Ethan Frome

Cotrocenii schimbă proprietarii Rafo

Iată faptele culiselor, aşa cum nu le-a perceput aproape nimeni!

Imediat după venirea la Preşedinţie a lui Traian Bă­ses­cu, la în­ce­pu­tul lui 2005 îşi făcuse prezenţa în con­du­ce­rea Parchetului General al României, un anume Dorin Ia­cob, ex-secretar general al Partidului De­mo­­crat, care se de­cla­ra „reprezentant al voinţei justiţiare a lui Băsescu“. În acest con­text ştim că „a avut ocazia să-şi strecoare nasul într-un dosar de mare răsunet: Rafo“, dar ulterior Traian Băsescu s-a dezis de acest Iacob. Dorin Iacob „chiar l-a întâmpinat pe Ro­bert Finch, preşedintele Vitol - o companie gigant în do­me­­ni­ul pe­trolului - de la care a primit o ofertă de achiziţie a Rafo adre­­sată Preşedinţiei şi Guvernului“.

Oricum ar sta lucrurile, „patronul“ firmei Balkan Pe­troleum (ce de­ţi­­nea rafinăria băcăuană - Rafo), Marian Iancu, a fost ares­tat pentru ad­mi­nistrarea rafinăriei, dar, chiar în ares­tul IGP fiind, cu acordul pro­cu­ro­rilor, a ne­gociat şi angajat vânzarea rafinăriei către Uri Bidner, un ruso-israelian ce re­pre­zintă un grupul de firme „elveţian“ (com­­pus de firmele Expanet Trading Limited, Calder-A Inter­na­ti­o­nal BV şi Raglam Overseas Ltd, unde se regăsesc şi Yoav Shtern şi Levy Nissim). Avocatul ce a asis­tat juridic acest grup de firme este bul­ga­rul T.K. Batkov, avocatul care îl reprezintă pe mafiotul ucra­i­neano-israelian Mihail Chernoi.

„Ope­raţiunea s-a petrecut cu acordul pro­cu­rorilor Ali­na Bica şi Codruţa Cre­ţu. Acu’, să fim serioşi, o asemenea emancipată iniţiativă nu pu­tea fi luată de cele două doamne decât cu acceptul şe­fu­lui dânselor, Ilie Botoş“ scria Aca­de­mia Caţavencu, referindu-se la faptul cum ares­ta­tul Marian Ian­cu primea în arest vizite de afaceri pentru a vinde toc­mai ac­­ţi­u­nile pe care statul ar fi trebuit să le sechestreze. Dar Alina Bica era şi prietena intimă a Elenei Udrea, pupila lui Băsescu, fapt ce avea să o lanseze, mai târziu, în funcţia de şefă a Diicot, cum bine se ştie.

O ciudată informaţie apărută la un an de la pe­ri­oa­da la care se referă, martie-aprilie 2005, arată că Ilie Botoş, pro­­­­curorul ge­neral al Ro­mâ­niei tocmai primea în acea pe­ri­oa­dă o sumă bani de la una din fir­me­le ce-i aparţinea lui Levy Nissim, acelaşi care prin Expanet Trading Limi­ted apar­ţi­nea grupului ce a cumpărat Rafo-Oneşti de la Marian Ian­cu (Balkan Petro­leum). Tot în perioada amintită, re­pre­zen­tan­ţii firmei bri­ta­nice Interlink se întâlneau cu ministrul Eco­no­mi­ei, Codruţ Sereş, dis­cu­tând despre intermedierea achi­zi­ţionării gazului metan de la ruşi. Firma israelianului Levy Nissim, Interlink, urma să fie intermediară între Gaz­prom şi statul român. O parte din bani trebuiau să treacă printr-un cont in­termediar de redistribuire, dar „printre cei care au pri­mit bani pentru a asigura protecţia - prin ţinerea do­sa­­­re­lor în care este anchetată firma en­gleză - ar fi fost şi Ilie Botoş“ (cf. Academiei Caţavencu din aprilie-iunie 2006). Pro­babil că este adevărată plata lui Levy Nissim către Ilie Botoş (pe care el a negat-o, însă), dar cum faptele au arătat că procuroarea Alina Bica era omul de casă al camarilei lui Băsescu (îşi făcea, bunăoară, cum­pă­ră­turile la Paris împreună cu Elena Udrea, când era şefă la Diicot), şi cum Cotroceniul s-a implicat clar în favoarea israelienilor, este de înţeles că banii s-au îndreptat spre oamenii lui Băsescu.

Cum am văzut, însă, Avas-ul nu se arăta a fi de acord cu rocam­bo­lesca tran­zac­ţie în care Marian Iancu, aflat în arest, îşi vindea către Cal­der A International (ce acţi­o­­na pen­tru în­treg grupul) ac­ţi­unile de la Rafo. Ul­te­ri­or, ac­ţi­unile au fost puse sub se­ches­tru, iar Iancu arestat de mai mul­te ori. În acest timp apăruse şi o con­troversă între Marian Iancu şi Uri Bidner, „Ele­fantul“ (Iancu) nemaivrând să re­cu­noască vân­za­rea că­tre fir­me­le „ru­şi­lor“, deoarece voia să pri­meas­că mai mulţi bani. Pe de altă parte ac­ţiunile erau atunci se­ches­trate, ceea ce îm­pi­e­dica ofi­ci­ali­za­rea tran­zac­ţi­ei.

Iată însă că s-a creat o fereastră în care, în urma unui recurs în justiţie, se­ches­trul a fost ridicat, situa­ţie care l-a prins pe Ian­cu cu câ­te­­va ore înainte de o nouă ares­ta­­re. Su­fi­ci­ent pen­tru un om de ac­ţi­u­ne ca Bidner. Aşa că pe 2 mai 2006, Bidner şi Iancu au bătut încă o dată pal­ma. Avo­ca­ţii spun că Iancu şi-a vândut res­tul de acţiuni, iar Bidner ad­mi­­­­te că a plătit câ­te­va zeci de mili­oa­ne de dolari, diferenţa până la 60 de mi­­li­oa­­ne - va­loa­rea generală a tranzacţiei.

Întrebat, AVAS-ul glăsuia prin gura directorului Răzvan Oră­şa­nu astfel: „Pentru AVAS, nu există decât un sin­gur proprietar al RAFO, şi anume Balkan Petroleum (Ian­cu). Nu vom face greşeala de acum câţiva ani, când Iancu a cum­pă­rat Rafinăria de la Iacubov... Orice înţelegere între cele două firme ar trebui supusă aprobării AVAS. Noi avem, însă, do­va­da scrisă prin care Balkan Petroleum îşi retrage cererea for­mu­lată iniţial pri­vind cedarea acţiunilor. Oricare ar fi fost situaţia însă, nu considerăm opor­tună încheierea unei astfel de novaţii“ (formă de cedare a acţiunilor).

„E cineva (mafia Rusă, nu oricine) - scria Academia Caţa­vencu - atât de fraier să plătească zeci de milioane de do­lari pentru o tranzacţie nerecunoscută legal? Minte AVAS-ul? Nu ştie AVAS-ul despre vreo în­ţe­le­gere «politică» făcută peste capul lui? Să nu uităm că afacerea a bene­fi­ciat de o asis­­tenţă dubioasă din partea Parchetului General, în par­ti­cular a lui Ilie Botoş. Să însemne asta - cunoscând curajul Par­che­tu­lui General - că opţiunea pentru cărbunarii orga­ni­zaţi ruşi suflă dinspre Cotroceni?“

Răspunsul poate fi parţial explicat de relaţia par­ti­cu­la­ră şi spe­ci­a­lă dintre Theodor Stolojan, principalul consilier pre­zi­denţial de la Cotro­­ceni al preşedintelui Băsescu, în acea vreme, cu Marin Anton, administratorul Rafo. Acest Ma­rin Anton a fost nu­mit chiar de către Balkan Petroleum (Marian Iancu) ca admi­nis­trator al ra­finăriei băcăuane, dar în timp el s-a ataşat de fur­ni­zo­rii şi partenerii ruso-israelieni ai rafinăriei, întor­cân­du-i spatele lui Iancu în ace­laşi timp în care acesta era ares­tat, în faţa presei ri­­di­cându-i în slăvi pe Uri Bidner şi asociaţii acestuia.

Odată Iancu arestat şi rafinăria aflată în pericolul de a fi închisă, liderul sindical de la Rafo era primit în audi­en­ţă la Cotroceni de către consilierul Stolojan, unde sindicalistul (trimis de Marin Anton) are sur­­pri­za să constate că acesta cunoştea foarte multe lucruri in­ti­me din bucătăria rafinăriei, adevărate se­cre­te ştiute de nu­mai câteva persoane din board-ul companiei. Totul avea o explicaţie şi s-a lă­mu­rit în scurt timp.

Marin Anton şi Theodor Sto­lo­jan erau prieteni apropiaţi şi foşti co­legi în Partidul Naţi­o­nal Li­be­ral dar şi în con­du­cerea Tofan Grup SA, înainte ca Marin Anton să plece la Rafo-Oneşti. Mai mult, şi soţul Elenei Udrea, şefă a cancelariei pre­zi­denţiale în acea vreme, avea de ceva vre­me unele afaceri petroliere cu „ruşii“ de pe lângă Rafo, prin moldoveanul Vitali Usturoi, „vârful de lance al mafiei ruse“, cum îl numea presa¹.



Iată cum, în primăvara lui 2006, Theodor Stolojan - consilier al pre­­şe­­din­telui României - îi primea la Co­tro­ceni pe reprezentanţii firmei Cal­der A International. Ca o co­inci­denţă - s-a zis -, după întâlnirea dintre con­si­li­erul pre­zi­den­ţial şi patronii firmei Calder, în afacerea Rafo a fost ac­cep­­tată o tranzacţie favorabilă noilor patroni. Fiindcă Avas nu agrea vân­zarea acţiunilor Rafo, cei de la Calder au por­nit o cam­panie care să mişte lu­crurile în favoarea lor. Aşa că pe 14 martie 2006, preşedinţia Româ­ni­ei îi primeşte pe israelieni .

După întâlnire, cei doi israelieni, Ofer Kerzner şi Uri Bider, depun şi o „Scri­soare“ către Stolojan în care fac „un scurt istoric al afacerii Rafo“, despre cum au decurs întâl­ni­ri­le cu reprezentanţii AVAS şi cu ministrul Fi­nanţelor, prin care cer re­zol­varea „problemei-cheie“, „AVAS-ul“: „Sun­tem în­gri­joraţi - scriau evreii - de perioada relativ lungă de timp care a trecut de la întâl­ni­rea cu AVAS şi în care nu am primit nici un răs­puns”, şi cer „sprijinul pentru a ne ajuta să facem pro­gre­se în fina­li­zarea pro­ce­durii cu AVAS“. Scrisoarea era sem­nat­ă de Kerzner şi Bider, „pen­tru şi în numele Cal­der-A Internaţional BV“.

Iar Palatul Cotroceni avea să le rezolve problema:

După numai două săptămâni, Autoritatea de Valo­ri­fi­care a Acti­ve­lor Statului (Avas) a şi acceptat o plată ce îm­pi­e­di­ca practic întoarcerea Rafo în proprietatea statului! Ast­fel, pe 30 martie 2006, Avas a încasat suma de 3.249.967 dolari, reprezentând penultima rată din contractul de vân­za­re-cum­părare de acţiuni al Rafo. Numai că plata nu a fost făcută de Balkan Petroleum - proprietarul din acte al Rafo - ci de o altă soci­e­ta­­te în numele lui... Calder A!

Nimeni nu ştia cum a acceptat statul să primească aceşti bani, mai ales că plătitorul nu apărea, încă, în acte, la Rafo. Până şi purtătorii de cu­vânt ai celor de la Calder nu ştiau, clar, cum a fost convins statul să pri­mească cele 3 milioa­ne de dolari. Cert este că, în cazul în care se mai întârzia câ­te­va zile, expira termenul limită al ratei, ceea ce ar fi dus la anu­larea contractului, la reîntoarcerea Rafo în pro­pri­e­ta­tea statului şi, evident, la o mult mai bună vânzare, prin licitaţie chiar şi fără a mai băga bani şi în buzunarele „mafiei PSD“ (Iancu & comp).

În tot acest mister, Theodor Stolojan avea să declare că, după în­tâl­nirea cu repre­zentanţii Calder A Internaţional, a contactat AVAS, care a fost semnalată de la nivel de consilier prezidenţial, „conform legii... Eu nu m-am implicat altfel. Nu am cunoştinţă de problemele Calder A. Dacă cineva vine, însă, şi îmi spune că AVAS nu vrea să accepte plata şi îmi de­pune un memoriu în acest sens, obli­ga­ţia mea - ca şi consilier pre­zi­den­ţial - este să transmit sem­nalarea la AVAS...“. (ha, ha!)

Stolojan nu se opreşte aici, ci, întrebat de presă cum de s-a im­pli­cat într-o astfel de afacere, el sugerează chiar ştergerea datoriilor Rafo către statul român după vânzarea rafinăriei către ruso-israelieni. „Dato­ri­i­le (aproximativ 300 milioane euro) - zicea el - pe care Rafo le are la stat trebuie să aibă un tratament comparabil cu tratamentul celorlalte datorii pe care celelalte rafinării le-au avut înainte de pri­va­tizare. Trebuie găsite so­luţii aşa cum s-au găsit pentru Rompetrol, Lukoil şi Petrom“.

Adică datoriile pot fi şterse dacă patronii sunt nişte evrei, dacă însă erau oamenii PSD-ului ele nu putea fi prescrise.
O perdea de ceaţă în jurul adevăraţilor proprietari

Calder-A International BV este o firmă înregistrată în Olanda (Ro­tter­dam), stat de rezidenţă preferat de către is­ra­elieni. Documente fur­ni­za­te de registrul olandez al com­paniilor indică unic acţionar al firmei din Rotterdam o altă firmă, numita KRU-Holding AG, din Viena - Austria, iar ca preşedinte al Calder este prezentat un anume bulgar T.K. Batkov, avo­ca­tul afaceriştilor-asasini israelieni Chernoy. Abia docu­men­tele de la Viena ară­tau cine se află în spatele concernului compus din Expanet Trading Ltd, Calder-A International BV şi Raglam Overseas Ltd.

Potrivit acestor documente, din echipa executivă a KRU-Holding AG fac parte patru ruşi din Moscova, un is­ra­elian şi un cetăţean austriac care poartă un nume ce îi tră­dea­ză originile în spaţiul ex-sovietic.

Uri Bider recunoştea că e prieten de 25 de ani cu Yoav Shtern. Prin Bider şi prin manevra făcută lui Iancu pe când aceasta se află în puş­că­rie, Yoav Shtern şi-a recuperat şi o parte din creanţele pe care le avea la Rafo! Rezultă că evreii chiar au câştigat din închiderea românilor.



Conform unor documente existente la SIE, firma Calder A Inter­na­­tional BV a preluat această afacere în cadrul grupului de companii Vienn Capital Partners şi este membră a unui consorţiu format din soci­e­tăţile Calder A Inter­na­ti­o­nal Bv, Expanet Trading, Raglam Overseas şi Alfa Oil. Finan­ţa­rea pentru derularea acestei afaceri s-a obţinut de către fir­ma Calder A International BV în virtutea asocierii cu Alfa Oil, în anul 2003, prin intermediul grupului Alfa al ban­che­ru­lui rus (tot evreu, de fapt, cum am mai arătat) Mikhail Fridman, când a ob­ţi­nut un împrumut garantat de la Alfa Bank în valoare de aproa­­pe 125 milioane de dolari.

Deci firma ce a preluat (conducerea) Rafo este parte inte­grantă a hol­din­gului „rusesc“ KRU (nume ale cărui 3 litere sunt ini­ţi­alele Kuz­bass­­RazrezUgol), cea mai mare companie rusească ce activează în dome­niul cărbunelui. Liderul de la KRU se numeşte Iskander Makhmu­dov, dar următorul nume ca importanţă în trust este cel al avocatului bulgar Todor Batkov, „şeful“ formal al lui Uri Bider şi „consigliere“ al mafiei evreieşti.

Între finanţator, Fridman, proprietarul Makh­mu­dov şi preşedintele companiei Calder A, bulgarul T. Batkov, există mai multe legături de afa­­­ceri ce s-au derulat pe parcursul marii pri­va­tizări a industriei şi re­sur­se­lor din Rusia şi Bulgaria. Listei de mai sus trebuie să i se mai adauge un nume: Mikhail Chernoy. Între Batkov şi Chernoy este o legătură di­rectă, primul fiind ex­po­nen­tul intereselor financiare ale celui de al doilea, mafi­ot rus şi israelian în acelaşi timp.



În decembrie 2006, Financial Times trăgea un semnal de alarmă asupra faptului că „o fundaţie“ din Austria, cu legături cu controversatul „om de afaceri Michael Chernoy“, cumpără a treia rafinărie ca mărime din România. „Chernoy - scria Financial Times -, cetăţean israelian, este bine-cunoscut pentru implicarea sa în «răz­boaiele aluminiului» din Rusia anilor ’90 şi a fost cercetat în mai multe ţări pentru spălare de bani, fra­u­dă şi delapidare“. Chernoy a fost anchetat şi de Interpol pentru prelua­rea fra­­u­­du­loasă a siderurgiei ruseşti în anii ’90, un raport al Inter­pol din 1996 arătând că fraţii Chernoy sunt suspecţi şi de ucideri la comandă. Alte ra­poar­te clasificate, ale FBI şi CIA, arătând - cf. cotidia­nu­lui american News­­day - că „mafia ru­seas­că“ din SUA este compusă din evrei, averti­zau că Marc Rich este asociat cu Mihail şi Lev Chernoi, fraţii care con­duc firma Trans-World (în spatele căreia stă Rich), ce con­tro­lea­­ză indus­tria alu­mi­niu­lui, Lev Chernoi deţinând un loc important în „mafia rusă“ in­ter­na­ţi­o­nală. În Europa, fraţii evrei Chernoy s-au axat pe preluarea eco­no­miei bulgare, unde l-au racolat pe avocatul Teodor Batkov, dar în 2000, atunci când nivelul ridicat la care ajunsese crima organizată în Bulgaria a fost văzut drept un posibil obstacol al aderării la NATO, Chernoy a fost ex­pul­zat din ţară.

Presat de întrebări, Mihail Chernoy a recunoscut că s-a interesat de RAFO în 2005 şi că a preluat o parte din aceasta, dar „şi-a pierdut in­teresul“ şi a transferat afacerea evreului Iakov Goldovsky. De fapt, Cernoy era din ce în ce mai încurcat de opoziţia statului român cu privire la actul de novaţie prin care Rafo urma să fie preluată de Calder-A Inter­natio­nal, firma controlată de el prin Todor Batkov, aşa încât i-a cesionat părţile din Calder-A International prietenului său Iakov Goldovskiy (un paravan succesiv, ca şi el, al lui Marc Rich), cu care este partener de afaceri în mai multe firme de anvergură internaţională.

În acelaşi timp, la finele lui 2006, managerul Rafo Marin Anton de­cla­ra că rafinăria e deţinută, la capătul suveicii de firme, de 2 persoa­ne: 80% de Iakov Goldovskiy şi 20% de Todor Batkov. „Aceasta a fost do­rin­ţa statului român - zicea el -, să discute cu acţionari vizibili, nu as­cunşi în spatele vreunui off-shore de prin paradisurile fiscale“. Da, adău­găm noi, dar aceşti „vi­­zibili“ sunt paravanele mafiei evreieşti!

Despre Iakov Goldovskiy se poate însă spune că era şi pe placul lui Traian Băsescu, Goldovskiy fiind unul din acei magnaţi evrei ruşi ad­versari preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin (precum Hodorkovski, Deri­pas­ka, Abramovici, Boris Berezovsky etc.). Astfel, o dată cu venirea lui Putin la cârma Rusiei, Goldovskiy a fost arestat în 2003 şi condamnat la şapte luni de închisoare pentru fraude în preluarea industriei petrochimice din Rusia, unde a fondat şi condus colosul Sibur (cea mai importantă com­panie de profil de pe piaţa rusă, aflată în strânse legături cu giganticul con­cern Gazprom, până la venirea la putere a lui Putin). După ce a ieşit din puşcărie, Goldovskiy s-a retras în Austria, unde a înfiinţat concernul Petrochemical Holding, din care face parte Calder A, cu care, iată!, evreii ruşi şi ai lui Marc Rich deţin rafinăria românească Rafo. (Într-un in­ter­viu acordat cotidianului rus Vedomosti în martie 2003, Goldovski ad­mi­tea: „re­feritor la Mihail Cernoy, suntem buni prieteni de foarte mult timp. Recu­nosc că el m-a ajutat în mai multe afaceri şi mi-a oferit credite“.)



Aproximativ acelaşi grup al evreilor ruşi ai lui Marc Rich care a pre­luat Rafo (cum am văzut), a preluat şi Alro Slatina şi tot ce ţine de alu­mi­niu în România, prin divizia sa de „neferoase“, iar intrările la Cotro­ceni au fost asigurate per­ma­nent de către Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, ca şi de Teodor Stolojan. Jocurile nu au fost deloc trans­pa­ren­te, iar legă­tu­ra vizibilă dintre Alro şi Rafo este grupul Alfa Group al lui Fridman.