1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins
Yüklə 1,85 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Ocupaţie Focus-grup 1, Hunedoara 3 august 2009
- Focus-grup 2, Hunedoara, 4 august 2009
- Focus-grup 3, Sâncrai, 5 august 2009
- GHID DE INTERVIU I. Introducere
- III. Loc de muncă/ acces la resurse
- IV. Participare în familie - Treburi casnice
- V. Sărbători şi tradiţii
- ANEXA 5. GHID DE FOCUS-GRUP I. Introducere
- II. Date de identificare a participantelor la discuţie
- IV. Participare în familie, treburi casnice
- Zoltán Rostás şi Theodora-Eliza Văcărescu, Celaltă jumătate a istoriei. Femei povestind
ANEXA 3: Fişă focus-grupuri
GHID DE INTERVIU I. Introducere
II. Date de identificare a intervievatei:
Vă rog să vă faceţi o scurtă prezentare: nume, prenume, vârstă, educaţie, profesie, stare civilă, familie, copii! III. Loc de muncă/ acces la resurse
IV. Participare în familie - Treburi casnice
V. Sărbători şi tradiţii
VI. Viaţa politică
VII. Valori
ANEXA 5. GHID DE FOCUS-GRUP I. Introducere
II. Date de identificare a participantelor la discuţie:
Vă rog să vă faceţi o scurtă prezentare: nume, prenume, vârstă, educaţie, profesie, stare civilă, familie, copii! III. Loc de muncă/ acces la resurse
IV. Participare în familie, treburi casnice Cine hotărăşte cu privire la bani, casă, la educaţia copiilor, la carieră, gospodărie, vacanţe?
V. Sărbători şi tradiţii
VI. Viaţa politică
1 Beneficiară al proiectului „Burse doctorale în sprijinul cercetării : Competitivitate, calitate, cooperare în Spaţiul European al Învăţământului Superior”, proiect cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. 2 Amintesc aici câteva titluri pe care le consider a fi dintre cele mai relevante în domeniu: Engin F Isin, Bryan S Turner, (ed), Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002); Richard Bellamy, What is Citizenship. A Very Short Introduction, (New York: Oxford University Press, 2008); Kim Keechang, Aliens în Medieva Law. The Origins of Modern Citizenship, (Londra: Cambridge University Press, 2004); Christian Bachelier, Ce este cetăţenia?, (Iaşi: Polirom, 2001); Thomas Janoski, , Citizenship and Civil Society: A Framework of Rihts and Obligations in Liberal, Traditional and Social Democratic Regimes, (Cambridge: Cambridge University Press, 1998); Will Kymlicka, Multicultural Citizenship: a liberal theory of minority rights, (Oxford: Oxford University Press, 1995); Will Kymlika, Politics in the Vencaluar. Nationalism, Multiculturalism and Citizenship (New York: Oxfors University Press, 2002); Jose V. Ciprut ed., The Future of Citizenship, (Londra: The MIT Press, 2008); Amitai Etzioni (ed), New Communitarian Thinking: persons, virtutes, institutions, and communities, (The University Press of Virginia, 1995); Gershon Shafir, (ed), The citizenship debates: a reader, (University of Minnesota Press, 1998); Andrew Linklater, Critical Theory and World Politics. Citizenship, sovergnity and Humanity,(Londra: Routledge, 2007); Carol Pateman, The Disorder of Women: Democracy, Feminism, and Political Theory, (Standford, California: Stanford University Press, 1989); Marilyn Friedman, Autonomy, Gender and Politics, (New York : Oxford University Press, 2003); Susan Moller Okin, „Feminism and Multiculturalism: Some tensions”, Ethics, nr. 4, 661- 684; Susan Moller Okin, Joshua Cohen, Matthew Howard, Martha Nussbaum, Is Multiculturalism Bad for Women?, (Princeton University Press, 1999); Lister, Ruth. Citizenship: Feminist Prespective, (New York: Palgrave, 2003, editia a doua); Jasmina Lukić, Joanna Regulska, Darja Zaviršek, Women and Citizenship in Central and Estern Europe, (Hampshire: Ashgate Publising Limited, 2006); 3 Ruth Lister, Citizenship: Feminist Prespective, (New York: Palgrave, 2003, editia a doua), 44; 4 Vezi de exemplu: Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Barometrul de gen 2000; Vladimir Pasti, Ultima inegalitate, (Iaşi: Polirom, 2003); Oana Băluţă (coordonatoare), Alice Iancu, Alina Dragolea. Parteneri egali. Competitori egali. (Bucureşti: Maiko, 2007); Oana Băluţă (coordonatoare), Alina Dragloea, Alice Iancu, Gen şi interese politice. Teorii şi practici. (Iaşi: Polirom, 2007); Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Cercetare naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă, 2003; Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Femei şi bărbaţi în organizaţii, 2006 etc. 5 Printre care amintesc lucrările lui Enikö Magyari Vincze, Diferenţa care contează. Diversitatea social-culturală prin lentila antropologiei feministe, (Cluj-Napoca: Editura Fundaţiei Desire, 2002) şi Femei şi bărbaţi în Clujul multiethnic, vol. I şi vol. II (Cluj-Napoca: Editura Fundaţiei Desire, 2001) care combină tablourile statistice cu interviuri dând astfel profunzime analizei; lucrarea lui Gail Klingman, Politica duplicităţii. Controlul reporducerii în România lui Ceauşescu,( (Bucureşti: Humanitas, 2000) capitolul 6, Amintiri amare. Politica reproducerii în viaţa cotidiană; Valentin Marinescu, Muncile casnice în satul românesc actual, (Iaşi: Polirom, 2002), care tratează viaţa de zi cu zi aşa cume ste văzută ea de bărbaţii şi femeile din două comune din judeţul Suceava; noile apariţii care lasă femeile să vorbească pe de o parte despre experienţa naşterii - Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir (ed), Naşterea – istorii trăite (Iaşi: Polirom, 2010) şi a participării politice – Andreea Paul Vass (ed.), Forţa politică a femeilor, (Iaşi: Polirom, 2011) şi nu în ultimul rând colecţia de interviuri coordonată de Zoltán Rostás şi Theodora-Eliza Văcărescu, Celaltă jumătate a istoriei. Femei povestind, (Bucureşti: Curtea Veche, 2008), care reprezintă o veritabilă ocazie dată femeilor de transpune vieţile lor cotidiene în istorie. 6 Distincţia normalitate – normativitate, preluată de la Martin Hollis (2001) reprezintă unul din filtrele principale ale analizei şi va fi prezentată pe larg în lucrare. 7 Mă refer aici pe de o parte la asumpţia epistemologică (cum artă socialul şi de ce arată aşa) ce rezultă din cercetarea aplicată, iar pe de altă parte la cea normativă (cum ar trebui să arate socialul) care este expoatată în partea de analiză şi interpretare. 8 Cazurile şi subiecţii sunt aleşi din considerente teoretice, în vederea comparării unor date, a verificării unor ipoteze sau a testării unor întrebări de cercetare. În consecinţă, deciziile privind selecţia se fac din mers, în timpul cercetării efective, eşantionarea devenind o operaţiune deschisă şi fexibilă. Vezi Petru Iluţ, Abordarea calitativă a socioumanului – concepte şi metode, (Iaşi: Polirom, 1997), 54 - 55; 9 Vezi mişcările pentru drepturi ale afro-americanilor, femeilor, minorităţilor sexuale etc. 10 Am în vedere aici felul în care Philippe Schmitter defineşte societatea civilă ca fiind relativ independentă de autorităţile publice şi neîncercând să ia locul agenţilor statali - Philipe Schmitter, „Societatea civilă în Orient şi Occident”, în Larry Diamond; Yun-han Chu,; Marc Plattner; Hung-mao Tien, (coord.) Cum se consolidează democraţia, (Iaşi: Polirom, 2004), 258; 11 C.H Dodd, “Political Participation and Education: The Turkish Experience”, în Geraint Parry, Bryce Anderson (ed.), Participation in Politics, (Manchester: Manchester University Press, 1972), 249 - 250; 12 Acea fomă de modelare care presupune crearea unor algoritmi între elemente cu caracteristici stabile. Vezi şi Bruce Hannon, Ruth Matthias. Dinamic Modeling, (New York: Springer–Verlag New York, 2001), 1 - 21; 13 Engin F Isin, Bryan S Turner, “Citizenship Studies. An introduction”, în Engin F Isin., Bryan S Turner, (ed), Handbook of Citizenship Studies, ( Londra: Sage Publication 2002), 2; 14 ibid. , 4; 15 Richard Bellamy, What is Citizenship. A Very Short Introduction, (New York: Oxford University Press, 2008), 3; 16 Enikö Magyari-Vincze, „Romanian Gender Regimes ans Women’s Citizenship”, în Lukić Jasmina, Regulska Joanna, Zaviršek Darja, Women and Citizenship in Central and Eastern Europe, (Hampshire: Ashgate Publishing Limited, 2006), 24; 17 Rogers M. Smith, “Modern Citizenship”, în Engin F. Isin, Bryan S. Turner (ed.), Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication, 2002), 105 – 106; 18 Keith Faulks, Political Sociology. A introduction, (Edinburgh: Edinburgh University Press, 1999), 126; 20 Michael Mann, The Social Cohesion of Liberal Democracy, American Sociological Review, Vol. 35, No. 3 (Jun., 1970), 423 - 439; 21 Vezi şi Amitai Etzioni, “The Responsive Communitarian Platform: Rights and Responibilities”, în Amitai Etzioni, Rights and the Common Good: the communitarian perspective, (New York: Martin’s Press, 1995), 11 – 24; Keith Faulks, Political Sociology. A introduction, (Edinburgh: Edinburgh University Press, 1999), 127 – 142; Gerard Delanty, “Communitarianism and Citizenship”, în Engin F. Isin, Bryan S. Turner (ed), Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication, 2002); 22 Thomas Janoski, , Brian Gran, “Political Citizenship: Foundation for Rights”, ”, în Engin F Isin, Bryan S., Turner ed., Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 13; 23 Faulks, Keith. Political Sociology. A introduction, (Edinburgh: Edinburgh University Press, 1999), 14; 24 Abordarea sociologică – aduce în prim plan teoria evoluţionistă cu privire la specia umană a lui Charles Darwin conform căreia dezvoltarea fiinţei umane s-a produs întâmplător prin selecţie naturală. Socio-biologia vine după aceea în sprijinul sublinierii calităţilor distincte ale speciei umane, a comportamentelor văzute ca modele complexe determinate genetic şi a necesităţilor văzute biologic (există un temei organic al nevoi noastre de hrană, apă, sex şi menţinere a unor anumite nivele climaterice). Tot această abordare aduce în prim-planul analizei cu privire la individ diversitatea culturală care impune faptul că formele de comportament variază mult de la o cultură la alta, fiecare cultură în parte posedând propriile modele. Această diversitate impune studierea fiecărei culturi în termenii propriilor sale înţelesuri şi valori, sociologii trebuind să evite cât mai mult etnocentrismul ce presupune judecarea altor culturi prin comparaţie cu cea căreia îi aparţin ( vezi şi Raymond Boudon, Tratat de sociologie, (Bucureşti: Humanitas, 1997), 251); 25 Operăm în acest caz cu patru viziuni fundamentale cu privire la natura umană. Viziunea optimistă – asociată în principal cu ideologia liberală şi conform căreia oamenii au valoare intrinsecă determinată de faptul că sunt înzestraţi cu raţiune. Conform dreptului natural, individul este stăpânul propriului corp şi a propriei voinţe (Andrei Ţăranu, Doctrine politice moderne şi contemporane, (Bucureşti: Fundaţiei Pro, 2005), 17), iar în virtutea raţionalităţii indivizii sunt cei mai buni judecători ai propriilor interese şi se nasc egali şi liberi. Libertatea este un dat înnăscut al fiecărui om pentru că acesta de la natură se bucură de liber-arbitru, adică poate face diferenţa între bine şi rău si deci poate alege (Andrei Ţăranu, Doctrine politice moderne şi contemporane, (Bucureşti: Fundaţiei Pro, 2005), 17). Viziunea pesimistă – este asociată în principal cu viziunea conservatoare şi porneşte de la premisa că omul nu are o apetenţă generală către altruism fiind mai degrabă o fiinţă egoistă, înclinată spre lene şi care acţinează doar în virtutea atingerii propriilor interese, raţionalitatea individului în acest tip de abordare fiind una profund marcată de afecte. Astfel, „natura i-a făcut pe oameni atât de egali în privinţa facultăţilor trupului şi ale minţii încât [...] diferenţa între un om sau altul nu este atât de însemnată astfel încât cineva să poată cere pentru sine, pe acest temei vreun bebeficiu pe care să nu-l poată pretinde la fel de bine şi altcineva [...] În ceea ce priveşte facultăţile minţii [...] găsesc că există o asemănare şi mai mare egalitate decât cea a forţei fizice [...] Din această egalitate a aptitudinilor ia naştere egalitatea speranţelor de a ne atinge scopurile. De aceea, dacă doi oameni îşi doresc acelaşi lucru, pe care totuşi nu îl pot obţine amândoi ei devin duşmani, iar pentru a-şi atinge scopul [...] fiecare caută să îl distrugă sau să îl supună pe celălalt” (Thomas Hobbes, „Despre condiţia naturală a omenirii, în ceea ce priveşte fericirea şi mizeria ei”, în Mihail Socaciu, coord., Filosofia politică a lui Thomas Hobbes, (Iaşi: Polirom, 2001), 37-38). Viziunea raţionalistă – formulată de Grotius conform căreia fundamentală pentru natura umană este sociabilitatea funciară a fiinţei umane, adică fiecare respectă cu rigurozitate promisiunile sale sau convenţiile pe care le-a făcut (Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul. Forme ale opresiunii şi dreptul la rezistenţă din antichitate până în zilele noastre (Bucureşti: Cartier, 2003), 615-618). Cu toate că pare a avea ca fundament viziunea optimistă cu privire la natura umană, se deosebeşte de aceasta prin faptul că nu se vrea a fi o abordare morală ori orientată spre eficienţă sau stricta satisfacere a intereselor personale, ci pe conceptul de rezonabilitate. Viziunea marxistă – abordarea istoricistă şi deterministă a lui Marx se reflectă şi în proiecţia sa cu privire la natura umană. Astfel, „natura umană” este în esenţă determinată de interacţiunea dintre caracteristicile fizice umane şi natură, mediul înconjurător. Acest determinism se reflectă mai apoi în modelarea tipurilor de relaţii posibile, dar şi în însăşi fiinţa umană. Pornind de la prima premisă a istoriei umane şi anume „existenţa indivizilor umani vii”( Karl Marx, Friedirch Engels, Ideologia Germană, (Bucureşti: E.S.P.L.P, 1956), 23), se generează un procesul adaptativ al corpului uman ce duce finalmente către producţia mijloacelor de viaţă, dar şi către conştiinţă. 26 Vorbim aici de drepturile cu privire la protecţia minorităţilor etnice, de acordarea drepturilor civile şi politice femeilor, drepturile minorităţilor sexuale, prevederile cu privire la interzicerea tuturor formelor de discriminare, protecţia împotriva crimei de genocid, etc. Rasa, etnia, genul, orientarea sexuală au constituit de-a lungul timpului indicatori care au generat excludere de la anumite drepturi a unor categorii de indivizi aflaţi în interiorul comunităţii politice, dar consideraţi ca fiind natural inferiori sau ca necalificându-se pentru a fi cetăţeni din diverse alte motive: lipsa proprietăţii, propensiunea spre criminalitate (mai ales în cazul rasei), deficienţe mentale (mai ales în cazul minorităţilor sexuale) etc. Vezi şi Kim Keechang, Aliens în Medieva Law. The Origins of Modern Citizenship, (Londra: Cambridge University Press, 2004); Thomas Buergenthal, Renate Webe11 (R.), Dreptul internaţional al drepturilor omului, ( Bucureşti: All, 1996); 27 Christian Bachelier, Ce este cetăţenia?, (Iaşi: Polirom, 2001), 17; 28 Rousseau, Jean-Jaques. Contractul social, (Bucureşti : Antet), 20 ; 29 Sara Lucia Hoagland, “What is Lesbian Philosophy? (A Misleading Question)”, în George Yancy, Philosophy in Multiple Voices, (Maryland: Rowman and Littlefield Publisher, 2007), 57; 30 De exemplu mişcările pentru drepturile femeilor, pentru drepturile minorităţilor sexuale etc. 31 Christian Bachelier, Ce este cetăţenia?, (Iaşi: Polirom, 2001), 6; 32 În definirea comunităţilor politice mă situez într-o abordare de tip maximalist care susţine că nu există societate fără guvernare (pentru mai multe detalii vezi Georges Balandier, Antropologie politică, (Timişoara: Amacord, 1998), 38 - 40). Aşadar, înţeleg prin comunitate politică acea formă de organizare care asigură coeziunea internă a unui grup (ordinea), delimitându-l pe acesta de exterior şi conferindu-i astfel independenţă. 33 Max Weber, Politica, o vocaţie şi o profesie, (Bucureşti: Anima, 1992), 8; 34 Francois Chazel, „Puterea”, în Raymond Boudon (coord.), Tratat de sociologie, (Bucureşti: Humanitas, 1997), 248; 35 vezi şi Georges Balandier, Antropoligie politică, (Timişoara: Amacord, 1998), 38 – 40; 36 Proiectarea viziunii cu privire la organizarea polisului în Grecia antică poate fi acum considerată ca utopică în condiţiile în care realitatea vieţii politice era cu totul alta. Faptul că la baza construcţiei stăteau un număr mic de cetăţeni, care ar fi trebuit să aibă suficiente interese comune care să poată fi impuse direct prin participarea la luarea deciziilor a făcut ca cetăţenia Greciei antice să fie mai degrabă excluzivă decât inclzivă, mai ales din perspectiva felului în care înţelegem astăzi conceptul. Femeile, rezidenţii pe termen lung se bucurau doar parţial de drepturile cetăţeneşti în timp ce sclavii nu puteau fi cetăţeni. O altă sursă de excluziune era legată de faptul că libertatea şi egalitatea erau profund legate de apartenţa la polis, mai exact de deţinerea de pământ. Cu toate acestea, modelul de organizare a polisului din Grecia Antică, rămâne un cadru de referinţă în discuţia cu privire la cetăţenie, deoarece seteză un cadru care încă stă la baza dezvoltării statelor moderne. Vezi şi Robert A. Dahl, Democraţia şi criticii ei, (Bucureşti: Institutul European, 2002), 31-32. Viziunea cu privire la cetăţenie dezvoltată în cadrul Imperiului Roman în perioada evului mediu impune o abordare care atratează cetăţenia prin raportare la creştinism. Astfel, se înlocuieşte urmărirea binelui comun cu urmărirea salvării personale prin intermediul loialităţii faţă de Biserica creştină. S-a impus astfel o nouă formă de universalism religios care a condus la extinderea cetăţeniei. Chiar dacă iniţial incompatiblie, cetăţenia civică romană dinaintea evului mediu şi creştinismul, consolidarea celui din urmă şi declararea ca religie oficială a Imperiului Roman, alaturi de dezvolatrea unor administraţii civile şi ecleziastice suprapuse, au constituit un nou pas în înţelegerea drepturilor şi obliligaţiilor faţă de cetate. (pentru mai multe detalii cu privire la cetăţenia greacă şi cea romană vezi şi Derek Heater, History of Citizenship, (Leicester: Allandale Online Publishing, 2000), 71 - 74). 37 Vezi Hagen Schulze, Stat şi naţiune în istoria Europei, (Iaşi: Polirom, 2003), cap.1, 2; 38 Are astfel loc trecerea de la legitimitatea tradiţională la cea raţional-legală. 39 Christian Bachelier, Ce este cetăţenia?,(Iaşi: Polirom, 2001), 7; 40 Francois Chazel, „Puterea”, în Raimond Budon, coordonator, Tratat de sociologie, (Bucureşti: Humanitas, 1997), 251; 41 Cit. în Francois Chazel, „Puterea”, în Budon, Raimond, coordonator, Tratat de sociologie, (Bucureşti: Humanitas, 1997), 248; 42Francois Chazel, „Puterea”, în Raimond Budon, coordonator, Tratat de sociologie, (Bucureşti: Humanitas, 1997), 251; 43 Cezar Bîrzea, Cetăţenia europeană, (Bucureşti : Politeia S.N.S.P.A., 2005), 16; 44 Realitatea actuală ne obligă să ne raportăm încă în principal la statele naţiuni, chiar dacă există în literatura de specialitate şi ample dezvoltări ale teoriilor cu privire la cetăţenia cosmopolită, cetăţenia multiculturală, cetăţenia europeană, dar şi la comunităţile politice nomande. 45 Ştefan Schulz, Udo Hahn, “Representing Natural Kinds by Spatial Inclusion and Containement”, în Proceedings, 16th European Conference on Artificial Inteligence, 22 – 27 August 2004. 403 – 404; 46 Adrian Miroiu, Fundamentele politicii. Preferinţe şi alegeri colective, (Iaşi: Polirom, 2006), 86; 47 proprietatea unei relaţii de a se transmite ca atare prin termeni intermediari între primul şi ultimul termen al mulţimii ordonate pe baza relaţiei de incluziune poartă numele de tranzitivitate (Adrian Miroiu, Fundamentele politicii. Preferinţe şi alegeri colective, (Iaşi: Polirom, 2006), 87); 48 Adrian Miroiu, Fundamentele politicii. Preferinţe şi alegeri colective, (Iaşi: Polirom, 2006), 85; 49 Pentru mai multe detalii cu privirea la punctele de reper în modelarea acestor criterii vezi Cezar Bîrzea, Cetăţenia europeană, (Bucureşti : Politeia S.N.S.P.A., 2005), 13; 50 Gradul de incluziune internă are în vedere membrii comunităţii politice respective şi felul în care aceştia sunt conectaţi într-o relaţie de cetăţenie, iar gradul de incluziune externă are în vedere raporturile cu indivizii aflaţi în afara comunităţii politice respective şi care aspiră la statutul de cetăţean (de exemplu imigranţii). 51 De exemplu, dreptul de vot al femeilor a fost câştigat mult după obţinerea sufragiului masculin universal sau dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi sex nu este încă garantat decât în foarte puţine ţări sau cetăţenul atenian era bărbat, cu ambii părinţi atenieni, deţinător de pământ şi de casă şi războinic – deci cetăţenia ateniană era una fundamental exlusivă în măsura în care foarte puţini erau aceia care puteau să îndeplinească aceste criterii etc. 52 Vezi şi Kim Keechang, Aliens în Medieva Law. The Origins of Modern Citizenship, (Londra: Cambridge University Press, 2004); 53 Devotamentul faţă de ţară, plătrirea taxelor, votul, evaluarea performanţelor guvernamentale etc. 54Christian Bachelier, , Ce este cetăţenia?, (Iaşi: Polirom, 2001), 57; 55 Am în vedere aici polarizarea implicată de asemenea abordări şi implicit maniheismul şi esenţialismul care pot rezulta de pornind de la dihotomiile care implică de multe ori şi o ierarhie a termenilor aduşi împreună. 56 Richard Bellamy, What is Citizenship. A Very Short Introduction, (New York: Oxford University Press, 2008), p. 15; 57 ibid., 14; 58 Vezi Thomas Janoski, Brian Grant, “ Political Citizenship: Foundation for Rights”, în Engin F. Isin, Bryan S Turner (ed.), Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002); Thomas Janoski,, Citizenship and Civil Society: A Framework of Rihts and Obligations in Liberal, Traditional and Social Democratic Regimes, (Cambridge: Cambridge University Press, 1998); 59 Vezi Will Kymlicka, Multicultural Citizenship: a liberal theory of minority rights, (Oxford: Oxford University Press, 1995); Will Kymlika, Politics in the Vencaluar. Nationalism, Multiculturalism and Citizenship (New York: Oxfors University Press, 2002), partea I, 17 – 98; 60 Wesley Newcomb Hohfeld cit. în Thomas Janoski,, Brian Grant, “ Political Citizenship: Foundation for Rights”, în Isin, Engin F. and Turner Bryan S., ed., Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 17; Vezi şi Thomas Janoski, Citizenship and Civil Society: A Framework of Rihts and Obligations in Liberal, Traditional and Social Democratic Regimes, (Cambridge: Cambridge University Press, 1998), cap. 2; 61 Nevoia de protecţie resimţită în urma manifestării constrângerilor patriarhale; 62 Capacitatea acestui tip de revendicări de a potenţa cetăţenele este supusă unor dezbateri ample. În această categorie intră discuţia cu privire la relaţiile de gen şi statul-bunăstării. Aici putem distinge între două abordări : a) cea clasică, ce porneşte de la premisa că astfel de cereri sunt legitime şi că nu fac decât să scoată la lumină relaţiile de putere din societate, relaţii în care femeile sunt în cea mai mare parte dezavantajate ; b) criticile feministe ale statului bunăstării şi ale cererilor care pun în discuţie redistrubiţia bunăstării sociale şi care consideră că astfel se reproduce dominaţia patriarhală. Pentru mai multe detalii vezi şi Mary Daly, Katherine Rake, Gender and the Welfare State: care, work and welfare in Europe and U.S., (Cambridge: Polity Press – Balakwell Publishing, 2003), 10 – 32; 63 În ceea ce priveşte participarea activă a femeilor la dezvoltarea statului bunăstării vezi şi Ann Orloff, 1996: Gender in the Welfare State, în Annual Review of Sociology, vol. 22(1996), 57 – 58; Virginia Sapiro, “The Gender Basis of American Social Policy”, în Linda Gordon (ed.), Women, the State, and Welfare, (Londra: University of Wisconsin Press, 1990), 36 – 54; 64 Jean Leca, “Individualism and Citizenship”, în Pierre Birnaum, Jean Leca, Individualism: Theories and Methods, (Oxford: Oxford University Press, 2001), 143 - 144; 65 Doctrina liberală cunoaşte diferenţe de nuanţă care s-au materializat în distincţia între liberalismul clasic, liberalismul social şi liberalismul neoclasic, toate acestea însă au ca fundament aceleaş premise. Vezi şi Nicolas Rousellier, Europa liberalilor, (Iaşi: Ed. Institutului European, 2001); John Gray, Liberalism (Minneapolis : University of Minnesotta Press, 2003), ediţia a II-a;. 66 Russell Hardin, Liberalism, Constitutionalism and Democracy (New York: Oxford University Press, 1999), 1. 67 Vezi George Ene. „Construirea artelor care studiază relaţiile morale şi politice”, în George Ene (coordonator), Filosofia politică a lui John Stuart Mill, (Iaşi: Polirom, 2000), 74 – 77; Solcan M. Radu. „Vină şi liberate: un cometariu la capitolul II din Despre Libertate”, în George Ene coordonator, Filosofia politică a lui John Stuart Mill, (Iaşi: Polirom, 2000), 227 - 236; 68 Este esenţială aici grila teoretică la care te raportezi. 69 Vezi şi Richard Bellamy, What is Citizenship. A Very Short Introduction,(Oxford: Oxford University Press, 2008), 58 – 59; P.J.O’ Rouke, On the Welth of Nations,(New Delhi: Atlantic Mounthly Press, 2007), cap. 1; 70 John Sturat Mill, „În ce măsură formele de guvernământ sunt o chestiune de alegere liberă”, în George Ene (coord.), Filosofia politică a lui John Stuart Mill, (Iaşi: Polirom, 2000), 44; 71 ibid.; 72 ibid., 59; 73 ibid, 60; 74 Peter. H Suck,., Liberal citizenship, în Engin F Isin, Bryan S. Turner, (ed.), Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 132; 75 Vezi şi Keith Faulks, Political Sociology. A introduction, (Edingurgh: Edinburgh University Press, 1999), cap. 6 şi Anthony M., Rees, T.H. Marshal and the Progress of Citizenship, în Martin Bloomer, Anthony M Rees, ed., Citizenship Today. The contemporary Relevance of T. H. Marshall, (Londra: UCL Press, 1996), cap. 1; 76 “Principalul adversar al comunitarianismului este liberalismul. Această adversitate nu este una de ordin gregar, de respingere in corpore a ideilor liberale, ci este vorba de o preluare dinamică şi resituare a conceptelor într-un nou spaţiu – acela al socialului”, vezi Andrei Ţăranu, Comunitarismul – doctină contemporană. O filosofie a binelui comun, (Chişinău: Arc, 2005), 33; 77 „Comunitatea apare, astfel, ca un ansamblu de persoane legate prin interese specifice într-un grup social, caracterizată de o anumită structură şi cu o anumită cultură specifică, rezultate din relaţiile şi procesele psihosociale din cadrul său”, vezi Andrei Ţăranu, Comunitarismul – doctină contemporană. O filosofie a binelui comun, (Chişinău: Arc, 2005), 11 . 78 În interiorul abordării comunitariene s-au nunaţat diverse poziţii – comunitarianism, republicanism civic, comunitarianism liberal. Aceste diferenţe nu fac obiectul acestui studiu, în care urmăresc doar o prezentare generală a teoriei comunitariene prin punctarea elementelor corelate cu cetăţenia. 79 Vezi şi Michael Walzer, The Communitarian Critique of Liberalism, în Amitai Etzioni (ed), New Communitarian Thinking: persons, virtutes, institutions, and communities, (The University Press of Virginia, 1995); 80 Beau Breslin, The Communitarian Constitution, (Londra: The Johns Hopkins University Press, 2004), 32; 81 Andrei Ţăranu, Comunitarismul – doctină contemporană. O filosofie a binelui comun, (Chişinău: Arc, 2005), 109; 82 Gerard Delanty, Comunitarism and Citizenship, în Engin F. Isin, Turner, Bryan S. editori, Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 159 – 175; 83 Societatea civilă poate fi definită (acesta fiind şi sensul cu care voi opera pe parcursul acestei lucrări, dincolo de teoretizările particulare) ca un set sau sistem de grupuri intermediare cu organizare porprie, grupuri care: sunt relative independente de autorităţile publice cât şi de unităţile private de producţie şi de reporducţie, adică de firme şi, respectiv, familii; sunt capabile de a lua hotărâri şi de acţiona colectiv în scopul apărării sau al promovării propriilor interese şi pasiuni; nu încearcă să ia locul agenţilor statali sau a unităţilor (re)producţie private şi nici să accepte responsabilităţi pentru guvernarea întregii societăţi; sunt de acord să funcţioneze conform unor reguli „civile” prestabilite, care presupun respectul reciproc. (Philipe Schmitter, „Societatea civilă în Orient şi Occident”, în Larry Diamond; Yun-han Chu,; Marc Plattner; Hung-mao Tien, (coord.) Cum se consolidează democraţia, (Iaşi: Polirom, 2004), 258;) 84 Vezi şi Adrian Oldfield, Citizenship and Community: Civic Republicanism and the Modern World, în Gershon Shafir, (ed), The citizenship debates: a reader, (University of Minnesota Press, 1998), 75 - 92; 85 Keith Faulks,. Political Sociology. A introduction, (Edinburgh: Edinburgh University Press, 1999), 136 – 137; 86 Robert A Dahl, Democraţia şi criticii ei, (Bucureşti: Institutul European, 2002) (1989), 39; 87Gerard Delanty, Comunitarism and Citizenship, în Engin F Isin, Bryan S. Turner ed., Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002) (1989), 159 – 175; 88 Richard Dagger, „Republican Citizenship”, în Engin F. Isin, Bryan S. Turner ed., Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 146 – 148; 89 Se află la intersecţia dintre comunitate şi interesele presonale, îşi respectă obligaţiile, îşi asumă responsabilităţi care ţin de participarea publică 90 Richard Bellamy, What is Citizenship. A Very Short Introduction, (New York: Oxford University Press, 2008), 43; 91 Jose V. Ciprut, Citizenship: Mere Contract, or Construct for Conduct?, în Jose V. Ciprut, ed., The Future of Citizenship, (London: The MIT Press, 2008), 11; 92 Literatura de specialitate face referire şi la alte formule de abordare a cetăţeniei cum ar fi cetăţenia sexuală, cetăţenia culturală, cetăţenia ecologică, dar am cosiderat mai relevantă prezentarea cetăţeniei cosmopolite şi a acelei multicuturale din prespectiva felului în care are loc o redefinire a relaţiei între indivizi şi comunitatea politică din care fac parte, prin contestarea statului-naţiune ca unică entitate politică în interiorul căreia se dezvoltă cetăţenia (abordarea cosmopolită) şi prin accentuarea importanţei construcţiei identiare a cetăţenilor (abordarea multiculturală). 93 Immanuel Kant, Critica Raţiunii Practice (Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1972), 47; 94 A. Colas, Putting Cosmopolitanism into Practie: The Case of Socialist Internationalism, Millenium: Journal of International Studies 23, no. 3, (1994), 513 – 534; 95 Marta Nussbaum, Patriotism and Cosmopoiltanism, Boston Review, A Politycal and Literaly Forum, accesat în 12.02.2011, http://bostonreview.net/BR19.5/nussbaum.html; 96 Onora O’Neill, Justice, Gender and International Boundaries, British Journal of Political Science, Vol. 20, No. 4 (Oct., 1990), 11; 97 Fiona Robinson, “Cosmopolitan Ethics and Feminism in Global Politics”, All Academic Research, 1, accesat în 12.02.2011, http://www.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/0/7/4/3/8/pages74386/p74386-1.php; 98 Un pas important în consolidarea cetăţeniei cosmopolite l-a constituit Carta de la Nuremberg care dă dreptul militarilor să nu se supună ordinelor superiorilor dacă acestea conduc la crime împotriva umanităţii. De asemenea, Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1948), Convenţia împotiva torturii, tratementelor inumane şi degradante (1984), Declaraţia universală a drepturilor omului (1948), Convenţia Intrnaţională pentru drepturi sociale şi politice (1966) constituie paşi importanţi în definirea drepturilor cosmopolite. De asemenea, importantă a fost şi implementarea sistemului de petiţii individuale care preminte unui individ să invoce sitemul de legi internaţionale împotriva propriului stat. Vezi şi Andrew Linklater, Critical Theory and World Politics. Citizenship, sovergnity and Humanity,(Londra: Routledge, 2007), 7; Andrew Linklater, “Cosmopolitan Citizenship”, în Engin F. Isin, Bryan S Turner, ed., Handbook of Citizenship Studies, (London: Sage Publication 2002); 99 Will Kymlicka, Multicultural Citizenship: a liberal theory of minority rights, (Oxford: Oxford University Press, 1995), 5; 100 ibid., 181; 101 ibid., 37; 102 Will Kymlicka, Multicultural Citizenship: a liberal theory of minority rights, (Oxford: Oxford University Press, 1995), 5 – 6; 103 Cezar Bîrzea, Cetăţenia europeană, (Bucureşti : Politeia S.N.S.P.A. 2005), 47; 104 Dreptul de a accesa documentele Parlamentului, ale Comisiei şi ale Consiliului, dreptul de a nu fi discriminat, liberatatea de mişcare şi de rezidenţă, dreptul la muncă, dreptul de a vota şi de a candida pentru un loc in Parlamentul European în alegerile din statele membre, dreptul de a face petiţii către Parlamentul European în caz de proastă administraţie a instituţiilor europene, dreptul la protecţie diplomantică din partea autorităţilor altor state membre UE în cazul în care nu există reprezentaţă diplomatică a statului de origine a cetăţeanului/ cetăţenei, dreptul de a apela instituţiile europene în una din limbile oficiale ale UE şi de a primi răspuns în acea limbă. Vezi Versiunea Consolidată a Tratatului cu privire la Funcţionarea Uniunii Europene din 30.03.2010, accesat în 20 decembrie 2010 pe http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF 105 Cezar Bîrzea, Cetăţenia europeană, (Bucureşti : Politeia S.N.S.P.A. 2005), 52; 106 Am în vedere aici nu numai cele două tări care au respins Constituţia Europeană, ci cifra absolută a cetăţenilor europeni care au votat împotriva acesteia. Vezi şi Franciso Aldecoa Luzarraga, (trad. Iordan Gheorghe Bărbulescu), Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, (Iaşi: Polirom, 2011), 26 – 27; 107 The Gallup Organization, Flash Eurobarometer. The Euro area 2010. Public attitudes and perceptions, 8, publicat în decembrie 2010, accesat în 22 decembrie 2010 pe http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_306_sum_en.pdf; 108TNS Opinion&The Social, Eurobarometer 73. Public Opinion in The European Union, 11, publicat în august 2010, acceat în 22 decembrie 2010 pe http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb73/eb73_first_en.pdf; 109 Am în vedere aici mecanismele pieţei unice şi percepţiile cu privire la antrenarea recesiunii economice în ţările membre UE din cauza accestora. 110 Faptul că acum ne-ar fi greu acum să numim democraţie ceea ce era numit astfel în Grecia Antică sau chiar cu un secol înainte ţine de felul în care a evoluat conceptul. Totuşi, pe măsură ce democraţia a devenit tot mai incluzivă cetăţenia a evoluat în acelaşi sens. De-a lungul timpului, conceptul de cetăţenie s-a schimbat în virtutea schimbării modului de construcţie a comunităţlor politice, dar şi în virtutea slăbirii condiţiilor ce trebui îndeplinite pentru a fi cetăţean: începând cu Grecia Antică, Imperiul Roman şi sfârşind cu statele naţine şi cu provocările aduse acestora de multiculturalism şi cosmopolitism. 111 Mă refer în special la guvernare reprezentativă. 112 John Locke, Al doilea tratat despre cârmuire. Scrisoare despre toleranţă, (Bucureşti: Nemira, 1999), 104 – 106; 113 Domenico Fisichella, Ştiinţa Politică. Probleme, concepte, teorii, (Iaşi: Polirom, 2007), (2004), 171 -177; 114 Samuel E, Finer, „Interest Groups and then Political Process in Great Britain”, în Hanry Walter Ehrmann, Interest Groups in Four Continents,(Pittsburg: University of Pittsburg Press, 1958); 115 Gianfranco Pasquino, Curs de ştiinţă politică, (Iaşi: Institutul European, 2002), 53; 116 Janoski vorbeşte de statutul legal de a fi – reprezentat de drepturile civile ca implică mai degrabă o poziţie pasivă, şi de puterea legală de a face – reprezenzată de drepturile politice, care presupune un metadrept de a crea drepturi şi care implică o poziţei activă a cetăţeanului. Aminteşte de asemena de clasificarea drepturilor propusă de Hohfeld – libertăţi, cereri, puteri şi imunităţi, încadrând participare în cadrul puterilor. Pentru mai multe detalii vezi Thomas Janoski, Citizenship and Civil Society: A Framework of Rights and Obligations in Liberal, Traditional and Social Democratic Regimes,(Cambridge: Cambridge University Press, 1998), 29 – 30; 117 Începând cu un vot informat şi conştiincios şi continuând cu implicarea activă în activităţi de voluntariat, activism în ONG-uri pentru diverse cauze, acţiuni de lobby, actiuni de protest etc. 118 Felul în care au acţionat guvernanţii nu mă nemulţumeşte atât de mult astfel încât să iau măsuri în această privinţă şi nu acţionez, cu toate că am la dispoziţie instrumentele necesare să o fac. Vezi şi Eran Vigoda-Gadot, Building Strong nations. Imporving Governabilitiy and Public Management, (Franham: Ashgate Publsing Limited, 2009), 88; Vezi şi clasificarea pe care o propune Lester Milbrath pentru diveresele frome de participare politică: gladiatorii – sau participare activă deoarece presupune candidatura pentru o funcţie publică, membership activ într-un partid politic, finanţarea unui partid; participanţii tranzitorii – membership într-o organizaţie locală, contactarea liderilor politici pentru a primi feed-back cu privire la implementarea unor politici publice; spectatorii – cei care iniţiază o discuţie politică, merg la vot, dar fără a avea un interes bine stabilit în acest sens. Vezi şi Lester Milbrath, Political Participation, (Chicago: Rand McNally&Co, 1965); Hakan Johanson, Bjorn Hvinden¸ „What do we mean by active citizenship?”, în Hakan Johanson, Bjorn Hvinden, Citizenship in Nrodic Welfare States. Dynamics of choice, duties and participation in a changing Europe, (New York: Routledge, 2007), 32 – 50; 119 Faptul că nu particip nu mă scoate în afara contractului, ci doar îmi impune obligaţii şi drepturi la negocierea cărora nu am dorit să particip. 120 Thomas Janoski, Brian Gran, „Political Citizenship: Fundations for Rights”, în Engin F Isin, Bryan S. Turner, eds., Handbook of Citizenship Studies, (Londra: Sage Publication 2002), 39 - 41; 121 Vezi şi exemplul ritualizării votului în Franţa secolului al XIX-lea în Dominique Schnapper şi Christian Bachelier, Ce este cetăţenia?, (Iaşi Polirom: 2001), 97 – 98; 122 “Putere de a da putere” sau “putere asupra puterii” principalele două abordari de acest gen. Pentru mai multe detalii vezi eticile feministe relaţionale şi etica grijii. Vezi de asemenea Jean Baker Miller, „Women and Power”, în Thomas E. Waterberg (ed.), Rethingking Power, (New York: State University of New York Press, 1992), 240 – 248, dar şi critica dezvoltată de Mihaela Miroiu felului în care este folosit conceptul de putere în unele teorii feministe în „State Men, Market Women. The Effects of Left Conservatism on Gender Politics in Romanian Transition”, Feminismo/s, No. 3, Iunie 2004, 212 – 214; 123 Vezi şi Mary G. Dietz, “Context is All: Feminism and Theories of Citizenship”, în Anne Phillips (ed.). Feminism and Politics, (Oxford: Oxford University Press: 1998), 392; 124 Dominique Schnapper, Christian Bachelier, Ce este cetăţenia? (What is citizenship?), (Iaşi Polirom: 2001), 95; 125 ibid., 97; 126 pentru mai multe detalii vezi Heater Derek, A Brief History of Citizenship, (Edimburgh: Edimburgh University Press, 1999); 127 Vezi şi Derek Heater, Citizenship în Britain. A History, ( Edinburg: Edinburgh University Press, 2006), cap. 6; 128 Constructivismul nu reprezintă o concepţie unitară, în interiorul acestui demers explicativ existând numeroase variaţii, care nu fac însă obiectul de studiu al acestei lucrări. Aşa cum voi prezenta în cele ce urmează, perspectiva pe care am construit acest demers de cercetare se originează în viziunea dezvoltată de Berger şi Luckmann (constructivsm instrumental, constructivism structuralist). Pentru mai multe detalii în acest sens vezi şi André Kukla, Social Constructivsm and the Philosiphy of Science, (Londra: Routledge, 2000), 24 - 31; 129 Din perspectivă epistemologică răspunsul la întrebarea „Cum cunoaştem ?” implică în principal operarea cu cunoaştere propziţională, adică acele cunoştiinţe care pot fi catalogate ca fiind adevărate sau false. vezi Richard Fumerton, Epistemology, (Londra : Blackwell Publishing, 2006), 1 – 4 ; 130 Folosit aici în sensul de cunoaştere sau knowledge; 131 Georg Henrik von Wright, Explicaţie şi Înţelegere, (Bucureşti : Humanitas, 1995), 25 ; 132 Kenneth Gergen, An Invitation to Social Construction, (Londra: Sage Publication, 2003), 4; 133 Pentru a înţelege mai bine legăturile complexe care se stabilesc între raporturile explicaţie-înţelegere şi idividualism-holism, Martin Hollis propune o grilă suprapusă de analiză. Dacă la o primă vedere explicaţia împreună cu tradiţia raţionalistă şi cea pozitivistă pare a se lega direct de structuri şi de holism metodologic, iar înţelegerea de interpretativism, interacţionalism simbolic şi individualism metodologic, Hollis pune în evidenţă complexitatea relaţiilor ce se stabilesc între aceste poziţii ontologice, epistemologice şi metodologice. Astfel, el punde pe tapet discuţia cu privire la nivelurile de analiză pentru a arăta că nu există o opoziţie simplă sau unică între individualism şi holism. Mai mult, desfăşurarea argumentelor sale se face în jurul unei structuri matriceale care tratează pe orizontală dezbaterea explicaţie – înţelegere, iar pe verticală cea cu privire la holism – individualism. Pe scurt, Hollis discută pe rând combinaţiile epistemologic – metodologic: explicaţie – holism, explicaţie – individualism, înţelegere – holism, înţelegere – individualism, în capitolul de final discutând afinităţile dintre acestea. Pentru claritate voi prelua mai jos reprezentarea grafică a matricii argumentative a lui Hollis. Yüklə 1,85 Mb. Dostları ilə paylaş:
|