Secţia I civilă Competenţa teritorială în litigiile civile născute dintr-o faptă penală soluţionată printr-o hotărâre distinctă. Art. 07 Noul Cod de procedură civilă Art. 113 al. Noul Cod de procedură civilă

8. Cameră preliminară
Critica inculpatului privind lipsa menţionării în rechizitoriu a elementului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu este o apărare care priveşte fondul cauzei, întrucât prin aceasta se tinde la pronunţarea achitării, pe motiv că fapta nu ar fi infracţiune.

De asemenea, faptul că declaraţiile date în cauză nu s-au înregistrat de către organele de urmărire penală, cu excepţia celei date de inculpat, nu constituie motiv de nelegalitate.
(Încheiere nr. 17/C-CC-CP/2 martie 2015)
Prin încheierea penală din data de 4 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 346 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, s-a respins ca tardivă cererea din data de 04 februarie 2015, formulată de inculpatul DD.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 60/P/2013 din data de 10 decembrie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, privind pe inculpaţii DD, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, ambele în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal, C (fostă) AM, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin.1 Cod penal, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi CP, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin.1 Cod penal, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată, s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii DD, C (fostă C) AM şi CP.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Vâlcea a constatat că, la data de 11 decembrie 2014, s-a înregistrat sub nr. 4348/90/2014 rechizitoriul nr. 60/P/2013 din data de 10 decembrie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, privind pe inculpaţii:

• 
  DD, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin.1 Cod penal, raportat la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr.78/2000 raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, ambele în concurs real prevăzute de art. 38 alin. 1 Cod penal;
  
• 
  C (fostă C) AM, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art.13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal;
  
• 
  CP, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin.1 Cod penal raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
  

La termenul de judecată din procedura camerei preliminare, stabilit la data de 4 februarie 2015, inculpatul DD a formulat o cerere prin care a solicitat să se constate că din întreg actul de sesizare lipseşte latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Nu a fost stabilită paguba pe care a pricinuit-o. De asemenea, a mai arătat că trebuia introdusă şi citată în cauză societatea comercială „C” S.R.L. Rm. Vâlcea, care a emis cele trei documente ce au stat la baza trimiterii inculpaţilor în judecată, respectiv adeverinţa de salariu în baza căreia s-a acordat creditul, adeverinţa care se presupune că ar fi fost întocmită în fals, contractul de prestări servicii şi decizia de încetare a acestuia. De asemenea, a susţinut că această societate a rambursat în totalitate creditul acordat, şi că adeverinţa care a stat la baza acordării creditului nu a fost falsă.

S-a solicitat constarea nulităţii absolute şi înlăturarea probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece nu au fost administrate în condiţii de legalitate.

În motivare, inculpatul a arătat că în rechizitoriu sunt cuprinse 25 de declaraţii, însă doar declaraţia pe care a dat-o la 18 iunie 2014 a fost înregistrată audio-video. Nici anterior şi nici ulterior audierii sale nu au fost înregistrate audio-video declaraţiile date în cauză, menţionându-se că nu există mijloace tehnice necesare. Există declaraţii date în faţa ofiţerului de poliţie judiciară, deşi în dosarele D.N.A. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, neexistând o delegare expresă din partea procurorului. A apreciat că înregistrările nu au fost făcute pentru a nu se putea proba veridicitatea lor.

Un alt aspect invocat de inculpat a fost acela al duratei audierii. Astfel, toate declaraţiile date anterior audierii sale au durat ca timp între 45 minute şi 1 h şi 15 min., iar ulterior audierii sale, au durat între 11 şi 15 minute.

Judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca tardivă cererea formulată de inculpatul DD, întrucât, potrivit art. 344 Cod de procedură penală, acestuia i s-a pus în vedere că poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală prin rezoluţia din 15 decembrie 2014 instanţa fixând, ca termen de soluţionare, data 14 ianuarie 2015, deci mai mult de 20 de zile.

Apărătorul inculpatului DD nu a formulat în scris cereri sau excepţii, delegaţia acestuia fiind depusă la termenul de judecată din 14 ianuarie 2015. Cu toate acestea, inculpatul DD a formulat personal cererea descrisă mai sus la termenul de judecată din 04 februarie 2015, deci cu mult peste termenul stabilit de instanţă, motiv pentru care a fost respinsă.

Cu privire la cererea invocată de inculpat, privind nulitatea absolută a administrării probelor, Judecătorul de Cameră Preliminară s-a pronunţat din oficiu şi a constatat că, în această fază procesuală, inculpatul nu s-a aflat în niciuna dintre ipoteze legale prevăzute de art. 281 Cod de procedură penală.

Cât priveşte celelalte motive invocate de inculpat în cererea scrisă, judecătorul a apreciat că acestea sunt apărări de fond, care pot fi ridicate în faza judecăţii cauzei, prin care instanţa poate să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de 396 Cod de procedură penală.

Judecătorul de Cameră Preliminară s-a pronunţat din oficiu şi asupra dispoziţiilor art. 342 Cod de procedură penală, constatând următoarele:

1. 
   Cu privire la competenţa Tribunalului, potrivit art. 36 pct. a) lit. c) Cod de procedură penală, Tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare.
   

Astfel, s-a constatat că în speţă inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, fapt ce atrage competenţa Tribunalului Vâlcea.

2. În privinţa actului de sesizare a instanţei, Judecătorul de Cameră preliminară a apreciat că acesta cuprinde elementele prevăzute de art. 328 Cod de procedură penală.

Astfel, s-a stabilit că rechizitoriul cuprinde datele privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor şi încadrarea juridică a acestora (în speţă, fiind vorba de săvârşirea infracţiunilor de „luare de mită” prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin.1 Cod penal raportat la art.5 alin.1 şi art.6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal şi „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, ambele în concurs real prev. de art. 38 alin.1 Cod penal, reţinute în sarcina inculpatului DD, respectiv, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu săvârşit de ceilalţi doi inculpaţi, în rechizitoriu fiind descrise şi împrejurările săvârşirii presupuselor infracţiuni.

3. Din oficiu, Judecătorul de Cameră Preliminară a procedat la verificarea legalităţii administrării probelor şi a apreciat că probele din faza urmăririi penale au fost administrate legal cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de 97 alin. 2 Cod de procedură penală şi alte texte de lege.

În acest sens, s-a constatat că organul de urmărire penală a fost sesizat prin denunţ, aşa cum prevede art. 288 alin. 1 şi art. 290 Cod de procedură penală, martorii fiind audiaţi în cauză cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 114 şi următoarele Cod de procedură penală.

În privinţa dispoziţiilor art. 123 alin. 2 Cod de procedură penală, textul de lege precizează că, în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă.

Aşa fiind, judecătorul a apreciat că, în condiţiile în care organul de urmărire penală nu a considerat necesar înregistrarea prin mijloace audio video a declaraţiei luate martorului, nu se poate înlătura o asemenea probă, aceasta fiind legal administrată.

În legătură cu perchiziţiile dispuse de procuror, acestea au fost autorizate de instanţă, respectiv încheierea Tribunalului Argeş, în dosarul nr. 3122/109/2010 din 31 august 2010 şi autorizaţiei date de aceiaşi instanţă, conform art. 158 şi urm. Cod de procedură penală.

De asemenea, s-a constatat că şi celelalte probe din faza urmăririi penale au fost administrate legal, respectiv, procesele - verbale de ridicare a documentelor şi înscrisurilor de le CEC Bank România, procesele - verbale de ridicare a înscrisurilor ridicate de la inculpatul DD, rulajele de cont, raportul de expertiză efectuat conform art. 172 şi urm. Cod de procedură penală.

4. În legătură cu legalitatea actelor de urmărire penală efectuate de procuror, Judecătorul de Cameră Preliminară a reţinut că D.N.A. a fost sesizat prin denunţ, conform textului de lege menţionat mai sus, ordonanţa procurorului din 12 februarie 2014 dată în dosarul nr. 60 /P/2013 al D.N.A., prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru fapte de corupţie; ordonanţa procurorului din 12 iunie 2014 dată în acelaşi dosar, prin care s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de inculpatul DD, în acest act, fiind descrise faptele şi temeiul de drept care corespunde celor descrise în rechizitoriu, după care a fost audiat suspectul; ordonanţa procurorului din 27 octombrie 2014, prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului DD, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie, respectiv, pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită”, prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin.1 Cod penal raportat la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal şi „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prevăzută şi pedepsită de art. 13² din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, ambele în concurs real prev. de art. 38 alin.1 Cod penal, după care a fost audiat inculpatul.

De asemenea, s-a constatat că şi faţă de ceilalţi doi inculpaţi, respectiv, C (fostă C) A - M şi CP, au fost emise ordonanţe de începere a urmăririi penale pentru fapte in rem, respectiv complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ordonanţă de continuare a urmăririi penale faţă de cei doi suspecţi, ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate, aceste persoane fiind audiate în calitate de suspecţi, respectiv inculpaţi.

În consecinţă, Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Vâlcea a apreciat că actele procesuale menţionate au fost efectuate legal de procuror, respectându-se cerinţele prevăzute de art. 305 şi următoarele, art. 309 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul DD, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea.

S-a susţinut de către contestator că excepţia tardivităţii trebuie respinsă, întrucât cererile au fost formulate în termenul legal. În prezenta cauză, au existat declaraţii de abținere din partea unora dintre judecători, astfel încât acest aspect a provocat o incertitudine cu privire la termenul legal stabilit pentru formularea unei astfel de cereri.

S-a solicitat a se ţine cont de faptul că legea trebuie interpretată în spiritul ei și că trebuie garantat dreptul la apărare al inculpatului.

Cu privire la celelalte aspecte, contestatorul susţine că probatoriul este incomplet, la termenul din 4.02.2015 nu au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video toate cele 12 declarații existente la dosar, fiind înregistrată doar una singură la data de 18.06.2014. De asemenea, cadrul procesual nu a fost corect stabilit, în cauză neexistând introducerea societății SC C SRL Rm.Vâlcea, societate care a emis un număr de 3 înscrisuri ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului.

Prin urmare, apreciază că toate aceste critici conduc la concluzia că instanța nu a fost legal sesizată, impunându-se ca rechizitoriul să fie infirmat și trimis înapoi la parchet pentru a se relua cercetarea.

În susţinerea orală a contestaţiei, inculpatul a arătat că din descrierea faptei lipsește cu desăvârșire latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv abuzul în serviciu, pentru că nu este constatat un prejudiciu în sarcina lui sau a comitetului de credite pe de o parte, iar pe de altă parte, în lipsa prejudiciului putea fi premisă o tulburare a bunului mers al instituției.

De la data acordării creditului, respectiv iulie 2008, la zi, creditul a fost plătit cu regularitate, este la zi și astăzi în evidențele băncii. Astfel nu se poate vorbi nici de un prejudiciu, nici de o tulburare a bunului mers al instituției.

Trimiterea sa în judecată constă în presupunerea că a avut cunoștință că a acordat creditul cunoscând că niște documente nu ar fi tocmai în regulă, că ar fi false. Documentele respective au fost emise de o societate numită ’’C’’, atât contractul de prestări servicii este semnat între societate și unul dintre acționari, cât și adeverința de venituri și încetarea contractului sunt emise de această societate. Ar trebui să se regăsească în rechizitoriu cel puțin două aspecte, respectiv societatea C., societatea care a dat mita și cea care a emis cele 3 documente care se presupune a fi nereale.

Examinând încheierea atacată cu contestaţie, prin prisma criticilor care i-au fost aduse, cât şi a prevederilor art.347 rap.la art.343 şi urm.Cod procedură penală, Curtea reţine următoarele:

1. 
   Excepţia de tardivitate a formulării de către inculpatul-contestator a cererilor şi excepţiilor prevăzute de art.344 alin.2 Cod procedură penală.
   

Potrivit acestui text de lege, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

În cauza pendinte, Tribunalul a fost sesizat prin rechizitoriu la data de 11.12.2014, iar de la data primirii dosarului şi până la depunerea de către inculpatul DD a înscrisului aflat la filele 42-45 ale dosarului de fond au fost formulate o serie de declaraţii de abţinere, după cum urmează: la 12.12.2014, la 14.01.2015 şi la 22.01.2015.

La dosarul cauzei, există o rezoluţie a judecătorului de cameră preliminară, în care se dă dispoziţia de a se aduce la cunoştinţa inculpatului obiectul procedurii şi drepturile sale, însă ataşată acestei rezoluţii se află doar citaţia, nu şi adresa de comunicare a termenului care trebuia fixat în baza textului de lege citat.

Nefiind încunoştinţat inculpatul despre termenul stabilit de către judecătorul de cameră preliminară şi, mai ales, avându-se în vedere că, până la data de 22.01.2015 nici nu se stabilise componenţa completului de judecată, nu-i poate fi imputată acestuia depunerea cu întârziere a cererii, la data de 04.02.2015.

În plus, Curtea observă că cel în cauză s-a referit, în cererea sa, la excepţii de nulitate absolută, iar acestea pot fi invocate, potrivit art.281 alin.4 lit.a) Cod procedură penală, până la încheierea procedurii în cameră preliminară.

Instanţa a trecut însă peste această excepţie, efectuând şi o analiză pe fond a solicitărilor inculpatului, motiv pentru care Curtea urmează a efectua propriul examen asupra temeiniciei soluţiei, din perspectiva acestor cereri.

2. 
   Procedura camerei preliminare.
   

Obiectul camerei preliminare îl constituie, potrivit art.342 Cod procedură penală, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Verificarea legalităţii sesizării instanţei presupune a se cerceta dacă rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde măsurile prevăzute de art.328, dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi cu privire la toţi inculpaţii menţionaţi şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

În mod evident, aşa cum şi judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a menţionat, toate aceste cerinţe formale sunt realizate în speţa de faţă.

Critica formulată de contestatorul-inculpat, privind lipsa menţiunii din rechizitoriu cu privire la elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective, şi anume cauzarea unei tulburări însemnate a bunului mers sau a unei pagube în patrimoniul CEC Bank este o apărare care priveşte fondul cauzei, întrucât prin aceasta se tinde la pronunţarea achitării, pe motiv că fapta nu ar fi infracţiune.

Sub aspectul formal, aşa cum am arătat, fapta prevăzută de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap.la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.5 alin.1 Cod penal, este descrisă în rechizitoriul întocmit de procuror, la fila 51.

Astfel, se impută inculpatului că, în calitatea sa de director al Sucursalei Râmnicu Vâlcea din cadrul C.E.C. Bank S.A., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în demararea şi realizarea întregii proceduri pentru acordarea creditorului ipotecar, în sumă de 90.000 euro pentru persoana fizică CP, în mod abuziv şi cu încălcarea normelor bancare şi a procedurilor interne de creditare, în condițiile în care documentele ce atestau veniturile clientului nu corespundeau realităţii, iar contraexpertiza imobilului adus în garanţie nu fusese realizată de evaluatorul băncii.

Paguba cauzată în patrimoniul C.E.C. Bank a fost estimată la suma de 321.345 lei, echivalentul a 90.000 de euro.

3. 
   Legalitatea administrării probelor.
   

Art. 101 şi art. 102 din noua procedură penală consacră principiul loialităţii probelor şi excluderea probelor obţinute în mod nelegal.

Aceste texte de lege dispun că este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare. Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

De asemenea, probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei. Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.

În privinţa faptului că declaraţiile date în cauză nu s-au înregistrat de către organele de urmărire penală, cu excepţia celei date de inculpat, acesta nu constituie motiv de nelegalitate, pentru considerentele expuse în încheierea contestată.

În cursul urmăririi penale, înregistrarea audio sau audiovideo a declarațiilor martorilor nu este obligatorie, ci se efectuează doar în două situaţii, menţionate de art.123 alin.2 Cod procedură penală, la care se face referire în încheiere.

În fine, urmărirea penală s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art.305 şi urm. Cod procedură penală, iar necesitatea citării societăţii comerciale SC „C” SRL se va aprecia de către judecătorul fondului.

De aceea, Curtea concluzionează că hotărârea contestată este legală şi temeinică, urmând a o menţine, cu consecinţa respingerii ca nefondate a contestaţiei.
9. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Condiţii. Proporţionalitatea pedepsei cu gravitatea faptei săvârşite.
(Sentinţa penală nr. 21/F/18 Februarie 2015)
La data de 20 ianuarie 2015, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul AIV, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Acest acord a fost încheiat la data de 14 ianuarie 2015 între inculpat şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fiind reţinută următoarea situaţie de fapt:

La data de 11 decembrie 2013, în jurul orei 21:40, sesizaţi fiind de producerea pe str. Exerciţiu din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, a unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, lucrătorii Biroului Rutier Piteşti au constatat că în accidentul produs este implicat autoturismul marca Suzuki, înmatriculat sub nr. ***, condus de avocatul din Baroul Argeş AIV, care în timp ce se deplasa pe str. Smeurei pe direcţia str. Dumbravei – str. Exerciţiu, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers de pe banda nr. 2, intrând în coliziune cu autoturismul marca VW, înmatriculat sub nr. ***, condus pe banda nr. 2, în aceeaşi direcţie de mers, de către numitul DMG.

AIV a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,60 ml/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Argeş, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Buletinul de analiză nr. 517 din data de 13 decembrie 2013 a indicat, la prima probă recoltată la ora 22:20, o alcoolemie de 1,85 gr./1000 ml, iar la cea de-a doua probă recoltată la ora 23:20, o alcoolemie de 1, 65 gr./1000 ml.

Cu ocazia declaraţiei de suspect date în faţa procurorului, acesta a indicat consumul de alimente şi consumul de alcool, precum şi faptul că imediat după consumul de alcool a ingerat două pastile de chronodepachine şi două pastile de abilify – medicamente recomandate într-un tratament complex şi de specialitate pe care îl urmează din anul 2006 pentru diagnosticul psihiatru de tulburare afectivă bipolară.

Având în vedere necesitatea verificării susţinerilor suspectului şi existând dubii asupra cauzelor ce au determinat valorile alcoolemiei neobişnuit de mari faţă de rezultatul indicat de aparatul etilotest, în cauză a fost dispusă proba cu expertiza medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei. Ţinând seama de concluziile expertizei, s-a reţinut că la data de 11 decembrie 2013, la ora 21.35, numitul AIV ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creştere de circa 1,80 gr./1000 ml şi tratamentul medicamentos administrat nu a influenţat valorile alcoolemiilor stabilite prin buletinul de analiză.

Inculpatul AIV a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat, declarând că este de acord cu valorile alcoolemiei stabilite în raportul de expertiză medico-legală nr. 773/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Astfel, la data de 14 ianuarie 2015, în conformitate cu art. 478 şi următoarele din Codul de procedă penală, între procuror şi inculpat a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca urmare a recunoaşterii comiterii faptei de către cel din urmă.

În drept, fapta inculpatului AIV, care la data de 11.12.2013, orele 21:35, a condus pe drumurile publice, pe raza municipiului Piteşti, str. Smeurei, autoturismul cu nr. de înmatriculare ***, având o alcoolemie de 1,80 gr./1000 ml, a fost încadrată în dispoziţiile art. 87 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a fost dovedită cu următoarele probe: proces - verbal de cercetare la faţa locului, rezultat alcooltest , buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. ***, declaraţii suspect, şi procese verbale.

Fiind ascultat, în prezenţa apărătorului ales SR, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat sunt următoarele:

• 
  pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 86/1 şi următoarele Cod penal din 1968 (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei);
  
• 
  în baza art. 86/2 Cod penal din 1968, s-a fixat termen de încercare de 3 ani şi 4 luni (compus din cuantumul pedepsei – 1 an şi 4 luni şi intervalul de 2 ani).
  
• 
  în baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal din 1968, i s-a impus inculpatului AIV ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
  

Analizând conţinutul acordului de vinovăţie încheiat între inculpat şi pachet din perspectiva art. 478 şi următoarele Cod de procedură penală, Curtea consideră că acesta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 482 lit. h) Cod de procedură penală şi, de asemenea, pedeapsa este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii.

Astfel, în legătură cu primul motiv care justifică respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, Curtea observă că procurorul nu a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, aşa cum obliga legiuitorul în Codul penal anterior.

În legătură cu cel de-al doilea motiv care impune respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, Curtea reaminteşte că infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 este o infracţiune de pericol, care periclitează viaţa tuturor participanţilor la traficul rutier.

Concentraţia de alcool din sângele inculpatului (1,80 gr./1000 ml), conducerea autoturismului pe drumurile publice în interiorul unui oraş, respectiv municipiul Piteşti, pe timp de zi, în locuri intens circulate, respectiv strada Zmeurei, pe direcţia str. Dumbravei – Str. Exerciţiu, şi la momente de timp (în jurul orei 21.40) în care se desfăşoară traficul rutier şi pietonal, precum şi implicarea acestuia într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, sunt argumente care relevă gradul ridicat de periculozitate socială a faptei comise de către inculpat.

Faţă de aceasta, Curtea a apreciat că pedeapsa în cuantumul stabilit de către procuror (1 an şi 4 luni închisoare) nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului şi nici proporţională cu gravitatea faptei săvârşite.

În altă ordine de idei, interzicerea numai a drepturilor prev. de art.86/3 alin.1 lit.a-d Cod penal anterior, nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului şi nici proporţională cu gravitatea faptei săvârşite.

În aceste condiţii şi în raport de natura şi periculozitatea infracţiunii săvârşite, s-ar impune şi interzicerea drepturilor prev. de art.86/3 alin.3 lit.e Cod penal anterior, aspect care nu face obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

În aceste condiţii, se impune ca, în baza art. 485 alin. 1 lit. b) Cod de procedură penală, să se respingă acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti cu inculpatul AIV, cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unei autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 Cod penal şi, în consecinţă, se va trimite dosarul procurorului, în vederea continuării urmăririi penale.

10. Legalitatea măsurii preventive a liberării provizorii sub control judiciar, dispuse anterior datei de 1 februarie 2014. Menţinerea acestei măsuri în condiţiile noului Cod de procedură penală.