Suport de Curs


Tratamentul egal în ceea ce priveşte avantajele la impozitare



Yüklə 0,7 Mb.
səhifə10/15
tarix26.08.2018
ölçüsü0,7 Mb.
#74732
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15

Tratamentul egal în ceea ce priveşte avantajele la impozitare
Cazul C-279/93 Schumacker: cazul ţine de un cetăţean Belgian care lucra în Germania. Pentru că el era nerezident, salariile lui erau supuse impozitării Germane cu lipsă de scutiri, care îi refuza anumite privilegii de care dispuneau plătitorilor rezidenţi de impozite. Curtea a stabilit că prevederea încălca articolul 39 al Tratatului şi nu putea fi justificat, inclusiv asigurată proporţionalitatea.
Paragraful 26: Curtea a stabilit de nenumărate ori că regulile cu privire la tratamentul egal interzic nu doar discriminarea deschisă pe motiv de cetăţenie dar şi toate forme de discriminare ascunsă, care prin aplicarea criteriilor obiective de diferenţiere, duc de fapt la acelaşi rezultat (cazul 153/73 Sotgiu v Deutsche Bundespost [1974] ECR 153, paragraful 11).

Paragraful 27: Este adevărat că regulile în dispută în procedura principală se aplică indiferent de naţionalitatea plătitorilor de taxe.

Paragraful 28: Totuşi, regulile naţionale de acest fel, conform cărora se face distincţie în baza reşedinţei în faptul că nerezidenţii nu primesc anumite beneficii care sunt, pe de altă parte, oferite persoanelor rezidente în cadrul teritoriilor ţării, sunt capabile să opereze în mare majoritate în detrimentul cetăţenilor altor State Membre. Nerezidenţii sunt în marea lor majoritate străini.

Paragraful 29: În aceste circumstanţe, scutirile de taxe oferite rezidenţilor Statului Membru pot constitui discriminare indirectă pe motiv de cetăţenie.

Paragraful 30: Este stabilit prin jurisprudenţă că discriminarea poate apărea numai prin aplicarea unor reguli diferite pentru situaţii comparabile sau aplicarea unor reguli similare faţă de cazuri diferite.

Paragraful 31: Cu privire la taxele directe, situaţiile rezidenţilor şi nerezidenţilor sunt de regulă, incomparabile.

Paragraful 32: Venitul primit pe teritoriul Statului Membru de către un nerezident este de cele mai dese ori numai o parte din venitul său, care se concentrează la locul său de reşedinţă. Mai mult, capacitatea personală a unui nerezident de a plăti taxe, determinată prin referire la venitul său total şi circumstanţele sale personale şi de familie, este mult mai uşor de stabilit la locul unde sunt concentrate interesele sale personale şi financiare. În general, acesta este locul unde îşi are reşedinţa sa obişnuită. În consecinţă, legea fiscală internaţională şi în special Tratatul Model de Taxare Dublă al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (ECDE) recunoaşte că în principiu taxarea generală a contribuabililor, luîndu-se în considerare circumstanţele lor personale şi de familie, este un subiect ce ţine de Statul de reşedinţă.

Paragraful 33: Situaţia rezidentului este diferită deoarece cea mai mare parte a venitului este de obicei concentrată în Statul de reşedinţă. Mai mult, acel Stat de obicei dispune de toată informaţia necesară pentru a stabili capacitatea generală a contribuabilului de plată a taxelor, luînd în considerare circumstanţele sale personale şi de familie.

Paragraful 34: În consecinţă, faptul că Statul Membru nu oferă unui nerezident anumite beneficii legate de impozitare nu sunt, de regulă, discriminatorii pentru cele două categorii de contribuabili nu sunt în situaţii comparabile.

Paragraful 35: În concluzie, articolul 39 al Tratatului nu împiedică în principiu aplicarea regulilor Statului Membru conform cărora un nerezident care lucrează ca angajat în acel Stat Membru este taxat mai aspru pe venitul său decît un rezident într-o relaţie de muncă similară.

Paragraful 36: Situaţia este diferită totuşi, într-un caz cum este acesta, unde nerezidentul nu primeşte un venit semnificativ în Statul reşedinţei sale şi obţine majoritatea venitului său impozabil din activitatea exercitată în Statul de angajare, cu consecinţa că Statul său de reşedinţă nu este în stare să-i ofere beneficiile rezultate din luarea în considerare a circumstanţelor sale personale şi de familie.

Paragraful 37: Nu există nici o diferenţă obiectivă dintre situaţiile unui astfel de nerezident şi un rezident implicat în lucru de nivel comparabil, pentru a justifica tratamentul diferit în ceea ce priveşte luarea în considerare pentru scopuri de impozitare a circumstanţelor personale şi de familie a contribuabilului.

Paragraful 38: În cazul unui nerezident care obţine majoritatea venitului său şi aproape tot venitul familiei sale într-un alt Stat Membru decît cel de reşedinţă, discriminarea apare datorită faptului că circumstanţele sale personale şi de familie nu sunt luate în considerare nici de Statul de reşedinţă nici de Statul de angajare în muncă.

Paragraful 39: Întrebarea care apare este dacă este vreo justificare pentru un astfel de tratament discriminatoriu.

Paragraful 40: S-a expus părerea de acele State Membre care au prezentat observaţii, că tratamentul discriminatoriu cu privire la luarea în calcul a circumstanţelor personale şi de familie şi prezenţa acestei “separări” este justificată de necesitatea unei aplicări consistente a legislaţiei cu privire la impozitare pentru nerezidenţi. Acea justificare, bazată pe necesitatea de coeziune a sistemul de impozitare a fost susţinută de Curte în cazul C-204/90 Bachmann v Belgium [1992] ECR I-249, paragraful 28). Conform spuselor acelor State Membre există o legătură între luarea în considerare a circumstanţelor personale şi de familie şi dreptul de a impozita venitul provenit din mai multe surse. Odată ce luarea în calcul a acelor circumstanţe este de competenţa Statului Membru de reşedinţă, care de unul singur este îndreptăţit să supună impozitării veniturile provenite din mai multe surse, acestea susţin că Statul pe teritoriul căruia lucrează nerezidentul nu este obligat să ia în calcul circumstanţele sale personale şi de familie deoarece în aşa caz circumstanţele sale personale şi de familie vor fi luate în considerare de două ori şi el va beneficia de respectivele avantaje din partea ambelor State.

Paragraful 41: Acest argument nu poate fi acceptat. Într-o situaţie cum este aceasta din procedura principală, Statul de reşedinţă nu poate lua în calcul circumstanţele personale şi de familie ale contribuabilului pentru că taxa plătită acolo este insuficientă pentru a fi posibil de utilizat astfel de beneficii. Atunci cînd acesta este cazul, principiul Comunităţii de tratament egal cere ca în Statul de angajare în muncă să fie luate în calcul circumstanţele personale şi de familie ale nerezidenţilor străini în acelaşi fel cum se iau în calcul pentru rezidenţii naţionali şi să le fie acordate aceleaşi beneficii de impozitare.

Paragraful 42: Distincţia respectivă în procedura principală nu este deci în nici un fel justificată de necesitatea asigurării coeziunii sistemului aplicabil de impozitare.

Paragraful 43: În timpul audierilor, Finanzamt a spus că dificultăţile administrative previn Statul de angajare să determine venitul pe care nerezidenţii care lucrează pe teritoriul său primesc în Statul lor de reşedinţă.

Paragraful 44: Acest argument nu poate fi de asemenea acceptat.

Paragraful 45: Directiva Consiliului 77/799/EEC din 19 decembrie 1977 cu privire la asistenţa reciprocă de autorităţile competente ale Statelor Membre în domeniul impozitării directe (OJ 1977 L 336, p. 15) prevede posibilităţi de a obţine informaţie comparabilă cu cea existentă dintre autorităţile de impozitare la nivel naţional. Nu este deci nici un fel de obstacol administrativ pentru ca Statul de angajare să ia în considerare circumstanţele personale şi de familie ale contribuabilului nerezident.

Paragraful 46: În continuare, trebuie menţionat că Republica Federală Germania oferă lucrătorilor aflaţi la frontieră rezidenţi în Olanda dar care lucrează în Germania beneficii de impozitare rezultate din luarea în calcul a circumstanţelor lor personale şi de familie, inclusiv “impozitarea separată”. În prezenţa condiţiei că ei obţin cel puţin 90% din venitul lor în Germania, acei cetăţeni ai Comunităţii sunt trataţi în acelaşi fel ca şi cetăţenii Germaniei în baza legii Germane din 21 octombrie 1980 care implementează protocolul adiţional din 13 martie 1980 al Tratatului de Dublă Impunere dintre Republica Federală Germania şi Regatul Olandei din 16 iunie 1959.

Paragraful 47: Răspunsul la întrebarea a doua şi a treia transmise către Curte este deci că Articolul 39 al Tratatului trebuie interpretat ca interzicînd aplicarea reglementărilor Statelor Membre în conformitate cu care un lucrător care este cetăţean al unui Stat Membru şi rezidă într-un alt Stat Membru şi este angajat în primul, este supus unei impozitări mai dure decît lucrătorul care are reşedinţă în primul Stat şi prestează acelaşi lucru acolo, cînd, după cum este în cauză principală, cetăţeanul celui de-al doilea Stat obţine veniturile sale în exclusivitate sau aproape exclusiv din lucru efectuat în primul Stat şi nu primeşte suficient venit în al doilea Stat pentru a fi supus impozitării acolo într-o formă care să-i permită luarea în calcul a circumstanţelor personale şi de familie.
Cazul C-204/90 Bachmann: cazul ţine de o reglementare Belgiană care nu permitea deducerea cheltuielilor de asigurare de viaţă din venitul impozabil cînd premiile de asigurare sunt plătite într-un alt Stat Membru. Curtea a stabilit că reglementările sunt contrare articolului 39 al Tratatului dar a spus că ele ar putea fi justificate pe motive de coeziune a sistemului de impozitare:
Paragraful 21: În ceea ce priveşte necesitatea de a păstra coeziunea sistemului fiscal, Curtea s-a expus în decizia emisă astăzi în cazul C-300/90 Comisia v Belgia că există o conexiune în baza legii Belgiene între deducerea contribuţiilor şi supunea impozitării sumelor plătite către asigurători în baza contractelor de asigurare de pensii şi de viaţă. Conform articolului 32a al CIR, menţionat mai sus, pensiile, anuităţile, sumele capitale sau valorile de plată în baza contractelor de asigurare de viaţă sunt exceptate de la impozitare unde nu s-a făcut nici o deducere a contribuţiilor în baza articolului 54.

Paragraful 22: Urmează deci că într-un astfel de sistem de impozitare pierderea veniturilor ce rezultă din deducerea contribuţiilor pentru asigurările de viaţă din totalul veniturilor impozabile – ceea ce include pensiile, anuităţile şi plăţile pentru cazul asigurat în caz de deces – este exceptat prin taxarea pensiilor, anuităţilor şi sumelor capitale plătite de asiguratori. Unde astfel de contribuţii nu au fost deduse, aceste sume sunt scutite de impozitare.
Paragraful 23: Coeziunea unui astfel de sistem de impozitare, formularea căruia este de competenţa Statului Membru, deci presupune că în catul cînd Statul va fi obligat să permită deducerea contribuţiilor de asigurări de viaţă plătite în alt Stat Membru, el ar trebui să fie în stare să impoziteze sumele achitate de asigurători.
Speţă
Dl. Brown este cetăţean al Statului Membru A. Familia sa locuieşte în Statul Membru A, el în schimb are foarte multe activităţi în Statul Membru vecin B, în calitate de angajat la o companie metalurgică din acel stat. El dispune de lucru sezonier cu angajatorul său, ceea ce înseamnă că el este ocupat în jur de 5 luni pe an. Legea Statului Membru B cu privire la impozitare face diferenţă dintre rezidenţi şi nerezidenţi, stabilind că principalul factor de diferenţiere este timpul pe care angajatul îl petrece în Statul Membru B din totalul de luni pe an. Dacă această perioadă este mai mare de 6 luni, atunci el este rezident, dacă nu, atunci este nerezident. De asemenea legea cu privire la impozitare prevede o listă de scutiri pentru contribuabilii rezidenţi:

  1. O impozitare diferenţiată bazată pe limite de venituri în tendinţă de descreştere, cu alte cuvinte, cu cît mai mare este venitul pe care îl are persoana, cu atît mai mică este cota de impozitare.

  2. Includerea cheltuielilor persoanelor aflate în îngrijire, care este egală cu suma dedusă din venit pentru a calcula impozitul

  3. O scutire iniţială de impozit pentru o limită anumită de venit

Dl Brown, al cărui sursă de venit de bază se află în Statul Membru B, a aplicat pentru respectivele deduceri şi avantaje fiscale la Oficiul Fiscal al Statului Membru B, dar a fost refuzat respectivele beneficii pe motiv că el nu este rezident în conformitate cu legea cu privire la impozitare a Statului Membru B.


Consultaţi pe dl. Brown cu privire la drepturile sale, dacă există, ce reies din Dreptul Comunitar.
Avantajele sociale
Conceptul de avantaje a fost interpretat pe larg de Curte în cazul 207/78 Even.

Paragraful 22: Reiese din toate prevederile sale şi din obiectivele urmate că avantajele pe care Regulamentul le oferă lucrătorilor care sunt cetăţeni ai altor State Membre sunt toate acele avantaje care, indiferent de faptul dacă sunt sau nu sunt legate de contractul de muncă, sunt oferite lucrătorilor naţionali în primul rînd datorită statului lor obiectiv de lucrători sau în virtutea simplului fapt al reşedinţei lor pe teritoriul naţional şi în extinderea cărora către lucrătorii care sunt cetăţeni ai altor State Membre devine deci necesară pentru a facilita mobilitatea lor în cadrul Comunităţii.
Cazul 32/75 Christini: cazul ţine de o văduvă de origine Italiană care trăia în Franţa, avînd o familie numeroasă, care a solicitat o reducere la biletele de tren de la căile ferate Franceze care erau disponibile pentru familii numeroase. Soţul ei, un cetăţean Italian, a lucrat în Franţa înainte ca să decedeze. Căile ferate Franceze i-au refuzat reducerea pentru că ea nu era de naţionalitate Franceză.
Paragraful 11: Deşi este corect că anumite prevederi ale acestui articol se referă la relaţiile ce reies din contractul de angajare, sunt şi altele, care ţin de reîncadrare sau reangajare dacă un lucrător devine şomer, care nu au nici o legătură cu astfel de relaţii şi chiar presupun terminarea angajării trecute.

Paragraful 12: În aceste circumstanţe, referinţa de avantaje sociale nu poate fi interpretată restrictiv.

Paragraful 13: Urmează deci, în prisma egalităţii în tratament pe care prevederea urmăreşte să o atingă, arealul de substanţă al aplicării trebuie să fie marcat pentru a include toate avantajele sociale şi fiscale, indiferent de faptul dacă sunt sau nu legate de un contract de muncă, după cum este reducerea preţului pentru bilete pentru familii numeroase.

Paragraful 14: Devine de asemenea necesar de examinat dacă un astfel de avantaj trebuie oferit unei văduve şi copiilor după decesul lucrătorului imigrant cînd legea naţională prevede că la solicitarea capului familiei, fiecare membru de familie va primi un carnet de identitate care îi va permite să utilizeze reducerea respectivă.

Paragraful 15: Dacă văduva şi copiii minori a unui cetăţean al Statului Membru în discuţie sunt în drept să primească astfel de carnete cu condiţia că tatăl le-a solicitat înaintea morţii sale, acelaşi lucru trebuie să se aplice cînd tatăl decedat a fost un lucrător imigrant şi un cetăţean al unui alt Stat Membru.

Paragraful 16: Ar fi contrar scopului şi spiritului regulilor Comunitare cu privire la libertatea circulaţiei lucrătorilor să priveze supravieţuitorii de un astfel de beneficiu urmate de decesul lucrătorului în timp ce se oferă un astfel de beneficiu supravieţuitorilor unui cetăţean.

Paragraful 17: În acest sens este important de menţionat prevederile Regulamentului 1251/70 a Comisiei cu privire la dreptul lucrătorilor să rămînă pe teritoriul Statelor Membre după ce au fost angajaţi în acel stat.

Paragraful 18: Articolul 3(1) al acelui Regulament prevede că dacă un lucrător a obţinut dreptul de a rămîne pe teritoriul Statului Membru, membrii familiei lui care sunt împreună cu el vor avea dreptul să rămînă acolo după decesul său, în timp ce articolul 7 prevede că “dreptul la egalitatea tratamentului, stabilită în Regulamentul Consiliului 1612/68 se va aplica şi faţă de persoanele care cad sub incidenţa acestui Regulament”.

Paragraful 19: În concluzie, răspunsul la întrebarea dacă articolul 7(2) al Regulamentului 1612/68 al Consiliului trebuie interpretată ca însemnînd că avantajele sociale menţionate de acele prevederi includ reducerile de transport oferite de autorităţile căilor ferate pentru familiile numeroase şi asta se aplică chiar dacă avantajele enumerate sunt cerute numai după decesul lucrătorului în beneficiul familiei rămase în acelaşi Stat Membru.
Speţă

Dna Carlson este cetăţeană a Statului Membru A şi trăieşte ultimii doi ani în Statul Membru B împreună cu soţul său şi cei 4 copii. După un eveniment tragic care a avut loc la locul de lucru al soţului ei, familia Dnei Carslon a nimerit într-o situaţie financiară dificilă. Dl. Carlson, după ce a îndeplinit actele respective a fost refuzat careva plăţi de protecţie socială, dar a fost parte a un sistem de asigurare privată cu angajatorul său precedent şi primea plăţi de asistenţă socială, care de fapt nu era suficientă pentru a susţine întreaga familie.

Conform legii Statului Membru B, toţi lucrătorii care au suferit de pe urma accidentelor de muncă aveau dreptul la plăţi de asigurări sociale, legate de invaliditate. Totuşi, aceste plăţi erau disponibile numai pentru lucrătorii care au lucrat cel puţin 3 ani. Schema securităţii sociale de stat nu recunoştea serviciul anterior în alte State Membre. În cazul Dl Carlson, dacă de luat perioadele de timp în cumul lucrate în Statul Membru A şi Statul Membru B, condiţia de 3 ani era îndeplinită.

Dna Carlson nu a lucrat în Statul Membru B, ea în schimb a avut grijă de copii. Conform Regulamentului cu privire la protecţia socială, membrii de familie care au suferit de pe urma accidentelor de muncă, erau în drept să primească, în afară de cele menţionate mai sus, o plată de asistenţă socială de 3 ani din momentul cînd a fost constatată invaliditatea şi de asemenea făceau parte dintr-un sistem de protecţie socială pentru angajare în muncă, cu posibilitatea de a urma cursuri de recalificare pentru respectivul sector unde se promovau angajările. Dna Carlson a aplicat pentru respectivele beneficii şi a fost refuzată atît plăţile de asistenţă socială, calitatea de membru în schema de încadrare în cîmpul muncii cît şi cursurile de recalificare.


Consultaţi familia Carslon cu privire la drepturile lor, dacă există, ce reies din Dreptul Comunitar.

Tratament egal şi accesul la studii (educare de meserie)
Cazul 293/83 Gravier: cazul ţine de un cetăţean Francez care a plecat la studii în Belgia. Studiile în Belgia se ofereau gratis la acel moment, inclusiv pentru cursurile pentru care a aplicat Gravier. Cu toate acestea, legislaţia naţională a impus o taxă de înregistrare. Curtea a considerat prevederile respective contrare prevederilor articolului 39 al Tratatului. Ea de asemenea a definit foarte larg noţiunea de educare continuă:

Paragraful 30: Reiese din acele concluzii că orice formă de educaţie care pregăteşte pentru o calificare pentru o anumită profesie, comerţ sau angajare sau care oferă instruirea şi aptitudinile necesare pentru o astfel de profesie, comerţ sau angajare constituie educare de meserie, indiferent de vîrsta şi nivelul de instruire al elevilor sau studenţilor, şi chiar dacă programul de instruire include un element de educare generală.
Cazul C-147/03 Comisia v Austria: cazul ţine de un regulament Austriac conform căruia studenţii străini erau supuşi unor cerinţe mai stricte cînd doreau să intre la universităţi Austriece decît în cazul propriilor studenţi. Argumentul că această discriminare indirectă este pentru a menţine integritatea sistemului educaţional al Austriei nu a fost acceptat de Curte. În schimb Curtea a spus că problema unei cereri mai mari pentru anumite specialităţi care parvine din partea străinilor (în principal studenţii din Germania) putea fi rezolvată prin măsuri nediscriminatorii cum ar fi examene de intrare sau condiţii mai stricte pentru toţi studenţii.
Cazul 235/87 Matteucini: cazul ţine de un lucrător Italian care a trăit şi a lucrat toată viaţa sa în Belgia. Ea a aplicat pentru o bursă care era disponibilă în baza unui acord bilateral dintre Belgia şi Germania dar a fost refuzată pentru că ea nu avea cetăţenie Belgiană. Curtea a spus că acordurile bilaterale nu erau suficiente pentru a limita puterea net superioară a articolului 7(2) al Regulamentului 1612/68 care oferea acces tuturor lucrătorilor la educaţie de meserie fără vreo discriminare.
Cazul Matteucini a fost clar pentru că ea a trăit toată viaţa ei în Belgia. Problema apare atunci cînd sunt lucrători sporadici care încearcă să folosească acest drept dezvoltat de Curte în jurisprudenţă.
Cazul 39/86 Lair: cazul ţine de un cetăţean al Franţei care s-a mutat în Germania şi a avut o serie de angajări pe zi incompletă de muncă. Ea a cerut un grant de întreţinere pentru a putea face studii în Germania. Curtea:

Paragraful 37: În domeniul burselor pentru studii la universitate, o astfel de legătură între statutul de lucrător şi o bursă oferită pentru întreţinere şi instruire cu scopul de a urma studii universitare presupune totuşi un grad de continuitate între activitatea ocupaţională anterioară şi cursurile de studii; trebuie să existe o relaţie dintre scopul studiilor şi activitatea ocupaţională anterioară. Astfel de continuitate nu poate totuşi să fie solicitată unde lucrătorul imigrant a devenit şomer involuntar şi este obligat de condiţiile pieţei muncii să treacă o recalificare în alt domeniu de activitate.
Curtea a stabilit că trebuie să fie o legătură între angajarea actuală şi studiile. Dacă statutul de şomer este cauzat de factori care nu depind de lucrător, condiţiile de legătură nu sunt necesare pentru a oferi acces la bursele de întreţinere în timpul studiilor.
Cazul 197/86 Brown: acest caz ţine de un student cu cetăţenie dublă (franceză şi britanică), care a trăit în Franţa mai mulţi ani înainte să obţină un loc la o universitate din Marea Britanie la specialitate inginerie. El a lucrat în Marea Britanie pentru Ferrati timp de 8 luni înainte că înceapă cursurile la universitate. El a argumentat, după ce a finalizat lucrul de 8 luni, că el este lucrător şi este în drept să primească o bursă de studii de la Guvernul Marii Britanii. Curtea a refuzat să-i ofere statutul de lucrător:

Paragraful 27: Cu toate acestea, nu se poate spune în baza celor prezentate că un cetăţean al unui Stat Membru va fi în drept să primească o bursă pentru studii în alt Stat Membru datorită faptului că el este lucrător unde se ştie că el a primit acest statut exclusiv datorită faptului că a fost acceptat la universitate pentru a face studiile respective. În astfel de circumstanţe, relaţia de angajare, care este unica bază legală pentru drepturile ce reies din Regulamentul 1612/68, este doar secundară studiilor care se solicită a fi finanţate prin bursă.
Decizia nu a spus dacă astfel de cazuri implică numai refuzul de burse de întreţinere sau toate formele de asistenţă pentru studenţi. În schimb, aceasta a fost decis în următorul caz:
Cazul C-184/99 Grzelczyk: cazul ţine de un cetăţean al Franţei care a studiat în Belgia timp de 3 ani şi şi-a acoperit cheltuielile de studii. În al patrulea an el a decis să aplică pentru minimex (o garanţie de venit minim) şi a fost refuzat pe motiv că el nu este de cetăţenie belgiană. Curtea a decis cazul său prin intermediul cetăţeniei UE, nediscriminării şi Directivei pentru studenţi 93/96. Ea a spus că Directiva nu a limitat oferirea beneficiilor de securitate socială, în acelaşi timp spunînd că studenţii ar trebui să-şi acopere cheltuielile lor de studii, care se califică drept asistenţă socială. Ea în continuare a examinat dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor UE şi principiul nediscriminării. În final, ea a spus că legea naţională nu a cerut studenţilor să lucreze înainte ca să primească minimex, deci acelaşi lucru trebuie să se aplice pentru studenţii străini care aplică pentru beneficii de securitate socială, şi nu beneficii de asistenţă socială (aşa cum a fost în cazul Brown).
Yüklə 0,7 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin