Hotărârea Consiliului Local nr. 112/26. 05. 2016
Problemele cu care se confruntă sistemul de asistenţă socială din
Yüklə 1,4 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- SPAS-ul ar oferi beneficiile, iar serviciile le-ar oferi ONG-urile
- Pe ce criterii credeți că trebuie asigurată finanțarea
Problemele cu care se confruntă sistemul de asistenţă socială din municipiul Satu Mare, care impun îmbunătăţiri imediate, sunt numeroase, dar printre ele se remarcă, prin numărul mare de menţiuni primite din partea specialiştilor implicaţi în faza cantitativă a cercetării, următoarele: subfinanţarea cronică a sistemului, lipsa unor servicii sociale de bază sau disfuncţionalităţi ale celor existente la nivel local, lipsa sau funcţionarea necorespunzătoare a reţelelor interinstituţionale de specialişti, incapacitatea sau capacitatea redusă de a atrage resurse financiare suplimentare prin fonduri nerambursabile, calitatea serviciilor sociale oferite, pregătirea şi/sau atitudinea personalului care furnizează serviciile sociale, necunoaşterea sau lipsa unor delimitări clare ale responsabilităţilor de intervenţie. Alte probleme percepute sunt centralizarea anumitor servicii la nivel naţional, lipsa resurselor financiare şi implicarea superficială a celor cu funcţii de conducere pentru atragerea acestora, birocraţia excesivă, personalul insuficient, insuficienta implicare şi susţinere din partea comunităţii. În faza calitativă a cercetării au fost nuanţate aceste probleme sistemice, punctual sau la modul general, uneori în termeni de cauzalitate. Redăm în continuare câteva din opiniile formulate de specialişti în cadrul interviurilor. Asistența socială funcționează, dar cu o oarecare disfuncționalitate, de multe ori asistentul social nu se ocupă de pacient, cu o îndrumare spre specialitate, nu se ocupă de documentații, ajung la noi în spital fără buletine și noi începem cu ei totul de la zero, iar asistenții sociali din spital se ocupă de partea aceasta, iar ei numeric sunt foarte puțini față de nevoie. Consider că toate aceste formalități de acte ar trebui rezolvate de asistenții sociali din comunitate. Asistența socială ar trebui să fie mai implicată, nu au evidențe cu persoanele cu astfel de probleme. (ASPROSAM) Cea mai mare problemă este acea rigiditate a birocrației în sistem, reglementări negândite, nefondate; după părerea mea, cei care pot decide trebuie să se gândească cum pot ajuta prin propriile resurse să facă un bine în acest sens. Este o aberație, căci chiar dacă îți oferă finanțare, care este deobicei variabilă și nu acoperă toate cheltuielile serviciului, se dorește o influență asupra lucrurilor. Există standarde de cost, însă nu sunt respectate, iar dacă se îndeplinesc aceste standarde, măcar să se ofere finanțarea de bază. Niciunde nu există niște pachete minime de servicii sociale de care să beneficieze cetățenii unei comunități, tot sistemul de servicii de asistență socială din țară s-a dezvoltat într-un mod accidental, nu există un minim de servicii pentru fiecare nevoie pe categorii de beneficiari. Spre exemplu serviciul de îngrijire la domiciliu există în unele părți și nu există deloc în altele, nu este o strategie națională și nici locală în acest sens. Fiecare comunitate trebuie să contribuie la finanțarea acestor servicii. Spre exemplu Satu Mare ca municipiu are problema persoanelor în vârstă, care trebuie recunoscută din start. Rezolvarea problemelor trebuie să vină din partea tuturor celor care sunt implicați în acest sistem și din partea autorităților și din partea organizațiilor, aceștia să facă un dialog, să facă o planificare împreună, scopurile să se facă comune, alocarea bugetului să se facă împreună, succese și insuccese comune.Există comunicare slabă, lipsă de timp și o preocupare multiplă a asociațiilor. Dar consider că este ceva firesc ca în momentul colaborării să existe părți bune și rele. (CARITAS) Fiecare instituție se străduiește să îşi facă treaba, dar un punct slab este insuficienta colaborare în rezolvarea sarcinii, faptul că se pasează problema de la o instituție la alta. Subfinanțarea sistemului de protecție socială: este și foarte costisitor și cred că niciodată nu va fi suficient bugetul. Este o problemă a copiilor cu handicap mintal grav, nu există centre suficiente pentru aceștia, pentru că tulburările grave pun în pericol viața lor și a celor din jur. Nu există secție de neuropsihiatrie infantilă. Consider că toți cei din mediul instituțional ar trebui să informăm mai mult părinții, ca să nu fie plimbați atât de mult. (CJRAE) Sistemul social este unul funcțional, însă nu este bine finanțat, toate problemele sunt tratate, însă nu la nivelul la care ar trebui. Avem un sistem care nu va fi niciodată ideal, avem un sistem care funcționează în parametrii care sunt fixați de finanțarea care este. Eficiența sistemului este dată și de resursele umane care se implică în funcție de renumerație, dar cu siguranță cine face servicii sociale are înclinație. (COLEGIUL MEDICILOR) (Domeniul social din municipiul Satu Mare) este foarte slab bugetat cantitativ, ca paletă de servicii este relativ bine dezvoltat, ar putea fi îmbunătățit pe anumite servicii şi ar fi nevoie de mai multe echipe mobile. Nu există un management de caz unitar, și atunci un beneficiar pierde foarte mult timp în sistem, perindându-se pe la mai multe instituții. Se cheltuie foarte mulți bani pe un beneficiar, care profită de lacuna aceasta din sistem ( lipsa unei baze de date comunecu beneficiarii de asistenţă socială); el merge la fiecare instituție dacă poate să obțină ceva. Nu există la nivel de județ un acord pentru un management de caz unitar care să ne arate care sunt beneficiarii și care este bugetul pentru fiecare tip de beneficiar. Serviciile sociale sunt vitregite în favoarea beneficiilor sociale care înseamnă bani, ajutoare sociale și alocații, acestea reprezintă grosul asistenței sociale și rămân foarte puțini bani pentru serviciile sociale. Există foarte puțini asistenți sociali și specialiști, față de nevoia pe care am avea-o, atât la ONG-uri cât și la instituții. Motivația asistenților sociali scade din pricina remunerației scăzute. Timpul pe care un asistent social îl acordă elaborării de documente este mai mare decât timpul efectiv petrecut cu beneficiarul: 20% cu beneficiarul, 80% pentru pregătirea documentelor. Lipsa vizibilității (este o altă problemă), populația privește cu neîncredere asistența socială, ca fiind „mâncătoare” de bani și există o atitudine discriminatorie față de asistații sociali. Cetățenii sunt revoltați pentru că se alocă prea mulți bani pentru aceste servicii și nu se alocă banii aceștia pentru alte domenii. Am avea nevoie de foarte multe echipe mobile, de locuințe sociale, avem nevoie un sistem de asistenți comunitari să lucreze în comunităţile dezavantajate, pentru că este mai bine perceput de oamenii din acele zone. Ar fi ideal să fie un asistent comunitar pentru fiecare comunitate dezavantajată, care să cunoască fiecare beneficiar în parte, ca să îi învețe cum să se spele, cum să își trimită copiii la școală, să răspundă la nevoile fiecărui beneficiar. Există servicii, dar sunt disparate, astfel că după 10 ani de asistență a unui beneficiar, el poate nu a făcut un pas spre a-și îmbunătăți situația și astfel sistemul social menține dependența beneficiarilor de sistem. Acest lucru se poate corecta prin inversare în ceea ce priveşte investiţiile, adică mai puține beneficii sociale și mai multe servicii sociale. Se mai poate face prin condiționarea serviciilor sociale, dacă îți acord anumite beneficii/servicii sociale este în obligația ta să faci la rândul tău ceva care să te scoată din situaţia de dificultate, iar ceea ce se acordă să fie pentru o perioadă limitată. (CPECA) Sunt foarte multe probleme, este jale în tot sistemul social, începând cu categoriile vulnerabile, cu serviciile pe care le oferă, cu oamenii care îl reprezintă, cu grupul țintă. Tot aceiași beneficiari primesc de toate, social trebuie să fie pentru toți care au nevoie de ajutor. Asta face statul român, dă la cine nu trebuie, nici măcar nu apreciază. (CRUCEA ROŞIE) Oferta de servicii sociale nu este încă foarte dezvoltată, din partea noastră există o tendință de a dezvolta ceea ce avem și plus să mai venim și cu alte servicii pe care, conform statisticilor, le-am identificat și vom încerca să le rezolvăm. Pe parcursul anilor și noi am constat care sunt nevoile și în prezent există un trend de îmbunătățire a serviciilor din sistemul de asistență socială. Colegii mei sunt pregătiți bine profesional și sunt interesați să își facă cât mai bine meseria de asistent social, poate că din punct de vedere material nu sunt pe deplin satisfăcuți, deoarece în asistența socială salariile nu sunt foarte bune și poate că ar fi pe bună bază mai mult pe acest aspect. Avem probleme în momentul în care trebuie să recrutăm personal, avem lipsă de personal în toate serviciile, asta și datorită conjuncturii legislative, pentru că în ultimii ani au fost blocate posturile. (DGASPC) Salarizarea, slaba pregătire profesională a personalului, lipsa verificărilor periodice cu persoane neutre sistemului, legislația stufoasă și în continuă schimbare, conflictul de legi referitoare la aceeași speță, lipsa stabilirii clare a priorităților și a atribuțiilor pentru fiecare activitate în parte, lipsa resurselor materiale din sistem. (EVIDENȚA PERSOANELOR – parafrazare a fragmentului din interviu) (Sistemul de asistenţă socială) se confruntă cu lipsa personalului specializat, este o nevoie acută de specialiști care să își dorească să facă această meserie. Nu se dă importanță pregătirii continue a personalului din asistența socială, angajările în sistem se fac și pe bază de cunoștințe, unele cursuri îți oferă diplome și nu cunoștințe în plus. Și uite așa au de suferit cei care beneficiază de aceste servicii. Pentru a corecta aceste lucruri, conducătorul trebuie să știe foarte bine cum să stimuleze calificarea și recalificarea personalului, cursurile să se țină pe bune și angajările să se facă pe baza deschiderii și abilităților persoanei. (FARA-FOYER) Sistemul de finanțare este destul de fragil. Ideea este că ceea ce se primește nu este suficient, iar deobicei se funcționează pe bază de proiecte, dar după doi ani nu se știe cum va fi modalitatea de susținere financiară, dacă se va mai prelungi sau dacă vor mai fi proiecte. Practic este greu să construiești ceva pe termen lung dacă nu ai cât de cât o vizibilitate financiară. Și simplul fapt că anual se reînnoiește subvenția de la Primărie este o problemă, mi se pare că nu suntem o prioritate, pentru a ști că vom primi mereu. Mai este și problema deconturilor, banii pe care îi primim nu îi putem gestiona cum dorim. (FRERES) Probleme: lipsa de comunicare și de comunicare serioasă, constructivă; lipsa experienței de efort comun; birocrația și nesiguranța legislativă. Cauze: asistența socială nu este prioritară, este considerată un lucru nedorit, ceva care trebuie marginalizat, fiindcă strică imaginea și planul suprem; educația și școala, nemaivorbind de mass-media, ar trebui să aibă acest lucru în față. O altă viziune. De ceea ce ne ferim, trebuie prevăzut, trebuie planificat! Trebuie vorbit și făcut! Mai bine planificat, decât a căuta soluții în grabă. Trebuie pregătită societatea să fie responsabilăpentru membrii ei și responsabilitatea trebuie exersată. Este o sursă de prevenire a lucrurilor nedorite, și o sursă de satisfacții, cooperare și bucurii. Pot să reamintesc distanța dintre solicitant și ofertant, aceasta trebuie micșorată. Educația în spirit subsidiar, și anume faptul că nici indivizii nu sunt conștienți că sunt responsabili pentru propria soartă, la fel este și în cazul familiilor, ele sunt cele responsabile, iar statul trebuie să vină în sprijinul lor. Amintesc și de situația locativă, de locuințe, de cazare, de adăpostire, aici problema este că potențialul locativ nu este cunoscut și nu este folosit, ar trebui să se pună în curat situația locativă din Satu Mare, ce posibilități sunt și de ce dispunem pentru a ajuta persoanele defavorizate, ar trebui să se știe care sunt cei care au nevoie de fie ajutați și dacă nu avem cu ce, să se creeze o bază pentru a veni în ajutorul lor cât de rapid și util. Am încercat să avem experiențe atât naționale cât și internaționale, pentru a vedea și la alții cum funcționează sistemul de asistență socială. Și am descoperit lucruri care ar putea fi implementate și la noi, cu toții avem de învățat. (HANS LINDNER) Probleme în sistemul de asistență socială din Satu Mare sunt lipsurile financiare, lipsa de comunicare, atitudinea autorităților publice față de ONG-uri, nu există o bună colaborare și o colegialitate între noi. Există mai mult un raport de subordonare față de autorități, deși nu ar trebui ca situația să fie aşa, deoarece noi venim în ajutorul lor și soluționăm problemele pe care ei nu reușesc să le soluționeze. Lucrurile merg prost și stagnează, totul depinde și de cine ajunge să gestioneze serviciile sociale și să împartă corect și echitabil resursele financiare în funcție de nevoile existente. Există o grilă de evaluare a ONG-urilor și poate și de acolo pornesc problemele, ar trebui punctată și calitatea serviciilor oferite și nu numai cantitatea oferită, noi avem 38 de beneficiari care au nevoie de mai mult suport financiar ca alți 38 beneficiari cu alt gen de probleme și nevoi minore. Sunt reglementate legislativ standarde pentru ONG-uri, dar de exemplu am rămas la același standard de cost din anul 2006 și suntem în 2015. (…) Ar fi ideal ca beneficiarii noștri să aibă acces la un centru rezidențial, deoarece acolo ar putea avea și centru ocupațional. Am avut și noi gânduri pentru un centru rezidențial, însă din experiența de 10 ani a centrului, ne-am pierdut speranța, deoarece legislația în domeniu este într-o continuă schimbare, autoritățile locale pot să ofere sprijin financiar doar în limita posibilităților. În afară de DGASPC care a făcut câteva centre rezidențiale, nu cred că noi am putea realiza așa ceva. Problema este legată de viitorul beneficiarilor noștri, care la un moment dat vor rămâne fără părinţi, cum e și cazul fiului meu, iar dacă restul familiei nu îi vor lua să aibă grijă de ei, vor ajunge în diverse centre de psihiatrie unde ar trăi în condiții precare. (LANGDON-DOWN) Lipsa personalului, cantitativ este o mare problemă, am văzut asta și la DGASPC. Eu nu înțeleg de ce dacă cazul este mediatizat se iau măsuri, iar la cazurile care nu sunt așa mediatizate nu se face nimic, copiii sunt lăsați în grija părinților care nu sunt capabili să îi crească. Este și vina populației care dă bani cerșetorilor, asta îi îndeamnă pe cerșetori să continue cerșitul. Ei cerșesc la intersecții, biserici, magazine mari. Lipesc locurile speciale pentru a duce persoanele care sunt găsite de stradă. (POLIŢIA LOCALĂ) Paleta de servicii a sistemului de asistență socială din Satu Mare este puțin restrânsă, dar cei cu care colaborăm noi sunt foarte implicați și nu avem probleme de relaționare; ne referim atât la instituții cât și la ONG-uri. (PROBAȚIUNE) Problemele cu care se confruntă sistemul de asistență socială din Satu Mare sunt deficitul bugetar, resurse umane calificate unde lipsește setul de valori, principii, norme, reguli morale care compun codul deontologic al profesiei, beneficiile și serviciile de asistență socială nu sunt corelate. Aici cred că problema e că se dau bani fără să se analizeze problema pentru care familia sau persoana este împiedicată să lucreze și trebuie ajutată să rezolve acea problemă și mai apoi ajutată să ajungă să se întrețină. Problema ar trebui văzută astfel: îți dau un loc de muncă și pe urmă primești banii, ajutor social sau o casă etc. Nu trebuie să îi facem dependenți de ajutorul social. (SATUL DE LUT) Persoanele bolnave psihic, bătrânii cu probleme de deplasare și care nu au familie sau nu mai au pe nimeni, atunci ei sunt foarte greu de instituționalizat. Ar trebui ca statul cu noi toți să facem ceva pentru ei și să lărgim aceste locuri pentru ei, pentru că sunt din ce în ce mai mulți. Mai există și problema familiilor de romi care nu vor să își dea copiii la școală. SPAS-ul a încercat să îi convingă să își dea copii la școală, dar nu a avut nicio modalitate de a-i obliga să lase copiii. Îi pun pe copii să cerșească, iar noi ne-am zbătut și tot nu am reușit să rezolvăm ceva, le-am oferit haine pentru copii, rechizite.Sunt familii care muncesc și au muncit mereu, și-au pierdut casa din cauza ratelor și ei ar trebui ajutați cu locuințe sociale pentru că ei chiar au fost cinstiți și au muncit mereu. (SF.ACOPERĂMÂNT) În primul rând acea insuficiență financiară pentru acest domeniu al asistenței sociale, pentru a putea asigura în condiții optime și la timp plata tuturor prestațiilor, vidurile legislative și neconcordanțele legislative. Lipsa colaborării interinstituționale eficiente este cea mai mare problemă la nivel local. Lipsa personalului specializat angajat pe care o avem la nivelul SPAS, dar și celelalte instituții publice se confruntă cu această problemă. Printre cauzele acestor probleme se numărălipsa feed-back-ului de la nivel local. Multe măsuri și proiecte legislative se iau fără a se ține cont de feed-back-ul local. Noi în domeniul acesta al alimentelor am făcut de multe ori propuneri legislative, dar din păcate nu s-a ținut cont de aceste propuneri și chiar ne-am organizat la nivel de SPAS pe regiune ca să fim o voce comună și mai concludentă, dar nu s-a ținut cont de aceste propuneri. Nivelul scăzut de salarizare pentru specialiștii din acest domeniu, prin urmare nu vin la concurs și avem locuri vacante, o neimplicare activă în rezolvarea și soluționarea propriilor probleme a beneficiarilor, nu întotdeauna putem să-i responsabilizăm, aşteaptă ca noi ca autoritate sau un ONG să facă totul pentru ei, fără a fi și ei activi și consecvenți în ceea ce fac și a-și păstra și a-și gestiona bine veniturile. Degeaba ai un salariu dacă nu știi cum să cheltui acei bănuți pe care îi primești. O instabilitate familială și socială în unele familii.Cum ar putea fi abordate și corectate aceste probleme? Prin alocarea de resurse financiare, materiale și umane conform nevoilor existente și prevăzute în legislație, organigramă, statul de funcții. Și dacă aceste trei ar fi acoperite și financiar și la resurse umane, am putea altfel să corectăm aceste cauze, iar prevenire s-ar putea face printr-o armonizare legislativă la nevoile existente pe care le-am identificat prin acordarea de serviciiintegrate pe toate palierele. Acordarea pe perioadă limitată a locuințelor sociale. Legea ne obligă să dăm o locuință socială pentrucinci ani de zile, noi considerăm că într-un an sau doi ar putea să depășească starea de risc și am putea da aceste locuințe altor familii. Dar legea te obligă chiar să prelungești aceste contracte, și atunci prin legislație noi chiar creăm o dependență de aceste servicii. Evitarea suprapunerilor și acoperirea tuturor categoriilor vulnerabile. Dacă ar exista o bază de date comună, automat am vedea suprapunerile în acordarea de beneficii sociale în special și printr-o planificare strategică foarte eficientă am putea să prevenim aceste decalaje care există. (SPAS) Satu Mare este printre orașele din țară care stau bine la capitolul asistență socială, pentru că sunt în jur de 500 locuințe sociale și nu știu câte municipii se pot lăuda cu așa ceva. Plus este o activitate bogată a ONG-urilor care au ca ocupație asistența socială și primesc finanțare de la primărie. Problema este de colaborare și comunicare. Eu am încercat să fac o bază de date și nu mi-aș fi imaginat că o să întâmpin atâta vehemență și rezistență, baza de date aș fi gândit-o astfel ca fiecare instituție să aibă o parolă și să intre și să vizualizeze ce anume primește fiecare beneficiar și de la care instituție sau ONG, pentru a nu primi aceleași ajutoare din mai multe părți. Există un număr de 200-300 beneficiari care sunt ajutați din mai multe părți și există persoane care nu sunt ajutate cu nimic, unele zone cu persoane defavorizate rămân neacoperite. Beneficiarii știu deja să ceară ajutoare de la instituții și ajung să primească același beneficii din mai multe părți.Baza de date trebuie să fie una de monitorizare. Spre exemplu când se dau locuințe sociale trebuie să fie date doar cazurilor sociale și cei care nu sunt sau nu mai sunt cazuri sociale să fie date afară. (…) Pe noi ne interesează dacă se deschid centre cu caracter social unde ne-am putea adresa sau dacă s-au introdus noi servicii sociale pe cale legislativă, pentru a putea rezolva cazurile sociale care ajung în instituția noastră. (SPITAL) Lipsa de colaborare. Încă nu funcționează bine ideea de management de caz, deși toţi au fost de acord, însă la nivel practic este foarte greu de implementat. Birocrația instituțională este foarte mare și sunt niște reguli care consumă timp și resurse. De foarte multe ori partea de consiliere sau de servicii sociale este redusă sau inexistentă în unele instituții publice și se face multă muncă administrativă, iar munca de asistență socială se reduce la anchete și evaluări. Sunt cerințe care reprezintă o povară. Subfinanțarea – lipsă de interes la nivel de macro, domeniul social este privit ca un domeniu care consumă resurse.Ar trebui să fie un sistem care ajută oamenii să devină productivi, și anume familii care acum sunt dependente, dacă nu se schimbă ceva, vor rămâne probabil dependente … s-ar putea prin servicii sociale bine gândite să beneficieze de un ajutor temporar cât ar fi limita aceea, după care să fie integrați în muncă, să devină din consumatori de resurse angajaţi care să producă taxe și impozite. (STEA) În răspunsurile formulate şi citate anterior, specialiştii din instituţii şi ONG-uri au propus şi soluţii sau acţiuni preventive pentru contracararea acestor probleme. Acestea sunt sumarizate mai jos:
Specialiştii din sistem sunt de acord că dacă în prezent o proporţie importantă a bugetului municipiului este alocată beneficiilor sociale, pentru a obţine efecte durabile ale intervenţiilor este nevoie de translatarea către un sistem de finanţare care să acopere în egală măsură şi costurile serviciilor sociale oferite. Transparenţa mecanismelor de finanţare (decidenţi şi/sau metodologie)trebuie să suporte îmbunătăţiri imediate, dar acesta nu este singurul aspect problemă menţionat de respondenţi în cadrul interviurilor; la fel de importante sunt absenţa planificării şi fundamentării bugetare realiste, lipsa de echitatea finanţărilor de servicii, subfinanţarea serviciilor sociale sau acordarea finanţărilor pe perioade limitate de timp (i.e. pentru câte un an, consideratprea scurt pentru a putea realiza planificări strategice adecvate), lipsa unor analize serioase a nevoilor şi priorităţilor şi cunoaşterea insuficientă a nevoilor reale şi complexe din comunitate, lipsa unor măsuri de evaluare realistă a rezultatelor alocării fondurilor, lipsa finanţării centrate pe rezultate, competiţia/concurenţa furnizorilor de servicii.Printre aspectele pozitive legate de finanţarea serviciilor sociale la nivelul municipiului Satu Mare au fost menţionateînţelegerea de către municipalitate a nevoii de a se implica în finanţarea serviciilor sociale disponibile la nivel local, existenţa unor surse alternative de venit pentru acoperirea unei părţi a costurilor cu aceste servicii realizate de ONG-uri, finanţarea acordată pe baza priorităţilor identificate, dar şi sustenabilitatea şi siguranţa pentru sumele alocate prin bugetul local. Bugetul alocat asistenței sociale nu l-am analizat, pentru că nu sunt în măsură să mă pronunţ unde se situează asistența socială între prioritățile primăriei, însă ca și prestator de servici consider că un minim de contribuție din partea unei comunități privind un serviciu social recunoscut și acceptat și de factorii de decizie în comunitate ar trebui să fie de 50% din cheltuielile serviciului. Restul se mai poate completa și din bugetul Consiliului Județean, sponsorizări, acei 2%, finanțare UE. Cei 50% ar putea asigura planificarea serviciilor pe un termen mai lung și nu planificarea de la un an la altul. (CARITAS) Nu este transparent bugetul, nu se face după o metodologie clară și transparentă a alocării fondurilor, nu există o evaluare a nevoilor asistenței sociale pe toate tipurile de servicii. Este pozitiv faptul că există buget pentru așa ceva și că autoritatea locală a înțeles faptul că trebuie să acorde o parte din buget și pentru sistemul social. Consiliul local și cel județean susțin proiectele și oferă acea parte de cofinanțare necesară proiectelor cu fonduri europene. (CPECA) Nu este echitabil deloc, tot ce se face nu este bine pus la punct și este făcut de mântuială. Socialul se mișcă, apar noi provocări. Statul este cel mai prost organizator posibil. Finanțarea să fie echitabilă, să se facă în funcție de nevoi, nu pe pile și relații. Din start să pornim de la același nivel, nu să mă scoată din competiție pentru că eu nu am acreditare, aceeași acreditare o am și eu, eu zic să scoată la licitație, sau să prezentăm beneficiarii. (CRUCEA ROŞIE) Nu am analizat niciodată cât primește fiecare, statul are obligații și trebuie să își asume asta, iar eu ca ONG am obligație să merg înainte cu ce mi-am propus și să mă încadrez în ceea ce primesc şi să mă gospodăresc în rest cum pot. Să existe transparență în cheltuirea banilor. Însă și ONG-urile trebuie ajutate, trebuie să se sistematizeze rețeaua instituțiilor sociale. Mai întâi trebuie analizată nevoia de bani, pentru fiecare categorie de grup țintă și nu numai, ce se poate face pentru ei și fără bani. Bani trebuie probabil pentru categoriile de beneficiari care au probleme de infrastructură, sunt pe stradă și nu au casă, însă ajutorul financiar trebuie să vină cu un program de educare pentru a oferi continuitate. Partea pozitivă este că s-a cerut un buget prestabilit și că tot timpul trebuie să se știe pe ce vom cheltui banii, finanțările au fost centrate și pe rezultate. Noi am avut norocul ca suma solicitată să fie primită, dar am și solicitat o sumă decentă. Este al treilea an de când primim finanțare din partea municipiului. (FARA-FOYER) Finanțarea neechitabilă din partea primăriei poate duce la situații de conflict între ONG-uri. Noi ne bucurăm că avem o sursă de venit, că avem și susținere morală din partea Primăriei. Bineînțeles finanțarea se dă și pe baza priorităților sociale, însă ar fi bine să știi că pe patru-cinci ani te poți baza pe acei bani, nu anual să aștepți să se aprobe acei bani. Cred că dacă lucrurile s-ar face pe termen mai lung ar merge mai bine. Noi avem norocul că ne putem autofinanța. (FRERES) Sistemul de finanțare este într-o totală discrepanță între ceea ce este nevoie şi ceea ce se finanţează, nu este deloc corelat cu nevoia. Sistemul de finanțare nu se întâlnește cu reala nevoie, care este determinată de comunitate, și nu vorbesc de individ, de familie, ci vorbesc de întreaga comunitate care este alcătuită din indivizi și familii și factorii care vin în contact. Comunitatea cunoaște care este nevoia, spre exemplu cum este Fundația (Hans Lindner), ea este finanțată de către o familie externă, dar familia ne întreabă pe noi de ce anume avem nevoie. Ei ar putea să aibă propria viziune și să impună crearea unor centre pe care ei le doresc, dar ar fi păcat să nu se ofere ceva care să țină cont de reala nevoie din acea comunitate. Soluțiile venite din partea statului sunt pur financiare, în puține cazuri se poate identifica prin acea finanțare o finanțare a unui auto-efort de depășire a situației. Finanțarea nu este una motivantă, ci de bifare, de rezolvare. Nu se poate vorbi de echitate, odată ce nu este deloc fundamentat și planificat. Astăzi se poate recunoaște doar o anumită formă provizorie, de bună intenție, dar nicidecum una strategică. (HANS LINDNER) Dacă ne uitam la distribuirea bugetară a autorității publice, noi nu înțelegem cine ia decizia privind suma ce trebuie alocată serviciilor sociale.(…) La nivelul țării sunt alocate procente din PIB, însă la nivel local nu știm cum sunt defalcate sumele. Noi nu suntem în măsură să vorbim despre aceste date, pentru că noi știm cât ni se alocă nouă și ce putem oferi cu acești bani și ce mai vedem și la alte ONG-uri și anume cum se descurcă și ele. Mai întâi ar trebui să se facă o analiză a nevoilor din sistemul de asistenţă, ce categorii de persoane vulnerabile avem și ce servicii oferă sistemul public și care sunt serviciile pe care ei nu le acoperă și să îi sprijinim pe cei care oferă alte servicii de care este nevoie. Consider că așa ar trebui să fie gândită problema și să nu se spună că pentru X nu avem bani. Dar totuși aspectul pozitiv este că asigură sustenabilitate și siguranță pentru suma care se alocă prin hotărârea consiliului local. Avem o sumă cadru în care trebuie să ne încadrăm; bine, noi avem costuri mai mari, însă știm exact cât vom primi de la consiliul local și pe ce tip de cheltuieli îi vom putea consuma, noi achităm furnizorii de servicii și ei ne decontează facturile. Spre exemplu din finanțarea de la SPAS plătim transportul, cheltuielile pentru utilități, materiale didactice. De la DGASPC suntem altfel finanțați, pe număr de beneficiari și în funcție de prezența acestora. (LANGDON-DOWN) SPAS-ul deține informațiile cu privire la finanțare. Și sponsorizările sunt puține din partea firmelor și a patronilor. Nu știu cum ar putea fi ajutat acest sistem, nu sunt resurse financiare pentru tot ceea ce este nevoie. (POLIŢIA LOCALĂ) Noi primim de la SPAS pachetele cu alimente. Nu cunoaștem ceea ce primesc asociațiile de la primărie. Pe noi ne interesează doar să avem fonduri să ținem lucrurile în mișcare, dorim fonduri pentru această construcție, ceea ce e greu să obținem. (SF.ACOPERĂMÂNT) Nu este în concordanță întotdeauna cu problemele identificate pe plan local. Aspecte pozitive: În primul rând evitarea excluziunii și marginalizării sociale a unor categorii care se află într-o situație de impas, mă refer și la sărăcia extremă și la problemele de sănătate prin care trec și care ar putea să-i ducă la marginalizare. Îmbunătățirea calității vieții pentru unii beneficiari care primesc unele beneficii care îi ajută să se descurce altfel și să își asigure traiul zilnic și nevoile de bază. Acompaniere în depășirea situațiilor de risc, care se asigură prin angajarea unui asistent personal care să aibă grijă de persoana cu handicap, respectiv a unui însoțitor care să o ajute în asigurarea nevoilor de bază. Sprijin financiar pentru menținerea sănătății și menținerea stării de sănătate tot pentru persoanele cu handicap grav.Principalele provocări: O identificare corectă a nevoilor, nedublând unele servicii și beneficii, o gestionare eficientă a cheltuirii a sumelor alocate, și aici mă refer în special la prestațiile și beneficiile sociale, dar și asigurarea cofinanțării pentru unele ONG-uri care doresc să își dezvolte serviciile și nu au posibilitatea de a-și asigura cofinanțarea pentru a atrage fonduri nerambursabile. Aș vedea o paletă mai largă de servicii din partea ONG-urilor. Considerăm că la nivelul municipiului Satu Mare, raportat la nivel național, avem puține ONG-uri și puține servicii oferite de ONG-uri, așa încât să existe o concurență benefică între acestea. Neexistând această concurență, aloci niște fonduri doar unor ONG-uri pentru o singură paletă de servicii și nu întotdeauna este cel mai corect, pentru că nu ai altă ofertă. Dacă ar exista mai multe ONG-uri și mai multe servicii la nivel comunitar, local, SPAS ar putea externaliza aceste servicii. Practic nu avem o externalizare foarte bine stabilită prin legislație, adică modalitățile, criteriile, condițiile, să ai clar stabilit cum se externalizează un serviciu. Dacă nu avem legislația stabilită, alocăm fonduri, dar nu le monitorizăm să vedem cheltuirea eficientă a lor pe anumite criterii, pentru că nu s-au stabilit într-un caiet de sarcini. SPAS-ul ar oferi beneficiile, iar serviciile le-ar oferi ONG-urile? Și unele servicii pe care nu le pot prelua ONG-urile, dar multe servicii în care nu avem experiență noi, îngrijirea la domiciliu, de exemplu, Caritas face asta de 20 de ani … noi nu avem experiență ca și SPAS, nu avem nici specialiști pregătiți. Unele ONG-uri își aleg beneficiarii, au niște criterii selective, noi nu putem să selectăm, și atunci noi trebuie să acoperim întreg grupul care nu este acoperit de ONG-uri. Pe ce criterii credeți că trebuie asigurată finanțarea? Pe criteriul calității. Dacă ar fi mai multe ONG-uri pe același domeniu, pentru același grup, atunci concurenţa ar deveni calitativă, calitate înseamnă să ai personal specializat. Ar fi finanțat un singur ONG dintre cele câteva care ar oferi un anume serviciu? Depinde de nevoie, nu neapărat. Unde nevoia e mai mare, nici nu ar putea un singur ONG. (SPAS) Nu este echitate, nu este o finanțare eficientă și nu este o finanțare per capita. (…) Există Frères și FARA care ajută tinerii și nu primeau nimic de la primărie, pot spune că de 3 ani primesc finanțare de la primărie, astfel acești tineri devin independenți și nu asistați sociali. (SPITAL) Nu este echitabil, pentru că prioritățile de finanțare nu sunt stabilite în baza unor criterii echitabile, prioritățile de finanțare se datorează unor obligații legislative care sunt mai puternice pentru anumite categorii sociale, iar criteriile după care se fac alegerile de finanțare nu sunt transparente. Nu înțeleg de ce copilul cu care lucrăm noi ar avea nevoi mai puține decât copilul cu dizabilități grave. Nu se cunosc mecanismele în baza cărora se iau deciziile. Sistemul de finanțare este prost gândit, asta ține de legislația din România, se alocă partea cea mai mare de bani către beneficiile sociale, ajutoare și anume bani dați oamenilor care nu fac altceva decât să îi întrețină, și care au efecte negative, nu au atitudine proactivă, resping orice propunere de a face ceva. În loc să îi dai beneficiarului ajutorul social, ar trebui să se subvenționeze salariul într-o întreprindere socială, în acest caz percepția omului și responsabilizarea este cu totul alta. Și sunt oameni apți de muncă care trăiesc din mila statului şi își condamnă familia la o situație precară.Copiii nu au nicio vină, însă întâlnim copii de 11 ani care au înrădăcinată deja o mentalitate de genul:”Sunt sărac, mie trebuie să îmi dai”.Dacă vorbim de împărțirea banilor, să se acorde mult mai mulți bani pentru partea de resursă umană care să lucreze cu beneficiarii, să se finanțeze nu beneficii, ci servicii. Nu am o imagine reală a tot ceea ce înseamnă buget în asistență socială. Însă partea de servicii în asistența socială este subfinanțată. Este totuşi şi o schimbare pozitivă, pentru că ONG-urile au acces la banii publici pentru serviciile pe care le fac. Deși acoperă foarte puțin din ceea ce face un ONG. Este un punct pozitiv că se oferă. Dar așa se pot atrage resurse din altă parte, spre exemplu cofinanțarea pentru diverse proiecte. Dar mai poate exista o problemă: pentru diverse proiecte, în momentul în care ca ONG nu ești susținut de autoritatea locală, cei care vor să te finanțeze din străinătate se gândesc că este o problemă, și anume că ceea ce face ONG-ul nu este suficient de important pentru comunitate. Dacă comunitatea locală nu te susține, înseamnă că ori nu este bine ceea ce faci, ori problema de care te ocupi ca ONG nu este importantă, atunci de ce te-ar susține cineva din afara comunității? (STEA) În tabelul următor am centralizat pe de o parte problemele specifice sistemului de finanţare a serviciilor sociale la nivel local iar pe de altă parte, pentru fiecare problemă menţionată, am identificat provocările şi/sau propunerile formulate pentru a transforma acest sistem într-unul funcţional. Tabelul nr. 16. Probleme ale sistemului de finanţare a serviciilor sociale şi propuneri de îmbunătăţire
Sursă: Cercetare proprie Agenda Setting – faza a doua, calitativă Pentru a-şi asigura resursele necesare pentru finanţarea serviciilor ofertate, actorii sociali din sistem fie apelează la prevederile legislative (în cazul instituţiilor), fie se bazează pe un proces de reconfigurare permanentă a surselor de venit disponibile într-o perioadă sau într-un spaţiu bine delimitat. Dacă în cazul instituţiilor finanţarea propriilor servicii şi beneficii prevăzute în lege este asigurată, chiar dacă uneori prin rectificări bugetare, iar pe partea de dezvoltare de servicii se apelează în principal la implementarea de proiecte, în cazul ONG-urilor este vorba de o căutare activă de resurse financiare, cu costuri semnificative în special pe componenta de resurse umane, cele mai accesate fiind proiectele cu finanţări nerambursabile, donaţiile în lei/valută sau în natură, finanţările din bugetul central, judeţean sau local, finanţările primite din partea organizaţiilor-umbrelă din străinătate, activităţile economice proprii (economie socială), sponsorizările, redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit din partea persoanelor fizice sau direcţionarea a (până la) 20% din impozitul pe profitul firmei (prin contract de sponsorizare). În continuare cităm din interviurile realizate pentru a evidenţia planurile instituţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale şi a instituţiilor pentru următorii cinci ani în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare necesare. Încercăm să depunem proiecte pentru accesarea de fonduri și să nu depindem de primărie, nu mergem să cerem bani de la primărie. (ASOCIAȚIA COPII) Noi primim finanțare din mai multe surse – contribuția autorităților locale, județene, de stat, sponsori, parteneri. Prin aceste surse de finanțare reușim să ne asigurăm nevoia financiară. Însă este responsabilitatea statului și a județului să asigure un minim de servicii sociale, care trebuie asigurate pentru că sunt stipulate în lege: atunci să și existe finanțare pentru aceste servicii.Există standarde de cost, însă nu există fonduri suficiente, nu se dau banii. Există un proiect de lege care reglementează îngrijirea la domiciliu pentru persoane în vârstă sau cu handicap, unde este un standard de cost de 10 lei/oră la îngrijirea la domiciliu. Ar fi foarte bine ca acest cost să fie calculat pentru fiecare serviciu, cu standarde de calitate, cu specialități care trebuie realizate, însă legislația nu îți oferă posibilitatea să îi plătești pe toți. Și atunci vine întrebarea cine acoperă această parte de servicii. Principala cheltuială este cea a resurselor umane, a celor care oferă serviciile. (CARITAS) Dorim și sperăm și noi la o mică părticică din acel buget alocat sistemului social, pentru a ne desfășura activitățile. (CPECA) Momentan ne finanțăm din cursuri. Ar trebui și noi să fim mai mulți. Dorim să ne axăm pe proiecte transfrontaliere. (CRUCEA ROȘIE) Putem să ne dezvoltăm serviciile prin proiecte europene, aici ar trebui să accesăm cât mai multe fonduri europene pe programele existente. Spre exemplu casele de tip familial au fost înființate prin fonduri PHARE și acum acestea funcționează de câțiva ani și pot să spun că au avut sustenabilitate din partea instituției și a județului, finanțarea lor intră în bugetul de stat, bugetul județean, iar dacă mai găsim alte resurse, spre exemplu sponsorizări, toate sunt binevenite. (DGASPC) Primim finanțare de la o fundație din Marea Britanie, aceasta asigură funcționarea centrului FARA din România; la nivel național mai există alte 15 programe. Există niște charity-shop-uri care ajută colectarea de bani pentru România, mai există Ministerul Muncii din România care mai asigură acele subvenții acolo unde corespundem criteriilor de eligibilitate. Credem în scrierea de proiecte, însă pentru cei care au capacitatea umană pentru a scrie, a conduce, a realiza și a susține continuu. (FARA-FOYER) Acum 3 ani aveam 5% din venituri asigurate din activitățile economice și 95% din donații şi proiecte. În prezent în jur de 60% din veniturile noastre sunt asigurate din activități economice, restul veniturilor vin din partea primăriei și din Franța. Încercăm să ne concentrăm asupra activităților economice, deoarece de aici ne vin mai mulți bani și astfel ne putem gospodări mult mai bine. Tinerii noștri vând în magazin, ei țin casa, ei știu că dacă avem profit, atunci vom putea merge undeva de Crăciun spre exemplu. Este frumos că tinerii văd că banii nu vin așa de ușor. Activitate economică înseamnă strict magazinul pe care îl avem, iar acum căutăm un spațiu pentru un fast-food, am avut unul, dar l-am desființat. La magazin avem posturi foarte frumoase – de sortat haine, de cărat haine, de lipit etichete, cei care se descurcă mai bine fac stocul și fac vânzarea. (FRERES) Dacă se va pune în practică această strategie, nu numai semnată, ci și asumată de către cei implicați, fundația va lucra cu plăcere să găsească resursele pentru aportul propriu în această funcționalitate a strategiei. Finanțatorii noştri finanțează cu plăcere un parteneriat local, spre exemplu cum funcționează Raza Speranței, acolo am atras foarte mulți contribuabili pentru a direcționa acei 2% pentru un scop cunoscut de toți. Consider că unde există o comunitate funcțională, se găsesc și finanțatori. Tot ce este astăzi Fundaţia Hans Lindner este o contribuție voluntară. Dacă se va avea în vedere colaborarea adevărată, strategică, echitabilă, resursele fundației vor avea și mai mare efect pozitiv. Atunci vom avea eficacitate maximă dacă efortul, resursele noastre vor fi o contribuție la eforturile adevărate locale. (HANS LINDNER) În următorii 5 ani sperăm că în continuare să beneficiem de finanțare din partea autorităților locale, să ne putem baza pe contribuția beneficiarilor, pe sponsorizări și donații, spre exemplu acei 2% care sunt donați sunt o sursă considerabilă de bani pentru centrul nostru. Și dacă am reuşi să dezvoltăm servicii care să ne aducă resurse financiare și plus valoare activităților noastre... Am analizat piața și ce anume am putea noi vinde, am dori un atelier protejat în care să angajăm asistații noştri, doar că ei nu sunt în măsură să realizeze producții importante, îi putem pune să lipească sau să împacheteze, însă nu lucruri prea complicate. Iar dacă facem un calcul cu ce venituri putem obține din astfel de producții am ajunge la faza că banii obținuți nu vor ajunge nici pentru plata salariilor. (LANGDON-DOWN) Vrem să accesăm fonduri, am primit anul trecut un premiu de la Fundaţia SOROS, care ne-a ajutat. (SATUL DE LUT) Dorim să accesăm fonduri, în special pentru partea de construcție a centrului de zi. (SF.ACOPERĂMÂNT) Noi ca instituție putem doar să fundamentăm și să previzionăm bugetul obiectiv pe baza planificării strategice, și pe urmă partea de finanțare vine din partea Consiliului Local. Noi ca instituție atât putem. Și să facem un lobby pentru conştientizarea problemelor sociale de la nivel local către Consiliul Local și către factorii decidenți asupra acestor fonduri. (Putem atrage fonduri nerambursabile) ori în calitate de aplicant, ori în calitate de partener în relație cu ONG-uri de la nivel local, pentru că suntem conștienți că altfel nu vom putea acoperi în special investițiile de dezvoltare de centre. Eu m-aș bucura să putem susține financiar și din alte puncte de vedere aceste centre, dar investiția și dezvoltarea acestor centre o văd doar prin atragerea de fonduri nerambursabile. (SPAS) Strategia presupune diversificarea resurselor de finanțare, pentru a nu fi extrem de dependenți de unul/două tipuri de resurse, care înseamnă o vulnerabilitate foarte mare. Ne-am gândit să dezvoltăm segmentul de economie socială. În momentul de față suntem foarte dependenți de proiecte, 80% din resursa noastră financiară este din proiecte, avem o mică parte din resurse din banii locali și o sponsorizare mică din străinătate. Dorim să scriem proiecte, să mai avem acces la resurse. Una din strategiile noastre este să atragem parteneri din comunitatea locală. Avem o relație foarte puțin dezvoltată cu mediul de afaceri. Trebuie să atragem acei 20% din impozitul pe profit al firmelor, banii aceia ar fi direcţionaţi către ONG-uri , iar pe ei nu i-ar afecta cu nimic. Aici ar trebui să diversificăm, să învăţăm să atragem resursele de partea noastră și să încercăm să dezvoltăm partea de economie socială. Bugetul va fi compus pe mai departe din proiecte, finanțări locale, sponsorizări din străinătate. (STEA) Yüklə 1,4 Mb. Dostları ilə paylaş:
|