România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.79 Mb.
səhifə3/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2.79 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52

Decizia nr. 200/R din data de 18 februarie 2009
Stabilire legături personale cu minorul. Părinţi care locuiesc în state diferite. Interesul minorului.

Prin sentinţa civilă nr.6488 din 20 decembrie 2007, Judecătoria Tg-Mureş a admis în parte cererea formulată de reclamantul MIL în contradictoriu cu pârâta MMA a stabilit programul de vizitare de către reclamant a minorului DA, născut la 7 martie 2002, cu ridicarea de la domiciliul pe care îl are mama la data exercitării dreptului, astfel: 15 iulie ora 11,00 – 15 august ora 11,00, în vacanţa de vară a minorului din fiecare an; în anul cu număr par, în vacanţa de Crăciun din 26 decembrie ora 11,00 până la 4 ianuarie inclusiv ora 11,00; în anul cu număr impar, în vacanţa de Paşti din 16 martie ora 11,00 până la 19 martie inclusiv ora 11,00; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 255 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta.

Tribunalul Mureş, prin decizia civilă nr.269 din 14 octombrie 2008 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că: a stabilit următorul program de vizitare de către tată al minorului DA, născut la 7 martie 2002, astfel: 1 august ora 11,00 – 15 august ora 11,00 în vacanţa de vară a minorului în fiecare an, cu ridicarea minorului de la domiciliul mamei; în anii cu număr par, în vacanţa de Crăciun, din data de 26 decembrie până la data de 30 decembrie, fără ridicarea minorului de la domiciliul mamei, în intervalul orar 11,00 – 20,00; în anii cu număr impar, în vacanţa de primăvară, din data de 16 martie până la data de 19 martie, fără ridicarea minorului de la domiciliul mamei, în intervalul orar 11,00 – 20,00; a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate; a obligat intimatul reclamant la plata sumei de 1193,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantei.

Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Cu privire la critica adusă hotărârii primei instanţe conform căreia aceasta ar fi dat ceea ce nu s-a cerut, tribunalul a considerat că aceasta nu este fondată, întrucât instanţa admiţând în parte acţiunea reclamantului a limitat pretenţiile acestuia, fără ca soluţia primei instanţe să fie condiţionată de formularea unei cereri reconvenţionale. Cum reclamantul intimat a solicitat stabilirea unui program de vizitare al minorului, instanţa având în vedere interesul minorului ce reiese din probele administrate, avea posibilitatea să dispună asupra modalităţii concrete de exercitare a acestui drept.

Cu privire la interesul şi modalitatea de stabilire a programului de vizitare, tribunalul a avut în vedere în primul rând faptul că în această materie, hotărârile pronunţate au o autoritate de lucru judecat relativ, şi prin urmare schimbarea condiţiilor ce au fost avute în vedere la stabilirea programului de vizitare poate justifica modificarea acestui program.

În acest sens, prima instanţă a reţinut corect incidenţa în cauză a prevederilor art.43 alin.3 şi art.97 alin.2 Codul familiei, întrucât părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta, însă, în conformitate cu prevederile art.16 alin.2 din Legea nr.272/2004, luându-se în considerare cu prioritate interesul superior al copilului, instanţa poate limita exercitarea acestui drept.

Tribunalul, în acest sens a avut în vedere faptul că, faţă de vârsta minorului, de distanţa la care acesta trebuie să se deplaseze, programul de vizitare trebuie astfel stabilit încât pe de-o parte să permită tatălui reclamant a avea legături personale concrete cu minorul, iar pe de altă parte, de a nu scoate minorul din mediul în care acesta trăieşte şi a-l pune în situaţia ca pentru intervalul scurt de timp să se deplaseze din Spania în România şi înapoi.

De asemenea, instanţa a mai avut în vedere faptul că modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul poate fi rediscutată, atunci când se vor modifica situaţia de fapt şi motivele avute în vedere la stabilirea actualului program de vizitare,

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea decizie atacate în sensul respingerii apelului şi pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivele de recurs se arată că instanţa de apel a procedat la o greşită aplicare a prev.art.43 alin.3 Codul familiei. În acest sens recurentul a susţinut că legăturile sale cu minorul i-au fost în mod evident şi nejustificat îngrădite prin schimbarea programului stabilit prin hotărârea primei instanţe.

Pârâta MMA a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat. În principal intimata a invocat nulitatea recursului în sensul în care acesta a fost motivat de către avocatul recurentului reclamant fără ca acesta din urmă să fi împuternicit avocatul să întocmească în numele şi pe seama sa motivele de recurs.

În opinia intimatei, instanţa de apel a procedat în mod corect prin schimbarea programului de vizitare al minorului respectând interesul superior al acestuia.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul MIL a solicitat instanţei stabilirea unui program de vizitare al minorului MDA în senul exercitării acestui drept în vacanţele de vară, primăvară şi paşte.

Prima instanţă a stabilit în mod echitabil perioadele de exercitare a drepturilor părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul, în speţă reclamantul, în sensul în care perioadele de vizitare coincid cu perioadele vacanţelor minorului.

Instanţa de apel a apreciat că dată fiind distanţa dintre domiciliile celor doi părinţi efectuarea vizitelor pentru perioade scurte ar fi traumatizante pentru minor. În egală măsură instanţa a avut în vedere faptul că modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul poate fi rediscutată atunci când se vor modifica situaţia de fapt şi motivele avute în vedere la stabilirea actualului program.

Apreciind asupra acestor considerente instanţa de apel a stabilit o singură perioadă, respectiv de la 1 august la 15 august în care minorul poate fi ridicat de la domiciliul mamei iar pentru vacanţa de Crăciun şi respectiv vacanţa de primăvară a stabilit programul de vizitare fără ridicarea minorului de la domiciliul mamei.

Potrivit art.43 Codul familiei părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Această prevedere legală nu face altceva decât să constituie fundamentul unor relaţii afective pe care părintele ce nu are în creştere şi educare copilul să le poată construi împreună cu acesta.

Aşa cum rezultă din memoriul, de recurs şi din întâmpinarea pârâtei între cei doi părinţi exista o stare conflictuală veche amplificată în timp şi se pare permanentizată. În aceste condiţii legăturile personale ale unuia din cei doi părinţi cu copilul nu se pot derula şi mai ales dezvolta în prezenţa celuilalt părinte.

Legăturile personale dintre părinte şi copil nu pot fi considerate pretexte pentru satisfacerea unor nevoi particulare ale părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul ci sunt consacrate legislativ ca drepturi tocmai pentru a asigura şi garanta dezvoltarea normală şi echilibrată a minorului.

Stabilirea acestui drept în favoarea unuia dintre părinţi nu poate fi considerată aşadar o măsură contrată intereselor minorului ci ea trebuie raportată la posibilităţile efective de realizare a acestor legături personale, pentru şi în folosul afectiv al minorului.

Curtea apreciază că măsura ridicării minorului de la domiciliul mamei şi aducerea acestuia în România la domiciliul tatălui chiar şi pentru o săptămână nu este de natură a dăuna minorului având în vedere în principal vârsta acestuia şi posibilităţile reale de efectuare a acestor deplasări.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va admite recursul declarat, va modifica în tot decizia atacată şi pe cale de consecinţă va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Decizia nr.197/R din data de 18 februarie 2009
Acţiune în evacuare. Raportul între OUG nr. 40/1999 şi art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO.
Prin sentinţa civilă nr. 329 din 18.03.2008 pronunţată de Judecătoria Sighişoara a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii UJ şi UK, în contradictoriu cu pârâţii AI şi AM.

În esenţă, Judecătoria Sighişoara a reţinut că cererea reclamanţilor, proprietarii imobilului în care locuiesc pârâţii, nu poate fi primită deoarece pârâţii au un drept locativ ce este reglementat de dispoziţiile art.11 din O.U.G. nr.40/1999.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel reclamanţii care au solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii civile şi evacuarea pârâţilor din imobilul situat în localitatea Sighişoara, str. N. Iorga nr.16. În susţinerea apelului reclamanţii au arătat că dreptul locativ al pârâţilor asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea a încetat la expirarea termenului de 5 ani de la data restituirii imobilului de către Statul Român şi oricum, măsurile de protecţie socială a chiriaşilor, reglementate prin O.U.G. nr. 40/1999 nu s-au menţinut după adoptarea O.U.G. nr.8/2004.

Apelul reclamanţilor a fost admis de Tribunalul Mureş prin decizia civilă nr. 274 din 14.10.2008 şi în consecinţă, a fost schimbată hotărârea atacată în sensul că a fost admisă acţiunea civilă şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii AI şi AM, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, iar în subsidiar, casarea hotărârii. În susţinerea recursului, pârâţii au invocat motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.4, 7 şi 9 Cod procedură civilă.

I. În opinia pârâţilor, instanţa de apel a dat o interpretare greşită a hotărârii C.E.D.O. în cauza Radovici şi Stănescu contra României şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr.40/1999 ceea ce echivalează cu o abrogare a acestor dispoziţii, atribut ce excede puterii judecătoreşti.

II. Un alt argument adus de pârâţi a fost acela că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii deoarece în considerente se reţine încălcarea de către reclamanţi a dispoziţiilor O.U.G. nr.40/1999, privitoare la protecţia chiriaşilor, iar pe de altă parte că, sarcina impusă de Statul Român reclamanţilor este excesivă şi se refuză aplicarea aceloraşi norme vizând protecţia chiriaşilor.

III. Un ultim motiv de recurs invocat de pârâţi este acela că decizia atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii pentru că reclamanţii nu au respectat dispoziţiile O.U.G. nr.40/1999 privitoare la închirierea şi prelungirea contractului de închiriere, ceea ce a dus la tacita relocaţiune pentru încă o perioadă de 5 ani. Apoi, hotărârea C.E.D.O. la care face trimitere instanţa de apel nu neagă dreptul statului de a restrânge dreptul de proprietate dacă este vorba de un interes general, în cazul de faţă controlarea creşterii chiriilor, cu alte cuvinte nu se poate susţine că în cauza Radovici şi Stănescu contra României dispoziţiile O.U.G. nr.40/1999 referitoare la prelungirea contractului de închiriere, sunt declarate neconforme cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Reclamanţii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu argumentul că hotărârea atacată este în concordanţă cu soluţiile pronunţate de C.E.D.O.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

I. Prima critică adusă deciziei instanţei de apel este depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Reclamanţii au susţinut că Tribunalul Mureş a abrogat dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 40/1999 referitoare la protecţia chiriaşilor printr-o interpretare eronată a unei hotărâri C.E.D.O.

Susţinerile pârâţilor sunt nefondate pentru că instanţa de apel, după ce a constatat existenţa unei contrarietăţi între legislaţia naţională (O.U.G. nr.40/1999) şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a aplicat, în speţă, normele cuprinse în această convenţie.

Curtea constată că, Tribunalul Mureş a procedat corect atunci când a stabilit normele aplicabile în materie. Potrivit Legii nr.30/1994 România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar art.20 alin.2 din Constituţie stabileşte prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legislaţia internă. În condiţiile în care C.E.D.O. este cea care interpretează convenţia şi protocoalele adiţionale, instanţele româneşti nu numai că pot dar sunt obligate să analizeze speţele deduse judecăţii prin prisma interpretărilor date de curte convenţiei.

Aşadar, nu se poate susţine că Tribunalul Mureş a abrogat dispoziţiile O.U.G. nr.-40/1999 referitoare la prelungirea contractului de închiriere al pârâţilor, ci doar a constatat prioritatea reglementării internaţionale privind apărarea drepturilor omului.

II. A doua critică adusă de pârâţi deciziei instanţei de apel, priveşte argumentaţia dată de Tribunalul Mureş, motivarea în fapt şi în drept a deciziei.

Cercetând considerentele deciziei, curtea constată că acestea nu sunt contradictorii, ci este un raţionament logico-juridic în care după ce se constată starea de fapt, raporturile dintre reclamanţi şi pârâţi, ajunge la concluzia că dispoziţiile O.U.G. nr.40/1999 pe care se întemeiaseră pârâţii în apărare, nu sunt aplicabile în speţă tocmai datorită neconcordanţei dintre aceste norme şi convenţie.

Nu poate fi primit nici argumentul adus de pârâţi, potrivit căruia hotărârile date de C.E.D.O. nu sunt opozabile decât Statului Român, deoarece toate instituţiile statului, inclusiv instanţele de judecată au obligaţia de a respecta normele convenţiei aşa cum sunt interpretate de C.E.D.O.

III. Ultimul motiv de nelegalitate invocat, priveşte aplicarea legii. Aşa cum s-a stabilit deja prin lege se înţeleg nu doar normele de drept intern ci şi normele cuprinse în tratatele şi pactele la care România este parte. Mai mult, potrivit art.20, tratatele internaţionale privind drepturile omului se aplică cu prioritate faţă de legislaţia internă. Prin urmare, curtea va analiza dacă tribunalul Mureş a aplicat corect normele cuprinse în convenţie.

În speţă, Tribunalul Mureş a constatat că în cazul în care cererea reclamanţilor de a intra în posesia bunului aflat în proprietatea lor ar fi respinsă, s-ar încălca art.1 din Protocolul 1 al convenţiei.

Potrivit art.1 din Protocolul 1 orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Aceste dispoziţii însă, nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general.

În aplicarea acestor dispoziţii, C.E.D.O. a stabilit o serie de criterii în baza cărora analizează dacă statele semnatare ale convenţiei le-au încălcat sau nu, sub orice formă.

Astfel, curtea analizează mai întâi dacă reclamanţii pot invoca existenţa unui bun în înţelesul art.1 din Protocolul 1, dacă a avut loc o atingere a bunului reclamanţilor, dacă această atingere este prevăzută de lege şi dacă este subordonată unui interes general.

Ultimul dintre criterii, cel prin care se stabileşte ca sarcină impusă proprietarului să nu fie una excesivă în privinţa posibilităţii de a dispune de bunul său, nu este însă îndeplinit de legislaţia internă, adică de O.U.G. nr.40/1999. La art.1 din O.U.G. nr.40/1999, se prevede că toate contractele de închiriere încheiate cu Statul Român se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani pentru că la art.14 se prevede dreptul chiriaşului la reînnoirea contractului pe o perioadă de încă 5 ani. În temeiul acestor dispoziţii, proprietarului unui imobil restituit în temeiul Legii nr.10/2001 îi este impus un contract de închiriere pentru o perioadă de 10 ani, cu o chirie plafonată de legiuitor, în condiţiile în care proprietarii au fost lipsiţi de dreptul lor de proprietate pe o perioadă îndelungată ca urmare a naţionalizării imobilului de către Statul Român.

Raportat la această circumstanţă, obligaţia impusă reclamanţilor începând cu anul 2002 (când le-a fost restituit imobilul) de a menţine contractul de închiriere este una excesivă.

Pe de altă parte, dispoziţiile prev. de art.14 din O.U.G. nr.40/1999 de prelungire a contractului de închiriere pentru încă 5 ani, nu mai pot fi considerate necesare pentru protecţia chiriaşilor care au avut la dispoziţie 5 ani pentru a pentru a putea găsi o altă locuinţă în condiţii normale de piaţă.

În concluzie, curtea constată că Tribunalul Mureş a dat o interpretare corectă normelor aplicabile în speţă.

Prin urmare, constatând că, în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prev. de art.304 pct.4, 7 şi 9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă curtea va respinge recursul pârâţilor ca nefondat. Totodată, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, pentru că pârâţii au căzut în pretenţii, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi în judecarea recursului.

Decizia nr. 338/R din data de 31 Martie 2009
Autoritate de lucru judecat. Inexistenţa identităţii de cauză.
Prin sentinţa civilă ntr.6416 din 18.12.2007 a Judecătoriei Tg.Mureş s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de parata Stalul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş cu privire la cererea de rectificare a CF nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 si 1224/1/5 din foaia B nr. de ordine 17-18 si 19 cu privire la teren, excepţie invocata in raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4125/1996 al Judecătoriei Tg. Mureş.

S-a respins, ca efect al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, petitul de rectificare a CF nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 si 1224/1/5 din foaia B nr. de ordine 17-18 si 19 cu privire la teren formulat de reclamantul LLM, împotriva paraţilor Statul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş, S.E, S.A, PT, PM, BAA si SM.

S-a respins ca neîntemeiata excepţia autorităţii de lucru judecat invocata de parata Statul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş cu privire la cererea de rectificare a CF nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 si 1224/1/5 din foaia B nr. de ordine 17-18 si 19, cu privire la teren, excepţie invocata in raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2837/2002 al Judecătoriei Tg. Mureş.

S-a dispus disjungerea petitelor 2 si 3, respectiv a petitului de constatare a cotelor de participare a celor trei persoane înscrise in CF nr. 3681 Tg. Mureş la cate 2/12 parte, în total la cota de 6/12 parte, precum şi a petitului prin care s-a solicitat să se constate ca suprafaţa de 314 mp teren din CF nr. 3681 Tg. Mureş nu a trecut în proprietatea statului roman, din prezenta cauză şi formarea unui dosar nou, cu termen de judecată la data de 11.03.2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4125/1996 al Judecătoriei Tg. Mureş, s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 4297 din 30.04.1998 a Judecătoriei Tg. Mureş, pronunţată în dosarul nr. 4125/1996, definitivă si irevocabilă prin neapelare, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul LLM, în contradictoriu cu Statul Roman, prin Consiliul Local Tg. Mureş si s-a dispus rectificarea CF nr. 3681 Tg. Mureş, nr. top. 1224/1/5, privind imobilul situat în Tg. Mureş, str. K. S. nr. 15, urmând a se înscrie suprafaţa reală de 172 mp (153 mp construcţii şi 18 mp curte, luându-se act de renunţarea reclamantului la judecarea petitului privind sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în cauză. De asemenea, s-a constatat că prin această hotărâre s-a stabilit suprafaţa de 172 mp, aferentă apartamentului III din Tg. Mureş, str. K. S. nr. 15, dispunându-se rectificarea CF nr. nr. 3681 Tg. Mureş, cu privire la această suprafaţă.

S-a mai reţinut că în cauză, în primul petit al acţiunii, reclamantul solicită rectificarea CF nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 si 1224/1/5 din foaia B nr. de ordine 17-18 si 19 cu privire la teren, urmărind stabilirea terenului aferent apartamentului proprietatea sa, deşi prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 4125/1996 al Judecătoriei Tg. Mureş, s-a stabilit suprafaţa de teren aferentă acestui apartament, dispunându-se rectificarea CF nr. 3681 Tg. Mureş, cu privire la această suprafaţă, ambele cereri fiind soluţionate în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş, astfel că instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantului, în sensul, respingerii excepţiei, deoarece nu există identitate de obiect între cele două cauze, având în vedere şi jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cu care, pentru a exista identitate de obiect între cele două acţiuni, este suficient să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele litigii.

Constatând că sunt întrunite cerinţele art. 1201 Cod civil, în sensul că este lucru judecat, fiind identitate de obiect, cauză şi părţi între cererea dedusă judecăţii şi cea care a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 4297/1998 a Judecătoriei Tg. Mureş, instanţa de fond, a apreciat excepţia invocată ca fiind întemeiată, motiv pentru care a admis-o, respingând ca efect al admiterii excepţiei, cererea de rectificare a CF nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 si 1224/1/5 din foaia B nr. de ordine 17-18 si 19, cu privire la teren.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2837/2002 al Judecătoriei Tg. Mureş, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1234 din 12.03.2003 a Judecătoriei Tg. Mureş, pronunţată în dosarul nr. 2837/2002, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, s-a respins cererea formulată de reclamantul LLM, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş, având ca obiect stabilirea terenului aferent apartamentului nr. III din Tg. Mureş, str. K. S. nr. 15/A, respingându-se totodată capătul de cerere formulat de reclamant în contradictoriu cu acelaşi pârât, având ca obiect stabilirea servituţii de trecere a reclamantului cu piciorul şi auto, precum şi localizarea acestui drept. S-a mai arătat că împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel, formându-se dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 3324/2003, iar prin încheierea de şedinţă pronunţată în acest dosar în şedinţa publică din data de 04.06.2003, tribunalul a dispus în baza art. 244 pct. l Cod procedură civilă, suspendarea judecării cererii de apel până la soluţionarea irevocabilă a cauzei dedusă acestei judecăţi, astfel că instanţa constatând că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată, în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2837/2002 al Judecătoriei Tg. Mureş, a fost invocată în raport de o cauză ce nu a fost soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, a respins ca neîntemeiată această excepţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 165 Cod pr. civilă, instanţa de fond a dispus disjungerea petitelor 2 si 3, respectiv a petitului de constatare a cotelor de participare a celor trei persoane înscrise în CF nr. 3681 Tg. Mureş la câte 2/12 parte, în total la cota de 6/12 parte, precum şi a petitului prin care s-a solicitat să se constate că suprafaţa de 314 mp teren din CF nr. 3681 Tg. Mureş, nu a trecut în proprietatea statului român, din cauză şi formarea unui dosar nou, în vederea continuării judecăţii.

Prin decizia civilă nr.385 din 10.12.2008 a Tribunalului Mureş s-a admis apelul declarat de reclamantul LLM, împotriva sentinţei civile nr.6416/18.12.2007 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 1620/2003 şi, în consecinţă:

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins excepţia autorităţii lucrului judecat cu privire la cererea de rectificare a CF nr.3681 Tg. Mureş, nr.top 1220/1/2/1/6 şi 1224/1/5 din foaia B nr.de ordine 17-18 şi 19 cu privire la teren, în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.4125/1996 al a Judecătoriei Tg. Mureş.

S-a eliminat din dispozitivul hotărârii atacate dispoziţia privind disjungerea petitelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

S-a menţinut dispoziţia privind respingerea excepţiei autorităţii lucrului judecat invocată, în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.2897/2002, al Judecătoriei Tg. Mureş.

S-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Tg. Mureş.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut următoarele:

Cele două litigii s-au purtat între aceleaşi părţi şi au vizat rectificarea CF nr. 3681 Tg.-Mureş, însă pentru considerente diferite.

Astfel, în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 4125/1996 s-a invocat faptul că terenul aferent construcţiilor nu corespunde suprafeţei acestora.

In prezenta cauză, motivul pentru care se solicită rectificarea cărţii funciare este eroarea strecurată cu ocazia efectuării înscrierilor în cartea funciară sub B17-19, cu privire la contractul de donaţie în favoarea Statului Român, eroare care deşi a fost în parte rectificată, prin încheierea nr. 3399/1975 în sensul că din eroare ap. III a trecut în proprietatea Statului nefăcând obiectul donaţiei, retranscriindu-se în favoarea vechilor proprietari sub B 17, 18, 19, s-a greşit faţă de împrejurarea că deşi singurul apartament din cele 3 evidenţiate care avea în proprietate curtea era ap. III, s-a trecut ca o cotă de participare a acestuia faţă de întreg 2/12 parte, fără a se menţiona că această cotă se referă numai la construcţii.

Aceste aspecte nu au fost invocate ori analizate în cadrul primului litigiu ce a existat între părţi, iar din această perspectivă, Tribunalul a constatat că nu există identitate de cauză între cele două litigii, întrucât rectificarea cărţii funciare s-a cerut din considerente diferite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Primarul Municipiului Tg.Mureş, solicitând modificarea în parte, a acesteia, în sensul menţinerii dispoziţiilor sentinţei civile.

În motivarea cererii s-a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică sub aspectul respingerii excepţiei autorităţii lucrului judecată, în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.4125/1996 al Judecătoriei Tg.Mureş.

Analizând conţinutul întregului dosar nr.4125/1966 instanţa de fond a reţinut, în mod corect că, prin ambele procese s-a solicitat stabilirea suprafeţei terenului aferent apartamentului III. Totodată, ambele procese au fost purtate între aceleaşi părţi, reclamantul urmărind aceeaşi finalitate.

În aceste condiţii, instanţa de apel, în mod eronat a apreciat că, în cauză nu există autoritate de lucru judecată în sensul art.1201 Cod civil.

În drept, s-au invocat prev. art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Prin întâmpinarea depusă la 10.03.2009 intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prezenta acţiune se bazează pe prev. art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938, adică dreptul înscris sub B17-18-19 a fost greşit calificat, aspecte care nu au fost puse în discuţie în dosarul nr.4125/1996 în care s-a cercetat practic o suprafaţă aferentă apartamentului din punct de vedere al suprafeţei utile ale acestuia.

În prezenta cauză s-a solicitat constatarea că apartamentul III avea un teren aferent de 373,78 mp, care nu a format proprietatea Statului Român pentru că acest apartament a rămas în proprietatea donatoarelor HV şi HM.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa constată că recursul declarat este nefondat din următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată la 28.03.1996 , sub nr.4125/1996 reclamantul LML, în contradictoriu cu Statul Român – prin Primăria Municipiului Tg.Mureş, a solicitat rectificarea CF 3861 Tg.Mureş cu privire la terenurile aflate sub construcţii în conformitate cu construcţiile existente la data înstrăinării şi în conformitate cu contractele de vânzare-cumpărare şi înscrierile din CF cu privire la construcţii.

În motivarea cererii s-a arătat că suprafaţa de teren aferentă construcţiilor nu corespunde construcţiilor existente în realitate, fiind mai mică decât cea construită.

Prin sentinţa civilă nr.4297 din 30.04.1998 s-a dispus rectificarea CF nr.3681 Tg.Mureş, nr.top.1224/1/5 privind imobilul situat în Tg.Mureş, str.K. S. nr.15, urmând a se înscrie suprafaţa reală de 172 mp. (153 mp.construcţii şi 18 mp.curte).

Prin acţiunea formulată precizată şi înregistrată la 28.02.2003 sub nr.1620/2003 - prin acţiunea formulată, precizată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.02.2003 sub nr. 1620/2003, reclamantul LLM a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman prin Consiliul Local Tg. Mureş, SE, SA, PT, PM, BAA si SM:

- rectificarea intabulării în cartea funciară nr. 3681 Tg. Mureş nr.top. 1220/1/2/1/6 şi 1224/1/5 efectuată în foaia B nr. de ordine 17-18 şi 19 numai cu privire la teren;

- să se stabilească cota de participare a celor 3 persoane înscrise la câte 2/12 parte, deci în total la cota de 6/12 parte;

- să se constate că suprafaţa de 314 mp teren, conform celui înscris în cartea funciară sus indicată nu a trecut în proprietatea Statului Român.

In motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de proprietar al corpului B din construcţiile situate în Tg. Mureş, str. K. S.nr. 15.

Corpul A este dezmembrat în patru apartamente (I/A, I/B, II/A, II/B), care au fost înstrăinate foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.

Terenul este încă în proprietatea privată a Statului Român.

Reclamantul a arătat că înscrierile efectuate în cartea funciară nr. 3681 Tg. Mureş nr. top. 1220/1/2/1/6 şi 1224/1/5 sunt eronate, impunându-se rectificarea acestora.

Astfel, în foaia A la nr. top. 1220/1/2/1/6 cu 110 stg. mp (l 10 x 3,60 mp = 396 mp) este evidenţiată o construcţie cu etaj din cărămidă cu 18 camere şi curte.

La nr. top. 1224/1/5 tot acolo este întabulată „curte" de 104 stg. Mp (l04x3,60=374,40 mp).

In foaia B la nr.ordine 3-4 sunt întabulaţi HJ şi soţia născută FE în cota de 1/1.

În anul 1941 sub B/5-6-7 au fost intabulate în calitate de succesoare ale lui HJ (deci cota de 1/2 parte) HA, HM, HB.

În anul 1948 sub B-12-13 s-a întabulat cu titlu de moştenire după soţia HI născută FE: soţia lui HL născută HV şi soţia lui OI născuta HA.

La data respectivă cota de proprietate din întregul imobil era de câte 5/12 parte pentru HB(V) şi HA iar 2/12 parte a lui HM.

Prin decizia nr. 1045/31.03.1959 a fostului Comitet executiv - Sfat popular al regiunii autonome maghiare - s-a acceptat oferta de donaţie în favoarea statului reţinându-se că ofertantele, soţia lui HL(HV) şi soţia lui Ol (HA) care aveau cota de proprietate de câte 5/12 parte, donează în favoarea Statului apartamentele I si II din imobilul situat în Tg. Mureş str. Koteles Samuel nr. 15, iar apartamentul nr. III a rămas pe mai departe în proprietatea donatoarelor.

II. Ca urmare a actului de donaţie în foaia A, întregile construcţii se dezmembrează în 2 apartamente: I - situat la parter cu indicarea încăperilor si II - situat la etaj cu indicarea încăperilor şi separat-casă edificată din cărămidă formând ap. III compusă din 3 camere, bucătărie, cămară, baie,WC, terasă, pivniţă şi curte.

In cartea funciară sub B/15 s-au întabulat toate cele 3 apartamente cu menţiunea că asupra cotelor de proprietate a donatoarelor se intabulează dreptul de proprietate al Statului Român.

În data de 30.07.1975 în baza încheierii CF nr. 3399 s-a rectificat încheierea nr. 1047 constatându-se o eroare materială în sensul că "în proprietatea statului român trec numai ap.I şi II", iar ap.III cu cota de participare de 2/12 s-a reîntabulat dreptul de proprietate cu titlu de „drept de moştenire din 1941, în favoarea vechilor proprietari", iar sub B/17-18-19 s-a reîntabulat HA, HM şi HV, prin aceste înscrieri fiind comisă o nouă eroare.

Moştenirea din 1941 se referă la cota de 1/2 din întregul imobil (B 5-6-7). Cota de participare (moştenire) a celor trei fiice era de câte 2/12 parte, fiind omisă această precizare.

Prin actul de donaţie au trecut în proprietatea statului cele 2 apartamente, iar din teren numai cota de câte 3/12 parte a donatoarelor sus indicate, moştenită după mama lor, HM, nu apare ca moştenitoare după mamă.

Având în vedere suprafeţele înscrise în cartea funciară s-a constatat că a trecut în proprietatea Statului Român ca efect al donaţiei numai suprafaţa de 385 mp teren.

Ca urmare a înscrisurilor ulterioare, din această suprafaţă, mai este în proprietatea de stat 71 mp, rămânând în proprietatea privată suprafaţa de 314 mp, iar aceasta suprafaţă este aferentă apartamentului III proprietatea reclamantului, ca urmare a unor vânzări succesive.

În drept au fost invocate prevederile art. 34 pct. 2 din decretul 115/1938.

În speţă, din examinarea hotărârii pronunţate în primul proces, rezultă că acţiunea a fost admisă pe considerentul că suprafaţa de teren aferentă construcţiilor nu a corespuns cu suprafaţa construită şi cu înscrierile existente în cartea funciară efectuată în baza actelor juridice.

În cel de-al doilea proces, din analiza cererii introductive rezultă că au fost chemaţi în judecată şi alţi pârâţi şi se solicită rectificarea cărţii funciare deoarece înscrierile efectuate în CF sunt eronate.

În cauza aici analizată, situaţia de fapt şi de drept, s-a schimbat, învederându-se existenţa unor înscrieri eronate în Careta funciară, care vizează şi alte persoane şi acte juridice, această situaţie apărând ca un fundament juridic nou faţă de primul proces.

Astfel instanţa de apel în mod întemeiat a reţinut că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză cerută de art.1201 Cod civil.

Nefiind incident motivul de modificare invocat, prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, instanţa, în baza art.312 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul declarat ca nefondat.




Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   52
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə