Marea cameră Hotărârea (fond)

B. Motivarea Curţii

1. Cu privire la aplicabilitatea art. 8 din Convenţie

252. Curtea observă că acest capăt de cerere include două aspecte: pe de o parte, lipsa accesului la locul de domiciliu din Golestan şi, pe de altă parte, la mormintele rudelor sale. Guvernul contestă calitatea de victimă a reclamantului în ceea ce priveşte al doilea aspect. În decizia cu privire la admisibilitate pronunţată în speţă, Curtea a conexat la fond excepţia ridicată de Guvern în această privinţă (Sargsyan, citată anterior, pct. 99).

253. Curtea reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale constante, noţiunea de „domiciliu” are un sens autonom, care nu depinde de clasificarea reţinută în dreptul intern. Faptul că un anumit habitat constituie un „domiciliu”, care intră sub protecţia art. 8 § 1, depinde de împrejurările de fapt, în special de existenţa unor legături suficiente şi continue cu un anumit loc (a se vedea, de exemplu, Prokopovitch, pct. 36, şi Gillow împotriva Regatului Unit, 24 noiembrie 1986, pct. 46, seria A nr. 109).

254. În cauze similare, Curtea a considerat că absenţa involuntară prelungită nu întrerupe legătura persoanei strămutate cu locul de domiciliu (Cipru împotriva Turciei, citată anterior, pct. 173-175, Doğan şi alţii, citată anterior, pct. 159-160). Cu toate acestea, a afirmat că trebuie să fi existat anterior o legătură suficient de puternică cu locul respectiv. De exemplu, în cauza Loizidou (citată anterior, pct. 66), a refuzat să considere terenul pe care reclamanta intenţiona să construiască o casă de locuit ca reprezentând „domiciliu” în sensul art. 8 din Convenţie. În decizia Demopoulos şi alţii (citată anterior, pct. 136-137), nu a acceptat să considere fosta casă a unei familii cipriote grece ca fiind „domiciliulˮ reclamantei, fiica părinţilor, care era foarte tânără în momentul în care au fost obligaţi să părăsească acele locuri.

255. Curtea reaminteşte, de asemenea, că noţiunea „viaţă privată” reprezintă un termen larg, care nu se pretează la o definiţie exhaustivă şi include, în special, dreptul de a stabili şi de menţine relaţii cu alte fiinţe umane şi cu exteriorul (a se vedea, de exemplu, Pretty împotriva Regatului Unit, nr. 2346/02, pct. 61, CEDO 2002 III). Deşi a afirmat că drepturile protejate de art. 8, inclusiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, se referă, în principal, la relaţiile dintre fiinţele vii, nu a exclus faptul că aceste noţiuni se pot extinde la anumite situaţii ulterioare decesului [a se vedea, în special, Jones împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 42639/04, 13 septembrie 2005, cu privire la refuzul autorităţilor de a-i permite reclamantului să pună pe mormântul fiicei sale o piatră funerară cu o fotografie, Elli Poluhas Dödsbo împotriva Suediei, nr. 61564/00, pct. 24, CEDO 2006 I, cu privire la refuzul autorităţilor de a-i permite reclamantei să transfere urna care conţinea cenuşa soţului ei decedat dintr-un cimitir în altul, şi Hadri-Vionnet împotriva Elveţiei, nr. 55525/00, pct. 52, 14 februarie 2008, cu privire la înhumarea de către autorităţi a copilului născut mort al reclamantei, fără a-i da acesteia posibilitatea de a participa la înhumare]. Într-o cauză recentă în care autorităţile au refuzat să restituie reclamanţilor trupurile neînsufleţite ale rudelor lor şi au dispus înhumarea lor într-un loc necunoscut, Curtea a considerat că, privându-i astfel pe reclamanţi de posibilitatea de a cunoaşte locul înmormântării defuncţilor şi de-l vizita, autorităţile au adus atingere vieţii private şi de familie a reclamanţilor [Sabanchiyeva şi alţii împotriva Rusiei, nr. 38450/05, pct. 122-123, CEDO 2013 (extrase)].

256. În speţă, reclamantul a prezentat probe – o copie a vechiului paşaport sovietic, precum şi a certificatului de căsătorie – care demonstrează că s-a născut în Golestan în 1929 şi s-a căsătorit în 1955. În plus, Curtea a stabilit că a deţinut o casă în Golestan care, deşi foarte deteriorată, încă există şi în prezent (pct. 197). Afirmaţia reclamantului potrivit căreia, după ce a construit această casă la începutul anilor ‘60, a trăit acolo cu familia sa, până la fuga sa din iunie 1992, este susţinută de mai multe mărturii. În cele din urmă, hărţile Golestanului prezentate de părţi şi de guvernul intervenient arată că a existat un cimitir în acel sat. Reclamantul era originar din Golestan şi întrucât multe dintre rudele locuiseră în acest loc, este plauzibil ca morţii familiei să fi fost îngropaţi în acest cimitir.

257. Curtea acceptă aşadar că reclamantul a avut în Golestan un „loc de domiciliu”, pe care l-a părăsit împotriva voinţei sale, în iunie 1992. Capătul lui de cerere se referă în mod special la imposibilitatea de a reveni în acel loc. În aceste condiţii, nu se poate considera că absenţa lui prelungită a întrerupt legătura sa continuă cu locul de domiciliu. Curtea a constatat, de asemenea, că reclamantul şi-a petrecut cea mai mare a vieţii sale în Golestan şi, prin urmare, trebuie să-şi fi creat cele mai multe dintre legăturile sale sociale în locul respectiv. Prin urmare, imposibilitatea de a se reîntoarce acolo i-a afectat totodată şi „viaţa privată”. În cele din urmă, Curtea consideră că, în circumstanţele speţei, ataşamentul cultural şi religios al reclamantului la mormintele rudelor sale din Golestan poate, de asemenea, intra sub incidenţa noţiunii „viaţă privată şi de familie”. Pe scurt, imposibilitatea de a reveni la fostul său loc de reşedinţă are un impact asupra „vieţii sale private şi de familie” şi asupra „locului de domiciliu”.

258. În cele din urmă, Curtea respinge excepţia invocată de Guvern cu privire la calitatea reclamantului de victimă în ceea ce priveşte mormintele rudelor şi consideră că faptele cauzei intră sub incidenţa noţiunii „viaţă privată şi de familie” şi „loc de domiciliu”. Prin urmare, art. 8 este aplicabil.

2. Cu privire la întrebarea dacă s-a produs o încălcare continuă a art. 8 din Convenţie

259. Curtea reaminteşte consideraţiile prezentate mai sus, care au condus-o la concluzia că s-a produs o încălcare continuă a art. 1 din Protocolul nr. 1. A constatat că, având în vedere situaţia din Golestan, interdicţia la care a fost supus reclamantul, precum şi orice alt civil cu privire la accesul în sat, a fost impusă pentru a proteja civilii împotriva pericolelor existente în regiune. Cu toate acestea, concluzionează că, refuzându-i dreptul de acces la bunurile lăsate în urmă fără a lua alte tipuri de măsuri pentru a-i restitui drepturile asupra acestor bunuri ori pentru a-l despăgubi pentru imposibilitatea de a le folosi, autorităţile i-au impus şi continuă să-i impună reclamantului o sarcină excesivă.

260. Aceleaşi considerente se aplică şi capătului de cerere pe care reclamantul l-a formulat în temeiul art. 8 din Convenţie. Refuzându-i accesul la locul de domiciliu şi la mormintele rudelor sale din Golestan fără să adopte măsuri prin care să ţină seama de drepturile acestuia sau cel puţin să-l despăgubească pentru pierderea dreptului de folosinţă, autorităţile l-au făcut şi continuă să-l facă să suporte o sarcină disproporţionată.

261. Prin urmare, Curtea concluzionează existenţa unei încălcări continue a drepturilor reclamantului garantate de art. 8 din Convenţie.