Universitatea din bacăU

Unitatea de studiu V.2. Criterii şi metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării

Examenul somatoscopic

Aprecierea creşterii şi dezvoltării copiilor şi tinerilor se face prin observarea analitică, statică a aspectelor morfologice ale întregului corp şi a fiecărei părţi separat şi, la nevoie, prin probe dinamice, în cadrul examenului somatoscopic, examen care are următoarele caracteristici:

I. Se examinează, mai întâi, caracterele individuale globale, care vor fi orientate spre observarea:

I.a. Înălţimii şi greutăţii, armoniei între întreg şi părţi, atitudinii şi comportamentului motric;

I.b. Aspectelor morfologice ale tegumentelor şi fanerelor, ale ţesuturilor subtegumentare, muşchilor, oaselor, articulaţiilor - la nivelul întregului corp;

I.c. Organelor şi funcţiilor acestora, prin observarea formei şi volumului cavităţilor în care sunt cuprinse şi a manifestărilor motrice exterioare.

II. Se cercetează apoi caracterele morfologice şi funcţionale parţiale, pe regiunile şi segmentele corpului, astfel:

- examinarea părţii anterioare a subiectului, apoi a celei posterioare, apoi din profil, de sus în jos, observând la fiecare regiune şi segment abaterile de la normal în ceea ce priveşte: mărimea, forma, simetria, aspecte patologice (malformaţii, sechele, etc.), tulburări funcţionale decelabile pe baza unor manifestări exterioare, proporţionalitatea în raport cu alte regiuni; la fiecare regiune, se observă mai întâi global regiunea respectivă şi, apoi, pe segmente;

III. Se poate completa cu probe dinamice simple, adresate întregului corp, unor regiuni sau segmente şi cu o serie de investigaţii funcţionale ale principalelor aparate şi sisteme ale organismului.
Examenul antropometric

Examenul antropometric completează examenul somatoscopic cu date care dau informaţii în legătură cu creşterea şi dezvoltarea celor investigaţi, pe baza cărora se pot calcula indicii de proporţionalitate. Aşadar, aceste două modalităţi de examinare se interpătrund, completându-se reciproc şi formând aşa numitul examen somato-antropometric sau antropo-somatoscopic.

Pentru examenul antropometric se folosesc:

- cadrul somato-antropometric;

- trusa antropometrică, care conţine:

- panglică centimetrică (bandă metrică), pentru măsurarea perimetrelor şi a lungimii segmentelor;

- compase, pentru măsurarea diametrelor (biacromial, bitrohanterian);

- taliometru, pentru măsurarea înălţimilor (corp, bust);

- cântar, pentru măsurarea greutăţii;

- dinamometre, pentru măsurarea forţei;

- spirometru, pentru măsurarea capacităţii vitale, etc.

Rezultatele obţinute prin măsurători se prelucrează statistic şi se compară cu "cifrele medii", calculate pe vârste şi sexe, sau cu "valorile standard" ale creşterii şi dezvoltării, cunoscute din literatura de specialitate, subiecţii putând fi încadraţi în trei categorii:

- sub cifrele medii sau valorile standard - hipo- sau subdezvoltaţi;

- în jurul cifrelor medii sau a valorilor standard - normal dezvoltaţi;

- peste cifrele medii sau valorile standard - hiper- sai supradezvoltaţi.

După efectuarea măsurătorilor, aprecierea se face atât global, la nivelul întregului corp, cât şi pe fiecare regiune şi segment în parte.

Indicii antropometrici şi fiziologici

Compararea, asocierea sau raportarea valorilor obţinute prin aplicarea examenului antropometric şi funcţional între ele, are ca rezultat stabilirea unor indici antropometrici şi fiziologici, care exprimă o serie de caracteristici complexe ale corpului omenesc, cum ar fi: corpolenţa, robusteţea, proporţionalitatea dintre segmentele corpului. Unii dintre indicii cei mai importanţi pentru aprecierea creşterii şi dezvoltării sunt:

Indicele "de corpolenţă-Bouchard" sau "de nutriţie - Quetelet", se calculează împărţind greutatea (în kg. sau în g.), la talie (în dcm. sau cm.) (G/T)

La adulţi, pentru o corpolenţă medie sau o stare bună de nutriţie, fiecărui centimetru din înălţimea corpului trebuie să-i corespundă 400 g. greutate corporală (bărbaţi) şi 390 g. (femei); valoarea indicelui se interpretează astfel:

- peste 500 ­-> corpolenţă crescută;

- între450-500-> tendinţă de îngrăşare;

- între 390/400-450 -> zonă normală

- între 300-390/400 -> corpolenţă scăzută;

- sub 300 -> nutriţie nesatisfăcătoare.
Indicele "pulmonar (de rezistenţă)-Demeny", reprezintă raportul între capacitatea vitală (în cm.³) şi greutatea corporală (în kg.) (CV/G); valoarea indicelui se interpretează astfel:

- peste 60 -> foarte bun;

- între 60-55 -> bun;

- între 55-50 -> mediu;

- sub 50 -> slab.
Indicele "toracic-Erissmann" se calculează scăzând din perimetrul toracic mediu, jumătate din înălţimea taliei (Pt.-T/2); acest indice dă indicaţii privind gradul de dezvoltare a toracelui şi proporţia între lungimea şi grosimea trunchiului, valoarea sa medie fiind de 5,8 (bărbaţi adulţi) şi 3,5 (femei).
Indicele "de proporţionalitate-Adrian Ionescu" rezultă din scăderea jumătăţii taliei din înălţimea bustului (B-T/2); la bărbatul adult valoarea medie a indicelui este de 5-6 cm., iar la femei de 3-4 cm. indicele de proporţionalitate prezintă variaţii în funcţie de vârstă, astfel:

- la trei ani: - aprox. 9 cm., la băieţi;

- aprox. 8 cm., la fete;

- la pubertate: - aprox. 3 cm., la băieţi;

- aprox. 4 cm., la fete;

- în jur de 19 ani: - aprox. 4 cm., la băieţi;

- aprox. 6 cm., la fete;

Acest indice este mult folosit în auxologie şi în pediatrie, pentru cercetarea creşterii normale şi depistarea cazurilor patologice, iar în ortopedie şi în controlul medical al sportivilor, pentru aprecierea proporţionalităţii corpului.

Aprecierea creşterii globale a corpului

În lucrările de specialitate, creşterea globală este reprezentată prin indicii de înălţime şi greutate.

Înălţimea este influenţată mai mult de ereditate şi mai puţin de factorii de mediu, de aceea ea reprezintă un factor mai stabil decât greutatea şi variază în limite mai restrânse (nu scade decât în cazuri foarte rare).

Înălţimea corpului sau talia este considerată unul dintre principalii indicatori ai creşterii somatice. Valorile taliei se pot împărţi în trei grupe: mijlocii, mari şi mici, la care se pot adăuga grupele extreme, foarte mari şi foarte mici.

Greutatea este un indice foarte labil, care depinde mai puţin de factorii genetici şi mai mult de influenţele mediului extern (alimentaţie) şi intern (metabilism), fiind deci un indice sensibil şi semnificativ pentru funcţia metabolică şi capacitatea organismului de a fixa sau pierde rezervele nutritive. Evoluţia greutăţii variază în limite mai largi decât a taliei; ea poate să rămână staţionară, să crească sau să scadă. Raportate la vârsta cronologică, valorile greutăţii pot fi medii, mici sau mari, foarte mari şi foarte mici.

În viaţa intrauterină, greutatea şi înălţimea corpului cresc intens şi progresiv, depinzând în special de starea de nutriţie a mamei. După naştere, corpul creşte într-un ritm din ce în ce mai lent, însă cu variaţii individuale din ce în ce mai mari.

Prin raportarea greutăţii la talie se pot face aprecieri cu privire la gradul de corpolenţă şi armonie în dezvoltarea somatică.

La greutate mai pot fi raportate şi alte date morfologice şi funcţionale, ca de exemplu, capacitatea vitală şi forţa musculară, aceste raportări ajutând la aprecierea robusteţii şi vigorii corpului.

Aprecierea creşterii segmentare a corpului

Creşterea globală a înălţimii şi greutăţii corpului este rezultatul creşterii segmentelor care îl compun: cap, gât, trunchi, membre superioare şi membre inferioare.

Ritmul inegal al creşterii acestor segmente determină schimbări continue în proporţiile corpului. Cele mai spectaculoase faze ale evoluţiei au loc în viaţa intrauterină şi în primii ani de după naştere. A doua perioadă de mari schimbări este pubertatea, în timpul căreia se produce maturizarea sexuală.

În studiul creşterii segmentare, se cercetează mai întâi capul şi gâtul, apoi trunchiul şi membrelor superioare şi la sfârşit membrele inferioare.

Aprecierea creşterii şi dezvoltării elementelor somatice, a aparatelor şi sistemelor organice

Creşterea şi dezvoltarea elementelor somatice

1. 
   Pielea şi ţesuturile subcutanate
   
2. 
   Muşchii scheletici
   
3. 
   Oasele
   
4. 
   Articulaţiile
   

Creşterea şi dezvoltarea aparatelor şi sistemelor organice

1. 
   Aparatul respirator
   
2. 
   Aparatul circulator începe să se dezvolte încă din primele luni de viaţă intrauterină.
   
3. 
   Aparatul digestiv
   
4. 
   Aparatul uro-genital
   
5. 
   Sistemul endocrin
   
6. 
   Sistemul nervos
   
7. 
   Organele de simţ
   

Aprecierea creşterii şi dezvoltării corpului pe vârste şi sexe

Creşterea şi dezvoltarea copilului se desfăşoară în două etape distincte: prenatală şi postnatală.

Viaţa intrauterină începe în momentul în care celula primară, ovulul fecundat, se fixează în mucoasa intrauterină unde, găsind condiţii favorabile, creşte şi se înmulţeşte.

Viaţa extrauterină a fost împărţită schematic în trei etape:

- prima etapă, a evoluţiei, corespunzătoare vârstei de creştere şi dezvoltare;

- a doua etapă, vârsta maturităţii;

- a treia etapă, involutivă, corespunzătoare vârstei înaintate.

Pentru noi, cea mai importantă este prima etapă care, la rândul ei, se împarte în trei perioade:

- copilăria

- adolescenţa

- tinereţea

Vârsta copilăriei

Copilăria se împarte în trei părţi: copilăria mică, mijlocie şi mare.

a. Copilăria mică sau prima copilărie, se împarte în:

- perioada de nou-născut

- perioada de sugar

- perioada de copil mic

Noul născut este considerat copilul în primele patru săptămâni de viaţă. Viaţa noului născut este dominată de procesele vegetative.

Sugar este socotit copilul în primul său an de viaţă.

În această perioadă, creşterea şi dezvoltarea corpului se desfăşoară într-un ritm care scade treptat, dar care rămâne totuşi cel mai rapid din întreaga perioadă de viaţă extrauterină.

Copilul mic (1-3 ani) creşte mai încet decât sugarul, din punct de vedere somatic, dar se dezvoltă intens organic şi psihic.

b. Copilăria mijlocie (3-6/7 ani)

În această perioadă corpul copilului continuă să crească în înălţime şi greutate, realizând valori medii aproape egale la ambele sexe.

3. 
   Copilăria mare, începe la 6/7 ani şi se încheie la 10/11 ani.
   

Vârsta adolescenţei

Adolescenţa începe în perioada prepubertară, se manifestă din plin în perioada pubertară şi continuă în perioada postpubertară. Durata şi ritmul schimbărilor ce caracterizează perioada adolescenţei variază destul de mult la cele două sexe; evoluţia este mai scurtă şi ritmul mai accelerat la fete decât la băieţi.

1. 
   Perioada prepubertară începe, la ambele sexe, în jurul vârstei de 10/11 ani şi durează, la fete în medie doi ani, până la 12/13 ani, iar la băieţi patru ani, până la 14/15 ani.
   
2. 
   Perioada pubertară ocupă un interval de timp cuprins între 12/13 şi 15/16 ani la fete şi între 14/15 şi 17/18 ani la băieţi. Poate fi însă mai lungă sau mai scurtă, după durata proceselor şi fenomenelor complexe, care transformă copilul în adolescent.
   
3. 
   Perioada postpubertară (15/16 - 18/20 ani fete; 17/18-20-22 ani băieţi).
   

Vârsta tinereţii

Este etapa de încheiere a creşterii şi dezvoltării generale a corpului, precum şi a pregătirii pentru viaţa adultă.

Rezumatul unităţii de studiu

Principalele metode de apreciere a creşterii şi dezvoltării sunt: examenul somatoscopic, examenul antropometric şi calcularea indicilor antropometrici şi fiziologici.

Corelând toate aceste date cu cele obţinute în cadrul aprecierii creşterii globale şi segmentare a corpului, a aprecierii creşterii şi dezvoltării elementelor somatice, a aparatelor şi sistemelor organice şi a aprecierii creşterii şi dezvoltării corpului pe vârste şi sexe, kinetoterapeutul poate avea o imagine corectă a evoluţiei copilului şi poate identifica mai uşor eventualele abateri de la valorile medii stabilite de literatura de specialitate pe categorii de vârstă şi sex.

Autoevaluare

1. 
   Care sunt criteriile şi metodele de apreciere a creşterii şi dezvoltării?
   
2. 
   Definiţi examenul somatoscopic şi explicaţi conţinutul său.
   
3. 
   Definiţi examenul antropometric şi enumeraţi instrumentele folosite pentru atingerea scopurilor urmărite.
   
4. 
   Cum se folosesc valorile obţinute prin efectuarea examenului antropometric pentru a încadra persoanele examinate în anumite categorii?
   
5. 
   Ce sunt indicii antropometrici şi fiziologici? Enumeraţi-i pe cei amintiţi în curs şi arătaţi în ce scop sunt folosiţi.
   
6. 
   Prin măsurarea căror parametri se apreciază creşterea globală a corpului? Caracterizaţi fiecare parametru.
   
7. 
   Prin măsurarea căror parametri se apreciază creşterea segmentară a corpului?
   
8. 
   La ce se referă creşterea şi dezvoltarea elementelor somatice, a aparatelor şi sistemelor organice? Detaliaţi creşterea şi dezvoltarea corpului pe vârste şi sexe.