Suport de Curs

Speţă - Principiul Proporţionalităţii
În localitatea Bordeaux din sudul Franţei, cetăţeanul X este proprietarul a 15 hectare de pământ agrar, pe care l-a primit drept moştenire. În calitate de proprietar, cetăţeanul X a hotărât sa planteze acest pământ cu viţă de vie şi să înceapă o activitate complexă de producere a vinului de Bordeaux.
În anul 1976 Comisia Europeană a elaborat şi adoptat un regulament ce prevede reglementarea a pieţii de vinuri şi, în special, introducerea interdicţiilor statelor membre de a acorda autorizaţii cetăţenilor şi întreprinderilor acestora pentru plantarea unor noi viţe de vie. Scopul regulamentului era de a ajusta potenţialul de creştere a viţei de vie la cererea pieţii. Obiectivele regulamentului era de a stabili o balanţă pe piaţa de vinuri, prin crearea unor preţuri rezonabile pentru consumatori precum şi profituri corecte pentru producători, în acelaşi timp reducerea supra producerilor de vinuri şi îmbunătăţirea calităţii acestuia.
Cetăţeanul X s-a adresat la primăria locală pentru o autorizaţie de a sădi cinci hectare de viţă de vie. Primăria, după examinarea cererii cetăţeanului X, a emis o decizie prin care a refuzat să elibereze autorizaţia cetăţeanului X, făcând trimitere la regulamentul CE sus menţionat.

Cetăţeanul X a decis să atace decizia primăriei în instanţa administrativă. a regiunii Bordeaux, care la rîndul său, a adresat o referinţă preliminară în baza articolului 230 TCE la Curtea Europeană de Justiţie, cerând interpretarea prevederilor regulamentului.

Întrebare:

Consultaţi-l pe cetăţeanul X privind drepturile sale.

Speţă - Principiul subsidiarităţii
Parlamentul European de comun cu Consiliul au venit cu iniţiativa de a adopta o directivă ce va reglementa anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă. Obiectivul acesteia a servit dezvoltarea serviciilor societăţii informaţionale în spaţiul fără frontiere interne, care reprezintă un mijloc esenţial pentru eliminarea barierelor care despart popoarele europene.
În urma unui studiu realizat s-a adeverit faptul că dezvoltarea serviciilor societăţii informaţionale în Comunitate este limitată de un număr de obstacole juridice în calea bunei funcţionării a pieţei interne, care fac mai puţin atractivă exercitarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii de prestare a serviciilor. Aceste obstacole apar din divergenţele dintre legislaţii şi din incertitudinea juridică a regimurilor naţionale aplicabile acestor servicii. Tratatul CE nu menţionează expres denumirea principiul, dar redă clar care este esenţa acestuia.
Consiliul a considerat că este necesar să se elimine aceste obstacole prin coordonarea

anumitor legislaţii naţionale şi printr-o clarificare la nivel comunitar a unor concepte

juridice, în măsura necesară bunei funcţionări a pieţei interne.
În preambulul Directivei nu este menţionat faptul care justifică luarea unei astfel de acţiuni în competenţa Comunitară şi reglementarea acestuia la nivel Comunitar. Este doar amintit că aceasta vine să îndeplinească obiectivele art.43 şi 49 din Tratat privind armonizarea Legislaţiei în domeniul liberei circulaţii a serviciilor şi persoanelor pentru eliminarea obstacolelor ce ar deregla funcţionarea pieţii interne.
Întrebări:

1. 
   Există obligaţiunea de a stipula expres cum se aplică principiul subsidiarităţii în cazul concret al prezentei Directive? S-ar schimba răspunsul dvs. în caz că această Directivă nu ar fi bazată pe competenţă exclusivă a Comunităţii?
   
2. 
   Care ar fi limita motivării necesităţii adoptării actului? O trimitere expresă la un articol din Tratat sau şi prezentarea evaluărilor cantitative şi calitative ce adeveresc faptul că o acţiune la nivel Comunitar ar soluţiona mai eficient problema decât acţiuni întreprinse la nivel naţional?
   

Obiectivele de Referinţă

• 
  să stabilească care sunt principalele acte comunitare cu caracter de recomandare precum şi scopul acestor acte;
  
• 
  să facă distincţie între sistemul de protecţie al drepturilor omului oferit de UE şi de CEDO, cu referire la puterea juridică a ultimei;
  
• 
  să definească caracterele de supremaţie ale Legii comunitare faţă de dreptul intern al Statului Membru;
  
• 
  să compare consecinţele supremaţiei Dreptului comunitar în contextul unui stat în curs de aderare la UE;
  
• 
  să distingă formele pe care le poate lua supremaţia Legii comunitare în cadrul instanţelor de judecată ale Statelor Membre;
  
• 
  să determine procedurile de armonizare a legii interne cu Dreptul comunitar, precum şi efectele acesteia pentru Republica Moldova.
  

Lecţia nr. 4
Coraportul dintre Dreptul comunitar şi Legislaţia Naţională. Efectul Direct al Dreptului comunitar. Cazul special al Directivelor.
Efectul Direct
Efectul direct înseamnă că prevederile Legislaţiei comunitare sunt obligatorii când sunt precise, clare şi suficient de necondiţionate pentru a fi considerate justificabile¹⁰³ şi care pot fi implicate de către indivizi în instanţele naţionale pentru aşi proteja drepturile. ¹⁰⁴
Cazul Van Gend en Loos ¹⁰⁵, fiind unul din cele mai vestite cazuri ale CEJ, a fost primul care a abordat efectul direct al prevederilor Legislaţiei comunitare. La o solicitare în baza art.234 TCE, curtea Olandei a solicitat interpretarea Curţii referitor la faptul dacă indivizii din statele membre ar putea invoca în instanţa naţională drepturi prevăzute în articolele din Tratatul CE, declarând că Tratatul CE nu este nimic altceva decât un tratat internaţional şi că un efect direct al prevederilor acestuia ar contrazice intenţia celor ce au creat Tratatul. Curtea s-a exprimat în felul următor „ … obiectivul Tratatului CEE, care este de a institui o piaţă comună a cărei funcţionare este de interes direct pentru justiţiabilii din Comunitate, implică faptul că acest Tratat este mai mult decât un acord internaţional care nu face decât să dea naştere unor obligaţii reciproce între statele contractante …” , această concepţie în continuare „… este confirmată de preambulul Tratatului, care nu menţionează numai guvernele, ci şi popoarele, precum şi, în mod concret, de înfiinţarea de organe care instituţionalizează drepturi suverane al căror exerciţiu afectează atât statele membre, cât şi cetăţenii acestora…”. Astfel, făcînd referinţă la drepturile ce provin din Legislaţia Comunitară, Curtea a continuat „ … independent de Legislaţia statelor membre, Dreptul comunitar nu numai că dă naştere la obligaţii în sarcina particularilor, ci are şi scopul de a le conferi drepturi care intră în patrimoniul lor juridic … aceste drepturi iau naştere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci şi prin obligaţiunile pe care Tratatul le impune într-un mod foarte bine definit atât particularilor, cât şi statelor membre şi instituţiilor comunitare …” .
Prin această interpretare Curtea probabil a făcut ţările ce au semnat Tratatul CEE să realizeze pentru prima dată că acest Tratat nu este doar un alt acord internaţional fără obligaţiuni şi drepturi aplicabile. În cazul Van Gend en Loos Curtea a elaborat conceptul felului de sistem juridic necesar pentru a realiza ideea comună economică şi politică prevăzută în Tratat.
Care ar fi condiţiile pentru ca efectul direct să se aplice? Prima condiţie ce trebuie respectată pentru ca efectul direct să se aplice, Curtea a stabilit-o în Van Gend en Loos drept cerinţă obligatorie pentru prevederea, care se judecă, trebuie să fie „de sine stătător executabilă” ¹⁰⁶, adică „ clară, precisă, necondiţionată, fără rezerve faţă statele membre şi independentă de orice alte măsuri de implementare”.
O altă condiţie ar fi natura actului juridic ce se discută. Toate atele Comunitare pot avea efect direct? Ca atare majoritatea Actelor comunitare cu caracter obligatoriu pot avea efect direct, clarificări suplimentare însă necesită directivele şi prevederile tratatelor (acordurilor) internaţionale. Pentru început art. 249 TCE prevede expres că regulamentele „ … trebuie să fie obligatorii şi direct aplicabile în toate statele membre …”. Astfel regulamentele din momentul intrării în vigoare devin parte componentă a Legislaţiei naţionale a statelor membre şi indivizii le pot valorifica în faţa instanţelor naţionale. Nu sunt contra efectului direct măsurile adoptate de statele membre pentru a asigura implementarea corectă a unui regulament, în caz de necesitate sau a particularităţii domeniului, dar nu şi acele cazuri în care s-ar altera sau obscura conţinutul acestuia. ¹⁰⁷
Un alt act juridic Comunitar, care are efect direct asupra celor cărora le este adresat, este decizia. Cu toate că în art. 249 TCE nu este menţionată aceeaşi formulă pentru decizii, cum este pentru regulamente, Curtea nu a ezitat în Franz Grad v. Finanzamt Traunstein ¹⁰⁸ să se expună că „ … deciziile sunt obligatorii în totalitate pentru cei cărora le sunt adresate şi astfel … ar fi incorect de a fi excluse din posibilitatea de a acorda persoanelor afectate de aceste obligaţii, drepturi de a le invoca în faţa Curţii … „. Astfel în cazurile în care deciziile conţin criteriile de justificare ¹⁰⁹ acestea sunt capabile de avea efect direct.
Cazul deosebit al directivelor, precum şi a prevederilor tratatelor internaţionale sunt examinate separat în continuare.
Efectul juridic al prevederilor Tratatelor Internaţionale
Domeniul relevant cercetat se referă la faptul dacă prevederile tratatelor internaţionale semnate de Comunitate ca parte, pot fi invocate în faţa instanţei naţionale, precum şi la CEJ de către indivizi.
O părere ar fi că tratatele şi acordurile internaţionale semnate cu alte organizaţii sau instituţii internaţionale ar fi de natură pur internaţională, obligatorii doar pentru statul sau organizaţia internaţională care le-a semnat. Dar în cazul Dreptului comunitar, un tratat semnat devine parte a Acquis-lui Comunitar astfel acesta ar putea avea efecte directe asupra indivizilor din statele membre. Curtea în jurisprudenţa sa a interpretat această situaţia ca o posibilitate a indivizilor de aşi apăra drepturile ce provin dintr-un tratat internaţional care a devenit parte a Acquis-ului Comunitar doar în anumite cazuri şi circumstanţe concrete.
Acest subiect a fost pe larg discutat pentru prima dată în cazul International Fruit Company v. Produktschap voor Groeten en Fruit ¹¹⁰, în care Curtea a menţionat că nu este posibil de invocat în faţa instanţei prevederile tratatelor sau acordurilor internaţionale la care Comunitatea este parte, dacă acestea au caracter general şi condiţionat în vederea acordării drepturilor către subiecţii acestora. Astfel Curtea vine să impună respectarea aceloraşi cerinţe faţă de prevederile din tratatele internaţionale ca şi pentru cerinţele de justificare pentru actele comunitare – să fie clare, precise şi necondiţionate în vederea acordării drepturilor.
O mare parte a cazurilor care au ajuns la CEJ se refereau anume la interpretarea dacă drepturile prevăzute de către acordurile de comerţ liber semnate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ale GATT ¹¹¹ nu sunt respectate de Legislaţia Comunitară, respectiv acestea pot fi atacate în faţa curţilor naţionale sau CEJ. În privinţa acestor prevederi Curtea s-a exprimat ferm în cazul Germania v. Comisia ¹¹² explicând „ … că prevederile din GATT pot fi invocate pentru a verifica dacă nu sunt contrare Actelor comunitare doar în două cazuri i) în cazul în care Comunitatea intenţiona să implementeze prevederea invocată şi ii) actul comunitar atacat se referă expres la prevederile GATT…”. Aceasta este o abordare destul de restrictivă şi este argumentată de CEJ ca fiind necesară din motiv că prevederile acestor acorduri sunt foarte generale şi acordă un spaţiu de „manevră” prea larg pentru subiecţi.
Efectul direct al Directivelor
În baza prevederilor art. 249 TCE, „ … Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele …” , astfel directivele pentru a atinge efectele juridice trebuie să fie implementate prin măsurile alese la discreţia statelor membre. Comunitatea întotdeauna a protejat instrumentul – directiva, din mai multe considerente, în multe cazuri ea este folosită pentru armonizarea unor sectoare sensibile ale statelor membre, iar în altele directivele sunt o metodă eficientă de a promova politicile UE în statele membre. Din acest motiv, Curtea în jurisprudenţa sa, cu toate că directivele nu au efect direct dacă nu sunt implementate, a hotărât să acorde mai multă eficienţă juridică şi directivelor neimplementate.
În contrast cu regulamentul directiva nu este direct aplicabilă şi nu are efecte directe în statele membre. Cu toate acestea Curtea în decizia sa a fortificat argumentul prezentat mai sus şi a acordat astfel de efecte şi directivelor, doar cu anumite condiţii „ … ar fi incompatibil, cu efectul obligatoriu pe care directivele îl poartă după definiţia art.249TCE, de a exclude, în principiu, posibilitatea ca obligaţiunea pe care o prevede sa nu poate fi invocată de indivizii afectaţi …” . ¹¹³ Curtea a afirmat acest lucru, dar a şi precizat în continuare, că toate prevederile directivelor trebuie de fiecare dată examinate individual şi separat, pentru a determina dacă acestea pot avea efect direct.
În cazul Pubblico Ministero v. Ratti ¹¹⁴, Curtea a clarificat în ce situaţii directivele pot avea efect direct „ … pentru a obţine caracterul de efect direct , perioada de implementare a directivei trebuie să expire …” . În cazul sus menţionat un antreprenor din Italia şi-a conformat afacerea de producere a unui produs la cerinţele Directivei până ca perioada implementării acesteia să expire. Autorităţile Italiei l-au amendat pe acest antreprenor din motiv că conform legii naţionale, ce nu a fost armonizată la Directivă, produsele acestuia nu corespundeau standardelor. Curtea a respins cererea antreprenorului fiindcă efectul direct nu poate fi încă invocat, pe motiv că termenul de implementare a directivei încă nu a expirat. Dacă directiva este implementată corect şi în termenul prestabilit, atunci indivizii pot deja recurge la măsurile ce o implementează şi nu au nevoie să invoce directiva propriu zis. ¹¹⁵

Cu toate că directivele după natura lor juridică lasă la discreţia statului alegerea formei şi metodele de implementare, este posibil ca aceasta să conţină prevederi clare şi necondiţionate. Ca exemplu în cazul Marshall v. Southampton Area Health Authority ¹¹⁶, directiva ce trebuia implementată nu lăsa posibilitatea de alegere a statului, astfel Curtea a judecat că „ … oricând prevederile unei directive apar a fi, în ceea ce priveşte subiectul în cauză, necondiţionate şi suficient de precise, acele prevederi pot fi invocate de o persoană împotriva statului, atunci când statul respectiv neglijează să introducă directive în ordinea sa juridică naţională până la sfârşitul perioadei recomandate sau nu reuşeşte să introducă acea directivă în mod corect …” sau în cazul Becker v. Finanzamt Münster - Innenstadt ¹¹⁷„ … în toate cazurile în care dispoziţiile unei directive apar, din punctul de vedere al conţinutului lor, ca fiind necondiţionate şi suficient de precise, aceste dispoziţii pot fi invocate, în absenţă unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziţii de drept intern neconforme cu directive sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care indivizii pot să le invoce împotriva Statului …”, astfel clarificând că directivele pot avea efect direct şi că, în contrast cu regulamentele, pot avea doar efect direct vertical dar nu şi orizontal¹¹⁸. Această decizie a Curţii poate fi considerată şi ca un minimalism juridic dar pentru acea perioadă atenţia era mai mult asupra acordării directivelor a unei ponderi juridice în relaţii cu Statele Membre şi convingerea acestora în luarea măsurilor necesare pentru implementare lor corectă şi la timp.

Desigur în cazul Marshall, precum şi în alte cazuri¹¹⁹ ce au urmat aceeaşi ordine de judecată a Curţii, efectul direct al directivelor a fost recunoscut doar faţă de Stat. Dar ce presupune termenul „ Stat” ? Curtea în decizia sa în cazul Foster v British Gas¹²⁰ a interpretat în felul cel mai larg posibil termenul de stat ca fiind „ … orice organ de orice formă juridică, care este responsabil, în baza unei măsuri adoptate de Stat, să acorde servicii publice sub controlul Statului şi care este abilitat pentru îndeplinirea acestor servicii cu puteri, ce depăşesc pe cele ce se aplică în relaţiile dintre indivizi, este inclus printre acele organe împotriva cărora se pot invoca prevederile directivelor ce sunt capabile de efect direct …”. Jurisprudenţa a indicat, în contextul doctrinei efectului direct, că principiul poate fi invocat împotriva agenţiilor sau instituţiilor ce se află sub autoritatea sau sub controlul statului, autorităţilor locale sau regionale, autorităţilor fiscale ş.a. ¹²¹
Efectul indirect al Directivelor
O altă metodă prin care Curtea a dezvoltat eficienţa directivelor, pe lîngă faptul că a negat posibilitatea efectului direct orizontal, a fost de a insera obligaţiunea de interpretare a Legislaţiei naţionale prin prisma prevederilor directivelor.
Astfel în cazul Von Colson and Kamann v. Land Nordrhein-Westfalen ¹²² Curtea a precizat că „ … cu toate că obligaţiunea, statelor membre ce recurge din directivă, de a atinge rezultatele prevăzute de directivă şi datoria de a întreprinde măsurile generale sau particulare necesare în baza articolului 5 din Tratat de a asigura îndeplinirea obligaţiunii, este indispensabilă pentru toate autorităţile statului membru, inclusiv şi curţile naţionale pentru cazurile ce sunt în jurisdicţia lor ... ”. În cazul în care în instanţa naţională se prezintă un caz care implică prevederi naţionale ce urmau a fi armonizate de o directivă Comunitară, dar acest lucru nu a fost făcut la timp sau corect, aceasta este obligată să interpreteze prevederile naţionale în lumina prevederilor directivei.
Dar ce s-ar întâmpla în cazul în care Statul este acela care invocă în faţă Curţii naţionale prevederi dintr-o directivă pe care tot el nu a implementat-o? Ca exemplu poate fi adus cazul Kolpinguies Nijmegen¹²³, în care faţă de un cetăţean danez, procuratura unui oraş din Danemarca a încercat să invoce într-o instanţă naţională prevederi dintr-o directivă neimplementată corect. Atunci Curtea, în referinţa preliminară ce i s-a adresat de la instanţa daneză, a spus „ … obligaţiunea instanţelor naţionale de a se călăuzi de conţinutul directivelor când interpretează prevederi ale Legislaţiei naţionale este limitată de principiile generale ale dreptului care sunt parte ale Dreptului comunitar şi în special principiile certitudinii juridice şi a neretroactivităţii … şi … o directivă neimplementată prin lege naţională nu poate avea efecte juridice privind determinarea sau agravarea răspunderii penale a persoanelor care acţionează în contravenţie cu această directivă… ” . Astfel Curtea clar a interpretat că principiul stabilit în Von Colson are limite dar acestea se referă doar la cazurile când sunt implicate cazuri penale sau când statul încearcă să profite de prevederile unei directive neimplementate.
În concluzie se poate spune că instanţele naţionale ca şi alte instituţii ale statului sunt obligate să interpreteze în baza principiului efectului indirect al directivelor prevederile Legislaţiei naţionale, indiferent dacă aceasta a fost în vigoare până la sau după adoptarea directivei, în conformitate cu prevederile directivei neimplementate la timp sau corect.
Efectul direct incidental orizontal al Directivelor
Conform acestui principiu, dezvoltat destul de recent, se permite aplicarea efectului direct orizontal al directivelor în cazuri foarte speciale. Acestea sunt fost foarte puţine şi cel mai des se regăsesc în literatura de specialitate pentru a reda circumstanţele în care efectul direct orizontal al directivelor se poate admite. Printre primele cazuri a fost CIA Security ¹²⁴ în care conform obligaţiunii impuse de Comisie asupra statelor membre toate regulamentele tehnice naţionale ce sunt adoptate trebuie să fie notificate din timp Comisiei pentru aprobare şi doar după aceasta pot fi adoptate la nivel naţional. Această obligaţiune a fost adoptată prin Directiva 83/189. O companie din afara Belgiei a importat pe piaţa belgiană alarme de securitate. O altă companiei autohtonă tot comercializa pe piaţa internă a Belgiei astfel de alarme, dar care au fost certificate în baza unui regulament tehnic belgian. Produsele companiei importatoare nu erau certificate, astfel compania autohtonă a chemat în instanţa naţională compania importatoare cu scopul de a interzice produsele acestea pe piaţa belgiană. Regulamentul belgian de certificare a acestor produse nu au fost însă notificat de Comisie conform obligaţiunilor Directivei 83/189, şi adiţional compania importatoare a declarat în faţa instanţei naţionale că obligaţiunea de a certifica produsele importate în baza acestui regulament constitui o barieră a circulaţiei bunurilor astfel este o încălcare serioasă a Tratatului CE. În acest caz se observă că Directiva 83/189 care de fapt se referă la notificare şi nu la drepturi sau obligaţii a persoanelor fizice, creează efect direct incidental (întâmplător) orizontal între indivizi. Curtea acest fenomen la descris în felul următor „ … articolele 8 şi 9 ale Directivei 83/189 prevăd clar obligaţiunile Statelor Membre de a notifica proiectele de regulamente tehnice Comisiei până când acestea sunt adoptate. Fiind clare, precise şi necondiţionate în conţinutul lor, aceste prevederi ale directivei pot fi invocate de către indivizi în relaţiile între ei în faţa curţilor naţionale …”
Cu toate că Curtea a acceptat că în baza prevederilor directivei 83/189 indivizii au drepturi pe care le pot aplica în faţa instanţelor naţionale, posibilitatea de aplicare a acestora a fost limitată mai târziu prin cazul Lemmens¹²⁵. În acest caz Curtea a venit să clarifice că nu toate regulamentele naţionale cad sub incidenţa directivei 83/189, astfel în cazul în care acestea nu sunt prevăzute de directivă, principiul efectului direct incidental orizontal nu se aplică „ … în cazurile procedurilor penale ca cele ce reglementează prezenta cauză, regulamentele aplicate pentru învinuire, pe de o parte, şi cele care interzic şi pedepsesc conducerea automobilului în stare de ebrietate şi prevăd procedura de verificare a stării de ebrietate prin suflarea în aparatele special prevăzute, pe de alta, au rezultatul de a conclude evidenţe despre vinovăţia inculpatului …” , astfel sfera de aplicare a directivei 83/189 nu cuprinde regulamentele privind circulaţia rutieră şi testul la alcoolemie şi nu poate fi invocat faptul că o notificare prealabilă a cestora nu a fost efectuată de Comisie.
Cazurile în care efectul direct incidental orizontal este permis sunt foarte restrânse din motiv că nu toate directivele pot conţine prevederi ce vor avea un caracter precis, clar şi necondiţionat.
Speţă - Principiul Efectului Direct
Compania Y din statul membru X are drept activitate comerţul cu produse agricole. După îndeplinirea tuturor cerinţelor legate de standardele de calitate şi origine, compania Y a decis să exporte în statul membru Z, 100 tone de cereale.
La rândul sau statul membru Z este un stat cu o producere agricolă sporită, astfel pentru a proteja piaţa agricolă internă, a impus la importul de către compania Y a cerealelor o taxa vamală de 5%.
Compania Y luând drept bază prevederile Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene s-a hotărât să atace decizia statului membru Z la Curtea Europeană de Justiţie.

Întrebare:

Consultaţi compania Y privind drepturile sale împotriva acţiunilor întreprinse de statul membru Z.