Universitatea "petru maior" TÂrgu-mureş

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. 
   Definiţia raportului juridic civil
   

Raportul juridic este relaţia socială reglementată de norma juridică. Datorită acestei reglementări, relaţia socială primeşte caracter juridic şi dobândeşte forma de raport juridic.¹

Raporturile juridice sunt reglementate de diverse norme juridice: constituţionale, penale, de drept administrativ, de dreptul familiei etc.

Raporturile juridice reglementate de norme juridice civile sunt raporturi juridice civile.²

Într-o altă formulare, “raportul juridic civil este relaţia socială reglementată de norma de drept civil.”³

În unanimitate, autorii de drept civil precizează că relaţiile sociale reglementate de dreptul civil sunt:

- relaţiile sociale patrimoniale (de proprietate şi de obligaţii etc.)

- relaţii sociale nepatrimoniale (persoanele, extrapa­tri­mo­niale) în care se manifestă individualitatea persoanei.

Definiţia raportului juridic civil subliniază:

- raportul juridic civil este o relaţie socială

- raportul juridic este numai relaţia socială patrimonială şi nepatrimonială

- relaţia socială patrimonială sau nepatrimonială este reglementată de norma juridică civilă.
2. Caracterele juridice ale raportului juridic civil

Raportul juridic civil prezintă următoarele caractere juridice:

a) este un raport social, deoarece el se stabileşte întotdeauna între oameni, priviţi individual, în calitate de persoane fizice sau priviţi în colectivitatea ce o alcătuiesc, în calitate de persoane juridice.

În doctrina franceză şi apoi la noi s-a susţinut teza, potrivit căreia, în cazul dreptului de proprietate raportul juridic civil se stabileşte între proprietar şi lucrul, la care se referă dreptul său. Ar însemna că raportul juridic civil s-ar încheia între o persoană – proprietarul, şi lucrul asupra căruia exercită acest drept.

Faptul că este “o absurditate această teză”¹ rezultă din următoarele:

- norma de drept reglementează relaţiile între oameni, conduita oamenilor, şi atunci când aceasta este în legătură cu anumite lucruri şi nicidecum conduita lucrurilor;

“A admite astfel, înseamnă a admite că legea poate reglementa conduita lucrurilor, că deci, este posibil să se poată institui o obligaţie în sarcina lucrurilor, ceea ce este o absurditate”, spune N. Titulescu.

- raportul juridic civil se formează de cele mai multe ori din acordul de voinţă al părţilor, şi numai fiinţele au voinţă. În ipoteza raportului juridic stabilit între om şi lucru, lucrul ar fi subiect al raportului juridic civil, concluzie inadmisibilă (lucrul nu poate avea voinţă proprie).

Raportul de proprietate este un raport juridic civil ce se stabileşte între titularul dreptului de proprietate şi toţi ceilalţi, cărora le revine obligaţia generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni pe proprietar să exercite acest drept.

Formularea frecvent folosită “regimul juridic al bunurilor” se referă la regulile juridice privitoare la conduita oamenilor cu privire la lucruri.

b) caracter dublu voluţional

Într-un raport juridic de drept civil se întâlnesc două voinţe:

O primă voinţă este cea a legii. Raportul juridic se încheie în respectul prevederilor legii. Legea reprezintă voinţa legiuitorului, expresie a voinţei oamenilor, reprezentaţi ca urmare a alegerilor, în procesul de legiferare.

A doua voinţă o reprezintă aceea a părţilor raportului juridic civil, de regulă, născut prin manifestarea de voinţă a părţilor sau cel puţin a uneia dintre ele.

Aşadar, în raportul juridic civil voinţa legiuitorului exprimată în norma juridică ce-l reglementează se întâlneşte cu voinţa părţilor contractante.

În doctrină se vorbeşte de “caracterul dublu voluţional” (ori “dublu caracter voluţional”) al raportului juridic civil.

c) poziţia de egalitate a părţilor raportului juridic civil

În ramurile dreptului privat, îndeosebi în dreptul civil, subiecţii raportului juridic au o poziţie egală, în sensul că voinţele juridice ale lor sunt egale. Nici una din părţi nu poate să impună voinţa sa celeilalte voinţe. De comun acord, părţile pot să încheie, să modifice sau să stingă un raport juridic civil. Egalitatea voinţelor juridice sau poziţia juridică de egalitate are un conţinut diferit de egalitatea în faţa legii, noţiune des folosită în ramurile dreptului public. Prin egalitatea în faţa legii se înţelege supunerea fiecărei părţi a raportului juridic, inclusiv a statului prevederilor actelor normative. Egalitatea în faţa legii nu exclude poziţia de subordonare a părţilor raportului juridic.

Egalitatea juridică a voinţelor părţilor raportului juridic civil exclude subordonarea părţile raportului juridic una faţă de alta. În raporturile juridice civile stabilite ca urmarea încheierii contractelor de adeziune părţi au voinţă juridică egală deşi una din părţi impune voinţa sa, stabilind conţinutul raportului juridic (existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce revin celeilalte părţi), de exemplu, în contractele de utilităţi publice – de furnizare apă, gaz, electricitate, telefon, cablu TV etc.) Cealaltă parte este liberă să încheie sau nu asemenea contracte.

3. Structura raportului juridic civil

Noţiunea de structură a raportului juridic civil

Raportul juridic civil cuprinde în structura sa următoarele elemente:

a) subiectele sau părţile raportului juridic civil, adică persoanele fizice sau juridice între care se stabileşte raportul juridic civil;

b) conţinutul, alcătuit din drepturile subiective şi obligaţiile părţilor. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare părţile stabilesc de comun acord drepturile şi obligaţiile ce le revin. Astfel, părţile pot stabili dreptul de predare a lucrului la o altă dată decât cea a plăţii preţului şi obligaţia de predarea a preţului, în rate sau la o a treia persoană, cheltuielile de transport ale bunului cumpărat să fie suportate de una din părţi, etc.

Realizarea practică a drepturilor şi obligaţiilor părţilor se face prin obiectul raportului juridic.

c) obiectul, prin care se înţelege acţiunea (prestaţia) sau inacţiunea pe care o parte a raportului juridic (subiectul pasiv) are obligaţia să o săvârşească, deoarece cealaltă parte (subiectul activ) este îndreptăţită să o pretindă. De exemplu, constituie obiect al raportului juridic născut dintr-un contract de vânzare-cumpărare, acţiunea de predare a bunului de către vânzător, după plata a 3 rate din cele 5, stabilită prin înţelegerea părţilor.

Subiectele raportului juridic civil

Noţiunea de subiect al raportului juridic civil înseamnă atributul, calitatea, posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil.

Subiectele raportului juridic sunt:

- persoanele fizice, denumite şi subiecte individuale de drept civil

- persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Persoana fizică este omul, privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile.

Persoana juridică este acea colectivitate de oameni care îndeplinind condiţiile legii (are o structură organizatorică internă, un patrimoniu propriu, distinct de cel al membrilor care o compun şi un scop bine determinat) este titulară de drepturi şi obligaţii civile.

Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice reglementează statutul persoanei fizice şi juridice.

Subiectul activ este persoana care prin încheierea raportului juridic civil dobândeşte drepturi (de exemplu chiriaşul – locatarul - stabilind un raport juridic cu locatorul - proprietarul lucrului închiriat parte a contractului de închiriere - dobândeşte dreptul să ceară spre folosinţă bunul închiriat sau exercită drepturi civile (de exemplu, moştenitorul exercită dreptul de a cere chiria, când a moştenit un imobil închiriat şi acest drept este stipulat în contractul de închiriere.)

Subiectul pasiv, este persoana căreia îi revin obligaţii civile. De exemplu, locatorul are obligaţia civilă să pună la dispoziţie locatarului, să predea lucrul în folosinţă temporară.

În raporturile juridice de obligaţii subiectul activ se numeşte creditor şi subiectul pasiv se numeşte debitor.

De regulă, părţile raportului juridic civil (subiectele) au în acelaşi timp ambele calităţi: calitatea de subiect (parte) activ şi calitatea de subiect (parte) pasiv, pentru că, în mod obişnuit, dreptului unei părţi a raportului juridic civil îi corespunde obligaţia celeilalte părţi. Astfel, în contractul de închiriere ce dă naştere unui raport juridic civil, dreptului locatorului de a pretinde chiria convenită, la termenele stabilite îi corespunde obligaţia locatarului de a plăti chiria. Asemenea, locatarul are dreptul să pretindă predarea lucrului spre folosinţă temporară, locatorul fiind obligat să-l predea.

Determinarea,pluralitatea, schimbarea subiectelor raportului juridic civil

Determinarea subiectelor raportului juridic civil

A determina subiectele raportului juridic civil înseamnă a stabili cine sunt părţile între care s-a încheiat acesta.

În raporturile juridice ce au în conţinut drepturi relative, subiectele se cunosc din chiar momentul încheiereii actului juridic sau a săvârşirii faptului juridic, moment ce corespunde stabilirii raportului juridic. De exemplu, în momentul închirierii contractului de închiriere sau a producerii unui prejudiciu se determină subiectul activ (creditor) – se cunoaşte locatarul sau victima – şi subiectul pasiv (debitor) – se ştie cine este locatarul obligat la predarea bunului spre folosinţă sau, de regulă, autorul faptei ilicite căruia îi revine îndatorirea de a repara prejudiciul.

În raporturile juridice ce dau naştere unui drept absolut (drepturi reale sau drepturi nepatrimoniale) se cunoaşte numai subiectul activ – titularul dreptului (de exemplu, titularul dreptului de proprietate). Subiectul pasiv nu este cunoscut, determinat, el fiind alcătuit din toate subiectele de drept, toţi ceilalţi, universal.

Într-o opinie, în raporturile juridice ce conţin un drept de proprietate, subiectul pasiv se determină ulterior încheierii raportului juridic şi nu la data stabilirii lui ca şi în cazul subiectului activ, şi anume, atunci când o persoană a încălcat obligaţia generală şi negativă de abţinere de la stânjenirea exerciţiului dreptului de proprietate de către titular.¹

Într-o altă opinie, subiectul pasiv nu se determină ulterior stabilirii raportului juridic civil ce are în conţinut un drept de proprietate. Dacă, la un moment dat, o anumită persoană încalcă dreptul de proprietate...ea este...subiect pasiv a unui alt raport juridic decât cel iniţial. Într-adevăr, raportul juridic iniţial era stabilit între titularul dreptului (ca subiect activ) şi toată lumea (ca subiect pasiv universal, nedeterminat); conţinutul acestui raport juridic îl constituie obligaţia tuturor celorlalte persoane de a nu face nimic de natură a încălca dreptul titularului. În schimb, odată ce dreptul absolut a fost încălcat, se stabileşte, în virtutea legii, un nou raport juridic – distinct de cel iniţial care rămâne în fiinţă faţă de toată lumea – şi anume un raport juridic între titularul dreptului absolut încălcat (ca subiect activ) şi autorul încălcării (ca subiect pasiv determinat), raport în conţinutul căruia intră dreptul relativ, de creanţă al subiectului activ de a pretinde o prestaţie specifică, adică fie de a da ceva (de a plăti de exemplu, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate titularului dreptului absolut încălcat), fie de a face ceva (de exemplu, de a înceta încălcarea dreptului.

Acest nou raport juridic nu se substituie celui iniţial, nici nu-l înlătură (n.a. - acesta rămâne în fiinţă în continuare cu un subiect activ şi cu subiecte pasive nedeterminate), ci se adaugă acestuia, având o existenţă de sine stătătoare şi având un conţinut diferit.¹
Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil

În mod obişnuit raportul juridic civil se stabileşte între două persoane: o persoană subiect activ şi o altă persoană subiect pasiv. Acesta este raportul juridic civil simplu.

Uneori, raportul juridic civil se stabileşte între mai multe subiecte de drept: mai multe persoane pot fi subiecte active sau subiecte pasive. Este raportul juridic civil complex.

În ipoteza raporturilor juridice civile cu mai multe subiecte, fie active, fie pasive, regula este aceea a divizibilităţii drepturilor şi obligaţiilor între subiectele active şi cele pasive.

Raporturile juridice civile cu pluralitate de subiecte sunt:

a) raportul juridic de obligaţii, unde potrivit regulii, obligaţiile sunt conjuncte (divizibile).

Distingem două cazuri: pluralitate activă – sunt mai multe subiecte active, pluralitatea pasivă – sunt mai multe subiecte pasive.

Exemplu de pluralitate activă: trei fraţi cumpără un autoturism. Ei fiind creditorii autoturismului, oricare din ei poate să-l pretindă de la vânzător.

Exemplu de pluralitate pasivă: doi fraţi, care împreună au produs un prejudiciu sunt debitorii obligaţiei de reparare a prejudiciului.

Regula divizibilităţii drepturilor şi obligaţiilor comportă două excepţii, împrejurări când drepturile şi obligaţiile nu se divid:

1) obiectul exterior raportului juridic civil (de exemplu autoturismul într-un contract de vânzare-cumpărare) este prin natura lui indivizibil. De exemplu, doi fraţi au moştenit, au cumpărat, au primit în donaţie etc. un autoturism pe care îl vând. Obligaţia de a preda autoturismul nu se divide, deoarece autoturismul prin natura lui este indivizibil. Oricare din fraţi poate fi obligat de cumpărător să predea autoturismul. Tot astfel, dacă sunt doi cumpărători, autoturismul se va preda oricăruia dintre ei.

Indivizibilitatea drepturilor şi obligaţiilor în cazul raportului juridic civil cu mai multe subiecte active şi pasive poate fi stabilită şi prin convenţia părţilor. De exemplu, doi prieteni în contractul de închiriere a unui autoturism pentru 1 milion pe zi timp de 3 zile, pot conveni cu locatorul, indivizibilitatea chiriei (a sumei de 3 milioane). Procedând aşa, locatorul se asigură de primirea chiriei de la oricare chiriaş.

2) solidaritatea, este împrejurarea în care legea sau voinţa părţilor stabileşte executarea sau exercitarea obligaţiilor sau drepturilor în întregime, nedivizat, de oricare dintre codebitori sau dintre creditorii solidari.

Se disting:

Solidaritatea pasivă, caracterizată prin:

- obligaţiile se execută în întregime de oricare codebitori;

- codebitorul care a executat obligaţia în întregime are drept de regres împotriva celorlalţi debitori, astfel încât fiecare codebitor participă la executarea prestaţiei;

- plata făcută de codebitor stinge raportul juridic de obligaţii între creditor şi codebitor.

De exemplu, trei conducători auto distrug împreună indicatoarele rutiere de “Staţionare interzisă” de pe un drum public. Ei răspund solidar faţă de persoana prejudiciată. Victima are posibilitatea să ceară instanţei de judecată valoarea totală a prejudiciului suferit de la oricare codebitor (oricare conducător auto). Codebitorul obligat la plata integrală a prejudiciului face plata şi astfel raportul juridic de obligaţii stabilit între victimă şi codebitori încetează. Debitorul care a despăgubit integral victima are acţiune în regres împotriva celorlalţi debitori, pentru că fiecare suportă repararea prejudiciului în raport de gradul de participare.

Solidaritatea pasivă se naşte din lege sau dintr-un act juridic (convenţia părţilor).

- solidaritatea activă, când oricare dintre creditori exercită dreptul de a cere de la debitor întreaga datorie, nu numai partea ce i se cuvine. Debitorul, prin plata făcută, se eliberează faţă de toţi ceilalţi creditori solidari. Creditorul care a primit toată creanţa este obligat să o împartă cu ceilalţi creditori.

De exemplu, 3 fraţi au în proprietate comună un apartament pe îl închiriază. Ei sunt creditorii chiriei. În contract, ei pot stipula dreptul oricăruia din ei de a primi chiria. Solidaritatea activă se naşte numai dintr-un act juridic.

b) raportul juridic real

În raporturile juridice reale, care au în conţinutul lor dreptul de proprietate, pot exista mai multe subiecte active, titulari ai dreptului de proprietate comună asupra unui bun sau mase de bunuri.

Proprietatea comună poate fi:

- coproprietate: fiecare coproprietar are o parte ideală dar nu concretă dintr-un bun sau câteva bunuri determinate.(de exemplu, doi fraţi sunt proprietari în comun ai unui imobil, unul asupra a 2/3 şi celălalt asupra 1/3 din imobil);

- indiviziunea: mai multe persoane deţin în comun o masă de bunuri, având calitatea coindivizar. Fiecare cunoaşte cota ideală de drept, dar nu deţine în exclusivitate nici un bun. De exemplu, în cazul moştenitorilor ce dobândesc masa succesorală.

Atenţie, spre deosebire de coproprietate, coindivizarii sunt proprietarii unei mulţimi de bunuri nu al unuia sau a câtorva bunuri determinate.

- devălmăşia: este titlul juridic sub care soţii deţin bunurile comune, dobândite în timpul căsătoriei. Partea fiecărui soţ este determinată de lege prin folosirea criteriului “gradul de contribuţie” la dobândirea bunurilor comune.
c) raportul juridic nepatrimonial

Există pluralitate de subiecte în cazul creaţiei intelectuale (operă ştiinţifică, invenţie). În acest caz, pluralitate activă este denumită “coautorat”, opera fiind creaţie comună, contribuţia fiecărui autor fiind anterior stabilită.