Uniunea Europeană: istorie, instituţii, politici

5.2Cooperarea în Europa Centrală şi de Est

Cooperarea internaţională în Europa Centrală şi de Est are o istorie mai lungă decât cea din Europa de Sud-est. În această regiune activează structuri precum Iniţiativa Central Europeană, creată, iniţial de o ţară membră a UE (pe atunci Comunitatea Europeană) şi NATO – Italia, o ţară neutră – Austria, o ţară ce făcea parte din mişcarea de nealiniere – Iugoslavia, şi o ţară din Pactul de la Varşovia – Ungaria.

O altă structură este cea mai mare organizaţie de cooperare regională din lume – Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre. Extinderea geografică a acestei organizaţii – 20 milioane km pătraţi - se datorează faptului, că ea include ca membri Federaţia Rusă, Ucraina, Turcia, Grecia, Moldova, România, ţările din Caucaz şi din Balcani. Populaţia din aria OCEMN, care atinge cifra de 330 mln oameni, constituie circa două treimi din populaţia Uniunii Europene, iar resursele naturale sunt superioare celor din UE. Există şi alte structuri de cooperare, ale ţărilor din bazinul Dunării, sau ale ţărilor de la mările Baltică şi Neagră etc.

5.2.1Iniţiativa Central Europeană (ICE)

După cum a fost menţionat, ICE a fost instituită în noiembrie 1989 de către Italia, Austria, Ungaria şi Iugoslavia, în scopul colaborării lor economice, tehnice, ştiinţifice şi culturale. La începutul anului 1996, ICE includea deja 15 membri, printre care nu se mai număra unul dintre fondatori – Iugoslavia.

ICE uneşte ţări şi instituţii din Europa Centrală şi de Est în spiritul unei cooperări regionale pragmatice şi flexibile. Această structură regională are un format unic, întrunind în forurile ei ţări-membre ale UE, ţări asociate, aflate la stadii diferite de negociere cu UE, ţări-beneficiare ale Pactului de Stabilitate şi membre ale Procesului de Stabilizare şi Asociere, precum şi state cu vocaţie europeană, succesoare ale URSS. Anume acest format, precum şi angajamentul deosebit al Italiei şi Austriei, permite crearea climatului de încredere şi transparenţă necesar abordării corecte a celor mai sensibile probleme cu care se confruntă diferite ţări în eforturile de integrare europeană, precum şi facilitarea transmiterii mesajelor de importanţă majoră în structurile europene. Astfel, principiul gradualităţii este bine încetăţenit în forurile ICE. La una din reuniunile şefilor de guverne din ICE, prim-ministrul italian, Silvio Berlusconi a definit într-un mod patetic misiunea finală a organizaţiei, care “va putea fi considerată îndeplinită doar atunci când toate statele ICE vor fi membre ale Uniunii Europene”. În cadrul acestei structuri, pot fi discutate, planificate, studiate, finanţate şi implementate proiecte naţionale şi programe internaţionale.

Ţările-membre ale ICE sunt: Albania, Austria, Bielarusi, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, România, Republica Slovacă, Slovenia, Ucraina, Serbia şi Muntenegru. Obiectivele ICE ţin de întărirea cooperării dintre ţările membre, intensificarea participării tuturor statelor ICE la procesul de integrare europeană, intensificarea procesului de transformări economice ale ţărilor în tranziţie, reducerea impactului disparităţilor existente dintre statele ICE, evitând crearea unor noi bariere şi divizări în Europa şi orientarea activităţilor către susţinerea ţărilor dezavantajate şi a celora care au mai mare nevoie de accelerarea sau relansarea dezvoltării economice.

Iniţiativa Central Europeană se află în relaţii de cooperare cu Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre, Iniţiativa de Cooperare în Europa de Sud-est, Consiliul Europei, OSCE, Comisia Economică ONU pentru Europa. Calitatea de parteneri speciali o au Uniunea Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Activităţile în cadrul ICE sunt finanţate de un fond special al guvernului Italiei. Iniţiativa nu finanţează proiecte mari, dar activează intens în vederea atragerii investiţiilor necesare. Un rol deosebit îl are în acest sens Forumul Economic al ICE, organizat odată pe an, concomitent cu Reuniunea Şefilor de Guvern. Forumul întruneşte miniştrii economiei şi ai finanţelor din ţările membre, conducătorii băncilor naţionale, ai agenţiilor pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor. La forum participă reprezentanţii structurilor financiar-bancare internaţionale, ai marilor companii, oameni de afaceri.

Pornind de la importanţa ICE pentru cooperarea economică şi politică bilaterală şi multilaterală a Moldovei cu statele din Europa Centrală, Ministerul Afacerilor Externe a adresat, la 21 mai 1993, o cerere de aderare a Republicii Moldova la această instituţie de cooperare regională. La Reuniunea şefilor de guverne din ICE, care a avut loc la Graz (Austria), la 8–9 noiembrie 1996, Republica Moldova a fost admisă în calitate de membru cu drepturi depline.

Cooperarea Republicii Moldova în cadrul ICE are o dimensiune mai mult politică. Începînd cu 1997, în Documentele finale ale reuniunilor miniştrilor de externe şi ale şefilor de guverne a fost mereu prezentă tematica transnistreană şi cea a relaţiilor Moldovei cu Uniunea Europeană. Astfel, unul din articolele principale ale Documentului Final de la Brijuni (Croaţia, 1998) reiterează importanţa implementării deciziilor Summit-ului OSCE de la Lisabona din 1996 şi concluziile Reuniunii Ministeriale a OSCE de la Copenhaga din 1997 cu privire la reglementarea conflictului în partea de Est a Republicii Moldova în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, precum şi retragerea imediată, ordonată şi completă a trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi document miniştrii au salutat intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care a reprezentat un pas important spre semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Interesele ţării au fost promovate mai activ în cadrul ICE în perioada anului 1999. La reuniunea din iunie a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor-mebre (Karlovy Vary, Cehia) miniştrii au constatat lipsa de progrese atât în soluţionarea problemei retragerii trupelor ruse de pe teritoriul ţării, cât şi în tratativele cu privire la elaborarea statutului special pentru localităţile din stânga Nistrului. Ţinând cont de situaţia creată, precum şi luările de poziţie anterioare în cadrul ICE, miniştrii au decis să fie trimisă în Moldova o misiune de documentare a Troikăi ICE. Un spaţiu aparte în discuţii i-a fost acordat Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-est şi poziţiei ICE faţă de această iniţiativă. Miniştrii au menţionat faptul că ICE este un organism deja creat şi capabil să implementeze politicile Pactului, iar colaborarea diferitor organisme regionale, printre care OCEMN, SECI, Procesul Royaumont va permite să fie unite şi coordonate eforturile îndreptate spre realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate. În această ordine de idei, miniştrii şi-au exprimat susţinerea faţă de cererea ţării noastre de a deveni membru al Procesului Royaumont, ceea ce reprezintă o precondiţie pentru includerea Republicii Moldova în lista ţărilor recipiente ale Pactului de Stabilitate.

Republica Moldova a fost vizitată de Misiunea de documentare a Iniţiativei Central Europene în perioada 29-30 septembrie. Misiunea a fost condusă de Viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Cehe şi a inclus mai mulţi diplomaţi de rang înalt din Cehia, Austria, Italia, Ungaria şi Croaţia, asistaţi de un reprezentant al Secretariatului Executiv al ICE. În conformitate cu mandatul aprobat, Misiunea a avut întrevederi cu reprezentanţii instituţiilor de stat ale Republicii Moldova implicate în soluţionarea conflictului transnistrean şi retragerea trupelor ruse: Parlamentul Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Comisia Interdepartamentală pentru relaţiile cu raioanele de est ale Republicii Moldova, Comisia Unificată de Control. Au avut loc şi întrevederi cu şeful Misiunii OSCE şi reprezentanţii statelor mediatoare, Rusia şi Ucraina. La solicitarea Coordonatorului Naţional al României, delegaţia s-a întîlnit cu Ambasadorul României la Chişinău. La Tiraspol membrii Misiunii s-au întreţinut cu reprezentanţii administraţiei locale. La încheierea activităţii Misiunea a fost primită de Prim-Ministrul Republicii Moldova, după întrevedere avînd loc o conferinţă de presă.

Raportul Misiunii a fost prezentat la Reuniunea şefilor de guverne din ICE (Praga, 5-6 noiembrie). În urma dezbaterilor, şefii de guverne au adoptat Declaraţia Finală, în care au fost incluse referinţele respective la Republica Moldova şi o declaraţie separată cu privire la rezultatele Misiunii Troikăi ICE în Moldova. Cel mai important rezultat obţinut la Summit-ul ICE de la Praga poate fi considerat faptul că problema conflictului transnistrean şi a retragerii trupelor ruse din Moldova a fost plasată ca punct permanent pe agenda de lucru a Iniţiativei. A continuat şi promovarea intereselor ţării noastre în vederea asocierii la Uniunea Europeană şi implicării în activităţile Pactului de Stabilitate, fapt menţionat în Documentul Final.

5.2.2Acordul de liber schimb în Europa Centrală

Acordul de liber schimb în Europa Centrală, cunoscut sub denumirea de CEFTA (Central European Free Trade Agreement) este rezultatul Declaraţiei de la Visegrad din februarie 1991. După separarea Cehiei de Slovacia, CEFTA includea următorii 4 membri: Cehia, Slovacia, Polonia şi Ungaria (ţările acordului de la Visegrad). În 1996, la CEFTA s-a asociat Slovenia, în 1997 – România, în 1998 – Bulgaria şi în 2003 – Croaţia.

CEFTA este considerat o ‘‘anticameră’’ şi o etapă de pregătire a participării la piaţa internă a Uniunii Europene, care a susţinut de la început formarea şi funcţionarea CEFTA. Principalul obiectiv al CEFTA a fost crearea unei zone de liber schimb prin liberalizarea graduală a comerţului reciproc cu produse industriale şi agricole şi prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului în perioada de tranziţie. Această structură diferă de alte organizaţii atât prin formatul ei, cât şi prin modalităţile de cooperare. CEFTA oferă un exemplu de cooperare intraregională, ale cărei elemente de bază au fost preluate de Grupul de lucru al Pactului de Stabilitate pentru Comerţ în pregătirea şi lansarea programului de Facilitare şi Liberalizare a Comerţului pentru Europa de Sud-est.

De la crearea CEFTA, statele-membre s-au angajat să reducă sau să abolească restricţiile vamale pe teritoriile lor şi să elimine obligaţiile vamale în comerţul reciproc până la finele anului 2001. De asemenea, acordul prevedea abolirea monopolului de stat, armonizarea legislaţiei menite să încurajeze competiţia, cooperarea şi schimbul de informaţie privind subsidiile şi măsurile de protecţie contra importurilor excesive, precum şi regulile de procedură pentru certificatele de origine.

Termenii şi condiţiile iniţiale de aderare la CEFTA au fost definite în Declaraţia prim-miniştrilor ţărilor membre (25 noiembrie 1994). Astfel, pentru obţinerea statutului de membru, ţara trebuia să întrunească următoarele condiţii: să fie parte la un acord de asociere cu UE, să fie membru al OMC şi să aibă acordul tuturor statelor-membre ale CEFTA.

CEFTA şi-a modificat componenţa de la 1 mai 2004, după ce cinci ţări membre - Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria - au aderat la UE, rămânând în Acord Bulgaria, Croaţia şi România. La data de 27 februarie 2006 a fost semnat, la Skopje, Acordul de aderare a Republicii Macedonia la CEFTA, în prezent acesta aflându-se în proces de ratificare.

O nouă etapă în evoluţia CEFTA a luat start la reuniunea de la Zagreb a primilor miniştri din 29 noiembrie 2005. Declaraţia adoptată la reuniune a inclus un nou set de criterii de aderare la CEFTA, mai flexibile şi mai largi şi a creat premizele pentru realizarea unui acord unic de liber schimb în regiune, pornind de la CEFTA. Necesitatea restructurării CEFTA devenise evidentă nu numai din cauza aderarării unor membri ai ei la UE, dar şi dat fiind faptul, că în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est exista deja iniţiativa creării unui acord de comerţ liber în Europa de Sud-Est, a cărui realizare trebuia să aibă loc, în conformitate cu voinţa exprimată în Declaraţia ministerială de la Sofia, adoptată la reuniunea Mesei Regionale a Pactului de Stabilitate (10 iunie 2005), în cursul anului 2006.

Acţiunea următoare a avut loc la Bucureşti, la 6 aprilie 2006, cu ocazia reuniunii prim-miniştrilor Albaniei, Bosniei şi Herţegovina, Bulgariei, Croaţiei, României, Republicii Moldova, Republicii Macedonia, Serbiei şi Muntenegru. Printre perticipanţi s-au numărat cancelarul austriac Wolfgang Schussel, Preşedintele Consiliului European, Comisarul pentru extindere Olli Rehn şi Comisarul pentru comerţ Peter Mandelson, Coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est, Erhard Busek, ambasadorii la Bucureşti ai ţărilor partenere ale Grupului de Lucru pentru comerţ din cadrul Pactului de Stabilitate. Prezenţa înalţilor funcţionari europeni a constituit un semnal important al sprijinului Uniunii Europene pentru această iniţiativă, precum şi pentru perspectiva europeană a regiunii în general.

La finalul reuniunii a fost adoptată o declaraţie comună, care exprimă voinţa politică existentă, la cel mai înalt nivel, de a se iniţia negocierile privind crearea unui acord de comerţ liber în Europa de Sud-est prin extinderea şi modificarea CEFTA, astfel încît acest acord să devină un instrument complementar celorlalte instrumente în vigoare sau în curs de negociere între statele din regiune şi UE. Declaraţia include principiile şi orientările în baza cărora vor avea loc negocierile efective, precum şi o agendă privind desfăşurarea la nivel tehnic a acestora, şi, ceea ce este deosebit de important, Republica Moldova a fost invitată să devină membru cu drepturi depline al noului acord.

5.2.3Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)

Această organizaţie, iniţiată la 25 iunie 1992 ca structură de cooperare cu denumirea de Cooperare Economică a Mării Negre (CEMN), a avut drept scop transformarea Mării Negre într-o regiune a păcii, stabilităţii şi prosperităţii; promovarea cooperării economice şi a relaţiilor prieteneşti, de bună vecinătate, între ţările regiunii.

Organizaţia, care iniţial o fost o structură de cooperare, a fost constituită prin semnarea Declaraţiei de la Istambul a Şefilor de Stat sau de Guvern ai celor 11 ţări riverane la Marea Neagră - Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. În prezent, membrilor OCEMN li s-au alăturat Serbia şi Muntenegru, iar în calitate de observatori - Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, Slovacia, Tunisia, Franţa, Germania, Conferinţa Cartei Energiei, SUA, Republica Cehă, Croaţia şi Bielarusi. Activitatea OCEMN este sprijinită de un şir de organizaţii şi instituţii internaţionale, printre care Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei, OMC, BERD, BEI şi Banca Mondială.

Forul de decizie al OCEMN este Consiliul Ministerial, care se întruneşte semestrial în ţara care deţine preşedinţia în exerciţiu. La reuniunile miniştrilor de externe, deciziile se adoptă prin consens pentru primirea unor noi membri, acordarea statutului de observator, crearea de noi mecanisme sau modificarea structurii acestora, adoptarea sau modificarea regulilor de procedură şi a regulamentelor financiare. Pentru alte decizii este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.

În afară de reuniunile ministeriale, mai au loc şedinţele Înalţilor Funcţionari, ale Grupurilor de Lucru şi Grupurilor ad-hoc de Lucru ale Experţilor, care sunt organe subsidiare ale OCEMN. Sub autoritatea Preşedinţiei activează Secretariatul Permanent Internaţional al OCEMN, care îndeplineşte în special sarcini de natură administrativă şi tehnică.

Grupurile de lucru, ca şi grupurile experţilor create ad-hoc, funcţionează în următoarele domenii: energie; transporturi, comunicaţii, mediu; situaţii de urgenţă; turism; ştiinţă şi tehnologie; ocrotirea sănătăţii şi domeniul farmaceutic; promovarea şi protejarea investiţiilor; cooperare industrială şi comercială; ÎMM; finanţe şi bănci; schimb de date statistice şi informaţii economice; agricultură şi industrie alimentară; combaterea criminalităţii organizate.

OCEMN are şi o componentă interparlamentară, creată în 1993, când reprezentanţii Albaniei, Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei, Moldovei, României, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei au decis să stabilească Adunarea Parlamentară a CEMN (APCEMN). În 1995 la APCEMN au aderat Bulgaria şi Grecia. Scopul APCEMN este crearea unor condiţii favorabile (inclusiv a sprijinului legislativ) în statele participante, pentru realizarea scopurilor şi principiilor înscrise în Declaraţia de la Istambul.

Cooperarea cercurilor de afaceri reflectă în mod firesc accentul pus de CEMN pe ameliorarea mediului de afaceri şi extinderea cooperării în zona Mării Negre. În 1992, reprezentanţii businessului din ţările CEMN au creat Consiliul de afaceri al CEMN, care se implică în identificarea şi realizarea unor proiecte de investiţii private şi publice. În mare măsură ţările-membre sunt reprezentate în această structură de către Camerele de Comerţ şi Industrie.

Componenţa financiară a structurii CEMN este reprezentată de Banca Mării Negre pentru Comerţ şi Dezvoltare (BMNCD), care îşi are sediul la Tesalonic, Grecia. Banca, operaţională din 1 iunie 1999, este principalul mecanism al CEMN în finanţarea şi realizarea unor proiecte regionale comune şi asigurarea resurselor financiare necesare statelor participante.

În 1997, la Reuniunea a X-a a miniştrilor afacerilor externe ai CEMN, a fost prezentată Carta CEMN, document care punea bazele transformării structurii de cooperare într-o organizaţie internaţională. În versiunea lui finală, documentul a fost semnat la Summit-ul şefilor de state sau de guverne, reuniune extrem de importantă, care a avut loc la 4-5 iunie 1998 la Ialta, iar inaugurarea oficială a Organizaţiei CEMN a avut loc în cadrul Reuniunii a XIII a MAE ai ţărilor-membre ale CEMN (Tbilisi, 30 aprilie 1999). Astfel, o iniţiativă politică de cooperare s-a transformat, începând cu 1 mai 1999, într-o organizaţie internaţională viabilă.

La summit-ul din 2002 şi la reuniunile ulterioare ale Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe, OCEMN a început să acorde atenţie sporită proiectelor. În baza deciziei Consiliului Ministerial de la Tirana, din 25 octombrie 2002, a fost constituit Fondul de Dezvoltare a Proiectelor (FDP) prin contribuţii voluntare ale statelor membre, iar în baza deciziei CM de la Istambul, din 14-15 iulie 2003, s-a înfiinţat un Comitet Director al FDP însărcinat cu gestionarea fondurilor acumulate.

Republica Moldova participă alături de alte state-membre la elaborarea şi implementarea unor proiecte comune în cadrul OCEMN. Printre acestea trebuie menţionată BMNCD, în care ţara noastră deţine 2% din capitalul statutar, proiectul KAFOS - comunicaţii prin cablu cu fibre optice, Interconectarea Reţelelor Electrice şi proiectul PETrA, sau aria pan-europeană de transport în bazinul Mării Negre, şi cel mai recent proiect de construire a automagistralei pe perimetrul Mării Negre.