I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1

II.Despre sinergie, har și liberul arbitru sau îmbrățișarea Nunții de taină³²

A TREIA CONVORBIRE A SFINȚILOR CUVIOȘI IOAN CASIAN ȘI GHERMAN AL DOBROGEI CU AVVA CHEREMON

Despre ocrotirea dumnezeiască

A.I.

După ce am adormit puţin, ne-am dus la slujba de dimineaţă, iar la întoarcere, pe cînd aşteptam pe bătrîn, părintele Ghermanus era foarte neliniştit că în discuţia anterioară, care ne insuflase o dorinţă foarte

34 — Sfîntul Ioan Casian

530

puternică de a trăi şi noi laturile necunoscute ale neprihanei, fericitul bătrîn, printr-o singură afirmaţie, redusese La nimic meritul contribuţiei umane, afirmînd că omul, chiar dacă se străduieşte din toate puterile către o bună roadă, totuşi nu poate fi stăpînul binelui, dacă nu 1-a primit pe acesta din dăruirea harului divin şi nu ca rezultat al strădaniilor sale. Cînd fericitul Cheremon a venit în chilie, ne-a găsit fră-mîntînd cu mare interes această problemă. Fiindcă a simţit că noi încă discutăm pe şoptite ceva, a făcut mai repede decît de obicei slujba de rostire a psalmilor şi a rugăciunilor şi ne-a întrebat ce ne tulbură.

B.II.

Atunci Ghermanus a zis : Este atît de sublimă cea mai de seamă virtute despre care aţi vorbit în discuţia din timpul nopţii, că ni se pare peste putinţă să credem, dacă pot spune aşa, în înfăptuirea ei şi ni separe (iertaţi-mi cuvîntul) fără noimă, dacă plata muncii, adică desăvîr-şirea neprihanei, care cere atîta sudoare şi osteneală, nu se atribuie în mod special ostenitorului pentru ea. Ar fi absurd dacă, de exemplu, am văzut pe un -agricultor dăruit cu sîrg neîntrerupt muncilor cerute de ţarina sa, să nu-i atribuim şi roadele ţarinei sale ³.

3. XIII, II, p. 295. Cu acest capitol Sfîntul Casian începe expunerea doctrinei ortodoxe despre mîntuire prin har, credinţă şi fapte bune pentru discipolii săi, împotriva doctrinei augustiniene care, oarecum, face abstracţie de credinţă şi mai ales de faptele credinciosului, în cadrul predestinaţianismului. Sfîntul Casian a mai expus-o în cartea a XII-a despre «Rînduielile chinovitice» şi în a XIII-a Convorbire duhovnicească. Noi am amintit această învăţătură atît în Prefaţa generală şi în cea specială a voi. III, cît şi în Introducerea la cest volum — în afară de studiul amintit, publicat sub titlul «învăţătura Sfîntului Ioan Casian despre raportul dintre har şi libertate», în «Telegraful Român» (Sibiu, 1955, pp. 306—316). In acest din urmă studiu am amintit recenzia Patriarhului dr. Iustin Moisescu, profesor la Varşovia şi apoi la Suceava şi Bucureşti, făcută în 1937 studiului vestitului său profesor D. Balanos şi intitulat «Este eretică învăţătura lui Ioan Casian despre gratie ?» In această notă plecăm de la concluziile Convorbirii a XIII-a a Sfîntului Ioan Casian, pe care le confirmă şi le dezvoltă recenzia studiului profesorului D. Balanos, opera de altă dată a Patriarhului dr. Iustin Moisescu : «...Lucrarea darului dumnezeiesc constă în primul rînd în aceea că fiecare este înflăcărat de dorinţa a tot ceea ce este bine, dar că depinde de libertatea noastră de alegere să înclinăm într-o parte sau în cealaltă. (Din text se poate adăuga că partea negativă o constituie slăbiciunea păcătoasă). în al doilea rînd este harul dumnezeiesc, cel prin care pot fi traduse în faipte virtuţile dar aşa încît să nu se nimicească puterea liberei voinţe. Iar în al treilea rînd depinde de darurile lui Dumnezeu să se stăruie în virtuţile dobîndite, dar aşa încît libertatea să nu se simtă. înrobită. Astfel trebuie să credem că Dumnezeu săvîrşeşte toate în toţi, îndrumîndu-ne, ocro-tindu-ne şi apărîndu-ne fără însă să înlăture libertatea voinţei, pe care El însuşi ne-a dăruit-o» (XVIII, 4-5). Augustinienii, ca Prosper al Aquitaniei, în «Contra CollatoTem» şi «Responsiones ad capitula objectionum Vicentinianorum» (P. L. 51, 177—186) au obiectat fals că, după cădere n-a mai rămas nimic bun în om şi mai ales nu mai poate avea o iniţiativă bună şi de aceea el nu mai este în stare de nimic bun fiindcă libera voinţă şi înclinarea şi spre bine au dispărut. La care Sfîntul Casian a răspuns că omului i-a rămas la cădere «semina virtutum» (seminţele virtuţilor) şi libera voinţă, care colaborează în mod liber cu harul dumnezeiesc. Predestinaţia este denumită de el drept «ingens sacrilegium» (mare pîngărire). Nici conciliul particular de la Orange (din 529),

531

C. III.

Cheremon. Prin însuşi acest exemplu pe care l-aţi dat se dovedeşte că osteneala omului nu îndeplineşte nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. într-adevăr, nici agricultorul, care şi-a cheltuit toate ostenelile în cultivarea pămîntului, nu va putea pune bunul mers al semănăturilor şi belşugul roadelor numai pe seama hărniciei sale, despre care ştie că adesea poa'te fi zadarnică, dacă nu este ajutată de ploi prielnice şi de seninătatea liniştită a cerului. Am văzut nu rareori cum roadele crescute şi coapte au fost răpite oarecum din mîinile celui care se trudise pentru ele şi că n-a ajutat la nimic sudoarea şi strădania neîntreruptă 3 muncitorilor, fiindcă n-au avut asupra lor ocrotirea Domnului. 2. Aşadar, după cum agricultorilor leneşi, care nu-şi ară ogorul la timp, milostivirea divină dă acest belşug de roade, la fel nu le va fi de folos munca de zi şi noapte celor harnici, dacă n-a fost ajutată de mila Domnului. în aceasta, trufia omenească să nu se socotească totuşi pe aceeaşi treaptă cu harul divin şi să nu încerce prin aceasta să preitindă partea sa din darurile lui Dumnezeu. Să nu .creadă omul că munca sa este pricina dărniciei di\^rine şi să nu se laude că belşugul roadelor este un rezultat al hărniciei sale. 3. Să cîntărească şi să cerceteze fără părtinire şi va afla că nici măcar munca depusă în dorinţa lui de îmbogăţire n-ar fi fost un rod al puterilor sale, dacă nu l-ar fi întărit ocrotirea Domnului în îndeplinirea tuturor lucrărilor agricole şi ar fi foslt fără urmare voinţa şi puterea lui, dacă bunăvoinţa dumnezeiască nu i-ar fi fost alături în ducerea la bun sfîrşit a lucrărilor, care uneori sînt zădărnicite de secetă, sau de mulţimea prea mare a ploilor. 4. De vreme ce şi puterea ploilor şi sănătatea corpului şi îndeplinirea tuturor lucrărilor şi rodnicia lor au fost date de Domnul, trebuie să se roage să nu i se întîmple cum este scris : «Cerul să nu se facă de aramă şi pâmintul de fier ; să nu mănînce viermele ceea ce a rămas lăcustei şi omida ceea ce a rămas viermelui şi rugina ceea ce a rămas omizii». Dar nu numai în aceasta

(v. Mansi t. VIII, 712 B — 718 C), nici confirmarea lui din sec. al XVII-lea (vezi A. E. Amann, în D.T.C. t. XIV, 1941 col. 1796) n-a putut convinge lumea catolică de semi-pelagianismul Sfîntului Casian din două motive: întîi pentru că argumentele predesti-natianiste sînt greşite şi pentru Romano-catolicism, ele fiind valabile numai pentru Calvinism în special şi pentru Biserica Reformată în general ; al doilea, pentru că învăţătura Sfîntului Ioan Casian este aceea a Bisericii Răsăritene şi acest adevăr poate fi demonstrat prin citaţii din. scriitorii şi Părinţii Origen, Macane Egipteanul, Chirii al Ierusalimului, Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa şi Ioan Hrisostomul, Isidor Pelusio-tul, Ioan Damaschinul, apoi din scriitori bisericeşti de mai tîrziu ca Teofilact, Partenie al Constantinopolului, Dositei al Ierusalimului... Amintim în plus faptul că adversari ca Prosper al Aquitaniei, ei înşişi s-au văzut siliţi să respecte pe marele îndrumător al creştinătăţii din punct de vedere duhovnicesc j în acelaşi timp au fost taxaţi ca necinstiţi de teologi cu autoritate din vremea noastră ca O. Chadwick, în op. cit., p. 135, unde scrie : «El (Prosper) atribuie lui Casian, ceea ce Casian n-a învăţat».

532 osteneala şi priceperea agricultorului au nevoie de ajutorul dumneze-irii. Chiar şi atunci cînd ogorul i-a dat din belşug roadele sale, dacă intervin întîmplări nedorite, nădejdile i se vor spulbera şi se va vedea înşelat în speranţele sale chiar după ce a adunat recolta, care poate să se strice fie pe arie, fie în hambare. 5. Din aceasta se înţelege limpede că începutul atît al gîndurilor, cît şi al faptelor bune este de la Dumnezeu, Care ne insuflă cu voinţa, Sa sfîntă şi ne dă puterea şi prilejul de a îndeplini tot ce dorim în chip drept : «Toată darea cea bună şi tot darul desâvîrşit de Sus este, coborîndu-se de la Părintele luminilor», care începe cele bune, le urmăreşte şi le desăvîrşeşte în noi, precum spune Apostolul: «Iar Cel care dă sâmmţa semănătorului şi pîine spre mîncare vă va da şi va înmulţi sămînţa voastră şi va tace să crească roadele dreptăţii voastre». 6. Datoria noastră este să urmăm cu umilinţă harul lui Dumnezeu, care ne ocroteşte zilnic, sau să ne împotrivim «cu cerbicea tare şi cu urechile netăiate împrejur», precum este scris, meritînd a auzi cuvintele lui Ieremia : «Oare cel care cade nu se va ridica ? sau cei ce s-a îndepărtat nu se va întoarce ? De ce dar acest popor din Ierusalim s-a îndepărtat de Mine cu atîta încăpăţînare ? Ei şi-au întărit cerbicele lor şi n-au voit să se întoarcă».