R O M Â N I A
SECŢIA DE COMBATERE A INFRACŢIUNILOR
CONEXE INFRACŢIUNILOR DE CORUPŢIE
Nr. 435/P/2012
Operator date nr. 4472
Verificat
sub aspectul legalităţii şi temeiniciei,
În temeiul art. 328 alin.1 C.p.p. şi art.
222 alin.1 din OUG nr. 43/2002
PROCUROR ŞEF SECŢIE
Constantin Claudiu Dumitrescu
RECHIZITORIU
Anul 2014 luna iunie ziua 04
Procuror șef birou Nicolae Marin din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracţiunilor de corupţie;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpaţii:
- Manolachi Dan-Emil cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 269, alin 1 din C.p., art. 407, alin. 1 din C.p., art. 289, alin.1 C.p. cu ref. la art. 6 și 7, lit. c din Legea 78/2000 , art. 269, alin.1 din C.p., toate cu aplicarea art. 5 din C.p. și pentru art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38, alin.1 din C.p.;
- Preda Răducu-Valentin cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 291 , alin.1 C.p. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000, art. 407, alin. 2, C.p, art. 48, alin. 1 C.p. rap. la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C.p și art. 38, alin.1 din C.p.;
- Bohâlţeanu Tudor-Gabriel cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped prev. de art.291, alin. 1 C.p.. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 și art. 48, alin.1, din C.p. rap. la art.292 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Caunii Andrei-Ştefan cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped prev. și ped. de art. 292, alin.1 din C.p., art.47 rap. la art. 29, alin.1, lit. b din Legea 656/2002 și art. 322 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Radu Cătălin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped prev. și ped. de art. 48, alin. 1, rap. la art.291, alin. 1 C.p. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 și art. 48, alin.1, din C.p. rap. la art.292 C.p., art. 322 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p. și art. 29, alin.1, lit. b din Legea 656/2002,
- Cazan Geanina Lavinia cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 48, alin.1 rap. la art.291 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Hulubariu Elena Simona cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 48, alin.1 rap. la art.291 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Vasile Octavia Mihaela cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped de art. 322 C.p. și art. 29, alin.1, lit. b din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Irofte Marius cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de prev. și ped de art. 322 C.P cu aplicarea art. 5 din C.p;
și suspecții;
- Neacșu Florin cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art . 48, alin.1 rap la art.269, alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Țaranu Laurențiu cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 48, alin.1 rap. la de art.269, alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Constantin Beatrice-Elisabeta cercetată pentru săvârșirea infracțiuniilor art.269, alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
- Constantin Eduard cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. art.269, alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 din C.p.;
EXPUN URMĂTOARELE:
Situaţia de fapt
I. Infracţiunea de favorizarea făptuitorului.
I.1.La data de 26 noiembrie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârşirea de către inculpații Caunii Andrei Ștefan, Bohâlțeanu Tudor Gabriel, Radu Cătălin și Preda Răducu Valentin a infracțiunilor de cumpărare de influență, trafic de influență respectiv complicitate la cumpărarea de influență/trafic de influență.
Faţă de această împrejurare, având în vedere că era iminentă săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în temeiul art. 91¹, alin.1 și 2 CPP, art. 91² din CPP, prin ordonanţa procurorului de caz, din 27.11.2012 s-a dispus, cu titlu provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sau a comunicărilor efectuate de inculpați, precum și înregistrarea de imagini audio-video, a convorbirilor purtate în mediul ambiental, într-un cuvânt fiind dispuse măsuri speciale de supraveghere.
La data de 29.11. 2012, în ședința de Cameră de Consiliu, Tribunalul București, în dosarul nr. 1315/A.I./2012 a confirmat Ordonanța emisă de Direcția Națională Anticorupție, în dosarul 435/P/2012, prin care se autoriza cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore, măsurile speciale de cercetare, la care am făcut referire mai sus.
Totodată în aceeași cauză Tribunalul București a emis autorizațiile nr. 1315/A.I./2012.
Din materialul probator administrat în cauză, ca urmare a aplicării metodelor speciale de supraveghere, a rezultat în mod indubitabil, faptul că, la data de 28.11.2012, inculpații Bohâlţeanu Tudor Gabriel și Radu Cătălin trebuia să se întâlnească cu inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a-i remite acestuia suma de 50.000 de euro.
Ținând cont de materialul probator existent în cauză, până la acel moment, procurorul de caz a luat hotărârea de a organiza prinderea în flagrant a inculpaţilor. Pentru acest scop, în dimineaţa zilei de 28.11.2012, în jurul orelor 10.00, a fost constituită o echipă complexă formată din procuror, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi de ofiţeri aparţinând Serviciului Tehnic al aceleiași instituţii.
Din această echipă făceau parte inculpatul Manolachi Dan Emil, precum și martorii: Jaca Corneliu Vasile, Bîrlog Constantin, Pascu Adrian, Avramescu Gabriel, Muntean Gabriel Valeriu, toți ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
După ce a fost constituită echipa, procurorul de caz a organizat o întâlnire, context în care a fost prezentată speţa în concret, făcându-se referire şi la persoanele care erau vizate de cercetări.
De asemenea, tot cu ocazia acestei întâlniri au fost stabilite mai multe dispozitive de acţiune precum şi procedura în care urma să se acţioneze.
În legătură cu inculpatul Manolache Dan-Emil precizăm faptul că, acesta făcea parte, împreună cu martorii Jaca Corneliu Vasile, Pascu Adrian, din echipa care trebuia să intervină pentru identificarea și prinderea inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel, după ce acesta remitea suma de bani, iar în funcție de dinamica acțiunii urma să oprească în trafic autovehiculul în care circula inculpatul anterior amintit.
La sfârşitul întâlnirii, procurorul de caz a stabilit că în jurul orelor 12.00 echipele se vor reuni în acelaşi loc pentru a pleca în teren.
După ce au fost stabilite aceste detalii, ofiţerii de poliţie judiciară au revenit în birouri continuându-şi activitatea premergătoare constatării infracţiunii flagrante (identificarea autovehiculelor pentru a face deplasarea în teren, aparat foto, sigilii, etc.).
În acest interval de timp au fost cooptați în echipa care urma să constate infracțiunea flagrantă martorii Stanciu Cristian și Curăvale Dan, ofițer de poliție judiciară, respectiv conducător auto la Serviciul Tehnic al aceleași instituții.
Inculpatul Manolachi Dan-Emil îşi desfăşura activitatea în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, în cadrul Secţiei a II-a, în biroul nr. 257B, situat la etajul 2 al clădirii.
În perioada în care ofiţerii de poliţie judiciară anterior amintiţi desfăşurau activităţi premergătoare, specifice constatării infracţiunii flagrante, în jurul orelor 11.00 inculpatul Manolachi Dan Emil, după ce în prealabil a luat legătura telefonic cu o persoană necunoscută, a ieşit din birou şi s-a deplasat în holul clădirii DNA, la intrarea în sediu, din strada General Cristescu, loc în care s-a întâlnit cu o persoană, identificată ulterior ca fiind suspectul Neacșu Florin.
În timp ce inculpatul Manolachi Dan Emil şi suspectul Neacșu Florin purtau discuţii în locul anterior amintit, în instituţie prin holul respectiv a trecut ofiţerul de poliţie judiciară Pascu Adrian care i-a surprins stând de vorbă.
După ce au fost surprinşi de ofiţerul Pascu Adrian, inculpatul Manolachi Dan Emil şi suspectul Neacșu Florin au părăsit incinta, sediul DNA, deplasându-se în strada general Cristescu, unde şi-au continuat discuţiile.
Cu această ocazie, inculpatul Manolachi Dan Emil i-a solicitat suspectului Neacşu Florin să-i transmită inculpatului Preda Răducu Valentin să-şi anuleze toate întâlnirile pe care le avea programate în ziua respectivă. Deci, şi întâlnirea pe care o avea cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel.
După ce au terminat, inculpatul Manolachi Dan Emil a revenit la birou, însă nu a mai urmat acelaşi traseu pe care a coborât, ci a intrat în curtea/parcarea instituţiei şi ulterior în clădire pe o intrare secundară.
La rândul său, suspectul Neacșu Florin s-a deplasat către un autoturism de teren, de culoare neagră, marca Porsche Cayenne, cu numărul de înmatriculare B-300-NEF, parcat în faţa instituţiei pe strada general Cristescu, colţ cu strada Ştirbei Vodă, în care s-a urcat, deplasându-se la sediul Ministerului Transporturilor unde a luat legătura cu inculpatul Preda Răducu-Valentin. După ce i-a transmis mesajul primit de la inculpatul Manolachi Dan-Emil, la solicitarea inculpatului Preda Răducu-Valentin, suspectul Neacșu Florin, la orele 12.07.39 a luat legătura telefonic cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor-Gabriel căruia i-a transmis să-și anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă, după ce în prealabil l-a întrebat dacă urma să se vadă cu o ”domnișoară”. …”Trebuia să te întâlnești cu o domnișoară astăzi? Nu te mai întâlni și tu cu nimeni, te rog eu”, i-a transmis suspectul Neacșu Florin inculpatului Bohâlțeanu Tudor Gabriel.
Subliniem că la data de 26.11.2012, inculpaţii Preda Răducu-Valentin şi Bohâlţeanu Tudor-Gabriel au stabilit că, acesta din urmă, pentru a înmâna suma de bani trebuia să se întâlnească cu inculpata Hulubariu Elena-Simona.
În jurul orelor 12.30, s-a hotărât ca echipa operativă, formată din ofiţerii mai sus amintiţi, ( din care făcea parte şi ofiţerul de poliţie judiciară Manolachi Dan Emil) şi procurorul să plece în teren, îndreptându-se către autoturismele cu care facea deplasarea către locul faptei.
În acest timp, procurorul de caz a fost informat, despre faptul că inculpatul Bohâlţeanu Tudor-Gabriel, care trebuia să remită suma de 50.000 euro inculpatului Preda Răducu Valentin a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i-a comunicat să-şi anuleze toate întâlnirile programate in ziua respectivă.
Urmare acestui fapt, inculpații Bohâlţeanu Tudor-Gabriel şi Preda Răducu Valentin au anulat intelegera din data de 26 11 2012, întâlnirea stabilită între primul inculpat și inculpata Hulubariu Elena Simona în vederea remiterii sumei de bani nerealizându-se.
I.2 Faţă de această situaţie nou apărută, organele de cercetare penală şi-au continuat şi concentrat cercetările şi pentru a stabili împrejurările în care o informaţie ce nu era destinată publicităţii a fost divulgată inculpaţilor Bohâlţeanu Tudor-Gabriel şi Preda Răducu-Valentin, persoane care erau vizate de acţiunea de prindere în flagrant organizat de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Astfel, în seara zilei de 28.11.2012, în urma activităţii de supraveghere operativă, s-a stabilit că autovehiculul marca Porsche Cayenne înmatriculat sub nr. B 300 NEF a fost reperat, într-un grup de autovehicule, din care făcea parte şi cel cu care a venit inculpatul Preda Răducu-Valentin în zona de Nord a municipiului Bucureşti, parcate în apropierea unui restaurant.
Atât din raportul întocmit de martorul Pascu Adrian, cât şi din vizionarea imaginilor surprinse de una dintre camerele de luat vederi, montată pe clădirea DNA rezulta, în mod evident că, inculpatul Manolachi Dan-Emil s-a întâlnit cu suspectul Neacșu Florin care, așa cum am arătat mai sus, după discuție s-a urcat într-un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat sub nr. B-300-NEF. Faţă de această situaţie, la data de 29.11.2012, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către inculpatul Manolachi Dan-Emil a infracţiunilor de favorizarea făptuitorului și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, infracțiuni prev. de art. 269 alin. 1 din CP și art. 12, lit b din Legea 78/2000.
Având în vedere existența unor indicii rezonabile din care rezulta că inculpatul Manolachi Dan Emil a furnizat informațiile nedestinate publicității, suspectului Neacșu Florin, la data de 29.11.2012, orele 21.00, procurorul de caz, cu titlu provizoriu, a dispus prin Ordonanță luarea unor măsuri de interceptare/înregistrarea a convorbirilor telefonice/imaginilor audio-video/convorbiri purtate în mediul ambiental (metode speciale de supraveghere), de către inculpatul Manolachi Dan Emil .
Prin Încheierea nr. 205 din data de 01.12.2012, dispusă în dosarul 8921/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat Ordonanța cu titlu provizoriu emisă de procurorul de caz, în data de 29.11.2012. autorizând în continuarea activitățile solicitate de DNA.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, informaţia a circulat după cum urmează. La data de 28.11.2014, în intervalul orar 10.40.55-11.02.12, în mai multe rânduri, inculpatul Manolachi Dan-Emil a luat legătura telefonic cu suspectul Ţăranu Laurenţiu.
Subliniem faptul că suspectul Ţăranu Laurenţiu este cunoştinţă, atât a inculpatului Manolachi Dan-Emil, cât şi a inculpatului Preda Răducu-Valentin. A se vedea procesul verbal de analiză a listing-urilor telefonice și declarațiilor suspecților Neacșu Florin și Țăranu Laurențiu, vol. 3, filele 40-43; 44-48 şi vol. 43, filele 1-8.
Cu prilejul acestei discuţii telefonice, inculpatul Manolachi Dan-Emil i-a transmis suspectului Ţăranu Laurenţiu să trimită la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie o persoană de încredere pentru a lua legătura cu el.
Inculpatul Manolachi Dan-Emil nu i-a comunicat suspectului Ţăranu Laurenţiu motivul pentru care i-a făcut această solicitare.
Cert este că, suspectul Ţăranu Laurenţiu a fost de acord cu solicitarea inculpatului Manolachi Dan-Emil şi l-a rugat pe suspectul Neacşu Florin, o cunoștință de a sa, din mun. București, să meargă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a se întâlni cu inculpatul Manolachi Dan-Emil.
Suspectul Neacşu Florin a fost de acord cu cererea/solicitarea suspectului Ţăranu Laurenţiu şi a mers la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie unde s-a întâlnit cu inculpatul Manolachi Dan-Emil. După o primă întrevedere pe care au avut-o pe scările din holul amplasat la intrarea în clădire, inculpatul şi suspectul s-au deplasat în str. General Cristescu unde au continuat discuţia. Cu acest prilej, inculpatul Manolachi Dan-Emil l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe inculpatul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi i-a spus să meargă la acesta la birou şi să-i transmită să-şi anuleze toate întâlnirile programate in ziua respectivă.
După ce au purtat această discuţie, suspectul Neacşu Florin s-a deplasat la Ministerul Transporturilor şi a luat legătura cu inculpatul Preda Răducu-Valentin.
Suspectul Neacşu Florin i-a transmis inculpatului Preda Răducu-Valentin mesajul primit de la inculpatul Manolachi Dan-Florin. La rugămintea inculpatului Preda Răducu-Valentin, la orele 12.07.39 suspectul Neacşu Florin a luat legătura telefonic cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor-Gabriel căruia i-a comunicat să-şi anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă, după cum am arătat mai sus. A se vedea declarațiile inculpaților Manolcahi Dan Emil, Bohâlțeanu Tudor Gabriel, suspecților Neacșu Florin, Țăranu Laurențiu, procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 28.11.2012, orele 12.07.39, vol. 43, fila 321.
În ziua de 28.11.2012, la momentul la care a primit telefonul de la suspectul Neacșu Florin, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel se afla împreună cu inculpatul Radu Cătălin, la cafeneaua French Bakery, din mun. București.
După ce a fost înştiinţat telefonic de suspectul Neacşu Florin, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a mers la sediul Ministerului Transporturilor pentru a se întâlni cu inculpatul Preda Răducu Valentin. Intrând în clădirea ministerului, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a intrat în antecamera de la biroul de secretar de stat al inculpatului Preda Răducu Valentin.
Când a intrat în antecameră ,inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a fost întâmpinat de martora Țone Sorina, secretara inculpatului Preda Răducu Valentin, care i-a comunicat că acesta din urma a plecat de la birou, deoarece a aflat că Direcţia Naţională Anticorupţie urma să-i organizeze un flagrant.
În biroul respectiv se mai aflau inculpatele Cazan Lavinia-Geanina, Hulubariu Elenea Simona, într-o vădită stare de agitaţie şi care distrugeau înscrisuri.
Subliniem faptul că, în momentul în care inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a intrat în încăpere, inculpata Cazan Geanina Lavinia i-a cerut să părăsească cât mai repede încăperea (a se vedea declaraţiile inculpatului Bohâlţeanu Tudor Gabriel, martora Țone Sorina, vol.2, filele 10-56).
După această scurtă întâlnire, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a părăsit biroul secretarului de stat.
La data de 29.11.2012, împreună cu familia, inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel a plecat în Austria. A se vedea declarațiile inculpatului Bohâlţeanu Tudor Gabriel, Radu Cătălin, martorei Bohâlțeanu Magdalena și procesul verbal cu rezultatele supravegherilor operative, vol.2, filele 10-56; vol. 3, filele 154-155 şi vol. 43, filele 385-406.
În seara zilei de 29.11.2012, inculpata Cazan Geanina Lavinia, a sunat-o pe suspecta Constantin Beatrice Elisabeta şi-a rugat-o să vină la Bucureşti, pretextând că o invită la „club”.
În realitate, inculpata Cazan Geanina Lavinia a profitat de faptul că suspecta Constantin Beatrice este în relaţii apropiate cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel pentru a-i transmite acestuia un mesaj.
Suspecta Constantin Beatrice Elisabeta a fost de acord cu invitaţia inculpatei Cazan Geanina Lavinia şi a venit la Bucureşti împreună cu soţul, suspectul Constantin Eduard. Precizăm faptul că soţii Constantin domiciliază în municipiul Ploieşti.
Potrivit înţelegerii pe care au avut-o, inculpata Cazan Geanina Lavinia s-a întâlnit cu suspecta Constantin Beatrice în Piaţa Presei Libere.
Cu prilejul discuţiei pe care a avut-o cu suspecta Constantin Beatrice, inculpata Cazan Geanina Lavinia i-a sugerat să-l invite şi pe inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel la club sau la pub. Având în vedere că ora era înaintată, suspecta Constantin Beatrice Elisabeta l-a rugat pe soţul său, suspectul Constantin Eduard să ia legătura telefonic cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel.
Deoarece inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel nu a răspuns la telefon, suspectul Constantin Eduard a sunat-o pe soţia acestuia martora Bohâlţeanu Magdalena care, deşi i-a răspuns la telefon, i-a spus că a sunat greşit.
Faţă de această situaţie, inculpata Cazan Georgiana Lavinia a rugat-o pe suspecta Constantin Beatrice Elisabeta să ia legătura telefonic cu inculpatul Radu Cătălin si să-l invite la club , motivând că ar vrea să discute ceva cu el.
Suspectul Constantin Eduard a luat legătura telefonic cu inculpatul Radu Cătălin care a dat curs invitaţiei de a veni în Piaţa Presei Libere.
În momentul în care inculpatul Radu Cătălin a ajuns la locul de întâlnire, inculpata Cazan Geanina Lavinia i-a transmis suspectei Constantin Beatrice Elisabeta că Bohâlţeanu Tudor Gabriel are probleme cu legea.
După ce a coborât din autovehicul, inculpatul Radu Cătălin a avut o discuţie cu suspecta Constantin Beatrice şi inculpata Cazan Geanina Lavinia care erau îngrijorate că nu reuşesc să-l găsească pe inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel (a se vedea declaraţia inculpatului Radu Cătălin).
Întrebat unde se află inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel, inculpatul Radu Cătălin le-a spus că se află în Austria, împrejurare în care inculpata Cazan Geanina Lavinia i-a spus, să-i transmită să-şi prelungească vacanţa, deoarece este urmărit de organele de anchetă.
În seara zilei de 30.11.2012, inculpatul Radu Cătălin a luat legătura telefonic cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel. În contextul acestei discuții l-a înștiințat că suspectul Constantin Eduard i-a transmis să-şi prelungească vacanţa în Austria.
În sinteză:
În data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan-Emil, după ce a luat cunoştinţă de faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie organizează prinderea în flagrant a inculpaţilor Bohâlţeanu Tudor Gabriel şi Preda Răducu Valentin l-a informat pe acesta din urmă.
Mai mult, pentru a îngreuna cercetările, inculpatul Preda Răducu Valentin prin intermediar, i-a transmis inculpatului Bohâlţeanu Tudor Gabriel să-şi prelungească vacanţa în Austria.
Fapta inculpatului Manolcachi Dan Emil de a-l înștiința, la data de 28.11.2012, pe inculpatul Preda Răducu Valentin că DNA organizează prinderea sa în flagrant, modalitate în care a împiedicat această activitate de constatare a infracţiunii flagrante, cu scopul vădit de a îngreuna cercetarea penală, constituie infracţiunea de favorizarea făptuitorului prev. şi ped. de art. 269 alin.1 N.c.p.
Fapta aceluiași inculpat de a furniza informaţii ce nu sunt destinate publicităţii inculpatului Preda Răducu Valentin cu privire la organizarea infracţiunii flagrante, cu scopul unor foloase, atât pentru el, cât și pentru altul constituie infracţiunea prev. şi ped. de art. 12 lib. b din Legea 78/2000.
Fapta inculpatului Preda Răducu Valentin de a solicita suspectului Neacşu Florin, la data de 28.11.2012, să-i transmită inculpatului Bohâlţeanu Tudor Gabriel informaţii nedestinate publicităţii primite de la inculpatul Manolachi Dan Emil, în sensul că acesta să nu meargă la întâlnirea cu inculpata Hulubariu Simona Elena pentru a-i remite suma de bani, constituie infracţiunea de complicitate la infracțiunea de art. 12, lit. b din Legea 78/2000.
II. Infracţiunile de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă şi spălare de bani
După eşuarea constatării în flagrant a infracţiunilor de trafic de influenţă și cumpărare de influență, urmare a informaţiilor furnizate de inculpatul Manolachi Dan-Emil, deşi au fost mult îngreunate, cercetările cu privire la aceste infracţiuni au continuat, stabilindu-se următoarele:
II.1. La data de 11.09.2010, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. (în continuare CNADNR S.A.) a anunţat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) organizarea unei licitaţii deschise pentru atribuirea contractului având ca obiect servicii aferent introducerii unui sistem informatic integrat, implementat la cheie pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei.
La rubrica ”VI.2) Alte informații”, din anunțul anterior amintit, se menționa că ”valoarea estimata pentru contractul supus procedurii de achiziție publica este de 38.451.000 lei echivalent a 9.155.000 euro. CNANDR invocând disp. art. 25 alin. 1 din OUG 34/2006, îşi rezerva dreptul de a atribui servicii similare pentru o valoare stimată de 55.419.000 lei fără TVA, rezultând o valoare totală estimată de 93.870.000 lei fără TVA.
La data de 29.12.2009, CNADNR S.A. a întocmit raportul de procedură înregistrat sub nr. 92/589517 prin care stabilea ca și câștigător al contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect Sistem informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei asocierea SC Novensys Corporation – UTI Sistems.
In baza raportului anterior amintit, la data de 09.06.2010 între CNADNR S.A. şi Asocierea SC Novensys Corporation – UTI Sistems, a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 262444, având ca obiect servicii de introducere a unui „sistem informatic integrat, implementat la cheie, pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei, preţul convenit pentru îndeplinirea contractului fiind în sumă de 35.960.605,27 lei la care se adaugă TVA în sumă de 6.832.515 (A se vedea vol. 33).
La data de 13.04.2012, CNADNR S.A. a făcut un nou anunţ pe SEAP privind contractul de servicii Sistem Informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, documentaţie de atribuire înregistrată sub nr. 31924. Anunţul în discuţie implica încheierea unui contract de achiziţie publică.
La secţiunea a doua a contractului, subpunctul II.1.4. intitulat Informaţii privind acordul-cadru, făcându-se descrierea succintă a contractului sau achiziţiei, se menţiona că obiectivul general urmărit de CNADNR S.A. îl reprezintă extinderea Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei.
La punctul II.2. se precizează că sistemul informatic urmează a fi realizat în următoarele etape:
Etapa 1, realizarea unui nivel minim funcţional prin implementarea componentelor principale pentru subsistemul de emitere şi gestiune a rovinietei şi a componentelor restrânse, iar etapa a 2 a, extinderea sistemului la nivel naţional.
Subliniem faptul că, CNADNR S.A. a urmărit organizarea unei licitaţii deschise pentru extinderea sistemului informatic.
În perioada 24-26.04.2012, procedura licitaţiei a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
În data de 09.06.2012, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a emis Decizia nr. 30/C8/1393, 1394, 1410 şi 1428 prin care a admis capetele de cerere vizând anularea procedurii de atribuire din cadrul contestaţiilor formulate de mai multe societăţi.
Ca urmare a acestui fapt, CNADNR a dispus anularea procedurii de atribuire a contractului de serviciu anterior menţionat, decizie publicată prin SEAP sub nr. 25918/21.06.2012.
La data de 08.08.2012, prin Hotărârea 19, Consiliul de Administraţie al CNADNR S.A., la punctul 11, solicită o informare privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei. De asemenea, consiliul a mai solicitat reiterarea documentaţiei, având în vedere noile condiţii de licitaţie, precum și obţinerea unui punct de vedere al Agenției Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
La data de 16.08.2012, CNADNR cu adresa nr. 53741 a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice un punct de vedere, referitor la posibilitatea aplicării de către autoritatea contractantă a procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în temeiul art. 122 lit. j din OUG nr. 34/2006.
Cu adresa nr. 15101, ANRMAP a răspuns la solicitarea anterior menţionată in sensul că sunt întrunite premisele pentru aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute la articolul 122 lit. j din OUG 34/2006, inclusiv și dacă constau în repetarea unor servicii similare celor achiziţionate iniţial şi sunt conforme cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului respectiv.
În răspuns, ANRMAP subliniază faptul că, stabilirea circumstanţelor de încadrare prevăzute de ordonanţă intră în responsabilitatea exclusivă a autorităţii contractante, în cazul nostru CNADNR, cu atât mai mult cu cât aceasta deţine toate informaţiile legate de situaţia de fapt şi de drept care determină necesitatea achiziţionării de către aceasta a unor produse, servicii sau lucrări.
De asemenea, ANRMAP a mai subliniat că, nu are competenţă de a analiza motive de natură tehnică, nici de a se pronunţa asupra serviciilor pe care autoritatea contractantă urmează a le achiziţiona.
Cu prilejul şedinţei Consiliului de Administrație din data de 04.09.2012, a fost adoptată Hotărârea nr. 20 ,iar la punctul 4, s-a aprobat demararea procedurii de achiziţie publică prin negociere directă fără publicitate prealabilă a unui anunţ de participare pentru extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei.
La data de 14.09.2012, Direcţia de Achiziţii cu Finanţare Externă a întocmit Nota justificativă înregistrată sub nr. 18/4504/14.09.2012, în vederea lansării procedurii de achiziţie publică, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, pentru contractul de Extindere Sistem Informatic
Tot la data de 14.09.2012 a fost întocmită de aceeași direcție, nota justificativă nr. 18/4494/14.09.2012, prin care se supunea aprobării, atât nota în discuție, cât și invitația de participare și documentația de atribuire conținând cerințele minime, în vederea lansării procedurii de achiziție publică fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
În aceeași dată, 14.09.2012, CNADNR a transmis invitaţia de participare, înregistrată sub nr. 61025 către Asocierea SC Novensys Corporation S.R.L. – SC UTI, privind procedura de atribuire a contractului de servicii ”Extinderea Sistemului Informatic”.
La data de 24.09.2012 prin decizia nr. 1174 a directorului general al CNADNR a fost numită comisia de evaluare în vederea derulării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractului de extinderea a sistemului informatic.
Potrivit aceleaşi decizii, comisia de evaluare avea ca atribuţii deschiderea ofertelor, verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare, verificarea conformităţii propunerii financiare şi a clauzelor contractuale pentru noile servicii, aplicarea criteriului de atribuire şi stabilirea ofertei câştigătoare, în conformitatea procedurilor legale.
Aşa cum rezultă din Raportul procedurii de atribuire, în perioada 24.07.2012 – 29.10.2012, membrii comisiei de evaluare au desfăşurat activităţi procedurale premergătoare încheierii contractului între CNADNR şi Asocierea SC Novensys Corporation S.R.L. – SC UTI Sistems S.A..
Dostları ilə paylaş: |