Ethan Frome
Clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţile
Yüklə 6,27 Mb.
|
Clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţilecomerciale din România cu capital străin (cf. Of. Reg. Com) - primele 40 de poziţii; situaţia de la finele anului 2016 -
„Investiţiile directe“ în România ale firmelor israeliene sau ale israelienilor fără cetăţenie română sunt simbolice, de 61,3 milioane euro, şi plasează Israelul pe locul 32 în clasamentul „investiţiilor străine“, dar…: Aceste statistici oficiale (emise de Registrul Comerţului, ministerul de Externe etc.) nu arată absolut nimic despre amploarea reală a afacerilor firmelor cu capital declarat israelian (adică despre cifra lor de afaceri), nici măcar cea oficială, căci investiţia de capital (străină) exprimă valoarea capitalului social subscris la înmatricularea firmei, condiţia funcţionării oricărei firme fiind de un minim de 200 lei noi (65 de dolari) la srl-uri, şi de 2,5 lei/acţiune la societăţile comerciale pe acţiuni (dar regula face ca la privatizarea societăţilor comerciale în favoarea „investitorilor“ străini, preţul plătit pe aceste acţiuni să fi fost mult mai mic decât valoarea lor nominală), plus eventuala majorare a capitalului social iniţial înregistrat. Cu ocazia „Forumului de afaceri româno-israelian“, ce a avut loc în septembrie 2004, la Camera de Comert şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, publicaţia de specialitate a Camerei, consemna: „Firmele israeliene, potrivit politicilor specifice, au investit în România, în principal, prin firme off-shore, înregistrate de regulă în Olanda, Cipru şi Grecia. Astfel, investiţiile totale ale firmelor israeliene, directe şi de capital, sunt estimate la peste un miliard de dolari, iar investiţiile în curs de derulare însumează peste 500 milioane de dolari. Separat de acestea, numeroase firme şi cetăţeni israelieni (inclusiv cu dublă cetăţenie) au achiziţionat terenuri şi locuinţe de la persoane fizice din ţara noastră în diverse localităţi din ţară.“ O „estimare“ asemănătoare făcea în aceeaşi perioadă şi ministerul român de Externe: „Potrivit estimărilor, investiţiile indirecte realizate de firmele israeliene în România, prin firmele off-shore ale acestora din Olanda, Cipru, SUA şi alte ţări, depăşesc suma de un miliard de dolari…“. O apreciere la valoare mai mare, o făcea în mai 2005 Zsolt Nagy, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în deschiderea Romania-Israel Hi-Tech Business Forum, în prezenţa a 150 de reprezentanţi ai „comunităţii de afaceri israeliene“ a lui Ehud Olmert, premierul de azi al Israelului. El arăta că „între 1990 şi 2004, investiţiile israeliene în ţara noastră au ajuns la peste 2 miliarde de dolari“. Cu un total estimat la nivelul anului 2004 de 2 miliarde de dolari privind „investiţia“1 în România a capitalului israelian, Israelul era de la acea dată, ca şi astăzi, în mod real, pe primul loc între deţinătorii străini de afaceri în România, surclasând Olanda şi Austria, clasate aparent pe primele două locuri privind „originea investiţiei străine“. „Investiţiile de capital“ spre România via Olanda (stat menţinut pe primul loc, datorită privilegiilor privind transferurile băneşti / plăţi directe dinspre firmele din România spre Olanda, impozitate simbolic cu doar 3%, reprezentând o formă legală de evaziune fiscală la sursă) abia atingeau 2 miliarde dolari SUA şi ele în 2004. Din 2004 până în prezent, Israelul a avut un motiv special, aşa cum singur a arătat, de a-şi spori mai mult decât oricine altcineva prezenţa economică în România: faptul că astfel penetrează mai uşor economia europeană şi beneficiază prin firmele create în România de fondurile de dezvoltare alocate de Uniunea Europeană acestui nou membru. Din 2004 până în decembrie 2007 numărul firmelor cu capital strict israelian s-a dublat în România, cf. Oficiului Registrului Comerţului, ceea ce la o extrapolare simplă demonstrează un total capital evreiesc în 2007 de cca 5 miliarde USD, adică 3,4 miliarde euro, peste orice alt capital străin atunci. Şi e posibil ca, de atunci şi până azi, cifra să se fi dublat, încă o dată. Israelul şi investitorii evrei, luaţi împreună, se află şi azi, în realitate, pe primul loc în economia românească, şi din următoarele considerente:
Camera de Comerţ a României, filo-israeliană În septembrie 2005, nr.38 (776) al Mesagerului economic (săptămânal al Camerei de Comerţ şi Industrie a României) publica un „Comunicat de presă“ care nu trebuia să surprindă pe nimeni după ce în fruntea acestei instituţii venise din 2005, o dată cu valul portocaliu, omul Partidului Democrat, pe atunci, Victor Babiuc (zis şi Mossadiuc - a se vedea cap. din prima parte), în fruntea unei echipe compuse numai din evrei: „Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Federaţia Camerelor de Comerţ din Israel îşi vor uni eforturile pentru a acorda asistenţă susţinută firmelor israeliene care şi-au extins operaţiunile sau investesc în ţara noastră, după cum au convenit preşedinţii celor două organizaţii, Victor Babiuc şi Uriel Lynn, în cursul întrevederii avute la sediul Ccir. La discuţie au participat José Iacobescu vice preşedintele Ccirb şi Radu F. Alexandru, consilierul preşedintelui Ccirb, Arnon Arbel, prim-secretar al Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, însărcinat cu afaceri economice...“ Prezenţa „consilierului“ liberal Radu F. Alexandru (evreu, ex-candidat la şefia comunităţii evreieşti din România) la Camera de Comerţ nu era decât o veriguţă din echipa de evrei ce s-a instalat în conducerea acesteia, precum prim-vice-preşedintele José Iacobescu (o nelipsită prezenţă la Sinagoga din Bucureşti, Templul Coral) şi vice-preşedinţii Aurel Vainer (reprezentantul comunităţii evreieşti în Camera Deputaţilor) şi Dragoş Şeuleanu (care a plecat el de la Radio, dar nu l-au lăsat tovarăşii la greu). Celălalt consilier al lui Babiuc la Camera de Comerţ era tot un evreu, cel mai bun prieten al său, Vladimir Pasti, pe care l-a plimbat, tot consilier, şi pe la ministerul de Interne, şi la Apărare, pe unde Babiuc a fost ministru. La întâlnirea de la Bucureşti, Uriel Lynn (preşedintele Federaţiei Camerelor de Comerţ din Israel) mărturisea „interesul crescând al oamenilor de afaceri israelieni pentru România“, şi de aceea „a solicitat CCIR sprijin în demersurile întreprinse de conaţionalii săi“, motiv pentru care V. Babiuc a dispus de urgenţă subalternilor săi „intensificarea circulaţiei informaţiilor de afaceri din cele două ţări şi valorificarea experienţei firmelor româneşti în exploatarea oportunităţilor de afaceri pe terţe pieţe, respectiv din ţările CSI, bazinul Mediteranei sau din Asia Centrală“, adică israelienii să câştige, prin români, şi pieţele acestora. Concluziile preşedinţilor celor două camere de comerţ, român şi israelian, au fost că: „Deşi relaţiile dintre cele două state sunt guvernate de 22 de înţelegeri (dintre care cele mai importante sunt Acordul de comerţ liber, [cel] de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor…) sunt insuficiente“, motiv pentru care Camera de Comerţ a României va acorda „sprijin permanent pentru investitorii israelieni“. Grăbit, „prezent la această întrevedere, omul de afaceri israelian Marian Platzman a solicitat conducerii Ccir asistenţă în vederea privatizării unei întreprinderi de rulmenţi“ (falimentată, apoi, prealabil). Pentru a-i putea servi informaţional pe israelieni, dar şi pentru a pune mâna pe foarte mulţi bani, care altfel intrau la bugetul statului român, din 2005 Victor Babiuc pusese la cale înhăţarea Oficiului Registrului Comerţului din România. Deşi „noua lege“ a Camerelor de Comerţ, care a strecurat şi transferul Registrului către Camerele de comerţ, a fost votată în Parlament abia în iunie 2006, proiectul ei a fost înaintat de un grup PNL-PD apropiat lui Babiuc de la finele lui 2005, în acelaşi timp în care Babiuc se întâlnea public cu preşedintele Băsescu la Camera de Comerţ. „Miza operaţiunii care se coace în sânul Parlamentului României este uriaşă: aproximativ 40 de milioane de euro, sumă constituind veniturile anuale realizate de Registru“, scria publicaţia Averea în 2 decembrie 2005, arătând şi că transferul Oficiului Registrului de la Ministerul Justiţiei la Cameră, entitate non-guvernamentală, privată, „va deschide o adevărată Cutie a Pandorei“. Nu a contat nici faptul că, Comisia Europeană a solicitat României ca datele deţinute de Registrul Comerţului să rămână în responsabilitatea unei instituţii publice, recte ministerul Justiţiei. În Europa, doar în 2 ţări, Italia şi Luxembrug, Registrul Comerţului este în subordinea Camerelor de Comerţ; în rest, el se subordonează fie Justiţiei, fie altor instituţii de stat. Trecerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ condusă de Babiuc şi apoi de Vlasov (cel care juca lunar milioane de euro la cazinoul israelian Platinium din Bucureşti), însemna „posibilitatea folosirii bazei de date în scopul otrăvit al neconcurenţialităţii pe planul mediului de afaceri, având acces neîngrădit la datele privind firmele româneşti, în condiţiile în care nu toate acestea se afiliază Camerei de Comerţ“, arăta un raport. Culmea, echipa evreiască de la Cameră nici nu şi-a ascuns intenţiile, când, în septembrie 2005, declara în faţa delegaţiei israeliene conduse de Uriel Lynn, că vor acorda asistenţă susţinută firmelor israeliene care şi-au extins operaţiunile în România, Jose Iacobescu, declarând şi mai clar: „noi folosim bazele de date ale Camerei pentru a sugera oamenilor de afaceri israelieni unde să investească“. Că angajamentele nu erau vorbe goale s-a văzut din 13 martie 2006, când, sub organizarea Camerei de Comerţ, la hotelul Ibis din Constanţa s-au întâlnit „reprezentanţii unor companii locale cu oamenii de afaceri israelieni“ conduşi de acelaşi Uriel Lynn, evreii voind „facilităţile oferite de Portul Constanţa“, ca punct de tranzit al mărfurilor evreieşti destinate atât României cât şi Europei, în general. Venit în locul lui Babiuc, Vlasov a continuat aceeaşi politică, de susţinere a israelienilor (v. pag. 397), fiind prins finalmente cu mită şi trafic de influenţă pe lângă parlamentarii liberali pentru a obţine o lege care să transfere Registrul Comerţului la Cameră. După arestarea şi apoi condamnarea lui Vlasov (în 2016), şef la Cameră devine un anume Mihai Daraban, dar care, din 2017, îl are ca mână dreaptă şi îndrumător pe ex-ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, un personaj cu un trecut tulbure pe linia serviciilor secrete (a se vedea cap. următoare), angajat în promovarea intereselor SUA şi ale Israelului (unde a avut două vizite grele în 2016). Oricum, şi în prezent oamenii evreilor se află, deşi nu în prim plan, în funcţii importante la Camera de Comerţ, precum Aurel Vainer sau Sorin Dimitriu (preşedinte la Fondul Proprietăţii de Stat în 1996-1998, când a comis o sumedenie de privatizări pentru evrei de pretutindeni, în frunte cu familia Ofer), şefi la Camera de Comerţ a Bucureştiului. Yüklə 6,27 Mb. Dostları ilə paylaş:
|