România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.79 Mb.
səhifə48/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2.79 Mb.
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   52

Decizia nr. 1149/R/19 noiembrie 2009
Legea nr. 85/2006 republicată – art. 3, pct.12.

Condiţiile de admisibilitate a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.
Prin sentinţa nr. 1650 din 15 iulie 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş nr. 271/1371/2009 a admis contestaţia formulată de debitoarea S.C. W. F. SRL şi a respins cererea creditoarei S.C. G. SRL de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, motivând că, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei s-a întemeiat pe o creanţă în cuantum de 19.775,69 lei însă, la 9 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei o înţelegere privind plata eşalonată a debitului, din care s-a făcut dovada achitării sumei de 11.500 lei, astfel că debitul restant de 8.775,64 lei are valoare mai mică decât valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 republicată. aceea de 10.000 lei.

Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea S.C. G. SRL cu sediul în U., judeţul Timiş, care a solicitat modificarea în sensul de admitere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. W. F. SRL.

În motivarea recursului s-a invocat faptul că, debitoarea a făcut dovada achitării parţiale a debitului pe parcursul derulării procesului nu şi dovada existenţei fondurilor necesare achitării integrale a acestuia, iar în ceea ce priveşte valoarea-prag de 10.000 lei, aceasta este o condiţie care se cere a fi îndeplinită la data introducerii acţiunii şi nu la data pronunţării hotărârii.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă , instanţa a constatat că recursul este fondat.

Judecătorul sindic a făcut o greşită interpretare şi aplicare a textului art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 republicată , deoarece, acest text legal prevede un cuantum minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea, prin urmare, condiţia pragului valoric se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, neavând relevanţă faptul că după înregistrare debitoarea a efectuat plăţi parţiale. În plus, se observă că potrivit actului de la fila 31 dosar fond, creditoarea a fost de acord cu solicitarea debitoarei de a i se acorda un nou termen de judecată după data de 30 iunie 2009 (cererea de deschidere a procedurii fiind înregistrată la 17 februarie 2009) deoarece debitoarea s-a angajat să plătească până la data de 10 mai 2009 suma de 8.000 lei iar restul debitului de 12.275,64 lei, până la 30 iunie 2009. Faptul că debitoarea a achitat 11.500 lei iar diferenţa neachitată este sub valoarea-prag, situaţie la care s-a ajuns prin achitarea în contul primei tranşe a unei sume mai mari decât cea convenită, reducându-se nivelul celei de-a doua cu diferenţa respectivă, nu poate fi interpretat în folosul debitoarei şi nu în înţelesul dat de aceasta. Efectul unei plăţi parţiale făcute după data formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, nu este acela de a afecta o condiţie ce se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii şi nu la o dată ulterioară.

O altă interpretare, aşa cum a fost ea dată şi de judecătorul sindic ar favoriza orice debitor de rea-credinţă, care ar putea achita doar suma minimă necesară pentru ca valoarea creanţei să se situeze sub pragul legal şi apoi, prevalându-se de această plată, să invoce insuficienţa valorică în raport de cuantumul prevăzut de lege. Această interpretare, prin consecinţele sale contravine scopului urmărit de legiuitor în reglementarea legii insolvenţei.

Faţă de cele ce preced, recursul creditoarei a fost admis, hotărârea modificată în sensul că s-a respins contestaţia debitorului, iar dosarul a fost trimis judecătorului sindic în vederea continuării procedurii, eliminând dispoziţia de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Intimata debitoare, văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată la cheltuieli de judecată, în cuantum de 19,80 lei.



Decizia nr. 1172/R/26 noiembrie 2009
Legea nr. 188/1999 republicată - art. 31; OG nr. 6/2007; Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2008.

Suplimentul postului şi cel corespunzător treptei de salarizare; spor de stabilitate. Drepturi salariale solicitate de funcţionarii publici.

Prin sentinţa nr. 40 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 3009/102/2008, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii I. A., H. C., H. M., H. N., I. L., A. C., G. D. R., M. D. F., B. D., L.-A. M., Ş. C., C. E., M. R.-F., T. M. C., S. c. M.-L., M.E. N., S.-F. M.-L., A. Ş., S. I., S. N. N., M. T., M. N., B. N., B. M., C. N., D. I., C. G., G. C., G. C. C. R., H. M., I. V., M. M. E., P. I. M., T.E., M. E., D. M. N., T. E., M.D., N. I.C., P. D., G. C., S. I., A. M., B. M. C., C. D. şi S. M. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor drepturi salariale:

- spor de confidenţialitate de 15% la salariul de bază conform art. 31 şi 45 din Legea nr. 188/1999;

- spor de stabilitate şi fidelitate, diferenţiat în funcţie de vechime de până la 20% la salariul de bază, conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999;

- spor de suprasolicitare neuropsihică şi stres de 15% la salariul de bază, conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. c,d,e din Legea nr. 188/1999;

- spor de condiţii novice sau periculoase în cuantum de 10% la salariul de bază, , conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit.c,d,e din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 şi 8 din HG nr. 281/1993;

- spor de condiţii vătămătoare de 10% la salariul de bază începând cu data de 20 ianuarie 2006, dată de la care a fost prevăzut acest spor pentru funcţionarii publici de art. 16 din OG nr. 2/2006;

- spor de calculator de 10% la salariul de bază conform art. 31 coroborat cu art. 3 lit. c,d,e din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 şi 8 din HG nr. 281/1993, toate aceste sporuri actualizate în raport cu rata inflaţiei până la plata efectivă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că sporurile de confidenţialitate, de stabilitate şi de fidelitate care se acordă în funcţie de vechime, sunt prevăzute de art. 31 şi 45 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi au fost suspendate în perioada 2004-2006 prin OG. nr. 92/2004 privind reglementările drepturilor salariale ale funcţionarilor publici pentru anul 2005. Dispoziţiile de suspendare sunt nelegale întrucât s-au prevăzut într-o lege ordinară care nu poate suspenda prevederi dintr-o lege organică cum este Legea nr. 188/1999. Cum în prezent suspendarea nu mai operează, drepturile devin actuale, pârâta fiind obligată să le acorde şi pentru perioada de suspendare.

Cu privire la sporul pentru condiţii deosebite de muncă (spor pentru confidenţialitate neuropsihică şi stres, spor condiţii nocive sau periculoase, spor de condiţii vătămătoare – radiaţii, antenă, spor de calculator), reclamanţii au făcut dovada că lucrează în condiţii vătămătoare, aşa încât, drepturile se circumscriu dreptului comun prevăzut de art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 unde se arată că funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

Împotriva sentinţei a formulat recurs Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti. În motivarea căii de atac se arată că reclamanţii sunt funcţionari publici din CNPAS, aceştia beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi OG. nr. 6/2007 modificată şi completată de OG nr. 9/2009 privind salarizarea funcţionarilor publici. În privinţa sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă (spor de calculator, spor de stres/încordare psihică, spor de periculozitate), acestea nu se cuvin reclamanţilor întrucât dispoziţiile art. 16 din OG. nr. 6/2007 modificată prevăd că de acest spor beneficiază doar angajaţii acelor locuri de muncă pentru care sporurile vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţi abilitate în acest sens. Pentru sporul de condiţii vătămătoare sau periculoase sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 281/1993 actualizată iar mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de ministere şi celelalte instituţii centrale şi locale cu consultarea sindicatelor şi cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor pentru sporul prevăzut la art. 8 lit. b din HG nr. 281/1993 şi sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru sporul prevăzut la art. 8 lit. a din HG nr. 281/1993.

Reclamanţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, acordarea sporurilor fiind imperativ prevăzută de art. 31 din legea nr. 31/1999. Se mai arată că, prin mai multe acte normative altor categorii de funcţionari publici li s-au acordat aceste sporuri, solicitând aplicarea principiului egalităţii de şanse prevăzut de Constituţie şi de Codul Muncii.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este fondat.

Astfel, Curtea a constatat că recurenta a criticat sentinţa primei instanţe doar sub aspectul acordării sporurilor pentru condiţii vătămătoare sau periculoase (sporul suprasolicitare neuropsihică şi stres, spor de condiţii nocive sau periculoase, spor de condiţii vătămătoare, sporul de calculator). Deşi nu a adus critici cu privire la acordarea sporurilor de confidenţialitate şi stabilitate şi fidelitate, în temeiul art. 3041 C. pr. civ, instanţa de control judiciar nu este ţinută de motivele invocate de recurentă, urmând a verifica temeinicia şi legalitatea sentinţei sub toate aspectele.

Aşa fiind, Curtea a constatat următoarele:

Reclamanţii sunt funcţionari publici din cadrul CNPAS, aceştia beneficiind de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi OG. nr. 6/2007 modificată şi completată de OG nr. 9/2009 privind salarizarea funcţionarilor publici.

Potrivit art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 188/1999, 1) pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;*)

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.*)

2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

De asemenea, art. 46 din acelaşi act normativ, prevede că Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

Aşadar, păstrarea confidenţialităţii lucrărilor şi a documentelor reprezintă o obligaţie de serviciu în exercitarea funcţiei publice.

De aceea, sporurile cuvenite funcţionarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.

Prin acte normative succesive, de salarizare a funcţionarilor publici, s-a prevăzut un spor de confidenţialitate, cuantumul şi beneficiarii acestuia fiind reglementate expres şi limitativ.

Totodată, s-a prevăzut şi că funcţionarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens, sunt dispoziţiile art. 18 şi art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, care arată că sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ, iar categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorilor principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Dispoziţiile mai sus enunţate au fost, ulterior, preluate de prevederile art.15 şi 42 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2006, aprobată prin Legea nr.417/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, precum şi de prevederile art. 15 şi 41 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale, care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că sporul de confidenţialitate poate fi acordat funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice expres şi limitativ prevăzute prin actele normative de salarizare, numai în condiţiile stabilite prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal, prevăzute în bugetul aprobat, iar celelalte sporuri (sporul de confidenţialitate) pot fi acordate funcţionarilor publici din cadrul altor structuri, doar dacă sunt prevăzute de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Din textele de lege amintite mai sus rezultă indubitabil că, categoria funcţiei publice din care fac parte reclamanţii nu este îndreptăţită la sporul de confidenţialitate solicitat întrucât nu există niciun text de lege care să prevadă acordarea acestui spor iar dacă legiuitorul ar fi intenţionat să acorde acest spor şi acestei categorii atunci prevedea în mod expres într-unul din textele de lege menţionat, acordarea acestui spor şi acestora. Adoptarea acestei soluţii cu privire la categoria funcţionarilor publici din care fac parte reclamanţii, nu creează premisele unei discriminări, în raport de celelalte categorii, întrucât principiul egalităţii de tratament nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluţii diferite, pentru situaţii diferite, justificate pe baza unor criterii obiective şi raţionale.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare în sensul acestui articol, atunci când se induc distincţii pe situaţii analoage fără să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoanele plasate în situaţii analoage şi comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă şi rezonabilă”. În acest sens, Curtea a apreciat prin jurisprudenţa sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele de situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (CEDH, 18.02.1991, Fredin c/Suedia, paragraful 60; 23.06.1993, Hoffman c/Austria, parag. 31, 28.09.1995, Spadea et Scalambrino c/Italie). De altfel, în cauza Thlimmenos vb. Grecia din 06.04.2000, Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenţie, este încălcat şi atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile”.

Aceeaşi motivare este valabilă şi în privinţa sporului de stabilitate. Chiar dacă prin legislaţii specifice unor autorităţii sau instituţii publice, funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora beneficiază de acest spor, instituţia pârâtă nu beneficiază de o asemenea legislaţie.

Cum, în raport de principiului separărilor puterilor în stat, unica autoritate legislativă a ţării este Parlamentul, instanţa de judecată are menirea doar de a pune în aplicare dispoziţiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziţii legale şi altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează în acţiunea formulată reclamanta.

Cât priveşte sporurile acordate cu generozitate de instanţa de fond cu privire la condiţiile deosebite de muncă, Curtea constată că acordarea acestora a fost condiţionată de legiuitor, acesta prevăzând în HG nr. 231/1993 actualizată precum şi în art. 16 din OG. nr. 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/2007 şi modificată prin OG. nr. 9/2008, o anumită procedură şi anumite avize obligatorii. Faptul că reclamanţii au depus la dosar un raport de expertiză nu suplineşte celelalte condiţii prevăzute de HG nr. 231/1993 şi OG. nr. 6/2007, locurile de muncă pentru care se acordă acest spor urmând a fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţi abilitate în acest sens.

Aşa fiind, recursul este considerat a fi fondat urmând a fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată integral în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Decizia nr. 1169R/26 noiembrie 2009
OG nr. 38/2003; Decizia Curţii Constituţionale nr. 821/2008; OUG nr. 43/2002; Legea nr. 188/1999 republicată.
Prin sentinţa nr. 88 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a respins excepţiile şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.I., F. C., R. Vi., T. C., R. V., V. V., B. A., L.A., G. Alin, P. M., C. A., V. S., C. I., C. M., D. I., P. F., H. A., L. M., B. A., O. F., P.C., C.A., I. S., T. A.i, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin MFP Bucureşti, MIRA, IGPR şi IPJ Mureş, cu citarea CNCD Bucureşti şi i-a obligat pe pârâţi în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând majorări salariale de 5%, 2%,11%, aplicate la indemnizaţia de încadrare brută calculată defalcat, pe perioade diferite în funcţie de data de la care se aplică prevederile legale ce prevăd indexări salariale în scopul acoperirii creşterii preţurilor de consum şi devalorizării monedei naţionale.

S-a dispus actualizarea sumelor „la inflaţie, la data plăţii”, efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar MEF a fost obligat să aloce sumele necesare plăţii respectivelor drepturi salariale, fiind respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 30% din salariul de bază prevăzut de OUG nr. 43/2002.

Instanţa de fond a apreciat că se aplică şi reclamanţilor care fac parte din categoria profesională a poliţiştilor, indexările prevăzute într-o serie de acte normative emise de Guvernul României în cursul anului 2007, deoarece devalorizarea monedei naţionale se manifestă în mod egal faţă de toţi salariaţii iar măsurile de protecţie salarială trebuie să-i vizeze pe toţi.

În ceea ce priveşte sporul de 30%, instanţa a apreciat că, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada că fac parte din categoriile prevăzute în art. 21 alin. 1 din OG nr. 38/2003 şi că îndeplinesc condiţia prevăzute la alin. 2 din acelaşi articol, nu pot fi pretinse aceleaşi sporuri pe criteriul discriminării, în plus, DNA este instituţie autonomă, cu buget propriu, cu criterii şi competenţe diferite, iar sporul de 30% este în mod expres prevăzut doar pentru ofiţeri şi subofiţeri de poliţie detaşaţi la DNA.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către reclamanţi în ceea ce priveşte refuzul de acordare a sporului de 30% şi de către pârâţii MAI, MFP Bucureşti, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi IGPR Bucureşti.

Reclamanţii recurenţi au considerat admisibilă cererea lor privind sporul de 30% şi prin prisma dispoziţiilor Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din anul 2008, deoarece ei au solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferite prin discriminare, nu să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau să le înlocuiască cu alte norme. S-a insistat pe principiul unei juste şi integrale despăgubiri şi pe dispoziţiile Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, subliniind că este o situaţie similară cu cea a dreptului complementar a sporului de vechime, invocându-se Decizia XXXVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii au considerat că instanţa trebuie să analizeze situaţia în care se află ei în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările şi criteriile tratamentelor diferenţiate conform Directivei 2000/EC/78, făcându-se o analiză detaliată a atribuţiilor şi condiţiilor de pregătire profesională a reclamanţilor în raport cu cei care beneficiază de sporul de 30% şi precizându-se că este discriminatorie şi asimilarea salarizării doar a personalului din cadrul DNA şi DIICOT cu salarizarea personalului auxiliar de specialitate din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în detrimentul celorlalte persoane salariate care au aceeaşi vechime minimă şi pregătire ca cea cerută pentru cei cărora li se acordă.

În recurs s-au prezentat şi ample argumente legate de aplicarea efectivă a normelor privind sistemul de salarizare a poliţiştilor de aplicarea prevederilor OG nr. 137/2000, de înţelesul noţiunii de discriminare, de principiile Codului muncii, prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precizându-se că nu au relevanţă Deciziile Curţii Constituţionale, deoarece deciziile de respingere a unor excepţii de neconstituţionalitate au efecte doar între părţi şi nu le sunt opozabile reclamanţilor şi nici instanţei investite cu judecarea acţiunii lor.

Recurentul MAI Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, considerând că în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii prin prisma existenţei Deciziei CC 819/2008, instanţa trebuind să constate că se află tocmai în situaţia analizată de Curtea Constituţională, iar pe fondul cauzei a precizat că acordarea prin lege a anumitor drepturi se face în considerarea unei multitudini de aspecte de natură economică, socio-profesională, etc., iar principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci permite soluţii legislative diferenţiate pentru situaţii diferite. S-a subliniat şi că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să se substituie legiuitorului, instituind în favoarea reclamanţilor drepturi pe care legea nu le prevede, practic constituind prin hotărâre judecătorească unei categorii de personal căreia nu îi sunt aplicabile actele normative, drepturi noi.

Recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat, de asemenea, respingerea cererii reclamanţilor ca inadmisibilă faţă de MFP, datorită lipsei calităţi procesuale pasive, iar în subsidiar ca nefondată, deoarece reclamanţii nu fac parte din corpul funcţionarilor publici şi nici nu sunt numiţi în funcţie în temeiul Legii nr. 188/1999 republicată, ei având un statut special şi li se aplică alte dispoziţii legale. S-a precizat că acordarea creşterilor salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, Curtea Constituţională statuând că diferenţierea indemnizaţiilor şi salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii şi că tratamentul juridic diferenţiat instituit în baza unor situaţii obiective diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.

Recurenta a invocat în sprijinul recursului său şi Decizia 818/2008 a CC precum şi practică judiciară.

Recurentul IGPR Bucureşti, la rândul său a cerut respingerea acţiunii reclamanţilor, în primul rând susţinând lipsa calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care inspectoratele de poliţie au personalitate juridică şi inspectorul şef este ordonator terţiar de credite. Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că dispoziţiile legale invocate de reclamanţi, OG nr. 8, 10, 11, 16, 20, 23 şi 27 nu sunt aplicabile poliţiştilor care se supun altor acte normative, speciale, privind salarizarea, cum ar fi Legea nr. 360/2002 şi OG nr. 38/2003, iar instanţa de judecată nu se poate subroga în locul legiuitorului. S-a mai făcut sublinierea că începând cu 1 ianuarie 2007 poliţiştii au beneficiat de creşteri salariale ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare ori funcţiilor, conform Legii nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 de modificare a OG nr. 38/2003 şi de alte majorări salariale au beneficiat doar poliţiştii, nu şi celelalte categorii de funcţionari publici sau salariaţi din sectorul bugetar.

Sub aspectul discriminării şi încălcării dispoziţiilor constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, recurentul a învederat că, potrivit susţinerilor reclamanţilor, ar însemna că orice drept prevăzut de o normă legală aplicabilă anumitor categorii de personal din sectorul bugetar, poate fi obţinut pe cale judecătorească şi de către alte categorii de personal bugetar, prin eludarea voinţei legiuitorului, lucru inadmisibil.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a apreciat că recursul reclamanţilor este nefondat, iar al pârâţilor recurenţi este fondat în ceea ce priveşte justificarea acordării majorărilor salariale prin incidenţa normelor speciale în materia salarizării şi efectul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională.

Sub aspectul soluţionării excepţiilor, argumentele recurenţilor nu justifică admiterea excepţiei inadmisibilităţii sau lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece drepturile salariale de care beneficiază funcţionarii publici şi în general angajaţii din sectorul bugetar, presupun alocarea de fonduri de care nu poate dispune în mod direct, nemijlocit ordonatorul principal de credite şi respectiv secundar, cu atât mai puţin ordonatorul terţiar, cum este cazul IPJ Mureş. Acesta din urmă nu poate plăti efectiv drepturi salariale câştigate în instanţă, fără ca fondurile băneşti să fie alocate de MFP şi puse la dispoziţie de ordonatorul de credite superior pe cale ierarhică.

În mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 218/2002 coroborate cu cele ale Legii nr. 500/2002 sub aspectul competenţelor şi atribuţiilor în legătură cu întocmirea, coordonarea, controlul şi execuţia bugetului de stat.

Pe fondul cauzei însă, instanţa de fond, acordând şi reclamanţilor despăgubiri echivalente cu diferenţele de drepturi salariale prevăzute cu titlu de indexări salariale în scopul acoperirii preţurilor de consum şi devalorizării monedei naţionale, prevăzute în acte normative care nu se aplică şi categoriei profesionale di care aceştia fac parte, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii.

Instanţa de fond a considerat injustă şi discriminatorie exceptarea poliţiştilor de la acordarea respectivelor indexări salariale, nesocotind însă faptul că prin mai multe decizii, printre care şi Decizia nr. 821/2008 Curtea Constituţională a statuat că instanţele de judecată nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Contrar susţinerilor reclamanţilor, situaţia în care se află aceştia de a solicita indexări salariale prevăzute pentru categorii profesionale de la care ei sunt exceptaţi, se află tocmai celei supuse analizei Curţii Constituţionale, ale cărei decizii definitive sunt obligatorii pentru viitor. A acorda indexările solicitate în temeiul unor norme legale de la care sunt exceptaţi reclamanţii în considerarea calităţii lor de poliţişti, înseamnă tocmai a crea aceste drepturi pe cale judecătorească prin aplicarea şi în ceea ce-i priveşte a unor prevederi legale care, potrivit voinţei legiuitorului nu-i include şi pe aceştia.

Practic, aceleaşi argumente şi raţionament juridic justifică şi refuzul acordării sporului de 30%, spor respins în mod corect fundamentat de instanţa de fond.

Susţinerile recurenţilor reclamanţi în sensul că cererea lor este admisibilă şi pe principiul nediscriminării, sunt contrazise tocmai de efectul deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională. A extinde sporul de 30% şi celorlalţi categorii profesionale , în cazul în speţă, reclamanţilor care nu se află în categoria celor cărora le este acordat sporul respectiv, deci nu sunt cuprinşi în categoria de personal stabilite conform art. 21 alin. 2 din OG nr. 38/2003, ar însemna ca instanţa, nesocotind decizii ale Curţii Constituţionale şi efectul acestora, care sub aspectul celor constatate în cadrul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, sunt obligatorii pentru instanţe, să aplice un text legal care nu se referă decât la o anumită categorie profesională şi la alte categorii profesionale, substituindu-se astfel voinţei legiuitorului.

Faptul că cererea a fost formulată folosindu-se noţiunea de despăgubiri echivalente, nu schimbă esenţa acesteia şi anume acordarea drepturilor salariale constând în sumele stabilite prin actele normative cu titlu de indexare salarială. În deciziile sale Curtea Constituţională a supus analizei şi situaţia în care instanţa ar considera că sunt discriminatorii anumite acte normative cu putere de lege, statuând că, ele nici nu pot fi înlocuite cu norme create pe cale judiciară sau cuprinse în acte normative.

Pentru considerentele arătate, recursul reclamanţilor a fost respins ca nefondat, iar recursul pârâţilor a fost admis şi hotărârea modificată în sensul că a fost respinsă în întregime acţiunea reclamanţilor.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   52
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə