Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 53. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată

(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecata anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.

(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului sau.

(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la data dobândirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.

(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vânzarea bunurilor.
1. Temei pentru anularea hotărârii instanţei de judecată despre declararea persoanei decedate constituie apariţia ei la domiciliu sau depistarea locului aflării ei. Adresarea la instanţa de judecată cu cererea despre anularea hotărârii instanţei de judecată poate parveni atît de la persoana declarată decedată cît şi de la alte persoane interesate. Anularea hotărârii despre declararea persoanei decedate serveşte temei pentru anularea înregistrării decesului în registrul de stare civilă. Căsătoria persoanei declarate decedate poate fi restabilită de către organele stării civile la cererea ambilor soţi, dacă nici unul din ei nu a încheiat o nouă căsătorie.

2. Restituirea bunurilor care persoanei declarate decedate depinde de faptul dacă s-a păstrat în natură şi de caracterul trecerii lor la alte persoane. Indiferent de momentul apariţiei sale, dar în limitele termenului de prescripţie, care începe să curgă din momentul în care după apariţia sa persoana a aflat sau trebuia să afle despre trecerea bunurilor sale la alte persoane, este în drept să se adreseze pentru restituirea lor. Astfel, persoana declarată decedată poate cere de la oricare persoană restituirea bunurilor care s-au păstrat în natură şi au trecut cu titlu gratuit la dobînditor după declararea decesului său (în ordine de succesiune sau au fost donate de către moştenitori persoanelor terţe). Interpretând per a contraria prevederea respectivă, ajungem la concluzia că, dacă bunurile, cu toate că au trecut cu titlu gratuit, dar nu s-au păstrat în natură, valoarea acestora nu se restituie de către dobânditorii cu titlu gratuit. Dobînditorul cu titlu gratuit, în cazul în care a distrus, a consumat sau a realizat bunurile dobândite, este obligat să compenseze valoarea lor în bani, conform prevederilor art. 1398, dacă se dovedeşte că la momentul dobândirii ştia despre aflarea în viaţă a persoanei declarate decedate.

3. Dacă bunurile au trecut în baza unor acte juridice cu titlu oneros, persoana declarată decedată nu este în drept să ceară restituirea lor de la dobînditorul cu titlu oneros. Ca excepţie, de la dobînditorul cu titlu oneros bunurile vor putea fi cerute, dacă se va dovedi că acesta a fost de rea-credinţă la data dobândirii lor. Adică se face dovada că dobînditorul ştia că cel declarat decedat este în viaţă. În acest caz dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie bunurile dobândite, iar dacă bunurile nu s-au păstrat, fiind distruse, realizate, întrebuinţate, el este obligat să restituie valoarea lor. Deseori odată cu cererea de restituire a bunurilor pot apărea litigii referitor la veniturile dobândite şi cheltuielile suportate pe durata folosirii lor de către dobînditorul de la care sunt restituite bunurile. Soluţionarea lor va avea loc în conformitate cu prevederile art. 312 (vezi comentariul la articolul respectiv).

4. Cu totul diferit este soluţionată problema în cazul în care bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat. Dacă aceste bunuri nu s-au păstrat (au fost vândute), atunci, după anularea hotărârii de declarare a decesului, persoanei i se restituie suma realizată din vânzarea bunurilor.

Articolul 54. Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă

(1) Înregistrării de stat sînt supuse următoarele acte de stare civilă:

a) naşterea;

b) adopţia;

c) stabilirea paternităţii;

d) încheierea căsătoriei;

e) desfacerea căsătoriei;

f) schimbarea numelui;

g) decesul.

(2) Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de stare civilă şi eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri.

(3) Organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civila, procedura de înregistrare a acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civila, forma registrelor actelor de stare civila şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civila, se stabilesc prin lege.
1. Conform art. 3 al Legii nr. 100/2001 privind actele de stare civilă, acestea sunt înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi caracterizează statutul de drept al acestora. Alin. 1 al articolului comentat enumără care acte de stare civilă se supun înregistrării de stat, lista cărora este exhaustivă şi nu poate fi lărgită. Astfel, sunt supuse înregistrării de stat asemenea acte de stare civilă precum: naşterea, adopţia, stabilirea paternităţii, încheierea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, schimbarea numelui , decesul.

Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă are importanţă pentru protecţia drepturilor patrimoniale şi personal nepatrimoniale ale persoanelor fizice, deoarece de aceste evenimente legea leagă apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi şi obligaţii de o importanţă majoră pentru persoanele fizice. Astfel, odată cu naşterea copilului la părinţi apar drepturi şi obligaţii părinteşti, obligaţii de întreţinere; în legătură cu moartea persoanei apar drepturile de succesiune a patrimoniului defunctului, dreptul copilului minor al defunctului la pensie etc.

Scopul înregistrării de stat constă în stabilirea unei dovezi incontestabile a faptului că evenimentele respective au avut loc şi momentul când ele au avut loc. În unele cazuri legea leagă de înregistrarea actului de stare civilă naşterea (stingerea) de drepturi, adică stabileşte că drepturile şi obligaţiile corespunzătoare apar sau încetează doar din momentul înregistrării actelor de stare civilă. Asemenea importanţă este atribuită înregistrării căsătoriei şi desfacerea căsătoriei (desfacerea la organele de stare civilă).

Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează şi în interesul statului, pentru a determina, de exemplu, gradul de natalitate, mortalitate, etc. Aceste date sunt necesare pentru elaborarea unor prognoze ştiinţific argumentate de dezvoltare economică şi socială a societăţii.

2. Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă. Sunt recunoscute valabile actele de stare civilă oficializate conform ritualurilor religioase, până la instituirea sau reconstituirea organelor de stare civilă. Aceste acte de stare civilă se echivalează cu actele de stare civilă întocmite la organele de înregistrarea a actelor de stare civilă şi nu necesită înregistrare de stat ulterioară.

Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează prin înscrierea datelor de către funcţionarul organului de stare civilă în registrele actelor de stare civilă, eliberându-se în baza acestor înscrieri certificatele corespunzătoare de stare civilă.

3. Articolului comentat are un conţinut general şi se limitează doar la aspectele cele mai generale în materia actelor de stare civilă. Aceasta se explică prin faptul că: organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civila, procedura de înregistrare a acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civila, forma registrelor actelor de stare civila şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civila, se stabilesc prin Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă.

Capitolul II

PERSOANA JURIDICA

S e c t i u n e a 1

DISPOZITII GENERALE

Articolul 55. Noţiunea de persoana juridica

1. 
   Persoana juridica este organizaţia care are un patrimoniu distinct si răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate sa dobândească si sa exercite in nume propriu drepturi patrimoniale si personale nepatrimoniale, sa-si asume obligaţii, poate fi reclamant si pârât în instanţa de judecata.
   
2. 
   Persoana juridica poate fi organizata in mod corporativ sau in baza calităţii de membru, poate fi dependenta sau independenta de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
   
3. 
   In funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă fata de ea. Persoane juridice in a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţa sânt societăţile comerciale si cooperativele. Persoane juridice in a căror privinţa fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţa sânt organizaţiile necomerciale.
   

1. Persoana juridică este un subiect de drept creat de legiuitor prin ficţiune în scopul de a permite colectivelor de indivizi să se manifeste în raporturile juridice similar unei persoane fizice. Pentru aceasta dispoziţia alin.(1) defineşte persoana juridică evidenţiind principalele elemente ale acesteia – organizaţia (structura organizatorică) proprie, patrimoniul distinct, răspunderea, capacitatea civilă şi procedurală.

- Organizaţia presupune o structură internă a subiectului – persoană juridică prin care colectivul de participanţi (fondatorii, asociaţii, membrii, acţionarii etc) al acesteia formează şi manifestă în exterior o voinţă unitară. Altfel spus, organizaţia este structurarea colectivului de oameni astfel încât aceştia să se manifeste ca unul singur. Persoana juridică ca o organizaţie de sine – stătătoare presupune existenţa a cel puţin două organe obligatorii şi altele facultative:

1. 
   organul suprem. Organul suprem (mai numit şi principal) la fondare este totalitatea fondatorilor. În timpul activităţii persoanei juridice organul suprem include în sine totalitatea asociaţilor, membrilor, acţionarilor etc. În cadrul acestui organ se formează voinţa persoanei juridice, care-şi găseşte expresia în actele adoptate. Actele acestui organ se fac în forma actelor de constituire (contract, statut), hotărârile de modificare şi completare a acestora, precum şi alte acte adoptate prin majoritatea voturilor stabilite de lege sau de însuşi actele constitutive. Numit convenţional organ suprem (adunarea asociaţilor, adunarea generală a membrilor, acţionarilor, congres etc.) acesta este cel care decide cele mai importante probleme ce ţin de existenţa acestui subiect. Astfel el decide fondarea persoanei juridice, aprobă actele de constituire le modifică şi completează, determină scopul, obiectul de activitate, modul de gestionare a patrimoniului, constituie toate celelalte organe ale persoanei juridice, precum şi poate decide reorganizarea şi lichidarea persoanei juridice. Actele acestui organ, adoptate în limitele stabilite de lege sunt obligatorii pentru toţi participanţii persoanei juridice, organele acesteia şi persoanele cu funcţii de răspundere. În cazurile stabilite acestea sunt opozabile terţilor.
   
2. 
   Organul executiv. Organul executiv este cel care manifestă în exterior voinţa persoanei juridice. Acesta poate fi colegial (comitet de conducere, direcţie) sau unipersonal (director, manager, preşedinte, administrator etc.) Organul executiv deţine atribuţii de gestiune a patrimoniului şi reprezentare a persoanei juridice. Cu excepţia atribuţiilor date de lege şi actele constitutive organului principal, organul executiv poate face orice acţiuni legale în numele persoanei juridice.
   

Unele persoane juridice au o structură organizatorică mai complicată. Astfel pot fi create organe reprezentative care se interpun între organul principal şi cel executiv şi organe de control. În calitate de organ reprezentativ sunt consiliul directoriu la societăţile pe acţiuni şi cooperativele de producţie care au mai mult de 50 de acţionari sau membri, consiliul de administraţie la întreprinderile de stat, consiliile instituţiilor financiare, fondurilor de investiţii, a burselor etc. Aceste organe au atribuţia de a supraveghea activitatea organului executiv în perioada dintre şedinţele organului principal, de a decide asupra unor chestiuni urgente care i le-a delegat organul principal. În unele cazuri organul principal poate delega şi atribuţia de desemnare şi revocare a organului executiv.

În calitate de organ de control sunt considerate comisia de revizie, de cenzori, sau un auditor independent angajat special în acest scop. Organul de control controlează activitatea organului executiv şi raportează rezultatele acestuia organului suprem.

Unele persoane juridice au structuri teritoriale (filiale), care deşi sunt amplasate în alte localităţi ele sunt părţi componente ale acesteia, depind de ea organizatoric, juridic şi economic.

Patrimoniu distinct. Reieşind din prevederile art.284 alin.(1) din CC, patrimoniul persoanei juridice reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter economic al persoanei juridice. Reieşind din noţiunea legală în patrimoniu se conţine o parte activă şi o parte pasivă. Frecvent prin patrimoniu se înţelege numai latura activă, adică ansamblul de bunuri (lucruri şi drepturi) ale persoanei juridice. Înzestrarea iniţială a persoanei juridice cu patrimoniu este prerogativa fondatorilor. Participanţii la fondare fie că transmit cu titlul de aport la capitalul social, cotizaţie, taxă sau o altă contribuţie materială, fie se obligă să transmită în viitor anumite valori sau să contribuie prin anumite activităţi la formarea patrimoniului. Caracterul distinct al patrimoniului arată că acesta nu se confundă cu patrimoniul participanţilor la persoana juridică, deşi arată că aceştia sunt sursa de formare a patrimoniului, participă într-un anumit mod la activitatea persoanei juridice. Prin patrimoniu se stabileşte legătura de dependenţă a persoanei juridice de voinţa participanţilor săi. Participanţii înzestrează persoana juridică cu patrimoniu pentru a realiza anumite scopuri comune.

Ca universalitate juridică patrimoniul persoanei juridice este unic. Mărimea patrimoniului poate fi diferită pentru fiecare persoană juridică şi depinde de valoarea bunurilor pe care fondatorii le transmit, precum şi de eficienţa activităţii acesteia. Patrimoniul nu depinde de regimul juridic al bunurilor care întră în activ, însă valoarea şi lichiditatea acestora arată dinamica patrimoniului.

Răspunderea. Fundamentul răspunderii persoanei juridice îl constituie patrimoniul acesteia. Toate bunurile incluse în activul patrimoniului pot fi urmărite pentru obligaţiile asumate. În unele cazuri pentru obligaţiile persoanei juridice pot fi urmăriţi şi alte persoane (art.68). Ca exemplu ar servi răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv (art.121, 128), a comanditaţilor pentru obligaţiile societăţii în comandită (art.136) a fondatorilor pentru obligaţiile instituţiei (art.183). Răspunderea persoanei juridice este una materială independent de caracterul şi natura obligaţiei – civile, administrative, fiscale sau penale.

Capacitatea. Pentru a avea calitatea de subiect şi a se manifesta în circuitul civil similar unui individ, persoanei juridice i s-a conferit capacitate civilă, inclusiv capacitate de avea drepturi şi obligaţii proprii (capacitate de folosinţă), precum şi de a dobândi drepturi şi aşi asuma obligaţii prin fapte proprii (capacitate de exerciţiu). În legătură cu aceasta au fost stabilite criteriile prin care o persoană juridică se individualizează, făcându-se posibil să fie văzută distinct de alte subiecte. Aceste criterii au ca scopul de identifica subiectul respectiv dintre totalitatea de persoane ( art.66 denumirea persoanei juridice) şi de ai determina stabilimentul în spaţiu (art. 67 sediul).

Datorită capacităţii atribuite prin lege persoana juridică participă în circuitul civil dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii, manifestându-şi astfel voinţa în raport cu alte subiecte. Pentru a evidenţia sub toate aspectele capacitatea civilă a persoanei juridice legiuitorul a considerat necesar să evidenţieze, chiar în definiţie şi capacitatea civilă materială (aptitudinea de a dobândi drepturi şi aşi asuma obligaţii) şi capacitatea civilă procedurală (aptitudinea de a fi reclamant şi pârât în instanţă).

Capacitatea materială a persoanei juridice este determinată de prevederile art. 60 şi 61 din CC cât şi de dispoziţiile actelor legislative speciale care reglementează diverse forme de persoane juridice.

Capacitatea procesuală a persoanei juridice este prevăzută de Codul de procedură civilă, legea cu privire la contenciosul administrativ etc.

2. Alin.(2) stabileşte anumite criterii de clasificare a persoanelor juridice. Ca criterii principale sunt evidenţiate unirea factorului material sau personal, numărul de participanţi, precum şi scopul persoanei juridice. În sensul acestei norme persoana juridică este organizată:

1. 
   în mod corportativ sau dependentă de calitatea de membru. La constituirea persoanei juridice în mod corporativ prioritate i se acordă criteriului material de participare la formarea patrimoniului persoanei juridice şi existenţei anumitor drepturi patrimoniale ale fondatorilor asupra persoanei juridice astfel constituire. Posibilitatea fiecărui fondator de a influenţa activitatea persoanei juridice organizate în mod corporativ depinde de mărimea participaţiunii la capitalul social. Ca exemple de persoane juridice constituite în mod corporativ sunt societatea comercială pe acţiuni şi societatea cu răspunderea limitată. La constituirea persoanei juridice dependentă de calitatea de membru nu are importanţă valoarea participării patrimoniale a fondatorului, membrului sau asociatului, fiecăruia din aceştia revenindu-le câte un singur vot. Astfel de categorii de persoane juridice se consideră societăţile comerciale în nume colectiv şi în comandită, asociaţiile(sindicate, partide), cooperative de producţie etc.
   
2. 
   persoana juridică poate fi dependentă de un anumit număr de persoane. Potrivit acestui criteriu legiuitorul leagă existenţa persoanei juridice de un anumit număr de participanţi (fondatori, asociaţi, membri). De exemplu o societate în nume colectiv sau în comandită poate avea numărul de asociaţi minim de 2 persoane şi maxim de 20 de persoane.(art.121 şi 136 CC), cooperativele de producţie pot avea cel puţin de 5 persoane, societatea pe acţiuni de tip închis poate avea cel mult de 50 de persoane, partidele politice - cel puţin 5000 de membri. Prevederi speciale sunt prevăzute şi pentru alte forme de persoane juridice. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la numărul de asociaţi au consecinţe diferite. Societatea în nume colectiv şi societatea în comandită în care au rămas un singur asociat se dizolvă dacă timp de 6 luni nu se reorganizează (v. art.134 şi 143). Dacă într-o societate pe acţiuni de tip închis numărul de acţionari depăşeşte 50 de persoane survin obligaţiile stabilite la art.2 alin.(8) şi (9) din Legea nr.1134/1997 cu privire la societăţile pe acţiuni, adică aceasta se va reorganiza sau lichida. Dacă partidul sau o organizaţiei social politică nu confirmă numărul minim de membri stabilit prin art.5 din Legea nr.718/1991 survin consecinţele indicate la art.18 din aceiaşi lege. În cazul în care legea specială nu prevede consecinţele încălcării se aplică dispoziţiile art.87 din C.civ./2002.
   

1. 
   Persoane juridice cu scop lucrativ sau cu scop nelucrativ. Criteriul principal al acestei clasificări este scopul urmărit de fondatori sau asociaţii persoanei juridice. Persoane juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale (art.106-170 CC), întrepriderile de stat şi municipale (art.179 CC) cooperativele de producţie şi cooperativele de întreprinzător. Societăţile comerciale sunt constituite în scop de a desfăşura activitatea de întreprinzător, obţinerea în rezultatul acestora a unor beneficii şi împărţirea lor între asociaţi cu titlu de dividend. Societăţile comerciale se constituie în formele stabilte de art.106 (2) din CC, adică SNC, SC, SRL şi SA. Persoanele juridice care nu au scop lucrativ sunt organizaţiile necomerciale (asociaţiile, instituţiile, fundaţiile etc.), persoanele juridice de drept public şi cooperativele de consum. Aceste persoane juridice se constituie în scopuri ideale, iar în caz de obţinere a unor venituri din activitatea lor acesta este destinat realizării scopului propus şi nu se împarte între fondatori sau asociaţi.
   

3. Prin alin.(3) din articolul comentat legiuitorul determină legătura juridică dintre persoana juridică şi persoanele care au constituit-o sau care dobândesc ulterior calitatea de asociat, membru sau acţionar al persoanei juridice. Persoanele care constituie persoana juridică au posibilitatea de a participa la activitatea acesteia şi de a influenţa formarea voinţei ei prin exprimarea dreptului de vot. Toţi participanţii la persoana juridică trebuie să contribuie la formarea patrimoniului acesteia prin facerea unor aporturi la capitalul social, plata unor cotizaţii, taxe sau altfel de contribuţii materiale. Ca urmare a acestor plăţi participantul obţine anumite drepturi asupra persoanei juridice, drepturi care, la rândul lor pot fi divizate în drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale. Referindu-se la drepturile asupra patrimoniului (drepturi patrimoniale), legiuitorul a arătat că în societăţile comerciale, în cooperative, în întreprinderile de stat şi municipale fondatorii şi asociaţii ( numiţi participanţii) dispun de asemenea drepturi. Membrii organizaţiilor necomerciale, în special asociaţiile, sindicatele, partidele, cultele participanţii nu au drepturi patrimoniale asupra activelor persoanei juridice.

Participanţii la societăţile comerciale care au cote de participare la capitalul social, adică drepturi de creanţă, au posibilitatea, în anumite condiţii, să-l înstrăineze prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, precum şi să dispună într-un alt mod de acest drept (art.131, 139,149, 152, 166 etc.). Cota de participare acordă deţinătorului dreptul la o cotă din beneficiul supus repartizării între asociaţi, precum şi în cazul lichidării are dreptul la o parte din activele supuse repartizării (art.96). În unele persoane juridice (societatea în nume colectiv, în comandită, cooperative) asociatul poate să se retragă din societate cerând o cotă din activele acesteia.

Participanţii organizaţiilor necomerciale nu au drepturi patrimoniale asupra activelor acestora. Şi în această situaţie ei nu pot pretinde la o parte din veniturile organizaţiei nu pot cesiona calitatea de asociat, nu pot pretinde la o cotă parte din patrimoniu în caz de retragere, excludere şi lichidare (art.97).

Articolul 56. Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice străine
Persoanele juridice străine sânt asimilate, in condiţiile legii, cu persoanele juridice ale Republicii Moldova.

Persoanele juridice înregistrate în statele străine (persoane juridice străine) au aceleaşi drepturi ca şi persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova (persoane juridice naţionale) dacă legea din Moldova nu stabileşte altfel. Principalele reglementări ce ţin de statutul juridic al persoanelor juridice străine sunt stabilite prin dispoziţiile art.1596 – 1600 C. Civ./2002. Reglementări speciale se conţin şi în legi speciale.

Este important de a nu confunda persoana juridică străină cu „întreprinderea cu investiţii străine” reglementată prin Legea nr.998/1992 privind investiţiile străine. Întreprinderea cu investiţii străine se constituie în Republica Moldova în una din formele societăţilor comerciale stabilite la art.106 alin.(2) CC, se înregistrează în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţilor şi se consideră persoană juridică naţională.

Legislaţia pune anumite limite persoanelor juridice străine. De exemplu persoanele juridice străine sunt limitate în dreptul de a cumpăra terenuri cu destinaţie agricolă (art.6 alin.(2) din Legea nr.1308/1997). Potrivit dispoziţiilor art.4 din Legea nr.718/1991 în Republica Moldova nu se admite crearea partidelor şi altor organizaţii social politice ale statelor străine, precum şi subdiviziunile şi organizaţiile lor. Societăţile pe acţiuni din statele străine pot plasa acţiuni în RM numai cu respectarea dispoziţiilor art.29 din Legea nr.199/1998.

Instituţiile financiare străine pot desfăşura activităţi pe teritoriul Republicii Moldova numai prin filiale şi sucursale şi numai dacă au fost autorizate de Banca Naţională a Moldovei art.6,7 din Legea nr.550/1995.

Articolul 57. Tipurile de persoane juridice
Persoanele juridice sânt de drept public sau de drept privat care, in raporturile civile, sânt situate pe poziţii de egalitate.
Persoanele juridice sunt divizate în două categorii de drept public şi de drept privat. Această diviziune îşi raţionamentul în interesul pe care îl promovează aceste persoane.

Dacă persoana juridică reprezintă interesul general al unei colectivităţi (toţi cetăţenii statului sau a unei localităţi) aceasta este una de drept public.

Dacă persoana juridică este constituită de persoane private în scopul de a promova interese particulare ale membrilor săi, sau unui cerc mai larg de persoane, aceasta este de drept privat.

Evidenţierea persoanelor juridice ca fiind de drept public trebuie de făcut după trei criterii:

1. 
   Statutul juridic al membrului, asociatului sau al fondatorului. Această structură include o colectivitate determinată sau determinabilă de oameni: cetăţenii statului; cetăţenii care locuiesc în localitatea concretă, înseşi statul, un organ al acestuia, sau o persoană juridică formată de acestea.
   
2. 
   Sursa principală a patrimoniului sunt bunurile din proprietatea colectivităţii. Aceasta din urmă decide soarta lor prin hotărârile organelor reprezentative sau de către organele executive.
   
3. 
   Scopul persoanei juridice este interesul general al colectivităţii. Persoanele juridice de drept public nu poate avea scop lucrativ.
   

Statul şi unităţile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public(art.58 CC). Statul îşi realizează capacitatea juridică prin intermediul organelor sale cărora le atribuie personalitate juridică. Statul, prin intermediul organului competent formează şi alte persoane juridice drept public, cărora li se deleghează funcţii ale statului. Astfel de persoane sunt Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Unele persoane de drept public, cum ar fi Camera de Comerţ şi Industrie, Uniunea Notarilor, Uniunea Avocaţilor etc. deşi au ca participanţi persoane private ele urmăresc un scop general promovat şi susţinut de stat, iar statul de asemenea le poate delega exercitarea unor atribuţii de stat.

Societăţile comerciale, organizaţiile necomerciale, cooperativele şi alte persoane juridice sunt persoane juridice de drept privat. Deşi unele persoane juridice de drept privat promovează un interes general, similar persoanelor de drept public, ele continuă să fie persoane juridice de drept privat. Ne referim în această situaţie la sindicate , partide, organizaţii social politice şi altele de tipul acestora.

Potrivit dispoziţiei comentate, persoanele juridice de drept public şi cele de drept privat în raporturile civile au drepturi şi obligaţii similare. În caz de încheiere a unor contracte de vânzare –cumpărare, arendă, împrumut, prestări servicii etc. Statul şi unităţile teritorial administrative, indiferent de poziţia lor contractuală au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele private. Pentru executarea necorespunzătoare sau pentru neexecutarea contractului acestea vor fi putea fi obligate să-şi onoreze obligaţia şi să plătească daune interese. Statul şi celelalte persoane juridice de drept public nu pot avea o poziţie privilegiată în raport cu cele de drept privat, căci în acest caz se pierde interesul acestora din urmă de a contracta.