 2 lit.a Cod pr.penală, a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, a casat integral decizia atacată şi în rejudecare a menţinut sentinţa primei instanţe, constatând că apelul inculpatului a fost greşit admis.

De asemenea, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art.192 alin.1 Cod pr.penală, instanţa a obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale, urmând ca restul cheltuielilor să fie suportate de stat, în conformitate cu disp.art.192 alin.3 Cod pr.penală.


Decizia penală nr. 43/A/10 aprilie 2009
Viol. Act sexual cu un minor. Deosebiri.
Deosebirea dintre act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 Cod penal şi infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 Cod penal, constă în aceea că, pe când în primul caz, raportul sexual are loc cu consimţământul minorului, în cel de-al doilea caz, raportul sexual se realizează prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, astfel că fapta inculpatului de a încuia uşa de acces în locuinţă şi de a dezbrăca victima în vârstă de 11 ani, după care a întreţinut cu aceasta un raport sexual, constituie infracţiunea de viol, întrucât prin acţiunea inculpatului s-a exercitat o constrângere atât fizică, cât şi psihică asupra minorului.
Prin sentinţa penală nr.43/06.02.2009 Tribunalul Harghita, în baza art.334 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol prev. şi ped. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal, în condiţiile art.37 lit.b Cod penal, în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. şi ped. de art.198 alin.1 Cod penal, în condiţiile art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.198 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul K. P. I, la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b şi e Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În baza art.71 Cod penal i-a interzis pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b şi e Cod penal, începând de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei principale.

În baza art.350 alin.1 Cod de procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art.88 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 22.06.2008 şi până la zi.

În baza art.346 alin.1, raportat la art.17 alin.3 Cod de procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 2.000 lei părţii vătămate S. T., reprezentând daune morale.

În baza art.191 alin.1 Cod pr.penală l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul din data de 04.11.2008 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita în Dosarul nr.400/P/2008, înregistrat iniţial la această instanţă sub nr.2982/96/2008, iar în urma admiterii cererilor de abţinere formulate de judecătorii Secţiei Penale, înregistrat sub nr.3051/96/2008, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului K. P. I., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin.1 şi 3 Cod penal, în condiţiile art.37 lit.b Cod penal.

S-a reţinut în fapt că la data de 22.06.2008, inculpatul aflându-se la domiciliul său din mun. Gheorgheni str. Ciserului nr. 13 jud.Harghita, prin constrângere a întreţinut relaţii sexuale cu minora S. T., în vârstă de 11 ani, care este fiica concubinei inculpatului, numita M. C.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la data de 20.06.2008 partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a efectua curăţenie, a dormit la acesta împreună cu prietena sa B. O, iar a doua zi au continuat să facă curăţenie, în după amiaza zilei de 21.06.2008 inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să-l maseze pe spate, după care şi el făcut acelaşi lucru părţii vătămate, de faţă fiind şi martorul B. C. În jurul orelor 19,00, după ce au plecat cei doi copii din locuinţa inculpatului, partea vătămată aflându-se în bucătărie a auzit când inculpatul a încuiat uşile şi a dat muzica mai tare, după care, prin constrângere a dezbrăcat-o şi a întreţinut raport sexual cu aceasta. Din declaraţia părţii vătămate reiese că aceasta a început să plângă după care inculpatul i-a spus să nu spună nimic în legătură cu cele întâmplate.

Din declaraţia martorului B. C. rezultă că era de faţă când inculpatul i-a spus părţii vătămate să-i facă masaj pe spate, iar din declaraţia martorei B.O. reiese că inculpatul la data mai sus menţionată le-a pus celor două minore un film porno pe un DVD, pe care l-au vizionat împreună cu acesta, timp în care martora susţine că a observat când inculpatul o pipăia pe partea vătămată.

Martorele B. A. şi B. A. susţin faptul că, la data de 21.06.2008, în jurul orelor 22,00, inculpatul a adus-o la domiciliul numitei B. E. pe partea vătămată, care după plecarea acestuia le-a povestit celor două despre faptul că a fost violată de către inculpat.

La prima examinare medicală a părţii vătămate din 21.06.2008 (f.56), s-au constatat două escoriaţii superficiale la nivelul cefei şi al hemitoracelui stg., urme de degete pe faţa internă a ambelor coapse în treimea mijlocie, himenul pare întreg dar uşor escoriat „la ora 7". S-au recoltat probe biologice din vagin.

Concluziile raportului de constatare medico-legală nr.308/C/2008, au fost în sensul că la examenul ginecologic partea vătămată nu prezenta semne de violenţă sau deflorare (din punct de vedere anatomic este virgină), dar la examenul citologic efectuat din secţia vaginală s-a pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor care denotă un raport sexual intravaginal consumat. De asemenea, în acelaşi raport se explică faptul că existenţa unui inel himenal foarte elastic a putut permite săvârşirea unui raport sexual normal fără apariţia semnelor de violenţă sau de deflorare.

Din raportul efectuat sub nr.757816/02.10.2008 de către specialiştii din cadrul IGPR - Institutul de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică a rezultat că urmele biologice notate cu T757816021 (fracţie spermatică) au fost create de K.-P. I. sau o altă persoană înrudită genetic pe linie paternă cu acesta.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto criminalistice, raport de constatare medico-legală, tehnic-ştiinţifică, declaraţia învinuitului, declaraţii de martori, cazier şi alte acte (filele 21-117-Dosar nr.400/P/2008).

În cursul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu acte, s-a procedat la audierea inculpatului, a părţii vătămate în prezenţa reprezentantei legale, s-a administrat proba testimonială cu martorii: B. C., B. E., D. C., B. O., B. A. şi B. J..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că la data de 22 iunie 2008 martora B. A., mătuşa părţii vătămate S. T., a sesizat organele de poliţie cu faptul că la data de 21 iunie 2008, inculpatul aflându-se la domiciliul său din localitatea Gheorgheni, str. Ciserului nr. 13, judeţul Harghita, prin constrângere a întreţinut relaţii sexuale cu minora S. T, în vârstă de 11 ani, care este fiica concubinei inculpatului, numita M. C.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la data de 20 iunie 2008 partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a efectua curăţenie, a dormit la acesta împreună cu prietena sa B. O, iar a doua zi au continuat să facă curăţenie.

Se mai reţine că în după amiaza zilei de 21 iunie 2008 inculpatul i-a solicitat părţii vătămate şi prietenei sale B. O. să vizioneze împreună un film porno, în timpul vizionării căruia a masat-o pe spate pe partea vătămată şi i-a solicitat şi ei să îl maseze, de faţă fiind şi martorul B. C.

În jurul orelor 19,00, după ce au plecat cei doi martori din locuinţa inculpatului a încuiat uşile şi a dat muzica mai tare, după care, i-a solicitat părţii vătămate să se dezbrace şi a întreţinut raport sexual cu aceasta.

În aceeaşi zi, după orele 22, inculpatul a dus-o pe partea vătămată la domiciliul lui B. E, care după plecarea inculpatului i-a povestit bunicii, respectiv mătuşii sale de cele întâmplate, inclusiv faptul că a fost violată de inculpat.

Potrivit concluziilor rapoartelor medico-legale urmele biologice găsite asupra părţii vătămate au fost create de inculpat.

Prin declaraţia dată în cursul judecăţii inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, arătând însă că acest act s-a consumat cu consimţământul acesteia şi a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în infracţiunea de act sexual cu un .

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa a reţinut că nici un martor ocular nu a fost de faţă cu ocazia evenimentelor, astfel împrejurările faptei pot fi stabilite numai în baza declaraţiilor părţilor, parţial din declaraţiile martorilor, precum şi în baza rapoartelor de constatare medico-legală şi tehnică-ştiinţifică.

Partea vătămată a declarat că fiind în casa inculpatului, după ce au plecat vecinii, respectiv martorii B. O. şi B. C., a rămas singură cu inculpatul, care a încuiat uşa de la intrare, a intrat în cameră şi a chemat-o şi pe partea vătămată să intre şi să se culce lângă el în pat.

Acest îndemn a fost repetat de inculpat de mai multe ori, iar după ce partea vătămată a intrat în cameră, i-a spus să-şi scoată pantalonii şi bluza în mod repetat, şi chiar pe un ton ce a devenit din ce în ce mai nervos. Partea vătămată s-a conformat, şi-a dat jos pantalonii şi bluza, după care inculpatul a apucat-o dur de coapse, i-a desfăcut picioarele şi a penetrat-o.

Chiar dacă prin atitudinea sa inculpatul i-a provocat temere părţii vătămate, tribunalul a reţinut că aceasta ar fi avut mai multe posibilităţi de scăpare.

Astfel, ar fi putut să plece mai devreme acasă, când a fost chemată de bunica sa, numita B. E, şi apoi de mătuşă, martora B. A, care au dat mai multe telefoane, fiind îngrijorate de ce rămâne atât de mult la casa inculpatului.

Totodată, partea vătămată ar fi putut să plece acasă odată cu prietena ei, martora B. O., mai ales că inculpatul le-a impus fetelor vizionarea unui film pornografic, care le-a incomodat pe acestea, iar puţin mai târziu, la plecarea martorului B. C., putea şi ea să plece.

Dar odată rămasă, şi chiar dacă inculpatul a încuiat uşa de intrare, cheia a rămas uşă şi după ce şi-a dat seama ce gânduri necurate are faţă de ea inculpatul, care a chemat-o în cameră să se culce lângă el şi să se dezbrace, partea vătămată încă ar fi avut posibilitatea să descuie uşa şi să fugă, sau să strige după ajutor.

Din rapoartele medico-legal nu rezultă că victima ar fi avut urme de agresiune fizică pe corpul ei, reţinându-se doar că existau urme de degete pe faţa internă a ambelor coapse, dar prin declaraţia sa nici nu a susţinut că ar fi fost lovită sau forţată fizic de a se supune actului sexual.

Pentru considerentele sus arătate, tribunalul este de părere că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat este întemeiată, astfel va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol prev. şi ped. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal, în condiţiile art.37 lit.b Cod penal, în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. şi ped. de art.198 alin.1 Cod penal, în condiţiile art.37 lit.b Cod penal.

Se constată totodată că în speţă nu este aplicabilă Decizia nr. 17/10.03.2008 pronunţată de Î.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât partea vătămată este membru de familie în sensul prevederilor art.149 ind.1 Codul penal, şi chiar dacă partea vătămată are o vârstă sub 15 ani, în speţă nu a fost vorba de pluralitate de acte sexuale.

În ceea ce priveşte însă celelalte circumstanţe ale săvârşirii faptei, respectiv împrejurarea că inculpatul este concubinul mamei părţii vătămate de 8 ani, că prin atitudinea sa severă faţă de fetiţă i-a provocat un sentiment de inhibiţie şi supunere, că a încercat să o corupă moral prin vizionarea unui film porno împreună, că a profitat de vârsta firavă, de neştiinţa şi lipsa de experienţă a unei minore fără capacitate de exerciţiu, precum şi că a folosit agresiune verbală şi psihică asupra victimei care se afla într-o situaţie de subordonare faţă de dânsul, tribunalul a apreciat că fapta este de o gravitate deosebită, urmând să ţină cont de aceste împrejurări la individualizarea pedepsei.

Pentru considerentele sus expuse, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor prev. şi ped. de art.198 alin.1 Cod penal, şi ţinând cont de circumstanţele săvârşirii faptei, prima instanţă a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, prev. de art.363 alin.1 Cod pr.penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, partea vătămată, prin reprezentant legal şi inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de viol.

În motivarea apelului parchetul arată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că minora a consimţit la actul sexual, întrucât în cauză este vorba de o minoră de 11 ani şi că aceasta a fost constrânsă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art.197 alin.1, 3 Cod penal.

Inculpatul, în motivarea orală a apelului prin avocat din oficiu, solicită reindividualizarea pedepsei aplicate de instanţa de fond, întrucât pedeapsa de 6 ani închisoare este excesiv de mare.

Partea vătămată, prin reprezentant legal nu şi-a motivat apelul declarat şi nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei deşi a fost citată mod legal.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârea primei instanţei sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu disp.art.378 rap. la art.371 Cod pr.penală, apreciază că numai apelurile parchetului şi părţii vătămate sunt fondate, pentru următoarele:

În mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, prev. de art.197 alin.1, 3 Cod penal, în infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. art.198 alin.1 Cod penal.

Deosebirea dintre infracţiunea de raport sexual cu un minor, prev. de art.198 Cod penal şi infracţiunea de viol prev. de art.197 Cod penal, constă în aceea că, pe când în primul caz raportul sexual are loc cu consimţământul minorului, în cel de-al doilea caz, raportul sexual se realizează prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

În speţă, rezultă în mod neechivoc că victima, respectiv partea vătămată S. T., în vârstă de 11 ani, a fost constrânsă atât fizic cât şi psihic de către inculpat.

Astfel, partea vătămată, în declaraţiile date imediat după producerea faptei (f.78, 79 d.u.p.), a arătat că inculpatul a încuiat uşa de la intrare, a dat drumul tare la muzică, i-a spus să se dezbrace, a împins-o pe pat şi i-a desfăcut pantalonii, după care a dezbrăcat-o de pantaloni şi chiloţi, s-a urcat pe ea şi a întreţinut raport sexual timp de aproximativ 10 minute.

De asemenea, victima a arătat că, a început să plângă şi i-a spus inculpatului să o lase în pace, acesta a ţinut-o de mâini şi a continuat să o violeze. După terminarea actului sexual, inculpatul i-a spus acesteia să nu spună nimănui nimic despre ceea ce s-a întâmplat întrucât va fi rău (f.81 d.u.p.)

Martora B.E, bunica părţii vătămate, a declarat imediat după comiterea faptei (f.90 d.u.p.), că atunci când inculpatul a adus-o la domiciliul său pe partea vătămată a observat că aceasta avea ochii roşii şi imediat după ce a plecat inculpatul a întrebat-o ce s-a întâmplat şi aceasta i-a spus că a fost violată de tatăl său vitreg, respectiv de inculpat, cu toate că s-a opus, a plâns şi l-a rugat să o lase în pace.

B. A., mătuşa părţii vătămate, a declarat că partea vătămată i-a spus că a fost violată de inculpat, cu toate că aceasta s-a opus şi a plâns, atrăgându-i totodată atenţia să nu spună la nimeni s-a întâmplat, deoarece o să fie probleme (f.99-101 d.u.p.).

Martora D. C., a declarat că prietena ei B.A. i-a spus că partea vătămată a fost violată de către inculpat, după care în acea noapte au fost să anunţe organele de poliţie şi apoi au mers la spital pentru analize, iar dimineaţa, bunica părţii vătămate i-a spus că inculpatul a dat telefon şi le-a ameninţat cu moartea pentru că a anunţat organele de poliţie despre comiterea faptei.

Martora M. C., mama părţii vătămate, a declarat că a întrebat-o pe fiica ei ce s-a întâmplat şi aceasta i-a spus că în seara zilei de 21.06.2008, inculpatul a încuiat poarta de acces în curte, apoi uşa de la casă, a dat muzica tare, i-a spus acesteia să-şi dea jos pantalonii, însă a refuzat, şi atunci inculpatul i-a dat jos, după care a întreţinut raport sexual cu ea, cu toate că a strigat şi a plâns (f.84-85 d.u.p.).

Toate aceste declaraţii au fost menţinute şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond.

Inculpatul, iniţial, în declaraţia dată în data de 22.06.2008 nu a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu victima (f.108-109 d.u.p.), declaraţie menţinută în cursul urmăririi penale (f.111-113 d.u.p.), ca apoi, în cursul judecăţii la prima instanţă să revină asupra acestor declaraţii şi să arate că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, însă aceasta a fost de acord, fără a fi constrânsă în vreun fel (f.21 dosar fond).

Faptul că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima rezultă atât din declaraţia sa dată în cursul judecăţii, din declaraţia părţii vătămate, precum şi din raportul de constatare medico-legală (f.57 d.u.p.) şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţific (f.66-76 d.u.p.).

Prin urmare, problema care rămâne în discuţie este aceea dacă partea vătămată a fost sau nu constrânsă de către inculpat.

Din declaraţiile prezentate mai sus, rezultă în mod neechivoc că partea vătămată a fost constrânsă atât fizic cât şi psihic de către inculpat să întreţină raport sexual cu el. Astfel, după ce acesta a rămas singur cu victima, a încuiat poarta de acces în curte, apoi uşa de la intrare în locuinţă, şi i-a solicitat părţii vătămate să se dezbrace. Văzând că aceasta refuză a dezbrăcat-o el, cu toate că partea vătămată s-a opus, a plâns, a strigat şi l-a rugat să o lase în pace şi în aceste condiţii a întreţinut raporturi sexuale cu victima, ţinând-o de mâini.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că partea vătămată avea vârsta de 11 ani, vârstă la care nu putea să aprecieze în mod obiectiv, ceea ce urmează să i se întâmple, şi în aceste condiţii nu se poate aprecia că ar fi fost de acord să întreţină raport sexual cu inculpatul, la această vârstă organismul părţii vătămate nefiind încă pregătit pentru a întreţine relaţii sexuale.

În cauză a existat şi o constrângere morală a victimei, întrucât aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, precum şi din declaraţia părţii vătămate, victimei îi era frică de inculpat, întrucât a fost bătută de mai multe ori de acesta „când nu era cuminte”, iar când i-a cerut să se dezbrace, a făcut-o pe un ton ridicat, nervos, care i-a provocat o stare de temere, fiind convinsă că dacă nu se supune vor fi consecinţe şi mai grave.

Susţinerile instanţei de fond că partea vătămată avea posibilitatea să descuie uşa şi să fugă sau să strige după ajutor, după ce a văzut că a rămas singură cu inculpatul iar acesta a închis uşa de la intrare în locuinţă nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, întrucât nu s-a avut în vedere vârsta de 11 ani a victimei, precum şi faptul că aceasta a plâns, l-a rugat pe inculpat să o lase în pace, deci a acţionat, în conformitate cu vârsta pe care o avea la data la care s-a consumat fapta, nefiindu-i imputabil că nu a gândit ca o persoană majoră, cu experienţă.

În drept, fapta inculpatului K. P. I, care la data de 21.06.2008, prin constrângere fizică şi psihică a întreţinut relaţii sexuale cu minora S. T. în vârstă de 11 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal.

Faţă de considerentele expuse, instanţa de apel în baza art.334 Cod pr.penală, urmează să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art.198 alin.1 Cod pr.penală, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal în infracţiunea de viol, prev. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, de faptul că inculpatul este recidivist, precum şi de faptul că în cursul judecăţii a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu victima, astfel că urmează să-i aplice o pedeapsă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, e Cod penal pe o durată de 4 ani, cu executarea acesteia în regim de detenţie.

Având în vedere că inculpatul este arestat în prezenta cauză, instanţa de control judiciar, în conformitate cu prev. art.381 Cod pr.penală, a menţinut starea de arest a acestuia, deoarece temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Totodată, instanţa a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 06.02.2009, până la zi.

Cu privire la apelul părţii vătămate, instanţa reţine că acesta nu a fost motivat şi nici nu s-a prezentat pentru susţinerea lui, cu toate că aceasta şi reprezentanta legală al părţii vătămate a fost citată în mod legal, însă pentru considerentele arătate mai sus, când am analizat apelul parchetului, se impune şi admiterea apelului părţii vătămate.

Cu privire la apelul inculpatului, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, pentru argumentele avute în vedere mai sus.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate de către instanţa de fond nu poate fi reţinută, în condiţiile în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, iar pentru infracţiunea de viol i s-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege.

Prin urmare, Curtea în baza art.379 pt.2 lit.a Cod pr.penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi partea vătămată S.T., reprezentată de M. C., să desfiinţeze, în parte, hotărârea atacată şi în rejudecare, în baza art.334 Cod procedură penală să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art.198 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal în infracţiunea de viol, prev. de art.197 alin.1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal;

În baza art.197 alin.1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal l-a condamnat pe inculpatul K. P. I, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi să îi interzică exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a), b) şi e) Cod penal pe o durată de 4 ani;

În baza art.71 Cod penal i s-au interzis anumite drepturi inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a), b) şi e) Cod penal;

În baza art.381 Cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 6 februarie 2009 până la zi; menţinând totodată restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală urmează să respingă ca nefondat apelul inculpatului Kolumban Portik Istvan, declarat împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală, instanţa a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale în favoarea statului.



Yüklə 2,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin