Secţia I civilă

7. Individualizarea judiciară a pedepsei. Înţelesul sintagmei „pericol pentru ordinea publică”.

Art. 72 Cod penal

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare – şi nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpatului, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind proprietatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanelor.

Această stare de pericol a rezultat neîndoielnic din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la modul şi împrejurările în care s-au comis faptele, contribuţia inculpatului în activitatea infracţională desfăşurată şi care a avut ca urmare deposedarea prin violenţă a părţilor vătămate de bunuri personale, dar importante au fost şi circumstanţele personale ale acestuia, drept pentru care, în raport de modul în care a fost dispusă condamnarea inculpatului, s-a menţinut arestul preventiv.
(Decizia penală nr. 324/R/ 21 Mai 2013)
Prin sentinţa penală nr. 1738 din data de 27 martie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 14806/280/2012, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a şi b Cod penal şi art. 76 lit.b Cod penal şi 2 luni închisoare pentru tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a şi b Cod penal şi art. 76 lit.d Cod penal.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 27.06.2012, în jurul orelor 19,30 în zona intersecţiei str. N.V. cu str. D. din Municipiul P., inculpatul a încercat să o deposedeze pe partea vătămată PS, prin smulgere de la gât a unui lanţ din aur, iar la data de 28.06.2012, în jurul orelor 10,45, pe strada T. - zona E. G., din municipiul P., a deposedat-o pe partea vătămată IP prin smulgere de la gât de un lanţ din aur.

Inculpatul a fost arestat preventiv.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.

Instanţa de fond a reţinut astfel, că la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului s-a avut în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, respectiv existenţa indiciilor temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpat a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum şi faptul că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare – şi nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpatului, normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind proprietatea şi integritatea fizică şi psihică a persoanelor.

Această stare de pericol a rezultat neîndoielnic din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la modul şi împrejurările în care s-au comis faptele, contribuţia inculpatului în activitatea infracţională desfăşurată şi care a avut ca urmare deposedarea prin violenţă a părţilor vătămate de bunuri personale, dar importante au fost şi circumstanţele personale ale acestuia, drept pentru care, în raport de modul în care a fost dispusă condamnarea inculpatului, s-a menţinut arestul preventiv.

Prin Decizia penală nr. 324/R/21 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul inculpatului ca nefondat întrucât prima instanţă a aplicat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, ţinând cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, împrejurările şi consecinţele în care acestea au fost produse. De altfel, instanţa a reţinut şi circumstanţa atenuantă în favoarea inculpatului, pedeapsa fiind orientată spre minimul special.

Sunt respectate în cauză cerinţele principiului proporţionalităţii, întrucât pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare sunt adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
8. Individualizarea judiciară a pedepsei prin aplicarea a unei pedepse care să-şi atingă finalitatea (constrângerea, reeducarea şi prevenţia). Luarea în consideraţie de către instanţa de judecată a criteriilor generale de individualizare a pedepsei.

Tehnica de stabilire pedepsei rezultante din condamnări pronunţate prin sentinţe diferite.

Art. 52 Cod penal

Art. 72 Cod penal
În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, se impunea aplicarea unei pedepse mai severe, avându-se în vedere persistenţa infracţională în săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen (infracţiuni de furt), deoarece, altfel, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă scopul menţionat în articolul anterior citat.

Din pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpata nu executase nimic până la săvârşirea faptei la data de 25 februarie 2010, astfel că prima instanţă, în aplicarea tratamentul penal al recidivei, trebuia să facă aplicaţia dispoziţiilor art.39 alin.2 Cod penal (şi nu art.39 alin.1).

Infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţele penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.256/2010 a Judecătoriei Aiud, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud şi nr.2540/2011 a Judecătoriei Piteşti.
(Decizia penală nr. 350/R/28 Mai 2013)
Prin sentinţa penală nr. 862 din 15 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti, inculpata a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208, 209 alin 1 lit. e Cod penal cu aplicaţia art. 37 lit. a Cod penal şi art. 320 ind 1 Cod pr.penală.

S-a constatat, că prin sentinţa penală nr. 904/2012, pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, potrivit art.57 Cod penal.

Tot astfel, s-a constatat că Judecătoria Bacău a stabilit că infracţiunile ce au făcut obiectul sentinţelor penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud, nr.215/2009 a Judecătoriei Galaţi şi nr. 2540/2011 a Judecătoriei Piteşti sunt săvârşite în cadrul concursului de infracţiuni, pedepse ce au început a fi executate la data de 27 februarie 2010.

In baza art.39 alin.2 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani aplicată în prezenta cauză cu restul de 2 ani, 6 luni şi 9 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.904/2012 a Judecătoriei Bacău, dispunându-se, în final, să se execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, 6 luni şi 9 zile, prin privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal.

Spre a hotărî astfel, în fapt prima instanţă a reţinut:

La data de 25 februarie 2010, în jurul orelor 15,00, partea vătămată se afla în magazinul „A. M.” din municipiul P., la cumpărături, iar pentru a proba o pereche de pantofi, a lăsat lângă un stand rucsacul în care se afla portofelul precum şi caiete pentru cursurile şcolare. In momentul în care a dorit să achite perechea de pantofi, a constatat că-i lipseşte portofelul, iar după vizionarea casetei de înregistrare a imaginilor luate în magazin, s-a constatat că persoana care îl furase era de sex feminin, portofelul fiind ascuns sub haină, după care aceea părăsise magazinul.

După imaginile înregistrate, a fost identificată, ca autor al furtului, inculpata care, cu ocazia cercetărilor penale a recunoscut săvârşirea faptei , şi cum această recunoaştere s-a făcut şi în faţa instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti, cauza s-a soluţionat în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art.32071 Cod pr.penală, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de furt săvârşită.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile art.72 Cod penal, iar prima instanţă, în dispozitivul hotărârii, a constatat, aşa cum s-a precizat, că inculpata suferise şi alte condamnări, unele dintre infracţiuni fiind săvârşite în cadrul concursului de infracţiuni prevăzut de art.33, 34 Cod penal, altele în stare de recidivă prevăzută de art.39 alin.2 Cod penal.

In raport de aceste elementele, s-a dispus ca executarea pedepsei să se facă prin privare de libertate , în conformitate cu dispoziţiile artz.57 Cod penal, apreciindu-se că numai astfel scopul acesteia poate fi atins.

Impotriva sentinţei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi numitul MIO.

Examinând sentinţa pronunţată, în raport de criticile formulate precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art.386/6 alin.3, art.385/8 şi art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, şi prin prisma motivelor de casare prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală, se constată că recursul parchetului este fondat, în sensul în care se va preciza; recursul numitului MIO este inadmisibil şi va fi respins ca atare.

Dacă starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, de altfel recunoscută în totalitate de către inculpată, în sensul că la data de 25 februarie 2010, aceasta a sustras portofelul părţii vătămate, în care era suma de 80 lei, aflată la cumpărături în magazinul „A. M.” din municipiul P., prima instanţă a făcut o greşită individualizare a pedepsei, iar în al doilea rând, a folosit procedee nejuridice privind contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză, cu pedepsele ce au făcut obiectul unor condamnări anterioare.

Din fişa de cazier judiciar şi conţinutul hotărârii rezultă că raportat la data săvârşirii infracţiunii în prezenta cauză (25 februarie 2010), primul termen la recidivei postcondamnatorie îl reprezintă pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.2151 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă anterior săvârşirii faptei de furt, care face obiectul cercetării din această cauză. Dar, din pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpata nu executase nimic până la săvârşirea faptei la data de 25 februarie 2010, astfel că prima instanţă, în aplicarea tratamentul penal al recidivei, trebuia să facă aplicaţia dispoziţiilor art.39 alin.2 Cod penal (şi nu art.39 alin.1) în sensul contopirii pedepsei din prezenta cauză cu cea de 4 ani (care reprezintă primul termen al recidivei), să dispună executarea celei mai grele, la care să adauge un spor de pedeapsă, având în vedere cuantumul celor două pedepse care se contopesc.

De asemenea, tot din fişa de cazier judiciar, cât şi din conţinutul hotărârilor, rezultă că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţele penale nr.1281/2011 a Judecătoriei Bistriţa, nr.256/2010 a Judecătoriei Aiud, nr.128/2011 a Judecătoriei Aiud şi nr.2540/2011 a Judecătoriei Piteşti, pedepsele aplicată prin acestea fiind contopite prin sentinţa penală nr.904 din 21 mai 2012 a Judecătoriei Bacău, în care s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, cu aplicarea unui spor de 6 luni. Toate aceste pedepse, după descontopire şi repunere în individualitate, prin înlăturarea sporului, trebuiau recontopite, inclusiv cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, potrivit regulilor concursului de infracţiuni prevăzut de art.33, 34 Cod penal, în conformitate cu dispoziţiile art.36 alin.2 Cod penal; sporul de 6 luni, aplicat prin sentinţa penală nr.904/2012, trebuie să se regăsească în aritmetica contopirii, deoarece el a intrat în puterea lucrului judecat.

Inculpata a început executarea pedepselor anterior menţionate la data de 27 februarie 2012 şi nu la data de 25 februarie 2010, cum în mod greşit menţionează prima instanţă, astfel că se va deduce aceasta în temeiul art.36 alin.3 Cod penal.

Prima instanţă a greşit, însă, şi în legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, aplicând inculpatei o pedeapsă care nu-şi atinge finalitatea (constrângerea, reeducarea şi prevenţia) înscrisă în art.52 Cod penal. Ca atare, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, se impunea aplicarea unei pedepse mai severe, avându-se în vedere persistenţa infracţională în săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen (infracţiuni de furt), deoarece, altfel, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă scopul menţionat în articolul anterior citat.

De asemenea, prima instanţă a greşit suspendând, în conformitate cu dispoziţiile art.71 alin.5 Cod penal, executarea pedepsei accesorii, deşi nu se dispusese suspendarea pedepsei principale, astfel cum prevede art.71 alin.5 Cod penal, potrivit căruia „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii” .

In concluzie, a fost admis recursul formulat de parchet, în temeiul dispoziţiilor aret.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, prin înlăturarea aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie la care s-a făcut referire.

9. Motivul de apel invocat de către inculpat în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, poate fi analizat numai în procedura obişnuită şi nu în cea simplificată, pentru că existenţa sau inexistenţa intenţiei, ca element ce ţine de latura subiectivă a infracţiunii, trebuie constatată numai prin administrarea de probe.

Art. 320/1 alin. 1 Cod procedură penală
Motivul de apel invocat de către inculpat în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, poate fi analizat numai în procedura obişnuită şi nu în cea simplificată, pentru că existenţa sau inexistenţa intenţiei, ca element ce ţine de latura subiectivă a infracţiunii, trebuie constatată numai prin administrarea de probe.

Aşadar, constatând că lipseşte manifestarea de voinţă a inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată, aşa cum impun disp. art. 320/1 alin. 1 Cpp. şi că inculpatul contestă însuşi conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, sub aspectul intenţiei, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe.

(Decizia penală nr. 73/A/13 Iunie 2013)
Prin sentinţa penală nr.334 din 11 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat.

În baza art. 174 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la 13 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, cu executare în condiţiile art. 57, 71 Cod penal raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 04.03.2013, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, prin care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzute şi pedepsite de art. 174 Cod penal.

În esenţă, prin actul de sesizare, s-a reţinut că inculpatul deţine în comuna Oarja, sat. Oarja, nr.817, judeţul Argeş, un imobil unde a locuit împreună cu concubina sa, martora GM.

În acelaşi sat, a locuit şi victima GD, cei doi fiind cunoştinţe vechi şi prieteni.

La data de 13.11.2012, în jurul, orelor 19⁰⁰, victima GD a venit la locuinţa inculpatului, deplasându-se cu o căruţă trasă de un cal, l-a invitat la un bar din localitate, pentru „a-l cinsti", fiind refuzat însă de către inculpat.

După circa o jumătate de oră, victima a revenit la locuinţa inculpatului având asupra sa un bidon din material plastic, de cca. 2 litri, în care se afla alcool (ţuică) şi i-a propus acestuia să bea împreună , lucru cu care inculpatul a fost de acord.

Victima GD a lăsat căruţa în curtea imobilului aparţinând inculpatului, lângă o căpiţă de paie şi a intrat în locuinţă unde se afla martora GM.

Toţi trei au consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 23³⁰ -24⁰⁰.

Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, victima i-a solicitat inculpatului să-i permită să rămână peste noapte în locuinţa sa.

Inculpatul GM nu a fost de acord, l-a dat afară din casă, după care a încuiat uşa şi s-a culcat, conform declaraţiei acestuia.

Victima GD a luat căruţa cu intenţia de a se deplasa la locuinţa sa, însă nu pe drumul principal, ci pe un drum mai scurt, prin grădina din spatele imobilului inculpatului, grădină ce nu era împrejmuită.

Când a ajuns la marginea grădinii, victima a realizat că şi-a uitat încălţările în locuinţa inculpatului.

A lăsat căruţa şi calul undeva la limita dinspre N-V a proprietăţii inculpatului şi s-a întors la locuinţa acestuia, unde a bătut la uşă şi i-a cerut să-i dea încălţările.

Conform declaraţiei martorei GM, inculpatul s-a enervat, a ieşit din casă şi a plecat împreună cu victima spre locul unde a rămas căruţa.

Întrucât inculpatul întârzia să se întoarcă, martora a ieşit afară şi a auzit zgomote ca şi când cineva ar fi fost lovit cu o bâtă şi pe victima GD strigând “ aoleu, nu mai da". Şi-a dat seama că inculpatul îl bate pe GD, însă nu a intervenit deoarece i-a fost teamă, ci s-a retras in locuinţă.

În momentul în care inculpatul a plecat împreună cu victima spre locul unde se afla căruţa acestuia, a luat de lângă uşă o bâtă cu care a lovit victima de mai multe ori, până în apropierea locului unde se afla căruţa, unde victima a căzut la pământ.

Cu toate că victima se afla căzută la pământ, inculpatul a continuat să o lovească cu bâta o perioadă de timp, după care a plecat şi s-a culcat, lăsând victima căzută la pământ cu multiple leziuni în condiţii atmosferice nefavorabile de ploaie şi temperaturi scăzute.

A doua zi, respectiv 14 noiembrie 2012, în jurul orelor 06⁰⁰, când a ieşit din imobil, martora GM a observat că victima se afla în acelaşi loc, unde a fost lovită de către inculpat, căzută la pământ.

L-a anunţat pe inculpat şi împreună au încercat să-i dea primul ajutor, a fost anunţat serviciul de ambulanţă, însă la sosirea acestuia s-a constatat că victima decedase.

Conform raportului de necropsie nr. 214/B/2012, întocmit de SML Argeş, moartea numitului GD a fost violentă, ea s-a datorat unui şoc hemoragic şi traumatic, care au survenit în urma unui politraumatism forte cu multiple leziuni traumatice (echimoze, escoriaţii, infiltrate hemoragice, fracturi, plăgi), care au putut fi produse prin lovire şi de corp dur.

S-a constatat de către prima instanţă, că între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate.

În cadrul cercetării judecătoreşti s-au luat declaraţii părţii vătămate GI şi GF - fiicele victimei GD – care s-au constituit părţi civile cu câte 60.000 lei, reprezentând daune morale şi a fost audiat inculpatul care a recunoscut în totalitate fapta, aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispoziţiilor art.320¹ alin.7 Cod procedură penală, pe cale de consecinţă, acesta a achiesat la probele administrate în cadrul urmăririi penale şi nu a mai solicitat administrarea altor mijloace de probă.

Coroborând declaraţia inculpatului cu celelalte probe administrate de organele de urmărire penală, prima instanţă a reţinut şi aceeaşi situaţie de fapt expusă în rechizitoriu şi redată mai sus.

În drept, a constatat instanţa de fond, fapta inculpatului GM, care în noaptea de 13/14.11.2012, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei GD, cu o bâtă, mai multe lovituri care au condus la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzute şi pedepsite de art. 174 alin.1 Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în condiţiile art.57,71 Cod penal raportat la art.64 lit.a, teza a II-a şi lit.b Cod penal, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II- a şi lit. b Cod penal.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin.7 Cod procedură penală şi la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât lipsa antecedentelor penale, cât şi faptul că inculpatul a acţionat, fie şi în stare de ebrietate, asupra unei persoane pe care o cunoştea şi chiar îi era prietenă.

În baza art. 350 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, avându-se în vedere gradul sporit de pericol social al faptei şi împrejurarea în care acesta a acţionat, respectiv după ce a consumat băuturi alcoolice, ceea ce a determinat instanţa să apreciere că oricând, într-o astfel de stare, inculpatul ar mai putea să-şi piardă cumpătul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul GM care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate este invocată greşita aplicare a disp. art. 320/1 C.p.p. iar ca motiv de netemeinicie este invocat cuantumul greşit al pedepsei aplicate, inculpatul susţinând că este prea mare iar parchetul că nu este corespunzător procesului de reeducare a inculpatului.

Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 Cpp., curtea consideră că ambele apeluri sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor întrucât, în data de 13/14.11.2012, pe fondul unui conflict spontan, a lovit de mai multe ori pe numitul GD, loviturile ducând la decesul acestuia din urmă.

În faza de cercetare judecătorească, în declaraţia pe care a dat-o, inculpatul a justificat lovirea victimei cu ciomagul, invocând agresiunea exercitată de victimă asupra sa.

La termenul de judecată din data de 28.03.2013, avocatul inculpatului a arătat că inculpatul intenţionează să solicite aplicarea art. 320/1 Cpp., însă ulterior, o asemenea cerere nu a fost formulată de către inculpat.

În plus, curtea a observat că motivul de apel invocat de către inculpat în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte, poate fi analizat numai în procedura obişnuită şi nu în cea simplificată, pentru că existenţa sau inexistenţa intenţiei, ca element ce ţine de latura subiectivă a infracţiunii, trebuie constatată numai prin administrarea de probe.

Aşadar, constatând că lipseşte manifestarea de voinţă a inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată, aşa cum impun disp. art. 320/1 alin. 1 Cpp. şi că inculpatul contestă însuşi conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, sub aspectul intenţiei, Curtea a considerat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe.

Faţă de cele ce preced, prin Decizia penală nr. 73/A/13 Iunie 2013, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpat cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi a rejudecării cauzei de către Tribunalul Argeş.

10. Caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Art. 393 Cod procedură penală

Art. 394 Cod procedură penală
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 Cod procedură penală şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 Cod procedură penală, şi respectiv art. 408 ind. 1 şi art. 408 ² Cod procedură penală, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din analiza dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 Cod procedură penală, a rezultat caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Din aceleaşi dispoziţii a rezultat totodată că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.