Ethan Frome

„Agentul“ Elena Udrea

Ex-consiliera prezidenţială de suflet a lui Traian Bă­ses­cu, Ele­na Udrea, s-a dovedit a fi, începând din anul 2005, avan­pos­tul cel mai înaintat al lui Ale­xan­dru Bittner în noile structuri de putere de la Bu­cu­reşti, individ care nu s-a sfiit să re­cu­noască în emi­siunea lui Ro­bert Turcescu că, fiind etnic evreu, cu ce­tă­ţe­nie ame­ri­ca­nă şi ma­son, este şi un apropiat co­la­bo­ra­tor al Mos­sad-ului în Ro­mânia. Aşa se face că nu mai pare deloc în­tâm­plă­tor faptul că Ion Cristoiu o asocia pe Elena Udrea, cea stre­cu­ra­tă în culisele puterii, cu figura unui agent israelian:

Elena Udrea, cunoscută în 2005 şi ca „blonda de la Golden Blitz“, a fost timp de zece luni, cât timp îndeplinise postul de şef al Cance­la­riei pre­zi­denţiale pe lângă Traian Băsescu, întruchiparea vampei prostuţe: fuste strâmte şi scurte în cu­lori ţipătoare, de­colteul cel mai larg, un „aer zurliu de fe­me­­iuşcă zăpăcită“, mai tot timpul veselă şi fierbinte.

Ea şi-a dat această mască jos abia când, la finele lui octombrie 2005, în urma unui imens scandal de presă a tre­buit să demisioneze după 10 luni de activitate în care a avut pe mână toate informaţiile secrete ale României, pro­ve­nite de la serviciile de informaţii, prin rapoartele ce ajun­ge­au zilnic şi în mâinile ei².

Peste două capitole vom prezenta anvergura legă­tu­rilor Bittner - Elena Udrea & Comp., despre care familia Co­coş-Udrea spunea că apar­ţin perioadei dinaintea anului 2004, când ea a devenit o apropiată a lui Traian Băsescu. S-a dove­dit a fi o minciună, iar dovada a făcut-o un ziar de scan­dal. Ast­fel, ziarul Cancan a publicat în 19.04.2007 foto­gra­fi­i­le unei întâlniri re­cente dintre soţul Elenei Udrea şi Bittner, cu urmă­to­rul comen­ta­riu: „Ce a făcut soţul Elenei Udrea, ieri...? Do­rin Cocoş, soţul Elenei, a avut o discuţie foarte aprinsă la pri­ma oră a dimineţii, dar nu cu soţia. Ci cu afaceristul Ale­xan­­dru Bittner, în discretul restaurant Parco del Principi, în He­răs­trău. Din câte se pare, tema discuţiei a fostul modul în care dez­vă­luirile s-ar putea răsfrânge grav asupra cer­cu­lui de interese... spe­ci­alizat în tunuri de proporţii, imobiliare şi nu numai, care a propulsat-o pe Elena Udrea în ul­ti­mii 3 ani ca vârf de lance în deschiderea uşilor înalte“.

Un asociat ocult al afacerilor Bittner-Cocoş era şi cel mai im­por­tant lider al comunităţii evreieşti din România, José Iacobescu. Toto­dată şef al ordinului masonic evreiesc B’nai B’rith pe România (ca şi în con­du­ce­rile centrale din Eu­ropa şi din SUA ale B’nai B’rith), Iacobescu este şi vice-pre­şe­dinte al Camerei de Comerţ a României. În combi­na­ţi­ile Bitt­ner-Cocoş, José Iacobescu apărea ca asociat cu aceştia în fir­mele Dalli Exim srl (celebra companie ce a preluat con­ce­si­unea parcărilor din Bucu­reşti), Centrul de Asistenţă Medi­ca­lă sa (firmă celebră pentru afa­cerea con­cesionării eli­be­ră­rii certificatelor medicale pentru mun­ci­to­rii români care plea­că în străinătate), Telemedica sa, CTFM sa ş.a..

În ceea ce o priveşte personal pe Elena Udrea, legăturile ei cu in­te­­resele isra­e­li­e­ne s-au realizat nu doar prin „mafia lui Bittner“, dar, fapt mai puţin cunoscut, şi prin aceea a lui Arin Stănescu (alias Ariel Şalev, cetă­ţean israelian), „li­chi­da­to­rul“ protejat în trecut de mai mul­ţi li­deri ai Parti­du­lui Naţional Liberal (în frunte cu Valeriu Stoica), fapt ce ex­pli­că „in­trarea ei în politică“, în anul 2004, tocmai la acest partid. Mai târziu, afacerile ei s-au intersectat şi cu cele ale lui Elan Schwartzenberg şi ale fratelui aces­tuia (afaceri pe care le-am prezentat în lucrarea Imperium...).

Cu oamenii israelianului Ari Shalev-Stănescu.

Avocată cu o activitate mai puţin cu­nos­cută public, de numai şase ani înainte de a intra în politică, Elena Udrea a reuşit să intre şi în grupul intim al pri­etenilor câtorva im­por­tante judecătoare de la Tri­­bu­nalul Bucu­reşti. Principala relaţie pare s-o fi avut-o cu Ma­ria Navală, jude­că­toa­rea de la Secţia Co­mer­ci­a­lă care s-a bu­curat de o negativă cele­bri­tate, pu­nân­du-se în slujba lui Arin Stănescu, prietenul şefului avocaţilor, Călin An­drei Zam­fi­rescu, la rândul lui socrul vărului Elenei, Catălin Predoiu.

Iată cum, de aceea, la petrece­rea de Sfân­ta Maria din 8 sep­tem­brie 2002, dată într-o vilă din Snagov de ju­de­că­to­a­­­­rea com­bi­na­toare a Tri­­bu­nalului Bu­­­cu­­reşti, Maria Nă­va­lă, se întâlnise tot cer­­­­cul intim de in­te­re­se ce se învârtea în ju­rul acesteia: mituitorul Fănel Pă­vă­la­che cu so­ţ­ia sa „li­chi­da­toare“ de în­tre­­­prin­deri (aceş­tia fiind re­­pre­zentanţii şi îna­intaşii lui Arin Stă­nes­cu), pre­şe­dinta Tri­bu­na­lu­lui, Maria Hu­za, cu soţul, vice­­­pre­şedinta TMB Mo­na Pucheanu cu pri­e­­tenul, plus o pe­re­che de pri­e­teni ai ju­de­că­toarei Maria Huza, dar şi prietena Elena Udrea cu pri­e­tenul ei de atunci, Dorin Cocoş (par­te­nerul lui Bittner), viitor soţ.

Şi judecătoarea Maria Năvală, şi Fănel Pă­vălache, con­­­­­silier al secretarului guvernului lui Adrian Năstase, fă­ce­au parte din pâr­­ghi­ile prin care Arin Stănescu obţinea fa­vo­ru­rile jus­ti­ţi­ei şi ale puterii în România, în scopul de a li­chi­da cât mai mult, neoprit şi neîngrădit. Iar aceştia erau acum prie­teni apro­pi­aţi ai Elenei Udrea. Ea a dan­sat mult cu Pă­vă­la­che în acea seară, dar era apro­piată şi de soţia con­si­li­e­ru­lui gu­ver­na­mental (care avea şi ea o firmă de lichidare).

Iată înregistrarea secretă a unei discuţii între Arin Stă­nescu şi un subaltern al său, privind-o pe Maria Năvală:

– Da’, ce tu chiar crezi că [jud.] Năvală, ca­re va ju­de­­ca joia vii­toa­­re, va avea curajul să le admită nu­li­ta­tea?

– Domnule, n-ar fi exclus. Am văzut cererea. Şi cla­ră, cu câteva hârtii în anexă… Cu toate obli­ga­ţi­­ile lui Năva­lă faţă de noi, nu cred că are ce să facă. E prea ris­­cant pen­tru ea să dea altă soluţie. Îi va fi frică. Mai ales acum când nu mai avem spate, de când cu demiterea lui D.T.¹. Cine dracu se mai bagă în asta?

– Păi ai vorbit cu ăia din Piaţa Victoriei²?

– Cu cine să mai vorbesc?! Simt şi-acolo o răceală, după ce s-a în­tâm­plat cu X, parcă ar vrea să se dea la o par­­te. Cu Fane n-am ce să fac. E prea mic. El depinde tot de Y, singur n-are putere.³

– Domnule, numai nenorocitu-ăla de Popescu⁴ a tul­­­bu­rat toate apele ... De ce dracu’ n-am terminat cu el?

– Nu ştii că am tot încercat. Asta am încercat de la-n­ce­put. Am vorbit cu toţi… Doar ştii, am vorbit cu Z, urma să-l reţină, nu s-a putut...

– N-ai încercat cu ăia de la IGP?… Îi găseau ăia ceva... Hai să mai vorbim cu K de la [Curtea] Supremă [de Justiţie].

– Am vorbit ieri şi cu el. Ştii ce mi-a spus? Că [P] a in­tro­dus şi acolo o acţiune în anulare a Deciziei din iulie.

– Ei lasă-mă! Ce vorbeşti domnule? Domnule, ăsta nu se lasă. Trebuie să scăpăm într-un fel de el...

– Cum să-l termini mă? Ce să-i faci? Să-l lichidezi? Nu putem să ne băgăm în asta. Şi aşa suntem luaţi la ochi.

– Domnule, dacă el o să preia banca, dăm de dra­cu’. Îţi dai sea­ma ce va ieşi [la iveală]. Hai să mai vorbim cu [I], cu [J], cu amân­doi. Cum au făcut cu soluţia de la [Curtea] Su­pre­mă de [Jus­tiţie], să mai vorbească şi-acum… Şi cum domnule, chiar crezi că Năvală asta nu poa­­te fi convinsă pentru joi acum, pe 19, să le respingă ac­ţi­u­nea?

– Dă-o în p... mă-sii, dacă ar vrea, sigur că ar pu­tea. Dar ar fi clar, prea cusută cu aţă albă. Îi e frică şi ei! Am sim­ţit-o. Nu-nţelegi, acţiunea e prea simplă şi clară.
După cum reiese din discuţia de mai sus a celor doi, coruperea ju­­de­că­torilor nu le era deloc su­fi­ci­en­tă. Ei tre­bu­iau să mai aibă oameni şi între autorităţile sta­tului sau cu re­­laţii acolo. Iată cum, de aceea, întoar­ce­rea la putere în 2005 a uno­ra din liderii liberali, le venea mă­nu­şă, căci cu aceştia îşi aran­­jase israelianul „Stănescu“ mai toa­te ploile, iar între cei ajunşi la putere se afla şi verişoara ginerelui principalului său colaborator, Călin Zamfirescu, şeful baroului român.



Dar cine este acest „lichidator“, pe numele său real Ari Şalev (sau Ariel Shalev, după vechiul nume de familie)?

Arin Stănescu s-a născut în 1950 într-o familie evre­ias­că din Ro­mâ­nia, absolvind Facultatea de Drept în 1976, şi intrând în Baroul Foc­şani. În acelaşi an s-a transferat însă la Bucureşti, unde a rămas până în 1982, când a emigrat în Israel. Între 1982 şi 1995 a fost avocat şi notar pu­blic în lo­ca­litatea israeliană Carmier, alegându-se cu un dosar pe­nal. În 1995, după ce s-ar fi pus în sluj­ba Mossad-ului, s-a re­întors în Româ­nia, un­de, cu ajutorul fostului său coleg de facultate Valeriu Stoica, lider al Par­­ti­du­lui Liberal, a in­trat în re­laţii de afaceri cu cabinetul de avo­ca­tură Călin An­drei Zam­fi­rescu & Asociaţii, înfiinţând o firmă de lichidări de so­cietăţi co­mer­ci­ale şi bănci.

După ziarul Capital, Arin Stănescu a pro­fi­tat din plin în România de relaţiile personale cu foştii săi colegi, aflaţi în conducerea Partidului Libe­ral, condus la acea dată de Va­le­riu Stoica (devenit în timp şi Ministru al Jus­­tiţiei, şi care im­pli­ca­se partidul într-o colaborare cu spon­so­ri israelieni, pre­cum Alfred-Liviu Mandler).

În perioada 1997-1998, româno-israelianul a par­ti­ci­pat la elabo­ra­rea a 3 Legi: a privatizării băncilor (83/1997), cea privind activitatea ban­ca­ră (58/1997) şi cea a fa­li­men­tu­lui băn­cilor (83/1998), iar în 1999 a de­venit pre­şe­din­te al Uni­unii Na­ţi­onale a Prac­ti­­ci­­e­ni­lor în Reorganizare şi Lichidare. În chiar baza acestor acte nor­­ma­ti­ve, la a căror elaborare a con­­tribuit, is­ra­e­li­­a­nul s-a în­fruptat din lichidarea mai multor bănci: Bank­coop, Ban­­­ca In­ter­naţională a Religiilor, Banca Al­bi­na, Banca de In­ves­­ti­ţii şi Dez­­­voltare, Banca Fortuna şi Dacia Felix, (a că­rei li­chi­­dare a fost oprită doar pentru a fi cedată grupului isra­e­li­an al lui Fredy Robinson, deve­nind ast­fel Eurom­bank, preluată apoi de Leumi Le, banca sionismului).

Iată cum a acţionat „echipa de liberali“ din staff-ul Băncii Na­ţi­­o­na­le în 1999, împingând spre lichidare Banca Internaţională a Reli­giilor:

„Viceguvernatorul Ghizari a cerut Patriarhiei să-şi retragă con­tu­rile de la bancă, iar Sebastian Vlă­des­cu (PNL) a fă­cut acelaşi lucru cu firmele cu capital de stat, [mai apoi] BNR in­sti­tu­ind supravegherea spe­cială... În nu­mai cinci luni ale anului 2000, li­chi­­di­ta­tea BIR scăzuse de la 1.000 la 166 mi­liarde lei. În fine, la ju­­mă­ta­tea anu­lui 2000, jus­ti­ţia declara falimentul băn­­cii şi numea li­chi­da­tor soci­e­ta­tea Re­con­ver­sie şi Va­lo­ri­fi­care Active. Acum în­cep să se va­dă legăturile. Paul Vi­ţe­­la­ru, fost preşedinte al Tri­bu­na­lu­lui Bu­cu­reşti are o fiică. Fiica este fina lui Fla­vius Baias, pe atunci se­cre­tar de stat la Ministerul Jus­tiţiei. Baias era finul lui Valeriu Stoica, fost mi­nis­tru al Justiţiei. La rândul lor, acţionarii firmei lichidatoare, Arin Stă­nes­cu şi Călin Zam­firescu au fost colegi de grupă la facultate cu Valeriu Stoica “.

(Capital, 27.06.2002; în Războiul nevăzut al evreilor sio­nişti cu românii, am expus ac­ţi­u­nea de devalizare a BIR prin lui Arin Stănescu.)

Ulterior, unul din cei asociaţi în 1999-2000 acestei afa­ceri, libe­ra­­lul Sebastian Vlădescu, ajunge în 2005 mi­nis­tru al finanţelor, poziţie din care se putea opta politic pen­tru li­chi­darea cât mai multor întreprinderi, mai ales cu un sub­or­do­nat ca Sebastian Bodu, şeful Anaf, care declara că va lichi­da până şi Gara de Nord. Totuşi, principalul lider liberal al „lichi­da­to­ri­lor“ era Valeriu Stoica, pe care îl aflam în 2005 în opoziţie faţă de Tări­ceanu, ori de câte ori pri­mea sem­nalul de la Cotroceni, unde se afla Elena Udrea.

Dacă ne întoarcem la Fănel Păvălache, cel aflat în 2002 dar nu nu­mai, la pe­­tre­cerea judecătoarei Mariei Năvală, ală­turi de Elena Udrea şi Dorin Co­coş, îl aflăm ca partener apro­­piat în afaceri de Arin Stănescu, dar şi de structurile gu­­ver­­na­men­ta­le. Pentru serviciile aduse, Stănescu lua firma de lichi­dare judiciară a nevestei lui Păvălache ca părtaşă la ma­rile li­chi­dări, chiar şi la lichidarea Băncii Internationale a Re­ligiilor. În acelaşi an, însă, consilierul guvernamental Pă­vă­lache avea să fie arestat de către procurorul Adrian Miclescu, pen­tru luare de mită, căci îi ceruse directorului BIR un milion Euro pen­tru a opri lichidarea băncii¹. Păvălache era, însă, un bun prieten „de familie“ al Ele­nei Udrea, ceea ce avea să îl coste scump pe pro­curor în 2005, când avea să fie des­ti­tu­it fără nici un motiv din funcţia ce o deţinea la Parchetul Naţional Anticorupţie, în timp ce madame Udrea devenea consilier de stat - şef al Can­­ce­la­ri­ei Prezidenţiale.

Avându-l, însă, în arest, procurorul Adrian Miclescu l-a in­­­te­ro­gat până când Păvălache a descris schema privind in­dus­tria falimentării şi lichidării băncilor. Acesta a pus ne­gru pe alb, pe hârtie, faptul cum banii obţinuţi la negru de fir­ma RVA prin vânzarea pe nimic a ac­ti­ve­­lor lichi­da­te, în schimbul unor grase comisioane, erau luaţi de soţia lui Arin Stă­nes­cu, Liana Stănescu, precum şi de fiica aces­tora, care fă­ceau (şi poate mai fac) frecvente dru­muri în Israel, şi unde du­ceau o mare parte din bani.

Un episod al succeselor grupului a fost nu­mi­rea lui Predoiu ca mi­nistru al Justiţiei în anul 2008, în pofida vo­in­­ţei ma­jorităţii conducerii Partidului Liberal, ce forma guvernul, apoi vice-premier în guvernul MRU şi favorit ca premier liberal în 2014, odată cu Iohannis preşedinte.

Povestea începe astfel: În urma dezvăluirilor lui Pă­vă­lache şi a unei anchete efectuate de către Parlament, Par­che­tul Naţional Anti­co­rup­ţie (PNA) instrumentează un dosar penal împotriva „lichidatorilor“ Andrei Călin Zamfirescu, avo­cat şi lichidator ju­di­ciar, Emil Iota Ghizari şi Mihai Bog­­za, prim viceguvernator şi vice­pre­şedinte ai Bănci Naţi­o­na­le, ca şi îm­po­triva lichidatorului româno-israelian Arin Stă­­nes­­cu (Ari Shalev).

Ca să ajungem la actualul ministru al Justiţiei tre­bu­ie să amintim despre Casa de Avocatură Zamfirescu că s-a ocu­pat de lichi­da­rea Băncii Internaţionale a Religiilor, îm­pre­­u­nă cu firma lui Arin Stănescu-Shalev, iar Andrei Călin Zamfi­res­cu este socrul lui Cătălin Predoiu. Când în anul 2005 s-a schimbat conducerea PNA-ului (devenit DNA), odată cu re­gim­ul po­li­tic, a fost înlăturat şi procurorul Miclescu şi s-a dispus neîn­ce­pe­rea ur­mării penale¹. Păgubiţii, însă, au con­tes­tat soluţia, obţinând la finele lui 2007 decizia Înaltei Curţi de Casa­ţie şi Justi­ţie de începere a ur­mă­ri­rii pe­nale „împo­tri­va între­gu­lui lot im­plicat în fali­men­ta­rea BIR“. Chiar dacă pro­­­­curorii DNA s-au formalizat acestei decizii, ei nu au fi­na­­li­zat însă do­sa­­rul până în anul 2008.

Trebuie să adăugăm că, departe de a fi deranjaţi de autorităţi, „li­chi­datorii“ au fost chiar favorizaţi de regimul politic instalat din 2005. Ast­fel, în calitate de preşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în In­sol­venţă din România, Arin Shalev-Stănescu a fost favorizat şi de Mo­ni­ca Maco­vei, cu care a recunoscut că a colaborat, ca şi de par­la­men­ta­rii liberali precum Varujan Vosganian. Fostul ministru al Jus­ti­ţiei, Ma­co­vei, a reglementat pro­ce­du­ra insolvenţei în avan­­tajul „breslei lichi­da­to­ri­lor“, prin OUG 86/2006.

Este momentul să amintim şi despre faptul că vii­to­rul ministru Pre­do­iu (vărul Elenei Udrea) a devenit asociatul lui Zamfirescu, din mo­men­tul în care i-a devenit ginere. Prin unirea cabinetului de avocatură Călin An­­drei Zam­fi­rescu & Asociaţii cu aşa-zisa „Casă de avocatură Pre­doiu-Racoti“ a re­zul­tat „Casa de avo­ca­tură Zam­fi­rescu Ra­coti Predoiu“. Şi fir­ma Predoiu-Racoti avu­se­se dinaintea fu­zionării, ca şi Zam­fi­rescu, le­gă­tu­ri cu afacerile israeliene, căci avea printre cli­enţii săi com­pa­nia Marco In­ternational, deţinută de ame­ri­ca­­no-israelianul Marc Rich, bine­cu­nos­cu­tul mag­nat al finanţelor evreieşti mondiale.



În urma unor frământate evenimente, în care a fost chiar ame­nin­ţat cu dosare penale de către preşedintele Tra­ian Băsescu, ministrul liberal al Justiţi­ei Tudor Chiuariu, care supusese unei anchete a Consiliului Supe­rior al Magistratu­rii activitatea DNA, a demisionat la finele anului 2007. A urmat o perioadă plină de scandal mediatic, căci preşedintele Traian Bă­­sescu a refuzat să semneze orice altă numire înaintată de pre­mierul Tă­ri­cea­nu, mergând până aco­lo încât în cazul numirii liberalei No­rica Nico­lai a motivat public refuzul semnării prin aceea că ar fi des­co­perit fapte re­probabile ale acesteia în „mapa profesională“ de procu­ror di­na­inte de 1990.

A urmat o serie de tensiuni politice şi grave acuze de încălcare a Con­stituţiei din partea unor lideri liberali (pre­cum Ludovic Orban) îm­po­tri­va preşedintelui Băsescu. Când tocmai părea că un nou război politic li­be­­­ralo-pedist va arun­ca în aer scena politică... surpriză! Ne trezim în faţa unui ful­gerător acord Băsescu-Tăriceanu, făcut de premier fără con­sul­ta­rea şi acordul partidului său: numirea ca ministru de Justiţie a cvasi-ne­cunoscutului (pe atunci) Cătălin Predoiu.

Toţi observatorii politici au văzut în această numire o victorie a cu­plului lichidatorilor Zamfirescu-Arin Stănes­cu (Shalev), şi aceasta în con­di­ţiile în care membrii grupului de interese aveau dosare penale pe rol. Ni­meni nu a înţeles însă această preferinţă a preşedintelui şi bună în­ţe­le­gere, to­tal atipică, cu premierul Tăriceanu. Băsescu nu a trebuit să se mai intereseze despre trecutul noului ministeriabil, sau ci­neva din an­tu­ra­jul său l-a „recomandat“ pe Predoiu. Cine o putea face? Valeriu Stoi­ca, dar mai ales Elena Udrea, care cum am văzut, era conectată la gru­pul lui Arin Stănescu-Shalev, dar şi la Alexandru Bittner (care era în com­bi­na­ţii imo­biliare cu lichidatorul evreu!), fiind şi verişoara lui Predoiu¹.

[Relaţiile strânse ale Elenei Udrea, în egală măsură cu grupul ro­mâ­no-israelianului Şa­lev-Stănescu, ca şi cu evreul „ame­ri­ca­n“ Bittner, nu în­seamnă frec­ven­tarea a două lumi dife­ri­te, ci a aceleiaşi, căci, aşa cum re­zul­­tă din „scan­da­lul mătu­şii Tamara“ privind averea lui Adri­an Năsta­se, în ca­se­le pri­­mite de „tanti“ de la Alexandru Bittner funcţionau cu chi­rie fir­­­me­le lui Arin Stănescu.]



În ce îl priveşte pe Tăriceanu, este suficient să amin­tim că per­so­na­je grele din anturajul său de atunci aveau destule moti­ve per­sonale să pledeze pentru ca Predoiu să primească Justiţia. Este vorba des­pre Dinu Patri­ciu, care l-a avut avocat pe gine­­rele lui Zamfi­rescu la Rom­pe­trol, dar şi despre minis­trul de Finanţe liberal, Varujan Vosganian, pri­e­ten şi aso­­ci­at cu Arin Stănescu în firma SC Eu­ro­economic SA, care a promo­vat nu o dată legile dorite de lichidatorul evreu. Şi cât timp a fost preşedinte al Comisiei Buget Finanţe a Se­na­tu­lui, Varujan Vosganian a fost inspirat în adoptarea de către Parlamentul Ro­mâ­niei a legilor economico-financiare de către „prietenul“ său Arin Stănes­cu (Arie Shalev, cf. identităţii israelie­ne), şef al „Uniunii Pro­fe­siilor Liberale“.²

Când Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie dispusese DNA-ului să înceapă urmărirea penală împotriva grupului Zamfirescu-Stănescu & Comp, aceştia intraseră în criză, gân­dindu-se la formulele de a scăpa. La nu­mai 3 zile de la pro­nunţarea Deciziei Secţiei Penale a ICCJ (în 26.09. 2006), unii din­tre cei învinuiţi s-au întrunit de urgenţă la etajul 10 al se­diu­lui BIR din Piaţa Victoriei nr. 155. Aici Arin Stănescu-Sha­lev era furibund. El îi striga expertului DNA-ului, Gh. Stan­­ciu: „Vrei să mă bagi la în­chi­soa­re!?“, considerând că ex­per­ti­za semnată de acesta nu reuşise să con­vin­gă instanţa su­premă de ne-abuzarea BIR în scopul falimentării.

Apăruseră tensiuni şi între principalii asociaţi li­chi­datori, Călin An­drei Zam­firescu imputându-i lui Arin Stă­nes­cu-Shalev că „l-a ames­te­cat în­tr-o mizerie din care nu ştie cum va ieşi!“. În acelaşi timp se pre­gătea în­lă­turarea lui Zamfirescu din funcţia de preşedinte al Uniunii Avo­ca­ţilor din România, mulţi avocaţi văzând în activităţile ilegale de lichi­da­re a băn­cilor o afectare a imaginii instituţiei lor. (El a reuşit, totuşi, să ră­mâ­nă „pre­şedinte de onoare“ al Uniunii.)

Arin Stănescu se gândea chiar să o şteargă din ţară la acea dată. „Se pre­gă­teşte să plece din România pentru o pe­rioadă mai înde­lun­ga­tă, în Africa de Sud, pentru afaceri importante“, scria presa despre is­ra­e­lian¹. Dacă ne aducem aminte, tot în Africa de Sud se refugiase şi in­frac­­torul isra­e­li­­an Sorin Beraru pentru a scăpa de condamnarea din Ro­mâ­nia, afaceriştii evrei având „bune acoperiri“ în această ţară şi în Sierra Leone, ca şi o bună reţea a Mossad-ului.

După demisia ministrului Tudor Chiuariu, an­che­tat de DNA în do­sa­rul „Poşta“, a urmat o perioadă tumul­tuoa­să de aproape două luni de dis­pute între premier şi pre­şe­din­te pe tema numirii noului ministru la Jus­ti­ţie. Premierul a pro­pus-o pe Norica Nicolai dar preşedintele a refuzat.

Nominalizarea lui Pre­doiu la Justiţie, ginerele lui Zam­firescu, fă­cu­tă de premierul Tăriceanu în 29 fe­bruarie 2008 a venit la doar câteva ore după ce pre­şe­din­tele Băses­cu i-a trimis o scrisoare publică premierului Tări­cea­nu prin care îl invita la Cotroceni, sâmbătă 1 martie, pentru con­sul­tări cu privire la postul vacant de la Minis­te­rul Justi­ţi­ei.

În realitate, Băsescu şi Tăriceanu s-au întâllnit în ace­eaşi zi de vi­neri, iar când oricare dintre ei a rostit numele lui Că­tă­lin Predoiu, au că­zut rapid la pace. Se spune că Tări­cea­nu a făcut propunerea, iar preşe­din­te­­le s-a interesat ra­pid la prieteni şi a fost de acord. Cu cine se putea consulta Tra­ian Băsescu pe linie po­li­tică? Cum am mai spus, cu Valeriu Stoica, dar şi mai pro­ba­bil, cu sfătuitoarea sa de taină Elena Udrea. Avo­ca­tă şi in­ti­mă a preşedintelui, am văzut-o în trecut pe mada­me Udrea în cercul judecă­toa­rei Maria Năvală, la petre­ce­ri­le acesteia. Ori Maria Năvală, era, la rân­dul ei, una dintre cele 17 per­soa­ne învinuite în dosarul lichidării BIR, ală­­turi de Arin Stă­nescu şi Călin Zamfirescu, socrul lui Predoiu. Ce altă nu­­mi­re mai bună putea vedea Elena Udrea la Jus­tiţie, de­cât pe repre­zen­tantul unui grup de care este apropiată?

Pe de altă parte, socrul lui Predoiu, ca şi Arin Stă­nes­cu, nu avea de ce să poarte pică conducerii DNA-ului (la care ţinea atât de mult preşe­din­tele Băsescu, căruia îi plăcea să îl în­drume telefonic pe procurorul şef Daniel Morar în solu­ţi­o­na­rea dosarelor), deoarece DNA-ul a făcut tot po­sibilul să dis­­­cul­pe „lotul lichidatorilor“ Băncii Internaţionale a Religiilor.

Şi, ca un făcut, la scurt timp după numirea lui Cătă­lin Pre­doiu la Jus­­tiţie, DNA a dat încă o dată scoaterea de sub urmărirea penală pen­tru Că­­lin Zamfirescu, Arin Stă­nes­­cu & comp., dosarul BIR fiind îngropat încă o dată (iar cel care dusese lupta împotriva lor, fostul director Ion Popescu, a fost con­dam­nat tocmai el la închisoare pentru ruinarea băncii).

Aşa că preşedintele Băsescu avea toate mo­ti­ve­­le să creadă că atunci când şefului DNA, Daniel Morar, îi ex­pi­ra mandatul în august 2008, Predoiu, în calitate de minis­tru al Justiţiei nu va face vreo pro­pu­ne­re ne­po­trivită, ma­zi­lin­du-i omul de bază într-ale dosarelor de corupţie. (Cf. legii, pentru funcţia de procur-şef al DNA, numirea o face preşedintele României, însă numai pe baza pro­pu­ne­rii ministrului de Justiţie.)

În reţeaua Bittner & Comp.

Deşi Elena Udrea şi soţul ei, Dorin Cocoş, sus­ţi­ne­au prin 2005 că s-au retras din 2001 din afacerile cu Bit­tner (Băsescu, în declaraţiile pu­blice de până atunci nu-l agrease pe Bittner), ade­vă­rul era, s-a văzut, că legăturile lor conti­nu­au sub di­ver­se paravane şi în perioada cât ea a fost se­cre­tar de stat al Can­ce­la­riei preşedinţiei României¹.

Şi despre relaţia de prietenie cu Cozmin Guşă (un alt intim al lui Bittner, de pe vremea când Guşă gra­vi­ta pe lân­gă Năs­tase şi Duvăz), Ele­na Udrea, declara: „Cu Coz­min sun­tem prieteni de vreo cinci ani. Eu sunt un om care nici­odată nu o să-mi reneg pri­e­tenii, indiferent de partidul din care facem parte...“. Totodată ei erau, împreună, pri­e­teni şi cu Bittner. Să nu uităm că, în aceeaşi perioadă, des­pre relaţia Elena Udrea - Băsescu, Guşă declara că: „Lui Tra­ian Băsescu îi place să strângă fetele în braţe“.

„Interesele financiare şi de afaceri ale soţului Elenei Udrea se iden­ti­fică, practic, cu cele ale lui Alexandru Bitt­ner, cel des­pre care însuşi Bă­ses­cu susţinea sus şi tare că pa­tro­nea­ză «mafia per­so­nală a lui Adri­an Năstase»“, scria presa.

Iată un caz!

Dan Besciu, cunoscut pen­tru restaurantul Golden Blitz din Bu­­cu­reşti (unde îşi petrecea nopţile albe pre­şe­din­te­le Bă­­­­ses­cu), şi unde era co-pro­pri­e­tar cot la cot cu soţia sa şi cu alţii (bă­nu­iţi a fi paravane ale lui Bittner), este un pion im­por­tant din grupul lui Bitt­ner, deţinând şi o treime din fir­ma Fly Taxi, aici creându-se le­gă­tu­rile de asociere cu oame­nii PSD-ului (cel mai cunoscut nume la vedere fiind cel al lui Miron Mitrea), dar mai are o pleiadă de firme în Bu­cu­reşti, în diverse do­me­nii. Una din aceste aso­­­cieri este cea din firma bu­cu­reş­teană West Tour 98, care se ocupă cu trans­por­tul de că­lă­tori. Regăsim în această firmă trei per­so­naje care apar în mai toate firmele „afaceristului“ Bittner. Este vor­ba de Lucov, Petre Ion şi Dorin Cocoş. Fie­care dintre cei trei, separat sau împreună, apă­reau legaţi de vreuna din ze­ci­le de companii pe care Bitt­ner le-a cum­pă­rat sau le în­fi­in­ţase în ultimii 14 ani.