Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

CONTRIBUŢII SPIRITUALE

IDENTITATEA DINTRE SPIRIT ŞI SINELE SUPREM

Nu am cunoştinţă ca cineva să fi reunit conceptele principale din Spiritism, pe de o parte, şi cele din şcolile ce vorbesc despre realizarea/revelarea Sinele Suprem, pe de cealaltă parte. Ca multe ale teorii spirituale, cele două merg în paralel, fără a se deranja sau interfera creativ. Nu se contrazic neapărat, dar lasă loc de mari ambiguităţi, pentru că nu se coroborează. De ambiguităţile prezente în teoriile Sinelui Superior profită numeroşi falşi guru din Occident.

Noi oferim suportul acestei unificări teoretice, menţionând cât se poate de clar că Spiritul încarnat este acelaşi lucru cu „Sinele Suprem” („Inima spirituală” etc.) şi nici nu poate fi altcumva. Pe de o parte, Spiritul dezîncarnat se supune regulilor lumii spirituale (astrale, cauzale etc.), iar pe de altă parte, ca Sine Suprem în om, Spiritul încarnat are anumite calităţi divine, dar încă nu pe toate.

Ca fiinţă complexă, omul conţine dualitatea suflet-Spirit (unii îi spun „mintea divizată”), omul diferenţiindu-se de Spiritul său, cu care poate intra în dialog ca şi cu o altă persoană. După moarte, va rămâne Spiritul unic şi etern, creatură în multe privinţe asemănătoare Creatorului, dar permanent în căutarea perfecţiunii Dumnezeieşti. Omul nu este Spiritul său în totalitate, iar Spiritul nu este Dumnezeu-Tatăl în totalitate. (În limbajul Vedantei, dar contrar afirmaţiilor sale: Jiva nu este Atman, iar Atman nu este Brahman.) E la fel de adevărat însă că în om există o părticică de Spirit, iar în Spirit se găseşte o părticică de Dumnezeu, şi numai astfel sunt posibile toate trăirile metafizice...

Experienţele de „conştiinţă extinsă” pot fi considerate ca aparţinând sufletului atras în sferele cereşti sau în Dumnezeire (cu sau fără participarea Spiritului său). În schimb, intuiţia spirituală cotidiană este urmarea legăturii strânse dintre minte şi Spirit, fără nicio trăire psihedelică.

În mod cu totul special, la maeştrii luminaţi, mintea este într-o legătură strânsă cu Spiritul, ceea ce îi umple permanent de extaz, fără niciun motiv aparent. Maestrul Mooji spunea la un moment dat²: «Prea multă dragoste, prea mult spaţiu, prea multă lumină, prea multă sfinţenie, prea multă libertate, prea multă compasiune, prea multă atotcuprindere, prea multă viaţă, prea multă infinitate, prea multă perfecţiune, prea mult Dumnezeu, prea mult, prea mult, prea mult... Dacă mă întrebaţi care este percepţia mea: Prea mult, prea mult. E prea mult adevăr, prea multă fericire, prea multă lumină, prea multă mulţumire, prea multă pace, prea multă bucurie, prea multă veşnicie...»

DIFERENŢA DINTRE SUFLET ŞI SPIRIT

Multe învăţături, maeştri, autori esoterici occidentali pomenesc despre dualitatea suflet-Spirit. Totuşi, nu diferenţiază clar cei doi termeni ca funcţionalitate psihică. Acest fapt arată că ideea a fost preluată de la înţelepţi antici sau astrali, dar pe parcurs i s-a pierdut sâmburele de adevăr. Se vorbeşte despre perechile: eu inferior şi Eu superior, personalitate şi individualitate, ego şi Sine Suprem ş.a.m.d.

Confuzia comună este că, de obicei, se consideră că nu există decât Spiritul, care, în contact cu realitatea terestră zilnică, are caracteristici de suflet uman (personalitatea), iar în somn sau în experienţele din lumile subtile îşi reia caracteristicile de spirit (individualitatea). Ca şi cum condiţiile exterioare i-ar dicta spiritului statutul esenţial. Aceasta e o eroare fundamentală.

Spiritul nu se identifică nici un moment cu omul în starea de veghe. Spiritul este permanent lucid, ştie cine e şi ce intenţii eterne are. Şi nici sufletul nu devine vreodată spirit complet, nici măcar în stările de transă. Desigur, există un element comun, numit conştiinţă, dar conştiinţa umană este separată de cea spirituală, cel puţin pe parcursul vieţii terestre.

Alţii spun că ego-ul este sinele fals, cu care se identifică adevăratul Sine. Deci ego-ul nu ar fi decât o mască a spiritului. În realitate, omul cu ego-ul personal are propriul său drept divin de existenţă, chiar dacă este o fiinţă tranzitorie.

De suflet se ocupă psihologia. De comunicarea omului cu Spiritul încarnat se ocupă practicile spirituale, intuitive, meditative, de regăsire a esenţei fiinţei. Iar pentru că activitatea sufletească se suprapune permanent cu cea a Spiritului, psihologia şi spiritualitatea au şi o arie comună de cercetare şi aplicare. Într-o clasificare indiană clasică, sufletului i s-ar potrivi aproximativ corpul astral şi corpul mental, iar Spiritului, corpul cauzal.
NELĂMURIRI ŞI REINTERPRETĂRI

Oare plasându-ne sufletul într-o poziţie inferioară Spiritului, nu-l blocăm astfel într-o poziţie fundamental egoistă? Oare punând ferm bariera către Spirit, nu condamnăm sufletul la stagnare?

- Orice teorie operează cu simplificări. A trebuit să demarcăm teritoriile, pentru a le face mai inteligibile. Realitatea este, din fericire, mai fluidă, zonele se întrepătrund.

Teoria noastră nu limitează deloc sufletul, ci îi permite evoluţia. Ceea ce afirmăm este că sufletul din trupul uman nu poate rivaliza niciodată cu Spiritul. Sufletul este o creaţie muritoare care slujeşte Spiritul cel veşnic.

Dar, în situaţii excepţionale, sufletul se poate adăpa la fericirea Spiritului, poate simţi starea Sa plină de graţie, poate vorbi în numele Său. Marii maeştrii spirituali o fac mereu, este starea normală a conştiinţei lor.

- Nicio teorie spirituală ori religie nu garantează că adeptul ei va reduce influenţa egoismului. Acelaşi lucru şi aici: teoria noastră poate fi de mare ajutor doar dacă este corect asimilată în cugetul aspirantului spre lumină.

Totuşi, fiind în acord cu adevărul, va aduce cu siguranţă beneficii spirituale celui care o va lua în serios şi va medita asupra ei. De altfel, dacă vom citi cu atenţie zicerile marilor maeştri, vom constata că ei spun acelaşi lucru, pe care poate că nu l-am înţeles corect până acum.

Gândindu-te mereu că eşti un „suflet rupt de Spirit” nu înseamnă că te auto-condamni sau că îţi interzici accesul către planurile transcendente. Dimpotrivă, sufletul poate experimenta planurile şi stările superioare de conştiinţă, dar numai topindu-se în Spirit.

Meditaţia asupra rupturii fireşti dintre suflet şi Spirit poate avea două urmări benefice alternative:

- Fie te mulţumeşti cu limitele tale omeneşti, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Acest fapt îţi aminteşte mereu că nu poţi avea niciodată totul; că perfecţiunea este un ţel îndepărtat inaccesibil sufletului, ci doar Spiritului; vei înţelege şi accepta relativitatea existenţei umane; nu te vei sminti în ideologii extremiste, vei fi mult mai tolerant cu semenii – suflete imperfecte ca şi tine. Vei fi un om decent, cu bun-simţ, dar şi cu demnitatea unicităţii şi libertăţii de a te manifesta plenar, spre bucuria Spiritului tău.

- Fie te revolţi, încercând să repari ruptura. Ştiind că sufletul tău poate semăna tot mai mult cu Spiritul, vei depune eforturi spirituale, de îmbunătăţire morală şi în toate aspectele vieţii. Te vei ruga mai mult, vei medita, vei face fapte bune, vei fi mai calm şi mai bun, mai cinstit şi mai nobil.

Deci teoria nu te blochează la nivelul ego-ului. Ba mai mult, te fereşte de ispita „ego-ului spiritual”, atât de frecventă şi periculoasă în aventura spirituală. Ţi se impune de la început o smerenie esenţială. Ştii că sufletul este muritor, deci nu poate avea ca ţel nici mântuirea veşnică, nici oprirea lanţului reîncarnărilor, nici raiul veşnic sau alte ţeluri propuse de religii. Acestea nu sunt minciuni, dar sunt ţeluri ale Spiritului – comandantul tău iubit.

Care ar fi atunci beneficiile şi motivele implicării sufletului muritor în efortul spiritual-religios cu bătaie pe termen infinit?

Nu deznădăjdui, fiindcă este la fel de adevărat că sufletul, mai exact conştiinţa sufletească, se va bucura de toate realizările viitoare ale Spiritului! Conştiinţa sufletului se va reintegra în Spirit la sfârşitul inevitabil al vieţii. Conştiinţa este nemuritoare, chiar dacă temporar s-a divizat în parte minoritară de suflet şi parte majoritară de Spirit.

Pe scurt, scopul efortului spiritual al sufletului este fericirea! O promisă fericire îndepărtată, ca mobil intelectual, dar şi o fericire imediat simţită, infuzată de Spirit ca o stare de linişte, seninătate, bucurie fără obiect, împăcare cu sine şi cu lumea.

REÎNCARNAREA ŞI CREŞTINISMUL

Am mai realizat un lucru important: am conciliat creştinismul cu credinţa în reîncarnare. Am afirmat în mod repetat şi răspicat faptul că omul nu se reîncarnează, fiind unic şi irepetabil. Nu sufletul se reîncarnează, ci Spiritul. Eroarea teologiei creştine este că a pierdut Spiritul din definirea omului, păstrând doar sufletul. Nu este timpul pierdut însă pentru recuperarea acestei înţelegeri uitate...

Dar şi susţinătorii reîncarnării s-au dovedit destul de inabili în a înţelege subtilităţile creaţiei. Chiar şi sofisticatul budism tibetan (cea mai completă formă a budismului) nu explică foarte clar acest fenomen (cel puţin nouă, occidentalilor). Ce să ne mai mirăm atunci când îi auzim pe credincioşii new-age sau esoteriştii occidentali vorbind despre reîncarnarea „sufletului”, deşi e vorba întotdeauna de reîncarnarea Spiritului!...

CUNOAŞTEREA VIEŢILOR ANTERIOARE

Regresiile temporale prin hipnoză pot fi uneori periculoase tocmai pentru că induc bietului om nişte false amintiri care nu aparţin sufletului său, ci vin din memoria Spiritului. Desigur că este foarte util să ne aflăm trecutul spiritual, dar nu într-o formă atât de dramatică ca în hipnoză, ce aduce riscul identificării cu personajele trecutului, trăiri paroxistice şi tulburări de personalitate ulterioare şedinţei. Numai un adevărat maestru în hipnoterapie poate conduce o astfel de incursiune pe tărâmul necunoscutului fără a prejudicia sănătatea mentală a pacientului său.

Nici nu mai vorbesc aici despre riscul de a primi informaţii false, deformate sau improprii obţinute prin hipnoză ori prin viziunile meditative pe cont propriu necontrolate, neverificate şi neînţelese. Oare câte persoane care practică meditaţiile sau pretind că au niscaiva abilităţi de clarviziune nu sunt păcălite de viziunile pe care le au?! Simplul fapt că percepi ceva extrasenzorial nu înseamnă că este şi real sau de folos; e nevoie de mult discernământ în acest domeniu alunecos.

Realizând studii karmice în stilul său propriu, fără a angrena niciun efort psihic din partea clienţilor săi, clarvăzătorul telepat Nina Petre ne avertizează că, „aflând povestea vieţilor trecute ale Spiritului său, omul nu trebuie să se identifice cu ele, ci să îşi privească strămoşii spirituali cu aceeaşi detaşare ca pe cei genetici” (n.n. – cu detaşare, dar şi cu interes).

Scopurile aflării vieţilor anterioare pot fi multiple, printre care: autocunoaşterea, creşterea autocontrolului, împăcarea cu sine şi cu soarta, dar pot apărea şi ameliorări sau vindecări ale unor afecţiuni psihice sau somato-psihice (de exemplu, depresia). Se capătă o înţelegere filosofică profundă a condiţiei fiinţei umane – creaţie complexă, desfăşurată pe durata a mii şi milioane de ani. Devine evidentă diferenţa naturală de gândire şi simţire dintre suflet şi Spirit, manifestată ca o luptă interioară ori mustrări de conştiinţă. Descoperirea acestei diferenţe justifică raţional necesitatea elevării omului, spre a se apropia de „inima sa spirituală”, în scopul trăirii unificate şi senine. Minimizarea discordanţei dintre ego (suflet) şi Sine (Spirit) este baza oricărei practici religioase, indiferent de formele exterioare adoptate.

PRACTICI RELIGIOASE

Există pe planetă multe metode ajutătoare pentru elevare mental-afectivă şi progres spiritual, şi le dau tuturor denumirea generică de YOGA (în semn de respect pentru vechimea, completitudinea, notorietatea şi eficienţa sistemului indian) – ca fiind efortul disciplinat de îmbunătăţire fizică, emoţională, mentală şi spirituală.

Sri Aurobindo, care în secolul XX a promovat conceptul inovator de Yoga integrală, scria: „... Disoluţia conştiinţei personale nu este scopul primordial în yoga (n.n. – nirvana, conştiinţa cosmică, răpirea în Duh, evadarea în tărâmurile astrale cu uitarea condiţiei umane); primul obiectiv este de a deschide această conştiinţă spre o conştiinţă superioară (n.n. – deschiderea sufletului către Spirit chiar pe parcursul vieţii de zi cu zi, dobândind intuiţia şi înţelepciunea)...” (Bazele Yoga, capitolul 1, primul citat).

Însuşi Dalai-Lama, deşi este considerat a fi un mare înţelept contemporan şi un model uman, recunoaşte sincer că el nu este decât un călugăr fără capacităţi paranormale. Magia nu are prea multe de a face cu înţelepciunea. Prima oferă doar satisfacţii efemere în lumea fizică, dar a doua garantează o viaţă de apoi eternă minunată...
1. LUMI PARALELE ŞI LUMEA LĂRGITĂ