Universitatea petrol gaze din ploieşTI

1.3. TINEREŢEA

Aspecte generale privind perioada tinereţii

Trecerea de la adolescenţă la tinereţe se petrece în perioada 20-25 de ani, pentru majoritatea persoanelor. Freud şi Erikson consideră că tinereţea începe atunci când o persoană devine capabilă să îşi asume responsabilităţile care rezultă din viaţa familială şi activitatea profesională (după Seamon şi Kenrick, 1992).

Perioada tinereţii, ca şi cea a vârstei adulte, a atras mai puţin atenţia psihologilor decât copilăria şi adolescenţa din mai multe motive:

• 
  modificările fizice, cognitive, afective nu sunt atât de rapide şi dramatice ca în perioadele menţionate anterior;
  
• 
  forţa fizică, funcţiile psihice senzoriale şi cognitive, capacitatea de învăţare sunt la nivelul lor maxim de dezvoltare şi, în general, nu apar probleme majore;
  
• 
  până la începutul secolului XX, datorită tendinţei de a respecta tradiţiile, integrarea profesională şi familială a tinerilor se producea relativ simplu (în multe familii băieţii învăţau meseria tatălui şi continuau activitatea acestuia, fetele se căsătoreau şi îşi îndeplineau îndatoririle de soţie şi mamă).
  

În prezent integrarea socială a tinerilor crează mai multe probleme deoarece importanţa tradiţiilor a scăzut (fără să dispară), tinerii sunt mai independenţi şi trebuie să îşi asume responsabilitatea unor decizii importante privind alegerea soţului/soţiei şi a profesiei. Mai mult, vârsta la care tinerii îşi întemeiază o familie a început să fie mai înaintată decât la generaţiile anterioare (din ce în ce mai mulţi tineri se căsătoresc după 30 de ani).

Rezumând, se poate afirma că cele două aspecte fundamentale ale acestei etape sunt întemeierea propriei familii şi integrarea profesională.

Probleme legate de întemeierea propriei familii

Erikson arată că problema centrală a acestei perioade este reprezentată de conflictul dintre căutarea intimităţii şi teama de izolare. Dorinţa de intimitate stă la baza relaţiilor de prietenie şi dragoste. Cei care nu reuşesc să stabilească astfel de relaţii au sentimente de inferioritate şi izolare. Eşecul uneori se datorează faptului că tânărului îi este frică să nu fie respins şi de aceea nu are curajul să se apropie de alţii.

Căutarea intimităţii conduce de cele mai multe ori la căsătorie. Cele mai multe căsătorii sunt legate în perioada tinereţii. Toţi cei care se căsătoresc îşi doresc o căsătorie fericită. Psihologii au încercat să identifice factorii de care depinde succesul sau eşecul unei căsnicii. Astfel de factori sunt:

• 
  asemănarea dintre atitudinile, interesele, preferinţele partenerilor;
  
• 
  abilitatea de a comunica între ei şi de a rezolva neînţelegerile, care apar cu o mare frecvenţă în primul an, până când se produce adaptarea reciprocă;
  
• 
  respectul reciproc al partenerilor prin acceptarea dorinţelor, obiectivelor şi a obiceiurilor, precum şi a unei zone de intimitate (spaţiu personal) a celuilalt.
  

Multe căsnicii se desfac în primii trei ani, cel mai uşor devenind disfuncţionale căsătoriile care au fost încheiate prea devreme (în adolescenţă). Diferenţele mari de vârstă, inteligenţă, personalitate dintre soţi pot contribui la apariţia unor conflicte şi apoi chiar la divorţ. De asemenea se ajunge mai uşor la divorţ în cazul familiilor fără copii cât şi în cazul în care cel puţin unul dintre soţi provine dintr-o familie în care părinţii au divorţat. Acest fapt este explicat prin interiorizarea unor modele comportamentale nefavorabile pentru menţinerea căsătoriei.

În perioada tinereţii în multe familii apar copiii. Naşterea unui copil determină producerea unor modificări în relaţiile dintre soţi şi în modul lor de viaţă. Atenţia se orientează mai mult spre familie şi mai puţin spre prieteni şi distracţii. Tânăra mamă îşi îndreaptă grija şi afectivitatea spre copil, ceea ce poate să determine la soţ impresia că este neglijat. Uneori soţul simte chiar o uşoară gelozie faţă de copil.

În unele familii tinere au loc conflicte datorită intervenţiilor prea frecvente a bunicilor. Aceştia, deşi în general sunt bine intenţionaţi, de multe ori dau sfaturi inutile sau critică părinţii care se simt ofensaţi. Alte probleme apar după ce mama începe serviciul. Ea, în cele mai multe cazuri, este suprasolicitată (mai ales dacă soţul nu o ajută în treburile casnice), ceea ce poate să ducă la surmenaj, iritabilitate, stări depresive, conflicte familiale.
Activitatea profesională

Majoritatea tinerilor îşi finalizează studiile cu numeroase idealuri, aspiraţii, şi dorinţe de autorealizare. Ei încearcă să pornească pe propriul drum profesional de la ideea că societatea are nevoie de cunoştinţele şi de munca lor. De multe ori însă idealul cu care tânărul porneşte pe această cale este umbrit de diverse greutăţi. Unii autori vorbesc despre fenomenul numit “şocul realităţii” în contact cu lumea profesiunilor (Hall, Schmeider, Nygren, după Şchiopu, Verza, 1995).

Primul şoc, mai ales în perioadele de criză economică, se produce atunci când tânărul nu găseşte un loc de muncă sau este obligat să accepte un servici care nu corespunde calificării pe care o are. Aceasta crează impresia că pregătirea profesională a fost inutilă sau – mai rău – persoana se simte respinsă, inutilă, incapabilă să se integreze profesional.

După ce reuşesc să se angajeze, unii tineri devin curând decepţionaţi, dezamăgiţi deoarece se izbesc de o serie de greutăţi. Dintre acestea menţionăm câteva:

• 
  tinerilor la început li se cere să îndeplinească activităţi auxiliare, care nu sunt în concordanţă cu pregătirea lor profesională;
  
• 
  colegii, superiorii, au anumite aşteptări, cerinţe, cărora tinerii nu le pot face faţă deoarece pregătirea lor este insuficientă, mai ales din punct de vedere practic;
  
• 
  există cazuri în care nici superiorii, colegii, dar nici tânărul nu ştiu care sunt atribuţiile profesionale ale poziţiei ocupate de tânăr, mai ales dacă la locul respectiv de muncă tânărul este primul care ocupă o anumită funcţie, ceea ce are ca efect producerea unei stări confuzionale a subiectului;
  
• 
  colegii mai în vârstă şi cu mai multă experienţă refuză să îi ajute pe tineri;
  
• 
  unii colegi, şefi sau chiar subordonaţi pot avea o atitudine de superioritate faţă de tineri;
  
• 
  tinerii pot fi afectaţi negativ de lipsa de entuziasm a colegilor mai în vârstă, de receptivitatea lor redusă faţă de nou, de tendinţa lor spre rutină.
  

Cu trecerea anilor tinerii acumulează experienţa necesară, eventual îşi completează studiile, se integrează în colectiv şi preiau obiceiurile colegilor. Între timp se angajează persoane mai tinere, astfel cei angajaţi anterior avansează pe scara ierarhică şi ocupă posturi care implică mai multă responsabilitate. Treptat are loc trecerea spre etapa adultă.
EXERCIŢII ŞI TEME DE REFLECŢIE

1. 
   Explicaţi conflictul dintre intimitate şi izolare.
   
2. 
   Care sunt cele două aspecte fundamentale ale acestei perioade?
   
3. 
   Ce se întâmplă într-o familie de tineri după naşterea primului copil?