Note de curs Dr. Ioan Pop

6.4. Gestiunea optimă a stocurilor de materii prime

Stocurile reprezinta o cantitate de bunuri (materii prime, materiale, semifabricate, produse finite) care au rolul de a asigura continuitatea activităţii întreprinderii, folosirea deplină a capacităţii de producţie sau de servicii şi satisfacerea operativă a cererii.

Spre deosebire de volumul vânzărilor, care se stabileşte în funcţie de cerere (factor extern) şi de capacitatea întreprinderii, mărimea stocurilor se determină de către managementul unităţii, prin luarea în considerare a influenţei factorilor interni.

Factorii principali care impun existenţa stocurilor într-o întreprindere mică sau mijlocie sunt:

a) variaţia neuniformă a cererii în decursul unei perioade de timp;

b) necesitatea asigurării unei activităţi cât mai eficiente la nivelul întreprinderii producătoare;

c) condiţiile şi durata transportului;

d) caracterul sezonier al producţiei;

e) necesitatea efectuării unor operaţii pregătitoare înaintea vânzării mărfurilor;

f) mărimea loturilor livrate de furnizori.

La nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii se pot constitui următoarele categorii de stocuri:

• 
  După perioada de identificare deosebim:
  

- stocuri iniţiale

- stocuri finale

• 
  După locul unde se formează deosebim:
  

- stocuri în depozitul producătorului

- stocuri în depozitul beneficiarului

- stocuri în reţeaua comercială

- stocuri în reţeaua de transport

• 
  După natura bunurilor stocate, deosebim:
  
  • 
    stocuri de materii prime şi materiale
    
  • 
    stocuri de producţie neterminată (semifabricate)
    
  • 
    stocuri de produse finite
    

▪ După destinaţie, stocurile pot fi:

- stocuri curente – care au rolul de a preîntâmpina întreruperile în producţia sau vânzarea mărfurilor între două aprovizionări succesive. Ele se găsesc în anumite limite în funcţie de momentul aprovizionării, astfel:

a) stocul minim, existent în preziua aprovizionării şi are rolul de a preîntâmpina întreruperile în producţie datorate unor întârzieri în aprovizionare;

b) stocul maxim, reprezintă limita superioară a stocului din depozit;

c) stocul de alarmă, a cărui mărime depinde de timpul necesar unei reaprovizionări şi de vânzările medii zilnice;

d) stocul mediu reprezintă cantitatea de mărfuri existente în medie, într-o anumită perioadă de timp în depozitele unităţii;

- stocuri sezoniere (pentru vânzare sezonieră sau producţie sezonieră)

- stocuri determinate de condiţiile de transport (ex. aprovizionarea unor cabane din zone muntoase, greu accesibile, pentru sezonul de iarnă)

- stocuri de siguranţă, constituite pentru a absorbi variaţia anormală a cererii

Gestiunea optimă a stocurilor presupune o strategie de aprovizionare prin care să se asigure un nivel optim al mărimii lotului de aprovizionare, respectiv al stocului din depozit, rezultat al minimizării tuturor costurilor implicate. Principalele categorii de costuri care intervin în procesul de gestiune a stocurilor sunt:

♦ Costul de aprovizionare care cuprinde preţul la care se cumpără materiile prime, precum şi cheltuielile de transport a acestora de la furnizori la întreprinderea beneficiară.

♦ Costul de lansare a unei comenzi, exprimat în lei/comandă, este independent de mărimea acesteia şi cuprinde:

• 
  salariile personalului din compartimentul de aprovizionare care se ocupă cu lansarea, urmărirea şi evidenţa comenzilor;
  
• 
  costurile ocazionate de negocierile precontractuale şi de încheierea contractelor cu furnizorii;
  
• 
  cheltuielile cu deplasările personalului din compartimentul de aprovizionare în scopul aprovizionării cu materii prime;
  
• 
  cheltuielile cu recepţia cantitativă şi calitativă a materiilor prime;
  
• 
  costul formularelor folosite pentru emiterea comenzilor;
  
• 
  cheltuielile pentru telefon, telex, fax, e-mail sau corespondenţă, efectuate în scopul urgentării sosirii comenzilor.
  

♦ Costul stocării care cuprinde totalitatea cheltuielilor generate de prezenţa propriu-zisă a materiilor prime în depozitele întreprinderii beneficiare, adică:

- costuri efective de depozitare care diferă de la o materie primă la alta în funcţie de mărimea stocului şi de durata depozitării (ex: salariile personalului din depozit, amortizarea depozitului şi a mijloacelor de transport din cadrul lui, cheltuielile cu întreţinerea şi repararea depozitului, cheltuieli generale ale depozitului);

- pierderi datorate imobilizării mijloacelor circulante, care variază în funcţie de mărimea stocului, durata depozitării, preţul materiilor prime, procentul de pierderi în urma depozitării.

♦ Costul datorat lipsei materiile prime din stoc care cuprinde totalitatea pierderilor generate de oprirea procesului de producţie datorită lipsei materiilor prime din depozitul întreprinderii.

Cererea de materii prime a unei întreprinderi poate fi:

- cunoscută pe toată perioada de gestiune (an calendaristic);

- aleatoare, adică nu este cunoscută cu certitudine pe toată perioada de gestiune, fapt pentru care se poate stabili o distribuţie de probabilitate a cererii de materii prime, bazat pe observările statistice din perioadele precedente.

Corespunzător naturii cererii de materii prime, o întreprindere mică sau mijlocie poate folosi diferite modele de gestiune a stocurilor, oferite de literatura de specialitate, care să-i permită calcularea pentru fiecare materie primă a următoarelor elemente:

- mărimea optimă a lotului care se aprovizionează;

- mărimea optimă a stocului din depozit;

- numărul de reaprovizionări cu aceeaşi materie primă în cadrul unui an;

- intervalul optim între două aprovizionări consecutive.

Dacă o întreprindere îşi propune să aplice optimizarea gestiunii stocurilor sale de materii prime, comparativ cu aprovizionarea curentă (dictată de interesele de moment ale furnizorilor şi a întreprinderii beneficiare), apar avantaje concretizate în următoarele:

- reducerea costurilor totale care intervin în procesul gestiunii stocurilor;

- reducerea suprafeţelor de depozitare, întrucât stocurile optime de materii prime sunt mai mici decât stocurile aflate în mod curent în depozit;

- creşterea eficienţei utilizării mijloacelor circulante, ca urmare a optimizării mărimii stocului de materii prime şi materiale.