Suport de Curs

Speţă - Regulamentele CE
În vederea introducerii reglementărilor în domeniul excluderii barierelor de intrare pe piaţă a produselor de cereale, Comisia Europeană, în baza mandatului conferit de Consiliu prin majoritate calificată, a adoptat Regulamentul X, cu privire la stabilirea treptată a unei organizări comune a pieţii în domeniul de cereale.
Statul Membru Z a luat decizia de a prelua conţinutul acestui regulament transpunându-l în Legislaţia internă printr-un act legislativ naţional, dar limitând soluţionarea litigiilor create prin încălcarea drepturilor şi obligaţiunilor ce provin din acest regulament doar în competenţa instanţelor de judecată naţională.
Întrebări:

1. 
   Este în drept Comisia Europeană să adopte acte legislative? Dacă da, în care articol din Tratat îşi găseşte baza acest drept?
   
2. 
   În caz că răspunsul la prima întrebare este afirmativ, care ar fi procedura de acordare a dreptului de adoptare a actelor legislative, Comisiei Europene?
   
3. 
   Cum calificaţi acţiunile Statului Membru Z?
   

Speţă - Competenţe pentru adoptare Actelor comunitare
Comisia Europeană a emis o decizie în baza art.137 din Tratat pentru efectuarea unui proces de consultări şi comunicare ante luarea anumitor decizii ce ţin de politica de migraţie a lucrătorilor din statele non UE. În baza acestei decizii Statele membre trebuiau să informeze Comisia referitor la acţiunile naţionale întreprinse în vederea intrării, şederii, tratamentul echitabil precum şi integrarea acestei categorii de lucrători în viaţa socială şi culturală a statului.
Un număr de State Membre au atacat această decizie a Comisiei, utilizând ca argument faptul că adoptarea acestei decizii depăşeşte competenţele Comisiei, din motiv că, prevederile Tratatului se referă doar la colaborarea în vederea atingerii obiectivelor sociale dar nu şi adoptarea unor acte obligatorii cum ar fi decizia de consultare a Comisiei.
Articolul 137 din Tratat are drept scop colaborarea în domeniul angajărilor, îmbunătăţirii calităţii condiţiilor de lucru şi întreţinere a lucrătorilor, crearea unor condiţii de protecţie sociale favorabile. Acest articol nu acorda expres dreptul Comisiei Europene să adopte decizii obligatorii.
Întrebare:

1. 
   Consideraţi întemeiată contestarea Statelor Membre privind validitatea decizii adoptate de Comisia Europeană?
   
2. 
   Pot fi extinse drepturile Comisiei de a lua decizii necesare pentru atingere obiectivelor de bază, prevăzute în Tratat?
   

Speţa Nr.3 Obligaţiunea de a argumenta actele adoptate de instituţiile Comunitare
În Spania conform tradiţiilor culinare locale se produc sosuri alimentare ce sunt utilizate la prepararea anumitor bucate tradiţionale. Pentru prepararea acestora se utilizează careva condimente naturale care sunt în mare majoritatea cultivate şi importate din statele Americi de sud, ţări foste colonii ale Regatului Spaniei.

Comisia a stabilit, începând cu anul 1972, un tarif vamal comun extern ce se aplică la importul ingredientelor, inclusiv condimentelor, din statele înafara Comunităţii. Spania imediat după introducerea acestui tarif vamal, a solicitat Comisiei permisiunea de a importa o cantitate de 300.000 tone de condimente, ce sunt esenţiale în pregătirea anumitor bucate tradiţionale, fără a se aplica tariful vamal sus menţionat. Spania a argumentat această cerinţă prin faptul că importul acestor condimente cu un tarif vamal, ar scumpi esenţial producerea anumitor bucate tradiţionale ce sunt larg consumate.

Comisia, la scurt timp de la solicitarea Spaniei, a adoptat o decizie de a permite importul doar a 100.000 tone de condimente, argumentând că o cantitate mai mare ar distorsiona serios piaţa relevantă de produse.
Întrebare:
Consideraţi legală decizia Comisiei?

Obiectivele de Referinţă

• 
  să identifice care sunt izvoarele de Drept comunitar şi să clasifice principalele lor tipuri după importanţă şi valoare juridică;
  
• 
  să determine importanţa sursei de competenţă după care se adoptă un act comunitar de nivel secundar şi să stabilească care sunt consecinţele nerespectării acestei competenţe;
  
• 
  să identifice mecanismele de stabilire a sursei de competenţă pentru adoptarea unui act comunitar de nivel secundar;
  
• 
  să stabilească care sunt principalele acte comunitare cu caracter de recomandare precum şi să stabilească scopul acestor acte;
  

Lecţia nr. 3
Principiile generale ale Legislaţiei comunitare. Supremaţia Legislaţiei comunitare.
Scopul Comunităţii este de a crea o piaţă unică prin reglementare uniformă ce ar acorda drepturi şi obligaţii egale tuturor subiecţilor acestei pieţi. Acest exerciţiu de unificare şi reglementare afectează în mod direct drepturile şi obligaţiunile indivizilor din statele membre, astfel procedurile prin care sunt adoptate acte cu caracter obligatoriu, trebuie a fi testate de fiecare dată de către principiile generale ale Dreptului comunitar.
Iniţial Tratatul CEE nu prevedea expres principii de care trebuie să se călăuzească cineva când testează valabilitatea actelor obligatorii comunitare, aceste principii fiind întocmite pe parcursul anilor de către jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Prin Tratatul de Maastricht principiile de bază au fost codificate, astfel devenind partea Tratatului CE. ⁷¹
Printre principiile de bază ale Comunităţii se enumără proporţionalitatea, subsidiaritatea, ne-discriminarea, protecţia drepturilor fundamentale etc. Între principiul de proporţionalitate şi subsidiaritate există o legătură strânsă, astfel principiul subsidiarităţii se referă la faptul dacă Comunitatea trebuie să acţioneze, pe când proporţionalitatea se referă la măsuri prin care această acţiune ar trebuie efectuată. ⁷²
Este de menţionat faptul că Dreptul comunitar cunoaşte două tipuri de principii: i) cele generale, care s-au dezvoltat pe parcurs după modelul britanic al common law şi care sunt principii nescrise (cele ale nediscriminării, proporţionalităţii, principiul certitudinii juridice, principiul protecţiei drepturilor fundamentale ş.a.) şi ii) cele scrise sau speciale ale Dreptului comunitar codificate în articolele Tratatului CE (principiul efectului direct, efectului indirect, supremaţiei Legislaţiei comunitare ş.a.).
În continuare vom aborda individual fiecare din aceste principii, pentru ca ulterior să înţelegem mai bine când şi în ce fel acestea interacţionează. Principiile speciale, ca efectul direct şi indirect ale Comunităţii, vor fi examinate în cadrul lecţiei privind Coraportul între Legislaţia comunitară şi cea naţională.
Principiul proporţionalităţii
După cum s-a menţionat deja, în art. 5(3) al Tratatului CE nu este expres menţionat noţiunea de proporţionalitate, dar în schimb este foarte general menţionat sensul „ … nici o acţiune a Comunităţii nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar de obţinut prin politicile acestui Tratat …”. ⁷³
Faptul că definiţia principiului proporţionalităţii apare ca un element nou în prevederile Tratatului CE doar în 1993, cu adoptarea Tratatului de la Maastricht, nu înseamnă că acesta nu a existat şi mai înainte. În jurisprudenţa sa CEJ a utilizat principiul proporţionalităţii ca un test al limitelor legale ale puterilor legislative conferite instituţiilor Comunitare încă din perioada anilor ’80 ⁷⁴, prin fiecare decizie a sa acordând principiului un caracter mai clar şi mai bine determinat pentru aplicare.
Cu câţiva ani mai târziu, în unul din cazurile sale Curtea defineşte principiul în felul următor „ … principiul proporţionalităţii … cere ca actul adoptat de instituţia Comunitară să nu depăşească limitele necesare şi corespunzătoare pentru ca obiectivele legitim urmărite să fie atinse; în cazul în care există o alegere între mai multe măsuri corespunzătoare trebuie aleasă aceea care este mai puţin împovărătoare şi dezavantajele create nu sunt disproporţionale cu obiectivele urmărite …” ⁷⁵, astfel se subliniază posibilitatea verificării şi a intensităţii Actelor comunitare adoptate.
Ce se examinează pentru a determina dacă un act este disproporţional faţă de obiectivul ce trebuie atins? În practică se evaluează importanţa intereselor ce stau la baza adoptării actului, astfel ca acestea să obţină o greutate pentru a balansa proporţional cu necesitatea adoptării acestuia. De regulă se răspunde le întrebarea i) dacă actul adoptat este potrivit pentru atingerea obiectivului ii) dacă este necesar de a atinge acest obiective şi iii) dacă actul adoptat impune o povară excesivă pe individ în comparaţie cu rezultatul ce trebuie atins. ⁷⁶
În special principiul proporţionalităţii guvernează exercitarea competenţelor Comunităţii, care a devenit un principiu „constituţional” după codificarea acestuia în art.5(3) din Tratatul CE. Acest principiu este prevăzut pentru restrângerea expansiuni competenţelor Comunitare, astfel limitând obligaţiunile pentru statele membre mai mult decât pentru indivizii acestora. Sarcina principiului a fost bine testată în cazul Directivei privind Orele de Lucru ⁷⁷ în care Marea Britanie a cerut anularea directivei 93/104 ce se referea la anumite aspecte ale organizării orarului de lucru în spaţiul comunitar, pe motiv că acesta încalcă principiul proporţionalităţii şi că impunerea unor restricţii faţă de numărul de ore de lucru nu corespunde garanţiei „de minimum” acordate de către art.138 din Tratatul CE. Marea Britanie a declarat că atingerea obiectivelor Comunităţii în privinţa orelor de lucru se putea efectua şi prin alte măsuri, mai puţin restrictive. Curtea a respins afirmaţiile reclamantului pe motiv că „ … Consiliul necesită o largă discreţie în domeniile în care, precum şi acesta, implică legislatura în efectuarea alegerilor politicii sociale şi cere acesteia realizarea unor sarcini complexe …” .

Intensitatea de revizuire cazurilor ce au la baza încălcarea principiului proporţionalităţii pot fi divizate în următoarele i) cazurile cel mai des întâlnite când indivizii atacă o amendă impusă declarând că aceasta este disproporţională ⁷⁸ ii) cazurile în care indivizii atacă actele administrative declarând că acestea le restricţionează drepturile, disproporţional şi iii) cele mai complicate cazuri când indivizii atacă actul emis declarând că politica aleasă de către instituţie nu este proporţională cu rezultatele pe care trebuie să le atingă. ⁷⁹

Principiul respectării Drepturilor Fundamentale
Principiile generale ale Dreptului comunitar includ şi protecţia drepturilor fundamentale care sunt parte componentă a sistemelor constituţionale a Statelor Membre şi prevăzute în Tratatele Internaţionale, în cadrul cărora colaborează sau la care sunt parte.
Evaluând dezvoltarea Dreptului comunitar începând cu anul 1958, se poate observa că Curtea Europeană de Justiţie din start a opus o rezistenţă la cererile persoanelor care invocau protecţia drepturilor fundamentale, că aveau sursa în Legislaţia naţională, pe timp ce astfel de prevederi nu erau în Tratatele Comunităţii „ … Dreptul comunitar, ce reiese din Tratatul CECO, nu conţine prevederi referitor la principiile generale, exprese sau de altă natură, ce ar garanta protecţia drepturilor lezate … „. ⁸⁰
În continuare CEJ devine mai receptivă la astfel de cazuri, şi, după cum este menţionat şi în literatura de specialitate, cazul Stauder ⁸¹ începe o revoluţie în abordarea de către Curte a principiilor de protecţie a drepturilor fundamentale.
În acelaşi timp Carta Drepturilor Fundamentale ⁸², proclamată la Nisa în decembrie 2001, confirmă importanţa protecţiei drepturilor fundamentale de către Uniune în toate aspectele de existenţă a acesteia.
Se recomandă de examinat situaţia în care Uniunea Europeană nu este membră a Convenţiei Europene privind Protecţia Drepturilor Omului, astfel procedural nu poate fi chemată în faţa CEDO. Comunitatea are desigur suficiente instrumente proprii de protecţie a drepturilor la Curtea Europeană de Justiţie, dar trebuie atent de deosebit faptul că cetăţenii UE cărora li se lezează drepturile protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului trebuie să le apere în faţa CEDO şi nu la CEJ, cu excepţia cazurilor când acestea sun acoperite de jurisdicţia Comunităţii, concret prevăzute în art.46 TUE.
După adoptarea Tratatului de la Maastricht în 1993, în art.6 TUE,⁸³ a fost menţionat expres faptul că „ … Uniunea este fondată pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a supremaţiei legii, principii care sunt comune tuturor Statelor Membre … „ , astfel Uniunea îşi confirmă rolul central pe care îl are în protecţia drepturilor fundamentale în spaţiul Comunitar.
O altă etapă de dezvoltare a protecţiei drepturilor fundamentale la nivel comunitar a fost sarcina grea a Comunităţii de a convinge statele membre că şi la nivel comunitar are loc protecţia drepturilor fundamentale. După cum să exprimat Curtea în Internationale Handelsgeselischaft v. Einfuhr und Vorratselle ⁸⁴ „… protecţia drepturilor fundamentale, inspirate din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, trebuie să fie asigurată şi în cadrul structurilor şi obiectivelor Comunităţii …” şi „… pentru asigurarea acestor drepturi, Curtea este obligată să se inspire din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi astfel nu poate susţine măsuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute şi protejate de constituţiile acestor state … „ ⁸⁵. Este de menţionat că Curtea nu va examina cazurile în baza prevederilor constituţionale sau Legislaţiei naţionale a statelor membre, dar se va inspira din prevederile acestora şi va judeca în baza Dreptului comunitar, de altfel „ …dacă vor fi introduse criterii speciale de evaluare ce reies din Legislaţia sau constituţia naţională a unui stat membru concret, atunci se va prejudicia unitatea substanţială şi eficienţa Legislaţiei comunitare, fapt ce va duce inevitabil la distrugerea uniunii a pieţei comune şi va pune în pericol coeziunea Comunităţii…” ⁸⁶.
Principiul nediscriminării
Este un principiu foarte important pentru Comunitatea Europeană care reprezintă o uniunea a mai multor naţiuni, culturi, limbi, rase şi altele, care într-o societate definită ar putea crea baza unei discriminări.
Principiul nediscriminării îşi găseşte locul în mai multe prevederi ale Tratatului Comunităţii. Astfel art.12 TCE prevede expres interzicerea discriminării în baza de naţionalitate în general, art.39 TCE interzice discriminarea în bază de naţionalitate în contextul liberei circulaţii şi art.43 TCE în contextului libertăţii de stabilire. Articolul 13 din TCE prevede interzicerea discriminării în bază de sex ⁸⁷, rasă, religie, confesie, vârstă ş.a., Acelaşi articol acordă Consiliului, care acţionează în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, dreptul de a lua măsuri pentru a contracara cazuri de discriminare. Alte articole din Tratat prevăd interziceri de discriminarea în mai multe domenii reglementate de Comunitate, cum ar fi cele ale agriculturii (art. 34(3)) sau impozitării (art.90) etc..
În Carta privind Drepturile Fundamentale ale Uniunii Europene, principiul nediscriminării este expus mult mai larg şi cuprinzător, art.21(1) „ … Orice discriminare în bază de sex, rasă, culoare, etnie, sau origine socială, capacităţilor genetice, limbă, religie sau credinţă, politică sau opinie, minoritate naţională, proprietate, naştere, incapacitate, vârstă sau orientare sexuală trebuie să fie interzisă …”. Domeniile acoperite de Cartă sunt mult mai largi decât cele din Tratat şi, cu toate că caracterului Cartei a rămas facultativ după 2004, în multe domenii prevederile date încep să aibă efect juridic prin acţiunile anumitor instituţii Comunitare.
Adoptarea măsurilor discriminatorii este interzisă de regulă, astfel două persoane care au calităţi identice sau două situaţii identice nu pot fi tratate discriminatoriu. În acest context dificultatea constă în obţinerea criteriilor de comparare a calităţilor identice, fapt ce nu este deloc uşor. Există şi termenul de discriminare justificată, care permite, în anumite cazuri, excepţii de la regula generală, inclusiv discriminarea în bază de limbă, care ar constitui o discriminare indirectă dar justificabilă atunci cînd cunoaşterea limbii este necesară pentru obţinerea unei funcţii concrete. ⁸⁸
Principiul certitudinii juridice şi aşteptării legitime
Ambele principii sunt bine cunoscute şi pe larg utilizate în legislaţiile statelor membre, cu varieri în conţinut de la caz la caz. În cea mai comună aplicabilitate a acestuia, principiul certitudinii juridice se referă anume la retroactivitatea actelor legislative şi normative adoptate. Părerea de baza este că actele legislative şi normative adoptate nu trebuie să aibă efect retroactiv, adică să nu se răsfrângă şi asupra evenimentelor ce au avut loc până la momentul adoptării actelor în cauză.
Dreptul comunitar nu prevede altfel. Regula generală aplicată este că Instituţiile Comunităţii nu trebuie să acorde actelor emise efecte retroactive. ⁸⁹ Jurisprudenţa Curţii, însă conţine şi abateri de la regula generală unde „ … pot ca excepţie să fie adoptate acte ce vor avea un efect retroactiv doar în cazul în care obiectivul ce trebuie de atins necesită acest lucru şi unde aşteptările legitime ale celor pe care îi afectează acest act sunt deplin respectate …” ⁹⁰ , deci Curtea va anula orice măsură cu efect retroactiv, cînd politicile sau obiectivele Comunităţii nu prevăd o necesitate stringentă relevantă.
Principiul Subsidiarităţii
Principiul Subsidiarităţii din articolul 5 al TCE acţionează „ … doar în cazurile în care obiectivele propuse nu pot fi atinse satisfăcător prin acţiunea statelor membre şi astfel o acţiune la nivel Comunitar ar avea efecte şi rezultate mai bune … „ . După cum s-a menţionat deja există o legătură strânsă între principiul proporţionalităţii şi cel al subsidiarităţii, astfel în 5(3) TCE la definiţia subsidiarităţii se adaugă şi un test de proporţionalitate „ … acţiunea Comunităţii nu trebuie să depăşească acţiunile necesare pentru a atinge obiectivele Tratatului …” .
Prin Tratatul de la Amsterdam, la TCE a fost anexat protocolul privind aplicarea principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii, care prevede că instituţiile Comunitare trebuie să considere în procesul de adoptare a actelor aceste principii. În acelaşi timp, pentru Comisie se prevăd obligaţii adiţionale în baza acestui protocol în scopul elaborării memorandumurilor cu explicaţii care justifică adoptarea măsurilor prin prisma subsidiarităţii şi prezentării anuale a raportului privind aplicarea articolului 5 TCE.
Este de menţionat că în baza Protocolului sus menţionat subsidiaritatea se aplică doar în cazurile în care domeniul de intervenţie nu este în competenţele exclusive ale Comunităţii. Care sunt atunci competenţele exclusive ale Comunităţii? Aici părerile devin două, i) prima consideră că competenţele exclusive sunt domeniile expres prevăzute în Tratat⁹¹, dar aici apare imediat problema art.308 TCE, care permite reglementarea şi domeniilor care nu sunt prevăzute în tratat, dar sunt conexe cu politicile Comunităţii. ⁹² În acelaşi timp materializarea subsidiarităţii în cazul dat se efectuează prin „ … faptul că competenţele sunt transmise expres de către statele membre, Comunităţii, în principiu, exclude şi nu lasă spaţiu de acţiune pentru statele membre în domeniile cedate …” ⁹³. ii) Părerea a doua referitor la competenţele exclusive este că astfel de competenţă se creează doar „ … în domeniile în care Comunitatea a emis deja acte juridice precum şi domeniile asupra cărora sa expus Curtea Europeană de Justiţie ... „ .
Protocolul adiţional la TCE prevede că intervenţia Instituţiilor Comunitare în domeniile în care Comunitatea are sau nu competenţe exclusive trebuie să fie efectuată prin acte cu forme cât mai simple posibile, preferând directivele contra regulamentelor. ⁹⁴
Din punct de vedere practic, contestarea unor acte juridice adoptate de instituţiile Comunitare se poate face din două aspecte i) cel procedural, când reclamantul cere anularea actul juridic din motiv ca se încalcă prevederile art. 5(1) şi anume că actul emis nu conţine expres în preambul referinţă la competenţa Comunităţii ce permite reglementarea domeniului în cauză ⁹⁵ şi ii) cel substanţial, când reclamantul cere anularea actului juridic din motiv că o acţiune la nivel naţional ar fi adus rezultate mai satisfăcătoare (testul proporţionalităţii). ⁹⁶


Supremaţia Legislaţiei comunitare.
În comparaţie cu tratatele internaţionale ordinare, Tratatul CEE a creat sistemul legal propriu care, şi odată intrat în vigoare, a devenit o partea obligatorie a sistemelor juridice a statelor membre, pe care instanţele naţionale a acestora sunt obligate să-l aplice.
Când vorbim de supremaţia Dreptului comunitar, primul lucru la care trebuie să facem trimitere este cazul Flaminio Costa v. ENEL ⁹⁷, examinat de Curtea Europeană de Justiţie, care, de fapt, a fost primul pas al Comunităţii spre întărirea poziţiilor supremaţiei şi a efectului direct al Legislaţiei comunitare în sistemele juridice ale statelor membre. Prin intermediul acestei decizii Curtea a explicat natura ordinii juridice Comunitare ca „ … transferul operat de către state, al ordinii lor juridice interne către ordinea juridică comunitară, al drepturilor şi obligaţiunilor corespunzătoare dispoziţiilor din Tratat, are drept consecinţă o limitare definitivă a drepturilor lor suverane împotriva căreia nu poate să prevaleze un act unilateral ulterior incompatibil cu noţiunea de Comunitate ... „ . În aceeaşi ordine de idei Curtea a concluzionat că „ … ideea de a crea o piaţă unică uniformă între statele membre ar fi subminată dacă legile Comunitare ar fi fost subordonate legilor naţionale ale statelor membre …”. ⁹⁸
Principiul supremaţiei se materializează prin cea a Legislaţiei comunitare asupra celei naţionale ale statelor membre, în orice formă ar fi acesta, fie vorbă despre lege constituţională, organică, ordinară sau act normativ cu caracter subordonat ⁹⁹. În temeiul art. 249 din Tratatul CE şi al jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene „ … dispoziţiile comunitare direct aplicabile trebuie, în pofida oricărei norme sau practici interne a statelor membre, să producă efecte depline în ordinea juridică ale acestora din urmă şi să fie aplicate în mod uniform, pentru a garanta drepturile subiective ce au luat naştere în favoarea particularilor… „ . De aici rezultă că „ … domeniul de aplicare al normelor respective trebuie înţeles în sensul că eventualele dispoziţii naţionale ulterioare, în contradicţie chiar cu aceste norme comunitare, trebuie să fie considerate inaplicabile de plin drept … ” , fără a fi necesar să se aştepte eliminarea lor chiar de către legiuitorul naţional (abrogare) sau de către alte autorităţi constituţionale (declararea neconstituţionalităţii). În special de atenţionat cazul în care se consideră, în ceea ce priveşte cea de-a doua ipoteză, că, până în momentul în care intervine decizia respectivă, Legislaţia naţională rămânând pe deplin aplicabilă, normele comunitare nu pot produce efecte şi că, în consecinţă, aplicarea lor integrală, completă şi uniformă nu este garantată, la fel cum nu sunt protejate drepturile subiective ce au luat naştere în favoarea particularilor. ¹⁰⁰
Valabilitatea Legislaţiei comunitare nu poate fi evaluată prin prisma Legislaţiei naţionale a statelor membre, de către instanţele naţionale, ci doar de CEJ şi prin prisma Legislaţiei comunitare primare şi secundare.¹⁰¹ Pentru examinarea cazurilor dacă Legislaţia naţională este in contrazicere cu prevederile Actelor comunitare, Curtea prevede procedura de referinţă preliminară, prin intermediul cărei curtea naţională va putea solicita o interpretare în acest sens. ¹⁰²