Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

Capacitatea de folosinţă

La persoanele fizice, capacitatea de folosinţă este definită de prevederile art.5 din acelaşi act normativ: “Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.”

În doctrină, se nuanţează formularea legală: “aptitudinea generală şi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii”.¹

Am subliniat “de a avea drepturi” pentru a nu se confunda cu noţiunea de capacitate de exerciţiu în definiţia căreia apare sintagma “de a-şi exercita drepturile”.

Într-o altă formulare, capacitatea de folosinţă este aptitudinea de a fi subiect de drept civil. Legea recunoaşte tuturor persoanelor capacitatea civilă, implicit capacitatea de folosinţă (art.4 Decretul 31/54 privitor la persoanele fizice şi juridice) fără nici o discriminare de sex, rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură sau origine.

Capacitatea de folosinţă este generală, în sensul că ea cuprinde toate drepturile civile subiective şi obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv. Astfel, în principiu orice persoană fizică are dreptul să vândă, să cumpere, să închirieze, să doneze, să împrumute, să moştenească etc.

Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. De exemplu, dreptul de a dona este interzis persoanei fizice în anumite condiţii: art.806 Cod civil “minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel”.

Persoana fizică nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea de folosinţă. Uneori poate renunţa la un drept civil subiectiv, sau la mai multe, dar la aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, la capacitatea de folosinţă nu poate renunţa. Astfel, nimeni nu poate înstrăina capacitatea sa de a avea dreptul de a dona, de a vinde, de a cumpăra etc.

Capacitatea de folosinţă a omului începe de la naştere şi încetează cu moartea acestuia (în unele cazuri la declararea judecătorească a morţii).

Numai în ceea ce priveşte dobândirea de drepturi (atenţie nu şi de obligaţii) legea recunoaşte această posibilitate din perioada de concepţie a copilului, însă numai dacă se naşte viu.

La persoanele juridice, capacitatea de folosinţă este limitată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. Astfel, persoana juridică are aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, dar numai “acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”(art.34 alin.1 Decretul 31/1954).

Capacitatea de folosinţă nu mai este generală, ca la persoanele fizice, ci este limitată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. De exemplu, Universitatea poate avea numai acele drepturi şi obligaţii prin care se realizează scopul pentru care a fost înfiinţată: asigurarea pregătirii superioare a studenţilor.

Legea sancţionează nesotirea limitării capacităţii de folosinţă la scopul pentru care s-a înfiinţat persoana juridică. “Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul” (n.a. nulitate absolută – art.31 alin.1 Decretul 31/1954). De exemplu, dacă Universitatea ar încheia acte juridice pentru construirea de imobile în vederea vânzării, aceste acte juridice ar fi nule.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe la data înregistrării persoanei juridice sau la data actului de dispoziţie care le înfiinţează (de exemplu, la persoanele juridice de drept public), data recunoaşterii actului de înfiinţare, data autorizării înfiinţării sau data îndeplinirii vreunei cerinţe a legii, după caz.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice ia sfârşit la data încetării existenţei persoanei juridice, prin reorganizare sau dizolvare.

Capacitatea de exerciţiu

La persoanele fizice

“Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice” (art.5 alin.3 Decretul 31/1954).

Actele juridice nu pot fi încheiate de orice persoană. Persoana care încheie acte juridice trebuie să-şi dea seama de efectele juridice pe care le produce actul încheiat, trebuie să aibă voinţă conştientă.

În doctrină, se acceptă în unanimitate următoarea definiţie a capacităţii de exerciţiu: aptitudinea persoanei fizice de a dobândi drepturi (unii autori: de a exercita) şi de a-şi asuma obligaţii (unii autori: de a-şi îndeplini obligaţiile civile) prin încheierea de acte juridice proprii.¹

Nimeni nu poate fi lipsit în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legi. De exemplu, minorul între 14-18 ani este lipsit în parte de capacitatea de exerciţiu, potrivit prevederilor art.9 din Decretul 31/1954, ca măsură de ocrotire. Se consideră că el nu dispune de dezvoltare psihică deplină, nu are o voinţă conştientă matură.

Nu au capacitate de exerciţiu, potrivit art.11 din Decretul 31/1954, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie. Legea prezumă că nu au discernământ. Beneficiind de capacitate de folosinţă, ei pot deveni titulari de drepturi şi obligaţii, dar numai prin actele juridice civile încheiate de reprezentanţii lor (părinţii sau tutorele) în numele minorului.

Are capacitate de exerciţiu restrânsă minorul care a împlinit vârsta de 14 ani.

Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta (n.a. - singur) cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui, în unele cazuri (acte juridice de dispoziţie) şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.

Prin excepţie, femeia minoră care se căsătoreşte (femeia potrivit Codului familiei se poate căsători fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în mod excepţional chiar la împlinirea vârstei de 15 ani, cu aprobarea Primăriei) dobândeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.

În condiţiile legii şi persoanele majore pot fi lipsite de capacitate de exerciţiu: este cazul interzişilor judecătoreşti, persoanele diagnosticate că suferă de alienaţie sau debilitate mintală, şi puse sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă. Situaţia lor juridică este identică cu cea a minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani.

La persoanele juridice

Noţiunea de capacitate de exerciţiu a persoanei juridice este aceeaşi ca şi la persoana fizică.

Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de conducere. Organele persoanei juridice (stabilite sau alese potrivit actului normativ de înfiinţare a persoanei juridice) sunt purtătoarele voinţei persoanei juridice.

Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăşi.

Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost săvârşite cu prilejul exercitării funcţiei.

Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de victima prejudiciului.

Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înfiinţare sau statut (art.35 şi 36 Decretul 31/54).

Începutul capacităţii de exerciţiu este data înfiinţării, înregistrării persoanei juridice. În doctrină se apreciază că începutul capacităţii de exerciţiu este momentul desemnării organelor sale.¹

Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice coincide cu cel al capacităţii sale de folosinţă: data încetării persoanei juridice.