Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplina dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar in lipsa unui astfel de acord, prin hotărîre judecătorească.
1. Capacitatea de exerciţiu, fiind posibilitatea persoanei de a dobândi şi de a exercita drepturi civile prin propriile fapte, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa, nu apare odată cu naşterea persoanei fizici, precum capacitatea de folosinţă, ci la o anumită perioadă de timp după naştere ei. Această condiţie cerută de lege este condiţionată de faptul că pentru ca persoana fizică prin acţiunile proprii să dobândească şi să exercite drepturi civile, să-şi asume personal obligaţii civile şi să le execute, este necesar ca ea să atingă un anumit grad de dezvoltare mintală şi experienţă necesară vieţii juridice civile. Din aceste considerente, legiuitorul stabileşte că persoana fizică dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină la vârsta majoratului, adică la vârsta de 18 ani, cînd are voinţă conştientă, suficientă şi discernământ pentru a-şi da seama de interesele ei, importanţa şi consecinţele faptelor sale. Astfel, premisele începutului capacităţii de exerciţiu depline sunt: existenţa capacităţii de folosinţă şi discernământul, adică maturitatea psihică pentru ca persoana să-şi poată reprezenta corect consecinţele juridice ale manifestării sale de voinţă. Persoana fizică cu capacitate de exerciţiu deplină are aptitudinea de a încheia orice fel de acte juridice civile (de conservare, de administrare şi de dispoziţie), cu excepţia celor interzise de lege. Aptitudinea de a încheia singur orice act juridic civil neinterzis de lege implică şi posibilitatea de a împuternici pe altul să încheie, în numele şi pe seama sa, asemenea acte juridice (cu excepţia celor referitoare la drepturi şi obligaţii strict personale). Capacitatea de exerciţiu deplină înseamnă şi aptitudinea de a încheia acte juridice civile în numele şi pe seama altei persoane, în calitate de reprezentant legal (părinte, tutore, curator) sau reprezentant convenţional (mandatar).

2. De la regula generală, conform căreia capacităţii de exerciţiu deplină se dobîndeşte la împlinirea vîrstei de 18 ani, în Cc sunt două excepţii. Prima excepţie, care se referă la persoanele care s-au căsătorit înainte de împlinirea vîrstei matrimoniale. Conform art. 14 din Codul Familie, vîrsta matrimonială este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei. Vîrsta matrimonială poate fi redusă pentru bărbaţi, dar nu mai mult de doi ani, în cazul în care sunt motive temeinice. Reducerea se încuviinţează de către autoritatea administraţiei publice locale în baza cererii minorului care doreşte să se căsătorească, pentru aceasta fiind necesar şi acordul părinţilor lui. După înregistrarea căsătoriei la Organele Înregistrării Actelor de Stare Civilă, minorul dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. Aceasta este necesar pentru a asigura egalitatea soţilor în căsătorie, ceea ce constituie un principiu al legislaţiei familiale. La desfacerea căsătorie pînă la împlinirea majoratului, capacitatea de exerciţiu deplină a minorului se menţine. Altfel se soluţionează problema menţinerii capacităţii de exerciţiu deplină a minorului în cazul declarării nulităţii căsătoriei. Deoarece încălcarea condiţiilor stabilite de lege pentru declararea nulităţii căsătoriei sunt diferite, consecinţele declarării nulităţii căsătoriei sunt stabilite de instanţa de judecată în dependenţă de circumstanţele concrete ale cazului. De aceea se lasă la discreţia instanţei de judecată să decidă fie să menţină, fie să dispună pierderea capacităţii de exerciţiu restrânsă a minorului din momentul stabilit de ea.

3. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) constituie un temei nou pentru recunoaşterea minorului care a împlinit vîrsta de 16 ani cu capacitate de exerciţiu deplină. Pentru aceasta este necesar ca minorul să dispună de venit propriu, fiind angajat în câmpul muncii în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, să practice activitate de întreprinzător. Emanciparea minorului se efectuează printr-o hotărâre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar dacă lipseşte acordul părinţilor, minorul este emancipat de către instanţa de judecată conform prevederilor Capitolului XXVI din CPC. Cu toate că nimic nu se spune despre acordul minorului pentru emanciparea lui, nu sunt dubii referitor la faptul că emanciparea acestuia are loc în baza cererii lui. Participarea minorului în calitate de membru al cooperativei de asemenea constituie temei pentru emanciparea lui, dacă calitatea de membru al cooperativei îi asigură o sursă de venit stabilă.

Scopul emancipării minorului constă în eliberarea acestuia de a primi acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului pentru încheierea actelor juridice. Minorul emancipat dobîndeşte şi exercită în volum deplin toate drepturile pe care le are persoana cu capacitate de exerciţiu deplină şi îşi asuma personal obligaţii civile şi le execută, inclusiv răspunde de sine stătător pentru obligaţiile apărute ca rezultat al cauzării prejudiciului de către el. Ca excepţie, minorul emancipat nu este înzestrat cu acele drepturi şi nu poate să-şi asume acele obligaţii pentru care conform legii este stabilit un cenz de vârstă.

Articolul 21. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără consimţămîntul părinţilor, adoptatorilor sau al curatorului:

a) să dispună de salariu, bursa sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;

b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale aparate de lege;

c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;

d) să încheie actele juridice prevăzute la art.22 alin.(2).

(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).

(4) Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani poate deveni membru de cooperativă.
1. Comparativ cu prevederile legislaţiei precedente (art. din Codul civil din 1964) în noul Cod civil a fost redusă vîrsta la care minorii dobîndesc capacitate de exerciţiu restrînsă. Astfel, minorii care au împlinit vîrsta de 14 ani dobîndesc capacitate de exerciţiu restrînsă, ei fiind în drept să încheie orice acte juridice (vînzarea-cumpărarea bunurilor, să împrumute, să doneze etc.), dar pentru valabilitatea acestora este necesar acordul reprezentanţilor legali (părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului). Pentru încheierea unor acte juridice, în cazurile prevăzute de lege (vezi art. 42 alin. 2 din Codul civil), este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare. Încheierea actelor juridice fără încuviinţare, constituie temei pentru a declara actul juridic nul de către instanţa de judecată la cererea reprezentanţilor legali (vezi art. 224 Cc şi comentariul acestui articol).

2. Alin. 2 al art. comentat stabileşte o serie de temeiuri cînd minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani este în drept de sine stătător să încheie unele acte juridice fără acordul părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului. Astfel, minorului care a împlinit 14 ani are dreptul:

a) să dispună de salariu, de bursă, de alte venituri rezultate din activităţi proprii. Cu toate acestea, minorul nu este în drept de sine stătător să dispună de bunurile care au fost procurate din aceste surse.

b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale aparate de lege. Astfel, conform Legii nr. 293/1994 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 12), minorul este în drept de sine stătător să exercite întregul complex de împuterniciri necesare pentru crearea lucrărilor ştiinţifice, literare sau de artă, invenţiilor sau altor rezultate al activităţii intelectuale, inclusiv utilizarea lor şi primirea onorariului.

c) să facă depuneri la instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri. Legea, conferind minorului dreptul de a face depuneri, îi permite acestuia să dispună de sine stătător doar de depunerile făcute de ei, dar nu de alte persoane. Dacă depunerile sunt efectuate de alte persoane pe numele minorului, ultimul este în drept să dispună de aceste depuneri numai cu acordul reprezentanţilor legali.

d) să încheie actele juridice prevăzute la art. 22 alin. 2. Printre aceste acte juridice se enumără:

- actele juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii. Actele juridice curente de mică valoare sunt acele acte care se caracterizează prin valoarea lor redusă şi sunt îndreptate spre satisfacerea necesităţilor vitale de viaţa de toate zilele ale minorului (de exemplu, cumpărarea unor bilete pe mijlocul de transport în comun, la spectacole, cumpărarea unor bunuri de mică importanţă: rechizite, cărţi etc.). Aceste acte juridice minorul le încheie atît din contul mijloacelor proprii (salariu, bursă, alte venituri rezultate din activităţi proprii), precum şi din contul mijloacelor acordate de părinţi, adoptatori sau curatori pentru aceste scopuri.

- actele juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrare de stat a drepturilor apărute în temeiul lor. Minorul este în drept, fără acordul reprezentanţilor legali (părinţilor, adoptatorilor sau curatorilor), să încheie acte juridice care au ca scop obţinerea de beneficii gratuite. Ei sunt în drept să primească donaţii sau să fie de acord cu încheierea de acte juridice care să-i aducă beneficii. De exemplu, minorul este în drept să dobîndească dreptul de folosire gratuită a unor bunuri, gratuit să studieze limbile străine, o profesie anumită, etc. Unica condiţie este cerută pentru încheierea unor asemenea de acte juridice: drepturile apărute în temeiul lor să nu necesite autentificare notarială sau înregistrare de stat. În caz contrat, minorul nu va fi în drept să încheie asemenea acte fără acordul părinţilor.

- acte de conservare. Pentru a califica un act drept act de conservare este necesar ca acesta să întrunească în sine următoarele condiţii:

i) să existe un pericol care ameninţă pieirea unui bun sau încetarea unui drept;

ii) actul săvârşit să necesite o cheltuială minimă în raport cu valoarea bunului sau dreptului salvat. Prin natura lor, aceste acte sunt indispensabile pentru existenţa bunului şi de ele beneficiază minorul. Anume din aceste considerente, legiuitorul prin norma respectivă, a prevăzut că actele de conservare pot fi făcute chiar de minor, fără a se cere acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor.

Actele de conservare au ca scop de a salva un bun de la un pericol iminent, adică se urmăreşte menţinerea bunului în starea lui actuală. Aşa spre exemplu, va fi un act de conservare, măsurile întreprinse de minor pentru repararea unei case de locuit, care ameninţă să se prăbuşească dacă asemenea reparaţii nu vor fi efectuate. Trebuie să precizăm, că mărimea cheltuielilor ce urmează să fie suportate la reparaţia casei de locuit trebuie să fie infime în raport cu preţul casei de locuit. Sunt, de asemenea acte de conservare şi actele prin care se întrerupe o prescripţie, cererea de inventar, înscrierea unei ipoteci (grevarea bunului imobil).

Totodată, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, dispune de capacitate civilă delictuală, adică răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, conform art. 1407.

3. Minorul, care a împlinit 14 ani poate fi limitat în capacitatea de exerciţiu, dacă el abuzează de drepturile sale prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b). Prin urmare, dacă minorul neraţional, contrar intereselor sale, iroseşte salariul, bursa sa sau alte venituri provenite din activităţile proprii, precum şi dacă minorul exercită în mod abuziv dreptul său de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale, el poate fi limitata în capacitatea sa de exerciţiu de către instanţa de judecată. Dreptul de a cere instanţei de judecată limitarea minorului în capacitate de exerciţiu, aparţine persoanelor interesate: părinţilor, adoptatorilor sau curatorului ori autorităţii tutelare.

4. Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani este în drept să devină membru de cooperativă. În acest caz, el dispune de toate drepturile membrilor de cooperativă, inclusiv şi cele patrimoniale.


Articolul 22. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Minorul în vîrstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine statator:

a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;

b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;

c) acte de conservare.
1. Din conţinutul articolului comentat rezultă că legiuitorul distinge două categorii de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi anume: minorii care au împlinit vîrsta 7 ani, dar nu au împlinit vârsta de 14 ani şi minorii care nu au împlinit vîrsta de 7 ani. Minorii care nu-au împlinit vârsta de 7 ani sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu. De aceea pentru ei toate atele juridice le încheie părinţii, tutorii, adoptatorii. Minorii de la 7 la 14 ani, în cazurile expres prevăzute la alin. 2, dispun de capacitatea de a încheia anumite acte juridice de sine stătător. Cu excepţia actelor juridice indicate la alin. 2, toate actele juridice pentru şi în numele minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani pot fi încheiate doar de părinţi, adoptatori sau tutore. Reprezentanţii legali sunt restrânşi în dreptul de a dispune de bunurile minorului (articolele 42 – 43 şi comentariul respectiv).

2. Ca excepţie de la regula generală instituită la alineatul 1 al articolului comentat, minorul în vârstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:

a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor. Actele juridice curente de mică valoare sunt acele acte care se caracterizează prin valoarea lor redusă şi sunt îndreptate spre satisfacerea necesităţilor vitale de viaţa de toate zilele ale minorului. Aceste acte juridice minorul le încheie atît din contul mijloacelor proprii, precum şi din contul mijloacelor acordate de părinţi, adoptatori sau tutori pentru aceste scopuri.

b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor. Minorul este în drept fără acordul reprezentanţilor legali (părinţilor, tutorilor, adoptatorilor) să încheie acte juridice care au ca scop obţinerea de beneficii gratuite. Ei sunt în drept să primească donaţii sau să încheie acte juridice care să-i aducă beneficii. De exemplu, minorul este în drept să dobîndească dreptul de folosire gratuită a unor bunuri, gratuit să studieze limbile străine, o profesie anumită, etc. Unica condiţie este cerută pentru încheierea unor asemenea de acte juridice: drepturile apărute în temeiul lor să nu necesite autentificare notarială sau înregistrare de stat. În caz contrat, minorul nu va fi în drept să încheie asemenea acte juridice, ci pentru ei şi în numele lor aceste acte vor fi încheiate de reprezentanţii legali.

c) acte de conservare. (Vezi comentariul articolului 21 alin. 2 pct. d)).


Articolul 23. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu
(1) Capacitatea civila este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultura sau de alte criterii similare.

(2) Persoana fizica nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.

(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.

(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.

1. Capacitatea civilă este o parte a capacităţii juridice, care exprimă aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii civile, precum şi posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii prin încheierea de acte juridice. Capacitatea civilă include în sine atît capacitatea de folosinţă, cît şi capacitatea de exerciţiu. Legiuitorul recunoaşte capacitatea civilă în egală măsură pentru toate persoanele fizice, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultura sau de alte criterii similare. Egalitatea capacităţii civile a tuturor persoanelor se bazează pe principiul egalităţii în faţa legii civile, consfinţit şi prin prevederile normelor constituţionale. Astfel, rasa, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea, originea socială, gradul de cultură sau de alte criterii similare nu au nici o influenţă asupra capacităţii civile. Egalitatea capacităţii civile este garantată şi apărată de către stat atît prin mijloace de drept civil, cît şi de drept penal.

2. Persoana fizică nici într-un caz nu poate fi lipsită de capacitatea de folosinţă. Capacitatea de folosinţă este inerentă oricărei fiinţe umane. De aceea legiuitorul interzice lipsirea persoanei fizice de capacitate de folosinţă, ceea ce se explică prin faptul că persoana fizică odată lipsită de capacitatea de folosinţă încetează de a mai fi subiect de drept, iar aceasta este inadmisibil. Persoana fizică pierde integral capacitatea de folosinţă numai în cazurile dispariţiei sale ca subiect de drept (moartea fizică sau declararea morţii).

3. Capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei fizice este intangibilă. Aceasta înseamnă că nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu. Ca excepţie, persoana fizică poate fi limitată în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu doar numai în cazul şi în modul stabilit de lege.

Limitată capacităţii de folosinţă a persoanei fizice constă în stabilirea unor îngrădiri, care au caracter de pedeapsă sau de protecţie şi sunt stabilite fie de legea penală, fie de lege civilă. Exemplu de îngrădire a capacităţii de folosinţă cu caracter de pedeapsă stabilită de legea penală poate servi privaţiunea de libertate, iar îngrădire cu caracter atât de sancţiune civilă cît şi de protecţie constituie decăderea din drepturi părinteşti. Îngrădiri cu caracter de protecţie stabilite de legea civilă reprezintă incapacităţi speciale de a încheia anumite acte juridice civile, fie de a dobândi anumite drepturi şi obligaţii, care sunt stabilite în scopul ocrotirii intereselor unor anumite categorii de persoane ( a se vedea art. 43 şi comentariul la articolul respectiv.

Limitarea persoanei fizice în capacitate de exerciţiu constă în lipsirea acesteia de posibilitatea de a-şi dobândi şi executa prin acţiunile proprii drepturi şi a-şi asuma şi executa obligaţii. Astfel, prin limitarea persoanei fizice în capacitate de exerciţiu se reduce volumul acesteia (a se vedea articolele 21 alin. 3 şi art. 25).

4. Din prevederile alineatului comentat rezultă caracterul inalienabil al capacităţii de folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu, ceea ce înseamnă că acestea nu pot constitui obiect de renunţare, de limitare, în tot sau în parte, şi nici obiect de înstrăinare. Orice act juridic prin care o persoană fizică ar renunţa, limita sau înstrăina, în tot sau în parte, capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu, este lovit de nulitate absolută. Capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei fizice are caracter legal, de aceea subiectul de drept nu este în drept să-şi ştirbească calitatea sa de subiect prin voinţa personală. Interzicerea renunţării, limitării sau înstrăinării capacităţii de folosinţă sau de exerciţiu a persoanei fizice nu trebuie confundată cu renunţarea la un drept subiectiv civil, înstrăinarea acesteia. Persoana fizică este în drept să efectueze asemenea operaţiuni. Astfel, o persoană fizică poate renunţa la o moştenire deschisă în favoarea sa, să înstrăineze un bun sau un drept etc.

Articolul 24. Declararea incapacităţii persoanei fizice
(1) Persoana care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă. Asupra ei se instituie tutela.

(2) Actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore.

(3) Dacă temeiurile în care persoana fizică a fost declarată incapabilă au dispărut, instanţa de judecată o declară ca fiind capabilă. În baza hotărârii judecătoreşti, tutela asupra persoanei se anulează.
1. Temei pentru declararea incapacităţii persoanei fizice constituie tulburarea psihică cauzată de bolile mintale sau de deficienţe mintale, din cauza cărora aceasta nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale. Persoana fizică care suferă de asemenea tulburări psihice este declarată incapabilă numai de către instanţa de judecată, conform prevederilor Capitolului XXVIII din CPC, la cererea persoanelor interesate: membrii ei de familie, rudele apropiate (părinţi copii, fraţi, surori, bunei), autoritatea tutelară, instituţia de psihiatrie (psihoneurologie), procurorul. Instanţa de judecată, în baza rezultatelor expertizei psihiatrice, care stabileşte starea lui psihică, declară persoana fizică incapabilă. Hotărîrea judecătorească prin care persoana fizică este declarată incapabilă serveşte temei pentru ca autoritatea tutelară să numească o tutelă.

2. Tutorele instituit asupra persoanei declarate incapabile este reprezentantul ei legal, care este împuternicit cu prerogativele stabilite de lege, îi apără drepturile şi interesele acesteia, încheie în numele ei toate actele juridice. Actele juridice încheiate de către persoana declarată incapabilă sunt lovite de nulitate absolută (a se vedea art. 222 şi comentariul art. respectiv).

3. Dacă temeiurile, în baza cărora, persoana fizică a fost declarată incapabilă dispar, instanţa de judecată, la cererea tutorelui, a membrilor de familie a persoanei, a instituţiei de psihiatrie (psihoneurologie), a autorităţii tutelare, a procurorul. şi în baza raportului de expertiză psihiatrică legală, o declară ca fiind capabilă. În baza hotărârii judecătoreşti, tutela asupra persoanei se anulează.

Articolul 25. Limitarea persoanei fizice în capacitatea de exerciţiu
(1) Persoana care, în urma consumului abuziv de alcool sau consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, înrăutăţeşte starea materială a familiei sale poate fi limitată de către instanţa de judecată în capacitatea de exerciţiu. Asupra acestei persoane se instituie curatela.