Strategie de dezvoltare locala- municipiul bistrita
Yüklə 2,98 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 5.1.3. Potenţialul turistic al resurselor de apă
- 5.1.4. Potenţialul turistic biogeografic
IV. POTENŢIAL TURISTICReşedinţă a judeţului Bistriţa-Năsăud şi principalul centru urban, administrativ, economic şi cultural al acestuia, municipiul Bistriţa este – în pofida poziţiei relativ periferice şi a mărimii demografice care îl poziţionează pe poziţia a cincea ca mărime în contextul teritoriului Regiunii de Nord-Vest – unul din componentele importante ale armăturii urbane a României, ale cărui impact şi influenţă se reflectă asupra unui spaţiu dispus de-a lungul unor culoare de urbanizare de interes naţional şi regional, influenţate fiind de configuraţia reliefului (culoarul Suceava-Bistriţa-Beclean-Dej, culoarul Bistriţa-Sărăţel-Teaca-Reghin şi culoarul Bistriţa-Năsăud-Maramureş). Preluând amplasamentele unor importante situri anterioare (descoperirile arheologice relevă urme ale culturilor neolitică, epoca bronzului – la nord de oraş în locul numit „Sub Cetate”, dacice şi daco-romane, şi post-romane, ultimele pe terasa Cighir şi la est de oraş) şi graţie amplasării sale în lungul unei importante artere comerciale care asigura legătura între principalele centre comerciale din proximitatea acesteia (Baia Mare, Dej, Târgu Mureş) sau la scară mai mare (Transilvania şi Moldova vecină), Bistriţa a reuşit încă din Evul Mediu timpuriu (sec. XIII-XIV, perioadă în care, meşteşugurile şi comerţul au devenit activităţi de bază, confirmate de obţinerea încă din 1353 a dreptului de a ţine târg anual de 15 zile şi primirea dreptului de a poseda pecete proprie (cap de struţ încoronat, cu potcoava de aur în cioc - să-şi asigure o dezvoltare prosperă, conturându-se şi impunându-se treptat şi printr-o evoluţie spiralată, ca unul dintre cele mai importante oraş al Transilvaniei, alături de Sighişoara, Sibiu şi Braşov (postură asigurată şi de stabilirea legături economice durabile, derulate şi în veacurile următoare, cu Valea Rodnei şi Moldova). Ansamblul factorilor naturali, precum şi condiţiile social-istorice şi economice au condus, în timp, la individualizarea unui ansamblu geografic urban complex şi original, cu o rezonanţă puternică pe multiple planuri, care s-a impus prin componente, în ultima jumătate de secol, şi din punct de vedere turistic, graţie unei reflectări şi materializări directe şi/sau indirecte în grade diferite într-o ofertă turistică valoroasă şi diversificată şi în caracteristicile fenomenului turistic la scară local-regională. În acest context, se impune prezenţa unui potenţial turistic complex - atât natural, cât mai ales antropic - care se constituie nu doar ca premisă şi factor fundamental de dezvoltare a turismului, ci şi ca ofertă turistică primară care individualizează municipiul Bistriţa în cadrul Judeţului Bistriţa-Năsăud şi al Transilvaniei şi fără de care fenomenul turistic nu ar putea exista, din însăşi lipsa obiectului activităţii sale. Arealul geografic al municipiului Bistriţa integrează, alături de centrul urban propriu-zis, şase localităţi limitrofe (Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătiniţa, Unirea, Viişoara) şi se suprapune, din punct de vedere spaţial peste unitatea colinară a Dealurilor Bistriţei, mai exact, peste una dintre subcomponente majore ale acesteia – Depresiunea Bistriţa-Livezile – delimitată la N şi NV de culoarul Someşului Mare, la SV de valea Dipşei până la Şirioara şi în continuare culoarul Şieului până la confluenţa cu Someşul, iar la E printr-o denivelare de câteva sute de metri care o separă de Munţii Călimani şi Bârgău. Pe acest fond, litologia, tectonica şi procesele morfologice au condus la individualizarea, în timp, a unui relief colinar tipic, de dealuri si depresiuni, fragmentat de o reţea bine reprezentată numeric de afluenţi ai Şieului (Ghinda şi Valea Tărpiului/Valea Căstăilor, fiind cei mai importanţi pentru municipiul Bistriţa, chiar dacă au debite reduse). Aceştia au contribuit direct şi nemijlocit la geneza unei succesiuni de terase bine conturate (îndeosebi pe dreapta râului Bistriţa, caracterizat în acest sector prin asimetrie, podurile întinse ale acestora oferind condiţii optime pentru extinderea areală şi desfăşurarea în trepte uşoare a vetrei oraşului), care însă se remarcă cu mai puţin aplomb sub aspect vizual şi nu au stimulat conturarea unei diversităţi estetico-peisagistice deosebite.
O perspectivă şi mai largă, asupra întregii arii metropolitane a Bistriţei, poate fi percepută graţie existenţei a două unităţi deluroase dominante, amplasate la periferia acesteia: Culmea Şieului (647 m, de unde poate fi vizualizată, dinspre vest întreaga zonă în studiu), respectiv Dealul Cuşmei, găzduind şi cel mai important masiv forestier montan din întreaga zonă, marcat prin culmi cu roca la zi şi cu versanţi abrupţi şi cu altitudini ridicate (maximul atingând 949 m, cea mai mare altitudine din zona de referinţă, ce oferă o panoramă largă asupra întregului periurban şi de unde începe, spre est şi nord-est). 5.1.2. Potenţialul climatic şi bioclimatic-turistic specific municipiului Bistriţei şi arealului său periurban este caracteristic regiunilor colinare cu altitudini absolute cuprinse în ecartul 300-700 m, cu trăsături specifice legate de prezenţa unităţii depresionare larg deschisă spre vest, închisă în partea răsăriteană de Munţii Bârgăului şi Călimani, favorizând conturarea unui climat de adăpost, reflectat prin valorile ridicate ale calmului atmosferic (56,7%, cu valori maxime în decembrie, 80,3%) şi cu manifestarea frecventă în anotimpul rece a inversiunilor de temperatură (materializate cu precădere în ianuarie şi februarie prin apariţia frecventă a temperaturilor de până la –250C). Pe acest fond, principalele elemente care definesc bioclimatul specific zonei au următoarele valori: - componenta termică se situează, în profil mediu multianual, în jurul valorii de 8,2 grade C (la staţia meteorologică Bistriţa, scăzând treptat spre compartimentele marginale pe măsura creşterii altitudinale), temperatura medie a lunii ianuarie fiind de -4,40C, iar cea a lunii iulie de 19,10C şi o amplitudine termică medie anuală de 23,50C (fapt care denotă un continentalism mai pronunţat faţă de Câmpia Transilvaniei situată în proximitatea vestică a unităţii analizate, cu valori amplitudinale cuprinse între 19-200C); - factorul hidric se implică atât prin precipitaţiile medii anuale ridicate (care ating cca 680 mm şi cresc înspre culmile mai înalte din spaţiul marginal, care determină o intensificării activităţii frontale şi imprimă un caracter dinamic maselor de aer), cât şi prin umiditatea relativă a aerului (ridicată pe tot parcursul anului); - componenta dinamică (vântul) este caracterizat printr-o frecvenţă predominantă din direcţie vestică, conform circulaţiei generale a atmosferei, dar specificul morfologic (orientarea reliefului depresiunii pe direcţie NE-SV) şi altitudinal induce o serie de devieri ale acestora pe direcţie SV şi NE (ultimele se resimt mai pronunţat în perioada de iarnă, datorită pătrunderii crivăţului pe Culoarul Bârgăului). Pe fondul general conturat mai sus, oraşul Bistriţa beneficiază de un microclimat specific urban, în care elementele climatice sunt influenţate şi modificate în varii maniere şi ponderi de prezenţa ansamblurilor construite, activităţile economice, traficul rutier etc. Condiţiile bioclimatice de sejur în această regiune, reprezentate de factorii termici, hidrici (umezeala) şi cei dinamici ai atmosferei, la care se adaugă radiaţia solară, aeroionizarea atmosferei, concurează la înregistrarea unor indici climatici favorabili practicării de activităţi turistice în aer liber (mai ales a aeroterapiei şi helioterapiei). Astfel, numărul de zile cu confort termic, când organismul uman în repaus şi cu îmbrăcăminte uşoară nici nu cedează nici nu trebuie să acumuleze căldură, depăşeşte 10 zile în luna iulie. Comparativ, disconfortul termic este moderat, atât cel prin încălzire cât şi cel prin răcire, care oscilează între 5-10 zile, în aceeaşi lună (valorile mici din arealele joase datorându-se poziţiei de adăpost conferită de unităţile montane înconjurătoare şi a unui grad de împădurire relativ ridicat pe ansamblul regiunii) şi tot atâtea cu inconfort prin răcire (iarna). Fiind o regiune relativ adăpostită prin baraj orografic, atât faţă de influenţele din nord-est, cât şi cele din nord-vest se remarcă un ridicat număr de zile cu confort termic prin adăpost de vânt, de 10-15 zile, medie multianuală pentru luna iulie, la ora 13. În schimb, zilele cu disconfort prin răcire cresc proporţional cu altitudinea, putând depăşi 10 zile la altitudini de 500-900 m, iar la înălţimile mai mari din zona montană din estul arealului ajungând să depăşească 15 zile şi chiar mai mult. Stresul bioclimatic relevă valori medii situate între 30-40, comparativ cu indicele de stres bioclimatic, din regiunea montană înaltă a Călimanilor vecini, unde la altitudini de peste 2000 m acesta depăşeşte 100. Toate acestea concură la individualizarea unui bioclimat sedativ, indiferent, de cruţare specific regiunilor de dealuri şi depresiuni submontane. Factorii climatici sunt mult mai puţin agresivi decât cei din zona de câmpie, dar şi comparativ cu cei din regiunea montană, din care cauză efectul asupra organismului este mai puţin accentuat. Din această cauză organismul persoanelor provenite din alte regiuni nu trebuie să facă eforturi deosebite de adaptare-aclimatizare. Acest bioclimat este considerat cel mai indicat pentru cei ce nu suportă contrastele climatice şi stresul factorilor climatici. Cura în condiţiile bioclimatice de dealuri şi depresiuni submontane este recomandată unor categorii variate de persoane, cu afecţiuni uşoare cardiovasculare, pentru copiii cu stări de nervozitate sau categorii de persoane convalescente, după afecţiuni hepatice, sau locomotorii. Este un bioclimat tipic pentru odihnă recomandat şi persoanelor sănătoase, dar cu stări de surmenaj, sau pentru cei ce nu suportă amplitudini climatice mari, precum căldura excesivă, însorire puternică, amplitudini termice, umezeală mare, sau curenţi de aer umed. 5.1.3. Potenţialul turistic al resurselor de apăÎn cadrul reţelei hidrografice (aparţinând bazinului Şieului) se remarcă în primul rând Bistriţa Ardeleană (afluentul Şieului) cu izvoarele în Munţii Călimani (sub Culmea Viişoara-Străcior-Bistricioru-Ţuţurgău), a cărui debit mediu anual redus (7,28 3/s) a impus construirea puţin în amonte de municipiu a unui baraj (la punctul “Cascada”, lacul de acumulare astfel format asigurând deopotrivă regularizarea cursului şi posibilitatea practicării diverselor forme de agrement nautic şi pescuit sportiv; în trecut stăvilarul existent aici asigura funcţionarea unei mori de apă pe derivaţia acestuia – Pârâul Morii). În arealul intravilanului municipiului Bistriţa râul este îndiguit în cea mai mare parte, participând astfel la accentuarea esteticii urbane a acestuia mai ales în sectorul în care mărgineşte Parcul Municipal şi zona sportivă, principalul spaţiu de agrement şi promenadă pentru locuitorii oraşului. Râul Şieu, după confluenţa cu afluentul său principal Bistriţa, se impune prin debit, lunca largă şi vegetaţia hidrofilă arboricolă şi erbacee, constituind nu doar un sector recunoscut ca domeniu piscicol specific, ci şi o destinaţie preferată pentru activităţi de agrement de scurtă durată (în week-end) pentru locuitorii municipiului Bistriţa. Însă, în pofida unei relative diversificări tipologice – prin categoriile de ape regăsite în perimetrul analizat – componenta hidrică reprezintă un factor, cel puţin deocamdată, mai puţin implicat în a constitui atractivităţi turistice cu un impact special, „implicarea” turistică a apelor curgătoare fiind astfel relativ redusă (inclusiv în privinţa efectului de margine indus, prea puţin valorificat de turismul de scurtă durată, cu excepţia sectorului menţionat), în condiţiile în care relieful fluviatil de luncă şi terase este dominat de sectoare joase, unele inundabile, iar debitul şi adâncimea redusă nu permit conturarea unor sectoare propice amenajării în vederea derulării unor activităţi turistice agrementale organizate sau ad-hoc (înot sau sporturi nautice), singurele capabile să determine constituirea unor fluxuri turistice convergente mai semnificative. Resursele hidrominerale constituie componentele cadrului natural care se pretează amenajării şi valorificării în scop curativ şi agremental. Condiţiile geologice şi tectonice particulare au permis formarea în cadrul spaţiului analizat a unor categorii diferite de ape freatice şi subterane, din punct de vedere al compoziţiei hidrochimice şi a debitelor utilizabile. Cel mai important tip hidrochimic cu valenţe balneoturistice regăsit pe teritoriul de referinţă este cel clorurat, legat genetic de prezenţa zăcămintelor de sare aproape de suprafaţă în anticlinalele şi sinclinalele diapire Teaca-Sărăţel, Monariu-Sărata, Slătiniţa, Bistriţa-Tăure (sarea fiind exploatată în aceste perimetre încă din antichitate, cu deosebire în perioada romană, dar şi în Evul Mediu). Pe locul exploatărilor abandonate s-au format lacuri sărate (cu extensiuni reduse în suprafaţă şi cu adâncimi variabile), care ulterior au devenit mlaştini sărate cunoscute şi utilizate empiric în cura pentru afecţiuni reumatismale şi locomotorii, precum şi ale pielii. Exemple concrete în acest sens sunt cele de la Sărata şi Slătiniţa (ultima legată organic şi funcţional şi administrativ de municipiul Bistriţa, dar cu zăcământul hidromineral pe teritoriul comunei vecine Feldru) şi din câteva localităţi situate în proximitatea municipiului Bistriţa (Sărăţel, comuna Şieu Odorhei). La acestea se adaugă şi câteva izvoare minerale semnalate la Cepari şi Dumitra (din comuna vecină Dumitra, legate de acelaşi substrat geologic cu sare la suprafaţă). La Slătiniţa, de altfel, a funcţionat din 1905 Societatea Băilor Saline Pintic (ca societate pe acţiuni), care a construit două bazine în care au fost captate apele sărate, precum şi o locaţie ce putea adăposti pe durata tratamentului, în anotimpul cald, câteva zeci de curanţi. Amplasamentul zăcământului hidromineral clorurosodic accesibil dinspre Slătiniţa (localitate apartenentă Bistriţei şi aflată la mică distanţă de acesta) şi concentraţia ridicată de NaCl, coroborată cu un volum disponibil ridicat al apelor conferă acestor ape minerale certe valenţe terapeutice şi posibilităţi de valorificare (în cură externă pentru afecţiuni reumatismale şi ale aparatului locomotor), aspecte care vor determina ca acestea să se implice în continuare în afirmarea şi diversificarea turismului, permiţând, în perspectivă, amenajarea unei staţiuni locale balneoclimaterice, care va deveni şi o destinaţie pentru agrement şi turism de sfârşit de săptămână, dar şi ţintă pentru construirea de reşedinţe secundare (cabane şi vile de vacanţă). În perimetrul localităţii Viişoara există izvoare cu apă minerală sulfuroasă (singurele din judeţul Bistriţa-Năsăud), iar în vestul Viişoarei, la poalele dealului Corhana, se păstrează urmele unei fântâni cu apă minerală aparţinând aceluiaşi tip hidrochimic-sulfuros (foarte rare), conţinând H2S, a cărui calităţi terapeutice îl recomandă curativ într-o largă gamă de afecţiuni (boli de piele, afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni ale sistemului nervos periferic). Şi în cazul amplasamentului hidromineral Viişoara se vor putea realiza amenajări turistice menite a oferi o alternativă de valorificare balneoturistică şi agrementală adresată îndeosebi pentru cererea balneoturistică constituită din segmentul reprezentat de grupa a treia de vârstă, dar nu numai. Arealul periurban al municipiului Bistriţa este slab reprezentat prin suprafeţe lacustre cu impact turistic. Există totuşi câteva mici bazinete lacustre de mici dimensiuni însă (nedepăşind câteva zeci de metri pătraţi) situate în proximitatea camping-ului Km 6, bistriţenii accesând frecvent şi alte două suprafeţe lacustre artificiale de interes piscicol totalizând trei ha (amplasate în arealul localităţii limitrofe Dumitra). 5.1.4. Potenţialul turistic biogeograficÎnvelişul vegetal este foarte divers sub aspectul asocierii componentelor şi conduce la o diversitate peisagistică deosebită. Potenţialul turistic biogeografic este reprezentat cu deosebire de ecosistemul forestier (păduri), strâns legat, prin repartiţie spaţială şi diversitatea de specii vegetale, de celelalte componente ale cadrului natural (în primul rând relieful şi clima), care determină răspândirea altitudinală etajată pe sub formă de fâşii cu lăţimi variabile dispuse etajat de la est la vest, cu dezvoltare verticală subaeriană diferită, în funcţie de vârstă, având un caracter peren şi o fizionomie determinată de componenţa în specii şi cu o extensiune spaţială pe suprafeţe relativ ridicate, cu deosebire în unităţile deluroase care bordurează periferic zona depresionară. Asociaţiile forestiere regăsite sunt cele caracteristice zonei colinare şi de depresiuni submontane, peisajul forestier fiind dominat de făgete (Fagus silvatica), gorunete (Quercus petraea) şi amestecul de goruneto-făgete, speciile de conifere lipsind, practic, din perimetrul de referinţă (acestea apar doar în arealul Cuşma – apartenent comunei Livezile situate în proximitatea estică a municipiului Bistriţa, în compartimentul său cel mai înalt – spre altitudini care se apropie de 1000 m, apărând preponderent molidul – Picea excelsa). Diversitate de specii nuanţează înfăţişarea trupurilor de pădure în fiecare anotimp, la contactul dintre etajele forestiere dezvoltându-se fâşii de contact alcătuite din amestec de specii aparţinând etajelor vecine, aceasta conducând la o diversificare fizionomică şi mai mare, impunând suprafeţele forestiere îndeosebi peisagistic. Această situaţie conduce la conturarea unei funcţii turistice pentru vegetaţia forestieră, de atractivitate, în afara celorlalte funcţii, deoarece arealul silvic se constituie ca o oază de linişte lipsită de poluare sau cu poluare foarte redusă şi care devine o destinaţie predilectă pentru cei ce evadează mai ales din mediul urban. Din punct de vedere al organizării şi gestionării silvice, teritoriul considerat şi delimitat în raport de unităţile administrativ-teritoriale de bază se suprapune teritoriului unui ocol silvic aflate sub tutela Direcţiei Silvice Bistriţa (O.S. Bistriţa, respectiv UP II Bistriţa), municipiul Bistriţa dispunând de un fond forestier extins (3842 ha), respectiv un grad de împădurire de 26,2% din suprafaţa administrativă a municipiul şi peste 31% din extravilan. Desigur, suprafeţele forestiere cele mai extinse şi în trupuri compacte se regăsesc pe dealurile din perimetrul municipiului (Dealul Jelnei, Dealul Târgului, Dealul Ghindei, Dealul Prislopului), indice de împădurire al acestora ajungând la valori mult mai ridicate (chiar şi la 80-90%). În urma Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 98/21.06.2001 s-a înfiinţat Ocolul Silvic al Municipiului Bistriţa, care administrează o suprafaţa de pădure de aparţinând municipiului şi comunei Livezile. Ocolul Silvic acoperă o suprafaţă de 4956,3 ha şi este structurat pe 2 districte silvice, fiecare cu un număr diferit de cantoane (UB I Bistriţa, însumând 3136,6 ha distribuite în 8 cantoane: Viişoara, Sigmir, Poligon, Subpiatră, Unirea, Feldru, Dorolea, Ghinda; UB II Livezile gestionând o suprafaţă de 18,19,7 ha divizată în 5 cantoane: Steregoi, Danău, Cuşma, Simige şi Dumbrava). Chiar dacă circa 40% dintre păduri au exclusiv rol de protecţie a apelor, terenurilor şi solurilor sau împotriva factorilor climatici şi industriali, funcţionând ca bariere verzi cu efecte benefice (relevate anterior), din păcate, majoritatea absolută a suprafeţelor forestiere din zonă nu sunt integrate fondului turistic naţional ca şi componentă de sine stătătoare destinată să deservească exclusiv funcţia turistică (nu beneficiază de statutul de păduri de agrement si/sau recreere). Ca urmare, acestea sunt incluse în circuitul economic, materialul lemnos extras fiind orientat cu precădere înspre valorificarea industrială sau pentru încălzirea locuinţelor din localităţile care nu beneficiază de sisteme de încălzire pe bază de gaz metan.
Într-o situaţie asemănătoare se găsesc şi suprafeţele forestiere de gorunet din Dealurile Şieului care mărginesc la vest periurbanul Bistriţei şi aflate la mai puţin de 10 km de acesta. Din păcate, pădurile se impun mai puţin prin impactul social indus, iar efectele de margine şi de insulă asociate acesteia sunt prea puţin conştientizate şi, în consecinţă, slab valorificate prin intermediul unor activităţi de recreativ-agrementale în perioada sezonului estival care să facă din suprafeţele forestiere din proximitate destinaţii predilecte şi „plămâni verzi” ai oraşului. Suprafeţele forestiere naturale sunt completate prezenţa unor spaţii verzi amenajate, la nivelul municipiului Bistriţa acestea ocupând o suprafaţă totală de 114,24 ha şi 12,85 ha de parcuri. Acestea se impun din plin prin estetica peisajului urban, prin complexitatea şi extensiune, prin influenţarea benefică a microclimatului urban al arealelor limitrofe spaţiilor verzi amenajate şi, nu în ultimul rând, prin alternativa viabilă, cu mare grad de atractivitate, oferită citadinilor, zilnic şi mai ales la sfârşit de săptămână. Pe arterele de circulaţie ale municipiului sunt plantaţi 4.770 arbori de aliniament, speciile dominante fiind Acer (23%), Robinia (22%) şi Tillia (19%), zonele cu plantaţii florale utilizând anual cca. 220.000 plante anuale şi bienale. Aspectele benefice proprii spaţiilor verzi sunt accentuate mai ales de realizarea parcurilor, care se constituie ca şi ansamblu ambiental şi componentă estetico-peisagistică reprezentativă pentru intravilanul municipiului Bistriţa. Între acestea se detaşează Parcul Municipal amenajat în anul 1900 în partea central-sud-estică a burgului, în exteriorul valului de apărare a fostei cetăţi. El a fost integrat armonios în peisajul urban, îmbinând elementele arhitecturale ale vechii cetăţi (Turnul Dogarilor, Zidul Cetăţii, vilele din zonă), cu elementele naturale (Râul Bistriţa, Pădurea Codrişor). După 1952 parcul a suferit modificări prin adăugarea de alei noi, mobilier urban, o serie de amenajările sportive şi agrementale completând dotările care servesc motivaţiile agrementale cele mai diverse şi pentru toate categoriile de persoane. Parcul se desfăşoară pe 7 ha, din care 4 ha spaţii verzi şi 3 ha alocate aleilor. Terenul cu spaţii verzi este subparcelat de alei în 76 parcele cuprinzând peste 1500 de arbori (mulţi din ei seculari) şi peste 350 arbuşti. Predomină arborii din speciile Acer, Robinia şi Tilia, la care se adaugă plopii multiseculari, arborele de lalea (Liliodendron) sau arborele-pagodă. În acest context, se poate menţiona intenţia de amenajare a zonei turistice Codrişor, proiectul elaborat în acest sens incluzând modernizarea căilor de acces pentru zona de promenadă, realizarea de parcări, a unor puncte de belvedere, puncte de informare pentru turişti, trasee pentru biciclete, pârtii pentru sanie, trasee de escaladă, locuri de joacă sau pentru picnic. La acestea, se adaugă la acestea peisajul pomicol, dominat de cultura mărului pe aproape 600 ha pe versantul cu expoziţie sudică de la nord de Bistriţa şi Viişoara, precum şi livezile din comuna situată în proximitatea nordică a municipiului Bistriţa (Dumitra). Chiar dacă nu este situat în perimetrul propriu-zis al municipiului Bistriţa, parcul dendrologic de la Arcalia este reprezentativ bistriţeni, atât prin prisma valorii istorice (a aparţinut iniţial de domeniul Bethlen), peisagistice şi ştiinţifice deosebite (conferite de speciile de arbori adăpostite), cât şi a funcţiei îndeplinite (staţiune de cercetări, iar din 1998 Centru al Francofoniei şi centru pentru conferinţe al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca). Beneficiind de un microclimat de adăpost faţă de masele de aer vestice-nord vestice oceanice şi arctice, favorizat de Dealurile Şieului a fost iniţiat, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea un parc dendrologic întins pe 17 ha cuprinzând 107 specii de arbori autohtoni şi exotici, astăzi seculari şi biseculari între care se remarcă bradul balsamier (Abies balsames) provenind din NE Americii de Nord, o specie rară de molid (Picea voss), o specie de stejar din Europa de sud-vest (Quercus robur f. fortigiata Schwz), sau salcâmul japonez (Saphora japonica). Acest parc dendrologic are o valoare ştiinţifică şi peisagistică deosebită, dând o personalitate deosebită ansamblului arhitectonic pe care-l înconjoară,
Fauna spontană terestră din pădurile de şleau din Dealurile Bistriţei este reprezentată de specii de interes ştiinţific şi/sau cinegetic precum porcul, căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), iepurele sau fazanul, vulpea, lupul, pisica sălbatică. În sectorul estic din proximitatea municipiului sau din cadrul zonei montane din vecinătatea sa sud-estică (în domeniul forestier-cinegetic al localităţii Cuşma) apar specii precum ursul (Ursus arctos) şi cerbul carpatin (Cervus elaphus). Vânatul principal din cadrul fondurilor de vânătoare al căror teritoriu se extinde majoritar în arealul colinar cu păduri de şleau (F.V. Măgheruş şi Dumitra, dar şi Simioneşti şi Mintiu) este reprezentat de căprior, alături de care apar mistreţul, iepurele, fazanul, dintre răpitoare semnalându-se, în număr variabil, vulpi, lupi, pisici sălbatice, viezuri, jderi, dihori, nurci, nevăstuici, bizami, precum şi fazani, potârnichi, grauri, sitari, raţe sălbatice, ierunci etc. În schimb, în cadrul F.V. de interes republican numărul 27 Cuşma, vânatul principal este asigurat de urs, cerbul carpatin şi mistreţul, iar cel secundar fiind constituit cu precădere din căprior. Dintre răpitoarele cu păr se întâlnesc lupul, vulpea, jderul de copac şi piatră, pisică sălbatică, viezurele, dihorul şi nevăstuica, iepuri (mai rar). Vânatul cu pene este reprezentat de cocoşul de munte, potârniche şi ieruncă. Fauna acvatică de interes piscicol-sportiv este reprezentată de păstrăv (Salmo trutta fario) pe râul Bistriţa şi afluenţi în amonte de Livezile şi clean (Leuciscus cephalus), mreană (Barbus fluviatilis) şi scobar (Chondrostoma nasus), pe râul Şieu. Ca urmare a condiţiilor propice întrunite în acest sens, practicarea vânătorii în pădurile din zonă este posibilă, existând posibilitatea obţinerii unor trofee importante, căutate în special de turiştii străini. Din punct de vedere organizării şi gestionării fondului cinegetic zona luată în studiu se suprapune (total sau parţial) teritoriului mai multor fonduri de vânătoare (F.V.):
Acestora se adaugă alte două fonduri de vânătoare situate în imediata vecinătate a arealului administrativ al municipiului Bistriţa, legate funcţional de celelalte fonduri de vânătoare prezentate:
În vederea unei cât mai bune gospodăriri a vânatului, fondurile de vânătoare 21 şi 22 (precum şi 20 şi 28 din vecinătate) sunt arondate A.J.V.P.S. Bistriţa (prin arendare de la R.N.P.), acestea fiind gestionate - din punct de vedere al administraţiei silvice - de către O. S. Bistriţa, în timp ce F.V. 27 Cuşma reprezintă un fond de vânătoare de interes republican, aflându-se sub tutela R.N.P. şi arondat Direcţiei Silvice Bistriţa, teritoriul său fiind gestionat din punct de vedere silvic de către O.S. Livezile. Direcţia Silvică monitorizează activitatea de ocrotire şi valorificare a potenţialului cinegetic din cadrul acestui fond de vânătoare. Efectivele principalelor specii de interes vânătoresc existente în zona analizată se apreciază în urma recensămintelor care au loc în primăvara fiecărui an la nivelul fiecărui fond de vânătoare, prin intermediul fişei de evaluare a vânatului întocmite pe baza datelor adunate din teren urmărindu-se reflectarea efectivelor optime pentru fiecare specie de interes cinegetic în parte şi a cotelor de extras (în bucăţi) pentru sezonul de vânătoare următor, precum şi evoluţia efectivelor într-un anumit interval de timp (sezon). Aceste informaţii sunt centralizate la nivel judeţean şi sunt considerate ca puncte de reper pentru acţiunile cinegetice viitoare. Chiar dacă în perimetrul administrativ al municipiului Bistriţa, ariile protejate de interes turistic lipsesc, în proximitatea sa există câteva astfel de areale, dintre care se detaşează prin importanţa ştiinţifică rezervaţia “Piatra Cuşmei” (cu un monticol izolat cu vegetaţie arboricolă şi arbustivă - rezervaţie botanică protejând un relict glaciar Lineea borealis), rezervaţia paleontologică “Comarnic” (cu marne conţinând resturi de fosile vegetale, în apropiere acesteia găsindu-se şi o cascadă spectaculoasă şi cu o valoare peisagistică deosebită, întregul ansamblu desfăşurându-se pe cinci ha), precum şi rezervaţie geologică “Masivul de sare” (care este totodată şi sit arheologic) de la Sărăţel. 5.2. Patrimoniul turistic antropic Potenţialul turistic antropic alcătuieşte o categorie majoră pentru municipiul Bistriţa şi localităţile sale componente, acesta intrând treptat în aria de interes turistic pe măsura înclinaţiei omului modern de a se cunoaşte pe sine prin realizările cele mai semnificative ale comunităţilor pe diferite trepte ale istoriei acestora. Resursele atractive antropice ale municipiului Bistriţa, ca şi varietate şi valoare, sunt organic legate de componentele civilizaţiei umane de natură materială şi spirituală, acestea devenind surse de motivaţii turistice încă din secolul al XIX-lea şi determinând afirmarea tot mai puternică a uneia din cele mai dinamice tipuri de turism actuale – turismul cultural (de cunoaştere). Acest tip de turism a „contaminat” treptat grupuri tot mai mari de persoane şi determinând intrarea în circuitul cunoaşterii prin turism a unor noi destinaţii şi obiective cărora, pe lângă caracteristicile şi funcţionalitatea iniţială, li se adaugă (în ultimele decenii) şi funcţia derivată cu conotaţie complexă - de atractivitate şi obiectiv turistic de sine stătător - prin care sunt percepute astăzi. Vestigiile arheologice aparţinând timpurilor preistorice, sunt destul de puţine ca număr şi conservate precar, dar reprezintă etape emoţionante în antropizarea spaţiului geografic. Acestea prezintă interes cu deosebire pentru o categorie restrânsă de persoane (arheologi, studenţi şi elevi) şi sugerează situaţii intuibile mai ales atunci când sunt expuse în secţiunile muzeelor de istorie veche şi preistorie. Componentele aparţinând timpurilor istorice din antichitatea daco-romană şi până în perioada modernă sunt treptat tot mai numeroase, mai bine conservate, unele menţinându-se chiar intacte sau fiind supuse restaurării în vederea conservării. Acestea din urmă sunt realizări efective aparţinând societăţii civile sau comunităţilor religioase, caracteristicile lor structural-compoziţionale, dimensionale şi funcţionale (material de construcţie utilizat, soluţiile constructive aplicate, stilul, forma culoarea, ornamentaţia etc.) adaptându-se activ şi treptat pe fondul unor acumulări anterioare (atât sub aspectul ingineresc, al simţului artistic, cât şi al inspiraţiei în amplasare) la necesităţile epocii în care au fost construite, aceste caracteristici conferindu-le atribute atractive diverse şi cu impact diferenţiat (precum unicitatea, inedit sau originalitate). Un rol foarte important în conturarea patrimoniului cultural al spaţiului vizat revine de interferenţelor între mozaicul etnic specific Transilvaniei şi culturile specifice ale acestora, componenta antropică autohtonă a spaţiului bistriţean fiind completată benefic, în timp, atât în mediul urban cât şi rural din proximitate, de către comunităţi alogene (mai ales cea germană-săsească – începând cu anul 1206, care marchează prima colonizare a zonei de catre saşi, fiind întemeiată localitatea Hosen, regiunea din jur purtând numele de Hosnerland), care şi-au pus o amprentă inconfundabilă asupra habitatului, a modului de utilizare a fondului funciar şi, nu în ultimul rând, asupra mentalităţii cu privire la valorile primordiale. Municipiul Bistriţa reprezintă polul complex al unei regiuni cu o cultură materială şi spirituală intrate în patrimoniul naţional consacrat, a cărei interferenţă şi schimburi cu arealele din proximitate pot conduce la soluţii originale în vederea valorificării superioare prin intermediul activităţilor turistice. Patrimoniul turistic antropic, cu o pondere majoritară în structura potenţialului turistic al arealului analizat, va putea completa armonios pe cel natural, iar amenajările adaptate vor putea conduce la tipuri şi forme variate de turism şi la polarizarea unei circulaţii turistice orientate, dimensionate şi structurate în raport cu acestea.
Municipiul Bistriţa şi localităţile integrate acestuia sunt posesoarele unui bogat şi complex patrimoniu cultural, a cărui tradiţie istorică multimilenară este dovedită de numeroasele vestigii arheologice descoperite, de prezenţa unui număr impresionant de monumente istorice, de arhitectură şi de artă plastică etc.Condiţiile specifice ale dezvoltării istorice, economice şi social-politice ale evoluţiei centrului urban, induse de poziţionarea geografică (în partea de nord-est a Transilvaniei) şi de condiţiile fizico-geografice specifice favorabile (trecute în revistă mai sus) care au permis inserţia şi adaptarea activă a elementului uman au avut o reflectare particulară în cultura, tradiţiile populaţiei şi sistemul său de valori, fără însă ca aceasta să-şi piardă sau dilueze particularităţile sociale, culturale şi economice specifice, bine individualizate în urma unei evoluţii multiseculare strict personalizate. Toate acestea au ca şi rezultantă conturarea unei oferte turistice diversificate şi complementare (prin prisma etalării unor resurse atractive – preponderent antropice – variate structural, fizionomic şi funcţional) pe de o parte, respectiv constituirea unor fluxuri turistice convergente în măsură să o valorifice la nivele superioare de eficienţă socială şi economică, pe de altă parte. Elementele materiale de factură culturală astfel individualizate posedă o certa valoare atractivă şi constituie o bogăţie inestimabilă a patrimoniului cultural naţional, fapt care a stat la baza acţiunii de inventariere a celor mai reprezentative dintre acestea şi de înscriere a lor pe listele “monumentelor istorice” de către Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerul Culturii şi Cultelor. Numărul total al monumentelor istorice grupate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistriţa atinge 209 poziţii (aprobarea listei complete a monumentelor istorice a fost statuată prin intermediul Ordinului nr. 2314/2004 al ministrului Culturii şi Cultelor şi publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 646 bis din 16.07.2004). Analiza situaţiei existente privitoare la monumentele istorice existente pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bistriţa, reliefează o distribuţie areală discontinuă, cu o concentrare deosebită perimetrul centrului urban propriu-zis (unde şi gradul de diversificare tipologică, a valorii atractive şi a complexităţii atinge valori deosebite, cu precădere în perimetrul centrului istoric) şi prezenţa mult mai redusă (ca număr, tipologie, dar şi valoare atractivă) sau chiar absenţa în arealul unora dintre localităţi rurale componente. Pe ansamblul întregului areal de referinţă se poate concluziona că numărul, varietatea şi complexitatea monumentelor istorice existente sunt foarte ridicate, fapt care situează acest spaţiu printre cele mai importante ale ţării (şi din acest punct de vedere), multe dintre acestea suscitând totodată şi un ridicat interes turistic (pentru cei care practică îndeosebi forma de turism cultural) şi istoric (pentru turişti şi specialişti), atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Urmărind amplasarea în perimetrul municipiului Bistriţa a elementelor care alcătuiesc patrimoniul său cultural-istoric se evidenţiază o grupare diferenţiată a monumentelor istorice ca număr, varietate tipologică şi, nu în ultimul rând, din punct de vedere al gradului de atractivitate, după cum urmează: 5.2.1. Vestigii arheologiceArhitectura spaţială a perimetrului analizat, coroborată cu particularităţile celorlalte elemente ale cadrului natural (climat, reţea hidrografică, vegetaţie şi faună) au favorizat a străveche populare dovedită de vestigiile arheologice, numeroase ca amplasament şi diversificate ca şi conţinut, atestând succesiunea civilizaţiilor pe acest teritoriu şi, implicit, intensa şi continuitatea populării, precum şi un spectru diversificat de activităţi de exploatare a mediului natural şi a resurselor acestuia. Municipiul Bistriţa relevă o concentrare ridicată a unor reminiscenţe materiale preistorice, diseminate în mai multe locaţii din perimetrul său administrativ, fiind exhumate vestigii aparţinând unor epoci succesive (grupând generaţii de aşezări neolitice, halstaddiene-epoca bronzului şi Latene-epoca fierului), cu staţiuni arheologice descoperite şi studiate în mai multe puncte (“Podirei” - Latene, “Cighir” - epoca bronzului şi o aşezare medievală, „Vama Veche” - epoca bronzului) sau situri arheologice mai complexe (Vama veche şi Cighir, ultima aparţinând secolelor XIII-XV), la care se adaugă aşezarea neolitică din localitatea Slătiniţa (punctul numit „Zeif”). Siturile arheologice antice romane au fost descoperite şi datate în numeroase locaţii din arealul periurban al Bistriţei, cu un inventar de obiecte variate demonstrând colonizarea romană din perioada secolelor II-III p.Chr., precum şi un spectru dens de activităţi de exploatare a resurselor naturale (îndeosebi sarea), acest spaţiu marcând în epocă limita nord estică a provinciei Dacia Felix şi a Imperiului Roman. Cel mai reprezentativ element legat de locuirea romană din zonă este Castrul de la Livezile ce proteja întreg teritoriul, la care se adăuga o fortificaţie romană la Sărăţel care proteja aşezarea şi exploatările de sare de aici, respectiv vestigiile aşezărilor romane din sec. I/II d. Chr. În perimetrul administrativ al municipiului Bistriţa, vestigiile aparţinând epocii romane sunt găzduite de localităţile Ghinda (aşezare din sec. II-III, p. Chr. în punctul numit „Podul Paielor”) şi Sigmir (turn roman din sec. II-III p. Chr., localizat pe Dealul dintre Sigmir şi Caila, la cota 574 m) Tot din această perioadă istorică, în unele localităţi din proximitatea teritoriului administrativ al municipiului Bistriţa s-a mai exhumat o fortificaţie romană (Sărăţel, menirea acesteia fiind de a proteja aşezarea şi exploatările de sare de aici), respectiv la Monariu şi Jelna (comuna Budacu de Jos) şi Tărpiu (comuna Dumitra) cu urme ale unor aşezări romane din sec. I-II d.Chr.). Potenţialul de atractivitate turistică a siturilor arheologice diferă în funcţie de o serie de factori (amplasamentul, natura materialelor de construcţie sau a obiectelor componente, obiectele ce compun inventarul unui sit arheologic, vechimea, unicitatea şi, mai ales, gradul de conservare – spre exemplu, o cetate cu incinta fortificată din piatră, chiar dacă a fost edificată în evul mediu, dar ale cărei ziduri sunt încă bine păstrate este mult mai atractivă în comparaţie cu un oraş roman îngropat în pământ). Astfel, valoarea ştiinţifică, istorică sau testimonială a unui sit arheologic nu trebuie confundată cu cea turistică. Valorificarea turistică a unui sit arheologic trebuie sa ţină cont de un ansamblu de factori care să permită asamblarea sa într-o locaţie menită să atragă turişti şi să aducă beneficii financiare. Din aceasta perspectivă, siturile arheologice din arealul de referinţă relevă, în pofida valorii istorice şi ştiinţifice ridicate (deşi acesta poate creşte la cote încă nebănuite în condiţiile în care săpăturile arheologice efectuate în multe cazuri nu au fost finalizate), un potenţial de atractivitate turistică redus, în condiţiile unei conservări precare, a prelevării celei mai mari părţi a inventarului arheologic găsit aici şi depozitării sale în instituţiile muzeale (din judeţ sau din alte locaţii)
Valoarea şi diversitatea acestora, specificitatea caracteristică obiectivelor legată de civilizaţia materială, dar şi de componenta cultural-spirituală se leagă nemijlocit de îndelungata locuire dar mai ales de coabitarea populaţiilor germane, române, maghiare. Comunităţile urbane sau rurale au contribuit, cu personalitatea lor şi prin activităţile specifice, la realizarea în timp a unui peisaj antropizat cu trăsături specifice, cu caracter de originalitate şi chiar de unicitate în unele cazuri, care particularizează saţiul nord-est transilvan în cadrul ansamblului umanizat larg al provinciei Transilvania, atât de divers.
Obiectivele cultural-istorice care coagulează ansamblul arhitectonic urban constituie cele mai reprezentative elemente atractive ale ofertei sale turistice prin prisma importanţei lor istorice şi culturale deosebite şi, implicit, a potenţialului de atracţie turistică înmagazinat. Valoarea şi diversitatea, pe de o parte, precum şi specificitatea caracteristică a obiectivelor legate de civilizaţia materială şi cultural-spirituală specifică Bistriţei, pe de altă parte, este o reflectare directă nu doar evoluţia stilurilor constructive (şi a influenţelor arhitectonice pătrunse pe diferite filiere, asimilate, adaptate şi metamorfozate într-un stil care poartă amprenta unei „culori” locale), ci şi a puterii/prosperităţii economice, rolului politico-administrativ jucat de oraş în regiune şi de privilegiile (comerciale) de care s-a bucurat în diferite perioade istorice. Pe acest fond, se poate urmări evoluţia continuă a oraşului până în pragul epocii contemporane sub raportul vieţii comerciale şi al dezvoltării edilitar-urbanistice şi arhitectonice, comunitatea bistriţeană şi cea a aşezărilor individualizate în „umbra” acesteia contribuind, cu personalitatea proprie şi prin activităţile specifice, la conturarea treptată a unui peisaj antropizat cu trăsături de originalitate care particularizează arealul analizat în cadrul ansamblul umanizat al regiunii maramureşene. Centrul istoric al municipiului Bistriţa, conturează nucleul cel mai vechi al urbei, a cărui evoluţie s-a coagulat în jurul zonei delimitate de bulevardul Republicii şi străzilor adiacente, mai exact latura de sud-vest a hotelului "Coroana de Aur", Piaţa Unirii, latura nordică a parcelei din str. Bistricioarei nr. 1, str. Bistricioarei, Liviu Rebreanu, Ecaterina Teodoroiu - latura vestică a parcelelelor, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 14 - aleea Parcului municipal - str. Nicolae Titulescu, str. Dogarilor - str. Mihail Eminescu). Dezvoltarea ansamblului fortificat a „demarat” în anul 1464 (registrele de dări întocmite în anii 1461–1462 relevă faptul că oraşul era împărţit în patru cartiere, delimitate de cele patru străzi principale: a Spitalului - actualmente strada Gheorghe Şincai, a Lemnelor - strada Liviu Rebreanu, a Trăistarilor - strada Dornei şi Ungurească - strada Nicolae Titulescu) şi s-a extins pe o perioadă de cca. un secol, conturarea întregului sit istoric al municipiului Bistriţa - unul dintre ansamblurile arhitectonice urbane reprezentative la nivelul României - acoperind o perioadă de mai multe secole de evoluţie individualizată, relevând actualmente grade diferite de conservare sau reabilitare şi aparţinând unui conglomerat de stiluri arhitecturale. Acesta reprezintă actualmente nu doar “inima” socială şi administrativă a oraşului, ci şi principalul pol de atracţie pentru turiştii (rezidenţi sau provenind din exterior) care caută să îşi satisfacă nevoia de cunoaştere şi îmbogăţire a cunoştinţelor, stimulată de accesarea facilă - graţie concentrării lor în acest perimetru şi în imediata sa vecinătate - a celor mai reprezentative obiective turistice de factură civilă, cultural-istorică, religioasă şi de interes comunitar, care conferă o personalitate inconfundabilă municipiului Bistriţa. “Centrul istoric” al oraşului Bistriţa cuprinde un patrulater cu o suprafaţă în jur de un km pătrat, dezvoltat treptat în interiorul unei puternice incinte întărite de tip cetate (având în anul 1465 o lungime de patru km şi un număr de 18 turnuri şi bastioane, apărate de meşteşugarii oraşului grupaţi în bresle, precum şi 4 porţi principale de acces - ex. “Poarta Spitalului”,” Poarta Ungurească“ sau “ Poarta Lemnelor”, în partea estică). Iniţial, zidul de apărare era dublat în est şi vest, cuprinzând parapeţi interiori pentru accesul apărătorilor. Într-o primă fază, a fost protejat de un acoperiş de şindrilă care a fost apoi înlocuit cu unul de ţiglă. Cetatea Bistriţei s-a menţinut aproape intactă până în a doua parte a secolului al XIX-lea (mai precis până în 1863), când s-a considerat că aceste ziduri sunt depăşite din punct de vedere strategic, motiv pentru care s-a procedat la demolarea unor segmente importante ale acestora (în principal de pe latura de nord, est şi vest). În prezent se mai păstrează câteva componente ale cetăţii, inclusiv un turn (Turnul Dogarilor, înalt de 35 de m, construit între 1465-1575 pe trei nivele, în formă de patrulater şi păstrând ferestrele crenelate, fiind, în prezent, singurul turn care s-a mai păstrat din vechea cetate; găzduieşte o expoziţie de măşti şi păpuşi), precum şi Valul Cetăţii (în partea sudică, păstrat pe o lungime de 800-900 m). Oraşul vechi dezvoltat în interiorul incintei fortificate are la bază o tramă stradală rectangulară, cu străzi care se întretaie în unghi drept. Cele şase străzi principale s-au dezvoltat pe direcţia vest-est, fiind întretăiate de străzi de legătură între care se remarcă cele 11 străzi-pasaje de legătură, pe direcţia nord-sud. Evoluţia oraşului s-a făcut în jurul celor trei pieţe principale din cadrul oraşului vechi (Piaţa Centrală, Piaţa Mică, Piaţa Unirii). Acestea au constituit ariile de polarizare pentru dezvoltarea evoluţia edilitar-urbanistică a vechiului târg al Bistriţei şi pentru zonarea activităţilor la nivelul breslelor şi a concentrării spaţiilor comerciale, extinderea lor ulterioară producându-se treptat. În cadrul acestui perimetru şi în imediata sa vecinătate se găsesc concentrate cea mai mare parte din edificiile istorice, religioase, culturale, civile şi de interes comunitar, care dau personalitate unică municipiului Bistriţa. Acestea au grade diferite de conservare sau reabilitare, au fost edificate într-un interval de aproape o jumătate de mileniu, cu materiale de construcţie variate şi aparţin unor stiluri arhitectonice diferite. Piaţa Centrală, de formă pătrată, una din cele mai unitare şi reprezentative pieţe medievale, concentrează obiective cu mare valoare istorico-arhitecturală, precum Biserica Evanghelică, Primăria Municipiului Bistriţa, Complexul Sugălete, Casa Argintarului, Casa Ioan Zidaru, Parohia evanghelică - Casa Peterman. Obiective turistice antropice reprezentative pentru toate comunităţile din perimetrul analizat prin prisma importanţei lor istorice şi culturale deosebite şi implicit a potenţialului de atracţie turistică înmagazinat - edificiile religioase (bisericile şi mănăstirile) – reprezintă realizări tehnice şi artistice remarcabile, cu o mare valoare simbolică şi marchează, prin dimensiuni, stil şi alte caracteristici arhitectonice (proprii etapei istorice în care au fost edificate), peisajul urban al burgului şi reprezintă destinaţii de maxim impact turistic. Aria de diseminare a obiectivelor religioase se extinde, practic, la scara întregului municipiu (inclusiv a localităţilor componente), cu o concentrare mai ridicată în cadrul centrului urban (zona centrală grupând, desigur, numărul cel mai important). Dintre acestea se detaşează – prin vechime şi valoare cultural-istorică, artistică şi nu în ultimul rând turistică, biserica Evanghelică. Aceasta reprezintă obiectivul major al municipiului Bistriţa, care marchează şi se confundă cu însăşi istoria oraşului, impunându-se prin dimensiune, stil, semnificaţii şi multe elemente de detaliu. Localizată în Piaţa Centrală şi vizibilă din orice parte a acestuia, aceasta poate fi considerat “punctul 0” al urbei, ocupând şi sub aspect poziţional centrul Bistriţei. Elementele arhitecturale majore relevă un stil compozit (gotic şi renascentist). A fost afectată de o serie de incendii (ex. incendiul din 1857, ultimul în 11 iunie 2008), din care cauză a constituit obiectul unor reconstrucţii şi renovări importante în decursul istoriei sale (ultima renovare majoră având loc în 1926). Cea mai importantă reconstrucţie a avut loc în a doua parte a secolului al XVI-lea (fiind opera arhitectului elveţian Petrus Lapicidia Italus de Lugano), când bazilica romanică iniţială (edificată în secolul al XIV-lea, cu trei nave şi cu un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului) a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice (navele despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat în partea superioară, odată cu refacerea bolţilor, o formă cilindrică, s-au construit mai multe altare şi capele, ex. altarul închinat apostolilor Petru şi Pavel ridicat la 1499), etapa constructivă derulată între 1475 şi 1520 imprimându-i caracteristica de biserică-hală în stil gotic şi adăugându-i turnul gotic în care a fost montat ulterior (1521) şi un ceas (cel actual datează din 1861). Se impune prin dimensiunile navei sprijinită de pilaştrii şi la exterior cu contraforturi masive, ferestrele alungite cu arcuri semicirculare şi frânte (ogive dispunând de vitralii realizate ulterior) şi turnul masiv, lateral amplasat pe partea nordică (înalt de 76 m - cel mai înalt turn de biserică - având gravat anul 1519, probabil anul încheierii construcţiei sale, având la ultimul nivel patru turnuri mici la colţuri-mega fleşe). Pe peretele sudic se găseşte încastrată o piatră funerară cu cea mai veche sculptură gotică din Transilvania (datând din 1320). Alături de alte detalii demne de interes (stranele renascentiste realizate de meşterul Johannes Begler în secolul al XVI-lea prevăzute cu un amplu coronament în formă de baldachin şi decorate cu intarsii geometrice), în interior se mai găseşte o orgă impresionantă cu decor roccoco, precum şi panoplia cu cele 20 de steaguri ale breslelor (ce datează din anul 1795), expuse pe cele două coloane de o parte şi alta a navei.
La acestea se adaugă biserica romano-catolică "Sf. Treime" şi ŞCOALA PIARIŞTILOR construită în secolul al XVIII-lea (între 1781 - 1787, pe locul unei foste construcţii, arse la 1758 şi demolate în 1779), în stilul baroc vienez. Concomitent a fost construită lângă biserică Şcoala Piariştilor, ce fusese înfiinţată la Bistriţa la 1720 (a arsa şi ea la 1758, şi care va funcţiona aici până la 1879). În imediata apropiere a acestor două construcţii se afla şi clădirea fostului spital medieval al Bistriţei, atestat din anul 1295 şi care va da denumirea străzii şi a porţii cetăţii din vecinătate). Catedrala ortodoxă ridicată între anii 1927–1938, în stilul bizantin, printre principalii donatori de fonduri pentru edificarea acesteia figurând şi George Enescu (acesta, în anul 1927, a susţinut un concert în oraş, toate încasările fiind donate în acest scop). Sinagoga a fost construită în anul 1856 în stil arhitectural eclectic, având o suprafaţă de 580 m², putând adăposti circa 300 de locuri, iar în picioare în jur de 200 de persoane. Ca urmare a emigrării masive în SUA şi Israel în perioada regimului comunist sinagoga a ajuns într-o stare de paragină. Prin programul "Cultura 2000", finanţat de Comisia Europeană, precum şi cu fonduri de la Ambasada SUA şi de la diverse fundaţii europene, dar şi cu mijloace locale (Consiliul Judeţean, Consiliul Local Bistriţa, Ministerul Culturii şi Cultelor) edificiul a beneficiat de o reabilitare majoră, fiind transformat interiorul în sala de spectacole de muzica clasică şi de teatru, iar balconul în locaţie destinată expoziţiilor de pictură, sculptură sau fotografie. De asemenea, locaţia găzduieşte Festivalul Anual de Film. A doua categorie de obiective bine reprezentată care ocupă cea mai mare parte a sitului medieval o reprezintă edificiile de interes public şi cele destinate locuirii, realizate în interiorul perimetrului, dispuse adeseori spate în spate, cu faţadele la două străzi paralele, formând corpuri unitare, ce închid curţi interioare accesibile din ambele sensuri. Ansamblul arhitectural gravitând în jurului celor trei pieţe din centrul istoric (îndeosebi Piaţa Centrală, Piaţa Mică, Piaţa Unirii) şi evidenţiindu-se prin obiectivele amintite este completat cu construcţii rezidenţiale - case de locuit -, dar şi foste locaţii ale breslelor cu maximum două nivele ce flanchează pieţele, respectiv străzile centrale Constantin Dobrogeanu Gherea, Dornei, Independenţei, Liviu Rebreanu, Gheorghe Şincai şi Nicolae Titulescu. Acestea aparţin unor stiluri şi nuanţe stilistice-arhitectonice diferite, pentru edificarea lor utilizându-se materiale de construcţie variate. Din păcate, asupra unora dintre acestea patina vremii şi vicisitudinile de diferite tipuri (incendii, jafuri etc.) şi-au pus o amprentă vizibilă, afectându-le atractivitatea sau conducând chiar până la dispariţia lor fizică. Dintre clădirile din această categorie care au trecut „proba timpului” (în pofida schimbării destinaţiei iniţiale a multora dintre acestea) au fost selectate 156 de clădiri (cu vechimi variind între secolul al XV-lea şi al XIX-lea) ca prezentând un interes arhitectural şi istoric deosebit, fiind incluse pe lista monumentelor istorice (vezi Lista Monumentelor din Judeţul Bistriţa Năsăud, INMI, 2004).
- Casa argintarului, veche din secolul al XV-lea - începutul secolului al XVI-lea, prezintă influenţe gotice şi renascentiste (ancadramentele de piatră de pe faţadă executate de pietrarul italian Petrus da Lugano), adăposteşte o secţie de istorie a Muzeului Judeţean, cu exponate reprezentând burgul medieval şi cu o reflectare a breslelor; - Casa Andreas Beuchel (cunoscută sub denumirea de Casa Ioan Zidaru), clădire din secolul al XV-XVI-lea, etajată, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice târzii din Transilvania (regăsite la parter şi planşeu casetat, din lemn, la etaj), suferind ulterior o serie de modificări în stilul Renaşterii transilvănene; - Parohia evanghelică Sugălete se remarcă prin elemente arhitectonice precum portalul în arc, frânt având inserată cifra anului când a fost construit (1480), înscris cu caractere gotice, cu prezenţa celor două scuturi cu stema oraşului; - Complexul de clădiri Sugălete, datând din secolele XV-XVI, , se compune dintr-un complex de 13 edificii etajate (cele mai tipice construcţii renascentiste din Transilvania) dezvoltate pe aproape întreaga latură nordică a Pieţei Central, având o arhitectură unitară, legate printr-o galerie la stradă, cu 20 bolţi ogivale sprijinite de 21 stâlpi-pilaştri. Datează din aceeaşi perioade de înflorire economico-socială a Bistriţei, beneficiind de o poziţie comercială privilegiată; - Claustrul dominican din sec. al XVI-lea, parţial conservat, se impune prin câteva încăperi boltite cu planşee din lemn şi prin puternicele contraforturi exterioare; - Clădirea Muzeului Judeţean de Istorie (fostă mânăstire din secolul al XVI-lea, cazarmă în sec. XIX), prezintă o dublă importanţă: din punct de vedere istoric şi arhitectural, dar şi funcţional, aici fiind adăpostite secţiile muzeului; - Primăria Municipiului Bistriţa este adăpostită într-un edificiu vechi din secolul al XVI-lea, care a fost tot sediul administraţiei feudale a Bistriţei, dar care - fiind în repetate ori refăcută (cu adăugiri succesive până în secolul al XIX-lea) - păstrează foarte puţine din construcţia iniţială; - Casa Asociaţiei meseriaşilor din Bistriţa („Bistritzer Gewerbeverein”, azi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”), ridicată în 1889 în stil neoclasic. Clădirea este încadrată spre sud de statuia lui George Coşbuc şi parcul municipal, spre vest de zidurile cetăţii medievale şi Turnul Dogarilor, în nord–est de o micropiaţă. Clădirea dispune de o sala de spectacole cu 382 locuri, o sală pentru spectacole de teatru cu 100 locuri, săli de repetiţii sau pentru cercuri tehnico–aplicative şi pentru diferite cursuri. Acestora li se adaugă construcţii monumentale cu o arhitectură elevată precum: Protopopiatul Ortodox, Tribunalul Bistriţa (sec. XVIII - încep. sec. XX), Galeriile de artă şi atelierele Uniunii Artiştilor Plastici (sec XVIII – XIX), sediul Romtelecom (începutul sec. XX), Comandamentul de Jandarmi (adăpostit de o clădire din sec. XIX), Sediul Cooperaţiei (sec. XIX), edificiile liceelor/colegiilor naţionale Liviu Rebreanu (fostul Gimnaziu Evanghelic Lutheran de Băieţi, datând de la încep. sec. XX), Andrei Mureşanu (fosta Şcoală Regală Medie de Fete Bistriţa, sec. XIX), George Coşbuc, Arte Plastice "Corneliu Baba" (sec. XVIII – XIX), Liceului de Muzică (sec. XIX) şi Şcolii generale nr. 2 (sf. sec. XIX). Dintre obiectivele culturale cu funcţii turistice pot fi menţionate şi muzeele, acestea adăpostind şi conservând, în funcţie de profil, vestigii şi obiecte de patrimoniu material şi spiritual reprezentative pentru istoria şi cultura regiunii, facilitând totodată popularizarea cunoaşterii acestora. Singura unitate de acest tip, însă reprezentativă la scara întregului judeţ este Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud – Muzeul Bistriţa (înfiinţat la 1 februarie 1953 într-o aripă a fostei Mănăstiri minorite şi extins în anul 1955, la 12 săli ce deserveau secţiile de istorie şi artă populară, iar în anul 1959 s-a adăugat secţia de ştiinţele naturii), găzduit din 1987 de clădirea fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie (clădirea datând din anul 1898-1898) şi organizat în mai multe secţii: arheologie–istorie, etnografie–artă populară, ştiinţele naturii, gravură şi artă plastică, precum şi un lapidarium cu monumente romane şi feudale.
Ca urmare a emigrării în masă a populaţiei de etnie germană din satele analizate, multe dintre aceste biserici au devenit obiective de cult ortodox, cum este cazul bisericilor din Sigmir (1796), Slătiniţa (din secolele XVI-XIX) şi cele al celor din Unirea şi Viişoara (ambele edificate în perioada sec. XV-XVIII). Unul dintre obiective religioase reprezentative aparţinând comunităţii religioase reformate este biserica din localitatea Sărată (componentă a municipiul Bistriţa) construită în sec. XVIII. Bisericile de lemn reprezintă o categorie de obiective de cult specifice comunităţilor rurale româneşti, singura construcţie de acest tip fiind Biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil ” localizată în Sărata (datând din anul 1755). Ansamblurile de arhitectură tradiţională rurală sunt caracteristice pentru satele care au fost locuite de comunităţi germane masive, care au realizat, în timp, adevărate situri rurale cu personalitate, estetică peisagistică şi funcţionalitate distincte, aflate însă, în mare parte a cazurilor, într-o stare precară de conservare. În cadrul acestora, se impun prin arhitectură, impact estetico-vizual şi funcţionalitate ansamblurile de gospodării rurale aparţinând fostelor comunităţi germane-săseşti, cu valoare arhitecturală reprezentativă, edificate în secolul al XIX-lea şi începutul secolului trecut, din care au fost selectate – pentru autenticitatea stilului şi unitatea componentelor în cadrul habitatului elementar – 15 locuinţe în Unirea şi 10 locuinţe în Viişoara, realizate în cea mai mare parte în secolul XIX, dar şi la începutul secolului trecut, unele fiind gospodării locuinţe, altele având cu utilitate actuală publică. Yüklə 2,98 Mb. Dostları ilə paylaş:
|