Universitatea din bacăU

Unitatea de studiu IV.3. Mecanismul şi etapele formării şi consolidării deprinderilor motrice

Mecanismul formării şi întăririi legăturilor temporare, fenomenele de iradiere, concentrare şi inducţie a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia), sunt principalele mecanisme şi procese implicate în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice. La stereotipul dinamic se ajunge prin organizarea şi sistematizarea continuă a proceselor nervoase, datorită intervenţiei celui de-al doilea sistem de semnalizare. Durata necesară elaborării stereotipului dinamic, în general, ca şi durata fiecărei etape în parte, diferă de la o acţiune motrică la alta, de la un individ la altul. Se poate aprecia că această durată depinde de următorii factori:

1. 
   complexitatea mişcărilor care intră în componenţa deprinderii ce trebuie însuşită;
   
2. 
   experienţa motrică anterioară şi, îndeosebi, elementele comune care pot fi împrumutate (transferate) de la deprinderile însuşite anterior la acţiunea motrică în curs de învăţare;
   
3. 
   nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice solicitate în realizarea acţiunii;
   
4. 
   nivelul de dezvoltare al capacităţii de coordonare (generală);
   
5. 
   interesele, motivaţia subiecţilor privind acţiunea motrică respectivă, care poate determina participarea activă şi conştientă, creşterea concentrării atenţiei, mobilizarea, etc., susţinute prin efortul de voinţă.
   

Din punct de vedere psihofiziologic, în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice, se disting următoarele etape:

PRIMA ETAPĂ, caracterizată prin predominanţa mişcărilor inutile şi lipsa de coordonare, care se explică prin excitarea unei zone vaste din scoarţă, la sistemul nervos ajungând numeroase excitaţii care iradiază mai multe zone senzitive şi motorii, ca urmare a unei slabe inhibiţii active; acest lucru provoacă o generalizare a răspunsurilor, "programarea" neselecţionată a mişcărilor determinând contracţii inutile şi lipsă de coordonare.

La primele execuţii, subiecţii sunt crispaţi ca urmare a contractării musculaturii întregului corp (sau a unei întregi regiuni a acestuia), se fac mişcări inutile cu unele segmente ale corpului care nu ar trebui să participe la efectuarea mişcărilor respective, activitate neeconomicoasă care determină un mare consum de energie. Muşchii antagonişti (ai segmentului sau segmentelor participante la mişcare) sunt puternic contractaţi, fapt care determină scăderea forţei de contracţie a agoniştilor şi modifică caracterul mişcărilor (parametrii spaţiali, ritm, viteză etc.).

Această etapă este denumită de Prof. Dr. ANDREI DEMETER etapa mişcărilor grosolane, nediferenţiate .

A DOUA ETAPĂ a fărmării deprinderilor motrice este ce a mişcărilor conforme cu scopul acţiunii, dar realizate prin încărdări puternice (contracţii excesive). În această etapă, se reduc mişcările inutile, datorită numărului mare de repetări, fapt care determină diferenţierea excitaţiilor şi o echilibrare a excitaţiei şi inhibiţiei. Comenzile de răspuns sunt mai precis selecţionate, se reduce zona iradiată de excitaţie, concentrându-se la centrii motori adecvaţi; intervenţia inhibiţiei duce la un proces de selecţie, adică de eliminare a acţiunilor inutile şi de sistematizare, fiecare verigă devenind excitant pentru veriga următoare; se realizează o coordonare mai bună între activitatea celor două sisteme de semnalizare. Concentrarea excitaţiei corticale fiind însă parţială şi inhibiţia de diferenţiere va fi parţială, ceea ce face ca programul elaborat de scoarţă în vederea iniţierii deprinderii motrice de răspuns, să cuprindă arii corticale suplimentare. La rândul lor, aceste zone corticale determină angrenarea în actul motor a unor grupe şi lanţuri musculare suplimentare, ceea ce conduce la formarea unei deprinderi supradimensionate în spaţiu şi timp (datorită participării unui număr exagerat de mare de unităţi neuro-motorii). Delimitarea insuficientă şi neprecisă a programului acţiunii motrice şi implicit a comenzilor corticale de execuţie trimise muşchilor agonişti şi antagonişti, fac ca repartizarea tonusului muscular de contracţie să fie inegală şi haotică. Această situaţie determină o mişcare crispată şi rigidă uneori, iar alteori, se poate realiza o mişcare cursivă, care surprinde executantul. Încercarea de a repeta execuţia reuşită nu se realizează datorită inexistenţei "căilor bătătorite" la nivelul sistemului nervos central (bătătorirea se va realiza printr-un "du-te vino" care se face pe traseul căilor nervoase); acest lucru are mare importanţă în procesul de recuperare, deoarece atunci când căile nervoase sunt întrerupte, este necesară "bătătorirea" altora noi.

Apropierea de sfârşitul acestei etape se caracterizează prin mărirea numărului de execuţii reuşite, în raport cu cele nereuşite. Nu trebuie uitat faptul că oboseala nervoasă sau psihică, indispoziţiile sau orice altă scădere a factorilor calitativi, se repercutează negativ asupra corectitudinii execuţiilor.

În această etapă trebuie să se acorde o atenţie deosebită lucrului pentru înţelegerea momentelor de bază ale acţiunii, pentru corecta localizare, pentru educarea capacităţii de recepţionare şi apreciere corectă a impulsurilor proprioceptive reaferente (feed-back), pe baza cărora se elaborează treptat simţul muscular specific deprinderii. Trebuie menţionată necesitatea intervenţiei celui de-al doilea sistem de semnalizare pentru conştientizarea execuţiei corecte din programul deprinderii motrice.

Ca urmare a plasticităţii corticale foarte mari, copiii şi adolescenţii trec mai repede prin etapele iniţiale ale formării deprinderilor motrice, făcând un salt spectaculos de la prima la cea de a treia etapă.

A TREIA ETAPĂ, denumită şi de diferenţiere fină, corespunde elaborării propriu-zise a deprinderii motrice, care devine un bun câştigat.

Din punct de vedere fiziologic, această etapă se caracterizează prin concentrarea proceselor nervoase fundamentale asupra zonelor şi teritoriilor corticale interesate în dirijarea şi controlul mişcării; se obţine, prin aceasta, un focar cortical activ, cu rol bine determinat în programarea, dirijarea, controlul şi supravegherea deprinderii motrice, din care - treptat - au fost excluse zonele corticale suplimentare, intrate acum în stare de inhibiţie.

În această etapă, întregul edificiu (aferent, central şi eferent) este altfel dimensionat, astfel încât la corecta realizare a reacţiei motrice participă numai structurile centrale şi periferice implicate în mişcare. Diferenţierea fină obţinută la nivel cortical se răsfrânge şi la periferie, musculatura antagonistă fiind relaxată. Componentele ce alcătuiesc deprinderea motrică devin eficiente, armonioase, suple, capătă contur estetic.

Se recomandă ca toate deprinderile, ajunse în acestă etapă a diferenţierilor fine, să fie repetate cu o frecvenţă mai mare, deoarece acum nu mai apare iminenţa instalării oboselii neuropsihice sau, în orice caz, aceasta este foarte redusă. Acum trebuie acordată o atenţie deosebită eliminării eventualelor incorectitudini. Consolisarea şi finisarea deprinderilor motrice, în acestă etapă, sunt condiţionate de complexitatea deprinderii, de nivelul dezvoltării calităţilor motrice, de particularităţile psihice şi de plasticitatea corticală a subiectului (la care trebuie adăugate, în cazul deficienţilor, starea şi gradul de gravitate a bolii/afecţiunii).

A PATRA ETAPĂ, este etapa de automatizare a deprinderii motrice. Prin automatizarea actelor/acţiunilor motrice, se înţelege desfăşurarea diferitelor mişcări/gesturi/deprinderi motrice fără oglindirea lor în conştiinţă. La om, ca şi la animale, un mare număr de acte motrice simple (mai rar cele complexe) se efectuează în mod involuntar, fără perceperea lor conştientă, fiind denumite automatisme primare; ele sunt legate de diferite reacţii reflex condiţionate care supraveghează, controlează şi reglează unele funcţii motrice şi vegetative de bază care constituie suportul general al menţinerii homeostaziei organismului, deci care sunt solicitate în orice moment (reflexele care reglează la nivel elementar funcţiile sistemului cardio-vascular, endocrin, aparatelor respirator, digestiv, renal ş.a.); solicitarea permanentă a acestor reacţii de bază a făcut ca ele să se integreze (întipărească) în comportamentul indivizilor, transmiţându-se pe cale ereditară (de exemplu, creşterea tensiunii arteriale în faţa unui efort fizic sau intelectual).

Al doilea tip de reacţii de ajustare şi adaptare a comportamentului general, îl constituie automatismele secundare, în care pot fi cuprinse şi deprinderile motrice care pornesc de la realizarea conştientă, iar în urma multiplelor repetări ajung să se efectueze fără oglindirea în conştiinţă (automatizare).

Considerând deprinderile motrice drept reflexe condiţionate motorii, şcoala pavloviană demonstrează că dirijarea şi supravegherea lor se poate desfăşura şi în lipsa oglindirii lor în conştiinţă, cu condiţia ca în urma nenumăratelor repetări ele să fie întipărite foarte bine în structurile nervoase subcorticale.

Expresie a automatizării deprinderilor motrice - stereotipul dinamic este bazat pe înlănţuirea unui număr variabil de reflexe condiţionate şi necondiţionate, repetate de zeci, sute, mii de ori, în condiţii aproape identice şi, ca atare, reprezintă un circuit închis, mecanic, invariabil, chiar dacă condiţiile în care se execută la un moment dat sunt schimbate faţă de cele în care a fost învăţat.

Din punct de vedere metodic, faza de automatizare reprezintă măiestria în execuţie, în care mecanisme suplimentare de coordonare permit execuţia corectă a deprinderii în mod repetat, deteriorarea acesteia producându-se doar în condiţii interne sau externe neobişnuite. Rezolvarea situaţiilor depinde de plasticitatea scoarţei cerebrale care, în anumite limite, poate să realizeze corecţiile necesare.

Lucrările de specialitate clasifică etapele de formare a deprinderilor motrice şi din punct de vedere psihologic, pedagogic, metodic, etc., pentru noi însă punctul de vedere psihofiziologic fiind cel mai convenabil.

Succesul metodologiei formării, educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării (FERCMD) deprinderilor motrice este condiţionat de următoarele condiţii de bază:
a. Înţelegerea acţiunii. Pentru aceasta se cere ca:

- subiecţii să cunoască scopul acţiunii şi procedeele folosite pentru realizarea sa;

- explicaţiile să fie prezentate într-un limbaj accesibil nivelului de înţelegere al fiecărui individ, astfel încât să se stimuleze motivaţia însuşirii elementelor componente ale acţiunii motrice respective şi a întregului program de exerciţii;

- se va porni de la explicarea clară a valorii deprinderilor motrice ce urmează a fi formate, a importanţei exerciţiilor folosite în scopul FERCMD acestora.

Această cerinţă reprezintă, de fapt, modalitatea de realizare a relaţiilor dintre primul şi al doilea sistem de semnalizare, în care ultimul deţine rol de conducere.
b. Demonstrarea acţiunii reprezintă suportul faptic-intuitiv pe care se grefează explicaţiile. Demonstraţia, asociată cu explicaţiile necesare înţelegerii structurilor mişcărilor componente, urmăreşte să schiţeze mintal planul general al acţiunii şi fazele din care este formată şi prin care trebuie să se treacă (engrama motorie). Echilibrul combinativ dintre explicaţie şi demonstraţie are drept rezultat reducerea la minimum a efectelor inducţiei negative. Nerespectarea unui raport optim, între cele două metode, creează dificultăţi în învăţare, întârziind procesul de formare a deprinderii motrice. Americanul L.M. Tomson, a ajuns -pe baze experimentale - la concluzia că randamentul creşte în învăţare cu 44% dacă demonstraţia este însoţită de explicaţii complete, arătând totodată că detalierea acestora înainte şi în timpul demonstraţiei are influenţe negative, deoarece distrage atenţia de la observarea elementelor principale, orientând-o spre cele de amănunt.
c. Continuitatea în repetarea acţiunii, este necesară deoarece numeroasele repetări şi perfecţionările continui ale mişcărilor componente asigură cadrul necesar echilibrării proceselor nervoase care stau la baza consolidării deprinderilor motrice în aşa fel încât să se asigure perfecţionarea şi întărirea acestora în cadrul unor sisteme stereotipizate. Repetarea impune o constanţă relativă a condiţiilor de execuţie a acţiunii motrice, iar eşalonarea corespunzătoare a repetărilor constituie cheia succesului. Americanul Pyle, subliniază avantajul pe care-l prezintă eşalonarea repetărilor în comparaţie cu gruparea lor masivă; de aici, derivă recomandarea privind necesitatea de a efectua în cadrul unei lecţii/şedinţe de exercitare un număr corespunzător de repetări şi de a menţine acelaşi program de-a lungul mai multor lecţii/şedinţe de exercitare, formând un sistem orientat spre însuşirea unei/unor anumite deprinderi motrice. Trebuie respectată, de asemenea, obligativitatea prezenţei în structura lecţiilor/şedinţelor de exercitare a momentului rezervat repetării cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cunoscute.
d. Întărirea - fixarea deprinderii prin autocontrol, reprezintă o metodă de consolidare a deprinderilor motrice. Pe parcursul sistemului de lecţii/şedinţe de exercitare se impune ca aprecierile făcute la adresa modului de lucru al subiectului să fie explicite şi motivate (argumentate) şi în concordanţă cu capacitatea de înţelegere a subiectului, deoarece cunoaşterea corectă a momentului la care s-a ajuns la învăţare, a gradului de stăpânire a deprinderii, contribuie la stimularea interesului şi la creşterea gradului de activizare şi conştientizare. Fixarea deprinderii este favorizată, de asemenea, de autocontrol, motiv pentru care este necesar ca subiecţii să fie învăţaţi să-şi aprecieze valoarea execuţiilor pornind de la modelul căruia trebuie să-i corespundă execuţia.
e. Aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi concrete, conforme cu activităţi practice diverse, contribuie la întărirea deprinderilor. Pentru aceasta este necesar ca, în perioada de consolidare a deprinderilor, subiecţii să fie supuşi executării acţiunilor în condiţii mereu schimbătoare, în condiţii de efectuare a unor activităţi practice de muncă, joc sau orice altă activitate practică, utilă; se impune ca modificarea condiţiilor să nu modifice structura de bază a mişcării, ordinea componentelor.
În cadrul procesului de formare a deprinderilor motrice, întâlnim fenomene de transfer.

Transferul constă în influenţa unei activităţi asupra altei activităţi ce-i urmează sau a uneia pe care a precedat-o.

- Ameliorarea înregistrată în învăţarea unei sarcini, datorată învăţării sarcinii anterioare, se numeşte transfer; efectele sale sunt pozitive şi în sensul unei facilitări proactive.

- Când activitatea este influenţată negativ de cea precedentă, transferul este negativ şi se numeşte interferenţă, acţionând în sensul unei inhibiţii proactive.

- Un fenomen mai rar întâlnit este cel al transferului sau interferenţei retroactive, în care activitatea în curs de învăţare sporeşte sau diminuează eficienţa activităţii deja învăţate.

- Sunt şi situaţii când influenţele nu există, sunt nule.

Există mai multe tipuri de transfer, cunoaşterea lor fiind importantă în scopul folosirii sau evitării sale în procesul recuperator, astfel:

- Transferul vertical se poate produce când cea de-a doua sarcină diferă de prima, este nouă ca structură;

- Transferul orizontal se poate produce când sarcina deja învăţată se aplică într-o situaţie nouă;

- Transferul intrasenzorial se poate produce atunci când antrenarea unui receptor îmbunătăţeşte activitatea altuia în cadrul aceleiaşi modalităţi senzoriale (de exemplu, capacitatea discriminativă tactilă - de la o mână la alta, vizuală - de la un ochi la altul etc.);

- Transferul intersenzorial se poate produce atunci când antrenarea unui receptor îmbunătăţeşte activitatea altuia în cadrul a două modalităţi senzoriale diferite;

- Transferul bilateral se poate produce atunci când activitatea unui membru influenţeaz,ă prin exersare, eficacitatea membrului colateral;

- Transferul homolateral se poate produce atunci când activitatea unui membru influenţează, prin exersare, eficacitatea membrelor de aceeaşi parte.

Rezumatul unităţii de studiu

În această unitate de studiu se prezintă, mai întâi, factorii de care depinde durata formării şi consolidării deprinderilor motrice, factori de care trebuie să se ţină seama în activitatea practică.

Etapele formării deprinderilormotrice sunt prezentate din punct de vedere psihofiziologic (după Demeter, A., 1980) şi prezintă importanţă pentru înţelegerea mecanismelor prin care se realizează formarea stereotipului dinamic şi automatizarea.

Succesul metodologiei formării, educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării (FERCMD) deprinderilor motrice este condiţionat de o serie de condiţii de bază, cum ar fi: înţelegerea acţiunii, demonstrarea acţiunii, continuitatea în repetarea acţiunii, întărirea / fixarea prin autocontrol şi aplicarea deprinderilor în condiţii variate şi complexe.

Pentru a facilita înţelegerea mecanismelor de formare a deprinderilor motrice, se face referire şi la noţiunea de transfer.

Transferul constă în influenţa unei activităţi asupra altei activităţi ce-i urmează sau a uneia pe care a precedat-o.

- Ameliorarea înregistrată în învăţarea unei sarcini, datorată învăţării sarcinii anterioare, se numeşte transfer;

- Când activitatea este influenţată negativ de cea precedentă, transferul este negativ şi se numeşte interferenţă.

Autoevaluare

1. 
   Enumeraţi categoriile de deprinderi cunoscute.
   
2. 
   Definiţi deprinderile motrice.
   
3. 
   Pe ce se bazează formarea deprinderilor motrice ca activitate reflexă condiţionată ?
   
4. 
   Care este principala modalitate prin care se poate ajunge la automatizarea unei deprinderi ? Avantaje şi dezavantaje ale automatizării deprinderilor.
   
5. 
   Enumeraţi criteriile de clasificare a deprinderilor motrice şi realizaţi clasificarea deprinderilor motrice în funcţie de aceste criterii. Exemplificaţi.
   
6. 
   Care sunt caracteristicile deprinderilor motrice? Explicaţi fiecare caracteristică.
   
7. 
   Ce este stereotipul dinamic?
   
8. 
   Care sunt principalele mecanisme şi procese implicate în formarea şi consolidarea deprinderilor motrice?
   
9. 
   Care sunt factorii de care depinde durata elaborării stereotipului dinamic? Justificaţi.
   
10. 
    Caracterizaţi prima etapă de formare a deprinderilor motrice.
    
11. 
    Caracterizaţi a doua etapă de formare a deprinderilor motrice.
    
12. 
    Caracterizaţi a treia etapă de formare a deprinderilor motrice.
    
13. 
    Caracterizaţi a patra etapă de formare a deprinderilor motrice.
    
14. 
    Enumeraţi şi detaliaţi candiţiile de bază care trebuie respectate în metodologia FERCMD deprinderilor motrice.
    
15. 
    Definiţi termenii de transfer şi interferenţă.
    
16. 
    Enumeraţi şi explicaţi tipurile de transfer cunoscute.