Cursul 3 CĂRȚile istorice pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă



Yüklə 0,74 Mb.
səhifə4/13
tarix01.03.2018
ölçüsü0,74 Mb.
#43569
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

Rut



Bibliografie utilizată:


  • Brown, Raymond et al., Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură 3. Istoria deuteronomistă, , ed. Dumitru Groșan (Târgu Lăpuș: Galaxia Gutemberg, 2010).

  • Fischer, Irmtraud, Rut (HThKAT 11) (Freiburg im Breisgau: Herder, 2001).

  • Frevel, Christian, Das Buch Rut (NSK.AT 6) (Stuttgart: Katholisches Bibelwerk, 1992).

  • Isvoranu, Alexandru, Comentariu la cartea Rut (Craiova: Universitaria, 2001).

  • Köhlmoos, Melanie, Rut (ATD 9,3) (Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2010).

  • Lacocque, Andre, Le Livre de Rut (CAT 21) (Geneva: Labor et Fides, 2004).

  • Lanoir, Corinne, „Rut”, în Thomas Römer et al., Introduction à l’ Ancien Testament (Geneva: Labor et Fides, 2009), 612-8.

  • Meinhold, ArnDeut, „Theologische Schwerpunkte im Buch Rut und ihr Gewicht für die Datierung”, ThZ 32 (1976), 129-37.

  • Petercă, Vladimir, „Cartea lui Rut – Între cronologie şi motivaţii teologice”, în Vladimir Petercă, Calea spre oameni (Iaşi: Sapientia, 2011), 27-39.

  • Prelipceanu, Vladimir et al., Studiul Vechiului Testament. Manual pentru Facultățile de Teologie, ed. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca: Renașterea, 2003).

  • Saxegaard, Kristen M., Character Complexity in the Book of Rut (FAT 2/47) (Tübingen: Mohr Siebeck, 2010)

  • Semen, Petre și Melniciuc-Puică, Ilie, Aşteptând mântuirea (Trinitas: Iaşi, 1999).

  • Septuaginta 2. Iisus Navi, Judecătorii, Rut, 1-4 Regi, ed. Cristian Bădiliță et al. (București/Iași: Polirom, 2004).


1. Titlul cărții și poziția în canon

Această scurtă carte prezintă istoria a două femei – Noemina (Noemi), din seminția lui Iuda și nora ei, Rut, de neam moabitean –, care trec nedespărţite prin greutăţile vieții şi se împărtăşesc de binecuvântarea divină, după multe încercări. Ca şi în cazul cărţilor Estera şi Iudita, numele eroinei principale a stat la baza denumirii cărţii în iudaism şi creştinism (TM: רוּת Rut; LXX: Ρουθ). În Biblia ebraică, cartea face parte din categoria „Scrierilor” (Ketuvim), în vreme ce Septuaginta o aşează între cărțile istorice, după Judecători şi înainte de Regi.

În canonul iudaic, cartea face parte din a treia grupă canonică, cea a scrierilor (Ketuvim), mai precis din subgrupa denumită „suluri” (Meghillot), unde sunt adunate cele 5 cărţi (sau suluri) utilizate ca lecturi biblice la principalele sărbători iudaice. Cartea Rut este citită cu ocazia sărbătorii săptămânilor (Cincizecimea iudaică), sărbătoare care marca sfârşitul recoltei cerealelor. Tradiţia iudaică a legat cartea Rut de sărbătoarea săptămânilor pentru că:


  • acţiunea principală a cărţii se petrece la vremea secerişului (1,22 şi 2,23);

  • cartea constituie o preistorie a regelui David, care, potrivit tradiţiei, ar fi murit în timpul acestei sărbători;

  • Sărbătoarea Cinczecimii celebrează şi primirea Torei, pe muntele Sinai (la 50 de zile după ieşirea din Egipt, potrivit tradiţiei). Rut reprezintă modelul prozelitului care se converteşte la Dumnezeul lui Israel şi acceptă Legea Sa.

Aşezarea cărţii după cartea Judecători, în Septuaginta, îşi are temeiul în nota introductivă din 1,1, care plasează istoria celor două femei în vremea judecătorilor. Genealogia finală a cărţii (4,18-22), din care rezultă că Rut este străbunica regelui David, anticipează istoria regalităţii. Astfel, cartea Rut face trecerea de la epoca judecătorilor la cea a regalităţii. Este greu de stabilit dacă locul cărţii în canonul iudaic este cel iniţial sau dacă, dimpotrivă, Septuaginta reflectă un stadiu mai vechi al grupării cărţilor biblice, modificat ulterior în urma regrupării cărţilor din Tanah. În mărturiile din primele 6 secole creştine, atât în iudaism cât şi printre scriitorii Bisericii, Rut apare fie ca o carte independentă, fie e inclusă în cartea Judecători. Mai importantă decât cunoaşterea poziţiei iniţiale a cărţii este însă semnificaţia teologică a aşezării canonice, despre care se va vorbi mai jos.
2. Autorul şi datarea scrierii

Deşi Rut se prezintă ca o compoziţie unitară bine-gândită, nu este uşor de stabilit timpul scrierii cărţii şi scopul acesteia. Faptul că istoria e plasată în vremea judecătorilor nu înseamnă neapărat că a fost scrisă atunci. De altfel, notiţa cronologică introductivă („S-a întâmplat în vremea când conduceau judecătorii”) putea fi introdusă mai târziu în deschiderea naraţiunii. Genealogia davidică din final e considerată de mulţi cercetători drept adaos ulterior, dar există şi autori care afirmă existenţa ei iniţială în compoziţie.

Argumentele legate de limbă şi stil nu sunt de mare ajutor. Ceea ce par a fi aramaisme pentru unii (prin urmare, dovezi ale scrierii târzii), sunt considerate de alţii forme dialectale preexilice. Aparenţa arhaică a istorisirii putea fi intenţionată de un autor de mai târziu. Există două teme importante ale cărţii. Prima se desprinde din genealogia finală şi se referă la regele David ca urmaş al lui Booz şi Rut. Cea de-a doua temă o regăsim în cuprins, fiind vorba despre atitudinea faţă de străini şi căsătoriile mixte, între israeliţi şi alte popoare.

Între cercetători, părerile sunt împărţite, în general, în două categorii mari:



  • Unii consideră o datare în epoca regalităţii ca fiind plauzibilă.

  • Alţi consideră că scrierea a apărut în perioada postexilică.

Dacă David este „ţinta” naraţiunii şi scrierea e datată în timpul regalităţii, atunci ea a apărut ca un document apologetic regal, din intenţia de legitimare şi susţinere a dinastiei davidice.

Dar naraţiunea iniţială a putut fi „davidizată” şi în epoca postexilică – o perioadă în care speranţele mesianice legate de apariţia unui nou David sunt atestate şi în alte scrieri ale Vechiului Testament. De asemenea, în perioada postexilică s-a pus mai acut problema căsătoriilor mixte şi a poziţiei faţă de alte neamuri. Dacă se admite că Rut a apărut în această perioadă, atunci autorul cărţii a dorit să critice atitudinea rigoristă faţă de străini şi interzicerea căsătoriilor mixte, care devenise ideologie majoritară în comunitatea iudaică din Ţara Sfântă, după cum reiese din Ezdra 13 și Neemia 10. Măsurile radicale erau argumentate prin existenţa unor texte ostile faţă de Moab în legislaţia mozaică (cf. Deut 23,4-7 şi Nee 13,1-3). Autorul cărţii Rut contrapune rigorismului majoritar un episod din istoria îndepărtată a Israelului. Concluzia unei astfel de polemici e clară: fără căsătoria dintre Booz şi moabiteanca Rut – legitimă, dacă se au în vedere prescripţiile din Lev 25 şi Deut 25 despre răscumpărare şi levirat – n-ar fi existat David cel istoric şi n-ar avea sens aşteptarea unui nou David – Mesia, în epoca postexilică.

În ceea ce priveşte persoana autorului cărţii Rut, ea nu e cunoscută. Având în vedere că Rut e o istorie despre femei cu suflet nobil, în care se arată contribuţia salutară a acestora pentru istoria Israelului, cercetătorii moderni nu exclud ca această carte a Sfintei Scripturi să fi fost scrisă de o femeie. Totuși, tradiția talmudică o atribuie profetului Samuel (Baba Batra 14b).
3. Structura internă şi conţinutul

1,1-22

Foametea, plecarea în Moab şi întoarcerea în Betleem

2,1-23

Rut culege pe ţarina lui Booz

3,1-18

Rut petrece noaptea pe aria lui Booz

4,1-22

Răscumpărarea şi căsătoria lui Booz cu Rut. Urmaşii lor

Cele 4 capitole structurează bine conţinutul cărţii.

În vremea judecătorilor se abate o foamete peste ţară. Elimelec şi soţia sa, Noemina împreună cu cei doi fii ai lor părăsesc de aceea Betleemul şi se stabilesc în ţara vecină, Moab. După moartea lui Elimelec, cei doi fii (Mahlon şi Chilion) se căsătoresc cu două moabitence, pe nume Orfa şi Rut. Zece ani mai târziu mor Mahlon şi Chilion şi cele trei femei rămân văduve. Aflând că Dumnezeu a cercetat ţara sa de baştină şi că a încetat foametea, Noemina decide să se întoarcă la Betleem. Îşi sfătuieşte nurorile să rămână în Moab şi să se recăsătorească. Ataşate de soacra lor, cele două se întristează şi nu vor să o părăsească. La insistenţele Noeminei, Orfa îşi îmbrăţişează soacra şi se întoarce la poporul său. Rut nu se învoieşte să o părăsească, spunându-i: „unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine!” (1,16-17). Rămase văduve, fără copii şi sărace, Noemina şi Rut se întorc în Betleem la începutul secerişului orzului (cap. 1).

Fiind străină, văduvă şi săracă totodată, Rut se nimereşte să culeagă spice în urma secerătorilor de pe ţarina unui bărbat din Betleem, pe nume Booz – o rudă îndepărtată a lui Elimelec. Booz o observă pe tânără şi se interesează cine este. Aflând că e nora Noeminei, Booz o îndeamnă să culeagă în continuare de pe ţarina lui, lăudând-o pentru fidelitatea arătată faţă de Noemina. Booz are grijă ca Rut să primească hrană şi apă ca şi ceilalţi secerători, ba chiar porunceşte slugilor să lase spice mai multe pentru a fi culese de Rut. Întorcându-se seara în oraş, Rut îi povesteşte Noeminei că a cules pe ţarina lui Booz. Noemina primeşte vestea ca pe o binecuvântare a Domnului şi îi spune că Booz le e rudă şi, prin urmare, răscumpărător. O îndeamnă pe nora sa să rămână pe aceeaşi ţarină până la sfârşitul secerişului, după cum o rugase Booz (cap. 2).

Sfârşindu-se recolta, Noemina o sfătuieşte pe Rut să îşi afle un adăpost permanent la Booz. O învaţă să meargă la arie, unde Booz treieră orzul, şi să se culce la picioarele acestuia, pe câmp. La miezul nopţii, Booz se trezeşte şi o află pe Rut, care îi cere să rămână la el. Impresionat de gestul tinerei, care l-a ales pe el, bărbat trecut de prima tinereţe, Booz îi făgăduieşte că în ziua următoare va face demersurile legale de răscumpărare. Înainte de ivirea zorilor, Booz îi dăruieşte şase măsuri de orz. Rut pleacă la Noemina, iar Booz se îndreaptă spre cetate (cap. 3).



Ajuns în poarta cetăţii, Booz îl întâlneşte pe bărbatul care era rudă mai apropiată cu Elimelec şi care avea, prin urmare, primul drept de răscumpărare a averii. Adună alţi zece bărbaţi ca martori, apoi îi propune rudei să răscumpere averea lui Elimelec. Acela se învoieşte, dar Booz îl informează că, în acest caz, se cuvine să o ia şi pe Rut în căsătorie, pentru a asigura moştenitori decedatului, potrivit legii leviratului. Acela nu e de acord să o ia pe Rut de soţie şi refuză dreptul de răscumpărător. Booz anunţă oficial că răscumpără averea Noeminei şi o ia de soţie pe Rut, spre a-i asigura urmaşi lui Mahlon. În urma căsătoriei dintre Booz şi Rut se naşte un fiu, care e socotit moştenitorul Noeminei. I s-a dat numele Obed. Acesta a fost tatăl lui Iesei şi bunicul lui David. Istorisirea se încheie cu o genealogie, în care apar atât strămoşii lui Obed (începând cu Fares/Pereţ), cât şi urmaşii (Iesei şi David) (cap. 4).
4. Receptarea cărții în scrierile Părinților Bisericii
a. comentarii patristice

  • Beda Venerabilul, Quaestiones Super Librum Ruth, în PL 93.

  • Rabanus Maurus, Commentarium In Librum Ruth, în PL 108.

  • Teodoret al Cirului, Quaestiones in Octateuchum, în TLG 4089.022.


b. secvențe de exegeză patristică
„Cărbunele aprins (Rut) a urcat în patul lui Booz şi s-a culcat acolo. A văzut Arhiereul ascuns în coapsele lui. Focul a alergat spre căţuie şi s-a aprins. Şi juninca lui Booz (Rut) Te-a născut pe Tine, Viţelul cel Gras.” (Sf. Efrem Sirul, Imnele Nașterii – interpretare la Rut 4,13)
„S-a asimilat adeseori căsătoria lui Boaz cu verişoara lui prin alianţă, rămasă fără copil, ca o formă de levirat, ceea ce de fapt nu este.  În plus, „iudeii fugeau de astfel de căsătorii, deşi-i silea legea; astfel Rut, moabiteanca, rămasă văduvă, abia s-a căsătorit cu o rubedenie tare îndepărtată.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei – interpretare la Rut 4,17)
„Căci de te-ai fi dus după cei tineri ca vârstă, nu te-ai fi dus socotind bogăţia sau sărăcia, ci numai desfătarea plăcerilor. Dar ai venit către un bărbat, care îndeplineşte rolul de tată. Căci, aceasta înseamnă faptul că a numit-o fiică. Şi a numit-o aşa de două ori.” (Theodret de Cyr, Întrebări asupra Cărții Rut – interpretare la Rut 3,12)
„Spice a cules ea din dragoste pentru Tine. Paie a strâns pentru Tine. Şi i-ai dat degrabă răsplata smereniei sale: pentru spice a răsărit din ea Tulpina Împăraţilor, iar pentru paie Snopul Vieţii” (Sf. Efrem Sirul, Imnele Nașterii – interpretare la Rut 2,3)
Addenda
Cartea Rut sub aspect literar. Deşi este o scriere scurtă în comparaţie cu celelalte cărţi istorice, Rut se remarcă prin simetria compoziţională, numele cu profunde semnificaţii şi cuvintele cheie în jurul cărora gravitează acţiunea. Sub aspect dramatic, Rut poate fi asemuită unei compoziţii în 4 acte. Se constată o simetrie chiastică între actele 1 şi 4, respectiv 2 şi 3. Situaţia de dezechilibru din primul act este depăşită treptat în următoarele două şi se transformă într-o stare de plenitudine în ultimul act.


Foamete (1)

Recoltă (2 şi 3)

Văduvie (1-3)

Căsătorie (4)

Moarte, Sterilitate (1)

Naştere (4)

Înstrăinare (1)

Comunitate (2-4)

Actele 2 şi 3 încep şi se încheie printr-un dialog. Punctul culminant îl reprezintă întâlnirea diurnă (2), respectiv nocturnă (3), dintre Booz şi Rut. Acţiunea începe în oraş, continuă pe câmp şi se încheie în oraş.




Cap. 1

Cap. 2

Cap. 3

Cap. 4

Deschidere: acţiune

1-5

Deschidere: dialog

1-2

Deschidere: dialog

1-5

Deschidere: acţiune

1-2

Decizie: Rut pentru Noemina

Dialoguri în drum spre Betleem



6-19a

Întâlnire pe câmp: Booz cu Rut

Rut se închină la picioarele lui Booz



3-18

Întâlnire pe câmp: Booz cu Rut

Rut se culcă la picioarele lui Booz



6-15

Decizie: Booz pentru Noemina şi Rut

Dialoguri în poarta Betleemului



3-12

Final de act în Betleem: sosire

19b-22

Dialog Noemina-Rut (interpretarea întâlnirii)

19-23

Dialog Noemina-Rut

(interpretarea întâlnirii)



16-18

Final de act în Betleem: naştere

13-17










Genealogia davidică

18-22

Prin cuvinte reiterate se evidenţiază tema pricipală a fiecărui act:




Cap. 1

Cap. 2

Cap. 3

Cap. 4

a se întoarce

a culege

a se culca

a răscumpăra

Numele personajelor au o semnificaţie care, în cele mai multe cazuri, se potriveşte cu caracterul, misiunea sau soarta acestora:




Elimelec

„Dumezeu e rege” („Dumnezeul meu e rege”)

Noemina (Noomi)

„iubire”, „iubitoare”. Ea socoteşte că numele Mara („amărăciune”) îi este mai potrivit (1,20)

Mahlon

„cel bolnăvicos”

Chilion

„cel slab”, „cel fragil”

Orfa (Orpa)

„cea care întoarce spatele”

Rut

„prietenă”, „apropiată”

Booz (Boaz)

„în el e putere”

Ruda din 4,1 se numeşte Peloni-Almoni

lit. „aşa şi aşa”, adică „fără nume” sau „fără importanţă”

Obed

„slujitor”, „slugă”

Betleem (Bet-Lehem)

„casa pâinii”

Cartea Rut poate fi socotită o scurtă capodoperă a artei narative biblice.


Bibliografie recomandată în limba română
Extras din Chirilă, Ioan, Bud, Paula și Paşca-Tuşa, Stelian, Vechiul Testament în scrierile bibliştilor români: ghid bibliografic (Cluj-Napoca: Eikon/Şcoala Ardeleană, 2014), 405 p.
Volume

Isvoranu, Alexandru, Aspecte filologice privind traducerea cărţii Rut (Craiova: Universitaria, 2000), 232 p.

Isvoranu, Alexandru, Comentariu la Cartea Rut (Craiova: Universitaria, 2001), 270 p.

Studii şi articole

Burcuş, Teodor, „Cartea Rut,” MA 1-3 (1974): 77-80.

Isvoranu, Alexandru, „Aspecte etimologice asupra denumirii cărţii Rut,” MO 1-2 (1999): 67-71.

Isvoranu, Alexandru, „Conţinut şi structuri revelatoare în cuprinsul cărţii Rut,” MO 1-2 (2000).

Isvoranu, Alexandru, „Valoarea religios morală a cărţii Rut,” MO 1-2 (2000): 86-93.

Repere patristice

Uscă, Ioan Sorin, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. VII Judecătorii. Rut, Ed. Christiana, Bucureşti, 2005.


Yüklə 0,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin