România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.79 Mb.
səhifə14/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2.79 Mb.
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   52

Decizia nr. 1547/R/13.10.2009
Rolul activ al instanţei. Art. 129, al. 5 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1957/16 decembrie 2008, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, drept consecinţă:

- a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 8.798 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2005 şi 2006;

- a dispus că suma menţionată va fi reactualizată în funcţie de rata inflaţiei, calculată astfel: - aferent sumei de 2.174 lei, începând cu data de 31.12.2005 şi până la data plăţii efective a debitului; - aferent sumei de 6.624 lei, începând cu data de 31.12.2006 şi până la data plăţii efective a debitului;

- a obligat pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei menţiunile corespunzătoare privind acordarea drepturilor de natură salarială mai sus menţionate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că Ministerul Economiei şi Finanţelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 şi ale art. 13 din cap.IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Cu referire la fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar a drepturilor salariale neacordate în sumă de 8767 ron, sumă neacordată din compensarea în bani a concediului anual de odihnă neefectuat în perioada anilor 2005 – 2006, sumă reactualizată cu rata inflaţiei la data efectuării plăţilor, efectuarea tuturor consemnărilor legale în carnetul de muncă, potrivit legii, fără cheltuieli de judecată în caz de neopunere.

Reclamanta a fost în concediu medical în perioada 8 mai – 31 august 2006, aspect necontestat şi recunoscut de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, instituţie la care reclamanta este inspector şcolar.

Ca atare, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2006 urmează a se efectua şi acorda în temeiul dispoziţiilor art. 2 lit. a, prima teză din O.G. nr. 29/1995 şi modificată prin Legea nr. 133/1995.

Şi pentru concediul neefectuat în anul 2005 urmează a se face compensarea în bani. Potrivit prevederilor art. 103 lit. e din Legea nr. 128/1997 neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanţele anului şcolar următor. Or, datorită faptului că reclamanta a fost în concediu de boală în perioada 8 mai – 31 august 2006, concediul cuvenit pe anul 2005 l-a putut efectua numai parţial, rămânând neefectuate un număr de 21 de zile (fila 55) potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 29/1995.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acţiunea reclamantei, conform descrierii din dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, susţinând, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două instituţii, pe considerentul că reclamanta nu este angajata lor.

Cu referire la fondul cauzei, recurenţii au arătat că acţiunea reclamantei este nefondată, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 103 lit. e din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanţele anului şcolar următor, şi nicidecum compensarea în bani a acestuia, iar conform prevederilor art. 141 alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Reclamanta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

De asemenea, a depus întâmpinare şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, arătând că lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare a recursurilor declarate în cauză.

Examinând căile de atac deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, astfel că vor fi admise, pentru considerentele relevate în continuare:

La data de 4 noiembrie 2008, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, a depus la dosarul primei instanţe cerere de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) invocând calitatea acestuia de ordonator principal de credite pentru personalul angajat la inspectoratele şcolare, situaţie în care, în cazul admiterii acţiunii formulate de reclamantă, chematul în garanţie va răspunde, alături de Ministerul Finanţelor Publice, de asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor băneşti acordate prin hotărâre.

La termenul de judecată din 6 noiembrie 2008, prima instanţă a dispus introducerea în cauză a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi comunicarea cu acesta a cererii de chemare în garanţie, cerere faţă de care s-a şi depus întâmpinare la data de 20 noiembrie 2008 ( filele 36 – 37, 43 – 44 fond).

Cu toate acestea, prin hotărârea adoptată la termenul de judecată din 16 decembrie 2008, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie, ceea ce, în raport de prevederile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă, atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 312 alin.5, teza întâi Cod procedură civilă, constând în necercetarea fondului respectivei cereri, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii principale, Curtea a constatat existenţa mai multor neconcordanţe între datele furnizate de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş pe parcursul judecăţii, cu referire la situaţia concediului de odihnă neefectuat în perioada de referinţă aflată în litigiu.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat plata sumei de 8767 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2005 – 2006, invocând drept motiv al împiedicării efectuării acestuia în natură, împrejurarea că s-a aflat în concediu medical în intervalul 8 mai – 31 august 2006.

Din cuprinsul acţiunii nu rezultă modul de calcul a sumei pretinse şi nici numărul zilelor de concediu de odihnă pentru care se solicită compensarea în bani, iar prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a susţinut că reclamanta are neefectuate doar 19 zile de concediu aferent anului 2006 ( fila 7 fond ).

Ulterior, prin adresa nr. 13491/12 decembrie 2008, acelaşi pârât arată că reclamantei i-au rămas neefectuate 21 zile de concediu de odihnă pentru anul 2005 şi 34 de zile pentru anul 2006, solicitând totodată instanţei să i se comunice în ce constau „neconcordanţele” semnalate prin adresa emisă după termenul de judecată din 20 noiembrie 2008. ( filele 47, 55 dosar fond).

Date fiind informaţiile contradictorii furnizate de pârâtul angajator, prima instanţă era datoare, în virtutea rolului activ consacrat de art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, să procedeze din oficiu la completarea probatoriului, eventual prin depunerea statelor de plată sau a fişelor de prezenţă, precum şi prin solicitarea de lămuriri suplimentare faţă de situaţia prezentată în cuprinsul întâmpinării.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că şi sub aspectul modului de soluţionare a cererii principale sunt incidente prevederile art. 312 alin.5, teza întâi Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a admis recursurile deduse judecăţii şi a casat integral hotărârea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru a proceda conform celor de mai sus.

Decizia nr. 1548/R/13.10.2009
Contract individual de muncă. Contract civil.
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 26 ianuarie 2009 Tribunalul Mureş a admis excepţia dreptului material la acţiune aferent pretenţiilor privind virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 – 30.09.2005, iar pe fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta K. E. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari nr. Târgu Mureş şi, în consecinţă:

- a constatat că perioada 01.09.1989 – 31.08.2006 constituie vechime în muncă a reclamantei la unitatea pârâtă, pe bază de contract individual de muncă ;

- a obligat pârâta să vireze contribuţiile de asigurări sociale de stat aferente reclamantei pentru perioada 01.10.2005 – 31.08.2006;

-a respins, ca prescrise, pretenţiile privind virarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada 01.09.1989 – 30.09.2005;

- a respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 7 Târgu Mureş solicitând admiterea recursului şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii civile formulate de reclamantă.

În considerentele recursului pârâta a adus mai multe argumente în susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate.

În primul rând, pârâta a arătat că instanţa de fond a nesocotit voinţa părţilor, ignorând faptul că acestea au încheiat mai multe contracte succesive de prestări servicii în perioada 1989 – 1995 şi aplicând greşit dispoziţiile art. 42 Codul muncii, a concluzionat că această perioadă constituie vechime în muncă.

În al doilea rând, pentru perioada 01.08.1995 – 01.09.2006, pârâta a arătat că activitatea reclamantei a fost guvernată de dispoziţiile Legii nr. 83/1995 care, la art. 2, prevedea că pentru prestarea muncii la asociaţiile de locatari încadrarea în muncă se poate realiza prin încheierea unei convenţii civile.

Aceeaşi posibilitate este prevăzută şi de art. 5 din Legea nr. 130/1999 care a abrogat Legea nr.83/1995 precum şi de art. 8 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

În fine, pârâta a arătat că începând cu data de 01.09.2006, în baza constatărilor făcute de inspectorii ITM Mureş s-a încheiat un contract individual de muncă între pârâtă şi reclamantă şi s-au achitat toate obligaţiile fiscale.

Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, reclamanta a susţinut că a lucrat pentru pârâtă încă din anul 1989 ca femeie de serviciu în baza unor convenţii pentru prestări servicii şi contracte civile primind pentru această activitate o indemnizaţie lunară, însă în luna ianuarie 2006, inspectorii ITM Mureş au efectuat un control şi a obligat pârâta să încheie un contract de muncă cu reclamanta începând cu luna septembrie 2006. Deoarece lucra în medie 9 ore pe zi, în conformitate cu Legea nr. 577/2003 prevederile legale privind convenţiile civile nu îi mai puteau fi aplicate.

Verificând hotărârea atacată, Curtea a constatat că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, reclamanta a prestat activităţi pentru pârâtă începând cu anul 1989. Aşa cum de altfel chiar reclamanta a susţinut, iar pârâta nu a negat, activitatea reclamantei s-a desfăşurat în baza contracte civile, copii după acestea au fost depuse la dosarul de fond.

În luna iunie 2008, mai precis la 24.06.2008, pârâta încheie cu reclamanta un contract individual de muncă, însă efectele acestuia se întind din 01.09.2006 dată de la care inspectorii ITM Mureş au constatat că reclamanta are raporturi de muncă cu pârâta.

Concluzionând, Curtea a reţinut că, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea la pârâtă până în data de 01.09.2006 în baza unor contracte de natură civilă iar începând cu această dată, între cele două părţi s-au stabilit raporturi de muncă. Numai de la această dată îi sunt aplicabile reclamantei dispoziţiile art. 16 alin.3 Codul muncii şi doar de la această dată pârâta, în calitate de angajator îi revine obligaţia prevăzută de art. 40 alin.2 lit. f Codul muncii de a plăti toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa.

Faţă de cele reţinute, Curtea a admis recursul pârâtei, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi, în consecinţă, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamantă.




Decizia nr. 1551/R/13.10.2009
Inadmisibilitatea recursului promovat de o persoană care nu a fost parte judecarea pe fond.
Prin sentinţa civilă nr. 336/10 martie 2009, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primarului Municipiului Târgu Mureş, a Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii F. A. şi K. J. în contradictoriu cu pârâţii Grupul Şcolar „C. B.” Târgu Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primarul Municipiului Târgu Mureş, Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş şi, drept consecinţă:

- a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând creşterea salarială prevăzută de art. 50 alin.1 şi alin. 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 22.01.2006 – 22.01.2009.

- a dispus ca despăgubirile mai sus menţionate să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului.

În adoptarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţiile invocate în cauză, următoarele:

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 şi art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învăţământ, art.2, art.31 alin.2 şi art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învăţământ preuniversitar de stat pe judeţul Mureş, deoarece acest pârât are atribuţii specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plăţii drepturilor băneşti ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 şi art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din O.U.G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin H.G nr.2192/2004 şi art.167 alin.3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamant.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin.1 lit. c şi alin. 4 din Legea nr. 215/2001, întrucât acest pârât îndeplineşte funcţia de ordonator de credite în privinţa sumelor solicitate de reclamanţi.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt încadraţi la unitatea şcolară pârâtă, în funcţia de cadru didactic cuprins în tranşa de vechime în învăţământ de 30-35 ani.

Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de tranşele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de activitate în învăţământ.

Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.

În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziţii legale, acestea trebuie determinate expres, prin menţionarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispoziţiile art. 30 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiţii de formă şi de fond ale abrogării, astfel încât dispoziţiile legale menţionate sunt în vigoare.

De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispoziţiile art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997.

În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nicio relevanţă, deoarece prin art. 5 şi 6 din O.U.G. nr. 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcţie de anexele introduse în Legea nr. 128/1997, iar nu în funcţie de prevederile Legii nr. 154/1997.

În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziţii speciale, care instituie un drept special salarial mai precis un adaos salarial (în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din acelaşi cod). Acest adaos salarial special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 şi se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege şi avut de cadru didactic anterior trecerii în tranşa de vechime în învăţământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.

Prin urmare este evident şi neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienţii de ierarhizare stabiliţi de lege, şi anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin O.U.G. nr. 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 – 22 iunie 2006), respectiv de anexa 2 a (introdusă prin O.G. nr. 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).

Însă pârâţii au omis să aplice adaosul salarial special prevăzut de art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând şi prevederile art. 154-155, art. 161-164 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispoziţiilor art. 269 Codul muncii.

Pentru considerentele expuse, prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Târgu Mureş şi Consiliul Local Târgu Mureş, ambii prin Primar.

Municipiul Târgu Mureş şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş au solicitat, prin recursul promovat, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii privind obligarea Primarului şi a Consiliului Local Târgu Mureş la plata drepturilor salariale pretinse în cauză, susţinând că aceştia nu au calitate procesuală pasivă deoarece reclamanţii nu sunt angajaţii lor.

S-a mai susţinut că, în raport de prevederile art. 167 alin. 14 din Legea nr. 84/1995, obligaţia calculării drepturilor salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar este responsabilitatea instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, în procesul de întocmire a bugetului acesteia, situaţie în care Primarul Municipiului Târgu Mureş şi Consiliul Local Târgu Mureş nu se află în culpă procesuală cu privire la neplata drepturilor salariale restante, solicitate de reclamant, cu atât mai mult cu cât aceste diferenţe salariale nu au rezultat din neîndeplinirea sarcinilor legale ale celor două instituţii pârâte.

Examinând recursurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de Consiliul Local Târgu Mureş, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit celor relevate în continuare.

Chiar dacă între reclamanţi şi pârâtul recurent nu există raporturi juridice de muncă, nu se poate susţine cu succes că aceştia nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care acestea aparţin, astfel cum dispun prevederile art. 1 din H.G. nr. 538/2001 şi ale art. 167 din Legea nr. 84/1995.

În plus, faţă de dispoziţiile art. 36 şi 63 din Legea nr. 215/2001, pârâtul este implicat în procedura întocmirii şi aprobării bugetului local, iar în calitate de autoritate administrativă cu organe proprii de conducere, are şi atribuţii specifice legislaţiei finanţelor publice, fiind în mod inerent angrenat în procedura de efectuare către reclamanţi a plăţii diferenţelor salariale obţinute de aceştia prin hotărârea judecătorească supusă examinării.

Faţă de cele expuse, neregăsind în cauză motive de nelegalitate, dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă şi neidentificând din oficiu motive de ordine publică, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureş.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii, care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Prin demersul juridic iniţiat, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii Grupul Şcolar „C. B.” Târgu Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Consiliul Local Târgu Mureş şi Primăria municipiului Târgu Mureş.

În acest context, neavând calitate de parte în litigiu, Municipiul Târgu Mureş nu are abilitarea legală de a uza de căile de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu alte persoane.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de Municipiul Târgu Mureş a fost respins ca inadmisibil, soluţie care nu mai permite examinarea criticilor aduse de acesta hotărârii atacate.


Decizia nr. 1554/R/13.10.2009
Egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi privind vârsta de pensionare în instituţia de învăţământ.
Prin sentinţa civilă nr. 955/6 mai 2009, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ - Zona Odorhetiu Secuiesc împotriva pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi, drept consecinţă, a obligat pârâtul să respecte principiul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind vârsta de pensionare, în sensul de a recunoaşte dreptul numitei N. E. M. de a-şi continua activitatea ca profesor titular la Liceul de Artă ”P. I.” din Odorheiu Secuiesc, până la împlinirea vârstei de 65 ani.

Soluţia a fost adoptată cu opinie separată a unuia dintre asistenţii judiciari, în sensul respingerii acţiunii.

În sprijinul hotărârii menţionate, tribunalul a adus, în esenţă, următoarele argumente:

Instituirea cu caracter obligatoriu şi inflexibil pentru femei a unei vârste standard de pensionare reduse faţă de bărbaţi ( prin art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000 ) este discriminatorie, fiind contrară principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale Protocolului nr. 12 la această Convenţie.

De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 7 lit. a) şi lit. g, art. 9 alin. 1 lit. a şi lit. e din Legea nr. 202/2002.

În plus, prin O.U.G. nr. 67/2007privind aplicarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, act normativ care completează Legea nr. 202/2002, se dă posibilitatea angajaţilor să opteze pentru a se pensiona, fie la vârsta standard prevăzută de Legea nr. 19/2000 pentru femei, ca fiind vârstă mai mică de pensionare, fie la vârsta standard prevăzută de aceeaşi lege pentru bărbaţi, care este mai mare.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că prevederile legale privind vârsta standard de pensionare pentru femei trebuie să fie interpretate în lumina principiului nediscriminării pe criteriu de sex, ca având caracter opţional pentru categoria socială protejată prin intermediul ei ( femeile ), astfel că a dispus admiterea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

În motivarea opiniei separate s-a arătat că invocarea de către reclamantă a prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 este neadecvată, întrucât acest act normativ reglementează aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, nemodificând în vreun fel prevederile Legii nr. 19/2000. Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de discriminare, în sensul prevederilor art. 2 pct.1 din O.G. nr. 137/2000, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 128 din Legea nr. 128/1997 prevăd că „personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlu ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ, exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar”.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.

În susţinerea căii de atac promovate, pârâtul a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă arătând, în cuprinsul memoriului formulat, că pensionarea cadrelor didactice are la bază prevederile Legii nr. 128/1997 şi ale Legii nr. 19/2000, care se circumscriu principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 pct. 4 din Constituţia României, instanţa neputându-se substitui voinţei legiuitorului, în privinţa stabilirii vârstei de pensionare. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 128 din Legea nr. 128/1997, la cerere, personalul didactic poate fi menţinut în funcţie, ca titular, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, însă cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar, aprobare pe care reclamanta nu a obţinut-o.

Recurentul a mai susţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 67/2007, deoarece actul normativ menţionat vizează aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, nemodificând în vreun fel prevederile Legii nr. 19/2000. De asemenea, nu se încalcă dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin.1 din Constituţie, reclamanta având posibilitatea de a cumula pensia cu salariul, conform prevederilor Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului nr. 5743/28.10.2008, în cazul în care vor exista ore/posturi neocupate de personal calificat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea recursului, susţinând legalitatea hotărârii primei instanţe şi netemeinicia criticilor aduse de către pârâtul-recurent.

Examinând calea de atac dedusă judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că aceasta este fondată, astfel că fost admisă pentru considerentele relevate în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art.41 alin.2 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, iar conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 128/1997 „personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlu ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ, exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar”.

Prin cererea înregistrată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita sub nr. 485/2 februarie 2009, reclamanta N. E.-M. a solicitat menţinerea în funcţia de profesor titular la Liceul de Artă „P. I.” din Odorheiu Secuiesc şi în cursul anului şcolar 2009-2010, având în vedere împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 şi imposibilitatea continuării activităţii după data de 31 august 2009. În şedinţa din 9 februarie 2009, Consiliul de Administraţie al unităţii pârâte a respins cererea reclamantei, soluţia fiind menţinută şi în şedinţa din 16 februarie 2009, în urma examinării contestaţiei înregistrate sub nr. 816/2009.

De asemenea, prin adresele de comunicare a răspunsului la petiţiile formulate, reclamanta a fost informată că refuzul menţinerii în funcţie este determinat de lipsa unui alt post vacant de geografie pentru rezolvarea eventualelor restrângeri de activitate, precum şi de numărul mare al absolvenţilor de specialitate, cărora trebuie să li se asigure posibilitatea participării la concurs în vederea ocupării posturilor vacante. În plus, reclamanta a fost informată că în conformitate cu Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului nr. 5743/28.10.2008 cuprinzând Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2009 – 2010, are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul în cazul în care vor exista ore sau posturi libere neocupate de personal calificat, urmând a depune cerere în acest sens în perioada 24 – 25 august 2009. ( filele 21 – 22 dosar fond ).

În acest context, Curtea a apreciat că în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că instituirea pentru femei a unei vârste standard de pensionare mai redusă decât pentru bărbaţi este discriminatorie, fiind încălcate dreptul constituţional la muncă şi principiul egalităţii de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei, inclusiv dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale Protocolului nr. 12 la această Convenţie.

Sub acest aspect, instanţa de recurs face trimitere la decizia nr. 1007/7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 260/2 aprilie 2008), prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000, invocată într-o speţă similară celei supuse prezentei examinări.

În adoptarea respectivei soluţii, Curtea a reluat argumentele invocate în deciziile sale anterioare, făcând trimitere expresă la Decizia nr. 191/28 februarie 2008, prin care, analizând prevederile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 în raport cu principiul egalităţii în drepturi, dar şi cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale, precum şi în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că, raportat la contextul social actual din România, nu se poate vorbi încă de o schimbare radicală a condiţiilor care au fost avute în vedere de instanţa de contencios constituţional atunci când, prin jurisprudenţa sa anterioară, a decis că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi, în consecinţă, se impune păstrarea aceleiaşi soluţii.

În plus, Curtea a reţinut faptul că legea nu interzice persoanei care a împlinit condiţiile pentru a obţine pensia pentru limită de vârstă să continue activitatea sa, impunând însă condiţii suplimentare ce ţin de voinţa angajatorului, în cauză fiind vorba de prevederile art. 128 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Tot prin Decizia nr. 1007/7 octombrie 2008, Curtea a examinat şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 67/2007, privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, constatând că excepţia invocată viza sfera de aplicare a respectivelor norme, autorul ei considerând că această sferă este restrictivă, întrucât nu se referă şi la sistemul public de asigurări sociale.

Faţă de critica menţionată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „principiul egalităţii de tratament nu presupune omogenitate, astfel că, în funcţie de situaţiile avute în vedere, legiuitorul poate să instituie reglementări separate”, aşa cum „a înţeles să facă şi atunci când a reglementat separat aplicabilitatea principiului egalităţii de tratament în cadrul schemelor profesionale de securitate socială faţă de sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, având în vedere tocmai domeniile diferite de reglementare”.

S-a mai reţinut, de asemenea, că această reglementare separată corespunde şi legislaţiei comunitare, în acelaşi sens Curtea arătând, prin Decizia nr. 191/28 februarie 2008, că «potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/CE, acest act normativ "conţine dispoziţii destinate punerii în aplicare a principiului egalităţii de tratament în ceea ce priveşte: a) accesul la muncă, inclusiv promovare, şi la formarea profesională; b) condiţiile de muncă, inclusiv remuneraţia; c) sistemele profesionale de securitate socială". Aşadar, dispoziţiile acestei directive se aplică doar sistemelor profesionale de securitate socială, care, potrivit art. 2 lit. f) din aceeaşi directivă, „au ca obiect furnizarea către lucrători, salariaţi sau lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, grupaţi în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, de prestaţii destinate să completeze prestaţiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă". Sunt excluse, prin urmare, sistemele de securitate socială prevăzute de lege, aşa cum este şi Legea nr. 19/2000, care rămân supuse dispoziţiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art. 7 paragraful 1 lit. a) din directivă, acest act normativ nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă şi posibilele consecinţe ale acesteia pentru alte prestaţii. Astfel, statele au încă libertatea de a dispune asupra acestui aspect, prin excepţie de la stricta aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale.»

Pentru considerentele expuse, Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea separată a aplicabilităţii principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială faţă de sistemul public de pensii nu poate fi privită ca fiind contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Raportat la cele anterior relevate, instanţa de recurs a constatat că invocarea în cauza dedusă judecăţii a incidenţei prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 este neavenită, actul normativ menţionat reglementând, astfel cum rezultă din chiar titlul său, aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, iar nu în cadrul sistemelor de securitate socială prevăzute de lege – în speţă Legea nr. 19/2000.

Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale menţionate, atrăgând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

De asemenea, prin soluţia adoptată, instanţa de fond a eludat în acelaşi timp şi recentele decizii ale Curţii Constituţionale în materie de discriminare – deciziile nr. 818 – 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 – prin care s-a constatat că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, potrivit, dispoziţiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Cum, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a refuzat aplicarea – în cazul reclamantei – a prevederilor art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000, sub aspectul vârstei standard de pensionare pentru femei la 60 de ani, înlocuindu-le cu cele care stabilesc vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi, este evidentă ignorarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, anterior enumerate, fapt ce atrage, de asemenea, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluţia adoptată fiind lipsită de temei legal.

De asemenea, instanţa de fond a depăşit – la cazul de speţă – şi atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, creând, practic, o normă juridică nouă, prin care egalizează vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor – atribut ce aparţine exclusiv puterii legiuitoare.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 – reţinute, de asemenea, în argumentarea soluţiei primei instanţe – Curtea constată că acestea sunt străine pricinii deduse judecăţii, neavând relevanţă în cauză, deoarece se referă la aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, astfel cum acestea sunt definite prin art. 2 lit. a ) din ordonanţa invocată, respectiv „schemele al căror scop este de a furniza salariaţilor sau persoanelor care desfăşoară activităţi independente dintr-o întreprindere ori grup de întreprinderi, un domeniu de activitate economică, sector profesional sau grup de sectoare prestaţii menite să suplimenteze ori să înlocuiască prestaţiile prevăzute de sistemul general public de securitate socială, indiferent dacă apartenenţa la aceste scheme este obligatorie sau facultativă”.

Prin urmare, sunt excluse de la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 67/2007, sistemele de securitate socială prevăzute de lege, aşa cum este şi Legea nr. 19/2000 – supusă dispoziţiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea progresivă a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, a admis recursul dedus judecăţii, a modificat în tot hotărârea atacată şi, drept consecinţă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta N. E.-M.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtul – recurent.




Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   52
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə