Fîntînile Paradisului



Yüklə 1,3 Mb.
səhifə30/59
tarix05.01.2022
ölçüsü1,3 Mb.
#69285
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   59
29

Apropiere finală
"Tehnologia avansată duce la vulnerabilitate crescută. Cu cît omul cucereşte mai deplin Natura (sic), cu atît mai expus devine catastrofelor artificiale. (... ) Istoria recentă aduce dovezi suficiente în acest sens: spre exemplu, scufundarea oraşului Marina City (2127), prăbuşirea do­mului Tycho B (2098), ruperea cablurilor de remorcă ale icebergului arab (2062) şi topirea reactorului Thor (2009). Putem fi siguri că lista va avea completări mai impresio­nante în viitor.

Poate că previziunile cele mai îngrozitoare sînt cele ce implică factori psihologici, şi nu doar tehnici. În trecut, un pilot nebun sau un ţintaş de elită era capabil să ucidă doar o mînă de oameni; astăzi, nu ar fi dificil pentru un inginer bolnav să asasineze un oraş.

Evitarea pe muchie de cuţit a unui asemenea dezastru de către Colonia Spaţială O'Neill II în 2047 a fost intensiv comentată. Astfel de incidente, cel puţin în teorie, ar putea fi ocolite prin procedee de ecranare ori de siguranţă, deşi mult prea adesea ele nu-şi justifică denumirea.

Există totuşi un eveniment extrem de interesant, dar din fericire rar, în care individul în cauză deţine o aseme­nea poziţie eminentă, ori dispune de astfel de puteri unice, încît nimeni nu realizează ce se întîmplă pînă ce nu e prea tîrziu. Dezastrul produs de asemenea genii bolnave (nu pare să existe un termen mai potrivit pentru a-i desemna) poate cuprinde o lume întreagă, ca în cazul lui A. Hitler (1889-1945). Într-un surprinzător număr de cazuri, nimic nu se aude despre activitatea lor, datorită conspiraţiei de tăcere întreţinută de egalii lor.

Un exemplu clasic a ieşit de curînd la suprafaţă odată cu publicarea mult aşteptatelor şi multîntîrziatelor memo­rii ale doamnei Maxine Duval. Chiar şi în prezent, unele aspecte ale problemei nu sînt în întregime clare..."

J. K. Golitsyn Civilizaţia şi rebelii ei, Praga, 2175

― Altitudine unu-cinci-zero. Viteza sondei nouă-cinci. Re­pet, nouă-cinci. Scutul termic jetisonat.

Prin urmare sonda intrase cu bine în atmosferă şi scăpase de excesul de viteză. Era însă prea devreme pentru a sărbători. Nu numai că rămăseseră de parcurs o sută cincizeci de kilome­tri verticali, ci şi trei sute pe orizontală ― cu o vijelie cumplită ca să complice lucrurile. Deşi capsula mai conţinea o mică cantitate de combustibil, libertatea ei de manevră era foarte limitată. Dacă operatorul rata muntele la prima apropiere, nu avea cum să mai încerce a doua oară.

― Altitudine unu-doi-zero. Încă nu se simt efecte atmosfe­rice.

Micuţa sondă cobora desfăşurîndu-se din cer ca un păianjen alunecînd pe scara sa de mătase. Sper că au suficient filament, gîndi Duval. Cît de îngrozitor ar fi ca acesta să se termine la numai cîţiva kilometri de ţintă! Astfel de tragedii se întîmpla­seră cu primele cabluri submarine.

― Altitudine opt-zero. Apropiere nominală. Tensiune unu-zero-cinci la sută. Curent slab de aer.

Aşadar, pătura superioară a atmosferei începea să-şi facă simţită prezenţa, chiar dacă pe moment numai sensibilelor instrumente de la bordul sondei.

Un telescop telecomandat de mici dimensiuni fusese insta­lat lîngă punctul de control, iar acum urmărea automat capsula încă invizibilă. Morgan se îndreptă spre el, iar rem-ul reporte­rei îl urmă ca o umbră.

― Se vede ceva? şopti Duval după cîteva secunde. Morgan clătină nerăbdător din cap şi continuă să se uite în ocular.

― Altitudine şase-zero. Deplasare stînga. Tensiunea unu-zero-cinci la sută ― corecţie, unu-unu-zero nominal.

În limitele admise, socoti Duval. Dar lucrurile începuseră să se mişte sus, în cealaltă parte a stratosferei. Cu siguranţa, Morgan avea acum sonda în cîmpul vizual.

― Altitudine cinci-cinci. Două secunde impuls de corecţie.

― Am prins-o! exclamă Morgan. Îi văd jetul.

― Altitudine cinci-zero. Tensiune unu-doi-cinci la sută. Greu de menţinut pe traiectorie. Deviaţie uşoară.

Era de neconceput ca, la mai puţin de cincizeci kilometri de obiectiv, capsula să nu-şi încheie călătoria de treizeci şi şase de mii de kilometri. Însă cîte avioane şi nave spaţiale nu eşuaseră pe ultimii metri?

― Altitudine patru-cinci. Vînt puternic de forfecare. Din nou deviere de la curs. Trei secunde impuls.

Am pierdut-o, rosti Morgan dezgustat. Nori pe direcţie.

― Altitudine patru-zero. Deviaţie mare. Tensiune de vîrf la unu-cinci-zero la sută. Repet, unu-cinci-zero la sută.



Asta suna prost. Duval ştia că punctul de rupere se găsea la două sute de procente. O smucitură mai puternică şi experi­mentul s-ar fi terminat.

― Altitudine trei-cinci. Vîntul se înteţeşte. Impuls o se­cundă. Rezerva de combustibil aproape epuizată. Tensiune în creştere. Mărită la unu-şapte-zero la sută.

Încă treizeci de procente şi chiar acea incredibilă fibră se va rupe, ca orice material la care s-a depăşit tensiunea longitu­dinală.

― Distanţă trei-zero. Turbulenţa se accentuează. Deviere mare spre stînga. Imposibil de calculat corecţia. Mişcări foarte inegale.

― O văd! strigă Morgan. A ieşit din nori!

― Distanţă doi-cinci. Nu avem suficient combustibil ca să reintrăm pe traiectorie. Deviaţie estimativă de trei kilometri.

― Nu contează. Las-o să cadă oriunde poţi! strigă Morgan.

― Cît de curînd posibil. Distanţa doi-zero. Forţa vîntului creşte. Pierdem din stabilitate. Sarcina a început să se rotească.

― Dă drumul la frînă. Lasă cablul să se desfăşoare liber!

― Rezolvat, rosti glasul înnebunitor de calm. Duval şi-ar fi închipuit că o maşină era cea care vorbea dacă nu ar fi ştiut că Morgan împrumutase unul din cei mai buni controlori de trafic spaţial pentru experiment.

― Defecţiune la distribuitor. Rotaţia sarcinii este acum de cinci revi pe secundă. Cablul probabil răsucit. Tensiune unu-opt-zero la sută. Unu-nouă-zero. Doi-zero-zero. Distanţa unu-cinci. Tensiune doi-unu-zero. Doi-doi-zero. Doi-trei-zero...

Nu mai poate dura mult, se frămîntă Duval. Doar zece kilometri şi cablul blestemat se răsucise în jurul sondei....

― Tensiune zero. Repet, zero.

Asta era. Firul plesnise, iar acum probabil şerpuia înapoi spre stele. Fără îndoială operatorii de pe Ashoka urmau să-l înfăşoare la loc, însă Duval înţelesese suficient din teorie ca să-şi dea seama că operaţiunea avea să fie lungă şi complicată.

Iar mica sondă se va prăbuşi undeva pe cîmpiile sau junglele insulei Taprobane. Totuşi, aşa cum declarase Morgan, succe­sul depăşise nouăzeci şi cinci la sută. Data viitoare, fără vînt...

― Iat-o! strigă cineva.

O stea strălucitoare se aprinsese între două galioane de nori navigînd pe cer. Arăta ca un meteorit de zi, căzînd pe pămînt. În mod ironic, de parcă şi-ar fi bătut joc de constructori, racheta luminoasă instalată pe capsulă în scopul asistării ma­nevrelor terminale se declanşase automat. Ei bine, încă mai putea fi de folos, ajutînd la localizarea epavei.

Rem-ul lui Duval pivotă încet, astfel ca ea să vadă astrul înflăcărat trecînd de munte şi dispărînd spre est. Estimă o aterizare la circa cinci kilometri distanţă.

― Du-mă înapoi la Morgan, zise ea. Vreau să discut cu el.

Intenţionase să pronunţe cîteva remarci optimiste― suficient de tare ca să fie auzite de bancherul marţian ― exprimîndu-şi convingerea în reuşita deplină a următoarei coborîri. Încă îşi pregătea micul discurs, cînd deodată totul i se şterse din minte...

Avea să revadă evenimentele ultimelor treizeci de secunde de atîtea ori pînă cînd avea să le cunoască pe de rost. Dar niciodată nu va fi sigură că le înţelesese întreaga semnificaţie.


Yüklə 1,3 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   59




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin