1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins

Particularităţi ale interviurilor cu femei care au tăit şi în perioada anterioară instaurării regimului comunist. Şi pentru că tot am propus, în această primă parte a referitoare la cetăţenia în comunism, o abodrare în care variabila vârstă este una importantă, voi prezenta pe scurt elementele pe care le consider a fi cele mai relevante în istorisirile persoanelor care s-au format în perioada de dinaintea instalării regimului comunist. Aceste istorisiri debutează şi se leagă, aproape inevitabil, de amintirile cu privire la instaurarea regimului comunist şi de schimbările impuse care au afectat ireversibil viaţa interviavatelor. Pentru aceste persoane comunismul nu a fost un dat, ele îşi aduc aminte de alternative şi atunci câd evaluează regimul se raportează atât la perioda dinainte, dar şi la ce s-a întâmplat după ’89. Acestă suprapunere a istoriei peste viaţa de zi cu zi, face ca realitatea construită astfel să fie mult mai politică sau politizată decât în cazul persoanelor pentru care comunismul a fost acea structură din care au reuşit să iasă în ’89, care era pre-existentă experienţelor relevante pentru ele şi pe care nu au văzut-o decât eventual modificându-se.

Astfel, pe de o parte poveştile persoanelor crescute şi devenite mature în comunism se înfăşoară în jurul unor probleme punctuale care ţin nu de puţine ori de ceea ce obişnuim să numim aspecte ale vieţii private⁴⁸³, probleme care cel mult erau generate de structura politică, dar care nu erau conectate cu aceasta şi la nivelul generării de soluţii. Pe de altă parte, istorisire femeilor care au avut experienţa vieţii şi înainte de comunism transmit ipoteza alternativei şi a politizării problemelor şi în termenii obligaţiilor comunităţii politice faţă de cetăţeni, nu numai a cetăţenilor faţă de comunitatea politică.

Povestea unei femei de 83 de ani, actualmente cetăţeană canadiană, dar care a trăit cea mai mare parte a vieţii în România este relevantă în acest sens. Amintirile ei despre acea periodă debutează cu povestea de viaţă a soţului care a făcut puşcărie politică pentru că, în perioada când era elev, a organizat împreună cu alţi colegi un grup de rezistenţă împotriva nou-instalatului regim. „El inginer a fost. A fost şi deţinut politic. Când au venit atunci comuniştii a fost elev şi un grup de elevi aşteptau americanii care nu au mai venit. Şi mulţi au sperat în lucrul ăsta, când au venit deja ruşii la noi. Pe urma au făcut ei un grup de tineri şi cineva i-a divulgat”⁴⁸⁴. După aceea, referirile sale la interacţiunile cu sistemul se construiesc permanent prin raportare la posibilitatea alegerii şi la posibilitatea reducerii constrângerilor în favoarea libertăţii.

„În 49, au vrut să mă înscrie la uniunea tineretului comunist. Aveam o cruciuliţă la gât… şi îmi spune un cetăţean din comisie întrebarea că de ce port cruciuliţă. I-am spus “O port pentru că cred în Dumnezeu”. Au vrut să mă trimită la o şcoala sindicală – cred. După aia nu am mai mers, nu am luat legătura cu nimeni. Şi la fel am amânat intrarea în paridul comunist, atunci se punea - de exemplu – cum am fost cu munca sindicală – organizator de grupă…munca mi-am facut-o că era normal – munca profesională şi amânam intrarea în partidul comunist. Motivam că nu sunt pregatită. Şi tot reveneau la mine - că nu sunt pregătită - şi până la urmă, în 70…puteai să refuzi, dar nu mai puteai să stai liniştită în servici şi nu mai progresai . Frică am avut întotdeauna, am trăit numai cu frică. Şi când veneam de la servici mă uitam dacă e cineva în urma mea. Aşa că atunci m-am înscris în partid, dar aia a fost aşa, nu ca dorinţă. Şi la servici – vorbeam între colegi. Dar am avut colegi buni cu care discutam în grup. Erau nemulţumiri. Dar am mers pe acest drum”⁴⁸⁵.

Un alt exemplu care pune de asemenea foarte bine în evidenţă modalitatea de raportare la comunism ca la un model, ca la o alternativă din mai multe posibilie, reiese şi din povestea următoare.

“Eu nu am putut să merg la gradul unu dacă nu eram membră de partid. Mi-am făcut dosarul să mă duc la gradul unu de două ori şi mi l-a respins că nu eram membră de partid şi a trebuit să mă înscriu până la urmă în partid. Luau gradul unu oameni care poate că nu îmi erau egali din punct de vedere al muncii mele, ştiu eu al calităţii, al multor altora aşa şi eu nu puteam să îmi iau gradul unul, gradul doi l-am luat fără să fiu membră de partid, gradul unu nu a mai mers...”⁴⁸⁶

„Comunismul nu a fost bun de nimica mamă, nu a fost bun, a stricat totul, comunismul a stricat toată tradiţia românească, tot. Nu a fost bun. Este forma politică care face foarte mult rău unei ţări, eu asta spun, comunismul a făcut rău, comunismul a stricat, pe lângă că a distrus economia aşa cum a fost ea rurală pe vremea aceea, ţară eminamente agricolă, dar mergea [...] Eu am fost la începuturi, ar trebui să mai stăm încă odată atât ca să îţi povestesc, cum a stricat minţile oamenilor. Pentru că a promovat foarte mulţi oameni de nimic, e adevărat aceşti oameni de nimic majoritatea erau săraci [...] eu le-am cunoscut poveştile, noi am fost le-am trăit, una e să le discuţi - că eu le-am auzit din cartea de istorie şi nici acolo nu e adevărat tot ce scrie, noi le-am trăit. Am trăit pe piele noastră acest comunism care ne-a adus mult, infinit de mult rău. Dacă ţara noastră este aici astăzi se datorează în mare parte şi acestei forme de regim pe care am avut-o noi atâţia ani, patruzeci şi cinci de ani, e mult, îs generaţii, şi omul gândeşte nu aţi văzut, ai discutat cu atâţia oameni cu probleme, cu greutăţi şi zic era mai bine atunci şi spun aşa. Era mai bine pentru că aveai un loc de muncă, tinerii se căsătoreau şi le dădea statul imediat o casă. Perfect adevărat, aşa era, aşa era [...] asta le dădea Partidul Comunist şi oamenii erau mulţumiţi cu asta. De aceea erau mulţumiţi? Pentru că atunci când terminai aveai o repartiţie, proastă, vai de capul ei, cum era, terminai o facultate vreau să îţi spun sau un liceu de o factură tehnică, dar îţi dădeau o repartiţie, tractorist la Atârnaţii din Deal, nu? Dar acuma ai terminat ceva şi tot te duci la concurs, la interviuri, la nu ştiu câte, până când îţi găseşti un loc de muncă. Eh, asta este. Dar a stricat atât de rău minţile oamenilor, în primul rând majoritatea aşteaptă minunea, miracolul - să ni se dea. Cine să îţi dea? Nu îţi dă nimeni dacă nu îţi dai singur şi nu munceşti şi nu pui osul să faci. Cine o să îţi dea, ce să îţi dea? Nu îţi dă nimeni pe gratis nimic, nici comunismul nu îţi dădea pe gratis, că ai plătit casa aia pe care ţi-o dat-o sau locul acela de muncă, dar ai avut atunci când ai avut nevoie, asta o fost [...]”⁴⁸⁷.

Cele două exemple pun în evidenţă şi modalitatea de a înţelege printre puţinele manifestări politice recunoscute şi formalizate în acea perioadă şi anume aderarea la Partidul Comunist Român. Această formă de participare politică era văzută mai degrabă ca o strategie de dedublare - pe de o parte de mascare a intereselor şi credinţelor reale, iar pe de altă parte ca o formă de întreţinere a acestor interese prin apelul la un compromis făcut în favoarea promovării acestora.

*

În final, interesant de observat este felul în care sunt exploatate în povestiri aspectele faste şi nefaste ale regimului autoritar, în sensul că din prezentarea de până acum, sau mai exact răspunsurile la întrebarea „Povestiţi-ne acum despre perioada comunistă. Cum era atunci?” par a se închega mai degrabă în jurul povestirii în detaliu dezavantajelor traiului în acea perioadă, cu menţionarea sumară şi stereotipă, am putea spune, a avantajelor. Însă lucrurile nu sunt deloc aşa simple, iar referirile cu privre la „ce era bine în perioada comunistă” sunt asociate de către intervievate cu o analiză comparativă între prezent şi trecut, între ordinea comunistă şi prea multa liberatate din democraţie, între constrângerile unui regim autoritar şi eşecurile demcraţiei prost înţelese, între raţionalizarea hranei şi economia galantarelor arhipline, între a avea bani, dar nu şi ce să cumperi şi a nu avea bani, dar infinte tentaţii în vitrinele magazinelor. Toate aceste asocieri şi interpretări vor fi prezentate în cele ce urmează.

5. 2 Comunism şi democratizare (postcomunism) – o abordare comparativă prin istorii trăite

Aşa cum spuneam, raportarea evaluativă la perioada regimului comunist poate fi prezentată ca realizându-se pe două paliere identificabile ca atare. Pe de o parte ne confruntăm cu asumarea unei poziţii pro sau contra, asumare urmată inevitabil de povestirea unor experienţe de viaţă din acea perioadă, fie experienţe legate de accesul la locul de muncă, de siguranţa locuinţei, fie de experienţe triste legate de lipsa haranei, de politica pronatalistă ş.a.m.d. Pe de altă parte, în ambele situaţii poziţionarea este întărită prin formularea unor argumente pro sau contra, argumente rezultate de data aceasta din analize comparative comunism – democraţie (democratizare), comunism – postcomunism. Dacă despre primul palier am discutat în subcapitolul anterior, voi prezenta în cele ce urmează cum sunt construite argumentele şi cum intervievatele se raportează atât la trecut prin filtrul prezentului, cât şi la prezent prin filtrul trecutului.

Consider această analiză relevantă în mod special în contextul discuţiei despre construcţia socială a realităţii în care constrângerile structurale şi experienţele din viaţa de zi cu zi sunt semnificate şi recreate prin filtrul actorilor, în calitatea lor de generatori de înţelesuri. O astfel de abordare încrucişată este utilă în cadrul acestui demers,â deoarece pune în evidenţă mulţumirile şi nemulţumirile cetăţenelor intervievate atât faţă de regimul totalitar, dar şi faţă de regimul democratic actual, permiţându-mi astfel ca în finalul analizei să pot schiţa elemntele unui contract dezirabil cetăţene – comunitate politică.
5.2.1 Democraţie rea – comunism bun sau prezent rău – trecut bun.
Valorizarea stabilităţii locului de muncă. Unul dintre pilonii în jurul căruia am dezvoltat această analiza comparativă valorizantă comunism – postcomunism este cel legat de muncă, mai exact de munca plătită şi de „siguranţa serviciului”. În lecturarea prezentării ce urmează a fi făcută pe această temă, trebuie însă să avem în vedere două aspecte pe care le consider deosebit de importante.

Primul ţine de specificul zonei în care a fost realizată cercetarea, şi anume zonă intens industrializată în perioada comunistă care a abosorbit un volum semnificativ de forţă de muncă, deopotrivă bărbaţi şi femei, atât din regiunea Hunedoara, dar şi aşa numitele „vinituri”, adică familii care s-au mutat în zonă strict pentru a munci. Obligativiatea muncii, concretizată în contravenţie pentru bărbaţii care nu munceau şi sancţionată cu închisoare⁴⁸⁸, a condus evident la o rată foarte mică a şomajului sau la inexistanţa şomajului ca problemă ce trebuia confruntată în viaţa de zi ci zi. Definită ca normalitate în comunism şi prea puţin exploatată în povestirile cu privirea la acea perioadă, această configurare a relaţiilor în raport cu munca plătită are tendinţa de a se trasforma în standard în condiţiile în care, în prezent, una din cele mai acute probleme în zonă este şomajul⁴⁸⁹.

Astfel, în perioada în care a fost realizată cercetarea, adică august 2009 – noiembrie 2009, judeţul Hunedoara se confrunta cu una din cele mai mari rate ale şomajului din ţară - 10,2% - doar două alte judeţe având o rată mai mare, Alba şi Mehedinţi. De asemenea, această regiune s-a confruntat constant cu o rată ridicată a şomajului după ’89, conform statisticilor A.J.O.F.M Hunedoara, rezultată în urma procesului de privatizare şi restructurare a întreprinerilor din zonă.

Cel de-al doilea aspect de care trebuie să ţinem seama în analiză este cel care ţine de conextul macro-economic în care a avut loc cercetarea, şi mă refer aici la criza ecomomică, amplu mediatizată în media şi care a potenţat starea ne nesiguranţă a cetăţenilor, pesimismul şi tendinţa de a fi nostalgici după perioada în care „toată lumea avea serviciu”. Totodată, aceste două aspecte nu fac mai puţin valabile codeterminările prezent-trecut, ci sunt menite să ofere un plus de acurateţe şi profunzime interepretării în virtutea faptului că definesc contextul în care am făcut aceste interpretări.

Discursul legat de siguranţa locului de muncă în perioada comunistă, în contrast cu rata mare a şomajului din prezent, apare cu o fecvenţă mare în interviurile realizate, în unele dintre ele ca subiect central al discuţiei, în altele fie este amintit pasager, fie după povestirea unor experienţe variate vine să concentreze, ca o concluzie, raportarea valorizantă. Cert este însă că, se poate observa din interviuri felul în care, în funcţie de experienţele, problemele, lipsurile şi prvocările de acum sunt evidenţiate aspectele pozitive ale regimului trecut, dar şi cum în funcţie de satisfacţiile şi împlinirile din prezent sunt criticate condiţiile din trecut⁴⁹⁰.

Lipsa unui loc de muncă este una din marile probleme cu care se poate confrunta o persoană adultă, mai ales în situaţia în care are şi alte persoane în îngrijire. Imposibilitatea asigurării traiului de zi ci zi este resimţită mult mai acut decât alte presiuni structurale cum ar fi informarea deficitară, calitatea serviciilor. De aceea, dintre persoanele intervievate, cele care se confruntau acum cu acestă problemă sau s-au confruntat într-o anumită perioadă a vieţi lor au fost şi cele care au pus foarte mult accent pe siguranţa şi stabilitate ca beneficii are regimului trecut.

„A fost perioade în care nu am lucrat, şi a fost foarte greu. Am lucrat în construcţii şi am fost dată în ordonanţă. După care am terminat ordonanţa şi şomajul şi nu m-am mai găsit de lucru pentru că aveam patruşopt (48) de ani şi nu mă mai angaja nimeni. Nu erau locuri pentru vârsta respectivă şi atunci am fost nevoită să mă duc ca vânzătoare de presă, afară la o tarabă, ca să pot să-mi câştig existenţa şi banii de care aveam nevoie pentru cheltuieli [...] (Cum era in perioada comunista? Ce era bine?) Era cu mult mai bine ca acum. Aveai un loc de munca asigurat, aveai o locuinţă asigurată, aveai un sindicat unde puteai să te duci să te plângi şi ţi se rezolvau unele probleme. Acuma dacă te duci te scot afară că tu n-ai ce să cauţi acolo să îi întrebi nimic, că le sare muştarul. (Acum cum este?) Acuma este cu mult mai rău ca în perioada comunistă. Este cu mult mai rău pentru că: tinerii din ziua de azi nu au asigurat un loc de muncă, n-au asigurată o locuinţă, fac şcoli degeaba, fac studii degeaba - pentru că făcând studii n-are de lucru în ţara lui, sau dacă are de lucru este plătit prost. Atunci trebuie să-şi ieie lumea în cap, să plece de lângă părinţi, să plece de lângă oamenii dragi, de lângă locurile natale dragi, să se duca la străini să lucreze pentru nimic. Pentru că străinul niciodată nu o să te privească ca pe al lui⁴⁹¹.

Confruntarea cu şomajul peste care se suprapune şi discriminarea în funcţie de vârstă, des amintită pe parcursul interviurilor, este aşadar o experienţă formatore cu impact asupra intervievatei noastre. Chiar dacă în povestirea sa aminteşte de condiţiile grele de muncă pe care le-a avut de îndurat în comunism - „Mi-aş fi dorit să lucrez în, în comerţ de la început, dar nu am ştiut despre avantajele comerţului, mi-aş fi dorit să lucrez de la început, dar nu am ştiut. Pe şantier a fost foarte, foarte greu pentru femei. Ne duceam dimineaţa prin barăci, lucram alături de bărbaţi care erau, mă înjurau - mă rog deci condiţiile, a fost foarte greu, ca în construcţii”⁴⁹² - intervievata îşi defineşte poziţia evaluativă în funcţie de experienţele prezente, sau din trecutul apropiat şi astfel, condiţiile grele de muncă din perioada comunistă devin pentru ea bune prin raportare la ce se întâmplă acum. Mai mult, această evaluare este bine internalizată de intervievată, având în vedere faptul că este extinsă de la propria poveste de viaţă la un întreg context ce descrie situaţia generaţiei tinere din ziua de azi, din care face parte şi fiul acesteia, şi faţă de care îşi exprimă îngrijorarea. Acestă modalitate de înţelegere, pe de o parte a relaţiei cu munca plătită şi cu statusul de aducătoare de venituri şi întreţinătoare a familiei, iar pe de altă parte cu comunitatea politică de referinţă – fie că vorbim de regim autoritar de dinainte de ‘89, fie că vorbim de post-comunism şi procesul de democratizare – este reprezentată în majoritatea interviurilor realizate pentru această cercetare.

Siguranţa locului de muncă este asociată, dincolo de garanţia unui venit, şi cu o anumită formă de confort personal. Mai mult, acest confort care nu era disturbat de existenţa unei ierarhii sociale care să potenţeze apariţia unor nemulţumiri sau care să aibă ca efect dorinţa de a intra în competiţie pentru a asigurarea unei poziţii social cât mai înalte – „că s-or îmbogăţit unii şi or sărăcit alţii, mai mult eu asta văd în democraţie”⁴⁹³.

Egalizarea impusă de regimul comunist este un alt factor care, în prezent, potenţează efectele benefice ale stabilităţii locului de muncă în acea perioadă. Tocmai de aceea, pe lângă beneficile legate de siguranţa locului de muncă, este amintiă de multe ori şi lipsa stresului şi buna relaţie cu prietenii şi cu colegii de serviciu - „aveai un loc de muncă sigur, aia era şi nu erai aşa de stresat”⁴⁹⁴.

„Părţile bune erau că toată lumea avea un serviciu, avea o casă, nu trebuia să umble lumea după o casă că i se dădea de la firmă, de la întreprindere, de unde lucra, i se dădea casă. Că era mică, că era mare, avea un acoperiş puteau să îşi crească copiii. Preţurile erau de toată lumea putea să se descurce cu banii. Că nu se găseau, da’ n-o murit nimeni de foame nici pe timpul comunismului că găseai, dacă erai om muncitor găseai, de toate aveai în casă. Acuma degeaba ai bani că nu ai posibilitate să le cumperi, sunt produse în magazine că n-ai posibilitate să le cumperi. Sunt atâţia tineri care n-au casă, nu au unde să stea, stau într-un apartament de două camere câte două, trei familii. Atunci apartamentul cât de mic era cu două camere, erau două camere, o bucătărie, o baie, fiecare putea să-şi ţină un copil, să şi-l crească, să aibă. Asta e rău acuma, că nu au tinerii posibilitatea să îşi cumpere o casă sau primească o casă. Aveai posibilitatea să îţi cumperi în rate să faci, că nu era dobânda aşa de mare. Puteai să îţi faci rate, puteai să îţi scoţi bani de la CAR, de la întreprindere îţi mobilai, în doi ani de zile făceai un apartament lună şi aveai şi bani de mâncare. Noi aşa am procedat tot prin rate, numa’ că n-aveam. Făceam rate de zece lei pe lună, ce era aia? Cu toate că nu erau salariile mari, dar mă duceam cu zece (10) lei la piaţă şi cumpăram mâncare pentru o săptămână, că era trei (3) lei kilogramul de carne. După aia au început să se mai scumpească şi tot aceeaşi carne, că era mai bună ca acuma, nu era crescută cu atâtea chimicale şi era mai sănătoasă. (Dar democraţia?) Bun… că a dat libertate, că poate să meargă pe oriunde, cine are bani poate să meargă, cine nu are şi aşa nu poate să meargă. Dacă nu are bani merge la furat şi la astea pe dincolo, că s-o îmbogăţit unii şi or sărăcit alţii mai mult eu asta văd în democraţie. Nu văd ceva mai bun, să zic că am. Degeaba sunt produse în magazin dacă nu am cu ce să le cumpăr, nu? Şi tot produsele tradiţionale care erau şi pe timpul lui Ceauşescu le am şi acuma, că nu-mi pot permite nu ştiu ce. Dacă îmi permit luna asta, luna viitoare nu-mi mai ajung banii de întreţinere cu pensia. Şi cei cu salariul? Păi într-un concediu să mai mergi sau ...? Nu! Atuncea toată lumea mergea la mare, se lua bilet prin sindicat, te puteai duce. Stăteai două (2) săptămâni pe litoral cu familia, cheltuiai o mie (1000) de lei. Ce era o mie de lei cazare? Că făceai economie şi în două (2) luni de zile i-ai făcut şi te duceai. Stăteai optişpe zile cu copii la mare, nu? Cazare, masă şi tot. Da’ acuma mai te duci cu o mie de lei pe litoral, patru (4) inşi sau cinci (5), nu mai poţi să te mai duci, ce faci cu o mie (1000) de lei (râde)⁴⁹⁵.

Fragmetul de mai sus rezumă foarte bine aproape toate argumentele în favoarea regimului comunist rezultate prin raportare la percepţia asupra prezentului. Aceste argumente se regăsesc, aproape în aceeaşi formă, în toate interviurile în care comunismul este prezentat ca un regim bun pentru cetăţeni. La cele prezentate mai sus mai putem adăuga aspecte legate de calitatea educaţiei din acea perioadă, de ordinea şi siguranţa cetăţeanului, mai exact de se poate încadra sub umbrela termenului de disciplină (amintit ca atare).

„Însă atâta a fost rău că a fost bun şi comunismul fiindcă te îndemna să mergi la şcoală. Te ajuta, era gratuit. Pe unde mergeai orice document vroiai să obtii, obţineai în mod gratuit, la spital mergeai în mod gratuit, medicamentele la fel erau. Erau multe înlesniri. După căsătorie statul te ajuta într-adevăr. Fiecare depunea cerere, la timpul când se nimerea şi întreprinderea avea, repartiza locuinţe, se îngrijea statul ca să ai servici, să ai locuinţă. Din punctul ăsta de vedere zic că era mai uşor, adică obţineai un serviciu mai uşor şi era o stabilitate oarecum şi cu banii. Dacă strângeai bani la CEC, aveai o dobândă acolo, nu mare, dar totuşi ştiai că-s banii şi an şi an se aduna o sumă oarecare. (Dar democraţia la ce a fost bună ?) Păi şi democraţia a fost bună dintr-un punct de vedere, că o dată după revoluţie am obţinut libertate, când fiecare a putut să facă ceea ce vrea, a putut să ieie inţiativă, a putut să se ducă peste graniţă. Dacă are ceva de vândut să se ducă să vândă, să cumpere. Într-un fel a fost mai bine că am fost mai liberi. Nu e suficientă stabilitate în ceea ce priveşte serviciul tinerilor, mai ales personalul ce lucrează la patron, n-are, nu la toţi le merge firma, nu toţi sunt siguri pe serviciul pe care îl au, azi îl au mâine poate să nu-l mai aibă, şi trecem printr-o perioadă mai grea [...] (De ce ne spuneaţi că e prost înţeleasă democraţia?) Nu e disciplină, nu este suficientă disciplină, nu se pune destul accent pe muncă, pe muncă, pe pregătire, nu se imprimă în sufletul tinerilor că fiecare trebuie în primul rând să înveţe, să se pregătească în ceva, să aibă o meserie, să aibă o calitate, să se priceapă la ceva şi pe urmă să pretindă. Fiecare pretinde bani, dar niciunul nu se gândeşte, trebuie să învăţ bine, trebuie să mă pregătesc bine pentru funcţia care-mi dă, sau meseria care-mi daţi. Nu se vorbeşte suficient de muncă, muncă, muncă. Parcă-i încurajată nemunca”⁴⁹⁶.

În comunism, ştiţi ce a fost mai bun pentru că toată lumea a avut serviciul asigurat,erai sigur pe seriviciu de ziua de mâine, nu-ţi era frică. Asta şi era .... lumea ştia de frică, nu era libertate, nu era atâta, chiar dacă se mai întâmplau atâtea şi cazuri şi cazuri, dar nu chiar aşa în libertate, nu chiar aşa în asta. Acuma ce se întâmplă e de groază. Atâtea văd copiii şi atâtea ştiu şi atâtea crime ce se fac. Atuncia nu, nu, nu era aşa, ştiam de frică şi era mai bine, era mai bine pentru că nu ştiam. Eu vă spun sincer, eu şi când m-am căsătorit şi am avut cei doi copii, la 19-20 de ani eu vă spun sincer, sunt femeie la 59 de ani, eu n-am văzut o revistă porno domnişoară, n-am ştiut ce sunt alea. [...] Bine, zice că libertatea, dar lumea de multe ori libertatea asta o înţelege altfel decât libertate. Vă spun că acuma o duc mai greu ca pe vremea lui Ceauşescu dacă mă credeţi. Deşi avem salarii foarte mari, dar cu banii de atunci era altfel. Cu o sută de lei luăm 5 kg de carne. Era frigiderul arhiplin, plin cu de toate. Acum dacă cumpăr 2 kg de carne în două zile, duminică şi luni le-ai mâncat şi acuma este mai greu⁴⁹⁷.

Ceea ce nu era foarte bine. Deci această parte de dictatură nu a fost prea bună. Deşi constat că poporul român chiar are nevoie de dictatură pentru că altfel nu ştim să ne civilizăm de multe ori, decât sub dictatură. Atunci când luăm măsuri drastice, atunci de frică, de teamă, de alte sentimente înrudite, atunci reacţionăm pozitiv şi ne canalizăm pe calea care trebuie. Altfel fiecare înţelege şi democraţia cum vrea el şi în consecinţă iasă acest amalgam, deci el consideră că dacă dă în cap cuiva este democratic şi s-a exprimat liber, deci nu vede mai mult decât... ⁴⁹⁸.