România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală

decizia penală nr. 216/R/22 aprilie 2009

Prin sentinţa penală nr. 144 din data de 22 aprilie 2008 Judecătoria Gheorgheni l-a condamnat pe inculpatul D. L. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/2005. Executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Inculpatul a fost obligat să plătească DGFP Harghita suma de 11.037 lei şi dobânda legală, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Inculpatul, în calitate de administrator al SC „E” SRL Gheorgheni, în perioada 01.01.2006 - 31.10.2006, a reţinut de la angajaţii firmei impozite şi contribuţii, în valoare de 11.037 lei, pe care nu i-a vărsat la bugetul de stat în termenul prevăzut de lege.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, cu precizarea că a recurs la această metodă din cauza greutăţilor financiare ale firmei, care la rândul ei nu a încasat creanţele de la beneficiari, şi realizând venituri de la actualul loc de muncă, SC „I.T” SRL Gheorgheni, a fost de acord cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului în faţa organelor de cercetare penală şi a instanţei de judecată, împrejurările concrete în care a săvârşit fapta şi cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Judecătoria a considerat că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără privare de libertate, fără a arăta care sunt argumentele care au dus la această concluzie. Au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 81 alin. 6 Cod penal care impun motivarea suspendării executării pedepsei.

De asemenea, prima instanţă nu a motivat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul. În motivarea apelului inculpatul a solicitat ca suma la care a fost obligat prin sentinţa primei instanţe să-i fie reţinută din salariu în rate lunare.

Tribunalul Harghita prin decizia penală nr.24/17.02.2009 a admis apelul declarat de inculpatul D.L. împotriva sentinţei penale nr.144/22.04.2007, a desfiinţat această hotărâre judecătorească şi rejudecând cauza, a dispus în baza art.11 pct.1 lit. b rap. la art.10 lit. g Cod pr. penală încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.L. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art.6 alin.1 din legea nr.242/2005, ca urmare a decesului făptuitorului intervenit la data de 09.09.2008. Prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a respins acţiunea civilă exercitată de D. G. a F. P. a judeţului Harghita împotriva inculpatului şi a succesorilor D. M. şi D. J. şi s-a dispus a rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei la două grade jurisdicţionale.

Pentru a adopta această soluţie prima instanţă de control judiciar a reţinut următoarele:

Pe parcursul judecării apelului inculpatul a decedat la data de 9 septembrie 2008, astfel cum a reieşit din copia certificatului de deces seria DP, nr. 581056 depus la fila 26.

În cauză au fost introduşi moştenitorii inculpatului, respectiv descendenţii D. J. şi D. M. dar din declaraţiile notariale depuse în copie la dosar a rezultat că cele două fiice ale inculpatului au renunţat la moştenire. În această situaţie, acţiunile civile existente împotriva defunctului inculpat nu s-au transmis celor două descendente, ele fiind străine de moştenire. Acţiunea civilă formulată de D.G.F.P. Harghita s-a reţinut a neîntemeiată în raport cu acestea, în situaţia în care partea civilă va identifica alţi moştenitori se va putea îndrepta împotriva lor pe cale separată.

Ca urmare a acestor aspecte reţinute instanţa de apel a pronunţat hotărârea judecătorească anterior menţionată, împotriva căreia, în termen legal, a promovat recurs partea civilă D. G. . F.P. a judeţului Harghita, care a învederat faptul că această hotărâre penală este netemeinică şi nelegală deoarece:

D. G. a F. P. Harghita, în cauza dedusă judecăţii s-a constituit parte civilă, potrivit art. 15 din Codul de procedură penală, pentru suma de 11.037 lei cu majorările de întârziere calculate până la data plăţii inclusiv, prejudiciu cauzat bugetului centralizat al statului prin activitatea infracţională a inculpatului. Din rechizitoriul întocmit la data de 28.09.2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, a reieşit faptul că D.L, administrator al SC E. SRL Gheorgheni, în perioada ianuarie 2006 - octombrie 2006, a dispus reţinerea pe statele de plată ale angajaţilor, impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în sumă totală de 11.037 lei, pe care nu le-a vărsat la bugetul de stat.

D. L. a recunoscut fapta comisă, suma sus menţionată nefiind achitată nici până la data prezentei, de către succesorii inculpatului. Prejudiciul a fost cert şi real fiind reprezentat de impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.

Între fapta inculpatului şi prejudiciul cauzat bugetului de stat există legătură directă şi nemijlocită de la cauză la efect.

Potrivit prevederilor art. 21 din Cod de proc. penală: „Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia. "

În speţă, instanţa de apel a introdus în cauză pe succesorii inculpatului, respectiv pe D. M. şi pe D. J, fără să oblige pe succesori la plata sumei de 11.037 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Pentru motivele mai sus invocate s-a solicitat instanţei admiterea recursului declarat, în sensul obligării succesorilor la plata sumei de 11.037 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Analizând recursul astfel declarat, prin prisma prevederilor ar.385⁹ Cod pr. penală se constată că acesta are caracter nefondat, deoarece:

În mod corect instanţa de apel a procedat la reformarea sentinţei penale nr.144/22.04.2008 a Judecătoriei Gheorgheni, în contextul în care, pe parcursul soluţionării apelului s-a dovedit faptul că, la data de 09.09.2008 a intervenit decesul inculpatului D. L. (a se vedea în acest sens, înscrisul aflat la fila 26 din dosarul nr.1278/234/2007 al Tribunalului Harghita) dar şi faptul că niciuna dintre cele două descendente directe, ale inculpatului apelant, nu a înţeles să accepte moştenirea rămasă după defunct, nici măcar sub beneficiu de inventar (aspecte reieşite clar din declaraţiile autentice ale lui D. M. şi D. J. aflate la filele 54 şi 58 din dosarul instanţei de apel). Tribunalul Harghita, în mod corect, a dispus încetarea procesului penal declanşat împotriva inculpatului D. L, ca urmare a intervenirii decesului acestuia şi a respins acţiunea civilă, exercitată, în cauză, de către partea civilă D.G. F. P. a judeţului Harghita, cât timp nu existau moştenitori acceptanţi ai acestuia (ai defunctului inculpat). Partea civilă recurentă a invocat ca temei de drept al ultimei căi ordinare de atac executate, prev. art.21 Cod pr.penală, ignorând însă faptul că, în speţă, cele două fiice ale inculpatului intimat au învederat, în mod expres, că nu înţeleg să accepte succesiunea tatălui lor şi că renunţă la aceasta.

Este opţiunea fiecărei persoane – fizice sau juridice – de a accepta sau nu moştenirea rămasă după o persoană fizică decedată, acest lucru constituind o opţiune şi nu o obligaţie a prezumtivului erede.

Constatându-se că decizia Tribunalului Harghita este legală şi temeinică, fiind mai presus de orice critică, urmează ca, în conformitate cu prev. art.385¹⁵ pct.1 lit. b Cod pr. penală, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă D. G. F. P. ale judeţului Harghita împotriva deciziei penale nr.24/17.02.2009 a Tribunalului Harghita.

Văzând şi disp.art.192 alin.2 Cod pr. penală,


Contradicţie între dispozitivul sentinţei şi motivele pe care se întemeiază soluţia. Eroare materială. Caz de casare.
Cod procedură penală, art. 385⁹, pct.9
Atunci când în dispozitivul sentinţei penale s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală (fapta nu există) iar în considerentele hotărârii se reţine un alt temei al achitării, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit d) Cod procedură penală (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii) există o contradicţie între dispozitivul sentinţei pronunţate şi motivele pe care se întemeiază soluţia, nefiind vorba despre o eroare materială, ci este incident cazul de casare reglementat de art. 385⁹ pct. 9 Cod procedură penală, astfel că soluţia care se impune este trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.



Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală

decizia penală nr. 218/R/22 aprilie 2009

Prin decizia penală nr. 29/24 februarie 2009, a Tribunalului Harghita, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 776/4 noiembrie 2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

S-a reţinut că prin sentinţa penală apelată s-a dispus achitarea inculpatului H.T. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că nu se poate dovedi cu certitudine faptul că inculpatul a condus autoturismul anterior opririi de către organele de poliţie, astfel că, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume, calitatea inculpatului de conducător al unui autovehicul.

Se arată că împotriva sentinţei penale menţionate, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, invocând faptul că, în urma aprecierii incomplete a probelor, instanţa de fond a ajuns la reţinerea unor împrejurări care nu corespund realităţii, deoarece, inculpatul a condus autoturismul şi nu s-a conformat semnalului de oprire al organelor de poliţie.

Instanţa de apel respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, arătând că în urma probelor administrate în cauză, nu se poate reţine că autoturismul a fost condus de inculpat, anterior opririi sale de către organele de poliţie, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Împotriva deciziei penale menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.

În motivarea cererii de recurs formulate, s-a criticat hotărârea instanţei de fond şi respectiv decizia instanţei de apel sub aspectul nelegalităţii, arătând că motivarea hotărârii instanţei de fond contrazice dispozitivul, fapt care nu poate fi asimilat unei simple erori materiale.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate şi în limitele investiri sale şi anume, conform dispoziţiilor art. 385 indice 6, 385 indice 8 şi respectiv 385 indice 9 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, este fondat, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 indice 9 pct. 9 Cod procedură penală.

Astfel, deşi în dispozitivul sentinţei penale nr. 776/4 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală, în considerentele hotărârii se reţine un alt temei al achitării, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală, respectiv împrejurarea că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 şi anume, calitatea de conducător al autovehiculului.

Existând o contradicţie între dispozitivul sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi motivele pe care se întemeiază soluţia, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 385 indice 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, deoarece această soluţie include şi cazul de casare incident în cauză, respectiv cel reglementat de art. 385 indice 9 pct. 9 Cod procedură penală.

Nu poate fi reţinută această neconcordanţă ca fiind o eroare materială, în sensul dispoziţiilor art. 195 Cod procedură penală, în raport de faptul că inadvertenţa dintre considerente şi dispozitiv vizează temeiul achitării inculpatului.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 385 indice 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva deciziei penale nr. 29/2009 a Tribunalului Harghita, şi casându-se integral decizia atacată şi desfiinţându-se în tot sentinţa penală 776/2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Miercurea Ciuc.

Au fost menţinute integral actele procedurale efectuate la instanţa de fond, urmând a se relua cauza din momentul dezbaterii, întrucât temeiul de casare vizează neconcordanţa între dispozitiv şi considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de fond, nesubzistând alte cauze de nulitate absolută a actelor procedurale sau procesuale efectuate în cauză.

Vătămare corporală din culpă. Neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic. Achitare greşită.

Cod penal, art.184 alin 2 pct.4
Fapta conducătorului de a nu adapta viteza la condiţiile de trafic şi de drum existente şi astfel de a pătrunde pe contrasens şi de a accidenta partea vătămată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184, al. 2 şi 4 Cod penal, neavând relevanţă în cauză că inculpatul circula cu viteză legală şi că pe porţiunea de drum unde a avut loc accidentul nu era nici un indicator care să indice drum cu denivelări.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală

Decizia penală nr. 235/R/29 aprilie 2009

Prin sentinţa penală nr.550/13.06.2007, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosar nr. 1388/258/2006, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen. a achitat pe inculpatul B. L, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin.2, 4 C.pen.

Asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. R. – A. S.A. a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş 8927,78 lei, părţii civile Spitalul Judeţean Harghita 1019,43 lei, despăgubiri civile .

S-au respins pretenţiile părţii civile D. I.

În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc din data de 31.10.2006, înregistrat la Judecătoria Miercurea Ciuc, a fost trimis în judecată, în stare de libertate şi s-a solicitat condamnarea inculpatului B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

În actul de sesizare, în fapt, s-a arătat că în data de 17.09.2004, după ce a distribuit marfa pe raza localităţii Bălan s-a urcat la volanul autoutilitarei marca Mercedes aparţinând societăţii la care era angajat, cu care a pornit către Miercurea Ciuc, pe DJ 125 pe raza comunei Sândominic, la intersecţia cu drumul Fagul Cetăţii după trecerea unui pod datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum a trecut pe contrasens intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia condus regulamentar de partea vătămată D. I.

Parte vătămată D. I. a suferit leziuni ce au necesitat spre vindecare peste 90 de zile de îngrijiri medico-legale, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 23.100 lei, reprezentând daune materiale constând din veniturile nerealizate în perioada spitalizării, cheltuielile efectuate cu refacerea sănătăţii.

Iniţial CAS Harghita s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1019, 43 lei reprezentând cheltuielile spitaliceşti ocazionate cu acordarea asistenţei medicale părţii vătămate dar şi CAS Târgu Mureş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8927,78 lei cu acelaşi titlu.

Inculpatul în declaraţia dată în faţa instanţei a arătat că nu-şi mai aduce aminte împrejurările în care s-a produs accidentul declarând că în momentul producerii accidentului se deplasa cu o viteză de circa 80-85 km/h, condiţiile de vizibilitate erau bune, carosabilul nu era umed .

Viteza de deplasare a autoutilitarei a fost apreciat de către martorul M. I, care a stat în aceiaşi maşină cu inculpatul la 70-80 km/h, martorul mai declară că înainte de coliziune autoutilitara a făcut un balans.

S-a reţinut ca şi culpă a inculpatului neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi de drum (carosabil umed şi drum cu denivelări), concluzie la care a ajuns şi expertul B. A.

Din probele administrate nu rezultă că inculpatul a depăşit viteza legală permisă înafara localităţii.

Locul producerii ciocnirii dintre cele două autoturisme nu a fost semnalizat cu vreun indicator în cazul de fată cu ceea de drum cu denivelări care să fi impus inculpatului o atenţie sporită, aspect de care se face responsabil administratorul drumului, respectiv care avea obligaţia să limiteze, având în vedere gradul de denivelare a drumului viteza de deplasare a autoturismelor, până la evitarea oricărui pericol.

În procesul verbal de cercetare la faţa locului se reţine că în porţiunea de drum în care s-a produs accidentul suprafaţa carosabilă este din beton, umedă, în lăţime de 6m, din acelaşi act nu rezultă cu certitudine că şoseaua era umedă în momentul constatărilor sau (şi) în momentul producerii accidentului, aspect care în parte se clarifică prin declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi, astfel încât nici condiţiile meteo nu impuneau o conduită specială din partea inculpatului în adaptarea viteze de deplasare la condiţiile meteo.

În aceste condiţii din probele administrate judecătoria a constatat că este evident că inculpatul nu a încălcat dispoziţiile art.42 din OUG 195/2002, lipsind astfel vinovăţia sa sub forma culpei.

Astfel între acţiunea inculpatului şi vătămarea corporală a părţii vătămate nu există o legătură cauzală directă, ce era necesară în vederea angajări răspunderii penale a acesteia.

Pentru aceste considerente, apreciind că infracţiunii prev. de art.184 alin. 2,4 îi lipseşte latura subiectivă, în baza art.11 pct.2 lit.a coroborat cu art.10 lit.d Cod procedură penală, instanţa l-a achitat pe inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi să se dispună rejudecarea cauzei de către Judecătoria Miercurea Ciuc.

În motivele de apel s-a arătat că hotărârea pronunţată de către prima instanţă este nelegală pentru greşita achitare a inculpatului B.L. şi pentru nelămurirea aspectului privind identitatea societăţii comerciale care are calitatea de parte responsabilă civilmente, cât şi pentru nelegala citare a acesteia în cauză, arătând că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că autoutilitara BV 74 GPR aparţine SC P. R. SRL şi nu SC G. P. R. SRL, astfel cum rezultă şi din copia poliţei de asigurare obligatorie.

De asemenea s-a mai arătat că instanţa a înlăturat în mod neîntemeiat şi nemotivat probele administrate în faza urmăririi penale, dând valoare declaraţiilor date în faţa instanţei de judecată.

În raportul de expertiză tehnică depusă la dosarul cauzei s-a arătat că, partea civilă D. I. circula reglementar, iar inculpatul B.L. a încălcat prevederile legislaţiei rutiere în vigoare cu privire la adoptarea vitezei la condiţiile de trafic şi de drum existente, carosabil neasfaltat cu denivelări pe pod.

S-a arătat în continuare în motivele de apel că toate probele administrate în faza de urmărire penală, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto criminalistică se coroborează cu concluziile raportului de expertiză tehnică.

Prin decizia penală nr.118/30.09.2008 Tribunalul Harghita în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva sentinţei penale nr. 550 din 13.06.2007, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 1388/258/2006.

Pentru a pronunţa această decizie tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, a considerat că apelul declarat nu este fondat.

Instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corectă având în vedere probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte citarea părţii responsabile civilmente, SC G. P. R. SRL Braşov, această societate a fost citată cu denumirea constatată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, conform cu actul de sesizare al instanţei, în faţa primei instanţe.

În faţa instanţei de apel, societatea comercială având calitatea de parte responsabilă civilmente a fost citată sub denumirea SC P.R. SRL Braşov, atât la sediul din Braşov cât şi din punctul de lucru din municipiul Miercurea Ciuc, societatea identică sub aspectul denumirii acesteia.

Astfel, instanţa de control a considerat că societatea comercială a fost citată legal atât în faţa primei instanţe cât şi în faţa instanţei de apel.

De asemenea instanţa de control a constatat că faţă de această societate comercială nu s-a constituit parte civilă nimeni.

Intimatul inculpat B. L. a fost prezent în faţa instanţei de apel la 15.04.2008, indicând noul său domiciliu, nu s-a putut audia din cauza lipsei de procedură cu intimata SC P. R. SRL.

Instanţa de control, în continuare, a depus toate diligentele pentru a putea audia în faţa instanţei, dar intimatul inculpat nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Din conţinutul raportului de expertiză tehnică întocmit de către expertul ing. B. A. a rezultat că viteza de deplasare a celor două autovehicule implicate în accident era de 80 km/oră pentru autovehicule Mercedes şi 70 km/oră pentru Dacia, condusă de partea vătămată, trecerea pe contrasens a autovehiculului Mercedes nu s-a produs în urma intenţiei de depăşire a învinuitului, ci din cauza pierderii stabilităţii transversale.

Din întreg material probator administrat în cauză, instanţa de control a considerat că între fapta inculpatului şi vătămarea corporală a părţii vătămate nu există nicio legătură cauzală directă, necesară în vederea angajării răspunderii penale a inculpatului, având în vedere şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei M. I, F. E. Z. şi K. L.

Faţă de considerentele mai sus prezentate, instanţa de control în baza art.379 pct.1 lit. b C. pr. pen. a procedat în mod arătat în dispozitivul deciziei descris mai sus, atât cu privire la latura penală cât şi la latura civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, prev. de art.385³ alin.1 Cod pr. penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţei de apel şi de fond şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a luat în considerare toate probele administrate în cauză, pronunţând în mod greşit achitarea inculpatului de sub infracţiunea dedusă judecăţii.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art. 385⁹ alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din actele dosarului, în data de 17.09.2004 inculpatul B. L, angajat al SC P. R. SRL Braşov, cu punct de lucru în Miercurea Ciuc, după de a distribuit marfă pe raza oraşului B, s-a urcat la volanul autoutilitarei marca Mercedes, aparţinând societăţii la care era angajat şi s-a deplasat spre municipiul Miercurea Ciuc, în autovehicul aflându-se ca însoţitor numitul M. I.

Pe DJ 125, pe raza comunei Sândominic, la intersecţia cu drumul „Fagul Cetăţii”, după trecerea unui pod, inculpatul B.L. a pierdut controlul autovehiculului şi a trecut pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia condus de partea vătămată D.I.

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi din planşa foto-criminalistică (f.9-33 d.u.p) rezultă că accidentul a avut loc pe DJ 125, la km.5, la ieşirea din comuna Sândominic spre Bălan, pe un sector de drum drept, cu succesiune de curbe, circulaţia desfăşurându-se pe două sensuri de mers, cu câte o bandă de mers pe sens, suprafaţa carosabilă din beton, umedă, în lăţime de 6 m, mărginită de acostamente pe ambele părţi în lăţime de 1,10 m.

Inculpatul, în declaraţia dată în data de 25.11.2004 a arătat că după ce a distribuit marfă, a pornit pe ruta Bălan-Sândominic, iar din acel moment nu-şi mai aminteşte nimic, la spital colegii său i-au spus că a fost implicat într-un accident rutier (f.84 d.u.p.).

În cursul judecăţii şi-a menţinut în parte declaraţiile la urmărirea penală.

Partea vătămată D.I, în declaraţia dată la data de 276.11.204, arată că în data de 17.09.2004 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 130, pe DJ125 pe direcţia de mers Sândominic – Bălan, duba condusă de inculpat a intrat pe banda sa de mers şi nu a putut evita coliziunea cu aceasta, fiind scos din autoturism de echipa de descarcerare (f.35 d.u.p.).

Martorul M.I, care se afla în cabină cu inculpatul în momentul producerii accidentului, a declarat că după ce au distribuit marfă pe raza localităţii Bălan, au intenţionat să se întoarcă la Miercurea Ciuc, şi în timp ce circulau pe DJ 125 din direcţia Bălan – Sândomonic, la aproprierea staţiei Trafo, aparţinând SC „B” SA, respectiv la intersecţia cu Fagul Cetăţii, datorită părţii carosabile umede autovehiculul după o curbă a început să facă balans circulând şi pe sensul invers de mers, moment în care inculpatul a încercat să redreseze autovehiculul, însă din acel moment nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat, iar mai târziu când şi-a revenit l-a văzut pe inculpat în stare de inconştienţă şi plin de sânge pe faţă, iar împreună cu K. L. l-a scos pe inculpat din maşină şi apoi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

În cursul judecăţii martorul a dat o declaraţie în mare parte asemănătoare (f.65 d.f.).

Martorul F. E. Z, care circula cu o autoutilitara în faţa autoutilitarei condusă de inculpat, a declarat că s-a întâlnit cu o Dacie albastră pe drum, însă nu a observat momentul în care s-a produs accidentul, ci doar în oglinda retrovizoare a observat că maşina condusă de inculpat se afla în şanţ cu faţa din partea stângă (f.64 d.u.p.).

În cursul judecăţii martorul a dat o declaraţie în mare parte asemănătoare (f.166 d.f.).

În cauză s-a efectuat şi o expertiză tehnică de specialitate, din care rezultă că partea vătămată a circulat regulamentar, accidentul producându-se din vina inculpatului, care nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi de drum, inculpatul putând observa denivelările existente pe drum de la o distanţă de circa 8-10 m (f.71-77, 91 d.u.p.).

Potrivit art.42 din O.U.G. nr.195/2002 şi art.125 din Regulamentul de aplicare a acestei ordonanţe, vehiculele se conduc pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de margine părţii carosabile.

Faţă de cele arătat mai sus, rezultă fără nici un dubiu, că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului, întrucât deşi carosabilul era umed şi cu denivelări, nu a adaptat viteza la condiţiile drum şi în aceste condiţii a intrat pe contrasens şi astfel, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de partea vătămată în mod regulamentar.

În drept, fapta inculpatului B.L, care la data de 17.09.2004, în timp ce conducea autoutilitara, aparţinând SC P. R. SRL Braşov, pe DJ 125 pe raza comunei Sândomic, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de trafic şi de drum existente, a intrat pe contrasens şi a accidentat pe numitul D.I, care a suferit leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizate a pedepselor prev. de art.72 Cod penal, de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, pe parcursul cercetărilor a avut un comportament corespunzător, astfel că i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea comisă.

Cu privire la modalitatea executării pedepsei aplicate, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile prev. art.81-83 Cod penal, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului.

Cu privire la latura civilă cauzei, instanţa de recurs a menţinut dispoziţiile sentinţei penale nr.550/2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, constatând că şi partea civilă D. I. a formulat pretenţii civile, însă nu a dovedit cu nimic pretenţii sale aşa cum prevăd disp.art.1169 Cod civil, astfel că în mod corect cererea acestuia a fost respinsă.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, în baza probelor dosarului, nu pot fi reţinute susţinerile primelor două instanţe că între fapta inculpatului şi vătămarea corporală a părţii vătămate nu există o legătură cauzală directă necesară în vederea angajării răspunderii penale a inculpatului, ci dimpotrivă.

Solicitarea procurorului de şedinţă de trimitere a cauzei spre rejudecare, deoarece inculpatul nu a fost audiat în apel, nu a putut fi primită, întrucât din actele dosarului rezultă că instanţa a făcut toate demersurile pentru audierea inculpatului, a pronunţat o sentinţă de achitare şi nu de condamnare a inculpatului, iar instanţa de recurs a vrut să asculte inculpatul, însă acesta a invocat dreptul la tăcere, prev. de art.70 alin.2 Cod pr. penală.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d Cod pr. penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva deciziei penale nr.118 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.1388/258/2006.

A casat integral decizia penală nr.118/30.09.2008 a Tribunalului Harghita şi a desfiinţat parţial sentinţa penală nr.550/13 iunie 2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, şi rejudecând cauza în limitele de mai jos:

L-a condamnat pe inculpatul B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În conformitate cu dispoziţiile art.81, 82 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului B.L. pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare.

Potrivit prevederilor art.359 Cod procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind revocarea măsurii suspendării condiţionate.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul judecăţii la instanţa de fond.

Potrivit art.71 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c Cod penal, iar potrivit alin.5 al art.71 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale nr.550/2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.