Epidemiologia

2.6.3. Stabiliţi corespunderea între:

868. 
     Forma nosologică: Perioada de contagiozitate:
     

1) difterie; a) câteva săptămâni;

2) HIV infecţie; b) luni şi ani;

3) rujeolă; c) 8–10 zile;

4) febră tifoidă; d) de la câteva zile până la zeci de ani.

868. 
     Forma nosologică:
     

1) infecţia HIV/SIDA;

2) hepatita virală B;

3) bolile sexual transmisibile (sifilisul);

4) hepatita virală C;

Calea principală de transmitere:

a) parenterală;

b) hemotransfuzie;

c) administrarea intravenoasă a drogurilor;

d) sexuală.

868. 
     Forma nosologică:
     

1) HVC;

2) infecţia HIV/SIDA;

3) HVB;
Termenele orientative de depistare a agentului patogen la pacient:

a) a doua jumătate a perioadei de incubaţie;

b) peste 4–6 săptămâni după debutul bolii;

c) 15 zile – 2 luni după infectare.

868. 
     Forma nosologică:
     

1) infecţia HIV/SIDA;

2) hepatita virală B;

3) hepatita virală C;

4) hepatita virală D.

Principala măsură antiepidemică:

a) minimalizarea indicaţiilor pentru hemotransfuzie;

b) profilaxia specifică;

c) profilaxia specifică a HVB;

d) informatizarea populaţiei.

868. 
     Sursa de infecţie:
     

1) infecţia HIV/SIDA;

2) rujeola;

3) dizenteria.
Contagiozitatea:

a) cu 4 zile înainte de debutul clinic, 4–5 zile în perioada ma­ni­fes­tă­ri­lor clinice;

b) 3–12 săptămâni după infectarea prin agent patogen până la de­ces;

c) odată cu apariţia manifestărilor clinice până la sfârşitul proceselor re­parative.

868. 
     Forma nosologică: Preparatul vaccinal:
     

1) infecţia HIV/SIDA; a) vaccin plasmatic, genoingeneric;

2) hepatita virală B; b) vaccin corpuscular inactivat;

3) tusea convulsivă; c) vaccin viu atenuat;

4) rujeola; d) imunoprevenţia nu se efectuează.

868. 
     Forma nosologică: Perioada de incubaţie:
     

1) HVB; a) 21–90 zile;

2) HVD; b) 45–180 zile;

3) inf. HIV/SIDA; c) 2–10 ani;

4) HVC; d) 14–110 zile.

868. 
     Infecţia HIV/SIDA
     

1) se transmite;

2) nu se transmite;

Condiţiile:

1. 
   prin contact sexual neprotejat cu persoane infectate;
   
2. 
   prin înţepături deinsecte hematofage;
   
3. 
   prin instrumente medicale contaminate;
   
4. 
   prin sărut, strângere de mână.
   

868. 
     Doza de infectare:
     

1) se conţine absolut în toate cazurile în cantitate necesară pentru a pro­voca infecţia;

2) se conţine în doză de infectare;

3) nu se conţine în doza necesară pentru a provoca infecţia;
Fluidele organice:

a) sânge, spermă;

b) lichid amniotic, salivă, urină, LCR etc.;

c) secreţii vaginale.

868. 
     Forma nosologică: Calea principală de transmitere:
     

1) infecţia HIV/SIDA; a) parenterală;

2) HVB; b) hemotransfuzie;

3) HVC; c) hidrică;

4) HVE; d) sexuală.

868. 
     Forma nosologică:
     

1) infecţia HIV/SIDA;

2) hepatita virală D;

3) BDA;

4) bolile transmisive (malaria);

Principala măsură antiepidemică:

a) vaccinoprevenţia;

b) măsuri de ordin sanitaro-igienic;

c) informatizarea populaţiei, conştientizarea populaţiei;

d) dezinsecţia.

II.7. Zooantroponoze

2.7.1. Complement simplu

868. 
     Un număr mai mare de căi de transmitere este caracteristic pentru:
     

1. 
   tuberculoză;
   
2. 
   dizenterie;
   
3. 
   tularemie.
   

868. 
     Tularemia este o infecţie:
     

1. 
   numai a animalelor domestice;
   
2. 
   numai a animalelor sălbatice;
   
3. 
   cu focalitate naturală.
   

868. 
     Perioada de incubaţie în tularemie constituie:
     

1. 
   1–6 zile;
   
2. 
   de la 1 zi la 3 săptămâni;
   
3. 
   1–3 luni.
   

868. 
     Tularemia face parte din grupul de infecţii:
     

1. 
   dirijabile;
   
2. 
   nedirijabile;
   
3. 
   parţial dirijabile.
   

868. 
     Cea mai importantă măsură individuală de protecţie de tularemie în focarele naturale este:
     

1. 
   folosirea repelenţilor,
   
2. 
   folosirea plaselor protectoare de ţânţari;
   
3. 
   vaccinoprofilaxia.
   

868. 
     Cel mai rezistent în mediul ambiant este microorganismul:
     

1. 
   B.anthracis;
   
2. 
   Br. melitensis;
   
3. 
   L. icterohemoragica.
   

868. 
     Agentul patogen al antraxului:
     

1. 
   nu este rezistent în mediul ambiant;
   
2. 
   are o rezistenţă medie în mediul ambiant;
   
3. 
   este foarte rezistent în mediul ambiant.
   

868. 
     Sursele principale de agenţi patogeni în antrax sunt:
     

1. 
   porcinele;
   
2. 
   vitele mari şi mici cornute;
   
3. 
   şobolanii, şoarecii.
   

868. 
     Mecanismul principal de transmitere în antrax este:
     

1. 
   transmisiv;
   
2. 
   respirator;
   
3. 
   contact.
   

868. 
     Perioada de incubaţie în antrax este de:
     

1. 
   2–3 ore;
   
2. 
   1–10 zile;
   
3. 
   6–14 zile.
   

868. 
     Factorul de virulenţă al B.anthracis este:
     

1. 
   capsula şi forma de spor;
   
2. 
   capsula;
   
3. 
   forma de spor.
   

868. 
     Cadavrele animalelor pierite de antrax:
     

1. 
   se îngroapă;
   
2. 
   se încinerează;
   
3. 
   se utilizează tehnic.
   

868. 
     În profilaxia de urgenţă a antraxului prioritate se acordă:
     

1. 
   antibioticoprofilaxiei;
   
2. 
   vaccinului;
   
3. 
   anatoxinei.
   

868. 
     În profilaxia de urgenţă a antraxului se utilizează:
     

1. 
   imunoglobulina;
   
2. 
   antibiotice;
   
3. 
   ambele enumerate mai sus.
   

868. 
     Proba cutanată alergică se foloseşte în cazul când se suspectă:
     

1. 
   febră galbenă;
   
2. 
   antrax;
   
3. 
   leptospiroză.
   

868. 
     Surse de infecţie în bruceloză servesc animalele:
     

1. 
   sinantrope;
   
2. 
   xenantrope;
   
3. 
   domestice.
   

868. 
     Sursele principale de infecţie în bruceloză sunt:
     

1. 
   bovinele;
   
2. 
   porcinele;
   
3. 
   câinii şi pisicile.
   

868. 
     Virulenţă mai mare posedă:
     

1. 
   B. melitensis;
   
2. 
   B. abortus;
   
3. 
   B. bovis.
   

868. 
     Indicaţie pentru vaccinare contra brucelozei serveşte riscul infectării cu bruceloză tip:
     

1. 
   abortus;
   
2. 
   melitensis;
   
3. 
   bovis.
   

868. 
     Măsura de bază în prevenţia leptospirozei este:
     

1. 
   vaccinarea planificată;
   
2. 
   deratizarea;
   
3. 
   izolarea persoanelor bolnave.
   

868. 
     Focare naturale de leptospiroze formează:
     

1. 
   şobolanii sinantropi;
   
2. 
   animalele domestice;
   
3. 
   animale xenantrope.
   

868. 
     Metoda de bază a dignosticului de laborator în leptospiroze este:
     

1. 
   bacteriologică;
   
2. 
   microscopică;
   
3. 
   serologică.
   

868. 
     Dispensarizarea persoanelor care au suportat leptospiroză durează:
     

1. 
   1 lună;
   
2. 
   1,5 luni;
   
3. 
   6 luni.
   

868. 
     Profilaxia specifică a leptospirozei se efectuează cu:
     

1. 
   anatoxină;
   
2. 
   gamaglobulină;
   
3. 
   vaccin corpuscular inactivat.
   

868. 
     Profilaxia leptospirozei se bazează pe:
     

1. 
   măsuri antiepizootice;
   
2. 
   profilaxie specifică;
   
3. 
   dezinfecţie profilactică.
   

868. 
     Rabia se referă la grupul de infecţii:
     

1. 
   obligator transmisive;
   
2. 
   facultativ transmisive;
   
3. 
   netransmisive.
   

868. 
     Sursă de infecţie în rabie poate fi câinele:
     

1. 
   cu 7 zile până la îmbolnăvire;
   
2. 
   cu 14 zile până la îmbolnăvire;
   
3. 
   pe parcursul întregii perioade de incubaţie.
   

868. 
     Agentul patogen al rabiei este:
     

1. 
   enterovirus;
   
2. 
   rabdovirus;
   
3. 
   picornovirus.
   

868. 
     Supravegherea animalului care a muşcat omul durează:
     

1. 
   4 zile;
   
2. 
   6 zile;
   
3. 
   10 zile.
   

868. 
     Cursul condiţionat de vaccinări antirabice este indicat:
     

1. 
   tuturor persoanelor muşcate de animale carnivore;
   
2. 
   persoanelor muşcate de animale care pot fi supravegheate timp de 10 zile;
   
3. 
   persoanelor muşcate de degetele mâinilor, gât, cap.
   

868. 
     Pentru ornitoză sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   omul bolnav este sursa principală de infecţie;
   
2. 
   în focar este necesară dezinfecţia terminală;
   
3. 
   în focar se efectuează vaccinarea selectivă a persoanelor contacte.
   

868. 
     Febrele hemoragice sunt:
     

1. 
   antroponoze;
   
2. 
   zooantroponoze cu focalitate naturală;
   
3. 
   sapronoze.
   

868. 
     Agentul cauzal al listeriozei este:
     

1. 
   bacterie;
   

1. 
   un virus;
   
2. 
   un parazit.
   

868. 
     Mecanismul de transmitere în listerioză este:
     

1. 
   fecal-oral;
   
2. 
   de contact;
   
3. 
   respirator.
   

868. 
     Mecanismul de transmitere a tetanosului, care permite păstrarea agen­tului cauzal ca specie biologică, este:
     

1. 
   transmisiv;
   
2. 
   fecal-oral;
   
3. 
   de contact.
   

868. 
     Perioada de incubaţie în tetanos este de:
     

1. 
   2–4 zile;
   
2. 
   4–21 zile;
   
3. 
   14–36 zile.
   

868. 
     Sporii agentului cauzal al tetanosului se păstrează în sol timp de:
     

1. 
   un an;
   
2. 
   până la 11 ani;
   
3. 
   până la 30 ani.
   

868. 
     Măsura principală în profilaxia tetanosului este:
     

1. 
   depistarea şi izolarea sursei de agenţi patogeni;
   
2. 
   dezinfecţia;
   
3. 
   profilaxia specifică.
   

868. 
     În profilaxia specifică a tetanosului se utilizează:
     

1. 
   vaccin viu atenuat;
   
2. 
   vaccin corpuscular inactivat;
   
3. 
   anatoxină.
   

868. 
     ^{Titrul minim protectiv de anticorpi antitoxinici în tetanos con­sti­tuie:}
     

1. 
   0,1 UI / ml;
   
2. 
   0,01 UI / ml;
   
3. 
   0,03 UI / ml.
   

868. 
     Principala sursă de infecţie în iersinioză sunt:
     

1. 
   oamenii bolnavi;
   
2. 
   animalele domestice şi păsările;
   
3. 
   animalele xenantrope carnivore.
   

868. 
     Izbucniri epidemice de pseudotuberculoză apar mai frecvent:
     

1. 
   vara;
   
2. 
   primăvara;
   
3. 
   în orice perioadă a anului.
   

868. 
     Surse de agenţi patogeni în pseudotuberculoză sunt:
     

1. 
   animalele;
   
2. 
   omul;
   
3. 
   apa.
   

868. 
     Surse principale de infecţie în pseudotuberculoză servesc animalele:
     

1. 
   domestice;
   
2. 
   sinantrope;
   
3. 
   xenantrope.
   

868. 
     Pentru encefalita de căpuşă sunt caracteristice:
     

1. 
   focare epidemice;
   
2. 
   focare naturale;
   
3. 
   focare antropurgice.
   

868. 
     Infectarea cu encefalită de căpuşă poate avea loc:
     

1. 
   prin apă;
   
2. 
   prin lapte;
   
3. 
   prin obiectele de uz habitual din apartamentul bolnavului.
   

868. 
     Surse de agenţi patogeni în encefalita de căpuşă sunt:
     

1. 
   animalele domestice;
   
2. 
   păsările;
   
3. 
   oamenii bolnavi.
   

868. 
     Vaccinarea contra encefalitei de căpuşă cu vaccin inactivat se in­di­că:
     

1. 
   întregii populaţii adulte;
   
2. 
   populaţiei din segmentul de vârstă 4–70 ani care locuieşte în li­mi­te­le focarului natural;
   
3. 
   persoanelor ce pleacă în zona focarului natural în perioada de pri­mă­vară-vară.