Universitatea din bacăU

Modulul II. Locul Kinetoterapiei în cadrul Ştiinţei activităţilor corporale

Scopul modulului

• 
  Înţelegerea ariei de cuprindere a domeniului şi a locului pe care Kinetoterapia îl ocupă în cadrul acestuia
  

Obiective operaţionale

• 
  Cunoaşterea unor noţiuni operaţionale generale şi specifice cu care se operează în cadrul domeniului
  
• 
  Cunoaşterea componentelor domeniului
  
• 
  Cunoaşterea ariei de cuperindere a domeniului mişcării umane şi al omului în mişcare
  
• 
  Cunoaşterea locului Kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc domeniul
  

Unitatea de studiu II.1. Noţiuni operaţionale generale şi specifice. Definirea componentelor domeniului

Noţiuni operaţionale generale şi specifice

Terminologia clară şi precisă, reprezintă una din condiţiile pe care la implică orice disciplină ştiinţifică. Astfel şi disciplinele care se ocupă cu studiul mişcării umane şi-au elaborat un limbaj propriu, în cadrul căruia unii termeni au o folosire mai frecventă faţă de alţii şi, de aceea, sunt consideraţi ca reprezentând aspectele de esenţă ale domeniului (concepte, noţiuni, idei).

Ansamblul datelor ştiinţifice referitoare la conceptul de probleme în relaţie cu mişcarea (din sport, educaţie fizică şi kinetoterapie) formează teoria mişcării (Dictionary of Sport Science, editor Erich Beyer, 1992, Verlag Karl Hofmann). Teoria mişcării însumează diferite concepte, fiecare caracterizat prin propriile premize şi limitat de legăturile pe care le are cu o teorie particulară. Ca punct central al acestei teorii, trebuie citată punerea în evidenţă a indicilor caracteristici esenţiali ai mişcărilor selecţionate (calităţi motrice), cercetarea pentru studierea principiilor motrice şi pentru descrierea şi evaluarea instrucţională a proceselor de învăţare a mişcărilor corespondente.

Pentru început este necesară clarificarea câtorva asemenea noţiuni care, repetăm, nu sunt proprii unei discipline, ci unui domeniu, acela al mişcării umane. Ca atare, se cere, pentru seminar, extragerea din D.L.R., Dicţionarul explicativ al limbii române şi Îndrumătorul terminologic pentru studenţii secţiilor de Kinetoterapie, a definiţiilor pentru următoarele:

a) noţiuni operaţionale generale: 1) Activitate; 2) Act motric; 3) Acţiune motrică; 4) Activitate motrică; 5) Activitate corporală; 6) Calitate motrică; 7) Capacitate motrică; 8) Coordonare motrică; 9) Deprindere motrică; 10) Educaţie; 11) Educaţie fizică; 12) Efort; 13) Exerciţiu; 14) Exerciţiu fizic; 15) Igienă; 16) Învăţare; 17) Învăţare motrică; 18) Mişcare; 19) Motricitate; 20) Motilitate; 21) Metodă; 22) Metodologie; 23) Sanogeneză; 24) Sănătate; 25) Sport; 26) Ştiinţă; 27) Teorie.

b) noţiuni operaţionale specifice: 1) Accident; 2) Boală; 3) Adaptare; 4) Adaptare funcţională; 5) Cinetic; 6) Compensare; 7) Corectare; 8) Creştere fizică; 9) Cură; 10) Dezvoltare fizică; 11) Diagnostic; 12) Diformitate; 13) Deficienţă; 14) Disfuncţie; 15) Handicap; 16) Impotenţă; 17) Incapacitate; 18) Infirmitate; 19) Insuficienţă; 20) Invaliditate; 21) Kinetologie (Kineziologie); 22) Kinetoterapie (Kineziterapie); 23) Profilaxie; 24) Reabilitare; 25) Readaptare; 26) Recuperare; 27) Reeducare; 28) Terapeutic.

Asupra tuturor acestor noţiuni se va reveni pe parcursul anilor de studii, dar obligaţia studenţilor este de a-şi însuşi şi de a-şi clarifica, încă de la început, definiţiile - pentru a facilita înţelegerea lor.
Definirea componentelor domeniului

Pentru a clarifica locul Kinetoterapiei în cadrul domeniului trebuie pornit de la definirea principalelor concepte care interesează domeniul "mişcării umane şi al omului în mişcare". Astfel:

Activitatea corporală

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte activitatea corporală ca ansamblu de acte fizice făcute în scopul obţinerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forţelor proprii într-un anumit domeniu, participare activă şi conştientă la ceva: muncă, ocupaţie, îndeletnicire, lucru. Conform definiţiei, aria de cuprindere a termenului de "activităţi corporale" se cere extinsă (ţinându-se cont de definiţiile date mişcării, motricităţii, actului, acţiunii şi activităţii motrice) la întreaga sferă a activităţilor motrice umane.

Educaţia fizică este definită în Dicţionarul explicativ al limbii române ca ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătăţii, formarea şi perfecţionarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de mişcare necesare atât pentru muncă, cât şi pentru activitatea sportivă.
Kinetoterapia studiază mecanismele neuromusculare şi articulare care asigură omului mişcările (activităţile motrice) normale, în acelaşi timp, studiind şi elaborând principiile de structurare a unor programe care se adresează organismului uman, atât din punct de vedere profilactic, cât şi din punct de vedere terapeutic şi recuperator. Este o disciplină ştiinţifică cu caracter aplicativ bine definit, având un obiect propriu de studiu: menţinerea şi dezvoltarea unor indici morfologici şi funcţionali normali, prin mijloace specifice (exerciţiul fizic ca element de bază), la persoane în situaţii biologice speciale (D. Moţet, D. Mârza, 1995). Având în vedere că toţi oamenii beneficiază, sub o formă sau alta de miracolul şi binefacerile curativo-profilactice şi terapeutice ale mişcării, se poate afirma că într-un moment sau altul al vieţii, fiecare om (sănătos, în situaţii biologice speciale, bolnav, deficient, convalescent) intră în sfera de aplicaţii ale Kinetoterapiei (V. Marcu, 1995), aceste aplicaţii fiind profilactice, terapeutic-recuperatorii şi compensatorii.
Kineziologia (Kinetologia) este definită de către Dally în 1857, ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări. Din aceasta se desprinde, ca ştiinţă de sine stătătoare, Kinetologia umană care se ocupă cu studiul mişcării umane şi al structurilor care participă la aceste mişcări (D. Moţet, D. Mârza, 1995).

În momentul de faţă se mai fac încă confuzii, termenul fiind folosit şi în sensul de Kinetoterapie, fiindu-i atribuite obiectul de studiu, obiectivele, metodele şi mijloacele acesteia din urmă.

Sportul

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte sportul ca şi complex de exerciţii fizice şi de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări şi de a educa voinţa, curajul, iniţiativa şi disciplina: fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activităţi. Analizând definiţiile şi apropiindu-le de definiţiile şi obiectul de studiu al tuturor conceptelor luate în discuţie, rezultă că Kinetologia umană este cea care se ocupă cu studiul mişcării umane şi a omului în mişcare (incluzând toate tipurile de mişcare şi caracteristicile lor calitative exprimate prin termeni de motricitate şi motilitate - cu respectarea definiţiilor), restul subdisciplinelor ştiinţifice, ocupându-se cu studiul motricităţii umane.

Rezumatul unităţii de studiu

Unitatea de studiu face o trecere în revistă a celor mai des întâlnite noţiuni operaţionale generale şi specifice, subliniind necesitatea cunoaşterii terminologiei de specialitate şi, în acest sens, a lucrului cu dicţionarul şi defineşte componentele domeniului, în aşa fel încât să se asigure baza înţelegerii ariei de cuperindere.

Autoevaluare

1. 
   Definiţi Activitatea corporală.
   
2. 
   Definiţi Educaţia fizică.
   
3. 
   Definiţi Kinetoterapia.
   
4. 
   Definiţi Kinetologia.
   
5. 
   Definiţi Sportul.
   
6. 
   Definiţi Kinetologia umană.