Proiectarea curriculum-ului pentru educaţia ecologică-consideraţii preliminare

Proiectarea curriculum-ului pentru educaţia ecologică. Consideraţii introductive

DOMENII: ECONOMIE, SILVICULTURĂ

COLECTIV: Prof. univ. dr. Aurel BURCIU

Conf. univ. dr. Dan ZAROJANU
Asist. univ. dr. Monica RĂŞCHITOR TURTUREAN

CUPRINS

Proiectarea curriculum-ului pentru educaţia ecologică. Consideraţii introductive 1

I. Curriculum-definire conceptuală 3

II. Necesitatea unui curriculum pentru educaţia ecologică în România 3

III. Componentele curriculum-ului 4

• 
  3.1. Finalităţile educaţiei ecologice 4
  
• 
  3.2. Resursele informaţionale şi spaţio-temporale 9
  
• 
  3.3. Metode implicate în activitatea de predare-învăţare 19
  
• 
  3.4. Metodologia asociată activităţii de evaluare 29
  

IV. Principiile educaţiei ecologice 34

• 
  4.1. Principiul orientării axiologice a educaţiei ecologice 34
  
• 
  4.2. Principiul orientării pragmatice 47
  
• 
  4.3. Principiul interdisciplinarităţii 48
  
• 
  4.4. Principiul învăţării experienţiale 50
  
• 
  4.5. Principiul actualizării şi dezvoltării curriculare 52
  

ANEXA NR. 1 53

ANEXA NR. 2 56

ANEXA NR. 3 61

ANEXA NR. 4 70

ANEXA NR. 5 74

ANEXA NR. 6 77

Bibliografie 79

I. Curriculum-definire conceptuală

Termenul de curriculum este de origine latină, însemnând alergare, cursă( Dicţionarul Latin-Englez Crawler http://humanum.arts.cuhk.edu.hk/Lexis/Latin/). Acest termen a cunoscut diverse accepţiuni, în diferite timpuri.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, curriculum-ul viza conţinuturile instructiv-educative ale învăţământului, fiind considerat:

• 
  „un curs oficial organizat într-o şcoală sau un colegiu care se finalizează cu obţinerea unui grad, nivel de instrucţie”;
  
• 
  „întregul corp de cursuri oferite într-o instituţie educaţională sau într-un departament al acesteia” (Webster’s New International Dicţionary; Creţu C., 1998).
  

Astăzi, definirea termenului este un subiect destul de controversat, existând aproape tot atâtea accepţiuni ale acestuia câţi pedagogi l-au dezbătut.

Curriculum se referă la „ansamblul coerent de conţinuturi, metode de învăţare şi metode de evaluare a performanţelor şcolare, organizat în vederea atingerii unor obiective terminate (Văideanu G., 1986).

Curriculum-ul se referă la conţinuturi, valori, finalităţi, strategii şi experienţele educaţionale pe care le trăieşte educatul în activitatea de învăţare.

Conform lui D’Hainaut, curriculum-ul cuprinde:

• 
  obiectivele specifice unui domeniu (nivel de învăţământ, profil, disciplina şcolară) sau activitatea educativă;
  
• 
  conţinuturile informaţionale sau educative necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite;
  
• 
  condiţiile de realizare (metode, mijloace, activităţi, etc.), programarea şi organizarea situaţiilor de instruire şi educare;
  
• 
  evaluarea rezultatelor (D’Hainaut L., 1981 apud Cucoş C., 2002).
  

Sintetizând, putem spune că, ceea ce numim curriculum se referă la experienţele de învăţare propuse de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar ce urmăresc înzestrarea educatului cu anumite competenţe ştiinţifice şi practice necesare în dezvoltarea sa profesională.

II. Necesitatea unui curriculum pentru educaţia ecologică în România

Sistemul de învăţământ românesc nu tratează cu suficientă seriozitate problematica lumii contemporane. Deşi se depun eforturi serioase pentru luarea în consideraţie a dimensiunii ecologice a acestei problematici, totuşi, bibliografia în acest sens este foarte sărăcăcioasă în spaţiul românesc. Astfel, se impune cu stringenţă constituirea unui curriculum ce tratează mediul în întreaga sa complexitate.

Un astfel de curriculum trebuie să urmărească nu numai transmiterea unor informaţii legate de educaţia ecologică, ci, mai ales, sensibilizarea faţă de natură, cât şi formarea de comportamente care să reflecte valori morale, precum: respectul faţă de natură, grija faţă de comunitatea locală şi naţională, cooperarea cu ceilalţi pentru soluţionarea problemelor de natură ecologică, responsabilitatea faţă de ceilalţi şi faţă de natură, etc.

Pornind de la aceste premise, în construirea curriculum-ului trebuie să se ţină cont atât de dimensiunea teoretică, cât şi de cea practic-aplicativă a activităţilor cuprinse deoarece contribuie la înţelegerea problematicii mediului în întreaga sa complexitate şi, astfel, la găsirea de alternative.

Curriculum-ul pentru educaţia ecologică are un caracter atractiv, interactiv, contribuind într-un mod pozitiv la responsabilizarea educaţilor în faţa dezastrelor create de om.

III. Componentele curriculum-ului

Curriculum-ul vizează în special:

1. 
   finalităţile educaţionale propuse de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
   
2. 
   resursele informaţionale, spaţio-temporale care trebuie puse la dispoziţia educatului în activitatea de învăţare;
   
3. 
   metodologia implicată în activitatea de predare şi de învăţare;
   
4. 
   metodologia asociată activităţii de evaluare.
   

3.1. Finalităţile educaţiei ecologice

Cunoaşterea scopurilor educaţiei raportate la mediu este foarte importantă atunci când intenţionăm să proiectăm un curriculum deoarece ele orientează cadrul didactic în alegerea conţinuturilor, a metodelor, cât şi a contextului educaţional în care se vor implementa.

Conform lui Hungerford, Volk, Ramsey, 1994, scopul educaţiei raportate la mediu este „de a-i ajuta pe cei care învaţă să dobândească cunoştinţe legate de mediu, să-şi formeze priceperi, să devină fiinţe umane dedicate care sunt dispuse să lucreze individual sau colectiv cu scopul de a atinge sau de a menţine un echilibru dinamic între calitatea vieţii şi calitatea mediului”.

Finalităţile educaţiei ecologice sunt:

• 
  dezvoltarea conştiinţei ecologice, a simţului responsabilităţii, a solidarităţii dintre indivizi pentru păstrarea şi ameliorarea mediului;
  
• 
  dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, de a identifica şi a pune în practică soluţii pentru prevenirea şi rezolvarea problemelor concrete legate de relaţia individului cu mediul său de viaţă;
  
• 
  pregătirea cetăţeanului actual şi viitor pentru a influenţa pozitiv deciziile politice, economice şi sociale cu privire la mediu (Momanu M., 2002).
  

Pentru atingerea scopului educaţiei raportate la mediu, este necesar să se respecte următoarele obiective:

• 
  conştientizarea necesităţii educaţiei raportate la mediu care are la bază integrarea problemelor ecologice în anumite contexte, ţinând cont de aspectele sociale şi culturale pe care le implică;
  
• 
  dobândirea de informaţii specifice educaţiei raportate la mediu;
  
• 
  formarea de priceperi şi deprinderi care să ajute la oferirea de soluţii viabile la unele probleme vitale;
  
• 
  dezvoltarea respectului faţă de mediu;
  
• 
  înţelegerea adecvată a relaţiei dintre om şi mediul înconjurător;
  
• 
  încurajarea educaţilor să coopereze pentru protejarea mediului;
  
• 
  sporirea interesului faţă de problemele comunităţii;
  
• 
  utilizarea adecvată a materialelor existente despre educaţia relativ la mediu;
  
• 
  dezvoltarea capacităţii de a lua decizii adecvate pentru protejarea mediului şi a oamenilor.
  

În atingerea finalităţilor educaţiei ecologice trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:

1. 
   educaţia ecologică a apărut ca soluţie la problemele stringente care ameninţă omenirea;
   
2. 
   este necesară cunoaşterea mediului natural-geografic şi biologic, cât şi a celui social pentru a putea interveni într-un mod pozitiv;
   
3. 
   educaţia ecologică trebuie realizată atât prin intermediul educaţiei formale, cât şi a educaţiei informale şi nonformale;
   
4. 
   conţinuturile educaţiei ecologice trebuie cunoscute şi de către organele de decizie politică aflată la putere care pot promova o legislaţie care vizează protecţia mediului;
   
5. 
   educaţia ecologică trebuie să facă apel la metode şi tehnici care sensibilizează publicul larg din diverse domenii care pote ajuta în încercările de salvare a planetei;
   
6. 
   este necesară înţelegerea proceselor şi a fenomenelor care au un impact major asupra mediului, etc.;
   

Finalităţile intermediare variază în funcţie de ciclurile şcolare cărora li se adresează.

De exemplu: în programa la disciplina geografie pentru clasa a V-a (Programe şcolare pentru clasele V-VIII, Aria curriculară Om şi societate, Bucureşti 1999), finalităţile intermediare vizează:

• 
  înţelegerea importanţei cunoaşterii mediului;
  
• 
  trezirea interesului pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
  
• 
  înţelegerea dimensiunilor globale ale fenomenelor de degradare a mediului înconjurător.
  

Exemple:
DOMENIUL ECONOMIE:

Nivel Liceu
Conform planului de învăţământ al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, între diverse discipline economice, regăsim:

• 
  Educaţia antreprenorială;
  
• 
  Elemente de tehnologie;
  
• 
  Studiul calităţii produselor şi serviciilor;
  
• 
  Economia întreprinderii
  
• 
  Marketing;
  
• 
  Biologie.
  

De pildă, la disciplina Educaţia antreprenorială, un curriculum orientat pe EE trebuie să includă 1-2 capitole şi/sau paragrafe distincte în cele 8-10 capitole care să accentueze ideea de dezvoltare a afacerilor cu respectarea mediului, de exploatare prudentă a resurselor oferite de mediul natural; pentru a induce un comportament al educatului în relaţia cu mediul înconjurător, comportament care să reflecte principii ale EE; amintim finalităţi ce pot fi vizate de formator la disciplina Educaţia antreprenorială:

• 
  Finalitate 1: modelarea comportamentului viitor al educatului, în sensul ca acesta să conştientizeze poziţia sa în relaţie cu mediul şi societatea ( aceasta înseamnă ca educatul să conştientizeze că el va activa permanent într-o dublă ipostază, de consumator şi de salariat; în ambele ipostaze, el va avea drepturi şi obligaţii în raport cu firmele, diverse instituţii şi cu mediul înconjurător);
  
• 
  Finalitate 2: conştientizarea de către antreprenori a necesităţii dezvoltării unor generaţii de produse/servicii care să încurajeze spiritul de economisire al fiecărui cetăţean şi nu tendinţa către o exploatare iraţională a resurselor naturale (lemn, petrol, gaze etc.);
  
• 
  Finalitate 3: conştientizarea de către antreprenori a necesităţii integrării în practica de afaceri a problemelor legate de mediu şi a necesităţii de a asigura o dezvoltare economică stabilă concomitent cu reducerea presiunilor asupra calităţii mediului înconjurător (eco-efficiency).
  

Nivel Universitate:
Conform planului de învăţământ al Facultăţii de „Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică”, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, între diverse discipline economice regăsim (astfel de discipline sunt comune diverselor specializări ale FSEAP, specializări între care amintim: Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Afaceri internaţionale, Management):

• 
  Microeconomie;
  
• 
  Management;
  
• 
  Management strategic;
  
• 
  Protecţia consumatorului;
  
• 
  Dreptul afacerilor;
  
• 
  Studiul calităţii şi serviciilor;
  
• 
  Marketing;
  
• 
  Economie europeană;
  
• 
  Economia turismului;
  
• 
  Amenajarea turistică a teritoriului;
  
• 
  Management în turism şi servicii;
  
• 
  Studiul mărfurilor;
  

De pildă, la disciplina Dreptul afacerilor, un curriculum orientat pe EE trebuie/poate fi elaborat plecând de la conceptul sustainable development; cadrul juridic al afacerilor din orice ţară europeană, inclusiv România, include şi o componentă ce vizează direct mediul înconjurător; exemple de finalităţi:

• 
  Finalitate 1: modelarea comportamentul educatului în relaţia sa cu mediul, în sensul că atât indivizii cât şi companiile/firmele trebuie să manifeste un comportament etic în afaceri şi că au datoria de a proteja/conserva/ameliora condiţiile de mediu în care vor trăi viitoarele generaţii; această protejare rămâne dependentă de decizia politică/legislativă a ţărilor şi diverselor grupări integraţioniste, cum este de exemplu UE.
  

• 
  Finalitate 2: conştientizarea de către educat a problematicii mediului, a faptului că problema mediului a devenit una globală, că decizia politică trebuie să ţină seama de părerea experţilor cu privire la provocările mediului; conştientizarea faptului că societatea civilă, diverse ONG-uri, universităţile sau liceele au obligaţia de a se implica în soluţionarea problemelor legate de mediu [de exemplu, ignorarea de către oamenii politici din ţările occidentale a Rapoartelor Clubului de la Roma, din anii  70 (A. King, 1993), a avut o consecinţă extrem de neplăcută care se resimte astăzi la nivel global];
  
• 
  Finalitate 3: conştientizarea de către educat a faptului că, în lumea contemporană, imperativul economic – asigurarea unui standard de viaţă cât mai ridicat – şi imperativul social – dezvoltarea unor forme de guvernare care să promoveze valorile după care oamenii doresc să trăiască – nu se pot realiza independent de imperativul ecologic – menţinerea capacităţii planetei de a asigura resursele necesare vieţii.
  

DOMENIUL SILVICULTURĂ:

Nivel liceu:
Conform planului de învăţământ al Grupului Şcolar Silvic Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, între diverse discipline regăsim:

• 
  Biologie;
  
• 
  Botanică;
  
• 
  Climatologie;
  
• 
  Amenajări forestiere;
  
• 
  Topografie;
  

De pildă, la disciplina Botanică, un curriculum orientat pe EE, întrucât persoanele ce vor absolvi acest tip de liceu vor avea un rol direct în gestionarea pădurilor, apreciem că o pondere importantă din disciplină trebuie să includă finalităţi asociate EE, precum:

• 
  Finalitate 1: conştientizarea/înţelegerea de către educat a rolului pădurii în echilibrul ecologic local/global.
  
• 
  Finalitate 2: conştientizarea faptului că specialiştii în silvicultură vor avea, prin profesia lor, un rol major în gestionarea pădurilor din România.
  
• 
  Finalitate 3: conştientizarea faptului că specialiştii în Silvicultură vor trebui să promoveze, prin exemplul personal, un comportament responsabil faţă de pădure şi mediul înconjurător.
  
• 
  Finalitate 4: conştientizarea de către educat a faptului că defrişarea/tăierea ilegală a pădurilor are consecinţe negative imediate asupra mediului înconjurător; cât şi a necesităţii de a anticipa aceste consecinţe negative pentru a găsi soluţii de prevenire a riscului invocat; atingerea acestei finalităţi poate să ţină seama de modelul grafic sugerat în continuare:
  

Nivel Universitate:
Conform planului de învăţământ al Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, între diverse discipline de profil silvic regăsim :

• 
  Ecologie – climatologie forestieră;
  
• 
  Genetica şi ameliorarea arborilor;
  
• 
  Staţiuni forestiere;
  
• 
  Studiul lemnului şi produsele pădurii;
  
• 
  Drept şi legislaţie forestieră;
  
• 
  Botanică forestieră;
  
• 
  Fitopatologie;
  
• 
  Amenajarea pădurilor;
  
• 
  Biostatistica.
  

De pildă, la disciplina Genetica şi ameliorarea arborilor, care include şi o componentă ce vizează direct mediul înconjurător, un curriculum orientat pe EE include drept finalităţi intermediare:

• 
  Finalitate 1: înţelegerea importanţei cercetării ştiinţifice în domeniul ameliorării arboretelui din pădurile României, al creării unor noi soiuri de plante/arbori ce sunt adaptaţi condiţiilor climaterice din ţara noastră;
  
• 
  Finalitate 2: conştientizarea de către educat a problematicii mediului, a rolului jucat de pădure în ecuaţia ecologică;
  
• 
  Finalitate 3: înţelegerea de către educat a rolului ce revine cercetării ştiinţifice în gestionarea fondului forestier, cât şi a rolului cercetării ştiinţifice în dezvoltarea oricărei ţări.
  

Diverse finalităţi vizate de către formatorii pe EE se vor reflecta în Economie/Silvicultură în funcţie de măsura în care profesorii, titulari pe diverse discipline, vor ţine seama de faptul că este posibilă o influenţare indirectă a comportamentului educatului; finalităţile concrete se vor atinge, asociat obiectivelor vizate de profesor, prin maniera de structurare a procesului didactic în şcoli.