România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.79 Mb.
səhifə6/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2.79 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52

Decizia nr.306/R din data de 25 martie 2009
Litigiu de muncă. Acordarea tichetelor de masă. Angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Statistică.

Prin sentinţa civilă nr.177 din 5 februarie 2008, Tribunalul Mureş a admis excepţia prescripţie dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferentei perioadei 01.03.2004 - 31.10.2004; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii FKE şi VF, în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Statistică şi Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze cu data de 01.11.2004 şi în continuare pe toată durata în care reclamanţii sunt încadraţi în muncă la pârâta DJS Mureş, până la schimbarea condiţiilor legale de acordare a acestor tichete. Sumele astfel acordate vor fi actualizate cu rata inflaţiei calculată de la data scadenţei şi până la executarea efectivă. Restul pretenţiilor formulate au fost respinse.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanţii au calitatea de angajaţi funcţionând în cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş. Legea 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora. Acest lucru nu înseamnă automat, că reclamanţii nu au dreptul la asemenea tichete ci dimpotrivă trebuie să se ţină seama de caracterul şi natura lor, acestea reprezentând măsuri de protecţie şi securitate în muncă precum şi de asigurare a unor condiţii optime la locul de muncă potrivit art.41 alin.2 din Constituţia României.

Instanţa de fond a mai reţinut că atât timp cât reclamanţii se înscriu în categoria de salariaţi în sectorul bugetar iar în acest sector sunt categorii de salariaţi care beneficiază de tichete de masă, neacordarea lor reprezintă în realitate o discriminare în ceea ce priveşte dreptul la protecţie socială între salariaţii din sectorul bugetar.

Acordarea acestor tichete în funcţie de voinţa angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecţie socială, restrângere care nu este justificată şi nu are un caracter necesar într-o societate democratică.

Apreciind asupra celor de mai sus, şi văzând şi dispoziţiile art.283 lit.c Codul muncii, instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.

În fine, instanţa de fond a făcut aplicarea disp.art.1084 Cod civil, obligând pârâţii la actualizarea sumelor astfel acordate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâţii Institutul Naţional de Statistică şi Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş.

Recurenţii au invocat, în esenţă, aceleaşi motive de recurs, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune iar pe fondul cauzei greşita aplicare a prevederilor art.1 din Legea 142/1998.

Recurenţii au mai arătat că obligaţia acordării tichetelor de masă revine angajatorului, iar în acest context, potrivit dispoziţiilor cuprinse în legile bugetare, aceste categorii de cheltuieli nu se pot aproba întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie.

Dispoziţiile legale aplicate de instanţa de fond au, în opinia recurenţilor, caracter supletiv întrucât dacă legiuitorul ar fi considerat că acordarea tichetelor de masă este o măsură de protecţie socială întrucât acest lucru nu este prevăzut de lege iar instanţa de fond nu a făcut altceva decât să se substituie legiuitorului încălcând astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Nu în ultimul rând se arată că obligarea pârâţilor la plata sumelor actualizate asigură reclamanţilor o dublă reactualizare întrucât valoarea tichetelor de masă a fost actualizată succesiv, în funcţie de rata inflaţiei, prin grija legiuitorului.

Recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei:

Acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată s-a întemeiat pe disp.art.1 din Legea 142/1998.

Conform prevederilor art.1, alin.1 din Legea nr.142/1998, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol pentru sectorul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.

Faţă de aceste prevederi legale se constată că Legea nr. 142/1998 nu stabileşte în mod imperativ în sarcina pârâţilor obligaţia de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opţional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiţionat, în ceea ce priveşte aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinaţie în buget.

În condiţiile în care pentru perioada cuprinsă în acţiune, prin legile bugetului de stat nu au fost aprobate pentru instituţiile publice sumele necesare acordării tichetelor de masă, în mod greşit instanţa de fond a ignorat dispoziţiile cuprinse în legile bugetare.

Nu în ultimul rând legile bugetare nu suspendă aplicarea prevederilor art.1 din Legea 142/1998 ci stabilesc cu caracter imperativ imposibilitatea prevederii sumelor pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele instituţiilor publice indiferent de sistemul de finanţare cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii. Cu alte cuvinte în mod expres legea bugetară interzice alocarea unor sume cu astfel de destinaţii şi goleşte de conţinut pe perioada în litigiu beneficiul acordat cu caracter facultativ prin art.1 din Legea 142/1998.

Curtea reţine argumentaţia ÎCCJ în interpretarea prevederilor art.1 alin.1 şi 2 din Legea 142/1998 în sensul în care beneficiul instituit prin art.1 din Legea 142/1998 nu reprezintă un drept ci o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie, are posibilitatea legală să le prevadă şi, nu în ultimul rând, acordarea acestor tichete a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Cu referire la critica vizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat această excepţie în sensul în care, din eroare, recurenţii au formulat critici.

Având în vedere argumentele de mai sus, curtea va admite recursurile declarate găsind întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei şi ca atare curtea va modifica în parte sentinţa criticată şi va respinge integral acţiunea reclamanţilor, menţinând restul dispoziţiilor din hotărârea atacată.

Decizia nr. 314/R din data de 26 Martie 2009
Litigiu de muncă. Discriminare.
Prin sentinţa civilă nr. 178 din 6 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia Civilă în dosarul nr. 3543/96/2007, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii O.V, E.A şi G.F, împotriva pârâţilor Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita; s-a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; s-a constatat existenţa unei discriminări create între reclamanţi şi procurorii ce activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, discriminare cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 şi 2 raportat la prevederile art. 3 şi 4 din OUG nr. 27/2006, modificată prin Legea nr. 45/2007, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) şi ale art. 27 din OG nr. 137/2000 republicată; s-a dispus înlăturarea pentru viitor a aceste situaţii de discriminare ; pârâţii au fost obligaţi la calcularea şi plata despăgubirilor echivalente diferenţelor dintre drepturile salariale cu venite reclamanţilor şi drepturile salariale primite efectiv de reclamanţi începând cu luna aprilie 2006 şi pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare; pârâţi au fost obligaţi şi la plata dobânzilor legale, calculate la sumele acordate prin prezenta hotărâre, urmând ca aceste sume să se actualizeze cu indicele de inflaţie, calculate până la data plăţii efective; pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost obligat să efectueze menţiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanţilor; s-a respins cererea reclamanţilor referitoare la perioada 1 ianuarie 2005 – martie 2006; pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi chematul în garanţie Ministerul economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.

Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea sentinţei atacate, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Miercurea Ciuc şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 Cod procedură civilă şi ale art. 3041 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât în speţă fiind aplicabile prevederile art. 27 pct. 1 din OG nr. 137/2000 competenţa de soluţionare a acţiunii introductive revenea judecătoriei, ca instanţă de drept comun, astfel că în mod nelegal a fost respinsă de către instanţa de fond excepţia necompetenţei materiale.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că reclamanţii, care sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, au solicitat acordarea aceleiaşi salarizări cu cea a procurorilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii organizate şi Terorism – structura centrală şi cea teritorială, care, în viziunea reclamanţilor ar avea toţi nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul pârât a invocat faptul că legea de salarizare a magistraţilor, respectiv OUG nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007 nu face referire în mod expres la procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul DIICOT, după cum nici Legea nr. 508/2004 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraţilor cuprinşi în structura centrală sau în structurile teritoriale ale DIICOT.

S-a mai susţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, deoarece salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public şi, pe de altă parte, reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, iar faptele care intră în competenţa DIICOT se judecă de tribunal, astfel că susţinerile reclamanţilor privind participarea la soluţionarea unor cauze de competenţa DIICOT, sunt greşite.

Pârâtul a arătat, de asemenea, că în mod nelegal instanţa de fond a dispus actualizarea drepturilor băneşti în funcţie de rata inflaţiei şi acordarea dobânzilor legale.

Chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita a solicitat casarea sentinţei atacate şi în consecinţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi respingerea pe fond a acţiunii reclamanţilor.

În motivarea recursului, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a arătat că acesta nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariaţii altor instituţii. S-a mai susţinut că rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este, printre altele, acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, respectând procedura reglementată prin legea finanţelor publice.

În cauză nu s-a reţinut şi nu s-a dovedit că Ministerul Economiei şi Finanţelor ar fi prejudiciat într-o formă sau alta, prin diverse acţiuni sau inacţiuni drepturile şi interesele salariaţilor altor instituţii sau că ar fi reţinut pentru sine o parte din fondurile alocate altor ministere şi ca atare, nu poate să subziste în sarcina acestuia nicio obligaţie de despăgubire. Întrucât în cauză nu s-a dovedit că recurentul ar fi adus atingere unui drept sau interes legitim al reclamanţilor, s-a susţinut că se impune admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a invocat faptul că pretenţiile reclamanţilor de a li se acorda aceeaşi salarizare cu cea a procurorilor de la DIICOT – structura centrală şi cea teritorială, sunt nefondate, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000, iar salarizarea procurorilor DIICOT are în vedere nivelul parchetului în cadrul Ministerului Public. De asemenea, s-a susţinut că este inadmisibil şi capătul de cerere referitor la acordarea de dobânzi, deoarece în speţă nu există nicio convenţie între părţi cu privire la acordarea acestora.

Prin încheierea civilă nr. 1092/Reclamant din 25 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş ,Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în dosarul nr. 3543/96/2007 recursurile deduse judecăţii au fost trimise, spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , în temeiul art. I şi II din OUG nr. 75/2008.

Prin decizia nr. 602 din 26 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş , reţinându-se că dispoziţiile art. I şi II din OUG nr. 75/2008 au fost declarate neconstituţionale şi în atare situaţie competenţa de soluţionare a recursurilor revine curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. 1 şi art. 289 din Codul muncii, raportate la art. 3 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, curtea reţine următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată, reclamanţii, care sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc , au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe de drepturi salariale, invocând faptul că sunt discriminaţi prin neacordarea unei indemnizaţii egale cu cea a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Acţiunea reclamanţilor a fost admisă, instanţa de fond reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.

Prin mai multe decizii pronunţate în mod succesiv de Curtea Constituţională (începând cu decizia nr. 818/2008) aceste prevederi legale au fost declarate neconstituţionale, constatându-se că prevederile respective sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Având în vedere că prin sentinţa atacată instanţa de fond a acordat reclamanţilor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale prevăzute de art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, deşi aceştia nu se încadrează în categoria personalului vizat de normele legale menţionate, curtea reţine că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal în contextul în care în speţă trebuie să se ţină cont de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă curtea va admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita în nume propriu şi în numele Ministerului Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul respingerii integrale a acţiunii reclamanţilor, precum şi a cererii de chemare în garanţie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, apreciind că faţă de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă , nu se mai impune analizarea şi a celorlalte motive invocate prin memoriile de recurs.


Decizia nr. 891/R/05 mai 2009
Probe.
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 9.02.2009 Tribunalul Mureş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N. C. SRL în contradictoriu cu pârâtul D. I..

A obligat pârâtul să plătească societăţii reclamante suma de 27.867, 81 lei cu titlu de prejudiciu efectiv cauzat şi 17.147,80 lei cu titlu de beneficiu nerealizat.

Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă obligând pârâtul la plata sumei de 1020 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Pârâtul D.I. a fost angajatul societăţii reclamante conform contractului de muncă înregistrat sub nr. 2580/17.04.2007 până la data de 17.09.2007.

În data de 1.08.2007 a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat pârâtul care conducea autoutilitara şi semiremorca.

Pin procesul verbal întocmit de organele de poliţie a fost reţinută culpa pârâtului fiind sancţionat pentru încălcarea prevederilor art.123 lit. b şi f din Regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002.

Instanţa având în vedere avariile produse autovehiculului precum şi culpa pârâtului în producerea evenimentului rutier a apreciat ca fiind incidente prevederile art. 270 Codul Muncii.

Cu referire la cuantumul prejudiciului instanţa de fond a avut în vedere probele administrate în cauză (înscrisuri, probe testimoniale şi expertiză tehnică) din cuprinsul cărora a stabilit că prejudiciul este real şi cert iar reclamanta a efectuat din resurse proprii reparaţii în cuantumul total de 27.867,81 lei.

Cu referire la beneficiul nerealizat, instanţa a avut în vedere intervalul de timp de o lună şi două săptămâni respectiv perioada în care autovehiculul s-a aflat în reparaţii.

Instanţa de fond, în cuantificarea acestui beneficiu a avut în vedere expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă şi necontestată de pârât.

S-a mai reţinut că răspunderea patrimonială are loc în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale iar angajatorului i se cuvin, pe lângă creanţa propriu-zisă şi dobânzile legale conform art.1088 şi următoarele Cod civil coroborate cu dispoziţiile referitoare la dobânda cuvenită în raporturile juridice civile, dispoziţii cuprinse în OG 9/2000.

Cu referire la aplicarea art.274 Cod procedură civilă, instanţa de fond a reţinut că în cuantumul cheltuielilor de judecată nu va fi inclus onorariului expertului contabil, aceasta fiind o probă obţinută extrajudiciar, administrată în cauză iar potrivit art. 274 raportat la art.201 alin.1 şi 202 alin.2 Cod procedură civilă expertul nu a fost numit de instanţă nefiindu-i stabilit onorariul de către aceasta.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.

Recurenta SC N. C. SRL a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea integrală a pretenţiilor civile.

În opinia recurentei instanţa de fond a încălcat prevederile art. 270 Codul Muncii coroborat cu art.948 Cod civil.

În acest sens se arată că, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că sumele plătite de reclamantă şi neevidenţiate în contabilitatea societăţii nu pot fi incluse în cuantumul despăgubirilor întrucât principiul care guvernează răspunderea patrimonială este cel al reparaţiei integrale a prejudiciului.

O altă critică are în vedere înlăturarea sumei de 682 lei cuprinsă în factura 706739 reprezentând manopera pentru repararea „cui şa” considerându-se de către recurentă că aceasta este o procedură distinctă faţă de cea a înlocuirii acestei piese ca atare trebuia cuprinsă în cuantumul despăgubirilor.

Înlăturarea facturii nr.000079 în valoare de 449 lei reprezentând reparaţia cabinei MAN, a fost de asemenea greşită,aceasta având în vedere o operaţiune distinctă de montaj.

În fine, sub aspectul beneficiului nerealizat, recurenta reclamantă a arătat că timpul necesar reparaţiilor a fost de două luni, cu referire expresă la autotractorul avariat şi nu la semiremorcă.

Pârâtul D. I. a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii acţiunii până la concurenţa sumei de 5.228, 41 lei, sumă stabilită prin raportul de expertiză tehnică auto.

Recurentul pârât a arătat, cu referire la preţul autotractorului, că, a făcut dovada existenţei pe piaţă a unui preţ inferior de achiziţie, respectiv 2000 Euro.

Nu în ultimul rând se arată că gradul de uzură a autovehiculului şi defecţiunile anterioare au fost cauzele determinante ale producerii evenimentului rutier. În acest sens, s-a susţinut prin memoriul de recurs, instanţa în mod greşit nu a ţinut seama de concluziile expertului, concluzii raportat la care prejudiciul creat de pârât este de 5.228,411 lei.

Cu referire la beneficiul nerealizat recurentul pârât a arătat că s-a opus raportului de expertiză extrajudiciară solicitând înlăturarea acestuia ca probă iar pe de altă parte în luna august urma să fie în concediu de odihnă, situaţie în care autovehiculul nu ar fi circulat iar semiremorca a fost folosită din luna septembrie.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Recurenta reclamantă a invocat prevederile art.270 Codul Muncii coroborate cu art.948 Cod civil susţinând că principiul reparaţiei integrale a prejudiciului a fost încălcat de prima instanţă.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate.

Reclamanta este o societate comercială astfel că nu doar sub aspect formal, cum se reţine prin memoriul de recurs, ci mai ales sub aspectul legalităţii, toate ieşirile şi intrările patrimoniale trebuie evidenţiate în actele contabile.

Instanţa de fond a înlăturat în mod just pretenţia reclamantei relativă la sumele 600 lei şi respectiv 1500 lei, sume care nu s-au regăsit în contabilitatea reclamantei, întrucât în calitatea sa de persoană juridică nu poate pretinde existenţa vreunui prejudiciu altfel decât oglindit în evidenţele contabile.

Susţinerile reclamantei recurente potrivit cărora pârâtul nu s-a opus acordării acestor sume sunt nereale. Pârâtul s-a opus constant cuantumului despăgubirilor pretinse de reclamantă apreciindu-le, în întregul lor, nefondate. Având în vedere poziţia pârâtului nu poate fi apreciat că acesta a achiesat în mod special la vreuna din sumele pretinse de reclamantă.

Cu referire la facturile 706739/14.08.2007, 000079/7.09.2007, instanţa de fond a făcut o analiză detaliată a operaţiunilor înscrise în aceste facturi raportat la aceleaşi operaţiuni cuprinse în restul documentelor depuse de reclamantă. Deşi teoretic aceste operaţiuni sunt distincte ele au făcut obiectul altor înscrisuri (facturi) avute în vedere de instanţă respectiv factura nr. 706814/29.08.2007 şi respectiv factura nr.706779/21.08.2007.

Astfel prin factura 706739/14.08.2007 (fila 12) reclamanta a achiziţionat două produse - „set reparaţie şa în 4 găuri” (1 bucată) şi „cui şa” (1 bucată). Ulterior prin factura 706814 (fila 18), aceeaşi reclamantă achiziţionează produsul „cui şa” ( 1 bucată). Această din urmă factură a fost luată în calcul la stabilirea cheltuielilor efectuate cu piesele şi materialele.

Susţinerile recurentei potrivit cărora facturile cuprind „operaţiuni” distincte nu pot fi primite, fiind simple afirmaţii contrazise de conţinutul concret al înscrisurilor.

Situaţia este similară şi în cazul facturilor 000079/07.09.2007 şi 706779/21.08.2007. Din cuprinsul acestor facturi nu rezultă operaţiunile „distincte” invocate prin memoriul de recurs ci doar împrejurarea că, reclamanta după ce a achiziţionat în luna august piese cu factura 706779/21.08.2007 a fost nevoită să le „repare” în luna septembrie 2007 conform menţiunilor exprese cuprinse în factura 000079/07.09.2007.

Cu referire la prejudiciul nerealizat recurenta reclamantă a apreciat greşit asupra cuantumului profitului realizat respectiv de 34.295,69 lei acesta referindu-se la o perioadă de trei luni (fila 242) şi nicidecum două luni sau o lună. Instanţa de fond a făcut, în aceste condiţii, o apreciere corectă asupra cuantumului acestui prejudiciu criticile fiind în mod vădit nefondate.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat ca nefondat recursul reclamantei.

Recurentul pârât D. I. a criticat generic hotărârea instanţei de fond ca fiind rezultatul „aprecierii greşite a probelor”, „aplicarea greşită a legii” şi „motivarea contradictorie a hotărârii”.

În dezvoltarea motivelor de recurs însă aceste, critici nu au fost detaliate.

Cu referire la cuantumul pieselor înlocuite, susţinerile recurentului pârât din memoriul de recurs contrazic poziţia acestuia exprimată după efectuarea raportului de expertiză respectiv şedinţa publică din 18 septembrie 2008 şi 16 oct. 2008.

Cu referire la anunţul din ziar privind preţul cabinei MAN raportat la concluziile raportului de expertiză necontestat de pârât, susţinerile acestuia din memoriu de recurs vor fi înlăturate. Anunţul aflat la fila 399 din dosar cuprinde valoarea unei cabine MAN fără nici o altă explicaţie tehnică (de ex. an fabricaţie). Astfel fiind acest înscris nu poate înlătura probele administrate de instanţă (înscrisuri- facturi, expertiză, probe testimoniale).

Pârâtul recurent a invocat împrejurarea că instanţa nu a avut în vedere gradul de uzură avansat al autovehiculului , uzură care a determinat producerea evenimentului rutier.

Aceste susţineri urmează a fi înlăturate întrucât organele de poliţie au stabilit, iar pârâtul nu a contestat, cauza procedurii evenimentului rutier respectiv, viteza precum şi culpa exclusivă a conducătorului auto respectiv pârâtul.

Cu referire la valoarea prejudiciului stabilit de expert în sumă de 5228, 41 lei, instanţa de fond a argumentat explicit principiul ce guvernează răspunderea civilă delictuală în sensul aducerii bunului distrus în starea de funcţionare anterioară avarierii sale. Susţinerile expertului pe care recurentul pârât îşi întemeiază criticile sunt preluate din context astfel instanţa reţine că expertul opinează asupra gradului de uzură al pieselor doar teoretic luând ca punct de reper cabina autotractorului, cabină a cărei recondiţionare ar fi presupus costuri mari.

În fine, critica referitoare la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară nu poate fi primită întrucât din consemnările încheierilor de şedinţă şi chiar concluziile scrise depuse de pârât prin reprezentant admiterea acestui mijloc de probă nu a fost contestată aşa cum se susţine prin memoriul de recurs.

Având în vedere cele de mai sus instanţa a apreciat ca nefondate criticile recurentului pârât şi a respins recursul formulat de acesta.



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə