În loc de argument

2) Caracterizarea geomorfologică

Figura 3

Aspectul morfologic actual al comunei Dalboşeţ, ca şi al întregii depresiuni, este urmarea evoluţiei din etapa cuaternară ce aduce ultimele transformări în înfăţişarea generală a reliefului. În ansamblul său relieful teritoriului luat în studiu este complex, alcătuit din mai multe forme de relief: munţi, dealuri, terase şi lunci (fig. 3) dispuse în trepte ce coboară de la sud spre nord.

Diversitatea formelor de relief a imprimat aspecte morfologice caracteristice vetrelor de sat, precum şi diferenţieri în modul de utilizare a terenurilor comunei.

Analizând complexitatea formelor de relief ale comunei, distingem cu uşurinţă diferenţierea dintre zona montană accidentată şi vatra depresiunii.

Astfel, teritoriul comunei Dalboşeţ prezintă altitudini maxime între 670-300m în partea centrală şi sud-vestică, iar altitudini minime de 220m pe sectorul nordic şi nord-vestic, adică în zona de luncă.

Altitudinea medie este de 600m. În funcţie de repartiţia altitudinii se pot distinge trei trepte de relief:

• 
  zona înaltă a munţilor, între 600-900m;
  
• 
  zona mediană între 300-400m a piemonturilor / dealurilor;
  
• 
  zona joasă sub 250m, a principalelor terase şi lunci;
  

Lunca Nerei este întreruptă din loc în loc deoarece dealurile coboară până în albia râului sub forma unor martori de eroziune, cum este dealul Bârzului, dealul Stârmina, alcătuite din roci dure (şisturi cuarţite şi filite) rezistente la eroziune.

Grefat pe principalele văi afluente ale Nerei, teritoriul comunei însumează o gamă variată de pante, fără să atingă valori extreme mari.

Astfel, din desfăşurarea curbelor de nivel deducem suprafeţe aproximativ plane, respectiv terasele şi luncile râului Nera şi a principalului afluent în acest sector, râul Şopot, cu valori ale pantelor cuprinse între 3˚-5˚, precum şi suprafeţe mai mult sau mai puţin înclinate ce corespund dealurilor înalte în care valorile oscilează între 10˚-15˚, ajungând până la 25˚ în sectorul văilor din munţi.

Din cele ce preced rezultă necesitatea fixării pantelor din zonele muntoase, deci o raţională exploatare a pădurilor şi păşunilor pe culmile Munţilor Almăjului.

Zona montană (care face parte din culmile vestice ale Munţilor Almăjului), este situată în partea centrală şi de sud a comunei. Se prezintă sub formă de culmi, numite local „tâlve”, cu înălţimi în general sub 800m, ca: vârful Rujeţul, de 680m; vârful Popova 695m, Tâlva Nucului 679m, ridicându-se doar în Tâlva Înaltă la 855m şi Vârful Blidaru la 899m. Vârful Blidaru este al doilea vârf ca înălţime din Munţii Almăjului, după Vârful Svinecea Mare de 1226m (fig. 4).

Zona montană se caracterizează printr-o energie mare de relief datorită văilor înguste şi adânci cu coaste abrupte, interfluvii largi (suprafaţa dintre văi) şi rotunjite, lipsite de forme semeţe. Zona deluroasă (piemontană) face racordul între zona montană şi vatra depresiunii Almăjului, ceea ce dovedeşte intensitatea acţiunii sale de eroziune a zonei înalte, în decursul perioadelor geologice. Se caracterizează prin înălţimi de 300-400m având aspectul unei prispe piemontane uşor înclinată şi secţionată de văi în culmi paralele ce coboară spre depresiune. Local, culmile sunt denumite dealuri: dealul Osoina 200m, Dealul Băleuţ 312m, Dealul Bârz 318m, Dealul Boina 382 m şi Dealul Stârmina 381m. Aceste dealuri sunt alcătuite din argilă cenuşie (denumită popular „mal”), bine cimentată, conglomerate formate din nisipuri şi pietrişuri slab cimentate care pot fi urmărite în câteva deschideri pe Dealul Mare şi Dealul Mercii (fig. 5).

A
lternananţa stratelor de conglomerate dure cu strate mai moi a făcut ca agenţii externi să modeleze aici forme de tip bad-land-uri, piramide, poliţe sau trepte (fig. 6).

P
Figura 4: Vârful Blidaru

e suprafaţa dealurilor se remarcă şi unele areale depresionare sub forma unor zone de tasare cum este cea din Dealul Vârtoape cu tendinţe de înmlăstinire primăvara şi toamna, în sezonul ploilor abundente. Este sectorul cu cea mai mică fertilitate, fiind prezente solurile azonale „smolniţele”.

Zona joasă a fundului depresiunii Almăj prezintă cea mai mare importanţă pentru localizarea aşezărilor şi desfăşurarea activităţii umane. Formele de relief ale depresiunii se derulează sub aspectul unei lunci, terase joase, conuri de dejecţie, întrerupte din loc în loc de dealuri ce sunt alungite până în Valea Nerei. Terasele aşezate între zona deluroasă şi luncă sunt elementul morfologic principal şi sunt rezultatul coborârii nivelurilor de bază şi al adâncirii continue a râului Nera şi a unor afluenţi ai săi.

Î

Figura 5: Dealul Mare
n depresiunea Almăjului sunt evidenţiate 6-7 terase (trepte) în lungul acestor văi⁷. Pe teritoriul comunei Dalboşeţ sunt bine conturate terasele I-III.

Terasa I, ridicată cu 1-3 m deasupra albiei râului şi care corespunde luncii propriu-zise, este larg dezvoltată fiind utilizată pentru culturile legumicole şi cerealiere. În prezent talvegul Nerei este suficient adâncit faţă de podul terasei de luncă, încât inundaţiile afectează porţiuni destul de reduse din suprafaţa sa şi acestea cu caracter sezonier (primăvara şi toamna).

Zonele înmlăştinite (numite local „mocerişe”) apar la vărsarea râurilor în Nera şi pe terenurile joase.

Microrelieful luncilor este reprezentat şi prin braţe părăsite, belciuge – Rătunda – şi prin grinduri.

Terasa a II-a se menţine la altitudine de 8-10m cu formă alungită şi pe afluentul Şopot. Pe această terasă se află aşezată o parte din vatra localităţii Dalboşeţ şi şoseaua judeţeană Moldova Nouă – Bozovici.

T

Figura 6: Poliţe şi trepte pe Dealul Mare
erasa a III-a cu o altitudine relativă de 17-20m apare vizibil între valea Reşiţei şi Dealul Bârzului şi pe stânga râului Şopot.

Cele trei sectoare ale reliefului transpar cu claritate şi în modul de utilizare a terenurilor şi anume:

• 
  în părţile înalte se observă întrepătrunderea etajului forestier cu fâneţe naturale şi unele terenuri cultivate cu cartofi şi pruni;
  
• 
  pe dealurile joase terenurile sunt cultivate cu porumb, cartofi şi livezi de pruni;
  
• 
  terasele cu cereale şi legume.