Suport de Curs
Articolul 90(2) bunurile care se află în concurenţă
Yüklə 0,7 Mb.
|
Articolul 90(2) bunurile care se află în concurenţă Curtea utilizează testul de elasticitate încrucişată a cererii şi testul de produse substituibile. Dacă preţurile pentru un produs se ridică şi consumatorii trec la un alt produs, atunci există un grad de interschimbabilitate între produse şi ele fac parte dintr-o singură piaţă. În cazul Comisia v Marea Britanie (vin vs. bere) 170/78 Curtea a stabilit că politica de taxare a Marii Britanii pentru vin şi bere contravin prevederilor articolului 90(2): Cu scopul de a determina posibilul grad de substituire, este ilogic de limitat cercetarea doar la deprinderile consumatorilor dintr-un Stat Membru sau o regiune anume. De fapt, aceste deprinderi, care sunt în esenţă variabile în timp şi spaţiu, nu pot fi considerate o regulă fixă; politica de taxare a Statului Membru nu trebuie deci să cristalizeze deprinderile consumatorilor deja existente pentru a consolida avantajele obţinute de sectoarele industriei naţionale impuse să se conformeze cu acestea. Se recomandă ca părţile să găsească o soluţie şi să revină cu aceasta la Curte. Curtea nu a primit nici o soluţie din partea Comisiei şi Guvernului Marii Britanii şi deci a hotărît în a doua sa decizie pentru acelaşi caz în paragraful 12 că: există o relaţie de concurenţă între bere şi cele mai accesibile vinuri, cu alte cuvinte cele mai slabe şi ieftine. Marea Britanie a fost găsită vinovată de încălcarea prevederilor articolului 90(2). Importul produselor exotice (care nu sunt pe piaţa naţională) Dacă nu există careva producere a bunului în Statul Membru respectiv şi se importă un astfel bun, atunci aplicarea taxelor sau altor plăţi la hotar de fapt nu cade sub incidenţa prevederilor articolului 25 al Tratatului, dar în schimb este subiect de verificare de conformitate cu prevederile articolului 90 al Tratatului., după cum taxarea unor astfel de produse face parte din sistem fiscal intern al Statului Membru, un sector unde acesta deţine autonomie. În cazul 193/85 Co-frutta Curtea a stabilit că forma respectivă de taxă de consum face parte dintr-un sistem general de taxare al Statului Membru şi nu se aplică într-o formă discriminatorie. Mai mult, aceasta nu se aplica pentru finanţarea unui anumit sector, dar mai degrabă se transfera ca un suport general pentru buget. Cu toate acestea, Curtea va verifica dacă taxele aplicate unor astfel de produse nu sunt protecţioniste în efectul lor. În cazul Co-frutta Curtea a stabilit că taxa a avut caracter protecţionist, dar numai în ceea ce priveşte bananele proaspete, care se află în concurenţă cu alte fructe proaspete care de obicei sunt cultivate în Italia. Speţă Statul Membru A dispune de o industrie puternică de produse de calitate înaltă din tutun, una de nivel mediu de bere şi una foarte slabă de fructe tropicale (portocale). Statul Membru B a stabilit de mai mult timp relaţii cu fostele colonii şi acum dispune de reţele foarte bune de distribuţie a materiei prime pentru produse din tutun, produse alcoolice, în special pentru băuturi tari şi fructe tropicale după cum sunt bananele şi portocalele. O întreprindere specializată în produse alimentare, CostCo Foodstuffs, activă pe piaţa de produse alimentare din Statul Membru B, intenţionează să-şi lărgească afacerea în Statul Membru A, prin importarea produselor finale cum ar fi produsele de nivel mediu de tutun (în mare parte mărci existente de ţigări), rom, produs din zahăr de trestie importat şi fructe prelucrate pentru consum curent cum ar fi bananele şi portocalele. Cînd a solicitat consultaţie juridică cu privire la legislaţia Statului Membru A cu privire la taxarea produselor, CostCo Foodstuffs a primit următoarele răspunsuri:
Consultaţi CostCo Foodstuffs cu privire la drepturile, dacă acestea sunt, de care se poate folosi compania în baza Dreptului Comunitar. Lecţia nr. 9 Măsurile care au efect echivalent cu restricţiile cantitative Definiţia MEERC a fost oferită în cazul Dassonville 8/74: Toate regulile de comerţ adoptate de Statele Membre care sunt capabile să împiedice, direct sau indirect, în fapt sau potenţial, comerţul intra-comunitar trebuie considerate ca măsuri cu efect echivalent cu restricţiile cantitative. Toate regulile de comerţ Regulile de comerţ nu ţin de regulile care se referă la stadiul de producere, după cum Curtea s-a expus în cazul Kramer: regulile naţionale care limitează pescuitul pentru a conserva rezervele de peşte nu ţin de o regulă de comerţ şi deci nu constituie MEERC. Regulile de comerţ totuşi nu includ numai regulile care sunt obligatorii în esenţa lor, dar şi măsurile la general, care nu sunt obligatorii în esenţa lor, după cum arată cazul Comisia v Irlanda 249/81 (cumpără produse Irlandeze): campania sponsorizată de Guvernul Irlandei care încuraja cetăţenii să cumpere bunuri irlandeze a dus la stabilirea unei practici naţionale introduse de Guvernul Irlandei şi susţinute cu asistenţa sa. Acest caz arată că regulile de fapt includ şi practicile şi politicile din domeniu. Regulile şi acţiunile administrative, după cum s-a identificat în cazul Comisia v Franţa 21/84, constituie reguli în sensul formulei Dassonville. Aprobarea preliminară a maşinilor de marcare a coletelor poştale care se acorda echipamentului respectiv Francez însă nu şi celui Britanic constituia încălcare a articolului 28 al Tratatului. Implementat de Statele Membre Structura care administrează măsura nu trebuie să fie una centrală, este suficient ca aceasta să fie de nivel local. De asemenea, dacă există o entitate privată care administrează o politică dar există control guvernamental de un oarecare fel, după cum a fost în cazul “cumpără produse Irlandeze”, există o implicare a Statului Membru, deci condiţia este îndeplinită. Chiar şi uniunile profesionale sunt incluse în lista celora asimilate structurilor Statelor Membre. Articolul 28 a fost recunoscut ca avînd efect direct şi efect vertical. El totuşi nu are un efect direct orizontal, aşa după cum s-a decis în cazul Sapod-Audic C-159/00. Curtea a spus că înţelegerile de ordin privat nu cad sub incidenţa articolului 28 al Tratatului. În schimb prevederile articolului 81 şi 82 alte Tratatului (care sunt mai puţin restrictive în ceea ce priveşte regulamentele şi regulile respective) pot fi utilizate. Direct sau indirect, în fapt sau potenţial În fapt sau potenţial Nu este nevoie ca normele să aibă un careva efect real asupra comerţului, efectul potenţial este suficient. Spre exemplu, în cazul Comisia v Franţa C-184/96 (foie gras) Curtea a stabilit că regulile Franceze cu privire la compoziţia de foie gras sunt în stare, chiar dacă nu în fapt, să limiteze potenţial comerţul intra-comunitar. De asemenea se cunoaşte că nu există vreo regulă de minimis pentru articolul 28. Este suficient ca regulile să se răsfrîngă asupra unei regiuni foarte mici a ţării (0,3% din teritoriul Danemarcei în cazul Bluhme) pentru ca articolul 28 al Tratatului să fie aplicat. Direct sau indirect Directiva 70/50 şi jurisprudenţa din primii ani ai Curţii face distincţie dintre măsurile distinctibile şi nedistinctibile aplicate. Măsuri aplicabile distinctibil Reguli din categoria inspecţiilor de import, licenţiere, aprobare oficială; Limitarea canalelor de distribuţie după cum a fost în cazul De Piejper 104/75: regulile sau practicile care rezultă în faptul că importurile sunt canalizate într-aşa un fel încît numai unii comercianţi pot face astfel de importuri, pe cînd alţii sunt limitaţi în astfel de acţiuni constituie MEERC. Regulile naţionale care oferă preferinţă produselor naţionale În cazul Comisia v Irlanda 45/87 (Apa Dundalk) Curtea a stabilit că solicitarea în condiţiile de tender ca ţevile să fie produse în conformitate cu standardul stabilit de o companie Irlandeză şi aprobat de organul de standardizare al Irlandei, şi pe care de fapt o putea îndeplini numai o singură companie Irlandeză, încalcă prevederile articolului 28 al Tratatului. În cazul „Cumpără produse Irlandeze” 249/81 Curtea a fost împotriva politicii de stat de încurajare a produselor locale. În cazul “Cumpără fructe Britanice” 222/82 Curtea a stabilit că: structurile consiliului local ar fi putut, prin intermediul publicităţii organizate, să atragă atenţie la calităţile speciale ale fructelor crescute în Marea Britanie şi ar fi putut organiza campanii pentru a promova vînzarea anumitor varietăţi a acestora, menţionînd calităţile lor speciale, chiar dacă aceste varietăţi erau tipice pentru producţia naţională. Situaţii similare de măsuri distinct aplicabile pot fi găsite în cazurile Preussen Elektra, Du Pont de Nemours (cazul C-21/88) şi Comisia v Irlanda (suvenirele Irlandeze), unde se favoriza producţia naţională. Regulile de marcaj a bunurilor de asemenea sunt măsuri distinct aplicabile (Comisia v Marea Britanie), spre exemplu regulile Marii Britanii stabileau că anumite produse importate trebuie să fie marcate ca venind din ţara de origine. Stabilirea preţurilor este de asemenea o măsură distinct aplicabilă – stabilirea preţurilor minime sau maxime pentru anumite categorii de produse (cazurile van Tiggele 82/77 şi Tasca 65/75). Aceste două categorii de reguli de stabilire a preţurilor minime: o prevedere naţională care interzice vînzarea cu amănuntul a produselor la preţuri mai mici decît preţul de achiziţionare pe care l-a plătit distribuitorul, şi, doi, fixarea unei rate de profit minime la un anumit volum, şi nu sub formă de procent de la preţul de cost. Discriminarea pozitivă nu este acoperită de prevederile articolului 28 al Tratatului. Măsuri aplicate indistinctibil Exemple de măsuri aplicate indistinctibil (ambalaj şi prezentare exterioară):
Compoziţie şi destinaţie:
Cazul Cassis de Dijon 120/78 Paragraful 8: Obstacolele de circulaţie în cadrul Comunităţii care rezultă din diferenţele dintre legile naţionale ce ţine de comercializarea produselor în discuţie trebuie acceptate atît timp cît aceste prevederi pot fi recunoscute ca fiind necesare pentru a îndeplini cerinţele obligatorii ce ţin în special de eficienţa sistemului de supraveghere financiară, protecţia sănătăţii, corectitudine în tranzacţii comerciale şi protecţia consumatorului. Paragraful 14: Este clar din cele spuse că cerinţele ce ţin de conţinutul minim de alcool în băuturi nu acţionează în interesul general şi deci capabile să fie supra-considerate cerinţelor de liberă circulaţie a bunurilor, care constituie una dintre cele mai fundamentale reguli ale Comunităţii. Nu este deci nici un motiv valid, cu condiţia ca acestea să fie produse şi comercializate legal într-un Stat Membru, ca băuturile alcoolice să fie introduse într-un al Stat Membru; vînzarea unor astfel de produse nu poate fi supusă unor interdicţii de ordin legal de comercializare a băuturilor cu un conţinut de alcool mai mic decît cel stabilit de regulile naţionale. Concluziile:
Cerinţele obligatorii Curtea a recunoscut următoarele cerinţe obligatorii:
Cele mai des utilizate cerinţe obligatorii sunt protecţia sănătăţii publice şi protecţia consumatorilor. În cazul protecţiei consumatorilor Curtea s-a expus faţă de consumator că acesta este un subiect mediu care este rezonabil de bine informat şi rezonabil de atent şi descurcăreţ. Cazurile ce ţin de utilizarea acestei definiţii: Cazul pe cosmetice Clinique C-315/92 şi cazul Mars C-470/93 Condiţiile puse în cazul Rau 261/81 sunt că: este de asemenea necesar pentru ca astfel de reguli să fie proporţionale cu scopul urmărit. Dacă un Stat Membru are de ales dintre diferite măsuri pentru a atinge unul şi acelaşi obiectiv el trebuie să aleagă măsurile care sunt cele mai puţin restrictive pentru libera circulaţie a bunurilor. Condiţia de proporţionalitate presupune două condiţii:
Cazul Familiapress arată că atît oportunitatea cît şi necesitatea vor fi examinate de Curte. La capitolul oportunitate Curtea a spus că curtea naţională trebuie să examineze care este piaţa, influenţa pe care o au preţurile pentru consumatori etc. La capitolul necesitate, Curtea a spus că măsura ar putea fi mult mai puţin restrictivă decît interzicerea de vînzare a ziarului cu premii pentru cititori şi că doar eliminarea paginii cu diagrame ar fi fost suficientă. Evitarea litigiilor: Directiva 98/34 şi deciziile care au urmat după: CIA Securities, Unilever şi Lemmens: Cazul C-194/94 CIA: eficienţa controlului Comunitar va fi cu mult mai mare cu cît Directiva este interpretată ca însemnînd că încălcarea obligaţiei de a notifica constituie un lapsus procedural substanţial suficient pentru a duce la faptul că regulamentele tehnice care nu au fost notificate să nu fie aplicabile între persoane de drept privat. Cazul C-443/98 Unilever: ulei de măsline care nu a fost marcat corespunzător regulilor tehnice noi adoptate de Statul Membru, care au fost notificate însă nu au primit accept din partea Comisiei despre aprobarea lor şi implementarea în dreptul naţional. Cazul C-226/97 Lemmens: verificator de consum de alcool produs în corespundere cu regulamentele tehnice care nu au fost notificate la Comisie în conformitate cu prevederile Directivei 98/34 Anumite Aranjamente de Comercializare şi articolul 28 al Tratatului Înainte de Keck Curtea a examinat cazurile Torfaen, Cinetheque şi Stoke-on-Trent. Toate aceste cazuri ce ţin de aranjamentele de vînzare care se aplicau indistinctibil pentru produsele naţionale şi importate. Subiectul în discuţie în cazul anumitor aranjamente de comercializare este că acestea de fapt nu restricţionează sub nici o formă comerţul, ele pot să limiteze vînzările, deci comercianţii nu argumentează caracterul lor de limitare ci însăşi existenţa lor. Cel mai important element al aranjamentelor de comercializare este ce ele nu afectează producătorii ci comercianţii. Pentru că Keck încă nu a fost examinat şi decizia încă nu era, Curtea a utilizat în cazul Cinetheque şi Stoke-on-Trent formula de cerinţe obligatorii existentă din cazul Cassis de Dijon. Decizia în cazul Keck: 11. În baza articolului 28, restricţiile cantitative la importuri şi toate măsurile echivalente cu restricţiile cantitative sunt interzise între Statele Membre. Curtea s-a expus de nenumărate ori că orice măsură care este capabilă să limiteze direct sau indirect, în fapt sau potenţial, comerţul intra-comunitar constituie o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative. 12. Legislaţia naţională care stabileşte o interdicţie generală de revînzare la preţuri mai mici decît cele de achiziţionare nu sunt orientate spre reglementarea comerţului cu bunuri dintre Statele Membre. 13. O astfel de legislaţie, ar putea să limiteze volumul vînzărilor, şi deci şi a vînzărilor de produse din alte State Membre, aşa încît îi lipseşte pe comercianţi de o metodă de promovare a produselor. Întrebarea însă rămîne dacă o astfel de posibilitate este suficientă pentru a caracteriza o astfel de legislaţie ca fiind o măsură cu efect echivalent cu restricţiile cantitative la importuri. 14. În contextul tendinţei crescînde de a invoca articolul 28 al Tratatului ca mijloc de atacare a oricăror reguli efectul cărora este să limiteze libertatea comercială chiar dacă astfel de măsuri nu sunt direcţionate către produsele din alte State Membre, Curtea consideră necesar să reexamineze şi să clarifice jurisprudenţa sa la acest capitol. 15. Este deja stabilit prin jurisprudenţă începînd cu “Cassis de Dijon” că în absenţa unei armonizări a legislaţiei, obstacolele în calea liberei circulaţii a bunurilor care sunt consecinţa aplicării, faţă de bunurile provenite din alte State Membre şi produse şi comercializate legal, a unor reguli care trebuie să fie îndeplinite de aceste bunuri (după cum sunt cele legate de destinaţie, formă, mărime, greutate, conţinut, prezentare exterioară, marcaj, ambalare) constituie măsuri cu efect echivalent interzise de articolul 28. Aceasta este cazul şi atunci cînd aceste reguli se aplică fără distincţie tuturor produselor, cu excepţia cazului cînd aceste reguli pot fi justificate în baza obiectivelor de interes public, care sunt superioare liberii circulaţii a bunurilor. 16. În contrast, contrar celora care au fost decise mai înainte, aplicarea faţă de produsele din alte State Membre a regulilor naţionale care limitează sau interzic anumite aranjamente de comercializare nu este capabilă să limiteze direct sau indirect, în fapt sau potenţial, comerţul dintre Statele Membre în sensul deciziei Dassonville, atît timp cît acestea afectează în acelaşi fel, de jure şi de facto, comercializarea produselor naţionale şi a celora din alte State Membre. 17. Cu condiţia că aceste condiţii sunt respectate, aplicarea unor astfel de reguli de vînzare a produselor din alte State Membre care sunt conforme cu condiţiile cerute de acel State nu este de natură să prevină accesul lor pe piaţă sau să limiteze accesul mai mult decît aceasta are lor pentru produsele naţionale. Astfel de reguli, deci, nu cad sub incidenţa scopurilor articolului 28 al Tratatului. Anumite aranjamente de comercializare – ce sunt ele? Diferenţa dintre distincţia de aranjamente de comercializare statice şi dinamice În cazul Torfaen sau Stoke-on-Trent este clar că noi avem de afacere cu aranjamente de comercializare statice (legate de un anumit loc), nu există vreo discriminare de jure sau de facto a produselor, după cum cerinţa ca spaţiile comerciale să se închidă în timpul nopţii şi în timpul zilelor de odihnă nu este în stare să afecteze comercianţii şi mai mult este legată de distribuitori şi nu de producători. În alte cazuri, cum este chiar însăşi Keck sau Leclerc-Siplec, regulile naţionale care interzic anumite aranjamente dinamice de comercializare, acestea fiind interzicerea vînzării în pierdere sau interdicţia de a include produse promoţionale gratis la achiziţia produsului de bază, sunt toate tehnici utilizate de noii intraţi pe piaţă, în special producătorii străini de bunuri şi dacă ei sunt privaţi de dreptul utilizării lor, ei pînă la urmă sunt în dezavantaj comparativ cu producătorii locali, care deja au cîştigat o cotă pe piaţă şi nu au nevoie să utilizeze surse alternative pentru a promova produsele lor. Cazul De Agostini C-34-36/95 a schimbat abordările Curţii faţă de acest subiect. În acel caz legea Suedeză interzicea publicitatea TV pentru produsele pentru copii pînă la 12 ani precum şi dispunea o interdicţie faţă de publicitatea ce induce în eroare pentru produsele de îngrijire a pielii şi pentru detergenţi. Curtea a spus că De Agostini nu dispunea de nici un fel de alte mijloace la dispoziţia sa pentru a ajunge la potenţialii consumatori, decît prin publicitate TV pentru produsele pentru copii şi pentru produsele de îngrijire a pielii. Curtea a folosit prevederile paragrafului 16 al deciziei Keck: aceeaşi aplicare faţă de toţi comercianţii şi măsura afectează egal de jure şi de facto. Partea a doua a prevederii nu a fost îndeplinită, după cum a spus Curtea, pentru că ar putea avea o sarcină diferită în fapt pentru intraţii noi pe piaţă, care sunt în mare parte străinii. Deci, pentru anumite aranjamente de comercializare care nu îndeplinesc prevederile paragrafului 16, există o încălcare a articolului 28, cu excepţia faptului dacă acestea sunt justificate de cerinţele obligatorii formulate în baza Cassis sau excepţiilor din articolul 30 al Tratatului, respectînd condiţia de proporţionalitate. Acum, dacă analizăm măsurile naţionale care sunt indistinctibil aplicabile, dacă este o cerinţă faţă de un produs, care încalcă prezumţia din Cassis de legalitate a produsului (dacă este produsă legal într-un Stat Membru, el trebuie să fie acceptat de celelalte State Membre), suntem în baza unei încălcări a formulei Cassis şi măsurile naţionale pot fi justificate numai de cerinţele obligatorii sau de justificările din articolul 30 plus proporţionalitatea. Sarcina probaţiunii aici este pe stat să răstoarne prezumţia de legalitate. Dacă este considerat drept un anumit aranjament de comercializare, atunci există prezumţia de legalitate a măsurii. Astfel, sarcina probaţiunii cade pe producător sau distribuitor să demonstreze că există o sarcină diferită în fapt pe ei decît pe producătorii sau distribuitorii locali. În cazul Gourmet International Products C-405/98 Curtea a examinat anumite aranjamente de comercializare care se constituiau din interdicţie totală de publicitate a produselor alcoolice (nu era posibilă nici un fel de publicitate). Curtea a concluzionat că: În cazul produselor cum sunt băuturile alcoolice, consumul cărora este legat de practicile sociale tradiţionale şi de tradiţiile locale a consumatorilor, o interdicţie totală a publicităţii către consumatori este capabilă să limiteze accesul de piaţă a produselor din alte State Membre mai mult decît aceasta se întîmplă în cazul produselor naţionale, cu care consumatorii sunt mult mai bine familiarizaţi. Yüklə 0,7 Mb. Dostları ilə paylaş:
|