Această carte conţine interviuri care au fost transmise iniţial prin

IOVANCA STRATAN
ERAM NEMULŢUMITĂ PE TOATE PLANURILE. ERAM UN OM FOARTE COMPLEXAT.
Am fost permanent în căutarea unui tată pentru că tatăl meu m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată.
Reporter:

Cum era viaţa ta înainte de a-L cunoaşte pe Cristos?

Iovanca Stratan:

Este impropriu spus viaţă, pentru că eram moartă, de fapt. Sufletul meu era mort la vremea aceea, înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat. Nici nu mai trăiam; eram ca o legumă.

Îmi doream să nu mai exist, eram disperată. Simţeam că mă afund în nisipuri mişcătoare şi cu cât încercam să ies la suprafaţă, cu atât mă adânceam mai rău.

Mă simţeam respinsă, aveam impresia că nimeni nu mă doreşte, că nimeni nu mă iubeşte, că sunt inutilă, că tot ce-am făcut am făcut degeaba. N-am fost capabilă să fac o şcoală bună, iar relaţiile mele cu oamenii erau proaste.

Îmi plăcea muzica rock foarte mult şi avusesem o perioadă în care umblam cu aşa-zişii „bătrâni” ai oraşului. Umblam pe malul râului sau pe la pădure, ca haiducii, şi mi se părea grozav. Dar oamenii cu care umblam erau nişte oameni blazaţi. Ei considerau că totul este inutil, că viaţa este un nimic.

Şi limbajul pe care-l foloseam era foarte murdar, iar aceasta mă influenţa şi în interiorul meu. Tot ceea ce făceam, făceam ca să mă murdăresc.

Reporter:

Părinţii tăi ce spuneau despre starea aceasta?

Iovanca Stratan:

Tatăl meu este plecat în Germania de mulţi ani, iar mama mă scăpase demult din mână.

Având părinţii divorţaţi, m-am plimbat de la unul la altul. Fiecare şi-a făcut datoria aşa cum a putut, dar asta m-a făcut să fiu nesigură, să n-am încredere în oameni, deşi am fost întotdeauna prietenoasă, sociabilă şi sinceră.

În liceu l-am cunoscut pe soţul meu. Foarte repede am rămas însărcinată şi am făcut trei avorturi. Ultimul m-a marcat cel mai mult. A fost momentul în care mi-am dat seama că am un suflet şi m-am speriat că s-ar putea să îl pierd din cauza acestor crime pe care le-am făcut.

Reporter:

Când te-ai gândit că totuşi există Dumnezeu?

Iovanca Stratan:

O colegă mi-a vorbit despre Dumnezeu, într-un moment de disperare - tocmai făcusem ultimul avort.

Până atunci mai făcusem trei avorturi. Primul l-am făcut la 18 ani. La ultimul avort am devenit conştientă că este o crimă şi m-am speriat.
Reporter:

Cum ai devenit conştientă că este crimă?

Iovanca Stratan:

O prietenă, care este medic, m-a avertizat. Am crezut că sunt însărcinată şi i-am spus ce intenţii am. Ea mi-a zis că a urmărit un reportaj şi că este convinsă că într-adevăr acel copil - „fătul”, cum îi spune ştiinţa - are deja suflet din momentul concepţiei, din momentul în care ovulul a fost fecundat. Era foarte marcată şi m-a rugat să nu fac aşa ceva.

Dar n-am ţinut cont de sfaturile ei. Eram „semiconştientă”. După ce l-am făcut am devenit pe deplin conştientă. Ceva urla în mine. Începusem să mă trezesc.

M-am dus la o colegă care era baptistă şi-am întrebat-o: „Mariana, uite ce-am făcut. Crezi că Dumnezeu mă mai poate ierta?”. Mi-a spus că Dumnezeu poate să ierte pe oricine îşi mărturiseşte păcatul.

Reporter:

Aceasta este condiţia principală: să-ţi mărturiseşti păcatul.

Iovanca Stratan:

Îţi dai seama ce întrebare mare a apărut în mintea mea: „Ce fel de Dumnezeu este ăsta?”.

După terminarea orelor de curs am condus-o spre casă, pentru că eram curioasă şi frământată de tot felul de întrebări. Eram, de fapt, speriată pentru sufletul meu. Şi în plus, băieţelul meu Tomas era foarte bolnav de câteva zile şi nu-şi mai revenea. Orice medicament îi dădeam nu-i scădea febra. Eram speriată şi-mi ziceam: „Dumnezeu mi-l va lua şi pe unicul copil pe care-l am deja”.

Colega mea mi-a povestit tot calvarul, tot drumul lui Isus spre cruce, tot ce-a făcut, de fapt, Isus. În cuvinte puţine mi-a explicat cum S-a născut, pentru ce S-a născut Isus Cristos şi cum a ajuns El să fie crucificat pentru păcatele mele.

Reporter:

Ce-ţi spunea despre lucrurile acestea?

Iovanca Stratan:

Nu ştiu ce-mi spunea, ştiu doar că efectiv am văzut toată viaţa Lui în clipele acelea. L-am văzut pe cruce, I-am văzut atitudinea iubitoare, toată dragostea, toată bunătatea din ochi.

Am fost atât de copleşită încât am început să plâng fără să mă pot controla. Plângeam pe stadă, se uita lumea la mine, dar nu-mi păsa de nimeni. Plângeam şi de bucurie, de uşurare, şi de durere pentru El. Eram copleşită de atâta dragoste.

Atunci ne-am dus la ea acasă, unde ne-am rugat împreună cu mai multe persoane pentru băiatul meu, ca Dumnezeu să-l vindece.

După ce ne-am rugat pentru vindecarea fiului meu, cineva m-a întrebat dacă sunt mântuită. Apoi mi-a explicat că pentru a fi mântuit trebuie să ceri lucrul acesta în mod personal, tu însuţi, nu altcineva pentru tine. Trebuie să crezi că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi că a venit să moară pentru păcatele tale, să-L recunoşti ca Fiu al lui Dumnezeu şi să-I ceri să-ţi ierte toate păcatele. Apoi să-L chemi în viaţa ta.

Când am înţeles despre ce este vorba, am zis: „Doamne Isuse,...” - L-am rugat să vină în viaţa mea şi să mă ierte. M-am plecat pe genunchi şi cu toată dragostea I-am mulţumit lui Dumnezeu. Din clipa aceea viaţa mea a devenit alta.

Reporter:

Ce a urmat după acest moment culminant?

Iovanca Stratan:

Îmi amintesc că am ajuns acasă, iar Tomas era vindecat. Nu mai avea febră şi era foarte vioi. Bineînţeles că am simţit întâi dorinţa să-I mulţumesc lui Dumnezeu şi m-am bucurat enorm. A doua minune a fost că am simţit o foame cumplită pentru citirea Bibliei. Am încercat să citesc şi înainte, doar aşa, ca să văd ce este o Biblie, dar n-am înţeles nimic.

Când am ajuns atunci acasă, am deschis Biblia şi tot ce citeam prindea viaţă. Toate cuvintele aveau viaţă, aveau sens pentru mine. Parcă cineva mi-a luat nişte ochelari fumurii de pe ochi. Mi s-a deschis mintea.

Dar oricum nu eram hotărâtă să mă pocăiesc. Mi se părea ceva umilitor. Cum să renunţ eu la viaţa mea, la libertatea mea? Fiind sârboaică, făceam parte dintr-un grup de dans popular sârbesc, şi-mi plăcea foarte mult. Aveam o ocupaţie în timpul liber, de fapt aveam unde să fug, că practic asta era - o evadare din cotidian. Dansul mi-a plăcut întotdeauna foarte mult şi mi se părea cumplit să renunţ.

Soacra mea a fost pe faţă cea mai înverşunată. Ea a fost singura care şi-a exprimat foarte agresiv părerea referitor la ceea ce aveam eu de gând să fac. Dar până am ajuns la momentul hotărârii de a mă întoarce la Dumnezeu, m-am simţit foarte umilită şi foarte penibil: „Cum să fac eu un asemenea lucru?”.

Însă Dumnezeu mi-a condus paşii pentru că eu L-am chemat pe Isus în viaţa mea şi am zis: „Doamne, de astăzi înainte viaţa mea este în mâinile Tale. Tu să-mi fii Domn şi Tu să mă conduci. Fă ce vrei cu viaţa mea.” N-a mai contat ce credeam eu despre viaţa mea şi ce voi face eu.

Era sărbătoarea Crăciunului şi voiam să o simt ca pe o sărbătoare, pentru prima dată în viaţa mea într-o biserică. Am mers la o biserică penticostală şi atunci a fost prima dată când am înţeles mesajul Evangheliei.

Predicatorul vorbea despre drumul pe care l-au făcut Iosif şi Maria pe măgar, într-o vreme când nu era alt mijloc de transport. Maria era însărcinată, dar trebuia neapărat să facă acel recensământ. Şi predicatorul a pus întrebarea care pe mine m-a deşteptat: „Oare a greşit Dumnezeu? Oare a greşit Dumnezeu că a fost acel recensământ tocmai când Maria trebuia să nască? Oare El a greşit că nu s-a găsit nici un loc de poposire pentru ea, ca ea să-L nască pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, decât într-o iesle, între nişte animale? Oare toate acestea sunt la voia întâmplării?”

M-a durut foarte mult şi am zis: „Adică nu s-a găsit un loc de poposire pentru o femeie însărcinată? Şi mai ales pentru cine? Pentru Maica Domnului! Şi mai ales pentru Isus Cristos, care a venit să moară pentru noi!”. Atunci am zis: „Pentru nimic în lume, nu se poate să nu-I deschid. Eu trebuie să-I deschid inima mea”.

În clipa aceea m-am hotărât să mă întorc la Dumnezeu, să-I deschid cu adevărat inima şi să mă botez.

Reporter:

Tu ai găsit un lucru foarte important, şi anume IERTAREA. Dar sunt atâţia bărbaţi şi femei care nu găsesc niciodată iertarea. Este cumplit să trăieşti cu conştiinţa apăsată.

Toate păcatele, toate apăsările acestea ale conştiinţei se acumulează. S-a făcut un studiu şi s-a constatat că din zece femei care au avut tentativă de suicid, nouă au făcut cândva un avort. Pentru că n-au găsit iertarea, n-au mai rezistat apăsării conştiinţei şi au recurs la suicid.
Iovanca Stratan:

Eu eram o tânără care nu ştia să spună „nu”, din cauză că mă simţeam respinsă, din cauză că nu mă simţeam dorită aşa cum aş fi avut nevoie.

Ajunsesem să mă agăţ de oricine care îmi dădea un pic de importanţă. Pentru că nu ştiam să spun „nu”, s-a profitat de mine, şi la un moment dat am ajuns să mă simt josnică, murdară. Cred că sentimentul acesta îl trăiesc mulţi oameni, nu doar fete, ci şi băieţi, femei, bărbaţi.

Cristos este cel care te ajută să înţelegi că eşti o minune a Lui, că ai o valoare extraordinară.

Reporter:

Ai o valoare extraordinară pentru Dumnezeu, o valoare atât de mare încât Fiul Său - Isus Cristos - a murit pe cruce pentru tine şi pentru fiecare dintre noi. Te-aş ruga să ne spui despre minunile care s-au întâmplat în viaţa ta.

Iovanca Stratan:

În primul rând dragostea mea pentru soţul meu a devenit alta: mai reală, mai adevărată, mai dornică de sacrificii. Am devenit mai tolerantă. Înainte consideram că-l iubesc pe soţul meu pentru că-mi plăcea de el şi aveam nevoie de el. Dar după aceea mi-am dat seama că a iubi înseamnă a fi tolerant, a te sacrifica fără pretenţii, fără să aştepţi neapărat un răspuns la fel, ceea ce înainte mă înnebunea.

Într-o seară soţul meu mi-a spus că nu mai simte nimic pentru mine. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina ce-am simţit. Am fost distrusă. A fost o durere cumplită. Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci cu mine. Ştiu că m-am dus în altă cameră, am îngenuncheat şi am zis: „Doamne, dacă acum, în miez de noapte, aş avea o durere cumplită de măsea, aş avea unde să alerg, aş fugi la un cabinet de stomatologie, la urgenţe şi mi-aş scoate-o. Aş avea o soluţie, aş avea un medicament. Dar durerea aceasta din suflet nimeni nu mi-o poate calma, nimeni, numai Tu. Doamne, fă ceva pentru mine că eu nu mai pot. Eu strig către Tine. Tu eşti medicul meu.”

Când m-am ridicat de pe genunchi, soţul meu a venit la mine şi şi-a cerut iertare şi m-a rugat să-l înţeleg că nu ştie ce se întâmplă cu el. Să am răbdare. Pentru mine a fost suficient, n-a trebuit să-mi spună că mă iubeşte. Am simţit mâna lui Dumnezeu care m-a mângâiat.

Reporter:

Ce ai vrea să le spui acum cititorilor?

Iovanca Stratan:

Să-L caute pe acest Tată - pe Dumnezeu - pentru că merită. Eu am fost în permanenţă în căutarea unui tată, pentru că tatăl meu pământesc m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată ceresc, care este minunat, şi cred că cei ce-L caută cu adevărat Îl vor găsi.

DOREL UNGUREANU
NU AM BĂUT O SĂPTĂMÂNĂ, DAR POFTA CEA NĂPRASNICĂ S-A NĂSCUT DIN NOU ÎN MINE.
„Tu eşti a mea nădejde, Isuse, Domnul Meu;

În vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu.

În Tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai,

Cu Tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în Rai.”


Reporter:

Băutură, comă alcoolică, jocuri de noroc, minciună, desfrâu, bătăi - aceasta a fost, în câteva cuvinte, viaţa lui Dorel Ungureanu. Dorele, spune-ne istoria ta.

Dorel Ungureanu:

Sunt din comuna Vama, judeţul Suceava. De la tatăl meu am învăţat multe lucruri bune, dar, din nefericire, mai târziu mi s-a spus să iau câte un pahar de alcool, pentru a avea poftă de mâncare.

Împreună cu prietenii, am început să „ne antrenăm” - azi un pahar, mâine un pahar. Acel pahar de băutură a început să pună stăpânire pe mine. Aveam doar 14 ani.

Când eram la liceu, am intrat într-o echipă de zugravi, dar era o echipă de beţivi, oameni pierduţi. Zi de zi consumau băuturi alcoolice, fumau, jucau jocuri de noroc.

Foarte uşor am început să iau câte un pahar azi, un pahar mâine. Am început să bem tot mai mult, din ce în ce mai mult. Am descoperit că acei meseriaşi erau băutori fruntaşi. Nu mi-a trebuit mult timp să ajung exact ca ei.

Pentru că natura mea era păcătoasă şi fiinţa mea era foarte slabă şi înclinată tot mai mult spre acest viciu, am ajuns foarte rău.

Un coleg de armată mi-a spus despre Isus. Mi-a plăcut. Mi-a vorbit despre Isus şi că El ar putea să-mi schimbe viaţa. Eu i-am povestit despre trecutul meu urât. L-am ascultat cu mare dragoste, dar degeaba...

După eliberarea din armată, am ajuns să consum atât de multe băuturi alcoolice încât pe data de 1 Ianuarie 1993 am ajuns să iau o lamă... am vrut să-mi pun capăt zilelor. Mi-am tăiat cămaşa şi pulovărul, şi am fost dus de un prieten la spital. Eram în comă alcoolică. Sângele curgea şiroaie.

Când mi-am revenit, mi-am pus în gând să nu mai consum nici un fel de băutură alcoolică, dar degeaba. Din nou am eşuat. Nu am băut o săptămână, dar pofta cea năpraznică s-a născut din nou în mine.
Reporter:

Cum era pofta după alcool? Ca o sete? Ce simţeai atunci când voiai neapărat alcool?

Dorel Ungureanu:

Dacă nu aveam alcool nu eram bucuros, nu eram fericit. În alcool îmi găseam plăcerea. Voiam să fiu tot timpul turmentat. Nu voiam să fiu lucid, nu voiam să ştiu nimic din ceea ce se întâmplă. Şi eram tânăr, aveam doar 23 de ani.

Când am cunoscut-o pe soţia mea, am încercat să mă stăpânesc, să nu consum nici un fel de băutură alcoolică pentru ca ea să nu vadă ceea ce era în mine. I-am spus că eu nu consum băuturi alcoolice, că nu fumez, că nu îmi plac anturajele - ca să arăt că sunt un tip cumsecade.

În 1993 ne-am căsătorit, dar după căsătorie am început să scot afară din mine tot ceea ce era rău. Am chinuit-o mult. A dus o viaţă groaznică. I-am făcut viaţa un iad. Am început să beau din ce în ce mai mult.

Am început să practic din nou jocurile de noroc. Nu veneam nopţile acasă. Când veneam acasă beat, căutam o scuză ca să nu-i spun unde am fost. Ea nici nu mă asculta, nu era interesată unde am fost. Tăcea şi suferea în continuare.

Reporter:

Ce motive invocai? Nu te întreba: „De ce te-ai îmbătat, de ce ai mers acolo?”.

Dorel Ungureanu:

Motivele erau foarte bine întemeiate. Spuneam că nu-mi face plăcere să stau în prezenţa ei. Nu mai aveam dragoste şi pace în familia mea. Voiam să fiu plecat tot timpul de acasă. Plăcerea şi satisfacţia mea era în anturaje, cu prietenii, cu femei uşoare şi alte lucruri care mă satisfăceau.

După trei ani de la căsătorie, fiind împreună cu soţia în staţiune la Căciulata, am cunoscut doi prieteni: Neluţu şi Victor. Am aflat chiar din prima zi că sunt doi copii ai lui Dumnezeu, doi fraţi dintr-o biserică evanghelică penticostală.

Am fost cu ei la rugăciune chiar în acea staţiune, la Petrică Mihai. Ne adunam în fiecare seară în camera lor de hotel, cântam şi-L slăveam pe Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult să mă întâlnesc cu ei.

Reporter:

Îţi aminteşti câteva cuvinte din cântările acelea?

Dorel Ungureanu:

„Tu eşti a mea nădejde Isuse, Domnul Meu;

În vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu.

În Tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai,

Cu Tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în Rai.”

Am înţeles atunci că Domnul Isus îmi poate schimba viaţa, dar nu-mi venea să cred, când ştiam câte vicii aveam: beţie, fumat, femei uşoare, jocuri de noroc. Mă gândeam că nu voi putea să le alung din viaţa mea.

Un fost prieten m-a invitat la un pahar de băutură, dar i-am spus că nu mai beau. Am intrat totuşi cu el în birt. El a cumpărat două pahare mici de alcool şi a spus: „Dacă tot le-am cumpărat să le consumăm”. Şi iarăşi mi-a spus voinţa mea: „Nu beau, nu beau!”. El a spus: „Dacă le-am cumpărat, hai să le consumăm”. Şi eu am spus atunci: „Ăsta şi-atâta!”. „Ăsta şi-atâta!” a spus şi el. Am intrat la ora unu în acel birt. S-a făcut unsprezece seara şi noi continuam să consumăm băuturi alcoolice. Râdeam, ne destrăbălam acolo. Nu ştiam ce făceam.

La un moment dat a venit soţia mea şi a auzit cum râdeam acolo în birt. Ea m-a întrebat: „Aici îţi este pocăinţa?”. Atunci, cum eram sub influenţa băuturilor alcoolice, am tăcut pentru moment. Dar am luat-o lângă mine şi i-am spus: „Lasă, Maricica, o să se rezolve toate”.

Din nefericire am început iar să mă destrăbălez, să merg cu femei uşoare, să nu vin nopţile acasă. Am luat-o pe soţia mea de mână să mă duc la tribunal să mă despart, dar ea mi-a spus că nu vrea să facă lucrul acesta pentru că mă iubeşte. Eu nu o înţelegeam. Nu-mi găseam liniştea în familia mea. Voiam tot timpul să fiu plecat de acasă.

Mai târziu, soţia mea m-a prins cu o altă femeie şi am rugat-o să mă ierte. M-a iertat, dar mi-a spus: „Într-o zi o să te trezeşti tu, o să-ţi dai seama de ceea ce faci. Mă chinui prea mult.”

Totuşi, când mă trezeam din băutură îmi părea rău de ceea ce făceam. Dar ca să uit ce făceam, continuam să beau. Credeam că-mi înec necazul. Dar, de fapt, mă înecam pe mine însumi şi îmi puneam capăt zilelor.

Între timp ne-am mutat la Timişoara. Chiar şi după ce s-a născut copilul nostru, eu am fost cuprins de acea poftă năprasnică de a consuma băutură alcoolică.

Soţia mea, după ce a auzit că într-o noapte, în timp ce ea era în spital, eu am dormit beat pe linia de tramvai, mi-a spus: „Halal bărbat am!”. Dar totuşi a fost lângă mine, nu m-a părăsit. A chinuit mult, a suferit mult.

Am început să merg la o biserică baptistă, unde mergea şi gazda mea - Eva Domnica - dar îmi spuneam: „Nu mă pocăiesc!”. Am încetat să mai consum băutură. Am început să mă limpezesc la creier. Dar îmi spuneam: „Nu mă pocăiesc! Nu mă pot lăsa de băutură, nu mă pot lăsa de femei uşoare, nu mă pot lăsa de fumat.” Sunt lucruri care aveau rădăcini puternice în mine.

Într-o bună zi am fost cercetat de Duhul lui Dumnezeu, printr-o predică a pastorului David Nicola. A predicat din Cuvântul lui Dumnezeu şi am găsit scris în cartea Faptele Apostolilor, la capitolul 17, versetul 30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. Am hotărât să mă predau în slujba Domnului.

Totuşi soţia mea nu avea încredere în mine, după atâtea ratări, eşecuri şi promisiuni neîmplinite. Era distrusă. Nu-i mai venea să creadă. Dar totuşi a fost o perioadă de 3 luni de zile în care nu am consumat băuturi. Până când m-am botezat, soţiei mele nu i-a venit să creadă că eu fac lucrul acesta.

Eu am decis să mă botez, aş fi vrut să se boteze şi ea, dar nu am făcut presiuni asupra ei. Eu simţeam că sunt pierdut şi trebuia să fac eu lucrul acesta primul. Până în ziua în care m-am botezat, soţiei mele nu-i venea să creadă.

Întorcându-ne de la biserică mi-a spus: „În sfârşit sunt fericită! Cred că nu vei mai bea niciodată, nu vei mai merge la femei uşoare şi vei petrece tot restul vieţii tale împreună cu familia ta”. M-am bucurat foarte mult de aceste cuvinte. Soţia mea a început să prindă încredere în mine.

……………
Sunt foarte bucuros şi sunt foarte mândru de ceea ce sunt acum, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Şi dacă mă bucur, mă bucur în Cristos.

De multe ori prietenii mei îmi spun: „Dorele, tu ai fost un dansator bun” - pentru că ştiau foarte bine ce făceam la chefuri când mă îmbătam... Ceea ce-mi plăcea cel mai mult era să dansez. Dansul acela se prefăcea în destrăbălare. Nu era un dans plăcut. Poate chiar îi deranjam pe cei din jurul meu, prin ceea ce făceam. Dar mie îmi plăcea. Ei mă întreabă acum: „Cum ai putut să te laşi de băutură, de anturajele pe care le aveai înainte?”...

Am putut, dar nu eu am făcut lucrul acesta, ci Domnul Isus, care locuieşte în mine prin Duhul Său, El a putut să-mi schimbe viaţa. Nu mă chinuiesc ca să nu mai fac lucrurile acelea, pentru că Duhul Sfânt, care locuieşte în mine, mă ajută să nu mai fac lucrurile pe care le-am făcut înainte.

„Totuşi nu-mi vine să cred! Cred că tu te chinuieşti”, îmi spunea un prieten. Nu mă chinuiesc deloc ci îmi este foarte uşor pentru că nu mă lupt eu cu mine însumi. L-am rugat pe Domnul Isus să-mi schimbe viaţa.

Reporter:

Cum este viaţa ta de familie acum?

Dorel Ungureanu:

Este deosebit de frumoasă. Recunosc că trec prin multe încercări, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a descoperit să văd că sunt încercări de la El.

Soţia mea este bucuroasă şi fericită: nu mai beau, nu mai umblu cu femei uşoare, nu mai plec în anturaje cu băieţi, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasă, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasă de felul în care trăiesc.

Viaţa de familie este frumoasă. Acum am înţeles adevărata pace şi adevărata dragoste pe care puteam să o am şi înainte, dacă-L primeam pe Domnul Isus. Acum abia aştept să mă duc acasă să stau cu cel mic, să petrec cât mai mult timp cu ei, pentru că ei sunt cei dragi ai mei. Acum pot să fac o comparaţie şi pun foarte mare accent pe familia mea.

Mă gândesc deseori la mama mea, care este în vârstă de 70 de ani. I-am trimis o scrisoare de Crăciun, i-am pus o felicitare creştină şi i-am scris un verset din Biblie: „În nimeni altul nu este mântuire, decât în Domnul Isus Cristos”. Vreau să mă duc să-i spun şi ei despre Dumnezeu şi ce a schimbat El în viaţa mea.
Reporter:

Aş vrea să-ţi pun o întrebare care poate te va răscoli. Dacă ţi s-ar pune acum pe masă zece pahare pline cu băutură, din cele mai fine băuturi la care te-ai putut gândi sau la care ai visat tu vreodată, şi ţi s-ar spune: „Serveşte, gustă puţin din ele, din care-ţi place ţie mai mult”, ce-ai face?

Dorel Ungureanu:

Aş renunţa în totalitate la oricare din acele pahare. Nu aş avea nici măcar curajul să pun mâna pe ele pentru simplul motiv că a fost un viciu greu pentru mine. M-am luptat atât de mult, cu puterea mea, dar am eşuat. Dar - şi asta este foarte important - până nu m-am rugat eu în mod personal lui Dumnezeu, nu am putut să fiu eliberat de acest viciu. I-am cerut Domnului să alunge de la mine acest duh de care eram tot timpul chinuit şi bântuit.

De fiecare dată când mă juram la preotul din sat - şi făceam acel jurământ aşa cum înţelegeam eu în timpul acela: pe două beri sau pe patru beri pe zi - în timpul cât eram jurat, 3 luni sau 6 luni, în fiecare zi eram ispitit şi chinuit la maximum pentru că eu îmi puneam propria mea putere în joc. Până nu m-am rugat lui Dumnezeu să mă elibereze de acel duh, nu am putut fi eliberat.

De aceea le spun tuturor că nu vor putea fi eliberaţi de aceste duhuri decât de către Domnul Isus Cristos.

Cred că sunt mulţi tineri prinşi în această capcană. Poate unii nu vor să scape, alţii vor să scape; unii o fac de voie, alţii o fac fără voie; dar totuşi sunt mulţi care doresc să scape şi nu pot, pentru că se luptă cu propria lor putere.

Deseori văd pe stradă oameni distruşi de alcool, oameni în mocirlă, care şi-au pierdut umanitatea. Toţi suntem oameni şi avem ceva uman în noi, dar când apuci pe calea alcoolului cobori atât de jos încât ajungi la nivelul unui animal. Omul poate să coboare la nivelul unui animal, dar animalul nu poate coborî mai jos.

Am ajuns atât de josnici: să coborâm şi să stăm în mocirlă, să nu ne bucurăm de viaţă.

Este mare bucurie dacă te bucuri în Cristos. Nu este greu să faci lucrul acesta, dar să vrei din toată inima, numai aşa vei putea fi eliberat.

Reporter:

La final, ce ai vrea să le spui cititorilor?

Dorel Ungureanu:

Aş dori să citez din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 17, versetul 30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. Când am auzit acest verset, am spus în inima mea: „Dacă şi mie mi se acordă această şansă şi pot să fiu iertat şi pot să încep o viaţă nouă... ce mă împiedică să fac acest lucru?”.

Doresc ca aceste cuvinte să fie sădite în inima voastră de Duhul lui Dumnezeu şi să lăsaţi ca tot ceea ce este rău în voi să fie schimbat prin puterea Domnului Isus Cristos.

Vă iubesc din toată inima mea şi aş dori să fiţi schimbaţi în totalitate, primindu-L pe Isus în viaţa voastră. Din suflet vă spun: „Pocăiţi-vă că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!”.

Sunt plin de bucurie pentru Domnul Isus şi vreau ca toată viaţa mea să fie pusă la picioarele Lui. Vreau să-mi petrec tot restul vieţii împreună cu familia mea şi cu toţi copiii lui Dumnezeu în Casa Domnului.

Aş dori ca toţi cei care ne închinăm Lui în Duh şi-n Adevăr să aşteptăm cu bucurie venirea Domnului Isus Cristos şi să ne întâlnim cu El în glorie.

Epilog:

Între timp, Dorel Ungureanu a plecat legal, împreună cu soţia, la muncă în Italia. Acolo a avut un accident - a căzut de pe o schelă - şi a rămas paralizat într-un scaun cu rotile. Dar chiar şi în această situaţie este la fel de plin de bucurie şi încredere în Dumnezeu - Cel care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna.