Teaching Individuals with Developmental Delays: Basic Intervention Techniques Dr. O. Ivar Lovaas

Generalizarea Identificarii Receptive a Marimii

Dupa ce elevul invata sa identifice obiecte mari si mici utilizand un set de obiecte 3D similare in toate proprietatile cu exceptia marimii, introduceti seturi suplimentare de obiecte 3 D, parcurgand pasii 1-7 din sectiunea precedenta. Stimuli cum ar fi cesti care intra una in alta sau papusi care intra una intr-alta par ideali pentru o astfel de treaba. Reamintiti-va sa predati doar o singura pereche de obiecte odata. Stabiliti criteriul de invatare la 5 din 5 sau 9 din 10 identificari cu succes a unor perechi noi (adica nepredate) de obiecte ideintice. Pentru a-l ajuta pe elev sa atinga acest criteriu, predati- i aproximativ cinci perechi de obiecte identice, si apoi probati cu o pereche noua de obiecte. Daca elevul poate identifica cu succes obiectele mare si mic din aceasta pereche fara predare, generalizati aceasta aptitudine intre alte obiecte, educatori si ambiente. Daca elevul nu identifica cu succes obiectele mari si pe cele mici atunci cand sunt prezentate ca o pereche noua de obiecte, continuati sa predati perechi, proband periodic perechi noi pentru a testa generalizarea.

Dupa ce elevul stapaneste identificarea receptiva a obiectelor 3D identice in toate proprietatile cu exceptia marimii, introduceti obiecte 3D non-identice. Incepeti prin a prezenta obiecte care sunt foarte similarea, dar nu identice. De ex, un cal mic din plus si un cal mare din plastic. Gradat, introduceti obiecte tot mai diferite – cum ar fi o ceasca mica si un bufet mare, sau, eventual, un pix si o perna. Stabiliti criteriul de invatare a generalizarii obiectelor non-identice la 5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte nepromptate.

Odata ce elevul indeplineste criteriul de invatare a obiectelor non-identice 3D, introduceti obiecte in forma 2D. Poate fi util sa introduceti intai obiecte in 2D care sunt identice din toate punctele de vedere cu exceptia marimii (de ex, prezentati fotografii ale obiectelor utilizate initial in acest program). Initial, testati generalizarea, neacordand recompensa. Daca elevul nu raspunde corect la incercarea de proba, urmati pasii 1-7 descrisi in sectiunea precedenta, pentru a preda discriminarea obiectelor in 2D. Stabiliti criteriul de invatare la 5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte consecutive nepromptate, in care se identifica obiectele identice (cu exceptia marimii) mici si mari, reprezentate ca stimuli 2D. Apoi introduceti imagini de obiecte non-identice, urmate de fotografii din carti.

Ca test final pentru generalizare, inversati SD-urile obiectelor predate. Cu alte cuvinte, prezentati un obiect – pe care elevul l-a invatat ca fiind mic, intr-un context in care acesta se dovedeste a fi mare, si vice-versa. Retineti ca acesta este un pas dificil de stapanit pentru cei mai multi elevi, asadar aveti rabdare – cu dv insiva si cu elevul.

Arii de dificultate

Daca elevul are de la inceput dificultati in a invata sa identifice receptiv marimea, introduceti un set diferit de obiecte, punandu-le pe cele initiale deoparte. Dificultatea elevului poate fi specifica pentru primul set de obiecte. Daca elevul continua sa intampine dificultati, si este incapabil sa faca vreun progres in identificarea dimensiunii, dupa cateva saptamani de predare, aveti in vedere amanarea temporara a acestui program, si reintroducerea lui intr-un stadiu mai avansat al terapiei.

Cand reintroduceti programul, urmati pasii 1-7 utilizand un set diferit de obiecte fata de cel (cele) cu care elevul a inregistrat esecuri. De asemenea, ati putea incerca o procedura alternativa de predare: predati “mare” utilizand o pereche de obiecte, apoi generalizati la alte perechi de obiecte. In continuare, predati “mic” utilizand o pereche diferita de obiecte, generalizand mai tarziu la alte perechi de obiecte. In final, lucrati pe o rotatie randomizata de obiecte mari si mici, focusandu-va pe o pereche de itemi la un moment dat. Aceasta procedura de predare permite elevului sa castige mai multa experienta in identificarea separata a obiectelor mici si mari, inainte de a i se solicita discriminarea intre marimi. Unii elevi au mai mult succes cand marimile sunt predate in acest fel. Daca elevul nu e capabil sa discrimineze dimensiunea – intre obiecte mici si mari, dupa cateva saptamani de predare utilizand aceasta procedura, intrerupeti sarcina de receptie si introduceti denumirea expresiva a marimii.

Denumirea expresiva a marimii

Inainte de a preda denumirea expresiva a marimii, elevul trebuie sa stapaneasca imitarea verbala a cuvintelor “mare” si “mic”. Daca cuvinte cu semnificatie comparabila sunt mai usor de pronuntat pentru elev (de ex, “urias” si “pitic”), atunci utilizati aceste cuvinte. (Nota traducatorului: varianta, in loc de “big – little”, in limba engleza este “large –small”, cuvinte mai usor de pronuntat pentru copil decat alternativa pe care am propus-o in limba romana, si cu semnificatie mai apropiata de perechea originala de adjective). Cum am mentionat in capitolele precedente, elevii cel mai adesea invata sarcinile de identificare receptiva inainte de a le invata pe cele de denumire expresiva. Insa retineti ca elevul cu care lucrati se poate sa invete mai usor sa denumeasca expresiv marimea, decat sa o identifice receptiv. Totusi, ca o linie generala de ghidare, faceti efortul de a preda mai intai sarcina receptiva.

Incepeti predarea denumirii expresive a marimii utilizand obiecte 3D identice in toate privintele, cu exceptia marimii. Daca elevul a invatat anterior marimile receptiv, introduceti obiecte invatate in aceasta componenta in program. De ex, invatati elevul sa denumeasca marimea pantofului de tenis de bebelus si a pantofului de tenis de adult, pe care anterior a invatat sa le identifice receptiv.

Componenta expresiva a Programului Marimilor este cel mai usor predata cand dv si elevul stati vis-à-vis unul de altul la masa. Acest format va permite sa prezentati simultan doua obiecte pe masa. Va recomandam sa incepeti cu instructia “Mare sau mic?”, deoarece acest SD contine unele proprietati de prompter. Mai tarziu, aceasta instructie poate fi gradat transformata in “Ce marime?”, odata ce elevul stapaneste raspunsul la instructia originala. In ilustrarea urmatorilor pasi, fie ca R1 sa conste din afirmatia elevului “Mare”, si R2 sa conste in afirmatia elevului “Mic”.

• 
  Pasul 1
  

Plasati pe masa o pereche de obiecte identice in toate proprietatile cu exceptia marimii. Pozitionati aceste obiecte la o distanta de aprox 6 inch unul de altul si prezentati SD, ce consta in intrebarea dv ”Mare sau mic?”, in timp ce aratati cu degetul sau ridicati si mutati obiectul mare. Promptati raspunsul corect, rostind “mare”, si recompensati elevul pentru imitarea verbalizarii. Gradat, estompati prompterul in incercarile subsecvente. Continuati cu repetate incercari pana cand elevul indeplineste criteriul de 5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte nepromptate.

• 
  Pasul 2
  

Plasati aceeasi pereche de obiecte identice in toate proprietatile cu exceptia marimii la o distanta de aprox 6 inch unul de altul pe masa. Prezentati SD2, ce consta in intrebarea educatorului “Mare sau mic?”, in timp ce aratati cu degetul sau ridicati si mutati obiectul mic. Imediat, promptati raspunsul corect afirmand “Mic”. Recompensati raspunsul corect si estompati prompterul. Repetati SD2 pana cand este indeplinit acelasi criteriu ca la pasul 1.

• 
  Pasul 3
  

Intercalati SD1 si SD2 conform paradigmelor discriminarii si rotatiei randomizate, stabilind criteriul de invatare la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate. Odata ce elevul stapaneste discriminarea intre SD1 si SD2, generalizati aceasta sarcina intre educatori si ambiente, pentru a consolida discriminarea.

Generalizarea denumirii expresive a marimii

Dupa ce elevul stapaneste denumirea obiectelor la o pereche de obiecte 3D ca fiind mare si mic, introduceti seturi aditionale de obiecte 3D, urmand pasii 1-3 din sectiunea precedenta. Predati o pereche de obiecte odata, pana cand elevul denumeste cu succes obiecte noi (adica neinvatate deja) ca fiind mari sau mici prima data cand ii sunt prezentate. Poate fi util sa predati mai intai aproximativ 5 perechi de obiecte, urmand pasii 1-3, apoi probati o pereche noua de obiecte. Daca elevul denumeste cu succes dimensiunea noilor obiecte, generalizati aceasta aptitudine cu obiecte, educatori si ambiente noi. Daca elevul nu denumeste cu succes marimea obiectelor noi, continuati sa-i predati alte perechi de obiecte identice din toate punctele de vedere, cu exceptia marimii, periodic proband perechi noi de obiecte pentru a testa generalizarea. Odata ce elevul generalizeaza la cateva perechi noi de obiecte identice, introduceti treptat obiecte cu diferente mai putin vizibile de marime. In final, inversati SD-urile pentru obiectele predate. Cu alte cuvinte, prezentati un obiect – pe care elevul a invatat sa-l denumeasca “mic” – intr-un context in care acum obiectul este cel mare, si vice-versa. Utilizati stimuli cum ar fi cani care se introduc una in alta sau papusi care se introduc una in alta in acest scop.

Cand elevul stapaneste denumirea expresiva a obiectelor 3D identice in toate privintele, cu exceptia marimii, introduceti obiecte 3D non-identice. Incepeti aceasta faza prin a prezenta obiecte care sunt similare, dar nu identice. De ex, introduceti un bol mic de portelan si o farfurie mare de carton. Gradat, introduceti obiecte tot mai dissimilare, pana cand elevul poate denumi marimea unei masinute mari fata de o prajitura mica. Stabiliti criteriul de invatare a generalizarii noilor obiecte non-identice 3D la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate.

Odata ce conceptul de marime prezentat in forma 3D este invatat, introduceti obiecte in 2D. poate fi util sa introduceti mai intai poze ilustrand obiecte identice in toate aspectele, cu exceptia marimii. Daca este necesar, urmati pasii 1-3 anteriori pentru a preda aceasta aptitudine. Stabiliti criteriul de invatare la denumirea cu succes a catorva noi stimuli 2D care difera numai ca marime. Apoi introduceti reprezentari 2D non-identice de obiecte, si, in final, poze din carti. Cand elevul generalizeaza conceptul de marime la ilustratii care nu au fost invatate, treceti treptat de la instructia “Mare sau mic?” la intrebarea “Ce marime?”, adaugand-o, la inceput, ca o soapta. Treptat, cresteti volumul noii intrebari de-a lungul incercarilor, in timp ce, proportional, decresteti volumul intrebarii originale, pana cand doar noua intrebare ramane ca SD.

Arii de dificultate

Unii elevi devin confuzi cand aud cuvintele “mare” si “mic” in aceeasi SD. Raspunsul tipic pentru acesti elevi este “mare-mic”. Cateva tehnici de predare pot ajuta la rezolvarea acestei probleme. Mai intai, incercati sa folositi sarcina receptiva ca prompter pentru cea expresiva, plasand obiectele mari si mici pe masa si dati o instructie care contine proprietati ale raspunsului vizat (de ex, “atinge mare”). Imediat dupa ce elevul raspunde corect, aratati cu degetul spre obiect si intrebati “Ce marime?”.

Un alt prompter util este de a inversa ordinea instructiei “Mic sau mare?” cand intrebati despre obiectul mare, de vreme ce ultimul cuvant (“mare”) este cel pe care elevul probabil ca il va repeta sau retine, pentru ca este recent. Daca elevul continua sa intampine dificultati cu componenta expresiva a Programului Marimilor, urmatoarea SD alternativa poate fi introdusa in loc de “Mare sau mic?”: plasati doua obiecte diferite pe masa, si, depinzand de scop, prezentati instructia: “care e mare?” sau “Care e mic?”. Raspunsul elevului trebuie sa denumeasca obiectul cu proprietatea vizata. Daca aceasta strategie functioneaza pentru elev, promptati elevul introducand “care e mare?” ca SD1 si “care e mic?” ca SD2. Urmati procedurile standard de invatare a discriminarii.

CAPITOLUL 26

Elemente de gramatica: eu vreau, eu vad, eu am

Acest capitol descrie procedurile de invatare a elevului sa utilizeze forme elementare de gramatica, cum ar fi combinatii de substantiv si verb. Cele trei programe utilizate pentru a realiza aceasta sarcina sunt intitulate Eu Vreau, Eu Vad, Eu Am. Din aceste programe, elevul este invatat sa genereze propozitii cum ar fi “eu vreau joaca”, “eu vad pasare mare”, “eu am pizza”. Aceste programe pot fi predate ca extensii ale aptitudinilor introduse in Programul de Denumire Expresiva a Obiectelor (cap.23).

Ca parte din programul Eu Vreau, elevul este invatat sa verbalizeze alegerile, cand se confrunta cu itemi doriti sau nedoriti, si sa devina mai spontan in cererile sale. In programul Eu Vad, elevul este invatat sa descrie ce anume observa in mediul sau inconjurator, si sa faca acest lucru intr-o maniera tot mai spontana. In programul Eu Am, elevul este invatat sa-si descrie posesiunile. Acest program include, de asemenea, pasi care descriu cum sa incepi vorbirea de tip conversatie intre elev si educator, cum ar fi afirmatii reciproce. Fiecare program prezentat in acest capitol trebuie sa contribuie la facilitarea comunicarii sociale.

Eu Vreau

Va recomandam sa incepeti programul “Eu Vreau” prin a-l invata pe elev sa ceara hrana, obiectele si activitatile sale preferate. Motivele pentru o astfel de recomandare sunt duble. Mai intai, astfel de preferinte aproape invariabil implica recompense, intarind propozitiile “Eu vreau”. Apoi, stapanirea de catre elev a unei modalitati eficiente de a-si exprima dorintele va duce probabil la reducerea crizelor de furie.

Observati ca raspunsul in acest program este o propozitie completa, ce incorporeaza denumirea itemului preferat. Deoarece propozitia “eu vreau (item)” trebuie sa fie promptata de educator, elevul trebuie sa fi invatat imitarea verbala a propozitiei “eu vreau (item)” inainte de a-l introduce in acest program. De ex, daca doriti sa alegeti “Pasare Mare” (Nota trad. – o jucarie, un personaj din Muppets Show) ca stimul pentru SD1, elevul trebuie sa stapaneasca imitarea propozitiei “Eu vreau Pasare Mare”. Fiti sigur ca elevul poate repeta cateva propozitii “Eu vreau”, inainte de a incepe programul de fata (de ex, “eu vreau prajitura”, “eu vreau suc”, “eu vreau Barney”). Pasii implicati in invatarea propozitiilor “eu vreau” sunt similare cu cele din toate celelalte programe ce implica invatarea discriminarii. Pentru primii trei pasi in predarea afirmatiilor “eu vreau”, alegeti trei stimuli care sa-l incante pe elev cand ii primeste ca recompensa pentru raspunsul corect. Acesti itemi pot include o jucarie favorita, o mancare speciala sau o activitate favorita.

• 
  Pasul 1
  

Prezentati SD1, care consta in intrebarea “ce vrei?”, in timp ce aratati o mancare sau o jucarie foarte preferata in fata ochilor elevului. De ex, daca elevului ii place sucul, prezentati-i un pahar cu suc si spuneti ”Ce vrei?”. Promptati raspunsul corect, afirmand imediat: “eu vreau suc”. Pentru a-l impiedica pe elev sa va repete ecolalic intrebarea, prezentati intrebarea rapid si pe un ton scazut, in timp ce subliniati prompterul printr-o voce mai tare. Deoarece elevul probabil ca nu stie semnificatia intrebarii “ce vrei?”, poate fi mai eficient pur si simplu sa prezentati un SD cum ar fi “Vrei?” la inceput, apoi sa precizati treptat si restul intrebarii, pe masura ce elevul capata mai multa experienta in acest program. Recompensati raspunsul elevului, dandu-i o cantitate mica din itemul numit in raspunsul sau (cu alte cuvinte, daca itemul este o bautura, turnati putin in pahar si dati-i o inghititura ca recompensa; daca itemul este o mancare, dati-i o bucata cat jumatate dintrun cub de zahar; daca itemul este o jucarie sau o activitate, permiteti-i sa se joace cam 5 secunde cu acea jucarie sau sa faca acea activitate). Estompati prompterul (“eu vreau suc”), spunand treptat tot mai putin din propozitie, sau scazand volumul vocii cu care spuneti propozitia, in timp ce pastrati raspunsul complet si inteligibil al elevului. Intermitent, probati incercari fara prompter, pentru a reduce, pe cat posibil, numarul incercarilor promptate, si ajuta astfel sa evitati dependenta de prompter. Reamintiti-va ca elevul trebuie sa capete drept recompensa acelasi item pe care il cere. Repetati incercarile pana la criteriul de 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate.

• 
  Pasul 2
  

Prezentati SD2, ce consta in intrebarea “Ce vrei?” sau pur si simplu “vrei?”, in timp ce ii aratati un al doilea item dorit (de ex, un cartof prajit/ chips) in fata ochilor elevului. Promptati raspunsul corect afirmand “eu vreau chips”. Estompati prompterul, in timp ce mentineti raspunsul corect ale elevului. Recompensati elevul, dandu-i o cantitate mica din itemul pe care il cere. Stabiliti criteriul de invatare la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate.

• 
  Pasul 3
  

Intercalati SD1 si SD2. adica, alternati intre a prezenta chipsul si sucul, recompensand diferentiat si trecand la o rotatie randomizata ale SD-urilor, asa cum s-a invatat in capitolul de invatare a discriminarilor (Cap.16). Stabiliti invatarea la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate. Asa cum am recomandat in precedentele programe, generalizati aceasta achizitie cu alti educatori si in alte ambiente (de ex, la ora de masa), pentru 3-4 zile, inainte de a trece la SD3. Daca primele doua SD-uri implica itemi legati de mancare, poate fi util sa stabiliti urmatoarea discriminare cu un item preferat care nu e mancare, cum ar fi “sus” (daca elevului ii place sa fie ridicat), “gadila”, sau o jucarie favorita. Dupa ce SD3 este stapanit, prin serii de incercari, intercalati-l intai cu SD1, apoi cu SD2, in timp ce pastrati discriminarea SD1-SD2 in diferite situatii.

Arii de dificultate

Daca alegeti un item nepreferat (sau o activitate) pentru a-l invata pe elev sa ceara, este rezonabil sa ne gandim ca cererea elevului se va deteriora. Deteriorari similare pot fi observate daca elevul se satura de itemii preferati (recompensele). Daca cererea elevului arata o scadere semnificativa, adaugati o a doua recompensa pentru a sprijini raspunsul corect, intr-un efort de a-i pastra achizitiile. De ex, daca elevul trebuie sa invete fraza “eu vreau Pasarea Mare”, si isi pierde interesul pentru Pasarea Mare de-a lungul incercarilor, recompensati elevul cu mancare pentru ca doar gaseste Pasarea Mare. Daca elevul refuza un item in stadiile de inceput, inlocuiti acel item cu unul pe care elevul il doreste. In sectiunea care urmeaza, se fac pasi pentru prevenirea dificultatilor descrise in aceasta sectiune.

Confruntandu-l pe elev cu o cantitate mare de recompensa (de ex, paharul plin cu suc), dar permitandu-i sa consume doar o cantitate mica (de ex, o inghititura) e posibil sa declanseze o lupta pentru o portie mai mare. Criza de furie reduce eficacitatea eforturilor dv; de aceea, dati-i elevului recompense proportionate.

Este o mare realizare pentru elev sa invete sa-si verbalizeze preferintele. Din nefericire, nu fiecare elev achizitioneaza aceasta capacitate. Pentru acei elevi care intampina dificultati serioase in exprimarea verbala a preferintelor lor, exista alternative oferite de Programul de Citit si Scris si Programul de Comunicare prin Schimb de Poze (PECS) – cap.29 si 30. Aderand la urmatorii pasi, elevul poate invata sa-si verbalizeze alegerile.

• 
  Pasul 1
  

Prezentati SD1, ce consta in intrebarea “Care?”, in timp ce ii aratati elevului doi itemi. Elevul trebuie sa fi invatat in prealabil sa denumeasca ambii itemi. Unul din itemii prezentati trebuie sa fie un item foarte dorit (de ex, o mancare preferata, cum ar fi inghetata) si celalalt un item mai putin preferat sau nepreferat (de ex, o mancare nepreferata, cum ar fi o muratura). De indata ce obiectele sunt prezentate pe masa, promptati elevul sa spuna “eu vreau (inghetata)”. Recompensati elevul cu itemul preferat. Sistematic estompati prompterul. Aceasta sarcina de obicei este stapanita relativ usor, in parte deoarece este improbabil ca elevul sa solicite un item pe care nu-l vrea. Daca elevul face o greseala, nu ii dati recompensa sau dati-i elevului itemul nepreferat. Considerati ca a invatat la 5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte nepromptate.

• 
  Pasul 2
  

Prezentati SD2, ce consta in intrebarea “Care?”, in timp ce prezentati un nou item preferat (de ex, o jucarie preferata) si un nou item nedorit (de ex, un prosop, daca elevului nu-i place sa i se stearga fata). Imediat dati un prompter, si apoi estompati-l sistematic. Amintiti-va sa il recompensati pe elev cu itemul pe care il denumeste in raspuns. Daca el cere itemul nepreferat, dati-i acel item. Considerati ca a invatat la 5 din 5 sau 9 din 10 raspunsuri corecte nepromptate.

• 
  Pasul 3
  

Invatati-l pe elev sa discrimineze intre SD1 si SD2, urmand procedurile de invatare a discriminarii. Asta inseamna ca prezentarea stimulilor ar trebui eventual sa varieze intre itemii preferati, prezentati intr-o ordine randomizata, si intotdeauna in contrast cu unul dintre itemii nedoriti (de ex, inghetata in contrast cu o muratura sau un prosop, o jucarie favorita in contrast cu o muratura sau un prosop).

Dupa ce elevul invata sa aleaga itemii doriti in defavoarea itemilor nedoriti sau nepreferati, aratati-i doi itemi doriti si un item nedorit cand prezentati SD. De exemplu, intrebati-l pe elev “Care?”, in timp ce prezentati inghetata, o jucarie preferata sau o muratura. Daca elevul alege verbal ambii itemi favoriti, recompensati-l prin a-i da amandoi itemii. Opriti recompensa daca va selecta itemul nepreferat sau nedorit, sau dati-i elevului, drept consecinta a faptului ca l-a cerut.

Cand elevul stapaneste aceasta sarcina, puteti extinde SD pentru a produce intrebarea “Care o vrei?”. Puteti face de asemenea cateva alegeri noi care sa fie la dispozitia elevului, cum ar fi alegeri intre comportamente preferate si comportamente nepreferate sau nedorite – si nu itemi. Modificand programul de predare explicat mai sus, este posibil sa-l invatati pe elev sa aleaga intre doua comportamente de dezirabilitate diferita, cum ar fi un pupic sau o ciupitura. De exemplu, puteti intreba “Vrei un pupic sau o ciupitura?”. Daca elevul spune “Eu vreau pupic”, trebuie pupat. Daca spune “Eu vreau ciupitura”, trebuie sa-l ciupiti destul de tare ca sa devina neplacut, si apoi faceti o noua incercare, in care sa promptati raspunsul care capata comportamentul preferat. Alegeri noi (de ex, baie sau televizor, joaca sau munca) trebuie introduse, proportional cu intelegerea limbajului de catre elev. Inutil de spus ca exista nesfarsite variante ale intrebarii originale “ce vrei?”.

Intr-un stadiu mai avansat al terapiei, elevul poate fi invatat raspunsuri da/nu la itemi volitionali (de ex, “vrei un pupic?”, “Vrei o ciupitura?”). Extensiile intrebarilor volitionale vor fi introduse intr-un volum viitor, cuprinzand programe avansate, in care sunt introduse raspunsuri da/nu la intrebari factice (de ex, “Este cerul albastru?”).

A face alegeri atunci cand nu exista stimuli externi

Urmand pasii descrisi in sectiunea anterioara, prezentati SD1 (“vrei [item 1] sau [item 2]?”). Itemii implicati in aceasta intrebare nu trebuie sa fie in campul vizual al elevului, dar trebuie sa fie imediat accesibili, astfel incat elevul sa poata fi confruntat cu consecinta imediat dupa raspuns. Imediat dupa SD, promptati elevul sa spuna ”Eu vreau (denumirea obiectului)”. Prezentati rapid itemul denumit in raspunsul elevului. De ex, intrebati-l pe elev “Vrei inghetata sau muratura?” si promptati rapid: “inghetata”. Recompensati-l pe elev, lasandu-l sa guste inghetata. Dupa ce invata SD1, introduceti o a doua pereche de itemi in SD2 (de ex, o jucarie favorita cum ar fi Woody sau Buzz, si mustar sau dressing de salata). Promptati ca mai inainte, si estompati prompterul in incercarile urmatoare. Cand elevul atinge criteriul de invatare pentru SD2, supuneti SD1 si SD2 trainingului pentru discriminare.

Desi este indicat sa utilizati itemul preferat ca recompensa pentru raspusnul corect, trebuie sa decideti daca sa utilizati itemul nedorit drept consecinta pentru raspunsul incorect. De ex, ii puteti da elevului muratura, daca o cere. Cel mai probabil, o astfel de consecinta este usor aversiva, si poate de aceea sa faciliteze discriminarea. Pentru a-l ajuta pe elev sa faca alegeri intre stimuli mai putin extremi, asociati itemi foarte doriti cu itemi oarecum doriti ( de ex, inghetata si covrigi).