Ministerul educației al republicii moldova centrul republican de asistențĂ psihopedagogică

2.2.1. Strategii didactice de individualizare a procesului educaţional
Strategia didactică reprezintă un sistem de metode, procedee, mijloace şi forme de organizare a activităţii didactice, combinate, dozate şi integrate în structuri operaţionale unitare, coerente menite să asigure o achiziționare activă, creatoare de competențe şi să asigure eficiență procesului educațional.

Elaborarea strategiei didactice vizează:

• 
  Sistemul metodologic (metode şi procedee didactice);
  
• 
  Resursele materiale ale instruirii (mijloace şi materiale didactice);
  
• 
  Formele de organizare a activităţii didactice (modalităţi specifice de proiectare a interacţiunii profesor – elev: frontală, individuală, pe grupe sau combinată).
  

O strategie se situează întotdeauna în spaţiul definit de variabilele specifice unei situaţii de învăţare. Selectarea strategiei trebuie să se bazeze pe analiza situaţiei date, pe inventarierea resurselor (umane, materiale, de timp). Trebuie luaţi în seamă şi o serie de factori psihopedagogici ierarhizaţi în ordinea gradului de influenţare deoarece problema esenţială de care depinde reușita învăţării este problema implicării, a angajării elevului, cu toate forţele sale, în susţinerea acestui efort, care corelează cu motivaţia şi cu cunoaşterea propriilor rezultate.

Strategia didactică semnifică un anumit mod de a concepe organizarea învăţării, un anumit fel de a pune elevul în contact cu materialul nou studiat, de a conduce comportamentul de învăţare al acestuia în condiţii de maximă eficienţă; presupune crearea de situaţii de învăţare delimitate şi stabilite în funcţie de obiective. Strategia didactică însumează metode, mijloace, procedee de lucru, combinate în funcţie de obiective concrete,care condiţionează calitatea procesului educaţional. Strategia didactică oferă o bază de trecere de la concepţie la acţiune. În funcţie de strategia aleasă, cadrul didactic caută şi asociază acele operaţii (analiza, comparaţia, asocierea, analogia, interpretarea, generalizarea, abstractizarea etc.) pentru a ajunge la achiziţiile dorite (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, comportamente, atitudini).
Strategia didactică presupune muncă de concepere şi creativitate, conferind lecţiei dinamism şi mobilitate, acţionând în funcţie desituaţiile concrete care se ivesc, lasînd loc spontaneităţii, intervenţiei.
Astfel, în alegerea strategiei, cadrul didactic va pune accent pe stimularea activităţii proprii a elevului, pe participarea lui efectivă în actul învăţării. În acest sens, cadrul didactic va utiliza strategii activ - participative şi interactive, integrând metode, suporturi didactice şi forme de organizare. În procesul de selectare a strategiilor, c drul didactic va ține cont de:

• 
  caracteristicile clasei de elevi sau ale microgrupurilor organizate în cadrul acesteia;
  
• 
  caracteristicile psihice şi fizice ale vârstei şi ale individualităţii elevilor (capacitate de învăţare, rezistenţă la efort, ritm al gândirii, suport motivaţional şi atitudinal, experienţa anterioară etc.).
  

De asemenea, cadrul didactic îşi va revedea propriile competenţe, caracteristici şi calităţi umane (capacitatea de reflecţie şi de analiză a situaţiilor de învăţare, experienţa didactică acumulată, stilul de predare etc.).

În organizarea procesului educaţional individualizat selectarea/combinarea strategiilor de predare-învățare pentru elevul cu CES se va face în baza principiilor curriculare, a finalităților stabilite și a conținuturilor de învățare, inclusiv modificate. De asemenea, se vor alege anumite metode și activități de învățare din curriculum, care pot fi adaptate la necesitățile de învățare ale elevului, precumși și alte metode, tehnici care vor ajuta elevul să atingă finalitățile propuse.

Selectarea strategiilor de predare-învățare-evaluare este determinată de stilurile de învățare ale elevilor, inteligențele multiple, finalitățile de învățare stabilite,conținuturilede învățare etc. Elevii pot fi incluși în activități de învățare variate atât individual, cât și în grupuri mici de lucru sau perechi.
La nivel de clasă, cadrul didactic intervine cu o serie de acțiuni care să susțină și să faciliteze învăţarea elevului cu CES, depăşind/diminuând dificultăţile cu care acesta se confruntă, printre care:

• 
  selectarea strategiilor didactice adecvate situației educaționale;
  
• 
  adaptarea strategiilor didactice la particularitățile individuale de dezvoltare şi potenţialul elevului;
  
• 
  încurajarea voluntariatului (colegi, fraţi, surori, specialişti, părinţi, asistenţi etc.);
  
• 
  adaptarea ritmului de predare şi a volumul materiei la necesitățile elevului;
  
• 
  încurajarea interacţiunilor şi a comunicării în cadrul colectivului de copii;
  
• 
  elaborarea şi utilizarea materialelor ajutătoare (suporturi didactice: fişe, imagini, postere, algoritmuri, paşi; echipament specializat: litere mari, rigle cu numere mari sau în relief etc.);
  
• 
  utilizarea mijloacelor de comunicare (casetofon, televizor, imagini, simboluri, cuvinte, pictograme etc.);
  
• 
  practicarea recompenselor stimulatorii la înregistrarea succesului/progresului oricât de mic ar fi acesta;
  
• 
  folosirea metodelor activ-participative care stimulează interesul pentru cunoaştere, dezvoltă învăţarea prin cooperare şi valorifică colaborarea şi sprijinul/ajutorul reciproc etc.
  

Acțiunile descrise pot fi abordate din mai multe perspective, inclusiv în baza unor categorii de elemente enumerate în Tabelul 20.

Tabelul 20. Categorii de elemente ale strategiilor

Moduri de abordare	Metode	Suporturi didactice	Forme de organizare a activităţii
-învăţare prin receptare -învăţare prin descoperire -învăţare problematizată -învăţare prin lectură -învăţare programată -învăţare prin cooperare	-explicaţia -expunerea -conversaţia -dezbaterea -problematizarea -observaţia -experimentul -demonstraţia -studiul de configuraţie -exerciţiul - simulare - jocul etc.	-materiale didactice clasice şi moderne -tehnici audio- vizuale -noi tehnologii -echipamente speciale (aparatură de laborator)	-frontale -colective - de microgrup (de echipă) -în perechi -individuale -mixte

Conceptul de strategii, în contextul educaţiei incluzive, ”pune accent pe combinarea inspirată, originală, creativă, într-o nouă manieră, a unor metode şi mijloace cunoscute, preexistente, acceptându-se chiar modificarea acestora” (Dorel Ungureanu, 2000).
În procesul de incluziune educațională a elevilor cu CES, la fel ca în procesul educațional general, se consideră eficiente strategiile de microgrup, activ-participative, cooperative, colaborative, parteneriale, implicante, organizative şi socializante.
Valorificarea strategiilor cooperative este o intervenţie pedagogică care impulsionează ascultarea activă, toleranţa, empatia; valorifică luarea deciziilor şi asumarea responsabilităţilor în cadrul grupului; oferă posibilităţi de implicare atât a elevilor cu CES, cât şi a celor supradotaţi etc. Strategiile cooperative sunt valoroase datorită faptului că facilitează nu numai învăţarea, ci şi comunicarea, socializarea, cunoaşterea reciprocă dintre elevi, care conduc la acceptare şi la integrare, din toate punctele de vedere, a elevilor cu CES în colectivul clasei. Alois Gherguţ subliniază faptul că lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare influenţează în mod pozitiv formarea răspunderii individuale (elevii trebuie să comunice rezultate în nume personal sau în numele grupului), interacţiunea directă şi formarea deprinderilor interpersonale şi cele de grup. De asemenea, ele creează între elevi o interdependenţă pozitivă (aceştia realizează că au necesităție unii de alţii pentru a realiza obiectivele şi sarcinile grupului, că au resurse pe care trebuie să le administreze în comun, că recompensele vor fi comune).
Cadrele didactice pot utiliza o serie de metode şi procedee de învăţare prin cooperare, care îşi găsesc aplicare în primele trei dintre cele patru secvenţe principale ale unei lecţii: Evocarea, Realizarea/construirea sensului, Reflecţia şi Extensia. Dintre acestea, eficient pot fi utilizate: brainstorming-ul, ştiu/vreau să ştiu/am învăţat, activitatea dirijată de citire-gândire, predicţiile în perechi, gândiţi/lucraţi în perechi/comunicaţi, rezumaţi/lucraţi în perechi/comunicaţi, interviul în trei etape (2-4 elevi), turul galeriei, unul stă-trei circulă, linia valorilor, masa rotundă, creioanele la mijloc etc. (Gherguţ Alois, 2005). Aceste metode şi procedee se consideră eficiente prin faptul că promovează libera exprimare a ideilor, elevii sunt orientaţi spre descoperirea răspunsului corect, nu sunt lăsaţi să aştepte „singurul răspuns bun“de la cadrul didactic. Ei învaţă să comunice cu ceilalţi, să-şi asume roluri, să asculte şi să respecte părerile celorlalţi, acceptând astfel diversitatea sub toate formele ei (intelectuală, fizică, a opiniilor etc.).
Pentru asigurarea participării tuitror elevilor în cadrul activităţilor şi evitarea dominării de către anumiți elevi, în defavoarea elevilor cu CES, strategiile de microgrup trebuie să fie şi parteneriale. Acestea au rolul de a evita acordarea excesivă aajutorului elevului CES, de a preveni manifestările preferenţiale îndistribuirea sarcinilor în grup şi subaprecierea unor rezultate modeste ale colegilor cu CES de către ceilalţi (Lerner., W.J., 1997).
Strategiile tutoriale, la fel, sunt oportunităţi care conduc la dezvoltarea interdependenţei pozitive. Tutoriatul se poate realiza între egali (peer tutoring), cu inversare de roluri (reverse role-tutoring) sau între elevi de vârste diferite (cross-age tutoring). Tutoriatul între egali, numit şi „De la copil la copil“, se poate realiza în cadrul şcolii, dar şi în afara ei, vizând programul de realizare a temelor dar şi activităţi extracurriculare. Se realizează prin constituirea unei perechi compuse dintr-un copil cu CES şi un coleg. Aceasta trebuie făcută pe cât posibil informal, pe baza unor prietenii sau simpatii. Elevii care îndeplinesc rolul de tutor trebuie aleşi discret, din rândul celor care au dovedit de-a lungul timpului disponibilitate în a acorda sprijin celorlalţi, într-un mod spontan, neimpus. Când tutoriatul se face reciproc, strategia devine benefic versatilă, în sensul tutoriatului cu inversare de roluri. Colegul cu dezvoltare tipică poate învăţa de la cel cu CES, mai ales când acesta are un talent pentru o disciplină. Schimbarea rolurilor este benefică pentru copilul cu CES, care capătă încredere în propriile forţe şi în valoarea lui, dar şi pentru colegul tipic, care învaţă să caute în profunzime şi să respecte talentul fiecăruia(Lerner., W.J., 1997).
Tutoriatul între elevi de vârste diferite se poate realiza între doi copii cu CES. Experienţa a dovedit că elevii cu CES, bine instruiţi şi supravegheaţi, pot deveni tutori pentru colegii mai mici. Avantajele sunt de ambele părţi. Elevii mai mici se identifică mai uşor cu tutorii lor şi evoluează pozitiv, relativ mai repede, având modele apropiate lor şi încredere în reuşită. Tutorii se dezvoltă la rândul lor mai repede, în condiţiile în care învaţă mai mult despre un subiect, explicându-le altora, decât citind dintr-o carte sau audiind un cadru didactic(Lerner., W.J., 1997).
Predarea în parteneriat (teacher partnership/coteaching), în contextul educaţiei incluzive,este una de succes. Aceasta presupune prezenţa şi colaborarea a două cadre didactice (cadrul didactic şi CDS) în cadrul lecţiei propriu-zise. Predarea în parteneriat presupune respectarea unor condiţii:

• 
  să se realizeze după asistenţă reciprocă la ore;
  
• 
  să fie riguros planificată anterior;
  
• 
  cadrele didactice să nu vorbească/să nu scrie simultan în clasă;
  
• 
  să desfăşoare activităţi compatibile şi complementare;
  
• 
  să prezinte o unitate în concepţiile prezentate, în modul de a acţiona, evitând controversele;
  
• 
  să-şi evalueze activitatea etc. (Lerner., W.J., 1997).
  

Cunoaşterea şi aplicarea acestor strategii este recomandată cadrelor didactice, care îşi asumă responsabilitatea de a răspunde tuturor exigenţelor elevilor cu CES. Cadrul didactic este chemat să manifeste flexibilitate la toate etapele procesului educațional (proiectare, organizare, monitorizare/evauare). Astfel, intervenţia pedagogică individualizată presupune selectarea adecvată şi/sau combinarea eficientă a strategiilor didactice, care se raportează la scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor, stilul de lucru al cadrului didactic etc.

Din perspectiva elevului cu CES, metodele expozitive (povestirea, expunerea, explicaţia, descrierea etc.) sunt cele mai indicate. Important este respectarea cerinţelor:

• 
  folosirea unui limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării elevului;
  
• 
  prezentare clară, precisă, concisă;
  
• 
  idei sistematizate;
  
• 
  utilizarea materialelor intuitive/demonstrative;
  
• 
  antrenarea elevilor prin întrebări de evaluare pentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor şi pentru a interveni cu noi explicaţii, la necesitate.
  

Pentru elevii cu CES, povestirea ca metodă didactică solicită suporturi ilustrative-sugestive sau imagini filmate, deoarece se captează mai uşor atenţia şi este facilitată implicarea afectiv-motivaţională a elevilor. Experienţa practică demonstrează necesitatea îmbinării metodelor interogative cu cele expozitive, demonstrative, activ-participative, înlăturându-se monotonia şi stimulându-se gândirea şi concentrarea atenţiei- condiţii necesare în obţinerea succesului tuturor elevilor. Metodele de simulare (bazate pe jocul didactic şi dramatizare ), la fel, pot fi aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline (dramatizarea unor lecţii), cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu CES. Implicarea directă în situaţii de viaţă simulate (De exemplu: „La librărie”, „La piaţă”, „La doctor” etc.) trezeşte motivaţia şi participarea activă, emoţională a elevilor, constituind atât un mijloc de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur, cât şi acumularea unor deprinderi de integrare în comunitate. Metoda demonstraţiei, la fel, este una eficientă care ajută elevii cu CES să înţeleagă elementele de bază ale unui fenomen sau proces. Paralel cu metoda demonstraţiei, exerciţiul este metoda cu o largă aplicabilitate, mai ales în activităţile de consolidare a cunoştinţelor şi de antrenare a deprinderilor.

Strategii în depăşirea dificultăţilor de învăţare
În organizarea procesului educațional, cadrul didactic intervine cu o serie de strategii care susțin și facilitează învăţarea elevului cu CES pentru a depăşi/diminua dificultăţile cu care acesta se confruntă. Cum o poate face cadrul didactic?

• 
  individualizând procesul educaţional;
  
• 
  cunoscând particularităţile de vârstă generale şi cele individuale;
  
• 
  selectând şi combinând adecvat strategiile didactice;
  
• 
  adaptând modalităţile şi metodele de lucru la stilul de învăţare şi potenţialul elevului în vederea satisfacerii necesităţilor individuale;
  
• 
  ajustând conţinuturile, obiectivele (după necesitate);
  
• 
  încurajând voluntariatul (colegi, fraţi, surori, părinţi, specialişti, asistenţi etc.);
  
• 
  adaptând ritmul de predare şi volumul materiei;
  
• 
  încurajând interacţiunile şi comunicarea;
  
• 
  elaborând şi utilizând materiale ajutătoare (suporturi didactice-fişe, imagini, postere, algoritmuri, paşi; echipamente speciale-şirifturi mari, rigle cu numere mari sau în relief etc.);
  
• 
  utilizând mijloace de comunicare (casetofon, televizor, imagini, simboluri, cuvinte etc.);
  
• 
  minimalizând regimul de activitate (după necesitate) sau excluderea din program a unor discipline cu înlocuirea acestora cu diverse activităţi de reabilitare speciale;
  
• 
  apelând la recompense stimulatorii la înregistrarea succesului/progresului;
  
• 
  încurajând comportamentul pozitiv;
  
• 
  elaborând planuri educaţionale individuale (PEI-uri);
  
• 
  folosind, preponderent, metodele activ-participative care stimulează interesul pentru cunoaştere, dezvoltă învăţarea prin cooperare și sprijinul reciproc.
  

Sugestii de eficientizare a procesului de predare-învăţare-evaluare
În scopul eficientizării procesului de predatre-învăţare-evaluare pentru elevii cu CES, sunt invocate câteva repere fundamentale:

• 
  Învăţarea interactivă presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperare, colaborare şi comunicare între elevi la activităţile didactice, precum şi pe interacţiunea dintre cadrele didactice/CDS şi elevi sau dintre cadre didactice (eficienţa învăţării presupune activitatea cadrelor didactice în echipă) ca o modalitate permanentă de lucru.
  
• 
  Elaborarea în comun a obiectivelor învăţării se referă la discutarea şi explicarea obiectivelor acţiunii de învăţare de către cadrul didactic şi elevi, deoarece fiecare participant la actul învăţării are ideile, experienţele şi interesele personale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea activităţilor didactice.
  
• 
  Demonstraţia, aplicaţia şi feedback-ul se referă la faptul că orice proces de învăţare, mai ales în cazul elevilor cu CES, este mai eficient şi mai uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate şi racordate la situaţii reale de viaţă, presupunând şi un feedback continuu de-a lungul întregului proces.
  
• 
  Modalităţile de sprijin în actul învăţării: elevii cu CES au necesităție în anumite momente de un sprijin activ în învăţare, atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât şi în activităţile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educaţional cu anumite categorii de specialişti, cu familiile elevilor sau cu anumite instituţii din comunitate. În general, cele mai eficiente metode şi tehnici de sprijinire a învăţării elevilor cu CES sunt:
  

• 
  asigurarea unui confort socio-afectiv favorabil învăţării;
  
• 
  învăţarea de la copil la copil;
  
• 
  colaborarea între elevi la activităţile de predare-învăţare;
  
• 
  parteneriatul cu părinţii în învăţare;
  
• 
  comunicarea cu alţi specialişti din afara şcolii;
  
• 
  implicarea unor structuri sau instituţii din cadrul comunităţii care au tangenţe cu problematica educaţiei;
  
• 
  perfecţionarea continuă a şcolii, a practicii cadrelor didactice şi a formelor de învăţare;
  
• 
  cunoaşterea şi analiza profilului de învăţare specific fiecărui elevetc.
  

• 
  Evaluarea continuă a învăţării: fiecare cadru didactic trebuie să demonstreze o atitudine şi o conduită flexibilă în timpul activităţilor de predare-învăţare favorabile unei evaluări permanente, concretizate în disponibilitatea de a asculta toate răspunsurile şi a aprecia fiecare intervenţie a elevilor, colaborarea cu alte cadre didactice în cadrul parteneriatului de predare-învăţare, prezentarea concluziilor pentru fiecare pas al activităţii, discuţii libere etc.
  

Sugestii în facilitarea comunicării şi învăţării citit-scrisului

• 
  Iniţierea conversaţiilor despre experienţele, emoţiile, trăirile personale;
  
• 
  Organizarea dialogurilor despre viaţa de şcolar, despre familie, despre mediul înconjurător etc.;
  
• 
  Implicarea elevului în activităţi de joc, dramatizare în rol de ascultător;
  
• 
  Simularea unor situaţii de comunicare pe teme cunoscute, din viaţa personală, din activităţile de rutină;
  
• 
  Încurajarea solicitării ajutorului;
  
• 
  Povestirea unor întâmplări personale;
  
• 
  Imitarea vorbelor, replicilor unor personaje îndrăgite din poveşti, desene animate;
  
• 
  Iniţierea discuţiilor libere despre ceea ce place/displace elevului, jocuri, jucării, fapte din viaţa proprie, despre comporare civilizată, despre mediul şcolar, despre reguli de circulaţie rutieră, despre regulile de igienă sanitară, despre ocrotirea mediului înconjurător;
  
• 
  Planificarea exerciţiilor de repovestire, dramatizare, mimică, desenare prin care se demonstrează înţelegerea mesajului audiat;
  
• 
  Construirea corectă a propoziţiilor în baza ilustraţiilor, imaginilor, ce reflectă diverse contexte (La magazin, La piaţă, La medic, La bazin etc.);
  
• 
  Practicarea exerciţiilor de reglare a tonului, intensităţii, vitezei vorbirii, dicţiei;
  
• 
  Simularea unor dialoguri cu persoane diferite cu folosirea formulelor de adresare, salut, prezentare etc;
  
• 
  Utilizarea jocurilor de rol;
  
• 
  Încurajarea formulării întrebărilor;
  
• 
  Utilizarea alfabetului ilustrat;
  
• 
  Gruparea numelor/cuvintelor după litera iniţială consolidează conceptul de alfabet
  
• 
  Expunerea literelor îm diverse variante-litere mari (majuscule) şi mici, litere de tipar şi scrise astfel încât elevii să se obişnuiască de timpuriu cu acestea;
  
• 
  Sprijinirea încercărilor elevilor de a scrie literele;
  
• 
  Învăţarea alfabetului cântat;
  
• 
  Afişarea alfabetului la nivelul ochilor elevilor. Acroşarea literelor în locuri în care copii le pot vedea, atinge, manipula. Este recomandabilă utilizarea literelor din diverse materiale (carton, lemn, ţesătură), a literelor magnetice, din smirghel s.a;
  
• 
  Furnizarea de experienţe multisenzoriale cum ar fi: scrierea pe nisip, pe spumă; modelarea literelor din aluat, plastelină sau din alte materiale uşor modelabile. Utilizarea aţei şi a sârmei de plastic, frânghiei pentru a modela litere;
  
• 
  Organizarea jocurilor de imitare a unor litere prin utilizarea părţilor corpului şi a flexibilizării acestuia (imită litera L, rostogoşleşte-te ca un O etc.);
  
• 
  Crearea unui perete al cuvintelor, care să permită elevilor exersarea scrierii de litere/silabe/cuvinte;
  
• 
  Identificarea literelor pe materialele acroşate pe pereţii clasei, panouri etc.;
  
• 
  Crearea rutinelor zilnice care implică scrisul (exersarea scrisului în fiecare dimineaţă cu elememte semnificative pentru copil: numele, prenumele, dispoziţia, o dorinţă, descrierea vremii, formule de salut, cuvinte magice etc.);
  
• 
  Afişarea pe pereţii clasei a lucrărilor elevilor (TOATE lucrările, indiferent de calitatea, aspectul lor);
  
• 
  Crearea oportunităţilor de a scrie în fiecare zi (indiferent de dificultăţi);
  
• 
  Crearea locurilor special amenajate pentru activităţile de scriere;
  
• 
  Organizarea jocurilor de scriere (la şevalet, la tabla magnetică, la covoraş, pe trotuar etc.).
  

În contextul ultimei sugestii, exemplificăm câteva jocuri.