Universitatea liberă internațională din moldova


TEMA 4. MEGATENDINŢE ALE ECONOMIEI CONTEMPORANE ŞI MANIFESTĂRILE ACESTORA LA MACRO- ŞI MICRONIVEL



Yüklə 3,9 Mb.
səhifə12/45
tarix08.04.2018
ölçüsü3,9 Mb.
#47916
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   45

TEMA 4. MEGATENDINŢE ALE ECONOMIEI CONTEMPORANE ŞI MANIFESTĂRILE ACESTORA LA MACRO- ŞI MICRONIVEL


4.1.Megatendinţe оn cadrul economiei contemporane

4.2.Criza sistemului capitalist de conducere

4.3. Tendinţe contemporane оn economia naţioanlă
Dezvoltarea tehnico-tiinifică, creşterea dimensiunilor producţiei şi a volumului consumului condiţionează necesitatea perfecţionării sistemelor legate de activitatea de producie şi reglementarea relaţiilor de distribuţie. Creşterea gradului de saturaţie şi majorarea volumului de resurse naturale utilizate, precum şi accelerarea ritmică a proceselor de reproducţie complică sarcina de coordonare socială, chemată să asigure dezvoltarea оn ascendenţă a economiei mondiale fără pierderi esenţiale la macro- şi micronivel din cauza neechilibrării producţiei şi consumului.

Practica socială оnsă vorbeşte despre imperfecţiunea sistemelor şi mecanismelor existente de coordonare a producerii şi consumului оn special la meganivel, ceea ce se reflectă negativ asupra dinamicii economice a macro- şi microsistemelor şi asupra profilaxiei fenomenelor de criză. Astfel studierea cauzelor şi factorilor, monitoringul megatendinţelor din economie au o importanţă aplicativă importantă pentru gestiunea anticriză la nivel de stat, regional şi de firmă.


  1. 4.1. Megatendinţe оn cadrul economiei contemporane


Pe măsura dezvoltării comunicaţiilor economice complex ale statelor lumii (economiile naţionale) acestea tot mai mult оncep să coordoneze reciproc şi concresc оntr-un sistem economic mondial unic. O revoluţie оn acest proces a făcut reţeaua globală Internet, unificarea statelor Uniunii Europene, fapt ce a schimbat radical sistemul de comunicare atвt la nivel internaţional, cвt şi la nivel de interfirmă.

La meganivel, o trăsătură caracteristică a proceselor economice contemporane este schimbarea accelerată a mediului, care se manifestă i la nivel de stat inclusiv оn statele cu sisteme relativ conservative: Marea Britanie, Japonia, India, Rusia etc.

Modificări serioase suportă de asemenea mediul intern şi extern al organizaţiilor de producţie, de aprovizionare şi desfacere şi a altor organizaţii comerciale. O particularitate a funcţionării cărora este dependenţa оn creştere faţă de schimbările situaţionale la meganivel, cum ar fi manifestarea globalizării economiei mondiale. De aceea оntocmirea la timp a unor prognoze corecte privind starea de criză a organizaţiei economice presupune studierea оn profunzime a megatendinţelor şi manifestărilor acestora sub formă de crize la nivelul organizaţiilor primare.

La general megatendinţele dezvoltării contemporane se caracterizează prin următoarele procese complexe:



  1. transformarea ştiinţei fundamentale ale forţelor de producţie ce revoluţionează activitatea de producţie şi economia (Internetul, bioingineria celulară, alimentele sintetice, materialele de compoziţie, tehnologia smart, nanotehnologia, materialele cu оnsuşiri programate etc.);

  2. globalizarea şi diversificarea economiei cu deplasarea de la structurile ierarhice spre organizaţiile de reţea (de la formaţiunile unidimensionale rigide la organizaţiile construite оn baza implicării unei multitudini de colaboratori dispersaţi, colaborвnd prin intermediul reţelei de computere pentru executarea autonomă a sarcinilor aşa numiţilor „manageri оn halate de casă”;

  3. universalizarea dreptului la reglementarea relaţiilor interpersonale, interorganizaţionale şi interstatale;

  4. itelectualizarea relaţiilor la nivel interpersonal, interorganizaţional şi interstatal;

Revoluţia tehnico-ştiinţifică actuală se soldează cu modificări de proporţii оn activitatea de producţie, оncвt practic fiecare deceniu face corectări esenţiale оn vectorul economic rezultant la meganivel, precum şi оn sistemele ierarhic inferioare (la macro- şi micronivel).

Dacă оn anii 80 ai secolului XX оn vectorul integrativ al dezvoltării sociale predominau asemenea accente ca informatizarea, tehnologiile avansate, globalizarea economiilor naţionale, оn anii 90 figurau asemenea direcţii de dezvoltare ca prosperarea economiei mondiale, socialism de piaţă, stilul global al vieţii, rolul personalităţii, perfecţiunea spirituală, atunci anii 2000 se caracterizează prin tehnologizare оnaltă, lupta concurenială acerbă, unificarea pieelor de desfacere, suprasăturaia acestora, etc.

Permutarea centrului intereselor sociale spre globalizarea economiei şi culturii, umanizare şi spiritualizare a introdus corective оn priorităţile organizatorice ale managementului, care оn prezent sunt determinate de următoarele orientări: integrarea companiilor, organizaţiile de reţea, adaptarea funcţionării, structurile organistice de gestiune, managementul anticriză.

O importanţă principială are faptul că оn prezent crizele nu sunt caracteristice numai sistemelor macroeconomice tranzitorii (economia tranzitorie din ţările fostului lagăr socialist, a ţărilor din America Latină), dar din 2008 i sistemelor macroeconomice relativ echilibrate (economia Japoniei, a Uniunea Europeană, SUA, etc.). Acest fapt actualizează problematica managementului anticriză nu numai la micronivel, ci şi la macronivel. Concomitent cercetarea dinamicii crizei macroeconomice are importanţă aplicativă nu numai pentru statele cu orientare capitalistă stabilă, ci şi pentru organizaţiile economice din alte ţări, deoarece globalizarea economiei conduce la prevalarea valurilor de criză care trec frontierele de stat.


  1. 4.2. Criza sistemului capitalist de conducere


Оn prezent, gestiunii contemporane anticriză se atribuie nu numai organizaţiile economice economice, ci şi sistemele macroeconomice, chemate să reglementeze activitatea unor asemenea organizaţii, să creeze condiţii pentru motivarea businessului şi funcţionarea lui stabilă. Din acest punct de vedere capătă interes sporit analiza factorială a proceselor de criză la macronivel, a mecanismelor şi dinamicii de perspectivă.

Pentru managementul anticriză naţional o importanţă deosebită are studierea proceselor de criză din sistemele capitalismului clasic pentru elucidarea impactului lor asupra dinamicii macro- şi microeconomică, precum şi pentru оntocmirea schemei probabile a economiei naţionale la nivel de stat şi de firmă оn perioada postreformă.

Referitor la tendinţele istorice de dezvoltare a sistemelor macroeconomice оn diverse perioade au fost formulate mai multe idei şi concepţii ştiinţifice.

Teoreticienii capitalismului din sec. XVIII A Smith, L. Ricardo, J. Michelle, J.B. Say şi a. exceptau posibilitatea de criză оn acest sistem, considerвndu-l suficient de autoreglabil оn dezvoltarea sa. Оnsă pe măsura saturării economiei mondiale cu organizaţii economice autonome orientate spre piaţă, bazate pe concurenţa liberă şi relaţiile de piaţă, au оnceput să se profileze dezechilibre şi stagnări, trcоnd la etape regresive de dezvoltare a sistemelor macroeconomice. Aceasta оntr-o anumită măsură a servit drept fundament pentru concepţia lui K. Marx despre tendinţa istorică a acumulărilor capitaliste оn perioada capitalismului premonopolist (sec. XIX). Оn lucrarea sa filosofico-economică, remarcabilă ca argumentare şi logică ştiinţifică, „Capital” (1867) K. Marx a fundamentat concluzia despre perspectiva istorică negativă a modului capitalist de producţie [37].

Оnsă оn procesul de dezvoltare a economiei capitaliste au оnceput să se intensifice procese de coordonare a activităţii numeroaselor companii independente, ceea ce s-a soldat cu concentrarea şi centralizarea capitalului, prin comasarea şi „оnghiţirea” оntreprinderilor mici de către corporaţiile mari Formarea intensă a unor asemenea structuri economice a creat premisele pentru o destul de eficientă coordonare a economiei de piaţă la macronivel şi profilaxia pierderilor sociale din cauza activităţii necoordonate a agenţilor economici.

Unul din primele cercetări ai transformărilor capitaliste, ce au avut loc la оnceputul sec. XX, a fost lucrarea lui V.I. Lenin „Imperialismul ca stadiu superior al capitalismului” (1918). Оn această lucrare au fost formulate principalele semne ale stadiului imperialist al capitalismului şi se fundamentează concluzia despre perspectivele lui istorice negative.

Оnsă practica economică şi de data aceasta s-a dovedit a fi destul de inventivă şi nu a admis prăbuşirea sistemului nou format al economiei de piaţă bazat pe concurenţă. Aceasta s-a realizat prin intensificarea funcţiilor coordonatoare ale statului.

Una din teoriile de bază privind participarea statului la reglementarea economiei capitaliste (aşa numita „politrică a activităţii”) este lucrarea fundamentală a lui J. M. Keins „Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobоnzii şi a banilor.” (1934). Concluzia principală a concepţiei teoretice date este teza despre faptul că statul poate şi trebuie să reglementeze indirect procesele macroeconomice şi activitatea organizaţiilor economice prin stimularea cererii globale şi menţinerea unui anumit nivel al inflaţiei. Experienţa administraţiei americane a lui F. Ruzvelt, care a aplicat recomandările acestui savant englez, a constituit o confirmare a ideii privind posibilitatea reglementării de către stat a economiei capitaliste şi atingerii rezultate pozitive considerabile - ieşirea din criză şi dezvoltarea accelerată.

O autoritate recunoscută оn domeniul teoriei şi practicii statului la reglementarea economiei de piaţă este cel de al doilea cancelar al Germaniei L. Erhard (1897-1977). Ideile lui cu privire la „economia de piaţă socială”, planificarea indicativă şi-au găsit aplicare practică reuşită, rezultatul cărui fapt a fost „Minunea germană” – o creştere nemaiоntвlnită şi funcţionarea fără crize a economiei germane оn anii 50-60 [47, p. 61].

Оn ştiinţa economică contemporană şi practica de orientare capitalistă se profilează mai clar două modele a dezvoltării sociale [29, p. 25]:

1) monetarist, neoclasic (M. Fridman), bazat pe absolutizarea proprietăţii private, limitarea funcţiilor statului оn economie doar la sfera financiară – оn temei, pentru menţinerea unei anumite cantităţi de bani оn circulaţie;

2) participarea social activă a statului (L. Erhard, G. K. Miurdal), bazată pe pluralismul proprietăţii, sectorul de stat puternic, planificarea indicativă a economiei.

Din punctul de vedere al funcţionării mai productive, fără crize a formaţiunilor la nivel macro- şi microeconomic pare a fi cel de al doilea model, deoarece presupune o interacţiune mai strвnsă a statului cu organizaţiile economice şi legături administrative relativ scurte ca perioadă de timp. Оnsă aceasta nu exclude utilizarea şi a funcţiilor regulatorii ale statului, precum şi a instrumentelor monitariste.

Din geneza examinată a ştiinţei şi practicii administrative privind gradul de participare a statului оn dirijarea economiei se vede că оn fiecare moment al stării de criză a sistemului se inventează instrumente pentru studierea ei şi menţinerea viabilităţii. Urmвnd această logică, se poate preconiza că оn perspectivă se vor găsi soluţii pentru problemele crizei, spre a se evita pierderile sociale de proporţii.

O confirmare este conţinutul cuvвntării lui J. Soros оn faţa Congresului SUA, la 15 septembrie 1998: „Sistemul capitalismului mondial, căruia оi datorăm prosperitatea ţării, оn ultimele decenii plesneşte din toate оncheieturile. Declinul actual pe pieţele de valori a SUA constituie doar simptoma, oarecum оntвrziată a unor probleme mult mai profunde cu care se confruntă economia mondială. Unele pieţe de valori ale Asiei au cunoscut un declin mai mare ca cel de pe Wall-Street оn anul 1929, оn afară de aceasta cursul valutelor naţionale a lor a scăzut catastrofal, fiind legat de dolarul american. După criza financiară оn Asia a urmat criza economică, această infecţie s-a răspвndit şi asupra Americii Latine...” [43, p. 62].

Situaţia dată s-a repetat şi оn Rusia. Dar pentru economia acestei ţări urmările crizei financiare au fost nu chiar atоt de оntunecate, după cum spunea G. Soros, ci au avut şi consecinţe pozitive. Astfel defoltul a adus rubla mai aproape de corespunderea ei cu dolarul; s-a оnviorat industria, оn special оn ramurile orientate spre export şi producţia de оnlocuire a importurilor. Dar concomitent s-a produs şi falimentul оn masă a companiilor comerciale mici, mai ales al celor specializate оn operaţiunile de import-export.

Prezintă interes metodologic modelul preconizat de J. Soros privind intrarea megaeconomiei оn criză. Conform acestui model sistemul capitalismului mondial „...se catacterizează nu numai prin comerţul liber, dar şi, ce e mai important, prin mişcarea liberă a capitalului. El poate fi redat оn forma unei rotaţii gigantice care absoarbe capitalul, pieţele şi instituţiile financiare оn centru şi diversează capitalul la periferie – fie nemijlocit – cu ajutorul creditelor şi a portofoliilor de investiţii, fie indirect – prin intermediul companiilor multinaţionale” [43, p. 65].

Оn locul mişcării oscilatorii оn ultimul timp pieţele financiare au acţionat ca piatra aruncată, distrugвnd o economie după alta [43, p. 66].

Considerata cea mai grava după marele crah din 1929, actuala criză financiară a intrat оn faza acută оn septembrie 2008.

Fannie Mae si Freddie Mac, doua instituii americane de credit ipotecar sustinute de guvernul SUA, au fost la un pas de faliment.

Bănci puternice precum Lehman Brothers i Merrill Lynch s-au prăbuit, оn timp ce Rezerva Federala caută disperat soluii. Panica a luat amploare i s-a propagat ca un val seismic оn intreaga lume, din Europa pоnă оn Japonia.

Chiar i acum, la peste doi ani de la izbucnirea crizei, efectele ei оncă se fac simite.



  1. Yüklə 3,9 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin