|
Protestantisme, Divers aspects de la Reforme (sec. XVI-XVII), Paris, 1975, 645 p., J. Courvoisier, De la Reforme au protestantisme, Edit. Beauchesne, Paris, 1977; R. W. Querre, Melanchton Christum cognoscere, Leiden, 1977, 431 p.; W. Gasparty, Histoire du protestantisme en Pologne (s. XVI-XXj, Varşovia, 1977, 400 p.; E. Erikson, Luther avânt Luther, Paris, 1968; R. Friedenthal, Luther, sein Leben und seine Zeit, Stuttgart, 1967, 681 p.; V. Vinay, Scritti religioşi di M. Luther, Torino, 1967, 750 p.; H. lilje, Luther, Hannover, 1965; H. Dubief, La Reiorme, Paris, 1965; J. Delumeau, Naissance et altirmatâon de la reiorme, Paris, 1965; F. Lau, Der Glaube ier Relormatoren, Stuttgart, 500 p.; R. Lavy, Luther, Paris, 1964; G. Casalis, Luther) t l'eglise conlessante, Paris, 1962; P. Althaus, M. Luther, Giitersloh, 1963; G. R. i-lton, Relormation Europe, 1517-Î559, Londra, 1963; H. Hauser, La modernite du
Despre personalităţi:
H, Haendler, Wort und Glaube bei Melanchton, Stuttgart, 1968, 591 p.; I.
Soisset-Seghers, Phil. Melanchton, Paris, 1967; H. Engeland, Melanchton, Paris,
964, 392 p.; W. Neuser, Luther und Melanchton, Einheit im Gegensatz, Miinchen,
961; R. Stupperich, Melanchton, Col. Goschen 1190, Berlin, 1960; A. Speri, Memchton, zwischen Humanismus und Relormation, Miinchen, 1959; R. Sider, Andreas odenstein, Leiden, 1974, 328 p.; W. Elliger, Thomas Miânzer, Gottingen, 1975, 842
; R. JouveneL Erasme e Lutero, Torino, 1969, 254 p.; V. Anghelea, 500 de ani de la aşterea lui Erasm din Rotterdam, Bucureşti, 1965; Erasmus, Elogiul nebuniei, trad.
>mână, Bucureşti, 1959, şi Idem, Despre război şi pace, trad. Română, 1960; H.
Berman, Studies în Medieval and Relormation thought, Leiden, 1966; în 1974, sja 10 volume; D. Forte, M. Luther şi Th. Munzer, Bucureşti, 1974; G. Benecke, ociety and Politics în Germany (1500-1750), Londra, 1974, 445 p.; L. Binder, ihannes Honterus und die Relormation în Siiden SiebenbiXrgens, în „Zwingliana”, III, 1973, p. 645-687; Gernot Nussbăcher, Johannes Honterus. Sein Leben und
¦in Werk im Bild, Bucureşti, 1973; Cari Gollner, Johannes Honterus, Bukareşt,
160; M. Bucsay, Geschichte des Protestantismus în Ungarn, Stoccanda, 1959; K.
Îinerth, Die Relormation der Siebenhurgischsăchsischen Kirche, Gutersloh, 1956;
A. Schulerus, Die Augustana în Siebenburgen, la L. Binder, în „Kirchliche Blătr”, Nr. 1-3, Sibiu, 1976.
Autori români:
A. Oţetea, Renaşterea şi Relorma, Bucureşti, 1968, 498 p. r A. Oţetea şi colab., oria lumii în date, ed. II, Bucureşti, 1972; E. Cornitescu, Canonul Siintei Scrip-ri la M. Luther şi J. Calvin, în „Studii teologice”, XXI (1969), nr. 3-i. P. 199 ş.u. j ologia dogmatică şi simbolică, voi. I, Bucureşti, 1958, p. 254 ş.u., pessim; Istoria fericească universală, manual, voi. 2, Bucureşti, 1956, p. 193-202 ş.u.; lucrarea G. Blond, Ies enrages de Dieu, Paris, 1960, apărută şi în limba română sub ui „Furioşii Domnului”, Bucureşti, 1976, 324 p.
Alţi reformatori: Huldrich Zwingli şi Jean Calvin. Răspândirea calvinismului *
Sămânţa aruncată de Wycliff şi de Luther a rodit şi dincolo de gra-ele Germaniei, unde împrejurări similare o ajută să se dezvolte, ucrarea Evangheliei” progresa. După Wittenberg, oraşele Zurich, şi neva au devenit, în măsură şi mai mare, centre internaţionale ale >jtestantismului. Numai că atât mişcarea din Zurich, legată de numele
Huldrich Zwingli (1484-1531), cât şi cea din Geneva, cunoscută
* Capitol redactat de Pr. prof. M. Şesan.
Prin opera lui Jean Calvin {1509-1564), se dezvoltă deosebit de rei ma lui Luther. Ambele mişcări reformatoare s-au desfăşurat în Elve şi anume cea a lui Zwingli în partea locuită de populaţia germană, cea a lui Calvin îndeosebi în cea franceză. Deşi opera lui Zwingli i fost înghiţită ulterior de cea a lui Calvin, ea a avut importanţa şi t reţia ei pentru epoca în care s-a produs. Explicaţia pentru apariţia] tor reforme este aceea că dorinţa după o reformă bisericească se generalizase şi apoi, din punct de vedere dialectic, o reformă genere altă reformă^ aşa precum în trecut o erezie genera alte erezii.
S'a născut în Elveţia inţTjjfiniifirip 14fU.
Tr-o familie de~ ţărani oogaţi din Wildhaus (cantonul Saint Gali), ce i-a ajutat să facă studii umaniste lafBase]7(unde trăia adine-spir. Raţionalist-moralist al lui Erasmus din Kotterdam), Berna şi Viena, u a avut ca dascăl pe un alt umanist îndrăzneţ, Celtes. Trăsătura raţio list-umanistă îl deosebeşte poate cel mai mult de Luther, căci Zwii n-a cunoscut nici n-a trăit într-un catolicism profund şi sincer, ci dezvoltat în curentul erasmian de combinare a umanismului cu_cce niaoniL_De aici cugetarea lui teologica îndrăzneaţă care 1-a făcut 'Luther să exclame, profund religios cum era, la conferinţa numită „ cramentală” din 1529 de la Marburg: „alt duh se află în tine”. C vreme Luther punea în centrul preocupărilor problema mântuirii, Zw gli se_p_reocupa mai mult de cadrul formal al adevărului creştin, de fitiefi§yâfrjăujOTitate~â„ Scripturii | ZwjngH era^3reaestinaţia”nisţj şi a „ma (Tjfp*redgsââ5IHp ^r° r-nj-irinH^i pa ţfvH^ El afirma ca păcatul origi a_fosjLvoit de Dumnezeu spre a-Si arăta, prin-pedepsirea lui, toată r reţia Sa, în timp ce Luthef spunea că păcatul originar a adus tragi intre” om şi Dumnezeu; singură crucea lui Hristos mângâie prin creoj ţâ, dar siguranţă nu există.
Privind ^fintp^ Taina, Zwingli vedea în ele doar simboluri, iar lucrări obiective harice, legate de anumite forme şfcuvinte. Expre „acesta este trupul Meu”, pentru Zwingli se traduce cu: „aceasta semnează că aminteşte de trupul şi sângele Meu”. Deci nici urmă prefacere, de feâlâtâTe sacramentală. In locul acţiunii dumnezeieşti, care Luther o recunoştea încă în Sfintele Taine, Zwingli punea îndr neala raţiunii omeneşti. Şf. Liturghie el o reduse la extrem: în Io altarului puse o masă acoperită în alb pe care se aşază un coş cu p şi alături câteva~potire de lemn pTTnp cu vin^PreotTTTdescm'fl'e„ slujba” recitarea pasagnlor de la: I Cor., 11, 23 sq. *şl Ioan, 6, 48 sq., după c se recită Crezul şi „Tatăl nostru,.”, apoi preotul binecuvântează mentele, dându-le diaconilor spre împărtăşire, după care încheierea face prin cuvintele: „mergeţi în pace”. Desigur, nu era nici ierarl nici celibat, nici_mo_nahişni. Nici post, nici icoane, luminări, moaşte, lerinaje, nici cruce, riiH^hjflr nrţjft – '„ „ -Z? ~T-^. ~„~”
Zwinglî îşi exprimă învăţătura sa constând din 7 de teze_ şi~$Trij; roducex pornind de la cele trei „sola” luteraneT fusese preot în Glarus, apoi în Einsiedeln, unde făcu cunoşti cu predica indulgenţelor vestite de franciscanul Bernard Samson, re o combătu cu atâta vehemenţă încât mai târziu credincioşii au scos iectele din biserică şi le-au ars; pe urmă a ajuns_j2rLQ±_la-catedLala i Zurich. Zwingli a format în Zurich şi în celelalte comunităţi canâale pFezbiterii sau sfaturi cu putere discreţională, atât în cele reli-
) ase (curăţenia credinţei, mergerea la biserică etc.), cât şi în cele cie şi matrimoniale. Desigur că instituţiile şi averile bisericeşti, cu talele şi cu mânăstirile, cu bunurile lor, au fost confiscate, aşa că nuii cinci cantoane din treisprezece rămăseseră catolice^ Aici intervej a doua caracteristică a jnlăcâfii Iul Zwlng'll r^ge^n5ăHohal? Qaţnţcă^, Ca preot militar, el a trăit alături de conaţionalii săi, pe care i-a iut vedea cum se duceau în ţări străine şi se înrolau ca mercenari
; epând din 1477), ceea ce contrazicea simţul de mândrie şi demnitate ională. De asemenea îi displăceau rivalităţile dintre oraşe şi instituprecum şi amestecul puterilor străine. De aceea, atât în disputele
) lice din Zurich, din 1523 – la care a răspuns susţinând inovaţiile
; bazat numai pe Sfânta Scriptură – cât şi în broşuri şi manifeste, nu uita să îndemne în duh naţionalist pe credincioşii săi. Când a statât succesele înregistrate de el şi de prietenii săi: Capito şi Oecoypadius în Basel, apoi de Haller în Berna şi de M. Bucer în Strasurg etc, s-a gândit să unifice în aceeaşi credinţă şi celelalte cantoaba se ducea cu gândul chiar la o confederaţie a statelor protestantnsă, o luptă aprigă începu şi Zwingli îşigăşLmoartea ca preot mir, pe câmpul de luptă de la Kappel, îiftl53lj fapt care a avut ca sare stăvilirea pentru un timp a reformerelveţiene.
B. Jean Chauvin sau Calvin s-a născut la^O^JjZjSoSJ în locali-a Noyon din provincia Picardia din nordul Franţei. Fiu al unui se-ar episcopal rămas de curând văduv, care şi-a crescut fiul într-o eritate ale cărei urmări se vor vedea în toată viaţa ulterioară a tuia, potrivită cu firea lui. La vârsta de 12 ani, tânărul Calvin avea Dost public, iar la 18 ani veniturile unei parohii din care s-a putut; ţine comod la universităţile din Paris, Orleans. Bourges. Unde a iat: dreptul, filosofia şi umanismuKefSsic. Nu se ştie cum a ajuns mvertirea „subită” – cum o numeşte el – din toamna anului 1533, pare a nu fi străin de M. Bucer (f 1551) şi de pastorul Guillaume 1 (f 1565), prietenul său de mai târziu.
Intoleranţa cu care regele Francisc I (1515-1547) şi autorităţile „icii catolice din Franţa urmăreau pe „eretici„ a silit pe tânărul fister artium” să rătăcească prin diferite localităţi din sudul Franână în toamna anului 1545, când a fugit în Elveţia, unde peste doi t apărut opera sa principală „Institutio religioniş Christianae”. Deă regelui Franţei, ca un fel de justificare a noii credinţe. Lucrarea, „ri edâtată, poartă pecetea genialităţii coordonatoare şi sistematire a reformatorului francez, fiind cel mai profund şi mai închegat t de teologie dogmatică şi morală a protestantismului în general.
Enţată de catehismul lui Luther.
— Pe care declara deschis că-1 fa, fără să-i împărtăşească întru totul părerile, deşi păstra cele
P p jţ, jţŢj rea că se află printre cei aleşi. De aceea vjrtutea supremă a creştinul l îT j p j este, după Calvin, ascultarea şi disciplinâT îmt>in. AlL_cu_
De la Luther se pare că a împrumutat şi ideea distanţei şi opozi dintre Dumnezeu şi om, pe care a dus-o la extrem. Pentru el, libertat nemărginită a lui Dumnezeu şi preamărirea fără margini fi *m~fl jertfi
Lui este dogma centrala. Pentru Dumnezeu, atât fericirea drepţilor, şi chinurile veşnice ale iadului sunt criterii ale măreţiei Sale neajun:
De aici derivă dubla predestinaţie, a unora spre rai şi fericire, iar altora spre iad şi suferinţă; ba chiar căderea~lui Adam ar fi fost vo dre Dumnezeu din veci. La început susţinuseră această concepţie ă
Luther, în polemica cu Erasmus din Rotterdam (1467-1536), cât
Melanchton, dar apoi o părăsiră; ba, Melanchton chiar o combătu.
Calvin nu-1 mulţumea „teologia mângâierii” (Trosttheologie), pe ca
Luther o deriva din teologia crucii, conform căreia Dumnezeu îndrea tă pe om printr-o imputare formală a dreptăţii Sale (actus forensi deci o mântuire numai părută, exterioară; omul e atât de slab şi stric prin păcatul originar încât nici crpdjnţa CPP mai mare nu-i, d ea ă flă it i li D jtt ă p -Tq pect, câtă vreme, pentru LutEer, erau iubirea şi evlavia, izvorfte din cr dinţa.„ „~
Dacă, după Calvin, omul este stricat până în măduvă, atunci trebu luate cele măi drastice măsuri ca' moralitatea lui să nu se abată del de la linia severă a voinţei lui Dumnezeu; de aici disciplina… Rea m aspră şi trezviacea mai pronunţată în viaţa individului şi a societâţ
Simţind_că unul dintre punctele slabg_ale luteranismuUli b
_ p g_ prea mare~şi moralitatea prea laxă, Calvin a introdus – ca o contra dicţie cu însuşi principiul libertăţii protestante – o adevărată tirani a disciplinei. -”
Ordonanţele sale bisericeşti din 1541 prevedeau în fruntea Biseri cii patru oficii conducătoare: pastori, învăţători, bătrâni şi diaconi. JPri mele două categorii vor îngriji de învăţătură şi de curăţenia, credinţei bâtrânii de buna disciplină şi moralitate, şi rHamnij de acţiunea cariţa tlvairBiseiiuii. Conform dictonului: „Ecclesia sui juris est”, organiza ţâa„-blyerleeâScâ data” de Calvin era independentă şi suprastatală, un fe de Vatican protestant. Numai că el n-a accentuat nici absolutismul paj pal, nici democraţia luterană, ci a creat unH ^p sinHa1ţsm P”'11 sistoriile mixte de laici şi clerici, care îşi asociază comisii speciale auj
— T+uais-in lâecare sector de activitate: bisericesc, şcolar, disciplinar, administrativ. Numărul membrilor consistoriuâui a crescut de la_j3_Ja 20, cu ramificaţii şi agenţi în toate cartierele Genevei, unde treburile fiecărei parohii necesitau astfel de comitete mixte. In chipul acesta era posibil să se controleze toate manifestările vieţii religioase şi civile. Cine învăţa greşit la catedră era îndepărtat sau executat, ca de pildă carmelitul I^^fi^gi. Care se îndoia de adevărul predestinaţiei, şi doctorul spaniol jyTihail Servede (1511-1555), pentru că nega dogma Sfintei Treimi, afirmând unitarianismul. Între 1542-1546, la Geneva, au avut loc 58 de execuţii prin spânzurare şi 76 prin arderi pe rug; pentru înjurături sau maltratarea părinţilor, doi tineri au fost decapitaţi; cine nu cântărea corect la piaţă era închis sau exilat; cine nu vizita biserica era amendat; cine juca cărţi, se îmbăta ori dansa era descalificat în public, uneori chiar exilat. Un, trai auster, simplu şi de aspră cruţare, dar şi de corectitudine şi înfloritoare bunăstare a început la Geneva. Calvin a fost singurul reformator care a îngăduit dobânda, a promovat agricultura şi comerţul, a ajutat înfiinţarea fabricilor de postav şi mătase, precum şi a industriei^ceasornicâriei. Nu degeaba s-a afirmat că duhul şi disciplina economiei reformate au creat capitalismul. Toţi erau mobilizaţi pentru această operă de preamărire a lui Dumnezeu: copii, femei, slugi care erau folosite ca informatori de către „bătrânii” care aveau dreptul să intre oricând şi oriunde. Când nu se ajungea la rezultate concrete, se plăteau spioni şi agenţi.
În privinţa Sfintelor Taine, Calvin admitea numai jinnă; Botezul şi Euharistia. El respingea părerea zwingliană ca fiind prea profana„; apropiindu-se numai parţial de părerea lui Luther, el afirma că Hristos e prezent în cele două elemente, dar numai virtual, căci, şezând de-a dreapta Tatălui, Hristos nu poate fi pretutindeni, „u'bique”. Cum spu nea Luther. In clipa cuminecării se varsă din cer, din trupul lui Hris tos, o putere în suj^gjaUjcredjinriosulu^^ numai în al -eeluk.
Predestinat spre fericJreT” căci cel predestinat spre rău primeşte doar.
^ne şi vin. Cu alte cuvinte, gusâârea spirituală poate fi şi independenă 'de cea materială. Spiritualizarea sau mistificarea aproape neagă preenţa reală, încât în această privinţă valoarea Tainei rămâne pentru alvinişti dependentă de valoarea ^condiţiei umane, negându-se aproape itreg caracterul obiectiv-sacramental al Tainei. Cu privire la Sfânţa reime era laconic.
Cultul a fost simplificat şi mai mult decât la luterani. Predica, ru-iciunea şi cântărea de psalmi erau elementele lui principale. În timp la început sluj Da luterana culmina prin cuminecare, Calvin a fixat ^astă acţiune numai cu ocazia celor patru praznicp dp j-) PsTp„an IVÂai ilt, Biserica re”fofmată~^calvinistă nu_Lunoasţe_ orgă, nici icoane, lunari, altare, odăjdii sau alte obiecte bisericeşti, care au fost eliminaşi mai radical decât din bisericile luterane. Creştinismul său practic în-nna ia capitalism.
Din Geneva, învăţătura calvinistă s-a răspândit în cea mai mare te în oraşele şi satele elveţiene^aproape doua treimi), înlocuind pe zwingliană, îndeosebi pe la fâ336Î când, cu ajutorul lui Henric Bulai? Ni Zwfngâi, s-a redactat – iiâiirf TiJUr^ '„ Academia teologică din Geneva, înfJnntatâ „1559, ridicată la culmea înfloririi de prietenul şi uc-enicul Teodor Beza (f 1605), s-a format un spirit şi o concepţie unii mată. Mii de studenţi veneau din toată lumea. Cu talentul.„ picacitatea sa politică şi religioasă, Calvin coresponda sj se ' prinţi, oameni politici, preoţi şi credincioşi din între. Aga Et mult decât Wittenbergul, Geneva deveni Roma protestantismul In Germania calvinismul a putut pătrunde numai] pe asci <'cryptocalvinism”, şi şi-a aflat expresia în „Confessio” ^jg ja din 1563.
Ica, c. JRăspândirea caJvinismului prin ^Confessio
^ s-a făcut în mod unitar şi repede mai ales după înfiinţa ieTfnei din Geneva (155^). Prima ţară pentru câştigarea Qăreia s mai mu'lt a fost Franţa. Aici hughenoţii, cum s-au nu. Mit francezi (origine necunoscută a numelui, probabil de ia Edl = partizani juraţi, cum se numeau luptătorii elveţieni pentru li] şi-au avut premergători în primii umanişti francezi: Le ţ^evre (1455-1537), Guillaume Bude (1467-1540), N. Beda şi şcoala dir1 care căutau să răspândească Biblia şi comentariile ei pentru a ' poporul de rătăcirile papale. Dar, deşi manifestele şi „pi^carde pra abuzurilor catolice ajungeau până la paâat, totuşi Fr^ncisc. Terzis „erezia„, iar reprezentanţii ei au fost exilaţi. În schimb rea prinse teren în timpul regelui Francisc al II-lea (151.5 151\par regilor din dinastia Valois, Carol IX (1560-1574) şi Henrje III (1589), mai ales prin nobili şi cu sprijinul dinastiei de ^tfavaran bon, devenită influentă la curte şi în ţară, ca un adevărat stat în Şeful ei incontestabil era amiralul Gaspard de Coligny (15^9_ 157] viteaz de rară nobleţe şi moralitate, care a mijlocit la 25 jnai 15J sinod al bisericilor hughenote, la început în număr abia de 70, scurt timp ajungând la 2150. Urmarea a fost unificarea şi orgânil bisericilor hughenote prin publicarea unei mărturisiri de credinţa mună, „Confessio Gallicana” din 1559, şi a unui regulament. Rea nea catolică era condusă de ducii de Guise şi de regina diplomată| terina de Medici (f 1589).
S-a ajuns la ciocniri armate, adevărate măceluri reciproce, 15-62 şi 1589. Cea mai nenorocită a fost baia de sânge din „noajl Sfântului Bartolomeu”, din 23,24 august 1572, când cu ocazi^ nunţiii împăcare între cele două dinastii: Henric de Bourbon şi Margaretal Vaâois, au fost măcelărite căpeteniile hughenote, strânse în capitală, frunte cu amiralul Gaspard de Coligny. Au murit în acei măcel pe 20.000 de oameni. Astfel conflictul dintre catolici şi hughenQţj prir forma de război civil, mai ales după ce ducele de Guise a organi Sfânta Ligă contra hughenoţilor.
Totuşi la tron a urmat apoi hughenotul Henric al IV-îe^ (1589-J 1610) care, pentru a putea intra în capitală, a trebuit să abjur^ în protestantismul, spunând: „Paris vaut une messe”, adică „Parisul
A UiiMUKA irează o misă„. Apoi la 13 aprilie 1598 a acordat hughenoţilor, prin lictul de la Nantes, libertate deplină. Până la urmă a fost asasinat, în acel cadru, protestantul P. Jurien din Olanda a tipărit în 1686 interpretare la Apocalipsă, în care anunţa „sfârşitul Babilonului„, iică al Romei, pentru anul 1689. Atunci regele Ludovic al XlV-lea 643-1715) a revocat edictul din 1598 la 22 octombrie 1685, cu bine-ivântarea papei Inocenţiu XI (1676-1689), reafirmând astfel persecu-irea protestanţilor şi deportările prin „galere„ în colonii. Pacea de la trecht, din 1714, părea să aducă uşurări pentru protestanţi, la presiu-=a Angliei, dar fără rezultat. Zece zile după decesul regelui, la 21 au-jst 1715, hughenotul Antoine Court a pus bazele „Bisericii deşertu-i”, aşa că după 1763 s-a impus toleranţa religioasă.
Ţările de Jos au dat cei dintâi martiri pentru cauza protestantă, rimele comunităţi le-au întemeiat în Olanda refugiaţii din Franţa, Iveţia şi Germania, între ei luterani, calvinişti şi „anabaptiştii” lui imon Menno (f 1561). În 1559 un ucenic al Genevei, Guido de Bray, redactat „Confessio Belgica”, acceptată mai târziu într-un sinod de >ate comunităţile olandeze. Împăratul Carol Quintul (1519-1556) şi ai ales fiul său Filip al II-lea (1556-1589) au căutat să oprească prin ichiziţie progresul Reformei. Cruzimile ducelui de Alba, până la 1573 x făcut vreo 18.000 de condamnaţi, între ei şi nobili catolici, şi peste} Q. OQO de expatriaţi, ceea ce a dus la războiul civil care a avut ca efect îsfacerea de Spania habsburgică a şapte judeţe din Nord, sub condu-; rea principelui Wilhelm de Orania (1689-1702), constituind prin rtfă de sânge Olanda calvinistă de mai târziu.
În Ungaria şi Transilvania calvinismul a ajuns chiar dominant în-e unguri, îndeosebi după sinodul de la Debreţin din 1567, care a apro-jt Confesio helvetica a lui Henric Bullinger ca o „Confessio Hunga-ca”, iar în 1606 a fost recunoscută oficial. În consecinţă, principii ma-liari din Transilvania au căutat să atragă cu forţa pe românii tran-lvăneni la calvinism, dar fără succes, presiunile lor fiind întâmpinate? Rezistenţa mitropoliţilor Ilie Iorest (1640-1643) şi Sava Brancovici 656; 1662-1680) de la Bălgrad, în secolul XVII.
În Răsărit, numai în Lituania principele Radziwill a forţat o parte; n populaţie spre calvinism; în Polonia s-a oficializat apoi protestan-smul prin „Uniunea de la Sandomierz” din 1570, dar a apărut acolo [iscarea antitrinitară a lui Felix Socinus (f 1604), care însă a trebuit i emigreze. In fine, în Cehia-Boemia „fraţii cehi”, ai căror predece->ri husiţi n-au putut realiza prin Petru Payneus, din 1451-1452, o tţelegere cu Patriarhia Ecumenică, acum au adoptat, în 1575, e con-siune luteranizantă şi apoi, în 1607, una calvinizantă, iar în 1613 au iblicat o nouă ediţie a Bibliei la Kraliţe.
Vezi notele precedente: Bihlmeyer-Tuchle-Vicaire, op. Cit., voi. 3, 1964, j 233, cu bibliografie, p. 460-468; Franzen, op. Cit., p. 277-292; W. Farr, M as legal reîormer, Edit. Brill, Leiden, 1974, 197 p.; G. W. Locher, Zwingii ur schweizerische Relormation, Gottingen, 1982; Idem, Zwingli's Thought. Perspective, Leyde, 1981, XVIII – 394 p.; F. E. Sciuto, Uhico Zwingii. La v pensiero, ii suo tempo, Neapole, 1980, 851 p.; F. H. Busser, Zwingii, Gott 1973; J. Courvoisier, Zwingii, theologien reiorme, Neuchâtel (Suisse), 1965. Î zie Pr. Prof. I. Rămureanu, în „Ortodoxia”, Bucureşti, XVIII (1966), nr. 1, p. 140; G. W. Locher, Huldrich Zwingii în neuer Sicht, Zurich, 1969; M. Haas, dricli Zwingii und seine Zeit, Zurich, 1969; G. Gestrich, Zwingii als The Glaiibe und Gcist bcim Ziiiicher Retormator, Zurich, 1967; O. Farner, Hu Zwingii, 4 voi, Zurich, 1943-1960; W. Ko'hler, Huldrich Zwingii, Leipzig, 2-te Aufl., Stuttgart, 1952; R. Bainton, The Reiormation oi the sixteenth ce Leiden, 1962; G. H. Williams, The radical Retormation, London, 1962; Ulrich gli. Oeuvres completes, 4 voi., Zurich, 1964-1968, 843 p., în: „Corpus Ref torum” XCIII; Fr. Busser, L'image catholâque de Zwingii, Zurich, 1968, 43 F. Schmidt-Clausig, Zwingii, Colecţia Goschen, 1219, Berlin, 1965; D. Kemp bibliography oi Calviniana (1959-1974), Leiden, 1975, 249 p.; B. Girardin, Ar U'un discours theologique. Le Commcntaire de Calvin ă l'Epâtre aux Ro (Strassbourg, 1540), Paris, 1979; A. Duchesne, La guerre des Camisards, Paris, Ph. Joutard-J. Estebe, La Sainte Barthelemy ou Ies resonances d'un massacre, châtcl, 1976; Fr. Wendel, Calvin ei l'hurnanisme, Paris, 1976; Idem, Calvin, ces et evolution de sa pensee religieuse, Paris, 1950. Recenzie, Pr. Prof. I. I reanu, în „Ortodoxia”, XII (1960), nr. 2, p. 299-306, Bucureşti; J. T. Mc The history and character ot Calvinism, 2-nd ed., New York, 1967; A. M. Scl Calvin ou la pensee calvinienne, Paris, 1957; R. Guerdan, La vie quotidiei Geneve au iemps de Calvin, Paris, 1973, 255 p.; J. Calvin, Opera selecta, Et Barth, 5 voi., Geneva, 1962; Mac Donnel, J. Calvin, Londra, 1967, 420 p.; J. dier, Calvin, Colecţia „Mythes et religions”, Paris, 1966; G. Duffield, J. C Londra, 1966; E. D. Willis, Calvin's catholic Christology, Leiden, 1966; A Schmidt, Calvin et Luther polemistes, Paris, 1964; L. Smits, St Augustin dans vie de J. Calvin, 2 voi., Assen, 1957-1958, 631 p.; P. Geisendorf, Theodo Beza, Geneva, 1967, 467 p.; P. Stephens, L'Esprit Saint dans la theologie c Bucer, Londra, 1970; H. Bornkam-R. Stupperich, M. Bucers, Bedeutung Hi europăische Reiormationsgeschichte, Gutersloh, 1952; M. Bucer, Opera, ec Wendel, 16 voi., Paris, din 1954; Edit. Privaţi, Histoire des Proteslants en F-Paris, 1977, 490 p.; J. Estele, La saison de St. Barthelemy (1572), Paris, 196f p.; Y. Cazeaux, Memoires de Marguerjte de Valois (1553-1615), Paris, 1972 Joutard, Les Camisards, Ed. Galimard, Paris, 1976, 250 p.; M. Peset, L'epopei Vaudois, Paris, 1976, despre Confesiunea lui G. Farel din 1532; O. E. Str Ccschichte des Protestantismus în Frankreich, 3 voi., Gottingen, 1975; J. meister, Der ketzerische Schuster Jakob Bohme (-1624), Edit. Evanghelică, I 1976; H. Lorenz, Italienische Protestanten und ihre Einiluss auf die Reformaţi Polen (Socinus), Leiden, 1974, 287 p.; M. Martini, F. Socino, Paris, 1969; P zeird, Criza conştiinţei europene, trad. Română, Bucureşti, 1974; M. Şesan, Căi lormaţiei cehe, în „Mitropolia Banatului”, XIII (1963), nr. 9-10, p. 437-445.
Reforma în Anglia *
Dostları ilə paylaş: |
